Cetățenia în Uniunea Europeană

Cynthia Klaudia Szász

Cetățenia Uniunii Europene (UE) este un statut unic și valoros, un concept fundamental care îmbogățește statutul de cetățean al oricărui stat membru al Uniunii. Aceasta a fost instituționalizat prin Tratatul de la Maastricht în 1992 și consolidat prin diverse acte legislative ulterioare, inclusiv prin Directiva 38/2004/UE. Statutul de cetățean european oferă beneficiarilor o gamă extinsă de drepturi și libertăți care completează și extind drepturile naționale. Cine sunt insă beneficiarii acestor drepturi și libertăți?

Cum este și prevăzut la art. 20 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene ( TFUE) ”Este cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă acesteia.” Prin urmare, se poate concluziona că dobândirea cetățeniei unui stat membru implică automat dobândirea cetățeniei Uniunii Europene. În mod corespunzător, pierderea cetățeniei unui stat membru atrage după sine și pierderea cetățeniei Uniunii Europene. Tratatul UE stabilește cadrul legal pentru cetățenia europeană, accentuând importanța libertății, democrației și respectului pentru drepturile omului.

Evoluția istorică a cetățeniei UE

Pentru a înțelegerea mai bună a conceptului de „cetățean european”, cum a fost ea inițiată prin Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, semnat la Roma în 1957, este necesar să facem o trecere în revistă a evoluției conceptului din punct de vedere istoric. Tratatul de la Roma interzice discriminarea pe motiv de cetățenie și introduce dreptul la liberă circulație în cadrul Comunității Europene, inițial legat de activități economice. Dreptul de ședere a fost extins la angajați și familiile lor pentru a exercita activități profesionale. Conceptul de cetățenie a UE a fost propus de Parlamentul European în 1984 prin Proiectul Spinelli, dar neacceptat de statele membre. Ulterior, Consiliul European a creat Comitetul ad-hoc pentru o „Europă a cetățenilor” la reuniunea de la Fontainebleau, recomandând participarea politică a cetățenilor. Actul Unic European din 1986 a modificat Tratatul de la Roma pentru a crea un spațiu fără frontiere interne[1].

Un alt pas important în acest context a reprezentat Tratatul de la Maastricht, un moment decisiv în evoluția integrării europene prin introducerea conceptului de cetățenie a Uniunii Europene. Prin art. 8 al Tratatului de la Maastricht, fiecare persoană care are cetățenia unui stat membru a dobândit automat și cetățenia UE. Această nouă cetățenie conferă drepturi și privilegii suplimentare, precum dreptul la liberă circulație și rezidență pe teritoriul statelor membre, dreptul de a vota și de a candida la alegerile europene și locale în statul de reședință, precum și protecția consulară din partea altor state membre. Tratatul de la Maastricht a fost, așadar, un punct de cotitură care a subliniat importanța coeziunii și solidarității între cetățenii europeni, marcând începutul unei noi ere în cadrul integrării europene.

Datorită fatpului că prevederile Tratatului de la Maastricht referitoare la libera circulație nu au detaliat în mod specific drepturile membrilor de familie care nu aveau cetățenie europeană. Aceste drepturi au fost dezvoltate și clarificate ulterior prin alte acte legislative, în special prin Directiva 38/2004/UE. Directiva 2004/38/CE[2] este un pilon esențial al construcției europene, întrucât promovează unul dintre cele patru drepturi fundamentale ale Uniunii Europene: libera circulație a persoanelor. Aceasta contribuie la crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, facilitând mobilitatea cetățenilor și consolidând coeziunea europeană. Conform acestei directive, membrii de familie ai cetățenilor UE, inclusiv soții, partenerii înregistrați, descendenții direcți și ascendenții aflați în întreținere, au dreptul de a însoți sau de a se alătura cetățeanului UE în alt stat membru, beneficiind de aceleași drepturi de rezidență și acces la piața muncii, educație și servicii sociale.

Tratatul de la Lisabona, semnat pe 13 decembrie 2007 și intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, păstrează și extinde drepturile cetățenilor UE, recunoscând drepturile existente și introducând noi mecanisme pentru respectarea lor deplină. Printre inovațiile sale se numără: stabilirea principiului egalității democratice, consolidarea democrației reprezentative și participative, recunoașterea dreptului de inițiativă cetățenească, și conferirea forței obligatorii Cartei drepturilor fundamentale[3]. De asemenea, Tratatul prevede aderarea UE la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și subliniază solidaritatea ca valoare fundamentală a Uniunii, integrând-o în diverse politici, inclusiv securitatea energetică, politica externă și politica de migrație. Aceste măsuri au fost menite să consolideze integrarea politică și socială a Uniunii Europene, oferind cetățenilor europeni mai multe drepturi și libertăți.

Drepturile și obligațiile cetățenilor UE prevăzute de TFUE

Cetățenii Uniunii Europene au drepturile și liberalitățile prevăzute în tratate. Aceștia se bucură de dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European și la alegerile locale din statul membru unde își au reședința, în aceleași condiții ca și cetățenii acelui stat. De asemenea, beneficiază de protecția autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru în țări terțe unde statul membru de origine nu este reprezentat, în aceleași condiții ca și cetățenii acelui stat. Cetățenii UE au dreptul de a adresa petiții Parlamentului European, de a se adresa Ombudsmanului European și instituțiilor UE în oricare dintre limbile tratatelor și de a primi răspuns în aceeași limbă. Aceste drepturi se exercită în condițiile și limitele stabilite prin tratate și măsurile adoptate pentru punerea lor în aplicare.

Totuși, odată cu drepturile vin și obligațiile. Deși nu există un articol unic care să prevadă explicit toate obligațiile cetățenilor UE, ele rezultă dintr-un ansamblu de prevederi legale și principii care reglementează relația dintre cetățeni și instituțiile UE, precum și legislația națională a statelor membre. Prin urmare, cu titlu de exemplu menționez câteva obligații ce revin cetățenilor, cum ar fi respectarea legilor. Cetățenii trebuie să respecte legile și regulamentele naționale ale statelor membre în care trăiesc sau pe care le vizitează, precum și legislația UE. Cetățenii au obligația morală de a participa la procesele democratice, cum ar fi votul în alegerile pentru Parlamentul European, pentru a contribui la funcționarea democratică a Uniunii. O altă obligație este plata impozitelor și taxelor stabilite de legislația națională și de a contribui astfel la finanțarea bugetelor naționale și ale UE.

Impactul cetățeniei UE asupra vieții cotidiene

Aceste drepturi oferă libertatea de a se deplasa și de a se stabili în oricare dintre statele membre, facilitând accesul la oportunități de muncă, educație și experiențe culturale diverse. Dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European și la alegerile locale permite să ne exprimăm opinia și să participăm activ în procesul democratic, influențând deciziile care ne afectează direct.

Protecția diplomatică și consulară oferită de orice stat membru în țări terțe asigură siguranța și sprijinul necesar în situații de urgență, indiferent de prezența unei reprezentanțe a statului nostru de origine. Dreptul de a adresa petiții și de a comunica cu instituțiile UE în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii garantează accesul la justiție și transparență, asigurându-ne că vocea noastră este auzită și că putem solicita remedii pentru eventualele nedreptăți.

În esență, aceste drepturi contribuie la crearea unei Uniuni mai incluzive și mai echitabile, promovând solidaritatea și cooperarea între statele membre și între cetățeni. Ele ne permit să ne exercităm drepturile fundamentale și să beneficiem de protecții juridice solide, întărind sentimentul de apartenență la o comunitate europeană unită și prosperă.

Concluzie

Cetățenia europeană nu este o noutate, ci reprezintă o evoluție istorică a conceptului de cetățenie, caracterizată prin modificarea dimensiunilor juridice și politice. Aceasta nu poate fi înțeleasă doar dintr-o perspectivă juridică, deoarece are o semnificație politică puternică, fundamentând valorile politice și democrația modernă care susțin procesul de integrare europeană[4]. Cetățenia europeană este esențială pentru formarea identității europene. Ea nu doar conferă drepturi și libertăți fundamentale, ci și promovează solidaritatea și cooperarea între statele membre și cetățeni. Prin eliminarea barierelor dintre statele membre și facilitarea liberei circulații, cetățenia europeană permite indivizilor să trăiască, să lucreze și să studieze oriunde în Uniune fără discriminări, contribuind astfel la crearea unei Uniuni mai incluzive și mai echitabile. Aceasta întărește coeziunea socială și dezvoltarea unei comunități europene care valorifică diversitatea și promovează egalitatea.

[1] FLOROIU Mihai, Evoluţia conceptului de cetăţenie europeană Supliment, Revista Romana de Drept European (Comunitar) 4 din 2013.
[2] E. Guild, S. Peers, J. Tomkin, The EU Citizenship Directive: A Commentary, Second edition, Oxford Pesss, 2019.
[3] FLOROIU Mihai, Evoluţia conceptului de cetăţenie europeană Supliment, Revista Romana de Drept European (Comunitar) 4 din 2013.
[4] SILITRA Irina Maria, Cetăţenia Europeană – legătura juridică dintre indivizi şi stat, Revista Romana de Dreptul Muncii 1 din 2020.

Cynthia Klaudia Szász

Citeşte mai mult despre cetatenie, Cynthia Klaudia Szász, TFUE, Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeana! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.