Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Lume bună, lume mai puțin bună – și unele implicații politice în următorii ani
13.08.2021 | Lucian BONDOC

Secţiuni: Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Lucian Bondoc

Lucian Bondoc

Cu toții ne dorim o lume „mai bună”.

Este clar, însă, că nu există unanimitate și nici măcar vreo majoritate stabilă în SUA și UE cu privire la ce ar trebui făcut concret și în ce ordine de prioritate pentru a ajunge «acolo».

Diferențele de păreri și abordări în acest sens țin, în bună parte, de interese de termen scurt concurente[i] pe o planetă cu resurse limitate, de gradul diferit de informare, precum și de ceilalți factori descriși în „Societățile și conectorii”.

Dar este mai mult de atât. Contează semnificativ și concepția oamenilor mai de ansamblu cu privire la cum ar trebui să arate lumea și, mai ales, cu privire la motivele pentru care nu arată așa cum ar trebui.

Cu alte cuvinte, contează viziunea asupra lumii – cum cred unii oameni față de alții că este, de fapt, „lumea” în profunzime, față de cum a fost, și față de cum ar trebui să fie în mod normal  – și de ce.

Cele ce urmează încearcă să:

(1) Sintetizeze cele două viziuni principale asupra lumii care se observă la baza multor poziționări și politici publice – viziunea neconstrânsă și viziunea constrânsă;

(2) Prezinte pe scurt implicațiile principale ale fiecăreia;

(3) Precizeze/clarifice câteva aspecte importante cu privire la viziunile respective;

(4) Explice de ce ultimii 30 de ani au favorizat mai mult una dintre viziuni; și

(5) Arate de ce este necesară o atenție suplimentară la acest subiect, inclusiv politic și cultural.

1. Cele două viziuni principale respective – viziunea neconstrânsă și viziunea constrânsă – au fost descrise de Thomas Sowel în „A Conflict of Visions”, subiect reluat într-un capitol din „Intelectualii și Societatea”.

Pe scurt, prima viziune – cea „neconstrânsă” (liberă), ironizată de Sowel ca fiind cea a celor „unși”/aleși (annointed vision sau unconstrained vision) – ar putea fi descrisă ca implicând că:

(a) Aproape toți oamenii sunt în esență buni (și lumea ar fi bună de la natură). Majoritatea problemelor din lume și a neîmplinirilor pentru omul de rând sunt cauzate de acele instituții și măsuri existente care sunt proaste/rele și de oamenii care le susțin (și care împiedică progresul celorlalți sau îi exploatează de-a dreptul); și

(b) Unii oameni sunt mai avansați decât alții, au soluții clare la probleme și au cumva misiunea să-i orienteze pe ceilalți în direcția bună a înlocuirii acelor instituții rele și contracarării celor care le susțin, inclusiv prin legi, programe școlare și alte presiuni.

Un exponent al acestei viziuni a fost Jean-Jacques Rousseau cu faimoasa sa declarație – citată de Sowel – „Omul s-a născut liber și este pretutindeni în lanțuri”. Aceasta implica o stare originară mult mai bună, stricată de instituții edificate pe lăcomia și viciile unora. Odată înlăturați de la putere oamenii „răi” și instituțiile susținute de aceștia, omenirea ar evolua automat semnificativ mai bine.

Este o viziune asociată mai mult forțelor politice de stînga, dar Sowel subliniază că abordări de acest tip se regăsesc în prezent pe un spectru mai larg.

A doua viziune, cea „constrânsă” este mai pesimistă – Thomas Sowel o mai denumește și viziunea „tragică” (the tragic vision sau constrained vision). Aceasta pleacă de la ideile că:

(a) Oamenii (toți) sunt, de fapt, cei imperfecți, mânați frecvent de interesul pur personal pe termen scurt și trăind pe o planetă imperfectă, cu resurse limitate, care induce numeroase constrângeri; și

(b) Instituțiile publice sunt modalități – cu imperfecțiuni inerente ele însele (fiind concepute și populate sau folosite de oameni) – de a contracara/contrabalansa din imperfecțiunile individuale, în beneficiul general.

Tucidide este citat – „omenirea a scăpat din haos și barbarism prin construirea/prezervarea cu dificultate a unui strat subțire de civilizație”. Aceasta s-a făcut prin „moderație și prudență”, “învățând din experiențe”.

Practic, această din urmă viziune nu ia situația actuală, civilizația în general, ca pe un „dat” de la care se construiește mai departe, ci ca pe ceva acumulat cu mult efort și care necesită eforturi și pentru menținere (și cu atât mai mult pentru progres mai departe). Eforturile respective trebuie să fie bazate pe experiență și testare graduală, nu pe schimbări de direcție radicale bazate mai mult pe teorii noi.

După cum rezumă Thomas Sowel, viziunea constrânsă este “una mai mult a compromisurilor/negocierii permanente și avansării treptate, decât a soluțiilor miraculoase și mai mult a înțelepciunii rezultate din experiența colectivă a multor oameni, decât a strălucirii câtorva.”

Este o viziune asociată mai mult forțelor politice de dreapta, și aici, spectrul fiind, însă, mai larg.

2. Consecințele diferenței de viziuni de mai sus sunt numeroase și recurente.

De exemplu, după cum prezintă T. Sowel mult mai detaliat:

(a) Viziunea constrânsă consideră că nu există soluții societare ideale, omul nedevenind perfect cu timpul, ci doar unele mai bune decât altele. De aici derivă importanța analizării atente a raportului beneficii – costuri pentru fiecare variantă, a variantelor care să țină cont de interese cât mai largi și diverse și a favorizării descentralizării ca mijloc de a împinge deciziile către nivelul cel mai informat și adaptat. Viziunea neconstrânsă consideră că există soluții ideale și că acestea trebuie urmărite fără compromisuri, daunele colaterale fiind subsumate obiectivului. Abordări centralizate, de autoritate sunt considerate, de obicei, mai bune.

(b) Viziunea constrânsă militează pentru specializare profesională, considerând creierul uman prea limitat și viața prea scurtă pentru abordări enciclopediste. Viziunea neconstrânsă nu spune că specializarea nu ar avea utilitate dar, în practică, consideră interdisciplinaritatea ca fiind frecventă la nivelul multor persoane și, mai ales, mai importantă. Acest tip de concepție a lumii ar explica de ce unii profesori americani de studii sociologice se pronunță vehement și convins cu privire la ce ar trebui făcut în economie;

(c) Pentru că niciun individ nu poate, oricum, acoperi decât o foarte mică parte din cunoașterea globală, viziunea constrânsă pune mult mai mult accent pe mecanisme sistemice bazate pe interacțiunile și experiențele multor oameni și pe contraponderi. De exemplu, economia de piață, față de cea centralizată sau echilibrul puterilor în stat/checks and balances, versus abordări autoritare „pe persoană fizică” de tip mesianic.[ii] Cealaltă viziune (cea neconstrânsă) consideră că unii oameni cunosc mult, mult mai multe decât numeroși oameni împreună și, mai ales, că pot genera ei singuri politici publice majore și detaliate.

(d) Viziunea constrânsă consideră că nivelul actual de prosperitate, stat de drept, pace și justiție socială necesită atât explicații (în sensul că nu trebuie luat ca un dat coborât din ceruri, ci este important de înțeles care au fost factorii care au generat nivelul respectiv), cât și eforturi constante doar pentru menținere și cu atât mai mult pentru progres.

Viziunea neconstrânsă se concentrează, în principal, pe cauzele sărăciei, infracționalității, războaielor și nedreptăților (presupunând de multe ori că problemele respective sunt anomalii față de o stare mult mai bună care exista cumva anterior sau ar trebui să existe ușor pur și simplu, deși toate cele 4 au fost foarte larg răspândite mai toată istoria umană).

De exemplu, dacă ești înclinat spre viziunea constrânsă, vei fi mai tentat spre pedepsirea aspră a infracțiunilor. Dacă ești înclinat spre viziunea neconstrânsă, vei fi tentat să pui infracționalitatea mult mai mult pe seama nereușitelor societății, traumelor din copilărie, conjuncturii etc, justificându-se, prin urmare, o abordare blândă cu privire la infractori.

De asemenea, dacă ești înclinat spre viziunea constrânsă, vei fi mai preocupat de facilitarea producerii de bogăție în societate prin stimularea investițiilor, muncii, antreprenoriatului și a debirocratizării. Viziunea neconstrânsă tinde să presupună des că bogăția s-ar produce oricum (și că mai toți oameni au avut un rol în producerea ei direct sau indirect) și se va concentra mai mult pe distribuirea ei în societate.

