Protecţia juridică a dreptului la viaţă privată, în contextul prelucrării datelor cu caracter personal

Mihaela Necula

Introducere

Odată cu prefacerile sociale ce au cuprins ţara noastră după desprinderea de vechiul regim comunist, România a început parcurgerea unui drum ce a culminat cu aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunea Europeană. Calitatea de membru al Uniunii Europene a adus România într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, bazat pe valori, interese şi obiective comune, pe principiile şi normele democraţiei, statului de drept şi caracteristicile economiei de piaţă. Însă, oportunităţile oferite de noua calitate a statului român au adus cu sine vulnerabilităţile şi riscurile asociate, aşezând pe umerii noştri o imensă responsabilitate şi obligaţie de acţiune în scopul eliminării acestor riscuri.

Evoluția tehnologiei și utilizarea Internetului au condus la creșterea substanțială a accesului la informații și la schimbul de informații, la dezvoltarea comerțului electronic internațional, la posibilitatea transferului electronic de date, toate acestea fiind însoțite de riscuri, care privesc, printre altele, încălcarea dreptului la viața privată și a dreptului la protecția datelor cu caracter personal.

Actualitatea temei cercetate este dictată de intrarea în vigoare a Regulamentului UE 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Problematica drepturilor fundamentale reprezintă o materie supusă unei cercetări științifice perpetue datorită importanței valorilor sociale protejate, perspectiva asupra acestora putând fi una foarte diversă, cu instrumente specifice dreptului public sau celui privat.

Structura lucrării este axată pe două teme centrale: analiza regimului juridic al dreptului la viață privată și analiza regimului juridic al dreptului la protecția datelor personale.

Baza teoretică a lucrării este alcătuită din acte normative, studii, monografii, tratate şi alte lucrări ştiinţifice expuse în cuprinsul lucrării precum şi în partea de Bibliografie, la care se adaugă iurisprudenta, ca un constant factor de interpretare aplicare a normelor dreptului pozitiv, fie că aceasta aparţine instanţelor naţionale, străine sau Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Lucrarea este structurată în capitole, fiecare împărţite în subcapitole ce urmăresc pe de-o parte reglementarea legală a instituţiei precum şi abordarea temei supuse analizei.

Studiul de față constituie o noutate pentru spațiul juridic românesc, fiind dedicată analizării celor două drepturi în cadrul interdisciplinar al dreptului constituțional, al dreptului internațional al drepturilor omului și al dreptului Uniunii Europene și totodată abordează protecția datelor cu caracter personal în procesul penal.

Capitolul 1. Protecţia juridică a dreptului la viaţă privată

Protecția juridică a dreptului la viață privată este un aspect fundamental în cadrul drepturilor omului, esențial pentru garantarea demnității și libertății individuale. Viața privată acoperă o gamă largă de aspecte ale existenței personale, de la integritatea fizică și morală la relațiile interpersonale și viața de familie. Sistemele juridice din întreaga lume, inclusiv cele naționale și internaționale, au dezvoltat reglementări și mecanisme pentru a proteja viața privată de intruziuni nejustificate.

1.1. Noţiunea de „viaţă privată”

Mai întâi de toate, urmează să clarificăm noțiunea de „viață privată”. Pornind de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a adus următoarea interpretare a noţiunii de „viață privată”: dreptul la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi așa cum dorești, protejat de publicitate. 

Reputatul profesor Corneliu Bîrsan, consideră că „noţiunea de viaţă privată, în sensul art. 8 al Convenţiei, astfel cum este interpretat de instanţa de contencios european, cuprinde dreptul persoanei la viaţă privată intimă, personală, dreptul acesteia la viaţă privată socială şi dreptul persoanei la un mediu înconjurător sănătos”[1].

Ion Deleanu aprecia că „viaţa privată, în sens strict, corespunde sferei secrete a individului… ea este locul unde individul are dreptul de a fi lăsat în pace.” Totodată, autorul lasă să se înţeleagă că în conţinutul acestei noţiuni intră şi „intimitatea conjugală, secretul cu privire la sănătate, viaţă sentimentală etc.”[2]. Într‑o societate democratică, fiecare persoană are două vieți: viața sa publică și viața sa privată. Dreptul la respectarea vieții private aparține patrimoniului moral al persoanei fizice și constituie o prelungire a personalității acesteia ^[3].

Într-o altă definiţie, drepturile fundamentale sunt considerate ca fiind „acele drepturi subiective care, fiind esenţiale pentru existenţa fizică şi psihică a indivizilor, pentru dezvoltarea materială şi intelectuală a acestora, precum şi pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului, sunt consacrate de Constituţie şi garantate de aceasta şi de celelalte legi ale statului”[4].

1.2. Dreptul la respectarea vieţii private

Viața privată, protejată de lege în România, include aspecte precum viața de familie, domiciliul, corespondența și documentele personale. Articolul 26, alineatul (1) din Constituția României prevede că autoritățile publice trebuie să respecte și să protejeze viața intimă, familială și privată. Deși autoritățile statului au avut prerogative extinse care au complicat respectarea acestui drept, Noul Cod Civil clarifică la articolul 71 că orice persoană are dreptul la respectarea vieții private, fără imixtiuni nejustificate. Drepturile personalității sunt definite în articolul 58 din Noul Cod Civil, stipulând că fiecare persoană are dreptul la viață, sănătate, integritate fizică și psihică, demnitate, propria imagine și respectarea vieții private. Doctrina le consideră drepturi inerente calității de persoană umană, extinse din personalitatea individului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în repetate rânduri, folosind o logică extensivă, faptul că imaginea persoanei este un atribut al personalității sale, atribut care are un rol esențial în exercitarea dreptului la autodeterminare, drept care se subscrie în mod tradițional conținutului noțiunii de „privacy”. Obligațiile care incumbă autorităților naționale privind protecția vieții private reprezintă niște eforturi continue în contracararea imixtiunilor care pot să lezeze demnitatea individului, mai mult decât niște simple responsabilități asumate la nivel declarativ, prin constituția fiecărui stat[5].

1.3. Ocrotirea vieţii private şi ocrotirea persoanei

Viaţa privată este de mare actualitate datorită dublului scop pe care ea îl urmăreşte: ocrotirea vieţii private şi ocrotirea persoanei.

Cauza Jivan împotriva României (Cererea nr. 62250/19) – Hotărâre definitivă nr. 8/05/2022 privind neasigurarea protecției efective a unei persoane în vârstă, ca urmare a unei aprecieri neadecvate a gravității handicapului său, privând-o astfel de beneficiul unui asistent personal, astfel cum se prevede în dreptul intern. Reclamantul a susținut că autoritățile naționale nu au realizat o evaluare completă a cazului său, care ar fi trebuit să ia în considerare toate afecțiunile sale medicale și dificultățile sociale, conform legii. Curtea consideră că refuzul de a clasifica starea reclamantului ca fiind un handicap grav, care necesita un asistent personal, putea afecta exercitarea dreptului său la respectarea vieții private, așa cum este garantat de art. 8 alin. (1) din Convenție[6].

1.4. Protecția penală a vieții private

Echilibrul dintre respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei acuzate, şi apărarea societăţii împotriva celor ce săvârşesc infracţiuni este unul fragil, orice protecţie suplimentară a uneia dintre părţi, fiind în detrimentul celeilalte. Legiuitorul are o misiune dificilă în a identifica cele mai bune soluţii pentru respectarea acestui echilibru. Această preocupare constantă inclusiv pentru garanţiile conferite de legislaţia internă care permite intruziuni în viaţa privată care a dus şi la hotărâri de condamnare a României de către CEDO.

Subiectul prezintă relevanță practică în condițiile în care, spre exemplu, probele în multe dintre cauzele penale complexe sunt obținute prin procedee probatorii intruzive în viața privată, precum supravegherea tehnică sau perchezițiile domiciliare și informatice. De asemenea, a devenit de notorietate practica de a se folosi ca probe informațiile furnizate de serviciile naționale de securitate, acestea fiind de regulă obținute prin metode care afectează intimitatea personală.

Motivul pentru care s-a considerat necesară analiza situației persoanelor condamnate se bazează pe modul în care drepturile acestora sunt adesea limitate. În timp ce pentru persoanele aflate în libertate aspectele legate de viața privată se desfășoară în mod normal, pentru deținuți acestea sunt frecvent restricționate și condiționate. Un aspect relevant este comunicarea deținuților cu lumea exterioară, fie direct, fie prin mijloace de comunicare la distanță. Conform articolului 63 din Legea nr. 254/2013, deținuții beneficiază de dreptul la corespondență cu autoritățile publice (inclusiv dreptul de a depune petiții) și cu persoane din cercul lor social privat.

În contextul detenției în penitenciar, înregistrarea și păstrarea convorbirilor telefonice ale unui deținut de către autoritățile penitenciare, acțiuni care nu erau prevăzute de lege, și utilizate ulterior ca probe pentru condamnarea deținutului pentru o altă infracțiune au condus la o încălcare a art. 8 în cauza Doerga împotriva Țărilor de Jos, 2004, pct. 43-54[7].

Curtea a concluzionat că a fost încălcat art. 8 și atunci când poliția a oferit presei fotografii ale persoanelor arestate sau acuzate fără consimțământul acestora (Sciacca împotriva Italiei, 2005, pct. 29-31; Khoujine și alții împotriva Rusiei, 2008, pct. 115-118), sau atunci când au invitat echipe de televiziune să filmeze ilegal reclamantul în secția de poliție și să difuzeze respectivele imagini la televiziune (Toma împotriva României, 2009, pct. 90-93; Khmel împotriva Rusiei, 2013, pct. 41), sau într-o cauză în care afișarea unei fotografii a reclamantului pe avizierul cu persoanele date în urmărire nu era prevăzută de lege (Guiorgui Nikolaïchvili împotriva Georgiei, 2009, pct. 129-131)[8].

Capitolul 2. Prelucrării datelor cu caracter personal

Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)[9] definește „datele cu caracter personal” ca fiind orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă, denumită persoană vizată. O persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator on-line sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

2.1. Aspecte legislative

Începând cu 25 mai 2018, a intrat în vigoare și se aplică direct în toate statele membre ale Uniunii Europene Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, cunoscut sub denumirea de GDPR (Regulamentul General privind Protecția Datelor). Conform articolului 2 alineatul (1) din acest regulament, acesta se aplică prelucrării datelor cu caracter personal realizată în totalitate sau parțial prin mijloace automatizate, precum și prelucrării datelor personale prin metode non-automatizate, cu condiția ca acestea să facă parte dintr-un sistem de evidență a datelor sau să fie destinate să facă parte dintr-un astfel de sistem.

Astfel, a fost adoptată Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, lege ce a intrat în vigoare la data de 31 iulie 2018. Directiva (UE) 2016/680 a intrat în vigoare la 5 mai 2016 și a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau a executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date[10].

Comisia Europeană colectează și prelucrează datele cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018, care reglementează protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii Europene, precum și libera circulație a acestor date. Acest regulament abrogă Regulamentul (CE) Nr. 45/2001.

2.2. Temeiul juridic al prelucrării datelor cu caracter personal

Temeiul prelucrării datelor poate fi: un contract, o cerere a utilizatorului înainte de încheierea unui contract, necesitatea respectării unei obligații legale, interesul legitim al operatorului sau al unei terțe părți, necesitatea de a proteja interesele vitale ale utilizatorului sau ale altor persoane fizice, sau îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public.

În cadrul art.6 din Regulamentul UE sunt prevăzute cazurile în care prelucrarea datelor cu caracter personal este considerată legală. Astfel potrivit: alin. (1) „Persoana vizată și-a dat consimțamantul; alin. (2) „Este necesară prelucrarea pentru executarea unui contract în care persoana vizată este parte; alin. (3) „Este necesară pentru respectarea unei obligații legale; alin. (4) „Este necesar să se protejeze interesul vital al persoanei vizate sau al altei persoane fizice; alin. (5) „Este necesar pentru îndeplinirea unei sarcini îndeplinite în interes public; alin. (6) „Este necesar, în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de un terț”.

În cauza L.H. împotriva Letoniei (nr. 52019/07) 29 aprilie 2014, reclamanta a susţinut, în special, că colectarea datelor sale medicale cu caracter personal de către o agenţie de stat, fără consimţământul său i-a încălcat dreptul la respectarea vieţii sale private. În schimb, la locul de muncă, instrucțiunile unui angajator nu pot să reducă la zero exercitarea vieții private sociale a angajaților, respectul față de viața lor privată și a confidențialității comunicărilor continuând, prin urmare, să se impună, chiar dacă astfel de comunicări pot fi limitate în măsura în care este necesar [Bărbulescu împotriva României (MC), 2017, pct. 80-81][11].

2.3. Prelucrarea datelor cu caracter personal. Excepții

„Prelucrare” înseamna orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau făra utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.

Sunt prevăzute și categorii speciale de date care nu pot fi procesate dacă se referă la: originea rasială sau etnică, orientarea sexuală, opiniile politice, convingerile religioase sau filosofice, apartenența sindicală, datele genetice, biometrice sau medicale, cu excepția unor cazuri specifice (de exemplu, când persoana și-a dat consimțământul explicit sau când procesarea este necesară din motive care țin de un interes public major, definit de legislația europeană sau națională), datele personale referitoare la infracțiuni sau condamnări penale, cu excepția cazului în care acest lucru este autorizat de legislația națională sau europeană. Prelucrarea datelor sensibile este permisa în cazurile și limitele prevazute de articolul 9 alin. (2) RGPD.

Păstrarea mostrelor de celule și a profilurilor ADN are un impact mai mare asupra vieții private decât cea a amprentelor digitale [S. și Marper împotriva Regatului Unit (MC), 2008, pct. 86]. Deși poate fi necesar să se facă distincție între amprentele digitale, pe de o parte, și mostre și profiluri, pe de altă parte, în ceea ce privește prelevarea, utilizarea și stocarea lor pentru a decide cu privire la justificarea ingerinței, nu este mai puțin adevărat că păstrarea amprentelor digitale constituie în sine o atingere adusă dreptului la respectarea vieții private[12].

2.4. Principiile legale de prelucrarea datelor cu caracter personal

Principiile legale de prelucrarea datelor cu caracter personal sunt: prelucrarea în mod legal, echitabil şi transparent faţă de persoana vizată („legalitate, echitate şi transparenţă”);
colectarea datelor în scopuri determinate, explicite şi legitime, datele nu sunt prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri; prelucrarea ulterioară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice nu este considerată incompatibilă cu scopurile iniţiale („limitări legate de scop”); prelucrarea se realizează pentru motive adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate („reducerea la minimum a datelor”); trebuie să se ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că datele cu caracter personal care sunt inexacte, având în vedere scopurile pentru care sunt prelucrate, sunt şterse sau rectificate fără întârziere („exactitate”); păstrarea într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depăşeşte perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate datele;
datele cu caracter personal pot fi stocate pe perioade mai lungi în măsura în care acestea vor fi prelucrate exclusiv în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice, sub rezerva punerii în aplicare a măsurilor de ordin tehnic şi organizatoric adecvate prevăzute în prezentul regulament în vederea garantării drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate („limitări legate de stocare”); prelucrarea într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecţia împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare („integritate şi confidenţialitate”)[13].

2.5. Drepturile persoanelor vizate

Alineatul 2 al articolului 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europen recunoaște dreptul de acces la datele personale procesate și dreptul de a fi uitat. Persoanele fizice pot cere ștergerea datelor personale dacă acestea au fost prelucrate ilegal, fară consimțământul acestora sau dacă datele nu mai sunt necesare scopului în care au fost prelucrate inițial. În cazul dreptului de a fi uitat, a fost avută în vedere în special prelucrarea datelor în mediul on-line. Dreptul de a fi uitat nu este unul absolut – vor fi analizate întotdeauna circumstanțele specifice fiecărui caz în parte.

Un drept nou este dreptul la portabilitatea datelor, care oferă posibilitatea persoanei fizice de a cere să se transmita datele la un alt operator sau de a primi datele personale care o privesc și pe care le-a furnizat operatorului[14].

Un alt drept nou este dreptul la restricționarea prelucrării datelor care presupune dreptul de a obține, în anumite cazuri, din partea operatorului, suspendarea prelucrării.

În ce privește securitatea prelucrarilor, aceasta se refera la măsurile de securitate, respectiv: pseudonimizarea si criptarea, capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și rezistența continuă ale sistemelor și serviciilor de prelucrare, capacitatea de a restabili disponibilitatea datelor cu caracter personal și accesul la acestea în timp util în cazul în care are loc un incident de natură fizică sau tehnică, testarea, evaluarea și aprecierea realizate periodic cu privire la eficacitatea măsurilor tehnice și organizatorice pentru a garanta securitatea prelucrării.

2.6. Rolul și atribuțiile responsabilului cu protecția datelor

Pe durata prelucrării, datele cu caracter personal pot ajunge la mai multe companii sau organizații. În acest proces, apar două entități importante: operatorul de date – decide în ce scop vor fi procesate datele cu caracter personal și persoana împuternicită de operatorul de date – deține și procesează date în numele operatorului de date.

Operator de date cu caracter personal poate fi orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care stabileşte scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sau care este astfel desemnat într-un act normativ[15].

Articolul 37 alin. (5) din Regulamentul UE 2016/679 stabilește ca responsabilul cu protecția datelor să fie „desemnat pe baza calităţilor profesionale şi, în special, a cunoştinţelor de specialitate în dreptul şi practicile din domeniul protecţiei datelor, precum şi pe baza capacităţii de a îndeplini sarcinile prevăzute la articolul 39.”.

Acestuia îi pot fi încredințate și alte sarcini și atribuții, cu condiția ca acestea să nu dea naștere unor conflicte de interese (de ex: nu poate fi director executiv, director operațional, director financiar, șeful serviciului medical, șeful departamentului de marketing, șeful departamentului de resurse umane sau șeful departamentului IT). Responsabilul pentru protecția datelor nu poate fi demis sau sancționat de operator sau persoana împuternicită de operator pentru îndeplinirea sarcinilor sale[16].

Este obligatorie desemnarea unui responsabil cu protectia datelor atunci cand prelucrarea este efectuata de o autoritate publica sau un organism public, cu exceptia instanțelor care actionează în exercițiul funcției lor jurisdicționale[17].

Sarcinile responsabilului cu protecția datelor sunt de a informa și consilia operatorul sau persoana împuternicită de operator, precum și angajații care se ocupă de prelucrările de date; de a monitoriza respectarea Regulamentului, a altor dispoziții de drept al Uniunii sau de drept intern referitoare la proteția datelor; de a consilia operatorul în ceea ce privește realizarea unei analize de impact asupra protecției datelor și de a monitoriza executarea acesteia; de a coopera cu Autoritatea de Supraveghere și de a reprezenta punctul de contact cu aceasta; de a ține seama în mod corespunzator de riscul asociat operațiunilor de prelucrare, la îndeplinirea sarcinilor sale[18].

2.7. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Potrivit legii de înfiinţare, organizare şi funcţionare (Legea nr. 102/2005), Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.) este autoritatea publică cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administrației publice, ca şi faţă de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat.

Autoritatea are ca principal obiectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Acest drept are un conţinut complex, de mare importanţă pentru libertatea şi personalitatea cetăţeanului, iar în ţara noastră este garantat prin Constituţie (art. 26).

Deținătorul site-ului avocatnet.ro a fost amendat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru nereguli la crearea de cont. Astfel, avocatnet.ro a primit o amenda în valoare de 9.000 de euro pentru încălcarea regulamentului GDPR[19].

Concluzii

Dreptul la viață privată și dreptul la protecția datelor cu caracter personal au devenit două dintre cele mai importante drepturi fundamentale ale societății moderne.Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Având în vedere toate cele expuse anterior, putem concluziona prin aceea că Regulamentul este o schimbare legislativă majoră la nivelul Uniunii Europene, care a adus multe inovații în ceea ce privește datele cu caracter personal și protecția acestora, cele mai importante fiind cele privind domeniul de aplicare teritorial, garantarea unor drepturi noi pentru persoanele vizate, precum și crearea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDP) și stabilirea unor amenzi destul de mari pentru persoanele care prelucrează un număr mare de date cu caracter personal (magazine online, retaileri, asiguratori, bănci), dar și pentru companiile care prelucrează categorii speciale de date, cum ar fi datele privitoare la sănătate (clinici, spitale) și cele care transmit date către țări din afara UE (companii de turism, companii aeriene, etc.) care nu se conformează prevederilor Regulamentului.

[1] C. Bîrsan „Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole”, Vol. I. Drepturi şi libertăţi, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2005, p. 600.
[2] I. Deleanu, „Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptul român şi în dreptul comparat”, Editura CH Beck, Bucureşti, 2006, p. 481.
[3] C. Munteanu, O. Ungureanu, „Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod Civil”, Ed. Hamangiu, București, 2011, p.71.
[4] Ş. Deaconu, „Drepturile şi libertăţile fundamentale în sistemul constituţional românesc”, R.R.D.P. nr. 4/2011, Disponiblil la: https://www.ujmag.ro/reviste/revista-romana-de-drept-privat/revista-romana-de-drept-privat-nr-4-2011-anul-francisc-deak/cuprins/, accesat în data de: 23.07.2024.
[5] A. Huidan, „Apărarea dreptului la viață privată prin mijloace de drept penal”, Disponiblil la: https://www.juridice.ro/534040/apararea-dreptului-la-viata-privata-prin-mijloace-de-drept-penal.html, accesat în data de: 23.07.2024.
[6] Curtea Europeană A Drepturilor Omului, „Cauza Jivan împotriva României – Cererea nr. 62250/19”, Disponiblil la: http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2022/12/Jivan-impotriva-Romaniei.pdf, accesat în data de: 23.07.2024.
[7] Curtea Europeană a Drepturilor Omului – „Ghid privind jurisprudența Convenției europene a drepturilor omului, Protecția datelor”, p. 35, Disponiblil la: https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/guide_data_protection_rum, accesat în data de: 23.07.2024.
[8] Idem, p. 21.
[9] Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE Regulamentul general privind protecția datelor, Disponiblil la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32016R0679, accesat în data de: 24.07.2024.
[10] Poliția Română, „Protecția datelor cu caracter personal”, Disponiblil la: https://www.politiaromana.ro/ro/legislatie/protectia- datelor-cu-caracter-personal, accesat în data de: 24.07.2024.
[11] M. Voicu, „Jurisprudență CEDO privind protecția datelor cu caracter personal”, Disponiblil la: https://www.juridice.ro/essentials/4236/jurisprudenta-cedo-privind-protectia-datelor-cu-caracter-personal, accesat în data de: 24.07.2024.
[12] Curtea Europeană a Drepturilor Omului – „Ghid privind jurisprudența Convenției europene a drepturilor omului, Protecția datelor”, p. 14, Disponiblil la: https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/guide_data_protection_rum, accesat în data de: 23.07.2024.
[13] Ministerul Afacerilor Interne, „Protecţia datelor cu caracter personal”, Disponiblil la: https://www.mai.gov.ro/despre-noi/organizare/aparat-central/oficiul-responsabilului-cu-protectia-datelor-personale/21616-2/, accesat în data de: 23.07.2024.
[14] C. Jugastru, „Dreptul la portabilitatea datelor”, Disponiblil la: http://revista.universuljuridic.ro/dreptul-la-portabilitatea-datelor/2/, accesat în data de: 23.07.2024.
[15] Me is Mine Observator Model Antifurt de Identitate, „Ce sunt datele cu caracter personal?”, Disponiblil la: http://www.furtdeidentitate.ro/despre/ce-sunt-datele-cu-caracter-personal/, accesat în data de: 23.07.2024.
[16]Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, „Responsabilul cu protecţia datelor cu caracter personal”, Disponiblil la: https://www.dataprotection.ro/?page=Responsabilul_cu_protectia_datelor, accesat în data de: 25.07.2024.
[17] M. Boian, I. Nuțescu, I. Cercel, „În lipsa forței de muncă, firmele apelează mai des la contractori. Ce consecințe derivă din asemenea contracte?”, Disponiblil la: https://www.juridice.ro/683880/protectia-datelor-cu-caracter-personal-in-uniunea-europeana.html#_ftnref21, accesat în data de: 25.07.2024.
[18] Idem.
[19] RisCo.ro, „Avocatnet.ro, amendat pentru nereguli la crearea de cont”, Disponiblil la: https://www.risco.ro/suport/practici-in-afaceri/avocatnet-ro-amendat-pentru-nereguli-la-crearea-de-cont-2041?srsltid=AfmBOorJRd-rM-mT09cN7Mm6PHHkZNhw9ghBQJ4ywFncs7TA2zkGT6qv, accesat în data de: 25.07.2024.

Consilier juridic, Mihaela Necula

Citeşte mai mult despre date cu caracter personal, dreptul la respectarea vieții private, Mihaela Necula! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.