Modificări privind încetarea lichidării voluntare și intrarea în administrarea specială a societăților comerciale | Proiect
24.08.2021 | JURIDICE.ro

Luni, 23 august 2021, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind modificarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Proiectul propune abrogarea unei serii de articole din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dar și modificarea unei dispoziții privind Adunarea generală a acționarilor (AGA).
În concret, art. 35 alin. (2) din aceeași lege ar urma să aibă următorul conținut: „(2) Adunarea generală a acționarilor poate dispune încetarea măsurii de lichidare voluntară în cazul în care se înregistrează o scrisoare de intenție prin care se solicită cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni. În aceste condiții modalitatea și termenul de achitare a creanțelor se vor stabili prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.”
Se elimină astfel actuala prevedere care stabilește că „la data la care adunarea generală a acționarilor hotărăște încetarea procedurii de lichidare voluntară societatea comercială intră în procedură de administrare specială potrivit art. 16.”
Totodată, proiectul mai propune abrogarea unor articole din HG nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997, precum și abrogarea măsurilor dispuse în procedura administrării speciale și supravegherii financiare instituită potrivit Legii nr. 137/2002.
:: Proiectul
:: Nota de fundamentare