(e) Viziunea constrânsă nu implică vreo superioritate morală. Pe de altă parte, în viziunea neconstrânsă, a fi pentru justiție socială, protecția mediului sau a fi anti-război etc tinde să fie văzut ca plasându-te automat pe un subînțeles nivel moral mai înalt, adică te face special. Acesta este și unul din motivele pentru care această viziune este atractivă pentru numeroși oameni și îi face (“mai”) vehemenți față de cei care au altă părere pentru că îi consideră cumva ca fiind nu doar oameni care au o altă părere decât ei, ci și oameni răi.

Aceasta nu înseamnă că nu ar fi numeroși reprezentanți ai viziunii constrânse care susțin puternic pacea, mediul sau justiția socială, dar perspectiva din care se abordează subiectul este diferită. De exemplu, mulți promotori ai viziunii neconstrânse au militat în perioada interbelică pentru dezarmarea Angliei și Franței, pe când exponenți ai viziunii constrânse au mers pe ideea că o forță militară puternică e cea mai bună garanție pentru pace.

Thomas Sowel vede extinderea viziunii neconstrânse în zone de putere la baza multor probleme în societatea americană din ultimii 50-55 de ani, inclusiv din prezent. Printre exemplele oferite este cel al introducerii orelor de educație sexuală în școli în anii 60’, deși sarcinile la adolescente și incidența bolilor venerice erau în declin statistic de peste 10 ani la acel moment.

Sowel consideră că s-a pretins pe baze eronate că ar fi o criză și că inversarea acelor trenduri statistice aproape imediat după introducerea politicii respective a fost alimentată, de fapt, tocmai de orele respective care au orientat prea devreme și excesiv atenția multor elevi în direcția sexualității.

3. Unele precizări și nuanțe importante 

Pentru înțelegerea cât mai corectă a subiectului și a modului mai larg de funcționare a lumii, cred, însă, că sunt necesare câteva precizări și nuanțe importante.

(a) În primul rând, deși Thomas Sowel pare întru totul adeptul viziunii constrânse, viziunea neconstrânsă are neîndoielnic și ea valoarea sa, iar viziunea constrânsă are și ea problemele sale.

Astfel, pe de o parte, fără a concepe fără constrângeri lumea în privințe de dorit ar fi dificil de avansat efectiv cât de cât rapid către o astfel de lume.

Pe de altă parte, viziunea constrânsă poate duce la stagnări pe durate mai lungi pe poziții care pot fi mai bune decât cele din trecut, dar care ar putea fi, totuși, ameliorate în continuare mai rapid.

Adică și stânga și dreapta au părți bune, dar pot avea și excese și ideea nu e aceea de a ne minuna de ce edificiu am reușit să construim până în prezent și să nu mai îndrăznim să facem modificări substanțiale (viziunea constrânsă nici nu propune asta, dar e mai înclinată spre status-quo/evoluții relativ lente).

(b) În al doilea rând, atunci când se schematizează într-o carte ceva, mai ales de tip alternativ, cum este cazul celor două viziuni de mai sus, riscul pentru cititori este acela de confuzie cu privire la ponderea zonei de mijloc.

Or, așa cum între ticăloși și sfinți și între proști pe toată linia și genii se află marea majoritate a oamenilor, cred că și viziunile respective nu trebuie văzute pur dual, ci ca o chestiune de grade de manifestare și chiar de numeroase abordări mixte, în funcție de subiect.

Aceasta nu înseamnă că viziunile respective nu au o importanță mare (pentru că cei mai convinși de ceva sunt, de obicei, și cei mai activi într-o societate, iar o înclinație spre o viziune sau alta – chiar în grad redus – poate genera un vot electoral într-o direcție sau alta), dar și precizarea de mai sus este, cred, necesară.

Majoritatea vom fi mai înclinați cu diverse ocazii spre una dintre viziuni sau alta și trebuie să încercăm să ne dăm seama cam spre ce suntem mai tentați pentru a încerca să ne „auto-moderăm” în consecință. Puțini vom manifesta, însă, întotdeauna aceeași viziune, interesul personal sau experiența de viață putând avea un rol final determinant.

(c) În al treilea rând, dacă ne uităm atent la caracteristicile de mai sus, aș zice că diferența cea mai importantă practic dintre cele două viziuni (dincolo de firea oamenilor) ține de metoda concretă implementată – cum ajungi să configurezi efectiv în final o anumită decizie – nu neapărat de idei (pe planul valorii ideilor în abstract, viziunea neconstrânsă poate fi chiar în avantaj, fiind mai ambițioasă).

De exemplu, educația sexuală în școli nu este automat o idee proastă indiferent de context, de cum ar fi făcută, de cine, la ce vârste, etc.[iii] În anii 60’ internetul nu era accesibil elevilor (riscul în prezent fiind ca subiectul respectiv să fie abordat, oricum, mai mult în afara familiei). Contează, însă, semnificativ modul în care se ajunge la astfel de decizii și cum se implementează.

Așa ceva ar trebui să implice o analiză atentă a trendurilor statistice și o dezbatere amplă și serioasă cu privite la nevoie, cauzele de la care se pleacă, programa concretă, calitatea formatorilor disponibili, vârsta optimă de intervenție, clasificarea granulară și adaptată a grupurilor țintă, chiar terminologia folosită, corelarea cu alte politici (de exemplu, reguli CNA), eventual un program pilot, cu implicarea părinților și verificare periodică etc.

Cu caracter mai general, viziunea neconstrânsă poate să ducă mult mai rapid spre progres, dar poate să ne ducă tot mult mai ușor și spre idei radicale, rupte de realitate sau cu goluri conceptuale serioase, dar impuse vehement.

Ele nu ar deveni, însă, problematice neapărat dacă le-am trece printr-un filtru de decantare/configurare finală atent și corect metodologic. Doar că T. Sowel remarcă că atunci când înclinăm spre viziunea neconstrânsă, suntem puțin dispuși, cumva natural, să folosim metodologia de testare și configurare de mai sus, ceea ce prezintă un risc major în practică.

Comunismul, de exemplu, a inclus și aspecte bune, dar, în chiar esența sa, a fost o politică de tip neconstrâns, presupunând că oamenii sunt la fel de buni (inclusiv meritocratic) și că bogăția depinde mult mai mult de muncă brută decât de antreprenoriat, creativitate și capital. Nu doar că nu s-a înțeles complet natura umană, dar s-a încercat ulterior să se plieze cu forța toată lumea pe idee (pentru ca ideea să pară în continuare corectă), nu să se adapteze ideea la realitate.

Mergându-se excesiv spre distribuția de bogăție și nediferențierea între grade de efort și talent, s-a produs în final mult mai puțină bogăție decât în Vest, cu o uniformizare în jos, au fost eliminate sau oprimate segmente care aveau alte păreri și au fost generate reflexe culturale păguboase unor segmente largi de populație.

4. De ce ultimii 30 de ani au favorizat mult mai mult viziunea neconstrânsă „în” noi toți

Cele de mai sus sunt cu atât mai important de înțeles cu cât ultimii 30 de ani au stimulat mai mult componente de viziune neconstrânsă în noi toți. Au fost cel puțin 6 factori principali, fiecare cu vectorii săi:

4.1. Psihologia subconștientului ne împingea oricum în direcția considerării lumii ca fiind în deteriorare – după cum o vedea și Jean Jacques Rousseau în citatul de mai sus – și necesitând, prin urmare, reforme radicale.

Astfel, suntem tentați la vârstă adultă să vedem lumea în declin și să punem declinul respectiv pe seama instituțiilor și oamenilor de la putere. Aceasta stimulează idei de reforme majore și abordări anti-sistem/revoluționare. Este contraintuitiv că se poate face ușor și ceva mult mai rău decât ce există, nu doar ceva mai bun.

Cred că sunt cinci motive principale, patru oarecum naturale și unul artificial, recent. În primul rând, este foarte probabil ca viața intrauterină să alimenteze după naștere o nostalgie a „edenului” și un regret al „căderii din rai” pentru noi toți. Pe lângă dimensiunea spirituală implicită, este probabil un mecanism biologic de a suporta mai ușor celălalt capăt al vieții – perspectiva morții – și de a stimula și aspirația și efortul spre acea stare de bine care cred că este resimțită subliminal de mai fiecare în pântecul mamei. Prin comparație, viața reală nu are cum să fie decât mai prejos în destule ocazii.

Al doilea motiv ține de faptul că perioada copilăriei este una nu doar de vitalitate naturală, dar și protejată de părinți de multe din neajunsurile vieții de zi cu zi. Relele din jur existau în grad mai mare decât în prezent (în medie), dar neconștientizarea lor face ca trecutul să fie perceput de copilul ajuns adult favorabil față de prezent în destule privințe.

Este un aspect care, din nou, dezavantajează status-quo-ul de la vârsta adultă și stimulează impresia că cineva a deteriorat lumea între timp (și că ar fi utilă o „revoluție” sau măcar o reformă radicală pentru remediere).

În al treilea rând, în copilărie percepem adulții ca fiind mai buni decât sunt în realitate pentru simplul fapt că marea majoritate chiar ne și sunt superiori tehnic și mulți se și poartă frumos sau neutru cu copiii. Jocul bârfelor și al polițelor între numeroși adulți e prea complex pentru a fi perceput bine la vârste tinere.

Odată ajunși la maturitate, nu realizăm sau realizăm mai greu că noi suntem cei care am progresat și avem în sfârșit o capacitate mai mare de a înțelege ce este în jur, nu că a intrat lumea în declin față de cum era pe vremea copilăriei.

Al patrulea motiv ține, de la o vârstă încolo, de deteriorarea propriului corp față de tinerețe.

În această ultimă privință, am citit undeva legat de percepția timpului și mi s-a părut pertinent mai pe ansamblu faptul că – deoarece analizăm numeroase aspecte comparativ (și analizăm același aspect nu doar o dată, ci și cu alte ocazii, la momente diferite în timp) – e posibil să percepem „mai” negativ unele aspecte din prezent, de fapt, pentru că ne simțim mai puțin vitali fizic decât în trecut, chiar dacă într-un mod difuz. Călătoria în timp ar ajuta mult o comparare corectă.

În fine, al cincilea motiv – cel pur artificial – ține de concentrarea de mass-media actuală a negativismului din lume (în contextul creșterii enorme a numărului surselor de știri care concurează pentru atenția oamenilor și a omniprezenței mijloacelor de acces la ele).

Pentru că un procent mare din știri este dedicat infracțiunilor, scandalurilor, conflictelor și exceselor, se induce o impresie disproporționată de ponderi cu privire la evoluția lumii, mai ales pe plan moral și de civilitate. În pasul doi, această impresie stimulează idei de reforme radicale fără mare testare/analiză (de vreme ce declinul e atât de „evident”).

Aceasta nu înseamnă că nu sunt numeroase lucruri reprobabile în lume, dar ponderea reală e sub nivelul perceput.

4.2. Contraponderi importante din viața reală s-au diminuat sau au dispărut.

Până recent istoric era mult mai clar din viața de zi cu zi că (a) lumea nu fusese mai bună anterior, (b) producerea bogăției este dificilă și (c) riscurile unor decizii pripite de schimbare a fundamentelor unei politici publice sau unei societăți întregi sunt rapide și mari. Faptul că până acum câteva zeci de ani procente majoritare din populație încă erau implicate în producerea directă a ceva tangibil, ușor de sesizat ca rezultat, cauze, nevoi de abordare rațională și riscuri, a ajutat în acest sens. Abordările responsabile și metodice nu erau comode nici atunci, dar era evident că erau necesare.

Lipsa războaielor, învingerea sau controlarea multor boli, creșterea cvasi-continuă economică din ultima perioadă, preferința guvernelor pentru mărirea datoriilor decât reducerea nivelului de trai, creșterea ponderii serviciilor în economie, producția reprezentând în prezent sub 18% în UE, scăderea toleranței la disconfort etc au împins în plan secundar ideea de prudență și de dificultate a producerii concrete a unui nivel înalt de trai.

Experiența comunismului a ponderat o vreme unele evoluții, dar trecerea timpului și faptul că țările care au experimentat efectiv comunismul au avut puțini reprezentanți în curentele culturale și intelectuale influente din Vest au diluat efectele destul de rapid.

4.3. Nu doar că au fost diminuate sau au dispărut contraponderi, dar modelul economic însuși a ajuns să favorizeze sistemic emoționalul/iraționalul (deci, lipsa de metodă carteziană)

După cum am detaliat cu o altă ocazie[iv], trecerea de la o economie de subproducție la una de supraproducție (care împinge spre supraconsum) a generat o mutație majoră de model valoric în societate.

În esență, de la stimularea raționalului, răbdării/moderației și aspirației spre cea mai bună variantă a unui individ s-a trecut la stimularea emoționalului (iraționalului), nerăbdării/excesului și complacerii „misecuvineiste”.

Nevoile de bază fiind acoperite, politicile comerciale și culturale au tins, astfel, să facă apel mult mai mult și des la zona de emoție/pulsiune/moft, nu de rațiune și moderație, pentru a genera consum. Ultimii 30 de ani au exacerbat evoluțiile în această privință.

Partea de exces a viziunii neconstrânse este stimulată, astfel, sistemic. Cu toții suntem mai tentați (a) spre poziționări emoționale (deci, vehemente și bazate mai mult pe sentimente și metodologii superficiale decât pe o analiză rațională profundă și vastă) și (b) spre rezultate rapide (deci spre decizii radicale și de termen scurt).

4.4. În pofida progresului semnificativ al bunăstării marii majorități a oamenilor față de trecut, stadiul economic actul este unul mai frustrant decât acum 30 de ani și din cauza dinamicilor din cadrul piramidei lui Maslow

Pentru că orice structura economică și socială dintr-o societate liberă are o formă relativ piramidală, numărul celor înclinați spre o viziune neconstrânsă (care pune mai mult in discuție status-quo-ul și militează pentru o redistribuire de bogăție de la cei mai avuți) tinde să fie mare în mod natural.

Urcarea pe piramida lui Maslow a mai tuturor oamenilor la nivelul nevoii de respect și de stimă a crescut mult importanța poziției economice relative, a statutului relativ mai general.

Adică, deși marea majoritate a oamenilor o duc semnificativ mai bine material decât acum 30 de ani (raport bunuri/efort), percepem „mai” acut diferențele față de cei plasați mai sus.

Consecința este acea că ponderea celor care simt (resentimental) că lumea actuală nu mai funcționează bine pentru ei (dar ar face-o – și încă nemeritat – pentru alții pe care-i văd pe internet sau în vreo mașină scumpă în trafic) e în creștere și din acest motiv pur de percepție a statutului relativ în lumea actuală.

Crește, astfel, sentimentul că ar trebui schimbată radical (în moduri peste posibilitățile reale actuale) această lume care pare că nu mai funcționează bine pentru noi. Aceasta nu înseamnă, desigur, că nu ar fi, obiectiv, multe de îmbunătățit.

4.5. Dezvoltarea tehnologică și creșterea în complexitate a lumii au făcut ca implicațiile multor decizii și abordări să nu mai fie ușor de identificat. Adică, să fie mai greu de înțeles atât problemele în toată complexitatea lor, cât și care ar fi soluțiile optime.

Decalarea educației nu a ajutat, implicând o scădere în multe școli a ponderilor de formare actualizată și cu adevărat carteziană, exigentă metodologic.

E foarte posibil să conteze pe acest subiect și decalarea subconștientului nostru față de această lume complexă atât de modificată de om în care trăim în prezent. Pentru că până foarte recent istoric, cam tot ce exista ca bogăție în lume exista, într-adevăr, pur și simplu (vânat, fructe, plante, apă etc) este posibil ca reflexele noastre să meargă în direcția perceperii diferențelor mari de statut și de rezultat economic ca anomalii de distribuire a ceva ce era teoretic accesibil tuturor în mod egal de la natură.

Trecerea recentă istoric de la stadiul de vânători-culegători la cel de creatori-facilitatori de bogăție implică niveluri abstracte care necesită informare și gândire așezată pentru o înțelegere corectă și completă. Procentul relevant de nedreptăți din lume – deși minoritar – tinde să aibă frecvent un efect de halo cu privire la ansamblul (mult mai amplu și divers) cauzal real.

Practic, mai toți am început să avem uneori sentimentul că lumea cam merge oricum, se vor găsi până la urmă soluții tehnologice la orice probleme, bogăția și pozițiile sociale înalte există cumva pur și simplu și din plin și că destule se crează artificial, doar că sunt anomalii de distribuire a lor.

În pasul doi, simțim corelativ că dacă trișăm puțin sau nu ne mai aducem propria contribuție, nu contează și că sunt mulți care profită mult mai mult (și am fi proști să nu profităm și noi).

E mai greu de realizat că, deși arhitectura „zidului” realizărilor umane fac ca acesta să stea în picioare și chiar să crească în dimensiuni și în cazul în care foarte multe „cărămizi” sunt scoase din zid (din punctul de vedere al contribuției sau abordărilor responsabile), cu cât crește numărul cărămizilor respective, riscul devine disproporționat – respectiv, colapsarea întregii construcții.

4.6. Pe lângă efecte pozitive majore, precum acces lărgit la informație, extinderea social media a inundat mulți oameni și cu informație inutilă sau manipulativă și a stimulat emoționalul și „datul cu părerea”, fără verificare aprofundată.

5. Implicațiile politice și de politici publice devin din ce în ce mai frecvente și ample.

Pe partea de politici publice, printre cele mai vizibile și semnificative sunt unele excese actuale ale ideologiilor de identitate de grup și unele dimensiuni ale modului de gestionare a crizelor economice din ultimii 15 ani.

Ca tactică politică, dincolo de implicațiile mai generale ale celor de mai sus, poziționarea Rusiei[v] și, cumva separat, a unui număr de 15 partide din diverse țări[vi] ca promotori ai unor poziții conservatoare (apropiate de viziunea constrânsă) raportat la liberalismul politic și social urmărește, probabil, trei obiective:

(a) asigurarea unei baze de votanți mai mare artificial, reacția în Europa continentală și, mai ales, în țările fost-comuniste la excesele viziunii neconstrânse ajutând natural în această privință;

(b) o poziție mai comodă de atacare a adversarilor politici, prin asocierea întregii platforme politice a acestora doar cu partea de excese, și de limitare a deschiderii interne în rest;

(c) îngreunarea în multe țări a politicilor naționale inteligente de răspuns la excesele viziunilor neconstrânse de teama asocierii mediatice speculative cu poziția rusească/sau a unor partide populiste (având în vedere suprapunerea parțială de valori de fond și concepte susținute).

Atât dreapta politică, cât și stânga moderată ar avea un interes în politici de contracarare, inclusiv din perspectiva circumscrierii a ce este exces și ce nu este și a strategiilor politice în sine.

În concluzie, a fi bine intenționat este de apreciat moral, dar e irelevant în sine pentru utilitatea unei decizii din perspectivă de interes general. Proverbul „drumul spre iad e pavat cu bune intenții” iși are originea tocmai în experiențe ce țin de astfel de aspecte.

Este important de înțeles spre ce tip de viziune înclinăm structural fiecare pentru a ne feri de excese.

Modul de configurare și implementare a politicilor publice este esențial. Dacă o problemă există sau nu există și cât ar fi de mare, care sunt toate cauzele posibile, plaja de soluții, raportul avantaje/dezavantaje al fiecăreia, impactul potențial în alte zone, mecanisme de verificare și corectare etc sunt aspecte de dezbătut pe larg și analizat în profunzime.

Până la urmă, ca de multe ori în viață, e o chestiune de echilibru și de măsură.

Desigur, dincolo de metoda în sine, cele de mai sus reclamă atenție atât pe partea de politici culturale, educaționale și comunicaționale de masă, cât și pe cea pur politică/strategică.


[i] Fie interese personale directe, fie legate de vectori cumva indirecți, precum partide politice, întreprinderi, state, instituții publice diverse, sindicate, ONG-uri etc.
[ii] Thomas Sowel subliniază că, deși un individ sau un grup restrâns pot uneori avea mult mai multă cunoaștere și înțelegere decât mii de alți indivizi, la scara unei societăți, cunoașterea și înțelegerea practică agregată a segmente întregi, pe baza propriilor informații și experiențe practice, e mult mai mare decât ar putea fi la nivelul unui grup foarte restrâns.
[iii] Este adevărat că Thomas Sowel are și o obiecțiune mai de principiu la decizii luate la nivel guvernamental în domenii care ar trebui să țină în principal, dacă nu exclusiv, de părinți. Legat de educația sexuală, el consideră că părinții sunt cei care cunosc mult mai bine cazul concret al propriilor copii și ar și suferi costul unei proaste educații a acestora (spre deosebire de decidenții «de la centru») – fiind deci – în medie – mult mai interesați direct de grijă și adaptare concretă pe subiect și îndreptățiți să hotărască pe subiect.
[iv] Disponibil aici
[v] Rusia are un istoric mai lung și o abordare mai amplă pe partea de opoziție la liberalism. Legat de acestea și de focusul recent mai ales pe unele componente ale liberalismul social, sunt utile articole precum: https://eng.globalaffairs.ru/articles/russias-conservative-power/, https://link.springer.com/article/10.1057/s41311-020-00258-0 sau https://www.bbc.com/news/world-europe-48798875.
[vi] Disponibil aici


Av. Lucian Bondoc, Managing Partner BONDOC ȘI ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti