« Flux noutăţi
JURIDICE.ro
JURIDICE

Răzbunarea maimuței (Panciatantra)
12.08.2021 | Alexandra ROȘU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alexandra Roșu

Alexandra Roșu

« povestea anterioară

Într-un oraș locuia odinioară rege, cu numele Candra. Copiii acestuia creșteau o ceată de maimuțe, hrănindu-le cu tot felul de mâncăruri, căci le plăcea să se joace cu ele. Conducătoarea maimuțelor, care cunoștea învățăturile lui Usanas, ale lui Brhaspati și ale lui Canakya, se folosea de ele și dăscălea și pe celelalte maimuțe. Tot în palatul acelui rege se aflau câțiva berbeci, care serveau ca să plimbe pe copiii mai mici. Unul din acești berbeci, fiind lacom, intra zi și noapte prin bucătărie, fără nici o teamă, și mânca tot ce vedea. Bucătarii îl loveau atunci cu ce le cădea în mână: cu bucăți de lemn și vase de aramă. Văzând aceasta, conducătoarea maimuțelor se gândi: „Sfada asta între berbece și bucătari are să fie pieirea maimuțelor; pentru că berbecele acesta e lacom de mâncăruri, iar bucătarii sunt mânioși și dau cu ce le vine la îndemână. De aceea, dacă cumva în lipsa altui lucru au să-l lovească cu vreun lemn aprins, atunci berbecele acesta plin de lână cum e, are să fie cuprins de flăcări numai cât se va atinge de foc. Pe urmă, în timp ce va arde, va intra în grajdul cailor, care se află alături. Din pricina marii grămezi de paie, acela va lua foc. Atunci caii se vor alege cu arsuri. Salihotra însă spune: <<Durerile cailor pricinuite de arsuri se potolesc cu grăsime de maimuță>>. Și sigur că așa are să se întâmple. Gândindu-se astfel, chemă toate maimuțele și le spuse în taină:

– Când se va isca o ceartă între berbece și bucătari, nu mai încape nici o îndoială că ea va pricinui moartea maimuțelor. (74)

De aceea casa în care e sfadă fără pricină trebuie lăsată departe în urmă de cel care ține la viață. (75)

Tot astfel:

Casele pier prin sfadă, prietenia prin bârfeală, țările prin regi răi, gloria omenească prin fapte rele. (76)

De aceea până nu se ivește pierzarea tuturor, să părăsim palatul acesta domnesc și să plecăm în pădure. Auzind aceste vorbe, la care nu se așteptau din partea ei, maimuțele începură să râdă obraznic și ziseră:

– Hei, ți-a slăbit mintea din pricina bătrânețelor; de aceea vorbești așa. Doar se spune:

La copil, dar mai ales la bătrân, gura-i fără dinți, balele curg neîncetat, iar mintea e întunecată. (77)

N-o să lăsăm noi bucatele cele dumnezeiești, mâncărurile alese de tot felul, asemenea ambroziei, date cu mâna lor de copiii regelui, pentru ca să mâncăm în pădure fructe care să ne facă gura pungă, înțepătoare la gust, amare, sălcii și seci. Auzind aceasta, căpetenia maimuțelor zise cu ochii turburi de lacrimi:

– Ah, neghioabe ce sunteți, voi nu cunoașteți sfârșitul acestei fericiri! Plăcerea aceasta, care acum e asemenea sorbirii unui suc delicios, are să se prefacă în cele din urmă în otravă. Eu însă nu vreau să văd cu ochii mei pieirea neamului meu. Plec chiar acum în pădure.

Doar se spune:

Ferice de aceia care nu-și văd prietenii în nenorocire, patria asuprită de dușman, țara în ruină și familia nimicită. (78)

Zicând acestea, le lăsă pe toate și se duse în pădure. După plecarea ei, într-o zi când berbecele intrase iarăși în bucătărie, unul din bucătari, negăsind nimic altceva, începu să-l lovească cu un lemn pe jumătate ars. Atunci berbecele, cu corpul în flăcări, intră zbierând în grajdul de cai de alături. Acolo, fiidncă se tăvăli pe pământul acoperit cu paie, izbucniră pretutindeni flăcări, astfel încât vreo câțiva cai pieiră cu ochii crăpați, alții rupseră căpestrele și cu corpul pe jumătate ars alergau în toate părțile, nechezând și împrăștiind spaima prin mulțime. Atunci regele, speriat, chemă pe cei care cunoșteau învățăturile lui Salihota și le zise:

– Hei, spuneți-mi vreun mijloc de a vindeca arsurile acestor cai! Aceia, după ce se gândiră la cele scrise în cărți, ziseră:

– Măria-ta, ilustrul Salihotra prescrie în această privință următoarele:

„Cu grăsime de maimuță durerea cailor pricinuită de arsura focului dispare, cum dispare întunericul, atunci când răsare soarele”. (79)

Deci, să se folosească îndată leacul acesta, până nu pier caii din pricina arsurilor. Auzind aceasta, regele porunci să fie ucise toate maimuțele.

Ce să vă mai spun? Toate maimuțele fură omorâte cu fel de fel de arme: ciomege, pietre ș.a. Atunci maimuța care fusese conducătoarea lor, văzând că i-au pierit și fiii și nepoții, fu cuprinsă de o adâncă deznădejde. Nu mai mânca nimic, ci numai rătăcea dintr-o pădure în alta. Și se gândea: „Cum aș putea să mă răzbun pe blestematul cel de rege și să-i plătesc pentru răul ce mi l-a făcut?

Doar se spune:

Cine trece cu vederea pe lumea aceasta răul pe care-l pricinuiește un dușman neamului său, acela trebuie socotit ca cel din urmă dintre oameni. (80)

Odată, pe când bătrâna maimuță rătăcea chinuită de sete, ajunse la un lac împodobit cu grupuri de lotuși. Uitându-se mai cu luare-aminte, văzu că urmele de picioare ale oamenilor și ale animalelor din pădure duceau spre lac, dar nu porneau de acolo. Atunci se gândi: „Nu mai încape îndoială că în apa asta trebuie să se afle vreun crocodil rău. De aceea am să iau o țeavă de lotus și am să beau apă ținându-mă departe.” Așa și făcu. Atunci ieși din apă un drac cu gâtul împodobit cu un șirag de mărgăritare și-i zise:

– Hei, cine intră în apa asta, acela-i mâncat de mine. De aceea nu se află mai mare viclean ca tine, de vreme ce bei apă în acest chip. Îmi placi. Cere-mi ce-ți dorește inima! Atunci maimuța întrebă:

– Cât poți tu să mănânci? Acela răspunse:

– O sută, o mie, zece mii, chiar și o sută de mii dacă intră în apă, îi mănânc. Însă afară un șacal mă înfruntă. Maimuța zise:

– Este o dușmănie fără margini între mine și un rege. Dacă-mi dai șiragul cela de mărgăritare, am să ademenesc cu vorbele mele pe rege împreună cu suita lui și am să-l fac să intre în lacul acesta. Auzind vorbele ei vrednice de crezare, diavolul îi dădu salba și-i spuse:

– Prietenă, fă cum crezi că-i mai nimerit! Maimuța, împodobită la gât cu salba de mărgăritare, fu zărită de oameni cum se plimbă deasupra acoperișurilor și printre copaci și fu întrebată:

– Hei, maimuțo, unde ai stat atâta timp? De unde ai căpătat salba, care întrece în strălucire până și soarele? Maimuța răspunse:

– Este undeva în pădure un lac mare, bine ascuns, pe care l-a făcut Dătătorul-de-Bogății. Cine intră în apa aceea într-o zi de duminică, atunci când soarele e răsărit numai pe jumătate, acela, prin favoarea Dătătorului-de-Bogății, iese cu gâtul împodobit cu o astfel de salbă. Aflând despre aceasta, regele chemă maimuța la el și-o întrebă:

– Maimuțo, oare-i adevărat asta? Se află undeva un lac plin cu salbe mărgăritare? Maimuța răspunse:

– Stăpâne, ca dovadă iată de șiragul de la gâtul meu. Dacă vrei să ai și tu unul, trimite pe cineva împreună cu mine, ca să-i arăt! Auzind aceasta regele zise:

– Dacă-i așa, am să merg eu însumi, împreună cu suita mea, ca să căpătăm o mulțime de salbe.

– Așa să faci, stăpâne! zise maimuța.

După aceea toți câți se aflau în slujba regelui porniră împreună cu el, atrași de dorința de a avea un șirag. Maimuța fu dusă comod și cu dragoste în poala regelui, care se urcase într-o litieră. Bine a zis cine a zis:

O, zeiță a lăcomiei, închinare ție, datorită căreia chiar și cei bogați se apucă de lucruri ce nu trebuie făcute și cutreieră prin locuri unde cu greu se poate pătrunde. (81)

Tot astfel:

Cel care are o sută, dorește o mie; cel care posedă o mie dorește o sută de mii; cel care-i stăpân pe o sută de mii, vrea să fie domn; cel care-i pe tron, năzuiește la cer. (82)

Celui care îmbătrânește îi îmbătrânește părul; celui care îmbătrânește îi îmbătrânesc dinții; ochii și urechile îi îmbătrânesc; numai dorința rămâne veșnic tânără. (83)

Ajungând la lac, în zorii zilei, maimuța zise:

– Măria-ta, cei care intră aici când soarele e răsărit numai pe jumătate, acelora li se împlinește dorința. De aceea toți oamenii tăi să intre în același timp. Iar tu vei intra o dată cu mine, pentru ca ajungând la locul pe care l-am văzut mai înainte să-ți arăt o mulțime de salbe de mărgăritare. Când oamenii intrară în lac, toți fură mâncați de diavol. Văzând că zăbovesc, regele întrebă pe maimuță:

– Hei, maimuțo, de ce întârzie oamenii mei? Atunci maimuța se cățără iute într-un copac și zise către rege:

– Hei, rege ticălos, pe curtenii tăi i-a mâncat dracul care șade în apă. Încaltea m-a răzbunat că mi-a nimicit neamul. Pleacă. Numai fiindcă m-am gândit că ești stăpânul meu, nu te-am făcut să intri și tu. Doar se spune:

Cine săvârșește o faptă la fel cu aceea ce i s-a făcut, cine se răzbună pentru vătămarea pe care a suferit-o și cine face rău pentru rău la acela eu nu văd nici o vina. (84) Așa și tu mi-ai nimicit neamul meu iar eu în schimb pe al tîu.

Auzind aceasta, regele se întoarse mâhnit și singur pe jos, pe drumul pe care venise. După ce plecă regele, dracul ieși îmbuibat din apă și zise vesel către maimuță:

– Dușmanul ți l-ai distrus, prieten ți-ai făcut, salba nu ți-au luat-o, apă ai băut cu țeava: halal să-ți fie, maimuțo de pe smochin! (85)

De aceea eu spun:

Cine săvârșește o faptă din lăcomie, fără să se gândească la urmări, acela se face de ocară, ca regele Candra. (86)

După ce-și isprăvi povestea, cel ce dobândise aurul zise din nou către cel cu roata:

– Prietene, lasă-mă să plec acasă! Cel cu roata răspunse:

– Averea și prietenii se dobândesc pentru vremuri de restriște. De aceea unde vrei să te duci și să mă lași în halul acesta?

Doar-se spune:

Cine își părăsește prietenul în nenorocire și nu se îndură de el, acela este un nerecunoscător și din pricina acestui păcat merge sigur în iad. (87)

Cel care dobândise aurul zise:

– Așa-i, dacă nenorocirea este de așa fel, încât poate fi lecuită. Aici însă nu mai este cu putință ajutorul omenesc. Nimeni n-are puterea de a te scăpa. Ba cu cât mă uit mai mult la schimonositurile de pe fața ta, pricinuite de roata care se învârtește, cu atât mai bine îmi dau seama că trebuie să plec cât mai repede, ca să nu cadă și peste mine vreo pacoste. Pentru că:

Maimuțo, după cât se vede din înfățișarea ta, te-a prins Vikala; cine își caută de drum, acela scapă cu viață. (88)

– Cum asta? întrebă cel cu roata. Celălalt povesti:

Adaptare Legal Style: Alexandra Roșu, I Law You
Student – Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti

* Panciatantra (Cele cinci cărți ale înțelepciunii) este un text remarcabil și bogat în reguli discutabile.

« povestea anterioară

 
Secţiuni: JURIDICE.ro, Life, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD