Muzica și dreptul: două capete ale aceluiași fir

Inesa Țurcanu

Muzica și dreptul sunt două elemente ce au ghidat evoluția istorică a omenirii. De-a lungul timpului acestea au împletit soarta umanității, au fost martorii dezvoltării celor mai importante relații sociale, primelor războaie, au fost cele ce au consfințit suferința, fericirea și rațiunea popoarelor.

Relația dintre muzică și drept este una de interdependență; muzica a fost unul din factorii determinanți în dezvoltarea dreptului, iar dreptul, la rândul său, a influențat evoluția muzicii.

Dreptul a apărut odată cu statul; înainte de apariția dreptului și consfințirea relațiilor sociale prin norme juridice, popoarele se ghidau după o serie de reguli cutumiare ce vizau viața de familie, comerțul, modul de soluționare a litigiilor și relațiile de muncă, reguli ce adesea erau conservate și transmise prin intermediul muzicii. Din epoca preistorică, individul primitiv a perceput utilizarea pietrelor sau lemnului în scopuri de lovire ca pe niște modalități de instituire a unor practici de vânătoare sau protecție în rândul semenilor săi. Ulterior, muzica a devenit un instrument de venerare a divinităților prin intermediul ritualurilor religioase, de celebrare a victoriilor în conflictele cu alte popoare și de consacrare a eroismului manifestat de liderii lor. Astfel, la origine, muzica a constituit unul din principalele mijloace prin care a fost reflectată necesitatea existenței unor norme în baza cărora o colectivitate de indivizi să poată coexista pașnic.

Încă din antichitate, odată cu constituirea primelor entități statale, au fost instituite normele juridice, care au servit drept piloni fundamentali ai funcționalității unei societăți ce demonstrează rațiune și un nivel avansat de organizare socială. Dorința de a păstra confidențialitatea legilor față de străini sau persoane considerate nedemne de a le cunoaște, a determinat numeroase popoare să nu le codifice în scris, ci să le transmită pe cale orală, adesea prin intermediul cântecelor și poeziei. Astfel, înainte de influența romană, galii obișnuiau să își transmită legile și tradițiile apelând la acest mijloc. Caius Iulius Caesar scria în „De Bello Gallico”: „Druzii (care erau liderii religioși și intelectuali ai comunităților galice) socotesc că religia nu permite consemnarea în scris a învățăturii lor […] au hotărât aceasta din două motive: pe de o parte, nu doresc să li se divulge doctrina, iar pe de altă parte, se tem ca nu cumva discipolii lor, bizuindu-se pe scris, să-și cultive mai puțin memoria[1]”.

Apariția normelor scrise nu au diminuat rolul pe care muzica îl juca în conservarea normelor de drept, din contra, dreptul a sporit dinamica caracterului educativ al acesteia. Grecii, deși cunoșteau dreptul scris, obișnuiau să-și consacre legile prin intermediul poeziilor epice, tragediilor și comediilor. Platon, în lucrarea sa „Legile”, pune în lumină viziunea conform căreia dansul și cântecul nu sunt doar forme de divertisment, ci mijloace esențiale pentru educația morală și etică a cetățenilor: „Buna educație constă așadar în a ști cineva să cânte bine și să danseze bine […] dansul și cântecul nu sunt decât niște imitații ale moravurilor, decât o pictură a acțiunilor oamenilor, a caracterelor lor și a diferitelor situații în care se află, e necesar ca aceia, care aud vorbe și cântece sau care văd dansuri asemănătoare caracterului pe care ei l-au primit de la natură sau de la educație sau de la una și de la cealaltă, să găsească plăcere în ele, să se laude și să spună despre ele că sunt frumoase[2]”.

Dezvoltarea relațiilor sociale a introdus în evoluția societății un nou element: politica, ceea ce a condus implicit la apariția unei relații tripartite între drept, politică și muzică. Un fapt bine cunoscut este că cel ce deține puterea, tinde să abuzeze de ea. Istoria a fost martoră a nenumărate situații ce reflectă acest adevăr, reminiscențele unuia din ele simțindu-se și astăzi. Perioada interbelică s-a ciocnit de apariția pe scena politică a regimurilor totalitare de tip fascist, nazist, comunist. Dreptul a fost direct influențat de politică, relațiile ce guvernau societatea fiind dictate de liderii despotici. Cenzura, foame și genocidul au reprezentat modul de organizare socială a țărilor Europei de Est în perioada 1945 – 1990, perioadă în care au cunoscut ororile regimului comunist promovat cu atrocitate de liderii URSS-lui prin intermediul conducătorilor partidului unic: Partidul Comunist. Totuși, puterea poate opri puterea, în anul 1989 aceasta fiind formată din glasul a mii de activiști naționali care au purtat lupte de eliberare națională, lupte ce au dus la prăbușirea regimului. Astfel, prin muzică și poezie, militanții pentru eliberare au trezit conștiința națională, au dat glas revoluției anticomuniste. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie muzica lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici care au rămas în amintirea fiecărui cetățean al Republicii Moldova drept „Rapsozii Unirii”. Într-o perioadă în care cuvântul „suveranitate” reprezenta un bilet spre Siberia, ei au fost primii care au cântat despre Eminescu, limba română și independență, scriind „peste 300 de cântece patriotice, lirice, și pentru copii. Cele mai cunoscute piese a marilor artiști până în ziua de astăzi sunt: „Maluri de Prut”, „Suveranitate”, „Eminescu”, „Trei Culori”, „Limba română”, „Pentru ea”, „Reaprindeți candela”. Cele două inimi gemene au luptat pentru unirea Basarabiei cu România, pentru tricolor şi pentru revenirea la grafia latină[3].”

În prezent, conexiunea între muzică și drept păstrează o coeziune la fel de fermă și consistentă. În opinia mea, aceste două elemente se interconectează la nivel spiritual și ajută la formarea unui jurist desăvârșit, întrucât, pentru a reuși să atingi culmile succesului unei cariere juridice, trebuie să fii familiarizat cu natura umană. Muzica ajută să te descoperi pe sine și să înțelegi lumea ce te înconjoară, fiind una din modalitățile de a lăsa haina realității și a te teleporta în spațiul subconștientului, unde, de altfel, se află tainele rațiunii ființei umane. Înțelegând nevoile, suferințelele, fericirile clientului tău vei reuși să te dedici cauzei în soluționarea căreia ai fost solicitat și să atingi rezultatele dorite.

Plasându-le pe axa evoluției istorice a omenirii, descoperim că atât muzica, cât și dreptul sunt elemente vii. Muzica e ghidată de suflet, totalitatea regulilor sale este scrisă de emoții și experiențele poporului ce o creează, dreptul e ghidat de rațiune, de schimbările economice, politice, culturale, sociale ce au loc de-a lungul timpului în stat. Totuși, ambele trebuie să corespundă necesităților actuale ale oamenilor asupra cărora își exercită influența. De-a lungul istoriei s-au format mai multe genuri muzicale, precum: clasică, pop, rock, jazz, folclorică. La rândul său, evoluția a determinat apariția mai multor ramuri de drept, derivate din cele două mari ramuri despre care ne vorbea, în roma antică, Ulpian: drept public și drept privat. Astfel, la etapa actuală cunoaștem următoarele ramuri ale dreptului public: Drept Constituțional, Drept Administrativ, Drept Penal, Drept Procesual Penal, Drept Financiar, Drept Internațional Public, Dreptul Mediului, ale dreptului privat: Drept Civil, Drept Procesual Civil, Drept Comercial, Dreptul Familiei, Dreptul Muncii, Dreptul Proprietății Intelectuale, precum și ale dreptul mixt, un exemplu în acest sens reprezentând Dreptul Transporturilor. Cunoaștem și existența altor ramuri specializate, printre care Dreptul Achizițiilor Publice sau al Telecomunicațiilor.

În concluzie, muzica și dreptul au o conexiune ce datează din cele mai vechi timpuri, acestea se completează reciproc și dau glas dorințelor și aspirațiilor cetățenilor. Împreună, ele constituie fundamentul unei democrații prospere: dreptul prin reglementarea normelor juridice ce sunt menite să asigure prosperitatea în cadrul societății și asigurarea respectării principiilor statului de drept, muzica prin exprimarea voinței poporului guvernat de regulile de drept. Timpul a atribuit ambelor elemente un caracter peren; genurile muzicale înregistrează și transmit experiențele de fericire și suferință ale unui popor, dreptul reflectă nivelul avansat atins de rațiunea umană în efortul său continuu de a construi, prin ajustări și corecții, o societate dominată de ordine și pace.

[1] Caius Iulius Caesar, De Bello Gallico, Ed. Științifică, București, 1964, pp. 219
[2] Platon, Legile, Ed. IRI, București, 1995, pp. 71.
[3] 31 de ani de la moartea artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici, disponibil pe https://stiri.md/.

Inesa Țurcanu
Studentă – Facultatea de Drept a Universității din București

Citeşte mai mult despre Caius Iulius Caesar, Inesa Țurcanu, muzica, stat de drept! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.