« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Natura juridică a contractelor smart
16.08.2021 | Andrada-Maria MOCANU, Andreea-Corina MARCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Andrada-Maria Mocanu

Andrada-Maria Mocanu

Andreea-Corina Marcu

Andreea-Corina Marcu

Rezumat: În contextul evoluției noilor tehnologii, raporturile juridice cunosc o transformare notabilă, având în vedere în special faptul că încheierea contractelor prin mijloace electronice și la distanță sunt folosite în tot mai multe situații. Sistemele de tip blockchain și contractele smart devin astfel instrumente ce sunt din ce în ce mai des utilizate de către participanții la circuitul juridic civil. Pentru a se realiza o bună integrare a contractelor smart în câmpul contractelor clasice, prezenta lucrare vine să clarifice aspecte legate de natura juridică a contractelor smart, obligativitatea acestora, precum și valoarea probatorie a acestora.

1. Introducere

Relațiile contractuale regăsite în circuitul juridic civil au evoluat de-a lungul timpului, astfel încât formalitățile necesare încheierii valabile a unui contract au fost minimizate. În timp, principiul consensualismului a ajuns să guverneze marea parte a acordurilor de voință dintre diverșii actori ai circuitului juridic, simplul consimțământ în sensul încheierii fiind suficient și necesar. Bineînțeles, excepțiile de la simplitatea acestui principiu operează în continuare și vin să impună un caracter solemn raportului juridic ce va lua naștere între părți, relevând importanța operațiunii pe care acestea doresc să o întreprindă. În acest sens, atenția prezentei lucrări se va concentra pe conceptul de contracte smart și mai precis pe analiza naturii juridice a acestora.

Fără a da o definiție absolută, contractul smart este o noțiune utilizată pentru a desemna un cod de calculator, care este programat să execute automat, în parte sau integral, o înțelegere între două părți, care este stocată pe un registru public numit blockchain[1]. La rândul său, conceptul de blockchain se referă la o serie de tranzacții listate, securizate prin intermediul criptografiei.[2]

Scopul contractelor smart este să automatizeze și să eficientizeze acordurile dintre părți, prin reducerea intervenției terților, în limitele în care se poate în același timp asigura securitatea tranzacțiilor. Rezultatul final pe care și-l propune un contract smart este să reducă la minimum formalitățile neesențiale ce țin de încheierea unui contract, furnizând în același timp securitatea, stabilitatea și transparența la care aspiră părțile.

2. Natura juridică  

Privind în ansamblu, contractul smart nu este, contrar numelui său, un contract propriu-zis, așa cum s-a antamat în discuția introductivă. Acesta este un mod de expunere într-un limbaj codificat a unor reguli stabilite de părți printr-o convenție. Cu toate acestea, contractele smart ar putea fi similare contractelor clasice din anumite puncte de vedere.

2.1. Noțiunea de contract smart. Condiții de validitate

Așa cum reiese din definiția prezentată anterior, contractele smart sunt manifestări ale unor înțelegeri între părți, sub forma unui cod digitalizat, înțelegeri care mai apoi sunt stocate și procesate pe blockchain, prestațiile fiind executate în momentul întrunirii tuturor condițiilor regăsite în convenția părților.

Prin această explicație se conturează asemănări cu un contract clasic, anume că pentru formarea sa valabilă este necesară împlinirea celor patru condiții ale încheierii actului juridic civil: obiect determinat și licit, cauză licită și morală, capacitate și consimțământul părților. În principiu, datele introduse pentru a forma un contract smart trebuie să fie specifice, incluzând numele și prenumele părților, obiectul contractului, software-ul care va executa obligația, eventuale clauze compromisorii.[3]

O a doua similitudine ar fi claritatea dispozițiilor contractuale. Pentru ca platforma să știe ce operațiune trebuie să execute, este folosit un limbaj de programare specific, care prin natura sa exclude posibilitatea unor exprimări ambigue sau echivoce. Un contract propriu-zis, trebuie la rândul său să indice obiectul prestației părților, operațiunea pe care o urmăresc părțile în executarea contractului și, de asemenea, este recomandabil ca acesta să fie redactat într-o manieră cât mai concisă și clară, pentru a evita eventuale neclarități în interpretare.

O discuție se impune în legătură cu modalitatea de verificare a capacității părților. Pentru a certifica abilitatea de a încheia acte juridice, măsurile de verificare a capacității de a încheia contracte sunt minime, dacă nu inexistente, în sistemul de tip blockchain. Este posibil ca pentru a se realiza înscrierea pe platformă să fie nevoie de furnizarea unor date personale, cum ar fi nume, prenume, data nașterii, dar, în prezent aceste cerințe nu se regăsesc pe multe blockchain-uri[4]. Cu toate acestea, este necesară o mai mare diligență cu privire la condiționarea posibilității de a activa pe un blockchain, întrucât există riscul ca partenerul contractual să fie în realitate minor, introducând data nașterii în mod fraudulos, astfel încât să creeze o falsă aparență a capacității depline de exercițiu. Caracterul semi-anonim al participanților[5] la majoritatea blockchain-urilor existente în prezent fac și mai dificile lucrurile din acest punct de vedere.

O posibilă soluție în prezent ar fi utilizarea unei surse externe de preluare a informației, denumită generic oracol. Oracolele sunt sisteme prin care este preluată informație (middleware) din surse externe și este folosită pentru punerea în executare a contractului smart. În prezent, este greu de imaginat cum un oracol ar putea furniza toate informațiile necesare pentru a se putea stabili clar întinderea capacității de exercițiu a unei părți. În viitor însă, în măsura în care la nivel național s-ar institui un sistem de tip blockchain pentru evidența populației în care ar fi înscrise date precum numele, vârsta, anumite restrângeri cu privire la capacitatea de a încheia acte juridice (de exemplu, declararea ca o persoană este interzis judecătoresc) atunci folosirea oracolelor ar fi mult mai eficientă.

Verificarea cauzei licite și morale este un alt aspect care trebuie avut în vedere în momentul încheierii unui contract clasic, aspect ce nu trebuie ignorat când este vorba despre contractele smart. Se poate pune întrebarea dacă părțile au posibilitatea să disimuleze adevăratele lor intenții și să realizeze o operațiune juridică folosită într-un scop ilicit prin intermediul unui contract smart. Strict juridic, această posibilitate există, însă trebuie analizat de la caz la caz dacă un contract smart poate cu adevărat să execute operațiunea ce are la bază cauza ilicită sau imorală.

Cu privire la consimțământ, Noul cod civil prevede că acesta trebuie să fie valabil exprimat pentru încheierea actului. Mai mult, în ceea ce privește cererea și oferta, sunt relevante prevederile referitoare la încheierea contractului prin întâlnirea cererii cu oferta, în mod direct sau ca urmare a negocierilor[6]. În aceeași ordine de idei, Codul Civil clarifică și situațiile în care propunerea adresată unei persoane nedeterminate constituie ofertă veritabilă sau doar o intenție de negociere. Din aceste prevederi rezultă că s-ar aplica aceleași reguli oricărui contract, inclusiv unuia încheiat prin intermediul unui contract smart.[7]

În ceea ce privește mecanismul de formare a unui contract pe blockchain, întâlnirea cererii cu oferta se poate realiza în două moduri: off-chain și on-chain. După cum sugerează și terminologia, negocierea off-chain presupune purtarea discuțiilor în vederea încheierii contractului în afara platformei blockchain, fie prin întâlnirea fizică sau prin schimbul de informații prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță. Pe de altă parte, negocierea on-chain, este lesne de înțeles că se desfășoară în cadrul platformei blockchain. În cazul contractelor tradiționale dublate de contracte smart, negocierile se vor desfășura între părți potrivit dreptului comun, cu respectarea principiului bunei-credințe. În cadrul platformei, pot fi întâlnite atât oferte adresate unei persoane determinate cât și oferte adresate unor persoane nedeterminate, care în accepțiunea reglementării civile se numesc intenții de negociere[8]. Dacă oferta este înscrisă doar pe blockchain, având în vedere caracterul anonim al autorilor înscrierilor, este posibil ca în majoritatea cazurilor, negocierile să nu aibă loc în realitate, iar acceptarea să se refere strict la înscrierea de pe blockchain, în forma sugerată inițial de autor.

Specific contractelor smart este că, odată consimțământul dat, acesta nu mai poate fi retras, căci acordul de voințe concretizat într-o înscriere în blockchain nu mai poate fi modificat, contractul intrând faza de executare. Într-un exemplu, dacă cumpărătorul s-ar fi răzgândit după ce s-a început punerea în executare a operațiunii, nu ar fi putut acționa decât cel târziu la finalul acesteia, prin încheierea unui nou contract în care rolurile să fie inversate și care să aibă drept obiect returnarea produsului în schimbul prețului plătit.

În ceea ce privește viciile de consimțământ, putem observa faptul că toate dintre acestea se pot regăsi și în cazul încheierii contractelor sub forma unui contract smart. Trebuie însă făcută o precizare legată de violență, respectiv că violența se poate regăsi în principiu sub forma constrângerii. Dolul și eroarea se pot manifesta cel mai probabil în faza negocierilor dintre părți, prin inserarea unor clauze abuzive, clauze standard și omisiunea de a furniza toate informațiile esențiale părții. Leziunea va opera similar ca într-un contract propriu-zis.[9]

2.2. Contractul smart. Act juridic civil numit sau nenumit.

Contractele numite sunt cele expres reglementate de legea civilă și alte legi speciale, purtând denumiri specifice în funcție de operațiunile juridice pe care le generează. Contractele nenumite sunt cele care nu se bucură de o reglementare expresă, dar care totuși produc efecte în virtutea principiului libertății de voință.[10]

Contractele smart, la o primă vedere, nu se încadrează decât în categoria contractelor nenumite, însă, după cum rezultă din definiția propusă, acestea nu sunt în principiu, contracte de sine stătătoare, ci forme de încheiere a contractelor, coduri computerizate menite să execute automat o operațiune determinată. Astfel, contractul smart nu se încadrează în niciuna din aceste două categorii, ci numai operațiunea pe care ele o execută poate fi încadrată în una dintre acestea.

2.3. Forma contractului. 

Unul dintre elementele care ridică cele mai mari semne de întrebare cu privire la existența de sine stătătoare a contractelor smart este forma acestora. Pe registrele de tip blockchain, contractele smart de găsesc sub forma unui cod pentru calculator, care automatizează operațiunile pe care părțile doresc să le întreprindă.

În mod tradițional, contractele care îmbracă o formă scrisă sunt redactate folosind limbajul natural, limbaj cunoscut părților și care nu prezintă probleme referitoare la înțelegerea clauzelor, cu excepția celor referitoare la interpretarea dispozițiilor contractuale. Contractele smart sunt redactate în limbaje de programare specifice(cum ar fi, spre exemplu limbajul de programare Solidity folosit în blockchainul Ethereum), astfel încât ele nu sunt ușor de înțeles pentru oricine, necesitând cunoștințe de programare sau cel puțin un terț specializat care să dezambiguizeze sensul respectivelor clauze.

În aceste condiții, problema care se pune este dacă modul de tehnic de redactare a unui contract are abilitatea de a surprinde cu adevărat acordul de voință al părților sau este o simplă înșiruire de caractere care poate căpăta un sens juridic doar prin acțiunile pe care codul le execută în concret.

2.4. Forma scrisă – condiție ad validitatem sau ad probationem?

Sub acest aspect, în prealabil, trebuie făcute câteva distincții esențiale. În primul rând, problema ar putea izvorî din tendința părților de a considera ca fiind valabil încheiat doar contractul sub formă scrisă. Această concepție este infirmată chiar de Codul civil, care în art. 1178 instituie principiul consensualismului, regula în materie contractuală, astfel încât, ajungerea părților la un consens cu privire la obiectul contractului, drepturile și obligațiile lor șamd. este suficient pentru încheierea valabilă a acestuia.

Cu toate acestea, importantă este și teza a II-a art. 1178 care instituie excepția – cazul în care un contract va putea fi încheiat în mod valabil doar dacă îmbracă forma cerută de lege. Revenind la aparenta problemă expusă mai devreme, în principiu, contractele smart pot reprezenta, un mod valabil de încheiere a unui contract, întrucât, regula este consensualismul, iar în acest context forma pe care o va îmbrăca convenția prezintă interes doar cu privire la proba contractului.

3. Încheierea contractelor smart

3.1. Modurile de încheiere a unui contract smart

Având în vedere precizările făcute anterior, în practică s-au conturat trei modalități de încheiere a contractelor smart: prin intermediul unui contract în formă scrisă, dublat de un contract smart, care doar să automatizeze executarea obligațiilor prevăzute în contractul în formă scrisă; un contract hibrid care să conțină pe lângă linii de cod și dispoziții scrise în limbaj natural (contracte smart auxiliare); un contract care să fie alcătuit exclusiv din linii de cod (contracte smart-cod).

Dintre toate aceste moduri în care pot fi exprimate convențiile părților, ultima categorie ar ridica cele mai multe probleme prin prisma limbajului folosit.

În primul rând, o problemă va fi la nivelul redactării propriu-zise a contractului. Având în vedere caracterul inflexibil al limbajelor de programare, cel mai ușor vor putea fi codificate contracte în care apar obligații pure și simple și obligații afectate de termen. În ceea ce privește obligațiile afectate de condiție, putem spune că posibilitatea de codificare depinde de tipul acesteia și de tehnologiile implementate în prezent în sistemele juridice ale fiecărei țări. Cu privire la obligațiile cazuale, având în vedere că realizarea condiției este independentă de voința părților contractului, s-ar putea spune că simpla conectare a contractului smart la anumite tipuri relevante de informații de pe internet este suficientă pentru a codifica în mod eficient clauza respectivă.

Cu toate acestea, în prezent, această metodă depinde foarte mult și de modul de materializare a evenimentului incert ales. Spre exemplu, în cazul unui contract care prevede că lui X îi va transferată suma Y de bani în momentul în care temperatura va atinge valoarea de -30 de grade celsius, gradul de specificitate al descrierii va fi esențial pentru executarea contractului. O condiție cu un grad scăzut de precizie ar putea duce la rezultate nedorite de părți.

Având în vedere faptul că orice nouă operațiune poate fi validată de noduri existente în diverse locații din lume, o obligație afectată de o condiție suficient de specifică este de natură a contribui la executarea contractului conform voinței părților. În exemplul de mai sus, dacă am formula clauza făcând referire doar la temperatură, un nod în care temperatura respectivă a fost înregistrată poate să aprobe executarea contractului, dar, în fapt, voința reală a părților să fi fost ca acea clauză să producă efecte doar atunci când ar fi fost atinsă temperatura respectivă într-o anumită localitate. Pentru a se evita astfel de situații, în practică, părțile de cele mai multe ori apelează la un oracole, așa cum a fost precizat și anterior.

În al doilea rând, pe lângă problema redactării, implicit va interveni și problema simplei înțelegeri a dispozițiilor contractuale atât de către părți, cât și de către instanța de judecată, în eventualitatea ivirii unui litigiu. Având în vedere aceste aspecte, rămâne discutabil dacă varianta contractelor smart este mai avantajoasă decât încheierea contractelor clasice, întrucât, deși le poate scuti pe părți de la niște cheltuieli, poate genera alte cheltuieli specifice care, într-un final, ar duce la același rezultat.

3.2. Valoarea probatorie a contractelor smart cod în procesul civil. Condiții de admisibilitate.

Dacă până acum analiza s-a axat pe încheierea valabilă a contractelor sub forma unui contract smart, această secțiune va viza cercetarea modalității în care pot fi probate acestea. Pentru a reduce riscul confuziilor, unii autori au propus folosirea conceptelor de contract smart auxiliar și contract smart-cod, concepte care vor fi utilizate în continuare în prezenta lucrare.[11]

Un prim aspect care trebuie analizat este ce fel de tip de probă constituie un astfel de contract. Poate fi vorba de un înscris sub semnătură privată sau un început de dovadă scrisă? Conform articolului 272 C.proc.civ., înscrisul sub semnătură privată reprezintă orice înscris semnat de părți, indiferent de suportul material pe care se regăsește. Având în vedere formularea generală a textului de lege, doctrina a apreciat nu numai că părțile au libertate cu privire la alegerea suportului material, ci și cu privire la alegerea limbajului folosit, înscrisul putând fi redactat în orice limbaj convin părțile[12]. Astfel, nu este exclusă posibilitatea ca părțile să redacteze înscrisul care surprinde convenția lor într-un limbaj de programare, atât timp cât ambele părți îl cunosc sau au posibilitatea să cunoască oricând cuprinsul înscrisului.

Singurul element care se mai impune a fi analizat ar rămâne doar acela ca înscrisul să fie semnat de către părți, întrucât, dacă această cerință nu este îndeplinită, contractul smart-cod nu va putea valora decât un început de dovadă scrisă.

În sistemele de tip blockchain, pentru orice înregistrare realizată (inclusiv un contract smart) este folosită criptarea asimetrică, care presupune două tipuri de chei pereche: o cheie privată, care este secretă și este cunoscută doar de către posesorul contului și o cheie publică, care este inclusă în registrul public[13]. Aceste două chei împreună constituie, în fapt, o semnătură electronică.

În Noul cod de procedură civilă sunt reglementate două tipuri de înscrisuri asimilate din punct de vedere probator înscrisului sub semnătură privată – înscrisul în formă electronică și înscrisul pe suport informatic. Având în vedere analiza de mai sus, se mai desprind două întrebări. Prima dintre ele ar fi dacă semnătura electronică asociată contractelor smart este considerată ca fiind o semnătură electronică acceptată de legislația română. Mai apoi, un contract smart este un înscris în formă electronică sau unul pe suport informatic?

Pentru a putea răspunde primei întrebări va trebui ca atenția să fie îndreptată asupra legislației relevante, respectiv Regulamentul UE nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (eIDAS) și Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Regulamentul nr. 910/2014 reglementează trei tipuri de semnături electronice, respectiv semnătura simplă, avansată și calificată, și se pare că acordă valoarea probatorie cea mai puternică acelor înscrisuri cărora le-a fost încorporată o semnătură calificată[14]. Și Legea nr. 455/2001 pare a reglementa într-un mod similar valoarea probatorie a înscrisurilor sub formă electronică. Astfel, legea reglementează semnătura electronică simplă, extinsă și calificată, cea din urmă având cea mai mare forță probatorie, fiind un înscris de care este atașată semnătura și totodată fiind direct asimilat înscrisului sub semnătură privată[15]. Semnătura electronică extinsă trebuie recunoscută de cel căruia i se opune înscrisul pentru a avea forța probantă a unui înscris sub semnătură privată, iar cea simplă nu are nicio forță probantă.

Din analiza dispozițiilor art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001, se poate observa că semnătura electronică din cadrul unui contract smart îndeplinește condițiile unei semnături electronice extinse[16]. Prin urmare, în măsura în care este îndeplinită și condiția recunoașterii[17] de către partea căruia îi este opusă, înscrisul electronic va avea forța probatorie a unui înscris sub semnătură privată. Pentru a dobândi forță probantă necondiționată de recunoaștere este nevoie să fie îndeplinite și condițiile adiționale din art. 5 din Legea nr. 455/2001, respectiv să fie bazată pe un certificat calificat şi să fie generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, se poate constata, în primul rând, că legiuitorul nu este explicit, lăsând nedefinit conceptul de “suport informatic”[18]. Cu toate acestea, doctrina a sesizat existența unei conexiuni între cele două tipuri de înscrisuri, menționându-se faptul că toate înscrisurile în formă electronică sunt stocate pe un suport informatic[19]. Suportul informatic pe care este stocat un înscris poate consta fie într-un suport intern cum ar fi memoria unui calculator, laptop, tabletă, telefon etc., fie într-un suport extern cum ar fi un CD, un DVD, un memory stick, tehnologia Cloud etc.[20]. Se poate observa astfel că înscrisul în formă electronică vizează actul juridic în sine, iar înscrisul pe suport informatic vizează strict suportul pe care este înregistrat actul juridic. Având în vedere cele expuse mai sus, și un contract smart (auxiliar sau cod) are valoarea unui înscris în formă electronică, pe suportul informatic extern reprezentat de blockchain.

De asemenea, un alt aspect de interes este reprezentat de data înscrisului. S-a observat faptul că semnătura electronică calificată cerută pentru constituirea valabilă a înscrisului în formă electronică ce va putea fi folosit ca mijloc de probă nu asigură funcționalitatea certificării datei și a orei la care a fost semnat documentul[21]. Pentru a fi suplinită această carență, atât reglementarea de la nivel european, cât și cea națională prevăd posibilitatea folosirii mărcii temporale, emisă de un prestator de servicii de încredere calificat[22]. În cazul contractelor smart, această problemă ar fi înlăturată de infrastructura registrului – fiecare bloc adăugat în blockchain are atașate în mod automat data și ora la care acesta a fost adăugat, nemaifiind necesară adăugarea unei mărci temporale.

Pentru a concluziona, putem spune că, în principiu, din punct de vedere probator, contractele smart reprezintă moduri de dovedire a convenției părților. De lege ferenda, o reglementare expresă cu privire la aceste structuri ar fi utilă, pentru evitarea creării unei practici neunitare.

4. Efectele contractului smart 

În principiu, contractul smart nu ar trebui să fie fundamental diferit de contractul propriu-zis în ceea ce privește efectele sale, întrucât forța obligatorie izvorăște tot din acordul de voință al părților.

Anterior a fost abordat subiectul posibilității modificării contractului smart odată ce acesta a fost pus în executare. Mergând cu discuția mai departe, se ridică întrebarea dacă regula simetriei juridice mai poate fi aplicată în cazul contractelor smart.

Regula simetriei juridice presupune, prin interpretarea art. 1270 alin. (2) NCCiv., că revocarea contractului va avea loc, ca regulă, în același mod în care s-a încheiat contractul, anume prin acordul părților, revocarea unilaterală fiind excepția. Totuși, contractele smart sunt caracterizate de imutabilitate, căci odată emisă oferta, asupra acesteia nu se mai poate interveni decât prin negocierea în afara lanțului criptografic și înscrierea unei noi oferte în registru. Cu alte cuvinte, odată ce oferta a fost expusă în blockchain, nu se mai poate interveni în sensul modificării ei[23]. Așadar, nici revocarea ofertei, odată ce a intrat în lanțul tranzacțiilor computerizate, nu va mai putea avea loc unilateral. Mergând pe aceeași linie de raționament, nici în privința contractului smart nu se va putea interveni în sensul revocării intempestive.

Alt aspect legat de forța obligatorie a unui contract este impreviziunea, care și-ar putea găsi aplicabilitatea cu o oarecare dificultate în cazul unui contract smart. Forța obligatorie presupune faptul ca părțile să stăruiască în îndeplinirea propriilor obligații, cu toate că acestea au devenit mai oneroase. Impreviziunea poate justifica neexecutarea contractului, dacă un eveniment neavut în vedere de părți la data încheierii contractului afectează serios echilibrul contractual. Cu toate acestea caracterul imutabil al contractelor smart face dificilă modificarea prestațiilor în cazul în care se constată survenirea evenimentului care să justifice aplicarea impreviziunii.[24]

Deoarece limbajul criptografic în care este redactat un contract smart este clar și concis, pot apărea dificultăți în a identifica și integra în conținutul contractului aceste evenimente neprevăzute care stau la baza impreviziunii, întrucât ar fi greu de codificat asemenea condiții. Desigur, s-ar putea apela la oracole, însă s-ar putea ca nici acestea să nu poată furniza datele necesare pentru a acoperi plajă largă de situații în care executarea unui contract smart ar deveni excesiv de oneroasă. Prin urmare, este dificil ca, prin simpla introducere a unor termeni precum „forță majoră”, „caz fortuit” și alții asemenea, logica programării să poată încadra un caz specific în unul dintre aceste concepte, și, drept consecință, să oprească executarea pentru a face loc unei noi negocieri.[25]

Abordarea acestor subiecte comportă, în final, o observație: este lesne de înțeles că un contract smart nu ar prezenta probleme în a asigura executarea unui contract neafectat de modalități și care nu presupune vreo cerință de formă. Însă, dificultățile apar atunci când, pentru finalizarea unui contract, sunt necesare clauze care vizează riscul neexecutării, îndeplinirea formalităților de publicitate, garanțiile pentru vicii ș.a.m.d.

O justă soluție se apreciază a fi dublarea contractului smart cu un contract clasic, încheiat în formă scrisă, în care părțile să definească noțiunile generale, precum „forță majoră”, „viciu grav”, „bună-credință” etc., soluție care ar rezolva și problema îndeplinirii formalităților de publicitate necesare pentru constituirea și transmiterea valabilă a drepturilor.

5. Executarea contractelor smart

Pornind de la teoria generală a obligațiilor, Codul civil trasează în art. 1516 alin. (1) trei coordonate ale executării: obligațiile trebuie să fie executate în întregime, întocmai, astfel cum rezultă din actul sau faptul juridic care le-a dat naștere, și la termen.[26]

De aici, ne putem pune trei întrebări. În primul rând, ce se va întâmpla în cazul neexecutării integrale a unei convenții cuprinse într-un contract smart? În al doilea rând, ce se va întâmpla dacă executarea va fi necorespunzătoare? Nu în ultimul rând, ce se va întâmpla dacă executarea contractului smart este întârziată?

Pentru a înțelege paralelismul dintre contractele clasice și cele smart, se impun câteva explicații referitoare la mecanismul concret de executare a unui contract smart.

Astfel, clienții, anume utilizatorii platformei de blockchain, trimit solicitări (numite și tranzacții) către nodurile numite mineri. Un nod este un computer conectat la alte computere, care urmează reguli și distribuie informație. Nodurile sunt esențiale în păstrarea funcționalității rețelei de tip blockchain. Odată ce minerii primesc aceste solicitări colectate de la mai mulți clienți, aceștia lucrează pentru a crea un bloc, care este în esență, o înregistrare într-un un registru de tranzacții.

Pentru a anexa acest block la un lanț de tranzacții, minerii execută succesiv tranzacțiile din contractele smart. Ulterior, validatorii execută din nou aceste tranzacții, scopul final fiind de a implementa în lanțul de tranzacții, block-ul, astfel cum acesta a fost înregistrat de miner.[27]

Așa cum s-a observat și anterior în prezenta lucrare, de esența sistemelor de tip blockchain (implicit și a contractelor smart) este imuabilitatea. Din punctul de vedere al executării, este limpede că aceasta nu va putea fi modificată sau ajustată odată ce sistemul automatizat a primit instrucțiunile. O eventuală intervenție asupra executării se va face în afara cadrului contractului smart, tot printr-o convenție a părților.

Tocmai din această privință, executarea contractului smart se va face întocmai, fiind greu de imaginat o ipoteză în care sistemul de punere în executare ar accepta o plată prin echivalent. Nu este totuși exclusă de plano existența unei situații în care, în baza mecanismului de funcționare „if-then”(dacă-atunci) a contractului smart[28], acesta ar putea accesa alte surse ale debitorului pentru a opera plata.

Abordând problema executării cu întârziere sau necorespunzătoare a contractelor smart, discuția trebuie nuanțată. Pornind de la premisa că aceste contracte se execută automat, în baza mecanismului if-then, s-ar putea susține teza potrivit căreia nu ar mai rămâne loc de executare întârziată, din moment ce un sistem computerizat execută totul în momentul îndeplinirii condiției. În schimb, dacă îndeplinirea condiției ar depinde de un eveniment exterior off-chain, adică în lumea materială, atunci s-ar contura într-adevăr posibile dificultăți ce sunt de natură să amâne executarea[29], precum: un eveniment imprevizibil împiedică partea să dispună de fondurile necesare, conexiunea la internet este prea slabă sau temporar inexistentă, părțile se află fiecare în eroare asupra obiectului propriei prestații etc. În aceste cazuri, se poate apela la oracole. Însă un oracol nu poate decât să furnizeze informații concrete, de tip „da sau nu”, iar nu să interpreteze termeni sau să definească ce se înțelege prin „calitate medie”, „aceeași calitate”, „produs premium” sau alte asemenea noțiuni abstracte și vagi.[30]

6. Perspective

Având în vedere că infrastructura tehnologiei blockchain cunoaște în prezent limitări importante, contractele smart încheiate până acum au avut o complexitate redusă. Tendința de digitalizare a modului de încheiere a convențiilor poate ridica noi probleme pe plan contractual. Din punct de vedere probator, în absența unei reglementări exprese, pot apărea dificultăți cu privire la forța probantă acestor înscrisuri. Prin interpretarea reglementării din Codul de procedură civilă și Legea nr. 455/2001, se poate observa faptul că, la momentul actual, contractele încheiate sub forma unor contracte smart au valoarea probatorie a unor înscrisuri sub semnătură privată. Cu toate acestea, semnătura electronică asociată unei înregistrări în blockchain poate fi în prezent apreciată ca fiind o semnătură calificată sau doar una extinsă, ceea ce conferă înscrisului o forță probantă diferită în funcție de aprecierea făcută de fiecare instanță în parte și de recunoașterea pe care o poate face (sau nu) cealaltă parte din proces. De aceea, de lege ferenda este necesar ca aceste aspecte sa fie clarificate. De altfel, la nivel european, au fost sesizate aceste neajunsuri, iar state precum Italia[31] și Malta au definit conceptul de contract smart și i-au oferit în mod expres forța probantă a unui înscris sub semnătură privată. O reglementare similară a fost adoptată și în Statele Unite ale Americii, prin Uniform Electronic Transactions Act (UETA), care printre altele definește conceptul de agenți electronici.[32]

În ceea ce privește probabilitatea înlocuirii contractelor clasice cu cele smart, se poate observa că, la momentul actual, convențiile redactate într-un limbaj clar și care conțin modalități de tipul termenelor sau a condițiilor facil de verificat digital, sunt implementate cu succes în sistemele de tip blockchain și sunt folosite de un număr mare de persoane. Participanții la circuitul juridic civil preferă contractele smart tocmai datorită avantajelor multiple pe care le prezintă: costuri reduse, executare automatizată, diminuarea intervenției unei terțe persoane.

Pe de altă parte, fenomenul evolutiv al contractelor smart cunoaște limitări în cazul contractelor complexe, care presupun îndeplinirea unor formalități de publicitate sau încheierea valabilă în anumite forme solemne impuse de lege ad validitatem, și este posibil să genereze alte costuri suplimentare, cum ar fi cele cu încheierea unor contracte adiționale de asigurare împotriva riscurilor inerente mediului tehnologic (precum fraude, erori de codificare, virusarea sistemului) și nu numai.[33]

Alte dificultăți sunt reprezentate de modalitatea nesigură de verificare a identității părților, faptul că nu se pot codifica termeni a căror interpretare se face de la caz la caz și faptul că, în absența unei infrastructuri blockchain în anumite domenii-cheie, formalismul cerut de lege la încheierea contractului face imposibilă folosirea acestei forme. Cu titlu de exemplu, în prezent nu se poate admite în dreptul românesc încheierea unui contract de vânzare-cumpărare care are ca obiect un imobil prin intermediul unui contract smart, întrucât legea impune că încheierea sa valabilă se poate face doar în formă autentică și, mai mult, trebuie îndeplinite și formalitățile de publicitate, anume notarea în cartea funciară. Toate aceste aspecte sugerează atât varietatea mare de aplicații conferite de contractele smart, cât și necesitatea unei reglementări exprese, care să înlăture echivocul și blocajele. Cu toate că noile tehnologii vin la pachet și cu noi provocări, evoluția domeniului informatic va constitui un obiect de interes din punct de vedere juridic, întrucât va conduce la modificarea structurii relațiilor sociale, modificări care vor trebui surprinse de legislație.


[1] An Introduction to Smart Contracts and Their Potential and Inherent Limitations, Stuart D. Levi and Alex B. Lipton, 2018. (disponibil aici). Ultima dată a consultării 11.03.2021.
[2] Ibidem 1.
[3] Blockchain & Cryptocurrency Regulation 2021. Legal issues surrounding the use of smart contracts, Stuart Levi, Cristina Vasile, MacKinzie Neal. (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[4] În prezent, ele sunt întâlnite în special pe blockchainurile private, unele dintre ele cerând pentru înscriere verificarea cărții de identitate a celui care dorește să folosească respectiva platformă. Pentru mai multe detalii poate fi accesată următoarea sursă. Ultima dată a accesării: 11.03.2021.
[5] Praveen Jayachandran, The difference between public and private blockchain. (disponibil aici). Ultima dată a accesării: 11.03.2021.
[6] Art. 1182 alin. (1) NCCiv.: “Contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.”
[7] Valoarea probatorie a înscrisurilor în formă electronică/ înscrisurilor pe suport hârtie/înscrisurilor pe suport informatic. Un aspect procedural de care nu trebuie sa uităm în această perioadă, Daniela Gramaticescu, Madalina Pacală, (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[8] On legal contracts, imperative and declarative smart contracts, and blockchain systems, Guido Governatori, Florian Idelberger, Zoran Milosevic, Regis Riveret, Ed. Springer, 2018. op.cit. p.5. Ultima dată a accesării: 11.03.2021
[9] Consimțământul în cadrul contractelor încheiate în mediul online, Aliona Cara-Rusnac, (Disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[10] Drept civil. Teoria generală Vol. II. Teoria drepturilor subiective civile, Marian Nicolae, Ed. Solomon, București, 2018, p. 336.
[11] Ibidem. 1.
[12] Drept procesual civil, ediția a 5-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2020, București, Gabriel Boroi, Mirela Stancu, p. 529.
[13] Smart contracts in the Netherlands. A legal research regarding the use of smart contracts within Dutch contract law and legal framework, Ruben Schulpen, 2018, Tilburg, p. 14. (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[14] Acest lucru rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Regulamentul nr. 410/2014.
[15] Art. 5 din Legea nr. 455/2001.
[16] Semnătura electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
[17] Art. 6 din Legea nr. 455/2001.
[18] Gabriel Boroi, Codul de procedura civilă comentat, comentariul art. 266 NCPC, 2013, București, Editura Hamangiu. (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[19] G. C. Frențiu, D.L. Băldean, Noul C. pr. civ. comentat și adnotat, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 503.
[20] D. Cimpoeru, Dreptul Internetului, Ed. C.H. Beck, 2013, București, p. 135.
[21] Ioana Regenbogen, Aventurile şi provocările semnăturilor electronice în era digitală, Revista Română de Drept Privat nr. 1, 2019. (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[22] Art. 41 din Regulamentul UE nr. 910/2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și Legea 451/2004 privind marca temporală.
[23] Ibidem 9.
[24] Curs de drept civil. Obligațiile, L.Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, Ed. Universul Juridic, 2015, op. cit., p. 124.
[25] Smart Contracts: Best Practices, Jeffrey D. Neuburger, Wai L. Choy, Kevin P. Milewski, p. 7. (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[26] Curs de drept civil. Obligațiile, L.Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, Ed. Universul Juridic 2015, op. cit., p. 520.
[27] An Efficient Framework for Optimistic Concurrent Execution of Smart Contracts, Parwat Singh Anjana. p. 1 (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[28] Contractele smart astfel redactate sunt denumite și logic-based smart contracts. Pentru detalii suplimentare cu privire la funcționarea mecanismului poate fi consultată lucrarea Evaluation of Logic-Based Smart Contracts for Blockchain Systems, Florian Idelberger, Guido Governatori, Regis Riveret, Giovanni Sartor, 2016, p. 3. (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[29] Blockchain & Cryptocurrency Regulation 2021. Legal issues surrounding the use of smart contracts, Stuart Levi, Cristina Vasile, MacKinzie Neal. (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[30]Smart contracts: Terminology, technical limitations and real world complexity, Eliza Mik, 2017, p. 16. (Disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[31] Pentru mai multe detalii cu privire la elementele specifice reglementate puteți consulta următoarea sursă. Ultima dată a consultării: 11.03.2021.
[32] Agenții electronici sunt definiți de UETA ca fiind un program de computer sau un mijloc electronic sau alt mijloc automatizat utilizat independent pentru a iniția o acțiune sau a răspunde la înregistrări electronice sau acțiuni, în totalitate sau parțial, fără revizuire sau fără intervenția vreunei persoane fizice.
[33] Blockchain & Cryptocurrency Regulation 2021. Legal issues surrounding the use of smart contracts, Stuart Levi, Cristina Vasile, MacKinzie Neal. (disponibil aici). Ultima dată a consultării: 11.03.2021.


Andrada-Maria Mocanu
Studentă – Facultatea de Drept a Universității din București

Andreea-Corina Marcu
Studentă – Facultatea de Drept a Universității din București

Cadru didactic titular coordonator: Prof. univ. dr. Adriana Almăşan

Cadru didactic asociat: Eduard-Alexandru Florea

 
Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD