Banner BA-01

Banner BA-02

Cooperarea polițienească în spațiul Schengen

7 august 2024 | Elena-Adina BALEA

Elena-Adina Balea

INTRODUCERE

Progresul tehnico-științific înregistrat, dar și lărgirea procesului de democratizare la nivel internațional a dat posibilitatea mișcării cu ușurință ale persoanelor și mărfurilor conducând implicit la o bună dezvoltare a societății umane în întregul său ansamblu.

Efectul benefic care este de natură avantajoasă pentru întreaga umanitate a creat însă posibilitatea unei largi proliferări a fenomenului criminalității la nivel Mondial fiind necesar adoptarea unor instrumente regionale sau mondiale care să unifice eforturile statelor lumii în stoparea criminalității transnaționale.

Cooperarea judiciară internațională în materie penală este reglementată prin Legea nr. 302/2004 și constituie o provocare de o actualitate maximă în domeniul juridic, mai exact în domeniul dreptului din punct de vedere al importanței cât și din punct de vedere al complexității pe care îl încorporează cu consecințele pe plan național dar și pe plan internațional.

Cooperarea judiciară în materie penală este considerată un sistem deschis alcătuit din principii și reguli a căror funcționalitate este puternic influențată de conduită a doi factori naționali importanți participanți și chemați să pună în executare ordinea juridică internațională astfel create: magistratul și legiuitorul național[1].

Cooperarea judiciară în materie penală se bazează pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și include măsuri de apropiere a legislațiilor statelor membre în mai multe domenii. Tratatul de la Lisabona a creat o bază mai solidă pentru dezvoltarea unui spațiu de justiție penală, prevăzând totodată noi competențe pentru Parlamentul European[2].

În prima parte a anilor 80, la nivel european, anumite state au dezbătut o discuție referitoare la importanța conceptului de „libertate de mișcare” într-o evoluție pozitivă a Comunităților Europene.

Acele state și anume Franța, Luxemburg, Germania, Belgia și Olanda state reprezentative ale Europei au semnat în localitatea Schengen un acord în data de 19 iunie 1990, dar au semnat și acea Convenție de aplicare a Acordului Schengen, instrument care a intrat în vigoare mai târziu respective în anul 1995[3].

Odată cu intrarea în vigoare a acordului, au fost eliminate controalele la frontierele interne comune ale statelor semnatare, frontierele externe fiind asigurate de statele în cauză, cu respectarea unor anumite măsuri comune, dar în esență aveau menirea de a împiedica pătrunderea ilegală pe teritoriul lor a unor persoane.

În contextul aceluiași document s-au stabilit și un set de reguli comune în materie de vize, migranți, azil, precum și alte măsuri specifice pentru diminuarea criminalității care se concretizau sau în cooperare judiciară în materie penală, cooperarea polițienească și vamală.

Menționăm următoarele măsuri adoptate de statele membre Schengen: eliminarea controalelor la frontierele interne concomitent cu stabilirea unui set de reguli ce trebuie respectate pentru trecerea frontierei externe, separarea fluxurilor de pasageri în porturi și aeroporturi, stabilirea unor reguli comune pentru solicitanții de azil, armonizarea regulilor referitoare la condițiile de acordare a vizelor de intrare în Schengen; intensificarea activităților specific de cooperare polițienească, prin introducerea unor reguli care să faciliteze supravegherea și urmărirea transfrontalieră pentru serviciile de poliție ale statelor membre Schenghen pe teritoriul acestora, întărirea cooperării judiciare în materie penală, prin instruirea unor sisteme operative de extrădare între statele membre, transferul executării sentinței penale, crearea Sistemului de Informații Schengen[4].

Convenția Europol a fost semnată la 26 iulie 1995, deși biroul nu și-a început activitatea oficial decât la 1 iulie 1999, cu atribuții extinse acordate prin Tratatul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie 1997). Cu toate acestea, cooperarea polițienească progresase deja înaintea înființării Europol. Prin crearea Spațiului Schengen în 1985, din care au făcut parte la început numai câteva state membre, cooperarea polițienească transfrontalieră devenise deja o realitate. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, acquis-ul Schengen – inclusiv aspectele sale legate de cooperarea polițienească – a fost incorporat în dreptul UE, deși a fost încadrat în cel de-al „treilea pilon” al cooperării interguvernamentale. Aceeași abordare interguvernamentală a fost aplicată pentru măsurile de cooperare polițienească adoptate de un grup mic de state membre în temeiul Tratatului de la Prüm, care conținea dispoziții privind schimbul de informații referitoare la ADN, amprente digitale și datele de înmatriculare ale autovehiculelor. Tratatul de la Prüm a fost introdus complet în legislația UE prin Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 [5][6].

Biroul Naţional Interpol din România a fost creat la data de 10 ianuarie 1973, şi funcţionează în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, constituind punctul de sprijin naţional al cooperării poliţieneşti internaţionale, cu fiecare stat membru al O.I.P.C. prin Birouri de Contact Naţionale, precum şi cu Secretariatul General Interpol.

Biroul Naţional Interpol are un rol important în surmontarea obstacolelor întâmpinate în cooperarea polițienească internațională, determinate de diferenţele de structuri între poliţiile naționale, barierele lingvistice şi diferențele de sisteme juridice. Totodată, acest organism asigură schimbul operativ de informații, obținute de structurile poliţieneşti, prin transmiterea lor celorlalte B.C.N.-uri şi Secretariatului General al O.I.P.C.

Biroul desfășoară pe teritoriul național operațiunile şi actele de poliţie solicitate de celelalte state membre ale O.I.P.C. – Interpol şi primește cererile de informaţii, de verificări etc. de la alte B.C.N.-uri şi de la Secretariatul General Interpol, pe care le transmite unităţilor operative competente, dând răspunsul celor care le-au solicitat.

Biroul Naţional Interpol din România, asigură accesul formațiunilor operative polițienești la baza de date a Secretariatului General Interpol (persoane aflate în urmărire internațională, autovehicule furate, obiecte de artă furate, pașapoarte şi documente administrative)[7].

CAPITOLUL I
Cooperarea polițienească în spațiul Schengen
1.1. Definiție. Importanță.

Cooperarea polițienească eficace reprezintă un element esențial care contribuie la transformarea UE într-un spațiu de libertate, securitate și justiție bazat pe respectarea drepturilor fundamentale.

Cooperarea transfrontalieră în materie de aplicare a legii – care implică forțele de poliție, vămile și alte servicii de aplicare a legii – este destinată prevenirii, depistării și anchetării infracțiunilor penale din întreaga UE. În practică, această cooperare privește, în principal, infracțiunile grave (de exemplu criminalitatea organizată, traficul de droguri, spălarea de bani, falsificarea euro, traficul de ființe umane și criminalitatea informatică) și terorismul.

Europol este agenția UE de aplicare a legii.

Cooperarea polițienească dintre statele membre a început în 1976 prin așa-numitul „Grup Trevi”, o rețea interguvernamentală a reprezentanților ministerelor de justiție și de interne.

Tratatul de la Maastricht a stabilit ulterior chestiunile de interes comun care au justificat cooperarea polițienească (terorism, droguri și alte forme de criminalitate internațională). El a introdus și principiul creării unui „Oficiu european de poliție” (Europol), care, inițial, a funcționat ca Unitatea Droguri Europol[8].

Convenția de aplicare a acordul Schengen a abordat următoarele probleme considerate principale: traversarea frontierelor interne, traversarea frontierelor externe, vizele de ședere pe termen lung, vizele de ședere pe termen scurt, condiții pentru circulația străinilor, premise de ședere și alertarea în vederea non-admisiei, azilul, cooperarea serviciilor de poliție, asistență reciprocă în materie penală, aplicația principiului non bis in idem, extrădarea, transferul executării sentințelor penale, substanțe narcotice, arme de foc și muniții, Sistemul de Informații Schengen, protecția datelor cu caracter personal și securitatea datelor Sistemului de Informații Schengen, transportul și circulația mărfurilor, protecția datelor cu caracter personal, constituirea Comitetului Executiv[9].

1.2. Forme de cooperare polițienească

Cooperarea polițienească este dezbătută în Convenția de aplicare a Acordului Schengen în titlul III, numit „Poliția și securitate” capitolul I, intitulat sugestiv „Cooperarea serviciilor de poliție”.

Conform acestor prevederi ale Convenției de aplicare a acordului Schengen, cooperarea polițienească între statele membre Schengen se desfășoară în mai multe forme și anume:

– asistență reciprocă;

– supravegherea transfrontalieră;

– urmărirea transfrontalieră;

– ordine și siguranță publică;

– schimb de informații în scopul efectuării eficientă a controalelor și supraveghere la frontierele externe;

– numirea ofițerilor de legătură;

– intensificare a cooperării polițienești în regimurile de frontieră prin încheierea de înțelegere bilaterale;

– crearea și întreținerea unui sistem informatic comun, SIS.

1.3. Asistența reciprocă

Conform prevederilor art. 39 din Convenția de aplicare a acordul Schengen „Părțile contractante se angajează să ia măsuri pentru ca serviciile lor de poliție în conformitate cu legislația națională și în cadrul competențelor pe care le au să se ajute reciproc în scopul prevenirii și descoperirea infracțiunilor”.

În cazul în care serviciile de poliție solicitate nu au competența de a rezolva solicitarea ele o vor transmite autorităților competente.

Solicitările se pot comunica între organele centrale responsabile în cadrul fiecărei părți contractante cu cooperare internațională pe linie de poliție. Când solicitarea nu se poate efectua în timp util, aplică procedura organul de poliție din cadrul părții contractante care o poate adresa direct autorității competente a părții care primeşte solicitarea şi poate răspunde în timp util.

În zonele de frontieră, cooperarea se poate perfecta între ministerele competente ale părților contractante.

Putem menționa faptul că asistența polițienească reciprocă vizează doar acele activități care cad în competența legală de realizare ale poliției fără implicarea autorităților judiciare (procurori, judecători) din țara noastră sau oricare altă țară de Schengen.

Menționăm următoarele forme de asistență reciprocă: identificarea persoanei urmărite în temeiul legii sau altor categorii de persoane pentru care se impune luarea acestei măsuri, transmiterea unor informații operative polițienești din bazele proprii de date sau dosare, cu respectarea legislației referitoare la protecția datelor personale, identificarea proprietarilor și conducătorilor auto ale unor vehicule, stabilirea originii unor bunuri și în special a unor arme sau vehicule, a foştilor sau actualilor proprietari (în condițiile în care acestea au fost comercializate), investigații și verificări care vizează modul de dobândire a unor premise de conducere, obținerea unor informații de la persoanele care acordă sprijin poliției în mod voluntar sau pe alte căi, localizarea reședințelor unor categorii de persoane, precum și a împrejmuirilor acestora; examinarea probelor (pagubele produse vehiculelor în accidente cu fuga de la locul faptei, corecturi de documente), informații utile obținute prin cercetarea locului faptei, identificarea abonaților rețelelor de telecomunicații (telefon, fax și internet), în măsura în care legislația în domeniul permite acest lucru, pregătirea unor planuri și coordonarea măsurilor de căutare, precum și inițierea unor căutări în cazuri urgente, investigații și verificări în vederea identificării cadavrelor cu identitate necunoscută (forma de asistență polițienească reciprocă care se aplică mai des în relația dintre statele vecine), realizarea unor conexiuni referitoare la legăturile infracționale stabilite între diferite categorii sau grupuri de personae, identificarea unor filiere prin care se valorifică produsul infracțiunii[10].

Asistența polițienească mai poate îmbrăca şi alte forme, fiind posibil aplicate prin acorduri sau înțelegeri bilaterale între statele vecine.

Pentru a putea fi posibilă executarea sa, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: trebuie să fie realizate în conformitate cu legislația națională a statului căruia îi sunt adresate, trebuie să se încadreze în limitele competențelor conferite de lege autorităților în cauză în situația în care autoritatea polițienească respectivă nu este competentă să soluționeze cererea, aceasta trebuie transmisă autorității competente, competența nu trebuie să fie limitată la autoritățile judiciare sau să necesită aprobarea acestora; rezolvarea solicitării nu trebuie să implice măsuri coercitive, informațiile scrise pot fi folosite ca probe doar cu consimțământul dinainte exprimat al autorităților judiciare ale statului căruia îi sunt adresate solicitările[11].

Răspunsurile cererilor de asistență se trimit, de regulă prin intermediul autorității centrale a statelor implicate. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 103/2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007, în cazul României, autoritatea central este Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, unitate care se află în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Când vorbim de cazuri urgente, cererile de asistență se pot trimite direct autorității polițieneşti competente în vederea soluționării, ulterior vor trimite şi răspunsul cererii.

Pentru rezolvarea cererii, trebuie stabilite următoarele: dacă potrivit legii române şi a dispozițiilor în vigoare, competența de soluționare îi aparține, dacă nu este necesară solicitarea unor aprobări, avizări, ale organelor judiciare române (procuror, judecător, instanță), dacă este necesară solicitarea aprobării din partea organelor ierarhic superioare, dacă datele solicitate pot fi folosite ca probe de către organele polițieneşti care le-au solicitat (situație în care se va avea în vedere confirmarea sau infirmarea)[12].

1.4. Supravegherea transfrontalieră

Supravegherea transfrontalieră este prevăzută la articolul 40 din Convenție și se efectuează în condițiile reglementate de textul convențional numai atunci când în cauză este vorba despre una dintre următoarele fapte penale: omor, ucidere din culpă, infracțiuni grave de natură sexuală, incendiu provocat, contrafacere și falsificare de mijloace de plată, furt calificat și tâlhărie, primirea de bunuri furate, extorcare de fonduri oprire și luare de ostateci, trafic de ființe umane, trafic ilegal de substanțe narcotice și substanțe psihotrope; încălcarea regiunilor armelor și substanțele explozive, distrugerea deliberată prin folosirea substanțelor explozive, transportul ilicit de deșeuri toxice şi periculoase, înșelătorie gravă, spălare de bani, trafic ilegal de substanțe radioactive; participarea în organizații criminale, prevăzute în Acțiunea Comună a Consilul JAI nr. 733/1998 din 21 decembrie 1998 privind considerarea ca infracțiune a participării organizațiilor criminale în statele membre ale Uniunii Europene[13]; infracțiuni teroriste prevăzute de Decizia-cadru a Consiliul JAI nr. 475/2002 din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului[14][15].

Condiții de punere în mişcare a supravegherii transfrontaliere: agenții de poliție care efectuează supravegherea trebuie să se conformeze atât dispozițiilor convenției (cele examinate mai sus), cât şi legislației Părții Contractante pe al cărei teritoriu se desfăşoară activitatea de supraveghere; de asemenea, aceştia (agenții în cauză) trebuie să se supună instrucțiunilor primate din partea autorităților locale competente, cu excepția situațiilor prezentate la alin. 2 în timpul supravegherii agenții de poliție vor purta asupra lor un document care să ateste acordarea autorizării, agenții de poliție care efectuează supravegherea trebuie să dovedească că acționează în calitate oficial, agenții de poliție care efectuează supravegherea pot avea asupra lor armele de serviciu, cu excepția cazurilor în care partea căreia i-a fost adresată solicitarea ia o hotărâre explicită în alt sens; folosirea armelor este interzisă cu excepția cazurilor de legitimă apărare, intrarea în locuințe particulare și locuri care nu sunt accesibile publicului este interzisă, agenții care efectuează supravegherea nu pot soma sau aresta o persoană urmărită, toate operațiile vor face obiectul unui raport prezentat autorităților părții contractante pe al cărei teritoriu au avut loc; agenților care efectuează supravegherea li se poate cere să se înfățişeze personal, autoritățile părții contractante căreia îi aparțin agenții vor sprijini, dacă sunt solicitate de autoritățile părții contractante pe al cărei teritoriu s-a desfășurat supravegherea, anchetă care urmează operațiunii la care au paricipat, inclusiv procedura judiciară[16].

1.5. Urmărirea transfrontalieră

Urmărirea reprezintă căutarea unei persoane care a comis o crimă sau un delict. În mod normal, aceasta nu poate fi realizată dincolo de graniţă. Convenţia consacră un drept de urmărire transfrontalieră agenţilor de poliţie ale statelor Schengen. Datorită circumstanţelor în care este utilizată această tehnică, informarea prealabilă a autorităţilor naţionale rezultă a fi imposibilă. Tocmai datorită acestui lucru, putem spune că dreptul de urmărire reprezintă o violare a autorităţii suveranităţii naţionale şi necesită o încadrare legislativă minuţioasă. Convenţia stabileşte astfel în articolul 41 principiul conform căruia părţile contractante acceptă ca serviciile de poliţie ale unui alt stat să poată să îşi exercite urmărirea pe teritoriul lor sub condiţiile strict definite şi aplicând nişte modalităţi care pot varia de la o parte contractantă la alta [17].

Urmărirea se pune în mişcare în conformitate cu una dintre următoarele elemente:

-agenții urmăritori nu au dreptul să rețină persoana urmărită;

-dacă nu există o cerere de încetare a urmăririi transjurisdicționale şi dacă autoritățile locale competente nu pot să intervină destul de rapid[18].

La solicitarea autorităţii române competente, urmărirea transfrontalieră încetează imediat.

Conform prevederilor legale, autorităţile competente ale unui stat membru Schengen, care, pe teritoriul statului lor, urmăresc o persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) pot continua urmărirea pe teritoriul statului român, fără informarea prealabilă a autorităţilor române competente, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) din cauza urgenţei deosebite a situaţiei, autoritățile române competente nu au putut fi informate în prealabil, prin mijloace de comunicație directe, despre pătrunderea pe teritoriul statului român sau când autorităţile române competente nu au putut ajunge la timp la locul respectiv pentru a prelua acţiunea de urmărire;

b) urmărirea transfrontalieră se efectuează pentru una dintre următoarele fapte:

– ucidere din culpă, omor, omor calificat, omor deosebit de grav;

– infracţiuni privitoare la viaţa sexuală;

– distrugere prin incendiere sau explozie ori prin orice alt asemenea mijloc;

– falsificarea de monede sau alte valori;

– furt calificat şi tâlhărie, precum şi tăinuire sau favorizare a infractorului;

– şantaj;

– lipsire de libertate în mod ilegal;

– infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu traficul de persoane;

– infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;

– infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare şi al altor materii -radioactive;

– nerespectarea dispoziţiilor privind importul şi/sau exportul de deşeuri şi reziduri;

– părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul oricărui vehicul angajat într-un accident de circulaţie de pe urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane.

Urmărirea transfrontalieră se poate efectua numai cu respectarea următoarelor condiţii generale:

– agenţii care efectuează urmărirea transfrontalieră trebuie să respecte legislaţia română şi să se conformeze instrucţiunilor autorităţilor române competente;

– urmărirea se efectuează numai peste frontierele terestre;

– pătrunderea agenţilor în domiciliul unei persoane şi în alte locuri inaccesibile publicului este interzisă;

– agenţii care efectuează urmărirea transfrontalieră trebuie să fie uşor de identificat, prin purtarea uniformei ori a unei inscripţii la loc vizibil pe haine sau prin dispozitive accesorii plasate pe vehicul. Este interzisă folosirea de haine civile, combinată cu utilizarea vehiculelor nemarcate, fără mijloacele de identificare precizate. Agenţii trebuie să fie permanent în măsură să justifice calitatea lor oficială;

– agenţii care efectuează urmărirea transfrontalieră pot purta armamentul din dotare, utilizarea acestuia fiind interzisă, cu excepţia cazului de legitimă apărare;

– după fiecare activitate prevăzută la art. 17, agenţii care efectuează urmărirea prezintă, personal, autorităţii române competente o informare cu privire la misiunea lor. La cererea autorităţii române competente, agenţii sunt obligaţi să rămână la dispoziţia acesteia până când împrejurările în care s-a desfăşurat acţiunea au fost suficient lămurite, chiar dacă urmărirea nu s-a finalizat cu reţinerea sau arestarea preventivă a persoanei urmărite;

– autoritatea statului căruia îi aparţin agenţii care au efectuat urmărirea, la cererea autorităţii române competente, poate asista la ancheta ce urmează operaţiunii, inclusiv la procedurile judiciare[19].

1.6. Intensificarea cooperării polițienești în regimurile de frontierǎ prin încheierea de înțelegeri și acorduri bilaterale

Putem dezbate încă o formă de cooperare polițienească Schengen, și anume încheierea unor înțelege și acorduri bilaterale.

Conform prevederilor Convenției, în zonele de frontieră cooperarea se poate perfecta prin înțelegeri între ministerele competente ale părților contractante.

Dispozițiile enumerate mai sus nu exclud și varianta unor altor acorduri bilaterale mai detaliate prezente sau viitoare între părțile contractante care au frontieră comună.

Această posibilitate este menționată și în același timp permisă de convenție fiind considerată o formă de cooperare absolut necesară între statele membre care au frontieră comună[20].

1.7. Crearea și întreținerea unui sistem informatic comun (SIS)

Sistemul de informații Schengen (SIS) este sistemul de schimb de informații în materie de securitate și de gestionare a frontierelor cel mai vast și cel mai frecvent utilizat din Europa. Întrucât nu există frontiere interne între țările Schengen în Europa, SIS compensează controalele la frontieră și este cel mai reușit instrument de cooperare pentru autoritățile de frontieră, de imigrație, polițienești, vamale și judiciare din UE și din țările asociate spațiului Schengen.

Autoritățile naționale competente, cum ar fi poliția și polițiștii de frontieră, pot introduce și consulta semnalări privind persoane și obiecte într-o bază de date comună. Aceste persoane și obiecte pot fi localizate oriunde în UE și în spațiul Schengen în timpul verificărilor la frontieră, verificărilor poliției sau al altor controale legale.

Din 1995, sistemul a ajutat Europa să își mențină securitatea în absența controalelor la frontierele interne.

În 2013, a fost introdusă a doua generație a SIS (SIS II), cu funcționalități suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a adăuga la semnalări amprente digitale și fotografii.

În martie 2023, SIS a fost reînnoit cu noi semnalări, cu date actualizate și cu funcționalități îmbunătățite[21].

Începând din martie 2023, SIS conține următoarele tipuri de date biometrice pentru confirmarea și verificarea identității persoanelor înregistrate în sistem: fotografii, amprente palmare, amprentele digitale, urme papilare digitale, urme palmare, date ADN (numai în cazul persoanelor dispărute).

Amprentele digitale, amprentele palmare, urmele papilare digitale și palmare sunt utilizate pentru căutări biometrice prin intermediul sistemului automat de identificare a amprentelor digitale din SIS[22].

Autoritățile competente pot emite semnalări privind persoane dispărute care includ date suplimentare. De asemenea, ele pot introduce semnalări preventive în sistem pentru a proteja anumite categorii de persoane vulnerabile (copii expuși riscului de răpire sau care ar putea fi victime ale terorismului, ale traficului de persoane, ale violenței bazate pe gen sau ale conflictelor armate/ostilităților).

Deciziile de returnare fac parte din informațiile partajate în sistem pentru a îmbunătăți executarea eficace a acestor decizii. Țările trebuie să introducă semnalări privind refuzul intrării sau interdicția de ședere pentru persoanele care se află în situație de ședere ilegală în UE și care fac obiectul unor interdicții de intrare emise în conformitate cu Directiva privind returnarea.

Cooperarea dintre autoritățile de înmatriculare extinsă la înmatricularea/înregistrarea ambarcațiunilor, aeronavelor și armelor de foc.

Serviciile naționale responsabile cu înmatricularea/înregistrarea ambarcațiunilor, a aeronavelor și a armelor de foc pot consulta SIS pentru a verifica statutul juridic al obiectelor care le sunt prezentate spre înmatriculare/înregistrare.

– Serviciile de înmatriculare a ambarcațiunilor au acces numai la semnalările SIS privind ambarcațiunile și motoarele de ambarcațiuni.

– Serviciile de înmatriculare a aeronavelor au acces numai la semnalările privind aeronavele și motoarele de aeronave.

– Serviciile de înregistrare a armelor de foc au acces numai la semnalările în vederea arestării în scopul predării sau al extrădării, la semnalările în vederea efectuării de controale discrete, de anchete și verificări specifice, precum și la semnalările privind armele de foc în vederea confiscării sau a utilizării ca probe[23].

CAPITOLUL II
Tratatul de la Prüm
2.1. Considerații introductive

Tratatul de la Prüm a fost semnat la data de 27 mai 2005 de către şapte membre ale Uniunii Europene şi anume: Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Țărilor de Jos şi Republica Austria.

Obiectul de origine internațională prevede că „spațiu de liberă circulație a persoanelor este important ca statele membre ale Uniunii Europene să-și intensifice cooperarea pentru a combate mai eficient terorismul, criminalitatea transfrontalieră și migrația ilegală” în primul rând prin „intermediul unui schimb de informații”.

Părțile Contractante au posibilitatea de a crea baze juridice şi tehnice necesare, care au ca scop perfecționarea cooperării transfrontaliere, sub imperiul controlului judiciar şi fără a aduce atingere legistațiilor naționale aflate în vigoare în statele membre implicate.

Acest tratat prevede schimbul de informații privind profilele genetice (ADN), date dactiloscopice, datele de înregistrare a vehiculelor și alte date cu caracter personal[24].

România declară că, pe teritoriul său, Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, denumit în continuare S.N.D.G.J., conţine profiluri genetice corespunzătoare următoarelor categorii:

– suspecţi – persoanele despre care există date şi informaţii că ar putea fi autori, instigatori sau complici ai infracţiunilor pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în baza de date naţională, conform legislaţiei în vigoare;

– persoane condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în baza de date naţională, conform legislaţiei în vigoare;

– urme biologice prelevate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului;

– cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute sau persoane decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism[25].

Tratatul mai vizează în mod incipient îmbunătățirea schimbului de date şi informații dintre autoritățiile de aplicare a normelor legale din statele semnatare şi incorporează trei domenii reglementate de legislația europeană.

Enumerăm următoarele domenii: terorismul, criminalitatea transfrontalieră, migrația ilegală.

2.2. Profile ADN, date dactiloscopice şi alte date[26]

În vederea urmării faptelor penale, părțile contractante vor creea și gestiona fișiere de analize ADN. Prelucrarea datelor înregistrate în intermediul acestor fișiere se face conform legislației în vigoare naționale în procesul prelucrării în cauză, dar fără să atingă celelalte dispoziții ale Tratatului[27].

În cazul în care, în cadrul unei consolării automatizate se constată o concordanță între un profil ADN transmis și un profil ADN înregistrat în fișierul părții contractante destinatare, punctul Național de contact care a lansat consultarea este informat pe cale automatizată cu privire la existența unei concordanțe și la referință”[28].

Părțile contractante au posibilitatea de a compara profilurile ADN ale urmele lor deschise cu toate profesiile ADN ce provin din toate datele indexate ale celorlalte fișiere naționale de analiza ADN în vederea urmăririi și supravegherii faptelor penale.

Transmiterea și compararea se face în mod automatizat. Transmiterea ce vizează compararea profilelor ADN ale urmelor deschise nu se poate realiza decât în cazuri în care o asemenea transmitere este prevăzută prin legislația națională a părții contractante solicitante.

În situația în care, în cazul constatării pofilelor ADN în cadrul procedurii prevăzute de mai sus,, transmiterea altor date cu caracter personal care se raportează la datele indexate, precum și altor informații, se realizează în baza legislației naționale a părții contractante solicitate inclusiv a dispozițiilor privind asistența judiciară’’[29].

Oricare parte contractantă poate desemna un punct național de contact în vederea transmiterii datelor în baza prevederilor menționate mai sus.

În situația în care, în timpul unei proceduri de investigații sau „a unei proceduri de natură penală aflate în derulare, lipsește profilul ADN, al unei persoane, aflate pe teritoriul părții contractante solicitate, acesta din urmă acordă asistență de natură judiciară, prelevând și analizând material genetic al persoanei respective, dar și transmite profilul ADN, în cazul în care: partea contractantă care solicită comunică scopul pentru care este necesară această procedură, partea contractantă care solicită, are obligativitatea de a prezenta o ordonanță sau un act de anchetă emis de autoritatea competentă, impus de legislația sa națională, din care să reiasă că au fost îndeplinite condițiile în vederea prelevării și analizării materialului genetic, în ipoteza în care persoana aflată în cauză se preconizează că s-ar afla pe teritoriul părții contractante solicitante, sunt îndeplinite condițiile prealabile în vederea prelevării şi analizării materialului genetic, dar și pentru transmiterea profilului ADN[30], potrivit legislației naționale a părții contractante solicitate[31].

În scopul prevenirii faptelor de natură penală și a menținerii ordinii și siguranței publice, în timpul manifestărilor de mare anvergură cu dimensiune transfrontalieră, în special în domeniul sportiv sau în legătură cu reuniunile Consiliului European, părțile contractante își transmit reciproc, atât la cerere, cât și din propria inițiativă, date care nu au caracter personal ce pot fi necesare în acest scop, cu respectarea legislației naționale a părții contactante care le transmite.

Rapoarte de expertiză sunt însoțite de planşe fotografice pentru demonstrarea rezultatului prin fotograme și diagrame, potrivit procedeelor folosite în examenul comparativ, astfel încât să se identifice punctele coincidente, ori să se stabilească continuitatea sau să se prezinte diagrama punctelor coincidente. Indicarea punctelor coincidente pe fotografie este, însă, procedeul cel mai semnificativ[32].

2.3. Prevenirea și combaterea infracțiunilor de terorism

Confruntată cu o amenințare teroristă tot mai mare pe plan internațional, Uniunea Europeană (UE) joacă un rol din ce în ce mai ambițios în combaterea terorismului. Deși răspunderea principală pentru combaterea infracționalității și asigurarea securității revine statelor membre, UE oferă cooperare, coordonare și (într-o anumită măsură) instrumente de armonizare, precum și sprijin financiar pentru a face față acestui fenomen care nu cunoaște frontiere. În plus, ipoteza conform căreia există o legătură între dezvoltare și stabilitate, precum și între securitatea internă și externă, a ajuns să modeleze acțiunea UE dincolo de granițele sale. Cheltuielile UE în domeniul combaterii terorismului au crescut de-a lungul anilor și, conform previziunilor, vor continua să crească și de acum înainte, pentru a permite o mai bună cooperare între autoritățile naționale de aplicare a legii și un sprijin consolidat din partea organismelor UE responsabile cu securitatea, cum ar fi Europol și eu-LISA. Finanțarea cooperării cu țările terțe a crescut la rândul ei, inclusiv prin instrumentul care contribuie la stabilitate și pace.

Numeroasele norme și instrumente noi care au fost adoptate începând cu 2014 acoperă o varietate de aspecte, de la armonizarea definițiilor infracțiunilor de terorism și a sancțiunilor și de la schimbul de informații și de date, până la protejarea frontierelor, combaterea finanțării terorismului și reglementarea armelor de foc.

Pentru a evalua eficiența instrumentelor existente și pentru a identifica lacunele și posibilele căi de urmat, Parlamentul European a înființat o Comisie specială pentru combaterea terorismului (TERR), care și-a prezentat raportul în noiembrie 2018. TERR a elaborat recomandări detaliate pentru acțiunile imediate sau pe termen lung care vizează prevenirea terorismului, combaterea cauzelor sale profunde, protejarea cetățenilor UE și acordarea de asistență victimelor în cel mai bun mod cu putință.

În conformitate cu aceste recomandări, acțiunile viitoare ale UE de combatere a terorismului se vor concentra, cel mai probabil, pe abordarea amenințărilor existente și a celor noi, pe combaterea radicalizării – inclusiv prin prevenirea răspândirii propagandei teroriste online – și pe creșterea robusteții infrastructurii critice. Printre evoluțiile previzibile se numără și intensificarea schimbului de informații, asociată cu interoperabilitatea preconizată dintre bazele de date ale UE legate de securitate și frontiere, precum și investigarea și urmărirea penală la nivelul UE a infracțiunilor de terorism, prin propunerea de extindere a mandatului recent înființatului Parchet European[33].

Prevenirea şi combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale privind reprimarea terorismului, la care România este parte, precum şi cu respectarea reglementărilor internaţionale şi a legislaţiei interne referitoare la drepturile omului.

Autorități și instituții publice care participă în vederea combaterii terorismului:
– Serviciul Român de Informaţii, cu rol de coordonare tehnică;
– Ministerul Administraţiei şi Internelor;
– Ministerul Apărării Naţionale;
– Ministerul Afacerilor Externe;
– Ministerul Economiei şi Comerţului;
– Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
– Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor;
– Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
– Ministerul Sănătăţii;
– Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei;
– Ministerul Finanţelor Publice;
– Ministerul Integrării Europene;
– Ministerul Justiţiei;
– Serviciul de Informaţii Externe;
– Serviciul de Protecţie şi Pază;
– Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
– Banca Naţională a României;
– Agenţia Naţională de Control al Exporturilor;
– Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
– Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

„În structura Serviciului Român de Informaţii – ca autoritate naţională în domeniu – se înfiinţează Centrul de coordonare operativă antiteroristă, denumit în continuare CCOA, prin intermediul căruia Serviciul Român de Informaţii asigură coordonarea tehnică a SNPCT.’’

În scopul prevenirii şi combaterii actelor de terorism şi a faptelor asimilate acestora, autorităţile şi instituţiile publice componente ale SNPCT desfăşoară activităţi specifice, individual sau în cooperare, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele lor legale şi cu prevederile Protocolului general de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Atribuţiile specifice, potrivit art. 7, pe linia prevenirii terorismului constau în: activităţi informativ-operative, activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane a entităţilor teroriste, desfăşurate în interiorul şi/sau în exteriorul teritoriului naţional, activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu mijloace specifice de acţiune, precum şi cu resurse financiare, logistice sau informaţionale a entităţilor teroriste, desfăşurate în interiorul şi/sau în exteriorul teritoriului naţional, activităţi de pază, protecţie şi alte forme speciale de descurajare realizate de forţele unor autorităţi şi instituţii publice din componenţa SNPCT, pentru asigurarea securităţii principalelor categorii de factori umani şi de obiective autohtone ori străine de pe teritoriul naţional, precum şi a principalelor obiective româneşti din străinătate, potenţial vizate de entităţi teroriste, activităţi de pregătire a intervenţiei în urgenţe civile, generate de acţiuni teroriste, în vederea limitării şi combaterii efectelor acestora, activităţi de informare şi relaţii publice, activităţi de cooperare internaţională, activităţi de instruire şi perfecţionare profesională, activităţi destinate optimizării continue a cadrului legislativ aplicabil categoriilor de misiuni ce revin SNPCT, inclusiv sub aspect penal şi procesual-penal.

Atribuţiile specifice, potrivit art. 7, pe linia combaterii terorismului constau în: activităţi de identificare şi alte activităţi desfăşurate, potrivit atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor publice componente ale SNPCT, în vederea tragerii la răspundere, potrivit legii, a persoanelor care iniţiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de terorism, intervenţia antiteroristă, în situaţia iminenţei producerii unui atac terorist, şi, respectiv, intervenţia contrateroristă, când se desfăşoară ori s-au produs atacuri teroriste, participarea la operaţiuni de combatere a terorismului prin cooperare internaţională[34].”

2.4. Combaterea migrației ilegale

Din punct de vedere al evaluărilor comune cum ar fi Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Consiliului Uniunii Europene din 19 februarie 2004 privind crearea unei rețele a ofițerilor de legătură „imigrația”, în acest caz, părțile contractante convin la trimiterea unor consilieri de documentare în statele de origine sau de tranzit pentru migrația ilegală[35].

Conform Tratatului, consilierii de documentare trebuie să îndeplinească următoarele condiții esențiale: „consilierea și pregătirea membrilor reprezentanțelor diplomatice sau consulare ale părților contractante cu privire la problemele de vize și pașapoarte, în special în ceea ce privește recunoașterea documentelor falsificate sau contrafăcute, precum și cu privire la utilizarea frauduloasă și s documentului și la migrația ilegală, consilierea și pregătirea societăților de transport în domeniul obligațiilor ce decurg din Convenția de ape care Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele commune, semnată la 19 iunie 1990, și din anexa 9 a Convenției de la Chicago din 7 decembrie 1944, privind Aviația Civilă Internațională, precum și în domeniul recunoașterii documentulor falsificate sau contrafăcute și al dispozițiilor pertinente referitoare la intrare, consiliera și pregătirea autorităților și instituțiilor țării gazdă, care sunt competente pentru controalele polițienești la frontiere[36].

Conform prevederilor incorporate în tratat, o parte contractantă are posibilitatea să îndepărteze o persoană cu ajutorul teritoriului unei alte părți contractante, cu acordul acesteia în măsura în care se dovedește a fi necesar.

Din punct de vedere al perfecționării continue activității de cooperare, părțile contractante desemnează puncta Națională de contact în vederea planificării și executării măsurilor de îndepărtare din teritoriu, unde experții se întâlnesc în mod regulat în cadrul unui grup de lucru, în scopul:

– „evaluarea rezultatelor acțiunilor anterioare și pentru a se ține cont de acestea în cursul planificării și executării măsurile ulterioarele îndepărtare din teritoriu;

– examinării tuturor eventualelor probleme legate de tranzitul indicat mai sus, și al identificării unei soluții în această privință”[37].

2.5. Alte forme de cooperare. Forme comune de intervenție. Asistența în cazul unor evenimente de măsură anvergură, catastrofe și accidente grave. Cooperarea la cerere.

Forme comune de intervenție

Pot constitui patrule comune părțile contractante în scopul intensificării cooperării polițienești precum și în vederea menținerii ordinii și securității publice și a prevenirii faptelor penale, dar nu pot interveni și funcționarii sau alți agenți ai autorității publice care sunt desemnați de părțile contractante să participe la intervenții pe teritoriul unei alte părți contractante.

Asistența în cazul unor evenimente de măsură anvergură, catastrofe și accidente grave.

În cazul manifestațiilor de masa dar și în cazul altor evenimente de mare anvergură, a catastrofelor dar și a accidentelor grave, autoritățile părților contractante se susțin reciproc dar cu respectarea legislației naționale în vigoare, astfel:

– „Informându-se reciproc, cat mai curând posibil, cu privire la astfel de evenimente cu implicații transfrontaliere, precum și comunicându-și informațiile importante care se raportează la acestea;

– Întreprinzând și coordonând măsurile polițienești necesare pe teritoriul propriu, în cursul situațiilor cu implicații transfrontaliere;

– Acordând asistență, în măsura posibilităților, la cererea părții contractante pe teritoriul căreia s-a produs situația, prin trimiterea de funcționari, specialiști și consilieri, precum și prin punerea la dispoziție a obiectelor de echipament[38].’’

Cooperarea la cerere

În conformitate cu prevederile tratatului, dar și cu respectarea propriilor competențe și a legislației lor naționale, o altă formă de cooperare este asistență reciprocă la cerere.

Cooperarea la cerere se pune în mișcare pentru:
– „verificarea identității proprietarilor și posesorilor, ca și a conducătorilor vehiculelor rutiere, vapoarelor și navelor sau aeronavelor, în măsura în care această acțiune nu este deja acoperită de art. 12;
– informații privind permisele de conducere, permisele de navigație și autorizațiile asemănătoare;
– verificări privind locurile de ședere și de reședință;
– verificări privind titlurile de ședere;
– verificări ale identităților abonaților la rețeaua telefonică și abonaților altor echipamente de telecomunicații, în măsura în care acestea sunt public accesibile;
– verificări privind identitatea;
– anchete privind proveniența unor obiecte precum arme, vehicule cu motor sau vapoare și nave;
– elemente de informații rezultate din culegerea de date polițienești și de documentare a poliției, precum și informații rezultate din culegerea de date ale autorizaților administrative publice accesibile;
– semnalării urgente privind armele și explozivele, ca și semnalări privind falsurile de monedă și înscrisurile de valoare;
– informații privind executarea practică a măsurilor de supraveghere transfrontalieră, a urmărilor transfrontaliere și livrări supravegheate;
– notificarea disponibilității unei persoane de a da declarații[39].’’

2.6. Aspecte generale privind protecția datelor cu caracter personal

Prin prelucrarea datelor cu caracter personal se înțelege „orice prelucrare sau înlănțuire de prelucrări referitoare la date cu caracter personal, realizată cu sau fără ajutorul procedurilor automatizate, care se raportează la datele cu caracter personal, precum prelevarea, stocarea, sistematizarea, păstrarea, adoptarea sau modificarea, citirea, investigarea, consultarea, utilizarea, comunicarea prin intermediul unei transmiteri, difuzarea sau orice altă formă de punerea la dispoziție, combinarea sau conexarea, ca și blocarea, ștergerea sau distrugerea datelor, în sensul prezentului tratat, prelucrarea cuprinde și informația privind existența sau absența unei concordanțe.’’

Consultarea automatizată reprezintă accesul direct printr-o banca de date automatizate al unei anume autorități, care se face astfel încât răspunsul obținut la consultare să se realizeze în întregime pe cale automatizată.

Blocarea reprezintă marcarea datelor de natură cu caracter personal înregistrate, în vederea limitării prelucrării lor în viitor.

Conform dispozițiilor tratatului, prelucrarea datelor transmise de către partea contractantă, care efectuează consultarea sau compararea datelor, este autorizată exclusiv în vederea: stabilirii concordanței dintre profilul profilurile ADN sau dintre datele dactiloscopice comparate, pregătire și introducerea unei cereri de asistență administrative sau judiciară, potrivit legislației naționale, în cazul concordantei acestor date, realizarea unei jurnalizări. potrivit prevederilor art. 39.

În România este reglementat un act normativ care transpus acquis-ul reprezentat de Directiva 95/46/EC care reglementează cadru juridic general privind protecția datelor cu caracter personal în Uniunea Europeană[40].

Capitolul III
Strategia Națională privind aderarea la spațiul Schengen
3.1. Prezentare generală

Aderarea la spațiul Schengen reprezintă un drept și o obligație asumată prin Tratatul de Aderare la UE (art. 4 al Protocolului privind condițiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria și a României în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de Aderare al României și Bulgariei), România dorind să participe la toate formele de cooperare menite să aprofundeze integrarea europeană.

România asigură de facto securitatea frontierelor externe ale UE din momentul aderării sale la UE, în ianuarie 2007. Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este unul dintre cele mai vizibile și mai importante efecte ale procesului de integrare europeană.

În conformitate cu prevederile acquis-ului Schengen, aderarea la spațiul Schengen presupune parcurgerea următoarelor etape: transmiterea Declarației de pregătire privind aderarea la spațiul Schengen, completarea și transmiterea chestionarului Schengen, vizitele de evaluare Schengen (în cadrul acestor misiuni, UE evaluează stadiul implementării acquis-ului Schengen pe cele cinci domenii: cooperare polițienească, protecția datelor personale, vize, frontiere maritime, aeriene și terestre și SIS/SIRENE), redactarea rapoartelor privind rezultatele vizitelor de evaluare (raportul include şi recomandări pentru remedierea eventualelor aspecte mai puțin satisfăcătoare) și aprobarea acestora în cadrul grupului de lucru Evaluare Schengen de la Bruxelles, adoptarea de către Consiliul UE a Deciziei privind eliminarea controalelor la frontierele interne.

Etapa de evaluare tehnică a României s-a finalizat cu rezultate pozitive, iar rapoartele misiunilor de evaluare succesive au concluzionat că România îndeplinește toate criteriile prevăzute de legislația care reglementează aderarea la Spațiul Schengen și funcționarea acestuia.

Îndeplinirea de către România a criteriilor prevăzute în acquis-ul Schengen a fost recunoscută la data de 9 iunie 2011, cu ocazia reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne. În prealabil, la 8 iunie 2011, Parlamentul European a avizat favorabil proiectul Deciziei privind aderarea României și Bulgariei la Schengen. Finalizarea cu succes de către România a măsurilor prevăzute de acquis-ul Schengen au fost confirmate şi de Consiliul European (13-14 decembrie 2012).

În ultima perioadă, Romania a înregistrat progrese la nivel tehnic în privința implementării acquis-ului Schengen, prin obținerea accesului integral la Sistemul de Informații Schengen (SIS), odată cu adoptarea, la 1 august 2018, a unei Decizii a Consiliului în acest sens, precum și prin adoptarea la 12 octombrie 2017 a Deciziei privind accesul pasiv al României și Bulgariei la Sistemul de Informații privind Vizele (VIS), ultima urmând să fie efectiv pusă în aplicare în cursul anului 2021.

Demersurile diplomatice continuă în perspectiva adoptării deciziei privind aderarea efectivă a României la spațiul Schengen și aplicării integrale de către țara noastră a prevederilor acquis-ului Schengen”[41].

3.2. Obiectivul și contextul actual al Strategiei naționale

Pe 31 martie, România devine oficial membre ale spațiului Schengen. De atunci, normele Schengen, inclusiv cele privind eliberarea vizelor Schengen, vor fi aplicate în ambele țări, iar controalele la frontierele aeriene și maritime interne vor fi eliminate.

Principalul obiectiv pe care îl are în vedere Strategia Națională este acela de a stabili direcțiile de acțiune pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor și acțiunilor specifice instituțiilor și organismelor abilitate ale statului român în vederea aderării la spațiul Schengen.

În conformitate cu art. 8 din Protocolul privind integrarea acquis-ului[42] Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, denumit în continuare Protocolul Schengen, România trebuie să accepte în totalitate acquis-ul Schengen.

Menționăm două tipuri de prevederi ale acquis-ului Schengen, și anume:

– Prevederi care nu sunt legate de ridicarea controalelor la frontierele interne categoria I, etapa preaderare la spațiul Schenghen;

– Prevederi direct legate de ridicarea controalelor la frontierele interne categoria a II-a, etapa postaderare la spațiul Schenghen.

Când vorbim de aplicarea și implementarea prevederilor din categoria I, menționăm că România acționează în această direcție începând cu data aderării la Uniunea Europeană. Implementarea și monitorizarea prevederilor din această categorie fac parte din procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În ceea ce privește aplicarea prevederilor din a II-a categorie, presupunem că toate condițiile legislative, operative și tehnice să fie îndeplinite, în special cerințele referitoare la accesul la Sistemul Informatic Schengen de generația a II-a și la un control eficient a frontierelor externe.

Procesul de evaluare constă în verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor necesare implementării depline a acquis-ului Schengen. Acest lucru presupune că România trebuie să-și demonstreze capacitatea de a îndeplini toate cerințele ale acquis-ului Schengen într-o manieră uniformă, corectă, consistentă și eficientă. Evaluarea Schengen este în responsabilitatea Grupului de valoare Schengen din cadrul Consiliului Uniunii Europene[43].

Raportul final al Grupului de evaluare Schengen va fi prezentat Consiliului Uniunii Europene, care va adopta decizia necesară prin care va autoriza aplicarea prevederilor categoriei a II-a la o anumită dată.

3.3. Instituții şi măsuri avute în vedere pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor stabilite

Coordonarea problematicilor legate de Cooperarea în context Schengen este realizată de Comisia Națională, organism care a fost înființat prin Hotărârea Guvernului nr. 882/2006 privind constituirea Comisiei naționale de autoevaluare Schengen.

În conformitate cu prevederile actului normativ menționat anterior, Comisia Națională de autoevaluare Schengen se constituie ca un „organism consultativ, nu are personalitate juridică, denumită în continuare Comisia, pe lângă Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în scopul coordonării, promovări și reprezentării politicilor și acțiunilor de analiză, dezvoltare și inovare în domeniul implemenării acquis-ului Schengen, în vederea îndeplinirii condițiilor necesare pentru aderarea României la Acordul Schengen și la Convenția de aplicare a acestuia [44].

Această Comisie este subordonată Consiliului interministerial pentru afaceri interne și justiție, constituit potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente.

Comisia este formată din câte un reprezentant la nivel de secretar de stat, secretar general, preşedinte și director, după caz, al următoarelor autorități şi instituții publice:
– Ministerul Internelor și Reformei administrative;
– Ministerul Integrării Europene;
– Ministerul Afacerilor Externe;
– Ministerul Economiei și Finanțelor;
– Autoritatea Națională a vămilor;
– Ministerul Justiției;
– Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului;
– Ministerul Comunicațiilor și a Tehnologiei Informației;
– Secretariatul General al Guvernului;
– Ministerul Public;
– Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații;
– Serviciul Român de Informații;
– Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Comisia trebuie să îndeplinească următoarele atribuții principale:
– coordonează elaborarea și avizează politicile naționale și strategiile sectoriale în domeniile specifice;
– urmărește îndeplinirea cerințelor și angajamentele asumate pentru aderarea la acordul Schengen și la Convenția de aplicare a acestuia;
– stabilește domeniile prioritare pentru elaborarea de poliție generale și sectoriale specifice domeniului;
– urmărește asigurarea caracterul unitar și coerentă a strategiilor și politicilor din domeniu;
– monitorizează și evaluează modul de îndeplinire a obiectivelor şi acțiunilor cuprinse în documentele programatice din domeniu;
– coordonează comunicarea interministerială în ceea ce privește elaborarea politicilor în materie;
– urmărește eficientizarea raporturilor dintre ministere, autorități publice;
– avizează programele și planurile generale și sectoriale pentru asigurarea îmdeplinirii obligațiilor statul român în calitate de viitor stat membru Schengen şi urmăreşte modul eficient de aplicare a acestora;
– urmărește aplicarea unitară și eficientă a sistemului de norme şi reglementări în materie;
– propune autorităților reprezentate elaborarea proiectelor de acte normative referitoare la domeniul Schengen;

– informează periodic şi ori de câte ori este necesar Guvernul şi Consiliul interministerial pentru afaceri interne şi justiție, cu privire la activitățile desfăşurate şi măsurile dispuse[45].

Comisia națională are obligația de a crea condiții manageriale şi de execuție pentru ca instituțiile româneşti cu atribuții în domeniul Schengen să definească și să fundamenteze o acțiune de natură proactive în conformitate cu cerințele aderării la Acordul Schengen dar şi la Convenția Schengen și ulterior, în activitatea de susținere a intereselor ale României la adoptarea deciziilor politice, legislative şi financiare în cadrul Uniunii Europene.

Măsuri care trebuie îndeplinite în vederea obiectivului de eliminare a controalelor la frontiere:

– adoptarea şi implementarea acquis-ului Schengen;

– construcția instituțională;

– componenta de investiții, achiziții de mijloace tehnice, echipamente şi sisteme specializate, precum și pregătirea adecvată a personalului care va fi implicat în acest sens.

Măsurile avute în vedere pentru îndeplinirea obiectivelor circumscrise fiecărui domeniu legat de cooperarea Schengen sunt detaliate în PAS, document revizuit anual, care reprezintă planul de implementare a Strategiei naționale.

3.4. Adoptarea şi implementarea acquis-ului Schengen

Acquis-ul Schengen a fost acceptat în totalitate şi nu au fost solicitate perioade de tranziție sau derogări. Documentele de referință privind adoptarea şi implementarea acquis-ului Schengen de autoritățile române au avut în permanentă în vedere şi au marcat clar distincția dintre momentul aderării României la Uniunea Europeană şi momentul aderării la Convenția Schengen.

Planificarea procesului de implementare a prevederilor acquis-ului Schengen a fost realizată printr-o abordare în funcție de prevederile acquis-ului Schengen care aparțin categoriei I şi celei care aparțin categoriei a II-a.

Principalele domenii sunt: politica de vize, migrația, cooperarea polițienească, lupta împotriva drogurilor, SIS, protecția datelor cu caracter personal.

În conformitate cu prevederile legale, formează aquis-ul Schengen: controlul frontierelor, politica de vize, migrația, azilul, cooperarea polițienească, cooperarea judiciară, lupta împotriva drogurilor, arme de foc şi muniții, SIS, protecția datelor.

Implementarea măsurilor stabilite prin Strategia națională va permite realizarea obiectivului de eliminare a controalelor la frontierele interne odată cu aderarea ulterioară la spațiul Schengen.

Materializarea acestui demers presupune şi perfecționarea activității de cooperare polițienească în spațiul Schengen, în scopul reducerii criminalității transfrontaliere, a actelor teroriste şi a migrației ilegale[46].

Concluzie

Pe plan extern, spațiul Schengen reprezintă o zonă de liberă circulație, în care controalele la frontierele interne ale statelor semnatare au fost eliminate și a fost creată o singură frontieră, în care controalele sunt efectuate conform unui set de reguli clare.

Aderarea unei țări la spațiul Schengen are ca efect ridicarea controalelor între frontierele interne dintre statele membre Schengen, care aplică pe deplin acquis-ul Schengen, creând o singură frontieră externă, în care controalele sunt efectuate conform unui set de reguli clare în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri legate de cooperarea polițienească, judiciară sau vamală.

Ridicarea controalelor la frontierele interne se aplică numai pe baza unei decizii europene adoptate de Consiliu în acest sens și după verificarea, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile, a îndeplinirii condițiilor necesare pentru aplicarea tuturor elementelor a acquis-ului Schengen.

După această decizie, trecerea frontierei interne Schengen se poate face fără restricții, fiind asemănată cu o călătorie în interiorul țării. Cu toate acestea, dreptul statelor membre de a impune necesitatea deținerii unui document de identitate valabil nu este afectat. De asemenea, din motive de ordine publică sau securitate națională, controalele interne la frontierele Schengen pot fi reintroduse pe o perioadă limitată de timp, cu notificare prealabilă către Comisia Europeană și celelalte state membre Schengen. Având în vedere că eliminarea controalelor la frontieră poate duce la creșterea pericolelor pentru securitatea internă a țărilor implicate, una dintre măsurile compensatorii pentru protecția propriilor cetățeni este cooperarea polițienească transfrontalieră, între toate statele contractante. Această cooperare este facilitată în special prin înființarea serviciilor comune de poliție, vamă și poliție de frontieră (în cadrul centrelor, birourilor, punctelor comune de contact) și prin utilizarea S.I.S. România, în eforturile sale de a adera la acest spațiu – etapa ulterioară de aderare la Uniunea Europeană – se află în stadiul în care trebuie să demonstreze că are capacitatea de a implementa acquis-ul Schengen, într-o manieră uniformă, echitabilă, consecventă și eficientă. În vederea îndeplinirii măsurilor și acțiunilor specifice necesare respectării angajamentelor de aderare la spațiul Schengen, la nivel național, a fost adoptată Strategia națională de aderare la spațiul Schengen pentru perioada 2008-2011, document care conține direcțiile de acțiune pe care autoritățile și instituțiile cu atribuții în domeniu le trebuie să le urmeze până în martie 2011 (data propusă pentru aderare), precum și obiectivele strategice și specifice urmărite, resursele financiare, implicațiile juridice, procedurile de monitorizare și evaluare, riscurile identificate și consecințele aderării[47].

Ştiați că???

În fiecare zi, aproximativ 3,5 milioane de persoane trec frontierele interne pentru a munci sau a studia sau pentru a-și vizita familia și prietenii, iar aproape 1,7 milioane de persoane locuiesc într-o țară Schengen și lucrează în alta.

Se estimează că europenii efectuează anual 1,25 miliarde de călătorii în interiorul spațiului Schengen, ceea ce aduce de asemenea beneficii considerabile turismului și sectorului cultural.

– 3,5 milioane de persoane trec zilnic frontierele interne

– 1,25 miliarde de călătorii în fiecare an

Spațiul Schengen aduce beneficii economice semnificative tuturor cetățenilor și întreprinderilor din statele participante. Acesta este menit a fi piatra de temelie a Uniunii Europene și a pieței unice în ansamblu[48].

[1] N. Neagu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, suport de curs pentru învățământul la distanță, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2022, p. 24.
[2] https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/155/cooperarea-judiciara-in-materie-penala, accesat la data de 25.11.2023, ora 20:20.
[3] CONVENȚIA din 19 iunie 1990 de aplicare a acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea gradual a controalelor la frontierele comune, Schengen, 19 iunie 1990.
[4] A.Boroi, I.Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pp. 520-521.
[5] https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/156/police-cooperation, accesat la data de 29.11.2023, ora 10:10.
[6] Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere.
[7] https://www.ugb.ro/Juridica/Issue6RO/4._Importanta_cooperarii_politienesti_internationale._Popescu_Agata.RO.pdf, accesat la data de 29.11.2023, orele 11:15.
[8] https://www.ugb.ro/Juridica/Issue6RO/4._Importanta_cooperarii_politienesti_internationale._Popescu_Agata.RO.pdf, accesat la data de 29.11.2023, orele 11:15.
[9] A.Boroi, I.Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pp. 521-522.
[10] Tratatul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunității Europene din 13.12.2007 *).
[11] A.Boroi, I.Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2019, p. 525.
[12] A.Boroi, I.Rusu, ibidem, p. 526.
[13] Acțiunea Comună a Consilul JAI nr. 733/1998 din 21 decembrie 1998 privind considerarea ca infracțiune a participării organizațiilor criminale în statele membre ale Uniunii Europene.
[14] ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE ŞTIINȚE PENALE, Revista de drept penal, Editura Universul Juridic, Anul XXI, Nr. 1, Ianuarie-Martie 2014, București, p. 94.
[15] Decizia-cadru a Consiliul JAI nr. 475.2002 din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului.
[16] A.Boroi, I.Rusu, Cooperarea www.juridice.ro, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pp. 527-528.
[17] www.juridice.ro.
[18] ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE ŞTIINȚE PENALE, Revista de drept penal, Editura Universul Juridic, Anul XXI, Nr. 1, Ianuarie-Martie 2014, București, p. 97.
[19] Ordonanţa de urgenţă nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale.
[20]A.Boroi, I.Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2021, pp. 538-539.
[21] https://home-affairs.ec.europa.eu/policies/schengen-borders-and-visa/schengen-information-system_ro, accesat în data de 01.12.2023, orele 17:10.
[22] https://home-affairs.ec.europa.eu/policies/schengen-borders-and-visa/schengen-information-system/what-sis-and-how-does-it-work_ro, accesat în data de 01.12.2023, orele 17:16.
[23] https://home-affairs.ec.europa.eu/policies/schengen-borders-and-visa/schengen-information-system/what-sis-and-how-does-it-work_ro, accesat în data de 01.12.2023, orele 17:23.
[24] A.Boroi, I. Rusu, M.I. Rusu, Tratat de cooperare judiciară internațională în materie penală, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2019, p. 858.
[25] https://www.dataprotection.ro/servlet/ViewDocument?id=447, accesat la data de 02.12.2023, orele 11:09.
[26] dactiloscopie, procedeu de identificare a unei persoane cu ajutorul amprentelor digitale. Dactiloscopia ajută la identificarea persoanelor înregistrate în cazierul judiciar şi la stabilirea antecedentelor penale ale acestora. Este un domeniu al criminalisticii alături de traseologie şi balistică judiciară.
dactiloscopie, domeniu al ştiinţei criminalistice care are ca obiect identificarea unei persoane după amprentele digitale, palmare şi plantare.
dactiloscopie – ramură a criminalisticii care se ocupă cu examinarea desenelor papilare, în vederea identificării persoanelor. Fişa dactiloscopică se regăseşte în sistemul de evidenţă cazier judiciar şi într-o bază electronică de date utilizată pentru identificarea rapidă a persoanei prin utilizarea calculatorului, printr-un program denumit AFIS. v. şi amprente digitale, antecedente penale.
dactiloscopie, procedeu de identificare a unei persoane cu ajutorul amprentelor digitale. 1). este folosită in activitatea de urmărire şi descoperire a infractorilor, d. contribuie la identificarea operativă a persoanelor înregistrate în cazierul judiciar şi la cunoaşterea situaţiei lor judiciare. V. şi amprentă digitală; antecedent penal.
[27] A.Boroi, I.Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2018, pp. 543-544.
[28] Art. 3 – Tratatul de la Prüm.
[29] Art. 4 – Tratatul de la Prüm.
[30] Art. 7 -Tratatul de la Prüm.
[31] A.Boroi, I. Rusu, M.I. Rusu, Tratat de cooperare judiciară internațională în materie penală, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2016, p. 860.
[32] Asociația criminaliştilor din România, Revista română de criminalistică, 2020, Bucureşti, p. 114.
[33] https://what-europe-does-for-me.eu/ro/portal/3/focus01.
[34] Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
[35] Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Consiliului Uniunii Europene din 19 februarie 2004 privind crearea unei rețele a ofițerilor de legătură.
[36] A.Boroi, I.Rusu, M.I.Rusu, Tratat de cooperare judiciară internațională în materie penală, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2016, p. 863.
[37] Art. 23 din Tratatul de la Prüm.
[38] Art. 26 din Tratatul de la Prüm.
[39] A.Boroi, I.Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2018, p. 550.
[40] Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulație a acestora.
[41] https://www.mae.ro/node/55122.
[42] Acquis-ul uniunii europene (ue) este o colecție de drepturi și obligații comune care constituie ansamblul legislației ue și este încorporată în sistemele juridice ale statelor membre ale ue. Acquis-ul ue evoluează continuu în timp și include:
– Conținutul, principiile și obiectivele politice ale tratatelor ue;
– Eventualele acte legislative adoptate în vederea aplicării acestor tratate și jurisprudența elaborată de curtea de justiție a uniunii europene;
– Declarațiile și hotărârile care sunt adoptate de către ue;
– Măsuri în domeniile politicii externe și de securitate comune și al justiției și afacerilor interne;
– Acordurile internaționale pe care le încheie ue și acordurile încheiate între statele membre în ceea ce privește activitățile ue.
[43] Hotărâre nr. 1314 din 24 octombrie 2007 pentru aprobarea strategiei naţionale privind aderarea la spaţiul Schengen.
[44] Hotărârea Guvernului nr. 882/2006 privind constituirea Comisiei naționale de autoevaluare Schengen.
[45] Boroi, I.Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2018, pp. 558-559.
[46] Boroi, I.Rusu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2018, pp. 560-561.
[47] https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-aderarea-la-spatiul-schengen-104.html.
[48] https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/schengen-area/.