« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 

Sechestrul asigurător asupra bunurilor debitorului, în lipsa deținerii unui titlu executoriu
03.09.2021 | Alina-Mihaela ARSENE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alina-Mihaela Arsene

Alina-Mihaela Arsene

Din lecturarea prevederilor art. 953 alin. 1 Cod pr. civ., se pot extrage cu ușurință  cele trei condiții necesar a fi îndeplinite pentru ca instanța de judecată, analizând cererea creditorului, să poată dispune înființarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor debitorului, chiar dacă acestea nu au fost individualizate.

Cele trei condiții pentru a se putea institui sechestrul asigurător la cererea creditorului sunt următoarele:

– creditorul să nu dețină un titlu executoriu cu privire la creanța sa;

– creditorul să fi introdus cerere de chemare în judecată (adică să fi intentat acțiunea de fond prin care urmărește să obțină un titlu executoriu cu privire la creanța pe care o are împotriva debitorului și pentru care solicită înființarea sechestrului asigurător);

– creanța creditorului să fie exigibilă și constatată în scris (adică să rezulte din înscrisuri).

Rezultă așadar că, pentru înființarea sechestrului asigurător, nu este necesară prezentarea unor argumente privind un eventual risc de insolvabilitate a debitorului sau probarea unui pericol care să constea în sustragerea debitorului de la urmărire sau în ascunderea ori risipirea averii de către acesta (o asemenea cerință fiind instituită de alin. 3 al art. 953 Cod pr. civ. exclusiv pentru situația creditorului a cărui creanță nu este exigibilă).

Analizând succint condițiile arătate mai sus, Tribunalul București a dispus prin încheiere executorie, instituirea sechestrului asigurător în favoarea creditoarei până la concurența sumei de 150 000 Euro, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate și neachitate.

Totodată, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat de către debitoarea-persoană juridică cu privire la instituirea sechestrului asigurător în favoarea creditoarei în temeiul art. 480 alin. 1 C. proc. civ. raportat la art. 953 C.proc.civ.

(Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă, Decizia nr. 1190 din 18.08.2021)

Prin încheierea din data de 26.04.2021, Tribunalul București a admis cererea formulată de creditoare prin care s-a solicitat înființarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitoarei-persoană juridică, până la concurența sumei de 150 000 euro.

În motivarea cererii de înființare a sechestrului asigurător, creditoarea a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 953 alin. 1 C.proc.civ., respectiv că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 150 000 euro, constată în scris. De asemenea, a arătat faptul că a introdus cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea debitoarei la achitarea debitului restant, îndeplinindu-și inclusiv obligația de plată a cauțiunii în sumă de 50 000 lei, sumă consemnată la unitatea bancară. Totodată, creditoarea a dovedit existența unei creanțe constatată în scris prin facturile fiscale emise de creditoare și acceptate de debitoare.

Potrivit art. 953 alin. 1 C. proc. civ.: „Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.”

Împotriva acestei încheieri, debitoarea a formulat calea de atac a apelului, solicitând anularea încheierii executorii prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător și pe cale de consecință, respingerea cererii de înființare a sechestrului, motivând că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune o asemenea măsură. În subsidiar, debitoarea a solicitat ca, în urma anulării încheierii executorii, să se dispună respingerea parțială a cererii de instituire a sechestrului, susținând că aceasta a fost eliberată parțial de obligația de plată prin consemnarea sumei de 50 000 euro, ca urmare a inițierii procedurii ofertei reale de plată prin mijlocirea unui executor judecătoresc.

Analizând susținerile apelantei, Curtea reține ca nefondate criticile debitoarei,  constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 953 alin. 1 C. proc. civ.

Cu privire la formularea unei cereri de chemare în judecată, aceasta a fost probată prin depunerea unui certificat de grefă ce atesta înregistrarea dosarului de fond pe rolul Tribunalului București având ca obiect cererea de emitere a unei ordonanțe de plată.

Raportat la condiția caracterului cert și exigibil al creanței, aceasta se constată ca fiind îndeplinită prin încheierea unui contract în formă simplificată între părți și prin facturile fiscale emise pe acest temei, însușite de către debitoare prin semnătură.

Totodată, caracterul cert și exigibil, rezultă și din sentința civilă pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a admis cererea creditoarei de emitere a unei ordonanțe de plată privind debitul restant până la concurența căruia s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător.

Mai mult, reține instanța și că măsura sechestrului asigurător a devenit între timp lipsită de interes, întrucât creditoarea a obținut titlul executoriu în lipsa căruia procedase la această măsură, iar pe de altă parte, debitoarea formulase deja contestație la executare.

Prin urmare, Curtea de Apel București respinge ca nefondat apelul formulat de debitoare împotriva încheierii prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în temeiul art. 480 alin. 1 C. proc. civ. raportat la art. 953 C. proc. civ.

Avocat Alina-Mihaela Arsene, ARSENE DIACONESCU ȘI ASOCIAȚII

 
Secţiuni: Jurisprudență, Jurisprudență Curți de Apel, Procedură civilă, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD