« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Efectele răspunderii comitentului pentru fapta prepusului
02.09.2021 | Laura SOCOL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Laura Socol

Laura Socol

Prevederile Codului civil care reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului au o importantă aplicabilitate practică, atât în procesele civile, cât și în procesele penale (unde comitentul poate participa, pe latură civilă, în calitate de parte responsabilită civilmente, în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune de către presupusul – inculpat).

În situația în care victima a făcut dovada îndeplinirii atât a condițiilor generale[1], cât și a condițiilor speciale[2], efectele răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sunt diferite în raporturile cu victima (I) și în raporturile dintre comitent și prepus (II).

Probleme deosebite se pun în situația săvârșirii faptei ilicite de către mai mulți prepuși, fie ai aceluiași comitent, fie ai unor comitenți diferiți.

I. Cu privire la efectele răspunderii comitentului în raport cu victima, aceasta din urmă are un drept de opțiune, în sensul de a îi obliga la plata despăgubirilor, în integralitate, fie pe comitent, pe temeiul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului [art. 1.373 C.civ. sau art. 1.000 alin (3) C.civ. de la 1864], fie pe prepus, pe temeiul răspunderii pentru fapta proprie [art. 1.357 C.civ. sau art. 998-999 C.civ. de la 1864], fie împreună, în solidar, atât pe comitent, cât și pe prepus [art. 1.382 C.civ. sau art. 1.003 C.civ. de la 1864].[3]

În situația în care mai mulți prepuși subordonați aceluiași comitent au comis împreună o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, există unanimitate, în sensul că, față de victimă, atât prepușii, cât și comitentul pot fi obligați la plata despăgubirii în integralitate și în solidar, prepușii, în temeiul art. 1.357 și art. 1.382 C.civ., iar comitentul, în temeiul art. 1.373 și art. 1.382 C.civ.

În condițiile în care, în ipoteza analizată, comitentul este ținut să răspundă pentru toți prepușii care au contribuit la săvârșirea faptei, obligarea acestuia la plata către victimă a despăgubirii, în integralitate, este justificată și nu ridică probleme deosebite.

În situația în care mai mulți prepuși subordonați unor comitenți diferiți au săvârșit împreună o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, este acceptat că prepușii răspund în continuare integral și în solidar față de victimă, indiferent de subordonare, însă există opinii divergente cu privire la limitele în care poate fi angajată răspunderea comitenților.

Potrivit unei opinii[4], comitenții pot fi obligați la plata despăgubirii în integralitate și în solidar, indiferent de contribuția fiecărui prepus la săvârșirea faptei, fiind aplicabile prevederile art. 1.382 C.civ., care instituie un caz de solidaritate pasivă legală în raport cu victima prejudiciului.

În conformitate cu 1.382 C.civ., „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat”.

Art. 1.382 C.civ. face referire la „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă”, fără distincție între persoanele care răspund pentru fapta proprie și persoanele care răspund pentru fapta altuia, precum comitenții unor prepuși diferiți.

Această interpretare este în folosul victimei, căreia i se sporesc șansele de a obține plata despăgubirii în integralitate, prin posibilitatea de a o pretinde atât de la oricare dintre prepuși, cât și de la oricare dintre comitenți.

Potrivit unei alte opinii[5], care reflectă punctul de vedere majoritar adoptat de practica și jurisprudența de sub imperiul C.civ. de la 1864[6], fiecare comitent poate fi obligat la plata către victimă numai a părții din despăgubire corespunzătoare contribuției propriului prepus la săvârșirea faptei care a cauzat prejudiciul.

În limita în care este ținut să răspundă (și numai în această limită), comitentul poate fi obligat în solidar cu prepusul său față de victimă, art. 1.382 C.civ. fiind aplicabil în această interpretare.

De exemplu, potrivit celei de-a doua opinii, dacă A și B au săvârșit împreună o faptă ilicită, care i-a cauzat victimei un prejudiciu în cuantum total de 1.000 lei, A a contribuit la săvârșirea faptei în proporție de 40% (fiind răspunzător pentru suma de 400 lei din totalul prejudiciului suferit de victimă), B a avut o contribuție de 60% la săvârșirea faptei (corespunzătoare restului de prejudiciu produs victimei, în cuantum de 600 lei), iar C(A) este comitentul lui A și C(B) este comitentul lui B, C(A) poate fi obligat să îi plătească victimei suma de 400 lei, în solidar cu A, iar C(B) poate fi obligat să îi plătească victimei suma de 600 lei, în solidar cu B.

Soluția se explică prin faptul că răspunderea comitentului reprezintă o răspundere pentru fapta altuia [în exemplul dat, comitentul C(A) răspunde pentru A, în timp ce comitentul C(B) răspunde pentru B]. Fiecare dintre comitenți este garantul propriului prepus, nu și al celuilalt, cu care nu s-a aflat în niciun raport și a cărui activitate (care a condus la săvârșirea faptei prejudiciabile) nu a putut-o controla.

În opinia noastră, fără a nega valoarea argumentelor aduse în sprijinul celei de-a doua opinii, față de modul de redactare al art. 1.382 C.civ., care nu face nicio distincție, de lege lata, efectele răspunderii comitentului în raport cu victima sunt reglementate, în toate situațiile, astfel că în ipoteza săvârșirii faptei de o pluralitate de prepuși subordonați unor comitenți diferiți, atât prepușii, cât și comitenții acestora pot fi ținuți răspunzători în solidar față de victimă, pentru plata întregii despăgubiri.

II. După ce a despăgubit victima, comitentul se poate îndrepta cu o acțiune în regres împotriva prepusului său, fiind echitabil ca, în final, autorul să suporte consecințele faptei proprii săvârșite. Astfel, se pune problema efectelor răspunderii comitentului în raporturile dintre comitent și prepus.

Aplicat la materia care interesează în contextul acestui studiu[7], art. 1.384 alin. (1) C.civ. reglementează ipoteza simplă a existenței unui singur comitent și a unui singur prepus și stabilește dreptul comitentului de a recupera de la prepusul său despăgubirile plătite victimei.

Art. 1.384 alin. (1) C.civ. nu reglementează în mod expres care este partea din despăgubirea achitată victimei pe care comitentul o poate recupera de la propriul prepus în cadrul acțiunii în regres.

În ipoteza existenței unui singur comitent și a unui singur prepus, există unanimitate în sensul recunoașterii dreptului comitentului de a recupera în integralitate de la prepusul său despăgubirile plătite victimei.

Astfel, s-a argumentat în sensul că prevederile art. 1.456 C.civ.[8] (art. 1.052 și art. 1.053 C.civ. de la 1864[9]), care stabilesc divizarea datoriei între codebitorii solidari, ca urmare a plății în întregime a obligației de către un debitor, nu sunt aplicabile, întrucât comitentul nu are poziția unui simplu codebitor solidar, ci a efectuat plata în interesul exclusiv al prepusului său și ca urmare a faptei acestuia.

În consecință, s-a arătat că devin aplicabile prin asemănare prevederile art. 1.459 C.civ. (art. 1.055 C.civ. de la 1864[10]), potrivit cărora „dacă obligaţia solidară este contractată în interesul exclusiv al unuia dintre codebitori sau rezultă din fapta unuia dintre ei, acesta este ţinut singur de întreaga datorie faţă de ceilalţi codebitori, care, în acest caz, sunt consideraţi, în raport cu acesta, fideiusori”.

În situația în care la comiterea faptei ilicite au contribuit mai mulți prepuși subordonați unor comitenți diferiți, iar fiecare comitent i-a plătit victimei numai partea de despăgubire corespunzătoare participării propriului prepus/propriilor prepuși, fiecare comitent se va putea întoarce împotriva propriului prepus/propriilor prepuși pentru recuperarea sumei efectiv plătite.

În ipoteza în care fapta a fost săvârșită de mai mulți prepuși subordonați unor comitenți diferiți, iar comitentul unuia dintre prepuși i-a plătit victimei o sumă mai mare decât partea din despăgubire corespunzătoare contribuției propriului prepus, art. 1.384 alin. (3) C.civ. rezolvă o parte dintre problemele ridicate sub imperiul vechiului Cod civil, reglementând soluțiile acceptate cu majoritate de practică și de doctrină[11].

În conformitate cu art. 1.384 alin. (3) C.civ., „dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde şi nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul”.

Astfel, art. 1.384 alin. (3) C.civ. reglementează dreptul comitentului plătitor de a se regresa împotriva celorlalți prepuși, însă numai pentru partea din pagubă corespunzătoare contribuției fiecăruia la săvârșirea faptei.

Totodată, art. 1.384 alin. (3) C.civ. recunoaște dreptul comitentului plătitor de a se întoarce împotriva comitenților celorlalți prepuși, putând solicita de la fiecare comitent numai partea imputabilă prepusului subordonat.

Prin urmare, în conformitate cu art. 1.384 alin. (3) C.civ., în raporturile dintre comitentul plătitor, ceilalți prepuși și comitenții acestora nu există solidaritate pasivă.

De exemplu, dacă A, B, C, D și E au săvârșit împreună o faptă ilicită, cauzând victimei un prejudiciu în valoare totală de 1.000 lei, fiecare contribuind în mod egal la săvârșirea faptei, iar C(A) este comitentul lui A, C(B) este comitentul lui B ș.a.m.d. (…), C(E) este comitentul lui E, iar C(A) i-a plătit victimei întrega despăgubire în cuantum de 1.000 lei, C (A) poate obține în cadrul acțiunii în regres de la fiecare dintre prepușii B, C, D și E suma de 200 lei, iar de la fiecare dintre comitenții C(B), C(C), C(D) și C(E) tot suma de 200 lei.

Se observă că regresul este „limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde” [C(A) nu poate obține de la prepușii B-E și de la ceilalți comitenți suma de 200 lei, corespunzătoare părții din prejudiciu imputabile propriului prepus, A] şi „nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul” (fiecare prepus este răspunzător pentru producerea unui prejudiciu în valoare de 200 lei, aceasta fiind limita până la care poate fi obligat fiecare dintre ceilalți prepuși și comitenții acestora).

Din interpretarea gramaticală a art. 1.384 alin. (3) C.civ., rezultă că această dispoziție nu reglementează problema despăgubirilor pe care comitentul plătitor le poate recupera de la propriul prepus, în situația în care a plătit mai mult decât partea sa.

Astfel, art. 1.384 alin. (1) teza I C.civ. prevede numai regresul comitentului plătitor [a celui care „(…) fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, (s.n.) a plătit despăgubirea (…)”] împotriva prepușilor celorlalți comitenți [„ … se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului (s.n.) …”] și împotriva celorlalți comitenți [„… sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea (s.n.)…”, adică împotriva celor care răspund pentru celelalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului, și anume pentru ceilalți prepuși].

Există divergență de opinii în legătură cu această problemă.

Într-o opinie[12], care corespunde punctului de vedere acceptat cu majoritate de doctrina și practica aferente reglementării anterioare[13], comitentul care i-a plătit victimei despăgubiri care depășesc partea la care îl angaja raportul de prepușenie, poate recupera de la propriul prepus întreaga sumă achitată. Prepusul respectiv are dreptul de a se regresa împotriva celorlalți prepuși, pentru partea aferentă fiecăruia.

În susținerea acestei opinii, pot fi aduse următoarele argumente:

1) în condițiile în care art. 1.384 alin. (3) C.civ. nu reglementează în mod expres ipoteza analizată și nu există nicio dispoziție legală care să limiteze regresul comitentului plătitor exercitat în contradictoriu cu propriul prepus, devin aplicabile dispozițiile generale în materie, și anume prevederile art. 1.459 C.civ. referitoare la solidaritatea contractată în interesul unui codebitor (sau ale art. 1.055 C.civ. de la 1864) și ale art. 2.308 C.civ. referitoare la regresul contra mai multor debitori principali (sau ale 1.671 C.civ. de la 1864)[14], care fac referire la întreaga datorie/la tot ceea ce s-a plătit; astfel, comitentul plătitor a fost obligat solidar față de victimă, ca urmare a faptei propriului prepus, care are calitatea de debitor principal; în consecință, în lipsa unei reglementări exprese pentru ipoteza analizată, în conformitate cu art. 1.459 C.civ. și art. 2.308 C.civ., prepusul este ținut de întreaga datorie față de comitentul plătitor;

2) comitentul care a plătit despăgubirile a preluat, prin subrogare [art. 1.596 lit. c) C.civ. sau art. 1.108 pct. 3 C.civ. de la 1864], drepturile și acțiunile victimei, inclusiv dreptul de a obține recuperarea integrală a prejudiciului de la propriul prepus;

3) întrucât comitentul a fost obligat să plătească integral despăgubirea către victimă, este echitabil ca făptuitorul să suporte, în final, consecințele faptei sale.

Potrivit unei alte opinii[15], între codebitorii solidari nu există solidaritate, ci numai în raporturile dintre aceștia și victimă, astfel că, odată efectuată plata despăgubirii către victimă, solidaritatea încetează.

În consecință, comitentul care a plătit mai mult decât partea sa poate obține în cadrul acțiunii în regres formulate împotriva propriului prepus numai partea corespunzătoare contribuției acestuia din urmă la săvârșirea faptei. Pentru diferență, comitentul ar urma să se întoarcă împotriva celor pentru care a plătit, respectiv împotriva celorlalți comitenți și celorlalți prepuși pentru care nu este ținut să răspundă[16].

De exemplu, dacă A și B sunt coautorii unei fapte ilicite prejudiciabile, C(A) este comitentul lui A, C(B) este comitentul lui B, iar C(A) a plătit despăgubirea integral, potrivit art. 1.384 alin. (3) C.civ., C(A) se poate întoarce împotriva lui B și a lui C(B) numai pentru partea din despăgubire proporțională contribuției lui B la săvârșirea faptei, iar nu pentru tot, aspect necontestat. Potrivit primei opinii, C(A) poate obține de la A întreaga despăgubire. Potrivit celei de-a doua opinii, C(A) poate obține de la A numai partea corespunzătoare din despăgubire contribuției acestuia din urmă la săvârșirea faptei (A beneficiind de egalitate de tratament față de B).

În sprijinul celei de-a doua opinii, cu care suntem de acord, pot fi aduse următoarele argumente:

1) Codul civil în vigoare reglementează solidaritatea pasivă în raport cu victima (art. 1.382 C.civ.), însă din art. 1.384 C.civ. se desprinde intenția legiuitorului ca solidaritatea să înceteze în raporturile dintre cei obligați la reparație; prevederile art. 1.459 C.civ. nu sunt aplicabile în ipoteza analizată, întrucât, pe de o parte, solidaritatea față de victimă este legală (nepunându-se problema contractării unei obligații solidare), iar, pe de altă parte, obligația solidară nu a rezultat din fapta exclusivă a prepusului comitentului plătitor, ci prejudiciul față de victimă este consecința contribuției tuturor prepușilor unor comitenți diferiți; astfel, obligația solidară fiind rezultatul faptei săvârșite de mai mulți dintre codebitorii solidari (de mai mulți prepuși ai unor comitenți diferiți), art. 1.459 C.civ. nu este aplicabil, ci art. 1.456 C.civ., care prevede divizibilitatea regresului între codebitorii solidari; art. 1.456 C.civ. se coroborează perfect cu art. 1.384 alin. (3) C.civ., în privința ipotezelor pe care această dispoziție le reglementează; art. 2.308 C.civ. poate fi aplicat numai prin analogie, comitentul plătitor nefiind un fideiusor; în orice caz, comitentul plătitor a garantat numai pentru propriul prepus, nu și pentru ceilalți; art. 2.308 C.civ. contrazice art. 1.384 alin. (3) C.civ.;

2) soluţia contrară conduce la o aproape dublă recuperare a sumei achitate, în cadrul acţiunii în regres, întrucât comitentul plătitor ar obţine întreaga sumă achitată de la propriul prepus, precum şi fracţiuni din această sumă de la ceilalţi prepuşi şi respectiv ceilalţi comitenţi, aşadar peste un întreg; fundamentul răspunderii solidare faţă de victimă, menită să ofere persoanei prejudiciate posibilitatea de a fi despăgubită în integralitate, nu se menţine şi în raporturile ulterioare dezdăunării integrale a victimei, inclusiv în raporturile dintre comitentul plătitor şi propriul prepus, ci, dimpotrivă, răspunderea comitentului pentru prepus se bazează pe ideea de garanţie pentru fapta altuia, respectiv numai pentru partea propriului prepus;

3) în condițiile în care art. 1.384 alin. (3) C.civ. recunoaște limitarea acțiunii în regres a comitentului plătitor formulate împotriva celorlalți comitenți, precum și împotriva prepușilor acestora din urmă, este inechitabil ca prespusul comitentului plătitor să fie obligat la plata întregii despăgubiri; prevederile legale invocate referitoare la subrogație existau și sub imperiul reglementării anterioare [art. 1.596 lit. c) C.civ. este echivalentul art. 1.108 pct. 3 C.civ. de la 1864], însă nu justifică diferența de tratament între prepusul comitentului plătitor (de la care poate fi obținută despăgubirea integrală) și prepușii subordonați celorlalți comitenți (de la care poate fi obținută numai partea de despăgubire proporțională contribuției proprii la săvârșirea faptei);

4) este adevărat că prepusul trebuie să suporte, în cele din urmă, consecințele faptei sale, însă aceste consecințe sunt reprezentate, în cazul faptei săvârșite de mai mulți prepuși împreună, numai de partea cu care a contribuit însuși; prepușii subordonați celorlalți comitenți au contribuit de asemenea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la săvârșirea faptei, însă aceștia nu sunt obligați față de comitentul plătitor, la plata întregii despăgubiri, ci cu luarea în considerare a contribuției fiecăruia; prepusul comitentului plătitor nu este responsabil pentru partea de despăgubire aferentă contribuției celorlalți făptuitori.

În situația pluralității de comitenți și de prepuși, formularea de către comitent a unei cereri de chemare în garanție în contradictoriu cu propriul prepus (eventual și în contradictoriu cu ceilalți prepuși și ceilalți comitenți), în procesul prin care victima urmărește obligarea acestora la plata de despăgubiri, prezintă avantaje clare, și anume asigură soluționarea unitară, de către aceeași instanță, potrivit aceleiași concepții, atât a acțiunii persoanei prejudiciate care urmărește recuperarea pagubei produse prin fapta prepușilor unor comitenți diferiți, cât și a acțiunii în regres exercitate de către comitent.

Disjungerea și suspendarea judecării cererii de chemare în garanție ar fi de natură să asigure că judecarea cererii principale formulate de către victimă pentru recuperarea prejudiciului nu este întârziată de judecarea acțiunii în regres formulate de comitent și ar prezenta avantajul acordării posibilității comitentului de a efectua plata, după rămânerea definitivă a soluției din acțiunea principală, dar înainte de soluționarea acțiunii disjunse (efectuarea plății de către comitent constituind o condiție pentru admiterea acțiunii în regres).

În același timp, uneori, formularea cererii de chemare în garanție de către comitent, care ar asigura unitatea de concepție cu ocazia soluționării atât a acțiunii principale în despăgubire a victimei, cât și a acțiunii în regres a comitentului, nu este posibilă, cum ar fi cazul în care instanța penală soluționează acțiunea civilă a victimei, parte civilă în procesul penal, formulate împotriva prepușilor-inculpați ai unor comitenți diferiți, care participă în proces în calitate de părți responsabile civilmente, iar acțiunea în regres se exercită la instanța civilă.

În concluzie, instanțele au o sarcină dificilă, constând în necesitatea de a alege fie între protejarea intereselor victimei (prin obligarea tuturor comitenților unor prepuși diferiți la plata despăgubirii în integralitate către victimă, în solidar cu prepușii lor, urmând a se ridica problema dacă comitentul plătitor se poate regresa împotriva propriului prepus pentru tot sau nu), fie între aplicarea instituției răspunderii comitentului pentru prepus ținând seama de faptul că fiecare comitent ar trebui să garanteze numai pentru fapta propriului prepus (urmând ca fiecare comitent să fie obligat de la început către victimă numai pentru partea de despăgubire aferentă vinovăției propriului prepus și numai în limita acestei părți, solidar cu propriul prepus, urmând ca în cadrul acțiunii în regres comitentul plătitor să poată obține de la propriul prepus numai suma efectiv achitată).

Precum orice problemă susceptibilă de interpretări contrare, aceasta rămâne deschisă, iar intervenția legiuitorului sau a instanței supreme este întotdeauna binevenită, practica judiciară fiind neunitară.

Bibliografie selectivă
1. Stătescu, Constantin și Corneliu Bîrsan. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Ediția a IX-a. București: Hamangiu, 2008;
2. Pop, Liviu, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu. Tratat elementar de drept civil. Obligațiile. București: Universul Juridic, 2012;
3. Baias, Fl. A., E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori). Noul Cod Civil. Comentariu pe articole. Ediția a 2-a, București: C.H. Beck, 2014;
4. Mangu, Florin I. Răspunderea civilă delictuală obiectivă. București: Universul Juridic, 2015;
5. Pop, Liviu, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu. Drept civil. Obligațiile. Ediția a 2-a. București: Universul Juridic, 2020;
6. Boroi, Gabriel, Carla Alexandra Anghelescu și Ioana Nicolae. Fișe de drept civil. Obligațiile. Contractele. Moștenirea. Ediția a 6-a. București: Hamangiu, 2021.


[1] Pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată, este necesară, în primul rând, îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii pentru fapta proprie în persoana prepusului, deci victima trebuie să dovedească: a) existența faptei ilicite săvârșite de către prepus; b) existența prejudiciului; c) existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită comisă de către prepus și prejudiciu; d) existența vinovăției prepusului în săvârșirea faptei ilicite, cu mențiunea că în literatura de specialitate a fost exprimată și opinia potrivit căreia vinovăția prepusului nu constituie o condiție pentru angajarea răspunderii comitentului [a se vedea POP, Liviu în Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Drept civil. Obligațiile, ediția a 2-a, București, Universul Juridic, 2020, pag. 385-386; POP, Liviu, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, București, Universul Juridic, 2012, pag. 478 și BOILĂ, Lacrima Rodica în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, ediția a 2-a, București, C.H. Beck, 2014, p. 1527].
[2] Condițiile speciale pentru angajarea răspunderii comitentului sunt: a) existența, la data săvârșirii faptei, a raportului de prepușenie; b) săvârșirea faptei de către prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor ce i-au fost încredințate de către comitent (a se vedea STĂTESCU, Constantin și Corneliu Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a IX-a, București, Hamangiu, 2008, pag. 245-252 și BOROI, Gabriel, Carla Alexandru Anghelescu și Ioana Nicolae, Fișe de drept civil. Obligațiile. Contractele. Moștenirea, ediția a 6-a, București, Hamangiu, 2021, pp. 48-50).
[3] Formularea art. 1.382 C.civ. („cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă (s.n.) sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat”) evită discuțiile existente în practica și în doctrina aferente C.civ. de la 1864 referitoare la întemeierea solidarității dintre comitent și prepus față de victimă pe art. 1.003 C.civ. de la 1864 („când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane (s.n), aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”), întrucât a fost înlăturată cerința ca fapta ilicită să fie imputabilă persoanelor care pot fi chemate să acopere prejudiciul.
[4] Liviu Pop et. al., Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, op.cit., pp. 559-561 și Liviu Pop în Liviu Pop et. al., Drept civil. Obligațiile, op. cit., pp. 390-391 și 432-433.
[5] Boroi Gabriel et. al., op.cit., p. 51.
[6] A se vedea Stătescu Constantin și Bîrsan Corneliu, op. cit., pp. 265-267.
[7] Art. 1.384 alin. (1) C.civ. recunoaște dreptul de regres al celui care răspunde pentru fapta altuia împotriva celui răspunzător pentru prejudiciul cauzat, fiind aplicabil atât în cazul răspunderii comitentului pentru prepus, cât și în celelalte cazuri de răspundere civilă delictuală indirectă reglementate de art. 1.372 și art. 1.374 C.civ. (răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție).
[8] Art. 1.456 alin. (1) C.civ. prevede că „debitorul solidar care a executat obligaţia nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului”.
[9] În conformitate cu art. 1.052 C.civ. de la 1864, „obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa”, iar, potrivit art. 1.053 alin. (1) C.civ. de la 1864, „codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalţi decât numai de la fiecare partea sa”.
[10] Art. 1.055 C.civ. de la 1864 prevede că „dacă datoria solidară era făcută numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în faţă cu ceilalţi codebitori răspunde pentru toată datoria, căci în raport cu el, ei nu sunt priviţi decât ca fideiusori”.
[11] A se vedea Stătescu Constantin și Bîrsan Corneliu, op. cit., pp. 267-275.
[12] Boroi Gabriel et. al., op.cit., p. 53;
[13] A se vedea Stătescu Constantin și Bîrsan Corneliu, op. cit., p. 274.
[14] Potrivit art. 2.308 C.civ., „când pentru aceeaşi datorie sunt mai mulţi debitori principali care s-au obligat solidar, fideiusorul care a garantat pentru toţi are împotriva oricăruia dintre ei acţiune în restituire pentru tot ceea ce a plătit”, iar, în conformitate cu art. 1.671 C.civ. de la 1864, „când sunt mai mulţi debitori principali solidari pentru una şi aceeaşi datorie, fideiusorul ce a garantat pentru ei toţi are regres în contra fiecărui din ei pentru repetiţiunea sumei totale ce a plătit”.
[15] Liviu Pop et. al., Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, op.cit., pp. 560-561.
[16] A se vedea și Stătescu Constantin și Bîrsan Corneliu, op. cit., p. 275.


Judecător Laura Socol
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti

 
Secţiuni: Articole, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD