« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Legal, decedat sigur, fizic, poate nu
11.08.2021 | Elena SÂRGHI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Elena Sârghi

Elena Sârghi

I. Introducere

Decesul persoanei fizice reprezintă singura cauză a încetării capacității sale juridice. Nu în toate cazurile se poate constata fizic decesul. Există situații în care nu este posibilă examinarea cadavrului, deoarece acesta nu poate fi găsit, persoana fizică dispărând în condiții excepționale, sau din cauza faptului că aceasta a dispărut un timp îndelungat de la locuința sa. În această privință, legea prevede norme specifice pentru fiecare circumstanță în care se află persoana dispărută, proceduri distincte pentru cazul general de dispariție, cât și pentru cele excepționale, cât și procedura de rectificare și anulare a acesteia. Sediul materiei se află între art. 49-57 C.civ. și 944-951 CPC.

II. Cazuri

Articolul 49 (1) C.civ. ilustrează cazul general de declarare a morții pe cale judecătorească, acesta fiind dispariția unei persoane o perioadă îndelungată de la domiciliul său, dispariție consolidată cu existența unor indicii că aceasta a încetat din viață. În aceste circumstanțe, instanța poate declara moartea respectivei persoane, dacă au trecut minim doi ani de la primirea ultimelor știri despre aceasta.

Următorul articol descrie cazurile speciale, așadar, cele mai puțin întâlnite. Unul se referă la o dispariție într-o circumstanță extraordinară, iar legiuitorul ne oferă o enumerare exemplificativă: inundație, cutremur, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiu etc. Pentru acest caz, persoana dispărută poate fi declarată moartă după trecerea a cel puțin 6 luni de la data când a avut loc deosebitul eveniment.

Un alt caz extraordinar de dispariție privește ipoteza în care există certitudinea că persoana a decedat, însă corpul nu poate fi nici găsit și nici identificat. Doctrina a oferit un exemplu relevant pentru a cristaliza aplicabilitatea acestei reglementări în practică. Acesta se referea la posibilitatea ca dispărutul să se fi aflat într-un vehicul care transporta combustibil, iar acesta a luat foc. Cu certitudine că, deși persoana nu poate fi recunoscută din cauza arsurilor, nu există dubiu în ceea ce privește legătura de cauzalitate ce se află între informația certă că ea se afla la volan și  că aceasta a fost victima incendierii. Legiuitorul a continuat articolul, menționând că, în această situație, moartea poate fi declarată, fără a fi nevoie să treacă o anumită perioadă de la producerea tragicului eveniment.

III. Proceduri

Procedurile sunt prevăzute de Codul de procedură civilă, iar substantivul se află la plural pentru că legiuitorul a prevăzut două proceduri distincte, cu câteva elemente comune. Prima, care este mai îndelungată, este destinată cazurilor de 2 ani și 6 luni, pe când cea de a doua procedură pentru ultimul caz, acela în care persoana poate fi declarată imediat decedată. Înainte însă de a le prezenta, trebuie făcută o mențiune importantă și în privința instanței competente, acesta fiind, de cele mai multe ori judecătoria de la ultimul domiciliu cunoscut, însă în cazul persoanei al cărei cadavru nu poate fi găsit sau identificat, însă este cert că moartea s-a produs, există și varianta unei competențe alternative, în sensul că cererea poate fi introdusă și la instanța în a cărei circumscripție a decedat acea persoană.

Revenind la proceduri, vom analiza mai întâi procedura mai îndelungată, ce este adresată primelor două cazuri de dispariție menționate. Bineînțeles, primul pas este acela de a introduce cererea la instanța competentă, acțiune ce trebuie realizată de către o persoană ce prezintă un interes. După ce a avut loc sesizarea, președintele completului de judecată va avea câteva atribuții extrem de importante, prima fiind solicitarea de informații, cu privire la dispariție, primăriei și organelor de poliție în a cărei rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut respectiva persoană. Pe lângă această cerință de a fi culese informații, președintele va mai solicita și publicitatea cazului, prin afișarea cererii a ultimul domiciliu cunoscut celui dispărut, la sediul primăriei localității respective, dar și publicarea într-un ziar de largă circulație, prin care să se insereze invitația ca orice persoană care cunoaște informații despre caz să le comunice. Tot președintele va fi acela care va sesiza instanța de tutelă, pentru a fi numit, dacă este necesar, un curator, care să administreze bunurile respectivei persoane. De asemenea, mai sunt necesari câțiva pași, în situația în care dispărutul deținea bunuri imobile, ipoteză în care președintele cere notarea în cartea funciară, iar dacă acesta exploata o afacere, adică era profesionist, înregistrarea cererii în registrul comerțului. Ședința va fi stabilită după două luni de la publicarea celor mai sus menționate, dar și după primirea rezultatelor investigațiilor. La ședință participarea procurorului este obligatorie, iar dacă a fost numit curator sau dacă avea un mandatar, aceștia vor fi citați. În privința comunicării hotărârii, instanța va asigura afișarea la sediul acesteia, dar și al primăriei, timp de două luni. Hotărârea va fi adusă la cunoștință și instanței de tutelă pentru a numi un curator, dacă este necesar, adică dacă succesorii, fie nu există sau nu sunt capabili sau se află în imposibilitate, fie refuză să accepte moștenirea. Totodată, pentru a fi înregistrat decesul, dispozitivul va fi comunicat și serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor. Publicarea se va face, dacă este cazul, și în următoarele: cartea funciară, registrul comerțului, registrul succesoral și alte registre publice.

Cea de-a doua procedură este simplificată și mai rapidă, întrucât nu mai este pregnantă necesitatea de a face investigații, dat fiind faptul că este cert că persoana a decedat. Așadar, cererea e introdusă fie la ultimul domiciliu al persoanei, fie la instanța din localitatea în care a avut loc evenimentul. Cererea poate fi introdusă imediat, pe baza cercetărilor făcute de organele competente, iar referitor la probatorii, instanța poate cere și altele pe lângă cele prezentate de organele sus menționate. Art. 948 (2) CPC mai prevede, prin negare, că în această procedură nu intervine necesitatea ca președintele să solicite culegerea informațiilor și nici să ceară afișarea cererii, dar nici fixarea ședinței după două luni, stipulație pe cât se poate de logică, având în vedere că oricum declararea se face imediat. Din perspectiva faptului că nu a fost negată analogia dintre această procedură și cea mai sus descrisă, sub semnul art. 945 (3), (4), dar și 946 (2), (3), (4), putem trage concluzia că există elemente comune, precum numirea curatorului, notarea în cartea funciară, înregistrarea în registrul comerțului, citarea mandatarului, și în continuare, art. 947, anume afișarea dispozitivului hotărârii, comunicarea către instanța de tutelă și serviciul de evidență a persoanelor.

IV. Data și ora

Întrucât o condiție de valabilitate a hotărârii definitive de constatare a decesului este reprezentată de încadrarea evenimentului într-o coordonată temporală, legiuitorul a prevăzut diferite ipoteze pentru a fi determinată data de la care persoana își va pierde, cu efecte neretroactiv, capacitatea juridică. Înainte de a fi descrise regulile, trebui făcută o mențiune relevantă, potrivit căreia data stabilită în dispozitivul hotărârii va fi întotdeauna anterioară datei rămânerii definitive a hotărârii. În cazul general de dispariție, art. 49 (2) stabilește că, în ipoteza în care nu se cunoaște data primirii ultimelor indicii nu poate fi stabilită, cei doi ani de la data primii acestora vor fi calculați de la sfârșitul lunii în care s-au primit informații sau indicii, iar dacă nu se poate stabili nici luna, de la sfârșitul anului calendaristic. În lipsa unei precizări în hotărâre referitoare la oră, aceasta va fi ultima oră din respectiva zi, iar dacă ziua nu a putut fi stabilită, ora va fi din ultima zi a lunii, respectiv a anului calendaristic, după aceleași reguli ca cele precizate mai sus.

V. Rectificarea

Art. 52 (3) C.civ, în coroborare cu art. 950 CPC, prevede că, odată stabilită data, în hotărârea de constatare rămasă definitivă, aceasta nu este irevocabilă, în sensul că nu poate fi modificată, bineînțeles, dacă persoana interesată face dovada că este imposibil ca decesul să se fi produs atunci. Ne-am întreba care ar mai fi motivul pentru care o persoană dorește o altă zi, decât cea prevăzută în hotărâre, ca fiind data de care, persoana, din punct de vedere legal, nu mai există. Practica judecătorească ne-a dovedit că cele mai dese cazuri sunt centrate pe tema succesiunii, așadar fie pe capacitatea ca persoana declarată moartă să moștenească pe predecesorul său pentru a oferi succesiunea mai departe moștenitorilor, fie pentru a începe să curgă prescripția pentru acțiune în acceptarea succesiunii mai târziu. În dreptul roman exista o reglementare, asemănătoare unei prezumții, potrivit căreia, persoana nu este moartă, deși a decedat, până când succesorii nu au capacitatea de a o moșteni. Revenind la procedură, instanța competentă cu rectificarea datei este cea care a pronunțat hotărârea de declarare, iar cererea este asemănătoare uneia în declararea nulității hotărârii. Judecarea se face cu citarea persoanelor care au fost părți în procesul de declarare și cu participarea procurorului. Dispozitivul va fi comunicat serviciului de evidență a persoanelor pentru a fi anulată înregistrarea inițială.

VI. Anularea

Anularea hotărârii de constatare a decesului poate fi cerută în două cazuri. Prima vizează descoperirea certificatului de deces, iar cea de a doua se referă la întoarcerea persoanei dispărute, așadar aceasta nu decedase. Acțiunea în anulare poate fi introdusă fie de o persoană interesată, fie de către însuși cel declarat decedat, atunci când se întoarce. Cererea este introdusă la instanța care a declarat decesul. Vor fi citate persoanele care au fost părți în procesul inițial, iar hotărârea va fi comunicată serviciului de evidență a persoanelor, așa ca în cazul rectificării datei.

VII. Efecte ale anulării

Efectele anulării hotărârii de declararea a morții sunt atât patrimoniale, cât și nepatrimoniale[1]. La nivel patrimonial, moștenitorii de bună-credință vor păstra posesia bunurilor și proprietatea asupra fructelor, dacă dispărutul nu cere restituirea. Moștenitorii de rea-credință, adică cei care știau că persoana trăiește în realitate, trebuie să returneze chiar și fructele, pe propria lor cheltuială. În schimb, dacă a fost făcută o plată în perioada în rămânerii definitive a hotărârii de declarare și cea a radierii din registrul de stare civilă a mențiunii ce face referire la deces, acesta este valabilă și liberatorie, cu condiția ca dispunătorul să fi fost de bună-credință. Spre exemplu, debitorul celui care a fost declarat mort și-a îndeplinit obligația față de moștenitorii acestuia. Ar fi absurd ca plata să fie anulată doar pentru că adevăratul creditor trăia, și el personal să fi încasat creanța, nu fiii săi, spre exemplu. Dacă moștenitorii aparenți au înstrăinat bunurile dispărutului, cu titlu gratuit, actul va fi desființat, iar cel cu titlu oneros prezintă consecințe diferite, în funcție de buna sau reaua-credință a subdobânditorului. Așadar, dacă acesta știa că persoana trăiește, actul își va pierde efectele juridice, în timp ce, subdobânditorul de bună-credință nu poate fi obligat să înapoieze bunurile.

Sub aspect nepatrimonial, soțul aparent supraviețuitor, dacă era de bună-credință în momentul în care s-a recăsătorit, nu se vor produce modificări asupra noii căsătorii, pe când dacă știa că fostul soț trăiește, vechea căsătorie va fi „înviată”, iar, din acestă perspectivă, persoana va fi sancționată pentru bigamie.

VIII. Jurisprudență

O hotărâre de declarare a morții, în practică, este mult mai greu de stabilit decât în teoria mai sus descrisă, dat fiind faptul că, întâi de toate, este verificată competența pentru soluționarea acțiunii, find evaluate excepțiile introduse, uneori chiar de instanță, ce ar putea duce la o amânare a cauzei aflate pe rol. De pildă, așa cum prevede CPC, o asemenea cerere de declarare poate fi introdusă, în cazul general de dispariție, doar la instanța din raza ultimului domiciliu cunoscut al persoanei dispărute. Nerespectarea acestei cerințe poate atrage consecințe negative asupra duratei în care poate fi soluționată acțiunea. Un caz relevant a fost înregistrat la Judecătoria Ploiești, care a fost sesizată cu o cerere de acest fel, însă instanța competentă era Judecătoria Câmpina, întrucât în acel oraș a avut ultimul domiciliu respectiva persoană. În acest sens, la primul termen, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, iar Ministerul Public, reprezentat prin procurorul —-, a cerut admiterea excepției. Așadar, dacă această problemă legată de competență a avut loc la data de 21.06.2016, următoarea ședință, necesară pentru deliberare, a fost fixată la 05.07.2016. La data stabilită, instanța a amânat iar ședința, iar noul termen este de 19, aceeași lună. La data de 19, instanța a fixat alt termen pentru judecată, acela fiind de 27, iar atunci a admis excepția, și, în consecință, a declinat competența Judecătoriei Câmpina. (Hotărârea nr. 6869/2016 din 27.06.2016[2], Judecătoria Ploiești).

Procedura de declarare a morții se intersectează cu procedura de declarare a unui tutore, persoana care să administreze bunurile persoanei dispărute, până când, în baza unei hotărâri definitive și irevocabile, persoana dispărută își va pierde oficial capacitatea juridică. În acest sens, sub aspect procedural, în cazul general, adică stabilirea după trecerea a cel puțin doi ani de la primirea ultimelor informații din care să rezulte că persoana este în viață, președintele completului de judecată investit cu soluționarea cererii, va sesiza instanța de tutelă pentru desemnarea unui curator, iar, din cauza imposibilității, se va deroga de la regula potrivit căreia trebuie să fie luat consimțământul persoanei ocrotite, deși capacitatea sa este intactă până la rămânerea definitivă a hotărârii. Problema se pune în cazul în care nimeni nu se oferă să fie curator. Soluția oferită de legiuitor este desemnarea făcută de către instanța de tutelă, ceea ce s-a petrecut în cazul unei acțiuni aflate pe rolul Judecătoriei Timișoara. Odată realizată desemnarea, în lipsa unor motive întemeiate, persoana desemnată nu poate refuza exercitarea acestei funcții. (Hotărârea nr. 166657/2014 din 17.11.2014[3], Judecătoria Timișoara).

Printr-o altă hotărâre, din data de 2019, instanța a respins cererea de declarare a morții, deoarece moartea respectivei persoane a fost deja constatată fizic și a fost înscrisă în registrul de decese din aceeași localitate în care se afla domiciliul persoanei declarate dispărută în 1972. Petentul a presupus că persoana a decedat în urma celui de-al doilea război mondial, însă, în conformitate cu certificatul de constatare a decesului, persoana a încetat din existență în 1972, așadar instanța nu o poate declara decedată, dacă persoana a fost deja declarată decedată, în același oraș, acum 47 de ani în urmă. (Hotărârea nr. 1167/2019 din 17.04.2019[4], Judecătoria Petroșani).

Deși relațiile de familie sunt bazate, în general, pe comunicare, motiv pentru care sunt rare cazurile în care rudele de grad înaintat nu știu unele de existența celorlalte, există și situații în care unele persoane cer, cu bună-credință, instanței declararea morții fraților lor. Un exemplu elocvent rezidă într-o hotărâre, din care reiese că, în anul 2007, X a obținut declararea decesului fratelui său, iar 12 ani mai târziu, cel declarat defunct a cerut anularea hotărârii, întrucât în tot acest timp se afla în domiciliul martorilor, iar, în schimbul unor treburi gospodărești, primea cazare și mâncare. Bineînțeles, a fost un proces complex, mai ales că a fost administrată o varietate de mijloace de probă, de la mărturii la expertiză medico-legală antropologică, însă, în final, petentul a obținut anularea hotărârii prin care a fost declarat decedat. (Hotărârea nr. 1567/2019 din 10.07.2019[5], Judecătoria Gheorgheni).

Cel care a cerut declararea decesului poate cere și anularea hotărârii, atunci când dovedește că intimata este în viață. Un caz concret ilustrează faptul că în 2017, instanța a acceptat cererea lui X, prin care aceasta a solicitat declarare decesului fiicei sale, aflate în Turcia din considerente ce țin de muncă, însă, dat fiind faptul că nu a mai primit nicio veste de la aceasta, a presupus că a decedat. Presupunerea a fost răsturnată de un apel telefonic inițiat de cea declarată decedată, prin care a transmis că este în Turcia în continuare. Pe lângă această mărturisire a reclamantei, a mai fost administrată și proba cu martori, elocvent fiind aspectul că Y a afirmat că a ținut legătura cu intimata prin sistem videoconferință (whatsapp). Totodată, reclamanta a mai menționat și că a primit un răspuns de la Ambasada României de la Ankara, prin care i-a fost adus la cunoștință că pârâta a trecut frontiera, părăsind teritoriul Turciei în luna iunie 2019. Luând în considerare cele prezentate și dovedite, instanța a admis cererea reclamantei, prin care a solicitat anularea hotărârii de declarare a morții, pe care tot aceasta a solicitat-o cu trei ani în urmă (Hotărârea nr. 5676/2020 din 25.09.2020[6], Judecătoria Ploiești).

IX. Concluzie

Coroborând cele precizate mai sus, ajungem la concluzia că, dat fiind faptul că declararea morții pe cale judecătorească este reglementată atât în codul civil, cât și în cel de procedură civilă, această instituție prezintă o majoră importanță în cadrul dreptului privat, în special sub aspectul capacității, dacă nu și în cel privind succesiunea. Decesul, fie el, constatat fizic, cât și cel declarat, prin faptul că determină o intrare în neființă din punct de vedere legal, soldată cu imposibilitatea respectivului de a mai acționa în circuitul civil, fiind subiect de drept, atât din punct de vedere patrimonial, cât și nepatrimonial. În imperiul patrimonial, persoana nu mai poate încheia niciun act, pentru că e lipsit de capacitate civilă, iar la nivel nepatrimonial, nu mai are identitate, nu mai poate dispune de drepturile și libertățile destinate persoanei. Centrul de greutate în această acțiune se află pe întrebarea dacă respectiva persoană într-adevăr a decedat, sau, din diverse motive, există doar presupuneri bazate pe o slabă comunicare. Prin simplul fapt că persoana a decis să se mute într-un alt oraș sau stat, și nu dorește să mai relaționeze cunoștințele sale, nu ar trebui să crească riscul pentru cel plecat să fie declarat decedat. Pe de altă parte, cel care își schimbă domiciliul trebuie să anunțe autoritățile, atât a-i fi stabilită locuința, cât și pentru a exista o certitudine în cazul acestuia. În același timp, jurisprudența ne-ar putea uimi uneori, prin faptul că există situații concrete în care unele persoane, în mod deliberat și cu rea-credință, solicită declararea decesului unei persoane, deși mențin legătura cu aceasta. Motivele ar părea că sunt cristalizate în mult dorita succesiune. În final, se va ajunge la anularea hotărârii, indiferent dacă hotărârea a fost cerută cu bună sau cu rea-credință, pentru că dispărutul are nevoie de capacitate juridică în orice act sau acțiune pe care o întreprinde. Fără capacitate, persoana poate fi considerată un pion scos din jocul de șah, adică lipsit de orice fel de putere.


[1] Carmen Tamara Ungureanu, „Drept civil. Partea generală. Persoanele”, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, 2016
[2] Disponibil aici
[3] Disponibil aici
[4] Disponibil aici
[5] Disponibil aici
[6] Disponibil aici


Elena Sârghi
Studentă – Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

 
Secţiuni: Articole, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD