« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Particularităţile tactice privind cercetarea la faţa locului în cazul infracţiunilor contra securității naţionale și acte de terorism
03.09.2021 | Doru Ioan CRISTESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Doru Ioan Cristescu

Doru Ioan Cristescu

Secţiunea 1

[1] Situaţii în care se impune cercetarea locului faptei în cazul infracţiunilor contra securității  naţionale și acte de terorism

În cazul investigării infracţiunilor contra siguranţei naţionale fie la începutul urmăririi penale, fie în timpul derulării anchetei, uneori, este absolut necesară cunoaşterea nemijlocită a locului faptei, fixării şi ridicării urmelor create cu ocazia săvârşirii infracţiunii, precum şi ascultarea martorilor oculari, a victimelor sau chiar a făptuitorilor.[1]

În situaţiile în care s-a produs rezultatul vătămător în dauna unor persoane fizice (urmăriri letale, cum ar fi în cazul atentatelor[2] sau al infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională[3]) ori în dauna interesului public (distrugeri, degradări, ca în situaţia subminării puterii de stat[4], aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor instalaţii, maşini, utilaje, mijloacelor de transport ori de telecomunicaţie, a căilor de comunicaţie, cum se petrece în cazul actelor de diversiune, prin incendieri, explozii ori alte metode), dar şi în cazul altor infracţiuni din categoria celor în discuţie, rămase în faza de acte pregătitoare sau tentativă (de pildă, trădare prin transmiterea de secrete şi spionaj, compromiterea unor interese de stat), actul de debut al investigaţiilor[5], care presupune cunoaşterea obligatorie, imediată, directă şi completă a locului în care s-a comis o faptă penală[6], îl reprezintă cercetarea la faţa locului sau, cum este cunoscut acest procedeu probator în legislaţiile occidentale, scena crimei[7], fiind actul iniţial al investigaţiei criminalistice, în situaţia unor categorii de infracţiuni care vizează securitatea naţională şi sunt comise prin acte de violenţă, producătoare de urmări imediate, cum ar fi: atentatele, actele de diversiune, actele teroriste, subminarea puterii de stat, infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin.

Chiar şi după debutul derulării investigării infracţiunilor contra securității naţionale, atunci când organul de urmărire penală apreciază că pentru stabilirea naturii şi împrejurărilor comiterii faptei şi a identificării tuturor participanţilor este necesară vizualizarea, perceperea nemijlocită a locului faptei, se recurge la administrarea acestui procedeu probator, cu tot caracterul aşa-zis auxiliar al acestei activităţi[8], întrucât locul unde s-a comis infracţiunea sau consecinţele activităţii ilicite, conservă urmele acesteia şi constituie sursa celor mai fidele informaţii[9].

De pildă, dacă urmare a constatării infracţiunii flagrante, ori după ascultarea persoanelor (părţi vătămate, civile, părţi responsabile civilmente, martori ori învinuiţi sau inculpaţi) rezultă traseul pe care l-au urmat făptuitorii până la şi de la locul comiterii infracţiunii, devine necesară cercetarea drumului parcurs de aceştia – pe jos sau cu mijloace de transport – deoarece nu este exclusă descoperirea unor urme care devin relevante în economia investigaţiei, în acest caz fiind o activitate imediat consecutivă, în raport de un alt procedeu probator.

Cercetarea la faţa locului se efectuează şi după scurgerea unei perioade îndelungate de timp faţă de momentul săvârşirii infracţiunii, întrucât, de multe ori, pentru ca faptele să fie corect, fidel şi complet stabilite în dinamica şi succesiunea producerii lor, apare ca necesară, utilă, pertinentă şi concludentă investigaţiei[10].

De exemplu, în investigarea penală a unei infracţiuni de trădare prin ajutarea inamicului, pentru a se stabili în ce a constat fapta inculpatului C.C., de călăuzire a armatelor germane prin păduri şi poteci şi de a face incursiuni în spatele frontului sovietic, până la 12.08.1944, mai precis pentru stabilirea mai exactă a traseelor de călăuzire, în raport de poziţiile ocupate de cele două armate beligerante şi de linia frontului, cu prilejul anchetei întreprinse în anul 1952, s-a efectuat o cercetare la faţa locului, în zonele respective[11]. În acest caz constituie o activitate mediată, ce se derulează la un interval mai mare sau mai mic de timp de la sesizarea organelor judiciare, şi a cărei necesitate rezultă din alte mijloace de probă (ascultarea învinuitului sau inculpatului, a părţilor vătămate, civile ori responsabile civilmente, a martorilor, din mijloacele de probă tehnice (constatări tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, expertizele judiciare), ori din înregistrările audio sau video.

Secţiunea a 2-a

[2] Cadrul tactic general al efectuării cercetării la faţa locului din  perspectiva infracţiunilor contra securității naţionale și acte de terorism

Cercetarea la faţa locului constituie activitatea procedurală şi de tactică criminalistică iniţială şi, de regulă, irepetabilă,[12] al cărei obiect îl constituie vizualizarea şi perceperea nemijlocită a locului unde s-a comis o faptă ilicită penală, pentru constatarea situaţiei locului faptei, căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea urmelor infracţiunii, stabilirea poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost comisă manifestarea ilicită.

Scopul şi sarcinile cercetării la faţa locului se deduc din obiectul acestei activităţi[13] şi, odată realizate, constituie punctul de plecare în elaborarea versiunilor de urmărire penală, cu privire la natura faptei săvârşite, făptuitorii, condiţiile de loc şi de timp, mobilul şi scopul activităţii infracţionale, condiţionând însăşi finalitatea investigaţiilor efectuate în cauză[14].

În cursul anului 1987, la Combinatul Petrochimic “Solventul” Timişoara, în mod succesiv, la interval de 1-2 luni , s-au produs explozii urmate de incendii, soldate cu victime omeneşti şi distrugerea instalaţiilor de la secţiile PJP şi oxo-acetilenă, fiind suspicionată o acţiune concertată care se înscria în sfera actelor de diversiune. Cercetarea minuţioasă a locului faptei şi examinările efectuate de specialişti au relevat cauzalitatea tehnică, determinată de culpă în exploatarea instalaţiilor respective de către unii angajaţi ai unităţii şi că, la originea exploziilor nu există o acţiune comisivă criminală, ceea ce a determinat continuarea investigaţiilor sub aspectul infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea normelor de protecţie a muncii[15].

Importanţa acestui procedeu probator rezidă în aceea că asigură încă din faza iniţială a unei investigaţii penale (uneori chiar din momentul constatării săvârşirii infracţiunii) obţinerea răspunsurilor la problemele de clarificat ale cercetării faptei: determinarea naturii faptei săvârşite şi a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă (obiectul juridic, obiectul material, subiectul pasiv al infracţiunii şi mai ales modalitatea faptică concretă de realizare a faptei prin care se vatămă valorile ocrotite de lege); identificarea eventualilor martori; locul şi timpul săvârşirii infracţiunii; scopul urmărit de făptuitori; cine sunt făptuitorii (posibil prin descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor lăsate de aceştia în câmpul infracţiunii); cu ajutorul cui şi prin ce mijloace şi metode s-a putut realiza manifestarea ilicită.

Aşa de exemplu, cercetarea la faţa locului în cazul asasinării consilierului Regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti, realizat cu ajutorul unei arme militare (pistol marca Browning) în faţa hotelului “Bucureşti” a relevat natura faptei (infracţiune contra unei persoane care se bucură de protecţie internaţională), a condus la identificarea unor martori oculari (persoane care se aflau în autoturismele staţionate în parcarea din faţa hotelului), stabilirii scopului acţiunii ilicite şi participanţilor (s-a stabilit că pistolul utilizat de agresor, fusese introdus în ţară de membrii organizaţiei “Septembrie Negru” din România şi înmânate făptuitorului cu sarcina de a suprima viaţa diplomatului, pentru a se răzbuna faţă de măsurile luate de acesta împotriva unor membri ai organizaţiei în timpul cât îndeplinea o altă funcţie în Iordania).[16]

Prin efectuarea cercetării la faţa locului se stabileşte care este limita teritorială, suprafeţele de teren sau ale spaţiului închis în care s-a realizat activitatea materială, în tot sau în parte, unde s-au produs consecinţele faptei precum şi orice alt loc, legat într-un fel sau altul de săvârşirea infracţiunii.[17]

Locul săvârşirii infracţiunii diferă de la caz la caz, funcţie de particularităţile manifestării ilicite, de multitudinea de metode şi mijloace folosite în acest scop, de urmările activităţii infracţionale desfăşurate de către făptuitori şi se delimitează fie în debutul efectuării cercetării la faţa locului, fie în momentele derulării acesteia, atunci când apar datele, indiciile şi urmele materiale care îl pot configura.

Cadrul tactic general al cercetării la faţa locului este determinat de regulile tactice criminalistice aplicabile, din momentul sesizării organelor judiciare în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni contra securității naţionale și acte de terorism, până la momentul epuizării efectuării acestui procedeu probator, deci până după eventuala reluare ori repetare a activităţii în discuţie.

Organele judiciare sau alte organe ori persoane, sosite  primele la locul săvârşirii unei infracţiuni vor trebui să efectueze câteva activităţi care nu suferă amânare, într-o anume ordine, respectiv luarea măsurilor de salvare a victimelor[18] şi înlăturare a pericolelor iminente[19], asigurarea măsurilor de pază a locului[20]; de protejare şi conservare a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă[21]; păstrarea configuraţiei iniţiale a locului faptei[22]; identificarea şi prinderea făptuitorului[23]; identificarea martorilor oculari[24], sesizarea organului judiciar competent cu efectuarea cercetării locului faptei[25].

Organele judiciare competente să efectueze cercetarea la faţa locului în cazul unei infracţiuni concrete ce s-a săvârşit, de îndată ce au fost sesizate, vor depune demersuri pentru asigurarea prezenţei experţilor şi a altor specialişti[26], îşi vor pregăti şi pune în funcţiune mijloacele tehnico-ştiinţifice necesare efectuării cercetării[27], vor efectua măsuri premergătoare cercetării propriu-zise la faţa locului[28], precum: verificarea modului cum au fost asigurate paza şi conservarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, obţinerea informaţiilor în legătură cu cele petrecute şi constatate de organele şi persoanele sosite primele la locul faptei, culegerea primelor informaţii cu privire la cele petrecute la locul faptei şi a persoanelor implicate ori care cunosc derularea evenimentelor consumate, asigurarea prezenţei făptuitorului, a apărătorilor acestora şi a părţilor care pot participa la activitate (părţi civile, părţi responsabile civilmente) şi, în sfârşit, asigurarea prezenţei martorilor asistenţi şi a reprezentanţilor unităţii, în cazul unităţilor de interes public.

Efectuarea propriu-zisă a cercetării la faţa locului este supusă unor reguli tactice generale, aplicabile în cazul investigării oricărei infracţiuni contra securității naţionale și de terorism, atunci când se utilizează acest procedeu probator, şi care sunt axate pe principiile operativităţii şi eficienţei.

Cercetarea la faţa locului se efectuează cu maximă urgenţă[29], pentru a se evita producerea unor modificări la locul faptei, dispariţia sau degradarea urmelor, în vederea identificării martorilor şi chiar a surprinderii făptuitorului; în mod complet şi detaliat, ceea ce presupune obiectivitate şi conştiinciozitate[30], astfel încât să se elimine eventualele aprecieri subiective determinate de îmbrăţişarea unilaterală a unei singure versiuni aparente, de ignorarea unor împrejurări controversate[31] existente în câmpul infracţiunii, de neluarea în seamă a extinderii perimetrului locului faptei, atunci când este cazul[32]; organizat, după un plan judicios elaborat[33], ceea ce înseamnă cercetarea în echipă[34] cu o anume componenţă, care are o anumită etică[35] şi care informează permanent pe conducătorul cercetării[36], în prezenţa martorilor asistenţi şi, unde este cazul, a făptuitorului, apărătorilor acestuia şi a specialiştilor[37]; ce presupune stabilirea sarcinilor concrete şi precise ale fiecărui membru al echipei de cercetare[38], stabilirea succesiunii şi ordinii în care urmează a se efectua activitatea de cercetare[39], luarea unor măsuri de ordine la faţa locului şi evitarea pătrunderii la locul faptei a persoanelor neautorizate[40], precizarea activităţilor operative ce urmează a fi efectuate paralel cu cercetarea la faţa locului[41].

Alte reguli tactice generale le reprezintă fixarea integrală şi obiectivă a rezultatelor cercetării, ceea ce semnifică includerea în procesul verbal a tuturor urmelor care ar putea avea legătură cu cauza, a constatărilor făcute nemijlocit de organele de urmărire penală şi utilizarea unui limbaj clar, precis şi concis, surprinderea tuturor acestor aspecte în filme şi fotografii judiciare şi schiţa locului faptei[42], şi efectuare cercetării la faţa locului prin respectarea cerinţelor morale[43].

Convenţional, cercetarea la faţa locului parcurge două faze şi anume, faza statică şi faza dinamică, fiecare dintre ele presupunând derularea unor activităţi specifice, care se particularizează funcţie de natura faptei, particularităţile locului în care a fost săvârşită şi varietatea urmelor existente, concomitent cu alte activităţi operative ce necesită urgenţă. Cele două faze se întrepătrund, constituind un proces unic şi continuu, de căutare, descoperire, relevare, conservare şi ridicare a urmelor.

Faza statică este destinată stabilirii limitelor teritoriale, asupra cărora se va extinde cercetarea, ceea ce presupune orientarea locului unde s-a comis infracţiunea, din punct de vedere topografic şi criminalistic, activitate ce se realizează prin observarea locului faptei şi parcurgerea acestuia; are loc apoi examinarea generală a întregului loc al faptei care se continuă cu fiecare porţiune (dacă locul faptei este vast, acesta va fi împărţit pe sectoare)[44], se marchează drumul de acces în perimetrul ce urmează a fi examinat din punct de vedere criminalistic, se stabilesc şi marchează locurile unde se află urmele şi obiectele despre care se presupune că au legătură cu cauza, precum şi locurile unde ar putea exista microurme[45]. În această fază se execută fotografiile de orientare şi schiţa. Nu se va deplasa nici un obiect, până la măsurarea distanţelor dintre ele şi fixarea poziţiei prin fotografia schiţă sau filmare[46].

În faza dinamică are loc examinarea în detaliu a urmelor, corpului victimelor şi obiectelor, descoperite, relevate şi fixate, ce pot fi mişcate din poziţia în care se aflau iniţial pentru descoperirea tuturor aspectelor caracteristice, se efectuează toate măsurătorile necesare. Se execută video filmările şi fotografiile obiectelor principale, a urmelor şi a corpului victimelor, video filmările şi fotografiile de detaliu, ambalarea, etichetarea şi sigilarea urmelor descoperite, relevate, fixate şi ridicate. În această fază se elucidează împrejurările controversate de la locul faptei, se clarifică eventualele disimulări provocate de făptuitor prin efectuarea unor experimente.

Executarea activităţilor şi măsurilor amintite mai sus reprezintă reguli tactice criminalistice care sunt obligatoriu de respectat în cazul întreprinderii procedeului probator discutat, nerespectarea lor fiind de natură să conducă fie la ineficacitatea, fie la eşuarea investigaţiei.[47]

Secţiunea a 3-a

[3] Probleme generale ale cercetării la faţa locului în cazul infracţiunilor contra securității naţionale și acte de terorism

3.1. Obiectivele cercetării la faţa locului

a) cunoaşterea nemijlocită şi investigarea propriis sensibus de către organele de urmărire penală, organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul siguranţei naţionale şi, atunci când consideră necesar, de instanţele de judecată, a locului în care a fost comisă ameninţarea la adresa siguranţei naţionale, în scopul stabilirii şi fixării particularităţilor sale.

Cu ocazia vizualizării “scenei” sau “ambianţei” zonei în care s-a consumat o infracţiune contra securității naționale și acte de terorism, organele judiciare îşi formează o imagine exactă a evenimentelor produse şi sunt în măsură să delimiteze “faţa locului”, ca punct în spaţiu,[48]închis sau deschis –, asupra căruia urmează să se efectueze cercetarea impusă de transformările ce au loc în mediul exterior (modificări de ordin fizic, material) care se materializează în urme şi sunt susceptibile de vizualizare, examinare şi valorificare în plan probator.

Atacurile teroriste sunt deseori însoţite şi de alte manifestări, cum ar fi luarea şi deţinerea de ostatici fie la locul unde s-a produs atacul propriu-zis, fie în alte spaţii (diferite imobile) sau în mijloace de transport (avioane, nave, etc,), astfel că cercetarea la faţa locului se va extinde de la locul comiterii atacului (sediul unei ambasade, de pildă) şi la locul unde au fost transportaţi şi deţinuţi ostaticii.

Aşa de pildă, în cazul atentatului săvârşit asupra ambasadorului Indiei la Bucureşti, J.F.R. şi a soţiei sale, M.R., inculpatul, însoţit de coinc. J.S., B.S. şi G.S., i-au urmărit pe aceştia, de la reşedinţa diplomatică până la imobilul nr. 31 din B-dul Aviatorilor, unde s-au refugiat, trăgând asupra lor focuri de armă, continuând să tragă prin uşa de intrare în imobil, loc de refugiu, locul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat contra reprezentantului unui stat străin, l-a constituit atât itinerarul pe care au fost urmăriţi diplomatul şi soţia sa, cât şi imobilul unde a fost rănită efectiv victima, fiind căutate, descoperit, fixate, ridicate şi apoi expertizate balistic proiectilele trase din armele atentatorilor, dar şi urmele materiale ale prezenţei făptuitorilor în locul unde l-au pândit pe ambasador[49].

În alte împrejurări cercetarea la faţa locului se extinde şi în locuri unde au fost produse sau procurate mijloacele ori instrumentele sau au fost luate măsuri, de către făptuitori, în vederea comiterii manifestărilor ilicite la adresa securității naţionale, cum sunt laboratoarele clandestine ori spaţiile unde s-au preparat substanţele necesare executării unor manifestări bioteroriste ori unde au fost concepute planurile complotiste ale unui grup, care a conceput acţiuni armate vizând subminarea puterii de stat sau unde s-au realizat dispozitivele artizanale de interceptare ilegală a comunicaţiilor.

Perimetrul care constituie faţa locului şi care se impune a fi examinat criminalistic poate să cuprindă o arie restrânsă (spaţiul unui apartament, al unui imobil ori încăperi); o suprafaţă relativ întinsă (întinderea unei secţii dintr-un combinat industrial sau chiar o întreagă uzină, în cazul actelor de diversiune săvârşite prin incendiere, explozii sau alte mijloace asemănătoare); zone întinse (un quartal de imobile afectate de un atac terorist); să fie, mai mult sau mai puţin, îndepărtat din punct de vedere geografic de locul unde s-au produs consecinţele manifestării ilicite (exemplu locul de preparare al substanţei explozibile se află situat la distanţă de zeci de km, de locul unde aceasta a fost utilizată şi şi-a produs efectul distructiv; sau în situaţia bombelor acţionate prin telecomandă etc.).

Prin modul de concepere şi executare, unele infracţiuni contra securității naționale și acte de terorism se realizează pe un itinerar infracţional care se întinde pe sute de kilometri, cum s-a întâmplat în luna septembrie 1991, inculpatul M.C. şi alţii, cu scopul declarat de răsturnare a puterii de stat instaurate, însoţit de o mare masă de mineri, s-au deplasat pe ruta V.Jiului – Bucureşti, cu trenul, producând distrugeri şi degradări în mai multe staţii C.F.R. şi, în final, la sediul Guvernului, Administraţia Prezidenţială şi Televiziunea Naţională, din Bucureşti. Cercetarea la faţa locului s-a extins pe întreg itinerarul amintit, a cuprins examinarea mijloacelor de transport SNCFR precum şi a locului unde s-a finalizat acţiunea ilicită[50].

Cunoaşterea întregului perimetru al comiterii faptei poate să se producă de îndată, respectiv încă din momentul deplasării la locul unde s-au produs consecinţele acţiunii ilicite sau în timp, urmare a activităţilor investigative constând în culegerea de informaţii şi examinării urmelor din care se relevă date şi indicii în ce priveşte modul de operare, ce se realizează cu prilejul declanşării cercetării la faţa locului.

Perceperea nemijlocită a locului faptei este de natură să ofere posibilitatea organelor judiciare de a-şi adapta măsurile organizatorice privind constituirea echipei de cercetare, mai precis a componenţei acesteia, în sensul că, funcţie de natura faptei comise şi vastitatea zonei afectate, vor fi antrenaţi specialişti, tehnicieni şi experţi din diferite domenii, iar din punct de vedere numeric vor fi angajate forţele investigative necesare acoperirii întregului câmp infracţional.

b) descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă reprezintă unul din obiectivele principale ale cercetării la faţa locului

Căutarea, descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor precum şi interpretarea criminalistică a acestora chiar la locul săvârşirii manifestării la adresa securității naţionale, au menirea de a descifra, încă din acest moment iniţial al demersului investigativ, care este natura faptei comise, dacă reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, un alt gen de manifestare ilicită sau constituie doar un eveniment fără implicaţii de natură penală, şi pot conduce la identificarea făptuitorului(ilor).

Interpretarea criminalistică a urmelor de la locul faptei[51], care se creează potrivit unor legităţi interne[52] (urme lăsate de picioare, urme de mâini, urme de sânge, urme rămase pe cadavru, urme produse prin folosirea armelor de foc, a materialelor explozibile, urme lăsate de instrumente, etc.), asociată cu opiniile preliminare ale specialiştilor şi experţilor (referitoare la cauzalităţile tehnice ale unor evenimente) şi cu datele rezultate din activitate de culegere de informaţii, derulată cu prilejul cercetării locului faptei de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naţionale, reprezintă vectori de orientare şi canalizare a organelor judiciare spre direcţii de investigare, elaborarea de versiuni, stabilirea problemelor de clarificat şi întreprinderea de acţiuni în vederea administrării probatoriului.

Se relevă date în legătură cu modalitatea concretă de comitere a faptei (modus operandi), căile, mijloacele, instrumentele şi metodele folosite de autorul faptei, numărul participanţilor la săvârşirea infracţiunii, căile de acces utilizate pentru a pătrunde la locul infracţiunii, date despre victime, mobilul şi scopul urmărit de făptuitori, bunurile şi valorile distruse, degradate ori aduse în stare de neîntrebuinţare, sau sustrase de la locul faptei, existenţa “împrejurărilor controversate[53], persoanele care au perceput – în totul sau în parte – sau puteau să perceapă fapta şi împrejurările săvârşirii acesteia, modificările intervenite în câmpul infracţiunii, persoanele care le-au făcut şi în ce scop[54].În multe situaţii, este posibil ca cercetarea locului faptei să releve producerea unui eveniment, aparent determinat de fenomene naturale, dar în realitate, acesta să se datoreze unei acţiuni umane intenţionate, ce îmbracă elementele constitutive ale unei infracţiuni contra securității naționale.

În literatura de specialitate[55], este dat exemplul autorului unui act de diversiune, care a incendiat o fabrică de mobilă de interes republican, pe timp de furtună, confecţionând artificial şi “marca electrică”, pentru a induce organelor de cercetare concluzia că incendiul este consecinţa efectului de trăsnet.

Sau, inundarea unei platforme industriale, aparent determinată de revărsarea unor ape, a prilejuit investigarea cauzelor respectivei revărsări, şi efectuându-se cercetarea minuţioasă a unui baraj, situat la 10 km de platforma industrială, a relevat utilizarea unor substanţe explozive, care a determinat minarea barajului, demonstrându-se legătura evidentă între consecinţele produse şi distrugerea prin minare, ceea ce constituie infracţiunea de acte de diversiune.

c) identificarea martorilor oculari ai comiterii manifestării ilicite la adresa securității naţionale, reprezintă un alt obiectiv major al cercetării la faţa locului. Vizualizarea locului faptei, descoperirea diferitelor categorii de urme în câmpul infracţiunii sunt elemente care oferă posibilitatea anchetatorilor de a stabili dacă, şi în ce măsură, activitatea făptuitorilor putea fi percepută de cineva şi în caz afirmativ să se identifice acele persoane în vederea ascultării.

d) ansamblul locului faptei, cercetarea propriu-zisă întreprinsă, primele concluzii la care ajunge echipa de cercetare, constituie elemente ce conduc la elaborarea unor versiuni generale, cu caracter provizoriu, în legătură cu fapta comisă şi participanţii la săvârşirea acesteia.

Obiectivele cercetării la faţa locului sunt, în fond, sarcinile investigaţiei declanşate[56] pentru documentarea infracţiunii, identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere penală.

Realizând obiectivele cercetării la faţa locului, organele care efectuează acest procedeu probator, îşi pot forma o reprezentare corespunzătoare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi, urmare a constatărilor şi interpretării fiecărui element faptic, în parte şi în ansamblu, se va putea răspunde la întrebările: ce s-a întâmplat?, unde a fost săvârşită fapta?, când, cum şi cine a săvârşit-o?, cu ajutorul cui şi în ce scop a fost comisă?[57].

3.2. Măsurile preliminare cercetării

Diversitatea extremă a împrejurărilor în care se produc manifestările ilicite la adresa securității naţionale necesită efectuarea cercetării la faţa locului în echipă, împreună cu specialiştii din diferite domenii.

Întrucât, în cazul infracţiunilor contra securității naţionale și acte de terorism, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, la cercetarea la faţa locului va participa procurorul, care este şi conducătorul echipei de cercetare.

În anumite împrejurări, participarea procurorului nu este posibilă, astfel că cercetările efectuate la faţa locului vor fi efectuate de lucrători anume desemnaţi din cadrul organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naţionale.

Este cazul infracţiunilor contra securității naţionale care se săvârşesc în afara teritoriului României, la sediul ambasadelor, consulatelor ori reprezentanţelor statului român, în alte ţări. În activitatea contrainformativă derulată în cadrul reprezentanţelor oficiale ale statului român, ce au drept scop depistarea dispozitivelor ori instalaţiilor de ascultare, montate de servicii de spionaj sau organizaţii guvernamentale ori suprastatale, în multe situaţii s-a efectuat cercetarea încăperilor[58], ocazie cu care au fost găsite astfel de mijloace tehnice de interceptarea comunicaţiilor, ceea ce constituie o autentică cercetare la faţa locului, în cazul unor fapte care se circumscriu ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, indiferent de împrejurarea că se întocmesc sau nu dosare penale şi sunt sau nu sesizate instanţele de judecată.

În multe situaţii, cercetarea la faţa locului este precedată de intervenţia operativă a unor organe specializate, (pompieri civili ori militari, forţele specializate ale Direcției Genenrale pentru prevenirea şi combaterea terorismului – Brigada de protecţie şi intervenţie antiteroristă (B.A.) din cadrul S.R.I., genişti şi pirotehnişti din cadrul S.P.P., I.G.P.), necesară pentru prevenirea sau înlăturarea unor pericole iminente sau pentru salvarea victimelor, care modifică, de multe ori substanţial, locul faptei.

Ţinând seama de această împrejurare, procurorul va coopta în echipa de cercetare specialişti din cadrul acestor organe, care vor putea oferi informaţiile necesare privind situaţia iniţială a locului faptei, măsurile urgente pe care le-au întreprins, în acest fel, fiind în măsură să facă o apreciere justă referitoare la direcţiile pe care le va urma cercetarea propriu-zisă a locului respectiv.

Funcţie de domeniul în care s-a produs manifestarea ilicită la adresa securității naţionale (ştiinţific, economic, politic, social, militar, aeronautic, naval, maritim, fluvial, al informaţiilor clasificate etc.), în echipa de cercetare la faţa locului vor fi incluşi specialişti care sunt în măsură să formuleze ipoteze de lucru, să dea explicaţiile necesare şi să ofere piste pentru o minuţioasă şi temeinică cercetare la faţa locului.

Invariabil, echipa de cercetare la faţa locului va cuprinde în componenţa sa lărgită cadrele desemnate din serviciile de informaţii, care au rolul de a culege informaţii în legătură cu evenimentul produs, prin investigaţii, metode şi mijloace specifice, specialişti criminalişti, al căror rol este de a căuta, descoperi, releva, examina, ridica, ambala şi conserva urmele materiale şi mijloacele materiale de probă, lucrători investigatori din cadrul organelor de poliţie, medic legist, pentru situaţiile în care există victime.

Atunci când infracţiunile săvârşite sunt de mare amploare (ca, de pildă, atacurile teroriste, actele de diversiune, acţiuni armate etc.) se vor constitui mai multe echipe de cercetare, ce efectuează cercetarea simultan în locurile şi zonele afectate, dar sub aceeaşi coordonare şi potrivit unei planificări judicioase, cu obligaţia de a informa permanent pe conducătorul activităţii în legătură cu cele constatate. De obicei, la sfârşitul unei perioade de timp, prealabil stabilite, membrii echipei sau echipelor de cercetare analizează rezultatele parţiale ale cercetării.

Constituirea echipei (lor) de cercetare se face fie în momentul sesizării comiterii manifestării ilicite la adresa securității naţionale, fie imediat după perceperea nemijlocită a locului faptei de către organele judiciare, respectiv atunci când sunt în măsură să dimensioneze ansamblul manifestării ilicite şi a consecinţelor acesteia. Pe parcursul derulării cercetării locului faptei, deci “din mers”, este la latitudinea conducătorului activităţii de a-şi adapta deciziile în ce priveşte componenţa echipei de cercetare, în raport de necesităţile ivite.

În cadrul măsurilor preliminare cercetării se înscrie şi stabilirea mijloacelor tehnice criminalistice necesare, verificarea acestora şi completarea lor potrivit cerinţelor şi particularităţilor cazului.

Deplasarea la faţa locului se efectuează cu urgenţă maximă, pentru ca echipa de cercetare să aibă posibilitatea de a vizualiza locul respectiv la un moment cât mai apropiat faţă de acela în care s-a săvârşit manifestarea ilicită.

În marea majoritate a situaţiilor, momentul sosirii echipei de cercetare este precedat de intervenţia echipelor operative pentru salvarea victimelor şi prevenirea sau înlăturarea unor pericole iminente, care are întotdeauna preeminenţă în raport de alte activităţi, care nu trebuie să le perturbe.

Debutul cercetării la faţa locului are loc însă, concomitent cu activităţile care se derulează şi constă în culegerea de informaţii despre evenimentul produs, identificarea martorilor, care vor fi audiaţi cât mai operativ, pentru a nu se estompa unele aspecte percepute şi pentru a se elimina posibilitatea denaturării adevărului[59], reţinerea şi fixarea a cât mai multe aspecte care să servească la stabilirea situaţiei iniţiale, apelându-se la fotografieri sau filmări video.

Încă din faza iniţială a cercetării la faţa locului, preliminară examinării criminalistice propriu-zise, zona ce reprezintă câmpul infracţional va fi filmată de la distanţă, din elicopter sau de pe clădiri învecinate înalte, pentru a se fixa pe peliculă, atât consecinţele produse, cât şi intervenţia forţelor antiteroriste, a pompierilor sau pirotehniştilor, precum şi activităţile ilicite care, eventual, mai sunt în derulare.

În cazul manifestărilor ilicite  la adresa securității naţionale care s-au consumat în spaţii închise sau zone restrânse, vor fi fixate împrejurările care, cu timpul, se pot modifica sau pot dispare: poziţia şi starea uşilor, ferestrelor şi perdelelor, prezenţa unor mirosuri deosebite (de ţigări, de gaz, mâncare, substanţe toxice sau explozive)[60], starea în care se găsea lumina, poziţia mobilei şi a altor obiecte din încăpere, funcţionarea unor aparate (P.C., laptop, instalaţii şi dispozitive electronice, sau instrumente de uz casnic, poziţia telefonului, a instalaţiilor de supraveghere electronică de pază şi securitate, atmosfera din încăperi)[61].

Alte măsuri preliminare rezidă în izolarea locului care constituia perimetrul ce urmează a fi supus cercetării, împiedicarea persoanelor neautorizate de a pătrunde în zona unde a avut loc infracţiunea şi a celor deja prezenţi de a distruge dovezile, împiedicarea persoanelor, care au asistat la infracţiune, care au sesizat-o şi descoperit-o sau care sunt găsite la faţa locului, de a pleca înainte de a fi identificate sau interogate[62].

În sfârşit, odată determinat locul săvârşirii faptei, acesta va fi pus sub o pază strictă pe întreaga perioadă cât durează cercetarea locului faptei, indiferent de durata acesteia, cu ajutorul forţelor de ordine (poliţie, jandarmerie), care vor primi consemnul de a nu permite accesul decât persoanelor autorizate de conducătorul echipei de cercetare.

Atunci când făptuitorul /ii a/u fost surprins/și la locul faptei, se va proceda la reţinerea sa/lor de îndată[63]. Acest lucru este posibil în situaţia în care autorii faptei au rămas în câmpul infracţiunii şi se strecoară printre “spectatorii” activităţilor de cercetare  derulate[64], când fac parte dintre cei prezenţi în mod firesc la locul respectiv (personal angajat al unităţii unde s-a produs, de pildă, actul de diversiune) sau când, urmare a acţiunii forţelor operative de intervenţie a fost rănit[65] sau reţinut de persoanele ce au sesizat activitatea sa ilicită. Pentru considerentele expuse mai sus, echipa de cercetare la faţa locului va cuprinde în componenţă şi investigatori care, deosebit de specialiştii care efectuează propriu-zis cercetarea, vor culege informaţii în zonele limitrofe perimetrului locului faptei, se vor infiltra printre “spectatorii” derulării activităţilor criminalistice, vor căuta şi identifica persoanele suspecte. De altfel, rolul de a prinde şi reţine persoanele suspecte îl au şi forţele de intervenţie operativă care, premerg activităţile echipei de cercetare.

Atât persoanele reţinute ca suspecte sau bănuite temeinic de săvârşirea faptei, cât şi martorii oculari identificaţi vor fi ascultate, de îndată, la faţa locului de către anchetatorii care primesc această însărcinare din partea conducătorului echipei[66]. Ca metodă tactică, este recomandată înregistrarea declaraţiilor pe echipamente digitale . Ascultarea acestor categorii de persoane se impune, chiar înainte de începerea examinărilor propriu-zise, pentru lămurirea urgentă a unor probleme, cum ar fi: locul şi timpul săvârşirii faptei, principalele aspecte legate de activitatea infracţională, conduita făptuitorului – anterior, concomitent şi posterior comiterii faptei –, direcţia în care s-a deplasat, acţiunile sau inacţiunile victimei, semnalmentele făptuitorului şi caracteristicile ţinutei vestimentare, modificările survenite la locul faptei, ce alte persoane cunosc despre săvârşirea infracţiunii etc.[67] Ascultarea poate să îmbrace doar caracterul unei obţineri de informaţii, nefiind obligatoriu de a avea caracterul strict formal (procedural),[68] şi poate fi realizată şi de organele ajunse primele la faţa locului, înaintea echipei de cercetare, raţiunea fiind evidentă şi constând în obţinerea cât mai operativă de informaţii în legătură cu cele petrecute, pentru ca, în acest fel, cercetarea să fie direcţionată în mod eficient.

3.3. Stabilirea metodelor concrete de cercetare la faţa locului

Metoda concretă de cercetare la faţa locului urmează a fi stabilită de conducătorul echipei, de conivenţă cu membrii acesteia, funcţie de natura faptei şi a locului cercetat, de urmările produse şi de modul de dispunere a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, şi are ca obiectiv precizarea punctului de începere şi sensul, direcţia de efectuare a acestei activităţi[69].

Punctul de începere al cercetării la faţa locului poate fi centrul locului săvârşirii infracţiunii şi cercetarea poate fi excentrică (de la centru spre periferie) sau concentrică (dinspre periferie, margini spre centru), în spirală, ori liniară (când se presupune că urmele se găsesc numai într-o singură direcţie)[70]. Poate să fie aleasă metoda subiectivă care constă în urmărirea fidelă a traseului parcurs de făptuitor din momentul pătrunderii în câmpul infracţiunii, metoda obiectivă care rezidă în căutarea, descoperirea, relevarea, examinarea, ridicarea, ambalarea şi conservarea tuturor urmelor într-o anumită ordine (în sensul acelor de ceasornic, sau invers, liniar), făcând abstracţie de modul şi succesiunea acţiunilor presupuse ale făptuitorului (ilor) în câmpul infracţiunii, sau metoda combinată, reprezentând folosirea primelor două metode, în raport de particularităţile cauzei şi diferitele momente ale cercetării[71].

Alegerea uneia sau alteia dintre metode, este la latitudinea conducătorului echipei de cercetare, nefiind exclusă combinarea lor, însă sub coordonarea şi dirijarea şefului echipei, care are obligaţia asigurării unui cadru unitar de cercetare ce să conducă la examinarea sistematică, multilaterală, obiectivă şi minuţioasă a locului săvârşirii infracţiunii şi realizarea scopului acestui procedeu probator. Precizăm că metoda aleasă pentru efectuarea cercetării la faţa locului se stabileşte numai după perceperea nemijlocită a locului faptei şi funcţie şi de măsurile de intervenţie care sunt în curs de derulare pentru a nu impieta asupra acestora.

În cazul cercetării la faţa locului în zone vaste aşa cum este situaţia unora dintre locurile săvârşirii infracţiunilor contra securității naţionale (actele de diversiune, subminarea puterii de stat, atentatele), se va utiliza metoda sectorizării (împărţirea zonei pe sectoare – pătrate[72]), cu precizarea că locul urmează a fi cercetat într-o anumită succesiune, astfel că după examinarea minuţioasă a unui anumit sector se procedează, potrivit posibilităţilor şi necesităţilor, la cercetarea celorlalte, de către aceeaşi membri ai echipei ce efectuează activitatea.

Durata cercetării la faţa locului se va derula atât timp cât este necesar pentru realizarea în cele mai bune condiţii a tuturor activităţilor necesare, fără a exista o limitare anticipată, ceea ce ar putea impieta asupra calităţii, eficienţei, minuţiozităţii şi obiectivităţii  întreprinderii acestui procedeu probator[73]. Din punct de vedere tactic, se impune efectuarea unui permanent schimb de informaţii între participanţii la cercetare, ceea ce conferă caracterul dinamic al coordonării concrete a activităţilor ce se întreprind, funcţie de constatările şi datele obţinute pe parcurs[74].

3.4. Alte măsuri care se întreprind în timpul cercetării la faţa locului

Concomitent cu cercetarea propriu-zisă la faţa locului, se va derula o amplă activitate de culegere de informaţii prin procedeele, metodele şi mijloacele specifice organelor de informaţii, efectuată şi de lucrătorii de investigaţie ai organelor de poliţie.

Caracteristic investigării infracţiunilor contra securității naţionale și de terorism este sistemul permanent de comunicare care trebuie să existe între echipele de intervenţie pentru salvarea victimelor şi înlăturarea pericolelor posibile, echipa de cercetare propriu-zisă, echipele de investigatori şi coordonatorul şi conducătorul întregii activităţi. Orice informaţie, ce parvine din activităţile executate de echipele susmenţionate, cu caracter informativ-operativ, este analizată, prelucrată şi verificată, în vederea valorificării în cadrul investigaţiunilor de întreprins, cu caracter urgent, ceea ce este necesar în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii autorilor faptei.

Datele şi indiciile rezultate din primele declaraţii ale victimelor, ale martorilor oculari, cele rezultate din găsirea şi examinarea preliminară a unor urme ori mijloace materiale de probă, cele care se desprind din culegerea de informaţii din câmpul infracţiunii şi zonele limitrofe sunt asociate cu acelea care provin din exploatarea surselor informative umane (activitatea cu reţeaua informativă se intensifică, pe problema, obiectivul şi domeniul în care s-a produs evenimentul), din opiniile exprimate de specialiştii şi experţii consultaţi şi se constituie într-o bancă de informaţii, după care sunt supuse unui proces evaluativ, rezultantele obţinute reprezentând ipoteze şi versiuni de lucru. Astfel, se poate lua decizia extinderii cercetării la faţa locului şi în alte zone – mai mult sau mai puţin îndepărtate, şi recurgerii la alte procedee investigative şi probatorii, simultan cu cercetarea locului faptei, ca de pildă: ridicarea de obiecte şi înscrisuri, percheziţii, dispunerea de expertize.

Informaţiile obţinute cu prilejul cercetării locului faptei, pot conduce la utilizarea procedeelor investigative prevăzute de Legea nr. 51/1991, în special interceptarea comunicaţiilor, a persoanelor care sunt cuprinse în cercul de bănuiţi. În legătură cu aceleaşi persoane se pot dispune măsuri operative de interzicerea părăsirii teritoriului ţării, sens în care sunt date în consemn la punctele de trecerea frontierei, simultan cu darea lor în urmărire generală. Relaţiile obţinute de la martorii oculari ai evenimentului produs oferă posibilitatea întocmirii portretului robot sau portretului schiţă, ceea ce determină punerea sub supraveghere a locurilor unde făptuitorul (ii) se putea să apară (gări, porturi, aeroporturi)[75].

Secţiunea a 4-a

[4] Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul atentatelor, actelor teroriste şi de diversiune la adresa securităţii naţionale

Între manifestările ilicite care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale se află şi acelea care au ca trăsătură comună acţiunile violente, realizate prin metode şi mijloace ce la imprimă un astfel de caracter (arme, muniţii, materiale explozibile, substanţe chimice, otrăvuri, acţiune armată, dispozitive etc.), sunt îndreptate împotriva unor valori ocrotite de legea penală care apăra fascicolul de relaţii sociale înmănunchiate sub denumirea generică de securitate naţională şi se circumscriu infracţiunilor de atentat care pune în pericol securitatea naţională, atentatul bioterorist, subminarea puterii de stat, actele de diversiune, infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională.

Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul unor asemenea manifestări ilicite violente sunt determinate de mai multe elemente, ca de pildă:

– urmările periculoase produse efectiv, care pot fi referitoare la viaţa şi integritatea fizică a unor persoane, respectiv urmări letale sau care afectează integritatea corporală ori sănătatea; în legătură cu obiective economice, politice, industriale, militare, ecologice, respectiv distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestora; în legătură cu ordinea şi siguranţa publică;

– raza teritorială, uneori amplă, care este afectată şi, în acelaşi timp, purtătoare de modificări materiale şi, pe cale de consecinţă, de urme în înţelesul strict criminalistic al acestei noţiuni;

– căile, procedeele, metodele şi mijloacele utilizate de făptuitori pentru realizarea manifestării ilicite, unele de provenienţă străină şi de ultimă tehnologie;

– necesitatea alocării unor forţe investigative numeroase, o dotare logistică şi tehnică adecvată, în vederea căutării, descoperirii, relevării, ridicării şi conservării urmelor din câmpul infracţiunii;

– necesitatea alegerii unor metode, mijloace şi procedee specifice identificării făptuitorilor, prinderii acestora şi documentării activităţii infracţionale în vederea tragerii la răspundere penală.

Diversificarea modalităţilor faptice de săvârşire a acestor categorii de infracţiuni şi a împrejurărilor în care se produc conferă specificitate fiecărui caz concret investigat şi de aici particularitatea concretă a activităţii de cercetare la faţa locului, fiind extrem de dificil a se realiza şabloane.

4.1. Cercetarea la faţa locului a infracţiunilor contra securităţii naţionale produse prin incendieri şi/sau explozii

Incendierea şi utilizarea materialelor explozibile constituie modalităţi faptice concrete de săvârşire a unor infracţiuni contra securităţii naţionale, reprezentând modus operandi pentru anumite categorii de făptuitori sau grupări infracţionale animaţi(te) de motivaţii politice, răzbunări personale, interese materiale.[76]

Incendiul provocat cu intenţii răuvoitoare, consacrat sub denumirea de arson, are printre motivaţii şi cele din motive social-politice, din răzbunare, pentru acoperirea altor infracţiuni, înfăptuite de persoane cu tulburări mintale[77], reprezentând pondere însemnată[78], unele situaţii vizând şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, şi poate fi realizat de incendiatori profesionişti[79], a căror caracteristică a modului de operare rezidă în recunoaşterea locului viitorului incendiu cu 1-2 zile înainte şi anihilarea sistemelor de protecţie.

Principalele urme ale infracţiunilor contra securităţii naţionale produse prin incendii pot fi clasificate în: urme de cenuşă şi fum, care rezultă prin arderea, topirea sau descompunerea materialelor şi substanţelor combustibile sau nerezistente la temperaturile produse pe durata incendiului (lemn, sticlă, mase plastice etc.); urme de lichide, vapori şi gaze combustibile (produse petroliere, lacuri, vopsele, solvenţi, gaz metan etc.); urme create de explozivi, provenite de la: substanţele explozive (focarul sau craterul, schije, ruperi, arsuri, furnizare, efecte distructive, efecte sonore), amestecurile explozive, succesiunea exploziilor, explozii fizice (crăpături, rupturi, datorate fisurilor, deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de recipientul explodat); microurme create de incendii şi explozii (particule de sticlă, vopsea, coloranţi, lacuri, pulberi combustibile, resturi de materiale combustibile arse); urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi altor obiecte (chei, cleşti, leviere, răngi, ciocane, sfredele, şurubelniţe, brocuri de sudură, şpan, pilitură, diagrame de aparaturi de măsură şi control); urme ale omului (mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului; urme biologice: sânge, salivă, păr, osteologice, miros, ţesuturi moi, arsuri; urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi ale altor obiecte folosite de om); urme de mijloacelor de transport (anvelope, roţi, scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi)[80].

Exploziile au loc prin eliberarea sau formarea brutală a unei enorme cantităţi de gaze, care prin presiune şi detentă produc un lucru mecanic considerabil, spărgând şi răsturnând toate obstacolele ce se opun expansiunii sale sau se găsesc pe traiectul său[81].

Ele se pot clasifica în explozii de substanţe explozive, explozii de atmosferă explozivă (se pot produce numai dacă există o anumită concentraţie a suspensiilor în aer şi dacă apare un factor declanşator detonator[82]), explozii fizice (ca urmare a suprapresiunii interne exercitate asupra pereţilor unor instalaţii, de pildă)[83]. Exploziile declanşate în spaţii închise necesită o anumită concentraţie de substanţe combustibile în amestec cu aerul, când intervine o sursă de aprindere[84]. Ameninţările la adresa securităţii naţionale se pot produce prin utilizarea tuturor categoriilor de explozii, urmare a unor activităţi de tip terorist (contra bunurilor: distrugerea cu exploziv a clădirilor, avioanelor, maşinilor, instalaţiilor, căilor de comunicaţii şi telecomunicaţii ori contra persoanelor: asasinate sub diferite forme: maşini capcană, explozivi tip semtex, scrisori, pachete-capcană etc.; a unor acţiuni realizate de un singur individ sau grupări constituite în acest scop şi îndreptate asupra unei persoane sau mai multe, vizând, cu predilecţie, clădirile ambasadelor, a unor instituţii şi organe de interes naţional sau internaţional, aeroporturi, locuri aglomerate: staţii C.F.R., metrou, săli de congrese, conferinţe etc.; unităţi şi sisteme de interes major pentru siguranţa naţională: combinate, uzine, telecomunicaţii etc.). Exploziile de substanţe explozive, mai precis atentatele cu exploziv reprezintă procedeul cel mai des utilizat de organizaţiile teroriste.[85]

În ce priveşte efectele unei bombe, arătăm că explozivii se transformă, funcţie de propagarea reacţiei chimice, după cum urmează:

Unda de şoc aeriană este determinată de natura explozivului utilizat (explozivii îmbogăţiţi cu unele produse metalice generează presiuni superioare – cca 25% – faţă de explozivii puri), de forma umpluturii explozive[86], precum şi de mediul în care explodează.[87]

Suflul exploziei este efectul mecanic ce produce pe traiectoria sa o undă de şoc aeriană. Lungimile corespunzătoare în metri ale razei de acţiune mortale sunt[88]:

Folosirea bombelor în realizarea atentatelor se poate face şi concertat, respectiv în mai multe locuri concomitent.

Utilizarea materialelor explozibile, a dispozitivelor explozive improvizate, producând modificări majore materiale în locurile unde sunt folosite, lasă urme materiale, ce pot fi căutate, descoperite, relevate, ridicate, examinate şi exploatate cu prilejul cercetării la faţa locului.

Urmele specifice se formează ca urmare a activităţii de producere ori preparare a dispozitivului exploziv, de montare a acestuia, de natura explozibilului şi puterea de distrugere a acestuia, de cantitatea de exploziv utilizată, mijloacele de iniţiere a exploziei, la spaţiul – închis sau deschis – unde s-a produs explozia, de itinerariul parcurs de făptuitori, de utilizarea unor elemente specifice. La locul unei explozii produse de substanţe explozive se întâlnesc următoarele urme:

– focarul (craterul) este locul unde distrugerea este maximă, distrugerile fiind mai mari sau mai mici, funcţie de natura explozivului folosit şi de modul concret de utilizare (cantitate, amplasare)[89]. Obiectele aflate în zona focarului vor fi distruse mai mult decât cele aflate la diferite distanţe de acesta[90];

– schijele plecate din focar spre diferite direcţii, răspândite radial (circular sau ovoidal), reproducând direcţia de propagare a undei de şoc[91];

– ruperi mai accentuate, în cazul când în apropierea craterului au existat obstacole rezistente;

– rupturi şi arsuri ca urmare a efectului presiunii ce se exercită în toate planurile, efect care este mai puternic pronunţat pe măsura îndepărtării de focar;

– urme de furnizare ce se găsesc la locul exploziei ca produse ale arderii;

– urme ale efectului distructiv ale fenomenului de absorbţie, ce se caracterizează în cazul unei explozii într-o încăpere prin dislocarea pereţilor, de regulă, spre interior (clădirile masive nu suferă, de obicei, nici o pagubă, în timp ce clădirile obişnuite sunt cele mai vulnerabile, datorită diferenţei de presiune dinspre exterior spre interior)[92];

– urmele distructive ale suflului exploziei, care pot fi descoperite la distanţe variate, în funcţie de puterea acestuia şi de obstacolele întâlnite. Câteva elemente ale construcţiei prezintă o mare sensibilitate la suflul exploziei: pereţii despărţitori, uşori, din cărămidă, acoperişurile de orice natură, geamurile[93]. Materialele expuse la efectul de suflu suferă daune variate: vehiculele uşoare pot fi răsturnate, echipamentele şi accesoriile proeminente sunt, în general, smulse din loc;

– resturi de obiecte sau materiale sfărâmate de explozie, care, prin vehiculare, se găsesc la diferite distanţe, în molozul creat, şi care produc urme formă[94];

– urme sonore specifice create prin producerea exploziei;

– propagarea unor zguduiri (unde seismice);

– apariţia incendierilor[95], detonărilor în lanţ (formarea unei pâlnii în pământ);

– urme existente pe corpul uman sau efectele bombelor asupra persoanelor, care sunt imediate sau pot apărea de timp: tulburări organice la nivelul plămânilor (mai ales sub formă de hemoragii sau rupturi pulmonare), tulburări auditive (provenite de la fisuri de timpan sau oculare, cauzate de corpurile străine ajunse în ochi), tăieri ori rupturi de membre (determinate de materialele – cuie, ţinte, cioburi – adăugate la dispozitivul exploziv, de la geamurile sparte, distruse), tulburări nervoase provocate de şocul suferit (faţa extrem de palidă, transpiraţie abundent, puls încetinit), comoţii cerebrale cu hemoragii ale meningelui şi leziuni ale encefalului (se manifestă prin pierderi de cunoştinţă, urmate de o stare de panică gravă, tremurat şi amnezie), consecinţe psihologice pe termen scurt sau lung (de exemplu neuroza traumatică)[96];

– urme fragmentare sau microurme ale resturilor dispozitivului exploziv (resturi din sticla din care era confecţionat “cocktail-ul Molotov” sau din materialul din care era confecţionată bomba artizanală-sticle vechi de sifon, maşina de gătit, valiza ce conţinea materialul exploziv, recipienţi – ce pot conţine urme de mâini, conduc la stabilirea provenienţei materialului, ale maşinii care o transportat bomba etc.[97]) sau chiar din reziduurile de exploziv, particule de vopsea, coloranţi, lacuri etc.; ori chiar particule de substanţă neexplodată în produsele arderii[98], particule de substanţă explozivă în forma iniţială sau transformate în procesul arderii, precum şi resturi de fitil Bickford[99];

– urme de miros (gazele produse de explozie care pot fi captate)[100];

– urme nespecifice exploziei propriu-zise, dar legate de acesta (urme de picioare, de mâini, ale mijloacelor de transport, de instrumente folosite, de documente, ambalaje – uneori chiar ale dispozitivului exploziv – ale obiectelor de îmbrăcăminte, ale altor obiecte folosite de om.

Obiectivele cercetării la faţa locului, constau în stabilirea modalităţilor şi mijloacelor folosite pentru comiterea faptei; unde este situat focarul (ele) incendiului sau/şi exploziei; identificarea persoanei (elor) care au provocat incendiul /explozia şi mobilul acesteia (ora); care este provenienţa substanţelor folosite; consecinţele evenimentului; dacă anterior provocării incendiului /exploziei au fost comise alte infracţiuni, a căror ascundere s-a urmărit prin această faptă[101]; dacă există factori externi (state, organizaţii teroriste, organisme suprastatale, puteri străine etc.) care au acţionat sau concertat astfel de manifestări ilicite la adresa securităţii naţionale.

Înştiinţate fiind despre producerea evenimentului, organele judiciare competente, procurorul, împreună cu lucrătorii desemnaţi din cadrul organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, vor stabili componenţa echipei de cercetare la faţa locului (alţi procurori, organe de investigaţie, specialişti criminalişti, specialişti, eventual experţi, din domeniul în care s-a produs evenimentul, organe de poliţie, jandarmerie, asigurarea din punct de vedere numeric a forţelor investigative, medici legişti); formarea mai multor echipe de cercetare, funcţie de amplasarea şi întinderea în spaţiu a evenimentului; asigurarea logistică (mijloace de transport, sistem de comunicare între membrii echipei), asigurarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare cercetării; după care se vor deplasa în cel mai scurt timp la faţa locului. În câmpul infracţiunii, procurorul va lua legătură cu responsabilii echipelor de intervenţie sosite primele la faţa locului (pompieri, brigada antiteroristă, echipele pirotehnice şi de genişti), pentru a se informa cu activităţile şi măsurile luate până la momentul ajungerii sale la locul faptei, în legătură cu datele şi informaţiile obţinute, în funcţie de care va dispune: completarea ori suplimentarea lor (în ce priveşte salvarea  victimelor, înlăturarea stărilor de pericol iminent, purtarea de negocieri cu făptuitorii, situaţia eventualilor ostatici luaţi, legătura cu unităţile spitaliceşti, unde au fost transportate victimele, desemnarea investigatorilor, care să se deplaseze la spitalele respective); măsurile de pază necesare în plus faţă de cele luate; măsurile de oprire a fluxului circulaţiei rutiere sau feroviare ori redirijarea acestuia, înlăturarea persoanelor curioase, sistemul de comunicare cu jurnaliştii şi reporterii radio-TV; comunicarea cu reprezentanţii autorizaţi ai ambasadelor, consulatelor în cazul în care evenimentul s-a produs într-un spaţiu din cele menţionate în Convenţia de la Viena din 1961 şi 1964. În acelaşi timp, echipa de cercetare va evalua necesitatea suplimentării numerice, logistice şi cu mijloace tehnice.

În situaţia în care evenimentul s-a produs într-o unitate economică, industrială, agricolă, de cercetare, militară, se vor lua primele informaţii de la reprezentanţii acestora în legătură cu oprirea funcţionării instalaţiilor, maşinilor, mijloacelor, a pericolelor potenţiale ce se pot ivi în continuare, evacuarea angajaţilor ş.a.m.d.

Nu se omite luarea măsurilor de protecţie atât a componenţilor echipei de cercetare, cât şi a membrilor familiilor victimelor, a domiciliului acestora, a persoanelor ţinte posibile, dar şi a unor clădiri, instalaţii, căi de comunicaţie, telecomunicaţii, obiective de genul celora care au fost vizate.

Echipa de cercetare la faţa locului va observa amprenta arsonului sau exploziei[102], ceea ce oferă posibilitatea primului contact vizual cu ansamblul locului faptei şi determinării locului săvârşirii infracţiunii, în sens criminalistic, care poate fi: spaţiu închis (imobil, apartament, dependinţe, hale industriale, depozite, aeroporturi, săli de conferinţe, congrese, clădiri ale unor instituţii, reprezentanţe diplomatice, consulare, vase, aeronave, vagoane, garnituri de tren, tuneluri, autovehicule, metrou, staţii feroviare, staţii de metrou, pasaje subterane, săli de spectacole, centre comerciale, birouri), spaţiu deschis (locul în care a izbucnit arsonul) ori s-a produs explozia (stradă, arteră de circulaţie, quartale de imobile, grădini şi terase publice, stadioane, instalaţii feroviare, rutiere, aeronautice – turn de control –, industriale, militare, păduri şi zone forestiere, combinate industriale, centrale nucleare, depozite de furaje ori silozuri în aer liber, turnuri de apă, baraje, piste de decolare şi aterizare, căi de comunicaţie, instalaţii electrice, platforme industriale, garaje în aer liber, instalaţii de telecomunicaţii) şi zona cuprinsă între locul propriu-zis al arsonului sau exploziei şi cel până la care s-a extins ori a acţionat suflul exploziei atât pe orizontală, cât şi pe verticală (imobilul, pereţii, instalaţiile şi obiectele prezente în zona exploziei; împrejurimile craterului până la o distanţă apreciată ca fiind depozitară de urme, funcţie de genul dispozitivului exploziv folosit, intensitatea suflului exploziei, direcţia de propagare şi factorii climatici şi meteorologici, apele curgătoare, puţurile, mlaştinile, stufărişul, copacii etc., dacă se apreciază că pot conţine urme ale exploziei).[103]

Pentru a putea realiza dimensiunile, proporţiile evenimentului şi a aprecia asupra determinării locului săvârşirii infracţiunii se recomandă survolarea zonei, ocazie cu care se pot stabili punctele principale de intervenţie şi, în acelaşi timp, pentru orientarea în derularea cercetării la faţa locului, iar pe de altă parte se execută filmări şi fotografieri de ansamblu, dar şi asupra evoluţiei focului sau al efectelor produse prin arson sau explozie.[104] Este cazul incendiilor şi exploziilor de mari proporţii. În situaţia în care a fost întrerupt curentul electric şi nu există lumină naturală, va fi asigurată lumină artificială de la lămpi puternice ori de la farurile autovehiculelor de intervenţie.

În raport de examinările iniţiale, informaţiile obţinute şi determinarea locului săvârşirii faptei, membrii echipei de cercetare vor face o primă evaluare a situaţiei concrete, care, printre altele, cuprinde prefigurarea în plan mental a cauzelor producerii incendiului sau exploziei, a acţiunii făptuitorului (ilor)[105], necesarului de forţe investigative şi mijloace tehnice specifice, după care vor purcede la stabilirea sarcinilor componenţilor echipei, succesiunea efectuării activităţilor ce urmează a se derula şi a modului concret de începere a cercetării propriu-zise, precum şi comunicarea la sediul organelor de urmărire penală şi răspunzătoare de aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale a ipotezelor preliminare de lucru[106], legătura de acest gen ţinându-se permanent, pe măsura obţinerii de date, indicii, informaţii, probe de la locul cercetat, în vederea asigurării schimbului reciproc de informaţii şi antrenării instituţiilor, organelor şi specialiştilor necesari. Acelaşi sistem de comunicare se va păstra continuu cu forţele care execută măsurile de intervenţie la locul faptei.

Echipele de investigatori vor începe activitatea de culegere de informaţii în perimetrul locului faptei şi în zonele limitrofe. Remarcarea prezenţei urmelor mijloacelor de transport înspre şi dinspre locul faptei, sau deplasarea ori fuga precipitată a unor persoane, determină declanşarea operaţiunilor de urmărire (pe jos, cu autovehicule, uneori, cu elicopterul) a acestora, de către echipe destinate acestui scop şi dotate corespunzător. Primirea unor mesaje, denunţuri sau comunicate prin care se indică date în legătură cu evenimentul produs ori acţiunile ilicite consumate sunt revendicate, vor fi înregistrate pe bandă magnetică şi exploatate criminalistic şi informativ de îndată, motiv pentru care echipa de cercetare trebuie să fie dotată cu mijloacele tehnice corespunzătoare. O echipă de anchetatori (procurori, cadre ale organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, lucrători de poliţie) are sarcina de a proceda la ascultarea martorilor oculari, angajaţii unităţii afectate, persoanelor suspecte reţinute pentru cercetări, victime, – la locul faptei sau la unităţile spitaliceşti unde au fost transportate –, ori chiar la sediul organului judiciar, va ridica documente, înscrisuri, fişe tehnologice necesare investigaţiei. Este recomandabil ca declaraţiile persoanelor ascultate să fie fixate pe bandă magnetică sau videofilmate. Echipa de specialişti criminalişti, specialişti ori experţi din domeniul în care s-a produs evenimentul însoţiţi de procurorul criminalist primeşte sarcina de căutare, descoperire, relevare, fixare şi ridicare a urmelor din câmpul infracţiunii. Apreciem că, la cercetarea incendiilor şi exploziilor de amploare, care afectează zone întinse, – pe orizontală sau verticală –, această echipă poate să fie formată din mai multe module, care să efectueze cercetarea concomitent pe sectoare, restrânse, în care a fost împărţit locul faptei, desigur sub o coordonare unică ce aparţine conducătorului echipei de cercetare la faţa locului. O altă echipă va asigura examinarea cadavrelor şi va desfăşura activităţi de identificare a acestora, potrivit regulilor criminalistice. În sfârşit, echipa de analiză, sinteză şi evaluare acumulează, la faţa locului, toate datele şi informaţiile rezultate din activităţile derulate cu prilejul intervenţiilor şi cercetărilor întreprinse, pentru a putea evalua situaţiile, să orienteze şi dirijeze celelalte echipe pentru realizarea scopului cercetării, precum şi pentru direcţionarea investigaţiilor.

Rezultă că, cercetarea la faţa locului în cazul ameninţărilor la adresa securităţii naţionale produse prin incendieri sau explozii, de mare întindere sau amploare, ce afectează zone întinse, se constituie o echipă complexă de cercetare, atât sub aspect funcţional cât şi numeric.

Activităţile derulate încă din aceste momente au un caracter dinamic şi operativ, ceea ce caracterizează în general cercetarea la faţa locului, fără însă a exista, anticipat, vreo limitare în timp a cercetării, ce se va desfăşura atâta vreme cât este necesar pentru descoperirea tuturor urmelor.

În cazul incendiilor sau exploziilor în spaţii închise, echipa de cercetare va avea componenţa determinată de întinderea spaţiului respectiv (o singură încăpere, un apartament sau un imobil ori o hală industrială, depozit etc. sau, dimpotrivă, o clădire cu mai multe apartamente sau birouri, o secţie din cadrul unui combinat, un laborator mare ş.a.), iar în situaţia maşinilor-capcană de pe stradă ori amplasate în faţa unor instituţii, hoteluri, locuri aglomerate sa va aprecia în mod corespunzător.

Metoda de cercetare propriu-zisă a locului faptei este aleasă funcţie de situaţia concretă de la faţa locului şi de activităţile echipelor de intervenţie: de regulă, cercetarea începe de la centrul zonei stabilite spre periferie, adică din zona în care se găseşte focarul sau focarele incendiului/exploziei spre zonele marginale[107]. Atunci însă, când în zona centrală se derulează activităţi de căutare a victimelor sub dărâmături, de eliberare a materialelor distruse, deteriorate, căzute, de stingere efectivă a flăcărilor, de înlăturare a posibilităţilor de extindere a incendiului precum şi de verificare din punct de vedere al securităţii zonei, cercetarea poate să înceapă în sens invers, deci dinspre zonele marginale spre locul focarului incendiului sau exploziei, accesul în zona focarului fiind permis echipei de cercetare, numai după îndepărtarea oricărei situaţii de pericol. Se va recurge la metoda sectorizării locului săvârşirii infracţiunii. Cercetarea se poate face în cercuri concentrice sau spirală.

Examinarea criminalistică a maşinii-capcană sau a resturilor acesteia va avea loc după ce echipa de pirotehnişti şi genişti a verificat-o complet, a dezamorsat eventuale bombe sau materiale explozive în stare de funcţionare, şi după ce s-a făcut verificarea specifică în zonă.[108]

Activităţile de cercetare propriu-zisă la faţa locului parcurg cele două etape cunoscute: faza statică şi faza dinamică, dar sunt supuse şi unei alte succesiuni, şi anume: activităţi desfăşurate în timpul intervenţiei forţelor de intervenţie (în paralel cu luarea măsurilor operative pentru organizarea stingerii incendiului şi înlăturarea pericolelor unor noi explozii) şi activităţi derulate după lichidarea incendiului şi eliminarea oricăror riscuri explozive ori de altă natură.

– În timpul executării lucrărilor de intervenţie, se vor nota şi fixa prin fotografiere şi filmare efectele specifice incendiului (dimensiunea: suprafaţa incendiată, extindere la vecinătăţi; gradul de dezvoltare şi intensitate; starea uşilor şi ferestrelor[109]; existenţa mai multor focare distincte[110]; prăbuşirea unor elemente de construcţie[111]; cedarea unor elemente compartimentare; înălţimea şi culoarea flăcării; culoarea şi mirosul fumului; direcţia şi intensitatea vântului, alte fenomene meteo[112]; viteza de propagare a incendiului[113];existenţa unor mirosuri neobişnuite[114]; obstacole care au împiedicat intervenţia operativă a pompierilor[115]; distrugerea sau scoaterea din funcţiune a sistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de detectare, semnalizare, limitare şi stingere a incendiilor astfel încât propagarea să nu fie încetinită (deschiderea uşilor antifoc, descărcarea sau îndepărtarea stingătoarelor, blocarea sau tăierea armăturilor instalaţiei de splinkere ş.a.)[116], sau ale exploziei [fixarea ariei de răspândire a materialelor, obiectelor sau a unor fragmente proiectate la diferite distanţe, craterele de diferite dimensiuni în raport cu amploarea exploziei, distrugerea sau deformarea obiectelor (maşini, vagoane, avioane, metrouri), construcţiilor, instalaţiilor, geamurile sparte (acestea cad în interiorul încăperilor când explozia s-a produs în interiorul încăperii sau clădirii)[117], precizarea ambianţei existente la locul faptei înainte şi după eveniment[118]]. În ambele genuri de evenimente se vor nota: persoanele care au anunţat producerea evenimentului; situaţia existentă la locul incendiului/exploziei în ce priveşte funcţionarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, aparatelor de măsură şi control ş.a.; şi se va observa fuga precipitată a unei (unor) persoane de la locul faptei, prezenţa unor persoane suspecte, a celor cu comportament ciudat, urme proaspete (om, mijloc de transport) în apropierea locului respectiv (pe zăpadă, noroi, iarbă călcată), urmele de forţare la uşi, ferestre (gratii tăiate sau smulse). Se vor solicita relaţii şi se vor viziona casetele video de la sistemele de supraveghere electronică existente.

– Activităţile întreprinse după epuizarea măsurilor de intervenţie se circumscriu celor două faze ale cercetării locului faptei: faza statică, în care se urmăreşte identificarea efectelor produse asupra construcţiei şi vecinătăţilor, ale maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, căilor de comunicaţii, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţii, produselor industriale sau agricole; pătrunderea în interiorul perimetrului stabilit ca loc al săvârşirii faptei (focarul incendiului, exploziei şi zonele limitrofe) şi parcurgerea întregului spaţiu afectat pentru formarea imaginii de ansamblu; sectorizarea locului evenimentului şi examinarea în amănunţime a fiecărui sector, se urmăreşte stabilirea interdependenţei dintre diferite urme şi obiecte, modificările faţă de situaţia normală, poziţia şi amplasarea victimei (elor) în raport cu reperele fixe; analizarea amprentei arsonului sau exploziei, inventarierea urmelor vizibile şi amplasarea acestora; identificarea căilor de acces ale făptuitorilor; şi faza dinamică, în care se caută, descoperă, relevă, fixează, ridică, examinează şi analizează urmele existente pe fiecare obiect, a celor de pe cadavre, maşini, instalaţii, în contextul interdependenţei fiecărui detaliu.

Căutarea şi descoperirea urmelor în caz de incendiu[119] se face, în mod meticulos, examinându-se urmele de arsură şi fumizare, carbonizarea lemnului, instalaţiile electrice şi tablourile de siguranţă ş.a., ceea ce conduce la identificarea focarului şi astfel, la materialul incendiar folosit.

Urme de cârpe îmbibate cu benzină[120]; de anvelope pe care s-a turnat benzină[121]; de cockteil Molotov (sticlă cu benzină cu fitil înăuntru, resturile de sticlă putând conţine impresiuni digito-palmare)[122]; de acceleratori (lichide inflamabile: benzină, alcool, motorină, acetonă, diferiţi solvenţi, solide: fosfor, glicerină, hârtie, textile) găsite pe podea, covoare, mochete, mobilier[123]; urme de recipienţi, sticle, resturi de material lemnos utilizabile pentru transportul lichidelor inflamabile[124]; urme de dispozitive sau sisteme incendiare (becuri acoperite cu hârtie, aparate electrice în contact cu materiale combustibile ş.a.); urme de surse de aprindere cu flacără (chibrit, lumânare, brichetă, felinare, lămpi de petrol ş.a.)[125]; urme de corpuri incandescente (ţigara[126]; becuri incandescente ş.a.); urme de realizarea fenomenului de scurt-circuit[127]; urme ale folosirii intenţionate ale instalaţiilor de iluminat cu fluorescenţă[128]; urme ale unor montaje ce produc scurtcircuit, pornirea unui utilaj, funcţionarea unui întrerupător ce iniţiază aprinderea amestecurilor explozive, prin scânteie; urme de miros neobişnuite în mediul ambiant respectiv[129]; prezenţa unor urme de substanţe piroforice (fosfor alb, sodiu) ori a unor urme de substanţe incendiare (electronul[130],termitul, napalmul[131]) care se pot obţine cu mijloace artizanale; urme existente pe obiectele de îmbrăcăminte sau pe corpul (mâinile, faţa) persoanelor suspecte, reţinute la faţa locului (resturi de materii şi substanţe incendiare)[132] ş.a., indică arsonul şi sunt de natură a oferi date, care asociate cu altele (din categoria urmelor lăsate de om: digitale, de încălţăminte, biologice), prin interpretarea lor criminalistică, pot conduce la identificarea făptuitorului[133]. Obiectele purtătoare de urme se vor trata cu rodocrit, pentru a depista eventuala folosire a lubrifianţilor la pornirea sau întreţinerea focului, în caz pozitiv, materialele arse colorându-se în roşu[134]. Pentru ridicarea materialelor din hârtie sau de textile carbonizate se pulverizează un strat subţire de polivinil – pirolidon[135].

În această fază a activităţilor derulate la faţa locului se lămuresc şi “împrejurările controversate”, cunoscute fiind încercările făptuitorilor de a disimula acţiunea lor intenţionată, prin simularea unor alte cauze ale producerii incendiului[136]. Pentru clarificarea acestora, în faza dinamică a cercetării, vor fi examinate, cu concursul specialiştilor, instalaţiile tehnologice şi utilitare, aparatura, respectarea parametrilor tehnologici, pentru a se stabili dacă se aflau în funcţiune sau nu în momentul iniţierii incendiului (stabilirea poziţiei – pornit/oprit – a butoanelor de pornire, întrerupătoarelor, comutatoarelor, stecherelor, cordoanelor de alimentare) şi starea lor tehnică, elementele de protecţie ale instalaţiilor, urmele de topituri, deformări, instalaţiile de încălzire. Se vor ridica probe din produsele aflate pe fluxul tehnologic în diferite puncte ale acestuia, se vor preleva probe de sol, de cenuşă, de resturi de obiecte arse, în vederea examinării lor în laborator.

Evaluarea pagubelor produse, stabilirea integrală a urmărilor arsonului, reprezintă o latură importantă a activităţilor derulate în faza dinamică a cercetării la locul faptei, care se suplimentează pe parcursul investigaţiei declanşate.

Rol extrem de important în cercetarea locului faptei, îndeosebi pentru stabilirea cauzelor incendiului şi delimitarea acestora în incendii cu cauzalitate tehnică, accidente industriale, din neglijenţă sau, dimpotrivă, arson, în stabilirea şi clarificarea pachetului de ipoteze şi versiuni, până la stabilirea univocă a direcţiei de investigare, îl au, alături de criminalişti, specialişti şi experţi, precum şi ceilalţi membri ai echipei de cercetare, organele de pompieri, prin proprii investigatori şi componenţi ai echipei de intervenţie.

În situaţia exploziilor, căutarea şi descoperirea urmelor au acelaşi caracter de meticulozitate şi minuţiozitate, ce necesită răbdare şi cunoştinţe speciale, precum şi utilizarea tuturor mijloacelor tehnice specifice (detectorul magnetic, detectorul de cadavre, detectorul cu radiaţii ultraviolete, instrumente pentru efectuarea de săpături în pământ ori de căutare sub dărâmături a urmelor ce au legătură cu explozia).

Marea diversitate a locurilor unde sunt instalate dispozitivele explozive improvizate (D.E.I.), artizanale ori de tip militar[137], a metodelor utilizate[138], compoziţia materialului exploziv, modul de disimulare[139], fac din căutarea şi descoperirea urmelor o activitate extrem de dificilă şi laborioasă, ce necesită dislocarea de forţe masive[140].

În cazul în care efectele bombei utilizate au afectat structura clădirii, există dărâmături, moloz, resturi de materiale de construcţie va fi utilizată metoda “strat după strat” (pentru degajarea prăbuşirilor);  examinarea bucată cu bucată a fragmentelor metalice[141], în cazul oricărei explozii; sunt examinate orice fel de ambalaje ale unor produse[142]; resturi sau fragmente de bagaje, valize[143]; hârtia unor plicuri, pachete primite la reşedinţa persoanelor vizate de atentatori, ce pot conţine urme ale materialului exploziv; fire subţiri de oţel[144].

Pe obiectele de îmbrăcăminte sau resturi ale acestora se formează urme de nisip, praf;[145] iar durerile de cap, greaţa şi deformarea perceperilor vizuale, indică manipularea dinamitei gelatinoase;[146] resturile din ambalajul unor substanţe explozive, indică provenienţa acestora,[147] indică provenienţa şi felul substanţei ori materialului exploziv. Atenţie sporită se acordă urmelor de miros, care se simte mai bine printre ruinele din centrul exploziei.[148]

În câmpul infracţiunii sau pe itinerarul parcurs de făptuitori se pot găsi rămăşiţe neexplodate ale materialului exploziv, ori particule de substanţă neexplodată, resturi de fitil Bickford,[149] de explozor (fitilul detonant),[150] ori bucăţi de exploziv plastic[151] sau chiar D.E.I.[152] Descoperirea de fragmente de metal sau sticlă cu urme de pulbere neagră, piuliţe, buloane, cioburi de sticlă, ace indică folosirea unor bombe confecţionate artizanal (tip “grenade de mână de Beirut” utilizate de terorişti libanezi, în anii 1980). În general, în statele occidentale şi S.U.A., toate uzinele producătoare de substanţe explozive introduc în compoziţia explozibililor, nişte particule minuscule, numite “markeri”, care descoperiţi la faţa locului conduc la identificarea uzinei producătoare şi, eventual, a beneficiarului explozibililor.[153] Pentru descoperirea acestor categorii de urme, dar şi a altora, practic se va realiza o “periere” a câmpului infracţiunii, o “trecere prin sită” a molozului, bucăţilor de pământ şi resturilor materiale, pentru descoperirea microurmelor.

Dimensiunile craterului exploziei, distrugerile constatate asupra automobilelor, betonului, structurilor de oţel permit evaluarea vitezei de detonare şi a cantităţii de încărcătură explozivă.[154]

Fixarea, ridicarea, conservarea şi manipularea urmelor se face cu atenţie, potrivit regulilor criminalistice recomandate în lucrările de specialitate, în aşa fel încât să nu se distrugă, altereze, diminueze[155].

Conchidem prin a arăta că urmele de fumizare sau reziduurile de ardere pot indica substanţa explozivă folosită, descoperirea unor instrumente sau obiecte utilizate la confecţionarea dispozitivelor explozive pot conduce la restrângerea cercului persoanelor suspecte şi chiar la identificarea autorului, prin relevarea concepţiei de producere a dispozitivului, uneori, prin descoperirea unor impresiuni papilare rămase pe piesele componente. Unul din obiectivele principale ale cercetării criminalistice în cazul atentatelor cu bombe îl reprezintă decelarea modului în care a fost conceput şi executat dispozitivul exploziv improvizat sau artizanal, ceea ce este realizabil prin valorificarea urmelor de la locul faptei (funingine, resturi de substanţă explozibilă, fragmente de capsă pirotehnică, urme de branşare a cablurilor la sistemul electric al autoturismelor etc.).[156]

Unele atentate cu bombă nu îşi produc efectele scontate fie că făptuitorii care transportă dispozitivele explozive le manipulează necorespunzător,[157] fie că mecanismul improvizat sau artizanal se declanşează, din diferite cauze (declanşatorul se declanşează singur pentru că un radioamator oarecare emisese semnal care a interferat decodorul bombei teleghidate;[158] detonatorul bombei explodează în mâinile celui care execută atentatul[159]), fie datorită unor defecţiuni tehnice,[160] fie sunt descoperite[161].

Alte atentate sunt realizate de organizaţii teroriste sau complotiste, prin intermediul unor executanţi sinucigaşi (este cazul conducătorilor maşinilor – capcană sau a acelora care poartă asupra lor mecanismul exploziv sub forma unui pachet, sacoşă, valiză şi devin pasagerii unui tren, metrou, avion, ce reprezintă ţinta atentatului), acceptând propriul deces, din diferite considerente, politice, religioase etc. În alte situaţii dispozitivul exploziv utilizat nu îşi produce efectul asupra ţintei vizate de atentator[162] (error in personam sau aberratio ictus), ceea ce din punct de vedere strict criminalistic nu interesează, cu ocazia cercetării locului faptei, toate urmele create fiind cercetate.

Există împrejurări în care intervenţia pripită şi neprofesionistă a unor poliţişti în încercarea de dezamorsare, conduc la decesul acestora,[163] după cum şi intervenţia specialiştilor implică acest risc[164].

Atentatele cu dispozitive explozive se pot produce concomitent, în locuri diferite, alese de atentatori,[165] la distanţe mai mici sau mai mari unul de altul, în aceleaşi localităţi sau localităţi diferite, dar având un numitor comun: destabilizare politică, socială, crearea de panică, bulversarea ordinii şi siguranţei publice.

Multe atentate care vizează siguranţa naţională sunt revendicate, la puţin timp de la producerea efectelor distructive şi letale, de atentatori (organizaţii extremiste, teroriste) fie mijloacelor de comunicare în masă (efectul mediatic fiind unul din scopurile urmărite de anumite organizaţii teroriste, pentru a-şi promova ideologia şi, în acelaşi timp, imaginea), fie chiar organelor răspunzătoare cu aplicarea legii, situaţie în care investigaţiei îi este lămurit mobilul şi scopul acţiunii, rămânându-i de clarificat celelalte probleme legate de identificarea autorului nemijlocit al faptei, complicităţile şi administrarea probelor.

Un aspect important rezidă în receptarea de către organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale atât al revendicării atentatelor/incendiilor, cât şi al alertelor false referitoare la acte teroriste de asemenea gen,[166] atunci când se produc prin anunţuri telefonice, prin utilizarea de mijloace tehnice,[167] care pot conduce la identificarea conlocutorului (expertiza vocii şi vorbirii), sau chiar surprinderea acestuia în momentul convorbirii.

Toate situaţiile enunţate mai sus nu sunt de natură de a diminua, într-un fel sau altul, importanţa cercetării la faţa locului, ce se va derula în parametrii tactici criminalistici evocaţi anterior. Atunci când sunt găsite ori descoperite[168] dispozitivele explozive improvizate care nu au detonat activitatea desfăşurată de forţele de intervenţie (genişti, pirotehnişti ai organelor Ministerului de Interne ori ai brigăzii antiteroriste din cadrul SRI) de dezamorsare, permite examinarea, în condiţii de laborator, a pieselor componente, a substanţei sau combinaţiei de substanţe explozive, concepţia de producere, ceea ce oferă posibilităţi de identificare criminalistică.[169] Situaţie similară există şi în cazul scrisorilor-capcană[170] ori pachetelor-capcană[171].

La fel, şi în cazurile în care organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, urmare a „activităţilor specifice” derulate, descoperă astfel de dispozitive explozive, cu ocazia percheziţiilor.

Echipa de cercetare la faţa locului a exploziilor determinate de diferitele mecanisme explozive este, în majoritatea cazurilor, sprijinită în descoperirea urmelor, de către echipele de intervenţie aflate în câmpul infracţiunii, iar aportul specialiştilor genişti şi pirotehnişti este considerabil.

Practica investigării infracţiunii de acte de diversiune a înregistrat utilizarea materialelor explozive improvizate sau artizanale pe calea rulantă a traficului feroviar, de metrou de suprafaţă, şi lucrările de artă aferente liniei de cale ferată (viaducte, poduri, tuneluri etc.)[172], la conductele de aducţiune ale hidrocentralelor, conductelor de gaze ori petrol, reţele de irigaţii, depozite de alimente active sau din rezerva de stat etc. În astfel de împrejurări, locul faptei “se dilată”, iar cercetarea criminalistică va viza urmele de încălţăminte, ale mijloacelor de transport ş.a., care se găsesc pe itinerarele parcurse de făptuitori înspre şi dinspre câmpul infracţiunii.

Catastrofele aeriene datorate exploziilor,[173] determină împrăştierea resturilor aeronavei pe o suprafaţă mare, direct proporţională cu înălţimea la care se efectua zborul şi cu greutatea pieselor răspândite[174] ceea ce, de asemenea, extinde aria de cercetare la locul faptei, în vederea căutării şi descoperirii urmelor care au legătură cu acţiunea ilicită consumată.

La catastrofele navale determinate de utilizarea dispozitivelor explozive, atunci când nava s-a scufundat parţial sau în întregime[175], delimitarea perimetrului de cercetare se marchează prin geamanduri sau jaloane plutitoare la suprafaţă, iar sub apă cu lămpi de 60-100W, montate în globuri de protecţie, fiind necesare mijloace tehnice de examinare şi fotografiere ori filmare, la suprafaţa apei şi subacvatice, proiectoare cu sursă de alimentare proprie pentru iluminare la adâncime, aparatură necesară pentru scufundare, scafandri,[176] aparate de descarcerare.

O activitatea extrem de importantă a cercetării la faţa locului o reprezintă examinarea obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte ori resturilor acestora, a cărei rezultate oferă date şi indicii sub mai multe aspecte: sunt purtătoare de urme ale incendiului sau exploziei; conduc la identificarea victimelor sau a făptuitorilor[177]; se poate stabili poziţia ocupată de persoanele aflate în câmpul infracţiunii[178].

În situaţia în care, de pildă, cadavrele au fost transportate la morgă, înaintea examinării îmbrăcămintei, obiectele vestimentare se vor recupera sau obţine de la aparţinători ori administraţia spitalului[179], expertizarea lor fiind necesară pentru descoperirea eventualilor compuşi chimici specifici încărcăturii explozive din dispozitivul ori mecanismul exploziv.

Examinarea victimelor manifestărilor ilicite comise prin incendiere (arson) sau utilizarea dispozitivelor explozive improvizate şi stabilirea leziunilor pe care le prezintă intră în atribuţiile medicului legist, respectiv a echipei de cercetare la faţa locului, fiind necesară pentru evidenţierea leziunilor exterioare şi pentru stabilirea corespondenţei între urmele de pe obiectele de îmbrăcăminte şi acestea, şi dintre leziunile externe şi cele interne, care se vor decela cu ocazia autopsiei.

Particularităţile unor atentate cu materiale incendiare ori substanţe explozive constau în dislocarea unor elemente de construcţie, sfărâmarea unor componente mari din structura de rezistenţă din betoane, metalică etc., şi intrarea în contact (loviri din diferite părţi, compresiune) cu corpul omenesc conducând la desfigurarea, dezmembrarea, sfârtecarea, spulberarea şi împrăştierea acestuia[180], ceea ce implică constituirea unei echipe de sortare a cadavrelor[181], de recuperare a resturilor sau bucăţilor de cadavre[182], în scopul identificării[183]. Asamblarea cadavrelor dezmembrate se va face numai după consultarea medicului legist, încă din primul moment al scoaterii lor de la locul catastrofei[184].

4.2. Particularităţi în cazul atentatelor bioteroriste

Ameninţările la adresa securităţii naţionale care se circumscriu infracţiunilor de atentat care pune în pericol securitatea naţională ori infracţiuni contra unei persoane care se bucură de protecţie internaţională se pot prezenta sub forma utilizării faţă de o  anumită persoană sau un grup de persoane ori colectivităţi, de agenţi chimici sau toxici în medii închise ori deschise, în diferite modalităţi de răspândire. Astfel de manifestări ilicite pot îmbrăca haina terorismului respectiv a bioterorismului[185] şi, atunci când sunt folosite în scopul distrugerii în masă, poartă denumirea generică de arme de distrugere în masă. În cazul utilizării unor asemenea agenţi toxici, locul săvârşirii infracţiunii îl constituie spaţiul închis unde au fost folosiţi (încăperi, imobile, metrouri, clădiri vizate drept ţintă, în general locurile unde se află colectivităţi, locurile unde se păstrează alimente sau băuturi) sau spaţiul deschis (terenuri, rezervoare de apă, piscine etc.).

Urmele caracteristice pot fi descoperite în sistemele de ventilaţie de climatizare, cele mai decelabile fiind  urmele de miros[186], dar se relevă în mod evident în reacţiile organismului uman[187].

Obiectivul cercetării la faţa locului îl reprezintă în principal, identificarea sursei sau focarului de infecţie ori de toxicitate şi calea de transmitere[188]; determinarea ariei de răspândire (locul producerii efectelor folosirii agenţilor biologici ori chimici), în vederea izolării acestuia şi instaurării măsurilor de protecţie care se impun (carantină, internarea victimelor, în mod izolat, în unităţi spitaliceşti anume desemnate etc.); stabilirea locului (laboratoarelor clandestine ori quasioficiale) unde s-au cultivat, preparat şi produs ori de unde s-au sustras agenţii; identificarea persoanelor pe corpul cărora s-au produs manifestările clinice ori modificările caracteristice (persoanele care au avut contact cu mediul respectiv); căutarea şi descoperirea urmelor[189]; identificarea făptuitorului(ilor)[190].

Premergător cercetării la faţa locului sunt derulate activităţi de protecţie specifice desfăşurate de forţe de intervenţie specializate, formate din biologi, medici, poliţişti, dotate corespunzător, care au rol şi sarcini în descoperirea sursei şi focarului[191]. Numai după luarea măsurilor de protecţie adecvate, se pătrunde la locul săvârşirii faptei de echipa de cercetare, care, la rândul ei, este asigurată cu mijloacele de protecţie corespunzătoare, în prezenţa obligatorie a specialiştilor, iar activitatea de căutare, descoperire, ridicarea şi manipularea urmelor este supusă unor reguli specifice de protecţie[192]. Măsurile pregătitoare cercetării propriu-zise mai rezidă în izolarea totală a victimelor contaminate[193] sau a zonelor ori spaţiilor în care s-a produs efectul.

Se vor preleva probe de aer şi de produse biologice de către specialiştii biologi, toxicologi, în studiul medicinii ş.a., care intră, în mod obligatoriu, în componenţa echipei de cercetare.

Salvarea victimelor, aerisirea spaţiilor închise, dispunerea şi luarea măsurilor preventive care se impun (evacuarea persoanelor şi animalelor, vaccinarea acestora, distrugerea şi asanarea culturilor şi terenurilor infestate, utilizarea antidoturilor, în apă, aer, izolarea sistemelor de aerisire şi climatizare, curăţarea conductelor de alimentare, instituirea carantinei) sunt activităţi prioritare în situaţia folosirii agenţilor chimici şi biologici, care se declanşează imediat consecutiv găsirii sursei generatoare.

Obiectele purtătoare de urme se examinează în locuri şi laboratoare izolate, amenajate special, în vederea eliminării oricărui risc de răspândire ori contaminare.

Examinarea victimelor în viaţă şi a celor decedate, de către medicul legist împreună cu alţi medici specialişti şi autopsierea cadavrelor reprezintă o componentă esenţială a investigaţiei manifestărilor ilicite la adresa securității naţionale realizate prin utilizarea agenţilor biologici şi chimici.

Manifestarea ilicită realizată prin folosirea agenţilor biologici sau chimici poate să îşi producă urmările (de exemplu: efectele asupra fiinţelor) şi într-un timp mai îndelungat faţă de momentul executării acţiunii infracţionale.

De pildă, acţiunea de iradiere sistematică, în timp, a unei zone populate, ori inducerea în masă a îmbolnăvirilor ca urmare a contaminării indivizilor dintr-o regiune sau prin răspândirea unor microbi, viruşi, agenţi declanşatori ai maladiilor.

În astfel de situaţii, de regulă, primii care i-au la cunoştinţă despre o eventuală utilizare a agenţilor chimici ori biologici, sunt cadrele medicale din zona infestată, care, realizând cauza medicală a decesului sau bolii şi amploarea fenomenului, încunoştiinţează organele de urmărire penală. Pe de altă parte, organele judiciare pot fi încunoştiinţate prin plângerea ori denunţul formulat chiar de o singură parte vătămată ori aparţinători ai acesteia.

Cercetarea la faţa locului, se declanşează urmare a unei astfel de modalităţi de sesizare, şi va avea ca obiectiv principal stabilirea sursei sau focarului de infecţie ori toxicitate şi examinarea criminalistică a zonei, asociată cu celelalte activităţi de natură investigativă.

Particularitatea rezidă în aceea că momentul efectuării cercetării la faţa locului este relativ îndepărtat, în timp, de momentul producerii efectului acţiunii ilicite, cu toate inconvenientele ce decurg de aici.

4.3. Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul atentatelor săvârşite cu diferite categorii de arme de foc

Infracţiunile de atentat care pun în pericol securitatea naţională şi contra unei persoane care se bucură de protecţie internaţională sunt susceptibile de a fi comise prin utilizarea unor arme mai mult sau mai puţin performante (cu lunetă, cu raze infraroşii, cu amortizor de zgomot, grenade ş.a.)[194], de către unul sau mai mulţi atentatori, împotriva uneia sau mai multor ţinte vizate (personalităţi ale vieţii politice, şefi de state, guverne, persoane ce îndeplinesc funcţii sau activităţi importante, reprezentanţi oficiali ai unor state străine), în spaţii închise (sedii de instituţii, domicilii, camere de hotel, autovehicule) ori deschise (reuniuni în aer liber, stadioane, locuri de vânătoare, zone rezidenţiale, curţi, amenajări private exterioare ş.a.).

Obiectivele cercetării la faţa locului constau în delimitarea locului săvârşirii infracţiunii, căutarea, descoperirea, relevarea, ridicarea şi conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii, stabilirea martorilor oculari ai comiterii acţiunii ilicite, identificarea făptuitorului, descoperirea mijloacelor utilizate la comiterea faptei, prinderea şi reţinerea autorilor şi documentarea activităţii infracţionale. Echipa de cercetare la faţa locului va avea ca sarcină, în măsura în care problemele nu au fost rezolvate până la momentul sosirii la locul faptei, salvarea victimelor manifestării ilicite, înlăturarea situaţiilor de pericol care mai subzistă, asigurarea conservării urmelor existente în câmpul infracţiunii.

Locul săvârşirii infracţiunii în cazul atentatelor cu arme din categoria celor în discuţie îl reprezintă locul, şi împrejurimile acestuia, în care se află victima(ele), care poate fi un spaţiu închis[195] sau deschis[196] ori mijloc de transport[197]; locul de unde s-a executat tragerea sau a fost utilizată arma de către făptuitori (din stradă[198], dintr-un imobil[199], de pe acoperişul unei clădiri, din autoturism sau motocicletă) care, la fel, poate să fie spaţiu închis sau deschis ori un mijloc de locomoţie, staţionat sau în mişcare, şi împrejurimile acestuia; porţiunea de spaţiu dintre locul de unde s-a executat tragerea şi locul ocupat de victimă în momentul acţiunii ilicite; locul unde se găseşte arma abandonată; locurile unde au fost ascunse armele şi muniţiile; mijloacele utilizate pentru transportul armelor şi muniţiilor; locurile în care s-au confecţionat, adaptat ori pregătit armele[200].

Urmele de natură să ajute cercetarea criminalistică se creează pe corpul[201] şi obiectele de îmbrăcăminte ale victimei[202]; în jurul locului unde era poziţionată victima[203]; urme de perforare, urme de pătrundere şi urme de ricoşare,[204] pe obiectele situate în spatele ori lateralului victimei, şi pe obiectele care se interpun între trăgător(i) şi victimă(e): obiecte din lemn[205], materiale plastice şi cauciuc[206], sticlă[207], metal[208], parbrize[209] ş.a. formate de glonţ în traiectoria sa, ori al contactului sub diferite unghiuri ascuţite (cele de ricoşeu)[210]; urme existente la locul de unde s-a executat tragerea (urme digito-palmare, de încălţăminte, de îmbrăcăminte, biologice, de miros, tuburi ale cartuşului); atunci când este abandonată, arma cu care s-a executat tragerea; proiectilul cartuşului (deformat atunci când a ricoşat sau în contact cu obiecte dure).

Cercetarea la faţa locului se efectuează după regulile tactice generale, aplicându-se metoda cercetării concentrice sau în spirală (de la locul unde se află victima spre direcţia de unde s-a executat tragerea), componenţa echipei de cercetare necesitând suplimentare numerică, atunci când căutarea proiectilului(lor) şi, eventual, a tuburilor cartuşului(lor) se realizează în spaţiu deschis, întrucât perimetrul în care se află acestea este destul de extins, ceea ce necesită dilatarea locului faptei. Aceeaşi situaţie subzistă şi în cazul în care locul de unde s-a executat tragerea se află la distanţă apreciabilă de locul ocupat de victimă. Mijloacele tehnico-criminalistice din dotarea echipei de cercetare sunt cele specifice investigării criminalistice ale infracţiunilor comise cu arme de foc.

După delimitarea locului faptei, dispersarea „valului curioşilor” şi luarea măsurilor de salvare a victimelor şi înlăturarea eventualelor situaţii de pericol care mai subzistă, echipa de cercetare procedează la fixarea prin fotografiere şi filmare a aspectului general al locului faptei, stabilirea şi marcarea locului unde se află urmele decelabile prin vizualizarea de ansamblu (poziţia victimei[211], marcarea locului unde se află proiectilul, tuburile şi toate celelalte urme vizibile ce au legătură cu fapta). Se vor declanşa de îndată investigaţii şi verificări în legătură cu locul şi făptuitorii tragerii.

Căutarea şi descoperirea urmelor (armele de foc, tuburile trase, proiectilele, obiectele penetrate, atinse ori lovite de glonţ) se face prin examinarea cu răbdare şi perseverenţă a câmpului infracţiunii coroborându-se permanent cu informaţiile rezultate din examinarea corpului şi obiectelor de îmbrăcăminte[212] ale victimei, întrucât sunt esenţiale pentru stabilirea direcţiei şi distanţei din şi de la care s-a tras, unghiului de impact şi a traiectoriei proiectilului, stabilirea locului în care s-au aflat trăgătorul şi victima în momentul împuşcăturii. Proiectilul şi tuburile cartuşului conduc la determinarea tipului, mărcii, modelului şi calibrului armei[213], toate elementele susmenţionate prezentând valoare criminalistică pentru identificarea armei, a provenienţei, eventual a făptuitorului. Descoperirea urmelor şi a microurmelor presupune examinarea atentă, atât la locul faptei, a pereţilor, duşumelelor, ferestrelor, autovehiculelor[214], mobilierului[215], a clădirilor aflate în traiectoria proiectilului,[216] a solului, în iarbă sau gazon, copaci, arbuşti, în bazine de apă ş.a., cât şi în laborator.[217]

Obiectele de îmbrăcăminte ale victimelor transportate la spital, vor fi ridicate în urma examinării, iar în legătură cu victimele în viaţă, se va cere în mod expres medicilor să realizeze radiografii[218] sau tomografii ale segmentelor corporale ce au legătură cu orificiile de intrare sau ieşire, pentru a descoperi eventualele proiectile sau fragmente de proiectil rămase în corp.

În cazul atentatelor în care există mai multe victime (gărzile de corp ale persoanei vizate, persoane aflate în spaţiul sau zona în care se găseşte ţinta) sau mai mulţi trăgători[219], cercetarea urmelor se va face în mod concentric, ţinându-se seama de posibilele poziţii ocupate de trăgători, respectiv de direcţia de unde s-a executat focul, realizându-se în acest sens hărţi şi schiţe, pe care se indică locaţia trăgătorilor şi traiectoria proiectilului (lor), distanţele până la ţintă, ceea ce este de natură să faciliteze investigaţia.

4.4. Cercetarea la faţa locului în cazul acţiunilor armate de natură să slăbească puterea de stat

În situaţiile în care un ansamblu de persoane (pluralitate constituită), înarmată, (ceea ce presupune dotarea cu arme[220]) atacă sediul unei instituţii publice de interes central – Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia, ministere, Poşta, Radioteleviziunea ş.a. – sau local – primării, posturi de radioteleviziune, uzine cu producţie specială ori de însemnătate pentru economia naţională, chiar fără a utiliza armele, ci numai în prezenţa acestora asupra atacatorilor, indiferent dacă sunt exhibate sau disimulate, fapta se circumscrie infracţiunii de subminare a puterii de stat[221] (sau crima de insurecţie armată cum era incriminată de art. 211 din Codul Penal din 1936).

Teatrul de operaţiuni  şi activităţi ilicite va fi împărţit pe zone, clădiri sau complexe de clădiri, străzi, în fiecare zonă, efectuându-se cercetarea la faţa locului de către o echipă de cercetare în componenţa cunoscută şi corespunzătoare numeric; la unităţile spitaliceşti şi la morgile spitalelor ori institutelor medico-legale se vor examina obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, vor fi examinate, în prezenţa medicilor de specialitate şi a medicilor legişti, victimele în viaţă şi cele decedate, şi li se vor stabili datele de identificare. Toate echipele de cercetare vor comunica între ele şi îşi vor desfăşura activitatea concertat, sub coordonarea unică a organului judiciar desemnat.

Obiectele purtătoare de urme, mijloacele materiale, de probă, corpurile delicte vor fi ridicate, ambalate şi transportate, potrivit metodologiei criminalistice, la laboratoarele de criminalistică, unde vor fi examinate de specialiştii criminalişti.

Atunci când evenimentele sunt în derulare se recurge la fotografieri  şi filmări din puncte care permit vizualizarea de ansamblu (clădiri înalte, elicoptere),[222] cu „camera fotostroboscopică”, aptă să tragă sute de fotografii în doar câteva secunde şi să individualizeze fotografic – la fel de prompt – pe fiecare participant; investigatorii vor identifica fotografii ori cineaştii amatori care au surprins momente şi episoade din derularea evenimentelor[223] sau chiar operatori de televiziune publică ori privată[224].

Cercetarea la faţa locului durează în timp, iar pe parcursul momentelor  când nu sunt condiţii de lumină adecvate, se întrerupe, urmând a fi reluată atunci când condiţiile sunt corespunzătoare. Ca şi în alte împrejurări, când natura manifestării ilicite o impune, cercetarea la faţa locului poate demara când este înlăturată starea de pericol şi când protecţia membrilor echipei este asigurată, respectiv după epuizarea măsurilor operative de intervenţie, care au caracter prioritar, alături de măsurile de salvare a victimelor.

4.5. Particularităţile cercetării locului faptei în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prin răpiri, luări de ostatici şi deturnări de avioane

Acţiunile de răpire a persoanelor care îndeplinesc activităţi importante de stat sau altă activitate publică, a membrilor de familie ai acestora, se înscriu în panoplia manifestărilor teroriste şi se pot realiza în locuri  publice, pe stradă sau de la locul de muncă ori de la domiciliul persoanei respective, din mijloace de transport ş.a.

Faptele de lipsire de libertate în mod ilegal, prin răpire ori luare de ostatici, deturnarea unor mijloace de transport sau atunci când pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act şi victimele sunt persoane care îndeplinesc o activitate importantă de stat sau o altă activitate publică importantă ori reprezentanţi ai unor state străine în România sau rude apropiate ale unor astfel de persoane, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Prioritară, în cazul unor astfel de manifestări ilicite, este intervenţia organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale ce este destinată salvării victimelor, sens în care este posibilă purtarea de negocieri cu făptuitorii (grupări teroriste, asociaţii cu scop infracţional, diferiţi indivizi ş.a.), eliberarea şi recuperarea acestora, şi înlăturarea unor eventuale stări de pericol.

Forţele de intervenţie sunt specializate în acţiuni contrateroriste, de la negociere cu grupul infracţional[225] până la acţiuni armate, în forţă şi rapide[226]. Paleta de acţiune este extrem de largă: exploatarea disensiunilor dintre răpitori, a tensiunii mediului de criză, apariţia imprevizibilă a pericolului, ameninţarea latentă a forţelor de ordine, stresul ostaticilor, cât şi al agresorilor, care-şi pun în mod evident amprenta pe atitudinea agresorilor, şi face ca aceştia să nu mai aibă decizia şi luciditatea iniţială[227], mizarea pe factorul de oboseală care intervine la răpitori odată cu scurgerea timpului şi duce la slăbirea vigilenţei[228]; obstacularea posibilităţii de aprovizionare cu alimente necesare atât răpitorilor cât şi ostaticilor etc.

Acţiunile de răpire, luare de ostatici, deturnări de mijloace de transport sunt adesea însoţite de uciderea sau rănirea captivilor fie în timpul captivităţii (ca mod de manifestare a făptuitorilor), fie urmare a activităţii de intervenţie antiteroristă, de regulă prin utilizarea armelor de foc, ceea ce creează urme pe corpul victimelor şi obiectele de îmbrăcăminte ale acestora, pe obiectele, pereţii interiori şi ferestrele din spaţiile închise (imobile, habitaclul autovehiculelor, avioanelor, vaselor ş.a.). În locurile unde s-au derulat activităţile ilicite susmenţionate se creează diferite categorii de urme (de reproducere, formate din şi de obiecte sau felurite substanţe) care fac utilă, concludentă şi pertinentă investigaţiei penale, cercetarea locului faptei. Această activitate devine necesară şi oportună, pentru stabilirea acţiunilor făptuitorilor, în ansamblu şi a celor secvenţiale, în vederea cunoaşterii mişcărilor acestora în câmpul infracţiunii, precum şi a contribuţiei fiecărui participant, în parte. Chiar dacă manifestarea ilicită se finalizează prin acte sinucigaşe ale făptuitorilor, cercetarea la faţa locului îşi are raţiunea de a fi efectuată, între altele şi pentru cunoaşterea modului de acţiune, în scop preventiv, pentru viitor.

Locul săvârşirii acţiunilor ilicite cuprinde zonele în care s-au derulat acţiuni pentru pregătirea şi procurarea mijloacelor necesare săvârşirii faptei ori unde s-au luat măsurile necesare înfăptuirii acesteia (locul de depozitare a armelor, substanţelor neutralizante, de unde s-au sustras armele[229] şi obiectele necesare acţiunii[230] ş.a.); locul unde s-a produs efectiv răpirea (pe stradă, din locuinţa de domiciliu, din faţa şcolii,[231] locului de muncă, a sălii de spectacole ş.a.); aeroportul de decolare sau portul de îmbarcare al aeronavelor sau vaselor asupra cărora s-a executat acţiunea de piraterie aeriană sau navală; itinerarul situat între locul efectiv al acţiunii iniţiale (unde s-a realizat răpirea, luarea de ostatici, actul de piraterie)[232] şi locul unde sunt ţinuţi captivi cei răpiţi ori luaţi ostatici; locul unde s-a produs intervenţia forţelor de ordine. Generic, loc al săvârşirii infracţiunii, îl reprezintă în cazul acestor categorii de manifestări ilicite, perimetrele ori zonele, în care s-au derulat, în total sau în parte, acţiunile ilicite[233].

Obiectivele pe care le are de urmărit activitatea de cercetarea locului faptei constau în: determinarea şi delimitarea locului săvârşirii infracţiunii, căutarea şi descoperirea tuturor categoriilor de urme ce au legătură cu faptele comise, în vederea exploatării lor criminalistice şi stabilirii activităţilor derulate de fiecare făptuitor în parte, acţiunilor săvârşite de aceştia, al obţinerii unor informaţii vizând provenienţa armelor, instrumentelor, dispozitivelor utilizate de făptuitori pentru comiterea faptei, a oricăror date care pot profita anchetei, în special pentru identificarea tuturor participanţilor şi al rolului fiecăruia.

Informaţiile care se pot obţine din efectuarea cercetării la faţa locului sunt după cum urmează: despre semnalmentele făptuitorilor (prin examinarea urmelor de urechi, frunte, buze, a obiectelor sau resturilor de obiecte, a urmelor de mâini, de picioare, de încălţăminte, de îmbrăcăminte), despre armele, instrumentele, dispozitivele, mijloacele utilizate de făptuitori (prin examinarea proiectilelor, tuburilor, obiectelor şi resturilor de obiecte); tipul, calibrul şi caracteristicile tehnice, precum şi provenienţa armelor (prin examinarea proiectilelor şi tuburilor găsite la faţa locului); care erau poziţiile ocupate de trăgători şi victime (prin stabilirea direcţiilor din care s-a tras, după urmele de sânge, şi urmele lăsate pe diferite obiecte, pe pereţi şi alte zone); mişcările agresorilor şi victimelor la locul faptei (prin examinarea urmelor de mâini, de încălţăminte, a urmelor biologice); în legătură cu autovehiculele utilizate de făptuitori pentru realizarea acţiunii ilicite (examinarea urmelor şi microurmelor de vopsea, de la farurile sparte, a urmelor lăsate pe carosabil ori pe sol); numărul persoanelor în câmpul infracţiunii – autorii materiali, complicii etc. – şi modul de acţiune al fiecăruia, în parte (prin descoperirea şi relevarea urmelor de mâini, a urmelor create de om).

În timpul cercetării locului faptei, membrii echipei vor interpreta permanent urmele descoperite, ipotezele rezultate constituind direcţii de investigaţie, de elaborarea a versiunilor de urmărire penală.

Cercetarea la faţa locului debutează în momente diferite, funcţie de momentul sesizării organelor judiciare, de derularea acţiunii ilicite şi a evenimentelor care o însoţesc: imediat după realizarea actului iniţial infracţional (răpirea, luarea de ostatici sau actul de piraterie aeriană sau navală) şi deplasarea făptuitorilor din locul respectiv[234], concomitent cu derularea acţiunii ilicite[235], şi, în majoritatea situaţiilor posterior epuizării manifestării infracţionale[236], în primele situaţii cercetarea la faţa locului fiind secvenţială sau parţială în raport de activitatea integrală ce se derulează în întreg perimetrul sau zona determinată ca loc al săvârşirii infracţiunii, indiferent de distanţa dintre acestea (sunt situaţii, în cazul pirateriei aeriene şi navale, când locul săvârşirii infracţiunii se întinde şi pe teritoriul unui alt stat, ceea ce necesită susţinerea statului respectiv)[237].

În investigarea acestor categorii de manifestări ilicite la adresa securităţii naţionale, echipa de cercetare la faţa locului nu este întotdeauna aceeaşi pentru examinarea tuturor locurilor săvârşirii infracţiunii comise, ceea ce însă apreciem că trebuie să se păstreze, se referă la conducătorul echipelor de cercetare sau echipa de analiză şi sinteză a investigaţiei respective, întrucât numai astfel poate fi asigurat caracterul unitar şi în acelaşi timp numitorul comun al anchetei criminalistice respective, precum şi continuitatea firească unei astfel de cercetări. Rezultatele secvenţiale ale cercetărilor la faţa locului, potrivit etapizării după momentele parcurse de derularea activităţilor ilicite, se constituie într-o bancă de date, care se cumulează între ele şi profită ansamblului informaţiilor de natură strict criminalistică, ce se realizează odată cu finalizarea cercetării  locului faptei în tot perimetrul şi zonele delimitate ca reprezentând locul săvârşirii infracţiunii.

Pe parcursul cercetării la faţa locului, odată apărute informaţii rezultate din descoperirea şi exploatarea diferitelor categorii de urme, urmare a proceselor de examinare şi interpretare criminalistică, acestea se comunică într-un flux continuu modulului de analiză-sinteză din cadrul echipei de cercetare la faţa locului, ori şefului echipei, pentru a se lua măsurile potrivite de intervenţie operativă, de dare în urmărire a persoanelor suspecte la punctele de ieşire din ţară şi organizarea activităţilor de investigaţie (formarea cercurilor de suspecţi) şi prindere a făptuitorilor.

Deşi, de principiu, durata efectuării cercetării la faţa locului (chiar secvenţială) nu este limitată în timp, în cazul investigării infracţiunilor tratate, operativitatea este impusă de principiul necesităţii salvării persoanelor captive.

Între echipa care efectuează propriu-zis cercetarea locului faptei şi celelalte module ale echipei de investigaţie, precum şi persoana (de obicei, un psiholog) însărcinată cu purtarea negocierilor cu făptuitorii are loc un permanent schimb de informaţii, util atât unora, cât şi celuilalt. Discuţiile din cadrul negocierilor purtate se înregistrează şi se procesează în vederea exploatării criminalistice posibile (examinarea vocii şi vorbirii, identificarea după urmele sonore a făptuitorilor etc.)

Constatările şi percepţiile echipelor de intervenţie operativă care, în multe cazuri, pătrund primii în câmpul infracţiunii, vor fi aduse la cunoştinţa membrilor echipei de cercetare propriu-zisă la faţa locului, pentru ca, aceştia să fie în măsură, să facă o apreciere a stării şi poziţiei iniţiale a mijloacelor materiale de probă, a obiectelor aflate în perimetrul locului faptei şi cea determinată de intervenţia respectivă.

Efectuarea propriu-zisă a cercetării la faţa locului parcurge cele două etape cunoscute, faza statică şi faza dinamică, aflate într-o întrepătrundere şi dinamică continuă, cu respectarea regulilor generale tactice criminalistice, în cazul fiecărei secvenţe a locului săvârşirii faptei, după cum, apreciem noi, este necesar ca materializarea activităţii, conform regulilor cunoscute, să se realizeze, în parte, pentru fiecare loc sau zonă cercetat (ă). Pentru realizarea în bune condiţii a examinării criminalistice, unele obiecte purtătoare de urme se vor ridica de la locul faptei, potrivit regulilor tactice, şi transporta într-un loc propice unei astfel de activităţi.[238]

Concomitent sau imediat succesiv cercetării la faţa locului, consecutiv obţinerii de informaţii din valorificarea criminalistică a urmelor de la locul faptei, sunt utilizate în cadrul investigaţiei alte activităţi: ridicare de obiecte şi înscrisuri (videocasetele camerelor de supraveghere din incinta aerogărilor, listele cu pasagerii aflaţi în aeronave sau vase şi bagajele acestora, examinarea imaginilor camerelor de luat vederi destinate supravegherii electronice, acolo unde există, din locurile ce au legătură  cu manifestarea ilicită ş.a.), percheziţia domiciliară (la domiciliile sau reşedinţa persoanelor cuprinse în cercul de suspecţi), precum şi procedeele investigative specifice organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale. Se produce deci o interferenţă între activităţile probatorii şi procedeele investigative utilizate în cercetarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Un aspect important pentru valorificarea rezultatelor cercetării la faţa locului îl reprezintă cooperarea şi conlucrarea internaţională dintre organele judiciare şi cele de informaţii implicate în investigarea cazului dat, ce se realizează în mod concret prin schimbul de informaţii, obţinerea de date despre făptuitori, luarea măsurilor operative de intervenţie, salvarea captivilor, rezolvarea situaţiei de criză, prinderea şi reţinerea autorilor faptei.

4.6. Particularităţi ale cercetării la faţa locului în cazul actelor de diversiune săvârşite prin alte mijloace

Actele de diversiune se realizează prin distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a uzinelor, instalaţiilor industriale, maşinilor, căilor de comunicaţie, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţie, construcţiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, de natură să aducă în orice mod atingere siguranţei statului şi în alte modalităţi concrete de săvârşire decât prin incendiere sau producerea de explozii, respectiv prin acţiuni, concepute şi realizate cu şiretenie, pentru a-i disimula caracterul, pentru a-i crea false aparenţe şi a ascunde astfel intenţiile şi faptele autorului[239].

Acţiunea ilicită a făptuitorului este îndreptată împotriva unor obiecte materiale enumerate exemplificativ în textul de incriminare, aria acestora putând fi extrem de amplă, împrejurare pentru care legiuitorul a utilizat formularea “ori a altor bunuri”, ceea ce poate completa înşiruirea, cu condiţia ca respectivele bunuri să reprezinte un loc şi să aibă un rol în ansamblul economiei naţionale sau al unei ramuri economice, indiferent de apartenenţa la o formă sau alta de proprietate[240].

Urmele care se creează prin comiterea acţiunilor comisive ce îmbracă conţinutul constitutiv al infracţiunii de acte de diversiune sunt de toate categoriile: urme ale omului (mâini, picioare, încălţăminte, alte urme de reproducere: de buze, de dinţi); urme de natură biologică; urme ale instrumentelor (tăiere, apăsare, frecare, lovire, forţare)[241]; urme specifice accidentelor şi catastrofelor de cale ferată [produse prin punerea unor obstacole[242], urmare a demontării sau ruperii unei porţiuni din calea ferată[243], corpurile străine introduse în cutia cuzineţilor (pietriş, nisip, obiecte sau piese de diferite forme şi mărimi confecţionate din metal)[244], urme ale defectării sistemului de rulare al vagonului: ruperi, deşurubări, secţionări[245]; urme ale tăierii sau ruperii cablurilor, telefonice, electrice, de telecomunicaţii, pozate subteran sau aerian[246], urme de efracţie la uşile de acces sau ferestre din sălile unde se află amplasate tablourile de comandă, computerele unităţii, urme de mâini, de picioare, de miros, de îmbrăcăminte, în încăperile unde sunt depuse instalaţii electrice, blocuri de telecomandă, în sistemul integrat al aparatelor, în birourile programatorilor[247]].

Cercetarea la faţa locului în cazul actelor de diversiune este subordonată rezolvării următoarelor categorii de probleme esenţiale: stabilirea cauzei producerii evenimentului respectiv (este un accident tehnologic, cauzalitate exclusiv tehnică, exploatare defectuoasă din neglijenţă, culpă sau neprevedere, sau există o acţiune intenţionată); identificarea făptuitorului şi a celorlalţi participanţi, eventual complicităţilor din cadrul unităţii; dacă există legătură de cauzalitate între acţiunea ilicită şi rezultatul (urmările) produs (e) şi dacă există sau nu factori concurenţi ori favorizatori; delimitarea locului săvârşirii infracţiunii şi locul ocupat sau rolul jucat în ansamblul economiei naţionale de obiectivul la care s-a consumat evenimentul.[248]

La stabilirea locului săvârşirii faptei se vor avea în vedere împrejurimile zonei sau perimetrului în care s-a produs efectiv distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, aria de extindere sau dilatare a locului faptei (dacă este vorba numai de un atelier, o secţie sau întreaga unitate industrială; de un baraj ori doar de un canal de aducţiune; de o linie ferată uzinală, destinată traficului de marfă ori călători, linia este de interes local, regional, naţional sau internaţional; care este încărcătura materialului rulant: produse agricole, industriale, militare etc; care este locul de plecare şi locul de destinaţie). Locul săvârşirii infracţiunii diferă de la o categorie de fapte la alta[249], acesta trebuind să cuprindă întregul perimetru în limitele căruia se află probele materiale[250].

Echipa de cercetare va cuprinde în mod obligatoriu specialişti din domeniul în care s-a produs evenimentul, a căror sarcină constă în stabilirea cauzei distrugerii, degradării, aducerii în stare de neîntrebuinţare, evidenţiind în principal fenomenul cauzal tehnic şi elementele acţiunii comisive umane.

Ca specific al cercetării la faţa locului îl reprezintă împrejurarea că la aceasta vor participa reprezentanţii unităţii afectate, ai căror specialişti pot decela cu uşurinţă cauzalităţile strict tehnice, dat fiind că îşi desfăşoară activitatea în acel loc şi cunosc procesele tehnologice ale instalaţiilor, maşinilor, şi modul de funcţionare al acestora; ei pot să-şi exprime suspiciunile în legătură cu posibilii făptuitori, întrucât sunt în cunoştinţă de cauză cu nemulţumirile exprimate de unii angajaţi; pot să ofere detalii stricte în legătură cu posibilităţile de acces la locul producerii evenimentului; pot exprima opinii în legătură cu modul de operare utilizat de făptuitori, făcând comparaţie cu starea de funcţionare în parametrii normali ai instalaţiei, maşinii, utilajului, programului pe ordinator etc.; nu în ultimul rând specialiştii unităţii afectate vor face aprecieri, în legătură cu întinderea pagubei şi obiectul material al infracţiunii: prejudiciul efectiv cauzat şi cuantumul reparaţiilor şi repunerii în funcţiune a maşinilor, instalaţiilor, utilajelor, cablurilor avariate sau distruse, care au fost obiectele distruse şi în ce proporţie, în ce măsură au fost dezafectate alte aparate, durata de timp necesară repunerii în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor, utilajelor afectate.

Concursul specialiştilor atraşi în echipa de cercetare la faţa locului şi a celor din cadrul unităţii afectate, urmele descoperite la locul faptei, informaţiile obţinute de investigatorii cooptaţi în echipă, au menirea de a contribui la stabilirea de către organul de urmărire penală şi/sau organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale dacă se află în faţa unei manifestări ilicite intenţionate şi, în caz afirmativ, s-a realizat o infracțiune contra securităţii naţionale (act de diversiune) sau doar o infracţiune contra patrimoniului ori este vorba de un accident tehnic ori exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei, maşinii, utilajului. Opinia exprimată de reprezentanţii unităţii păgubite va fi verificată printr-o examinare minuţioasă şi meticuloasă a locului faptei şi consultarea specialiştilor şi experţilor asimilaţi echipei de cercetare.

De pildă incendierea unei cantităţi mari de produse agricole însilozate, care aveau destinaţia pentru rezervele de stat, a determinat unitatea depozitară afectată la formularea unei plângeri penale sub aspectul infracţiunii de distrugere din culpă cu consecinţe dezastruoase, însă cercetările ulterioare au stabilit că, în realitate, incendierea a fost realizată intenţionat pentru a crea bulversarea sistemului de aprovizionare a rezervelor statului, ceea ce înscrie acţiunea făptuitorilor în fapte de ameninţare a securităţii naţionale (infracţiunea de acte de diversiune).

Cu prilejul cercetării locului faptei se vor efectua verificări în ce priveşte funcţionarea instalaţiei sau a liniei tehnologice, dacă între situaţia faptică de pe teren, şi cea existentă în proiectul de execuţie şi regulamentul de funcţionare (cartea tehnică) a instalaţiei, maşinii, utilajului există sau nu corespondenţă şi, în caz contrar, când, cum, de ce şi cine ori din dispoziţia cui s-au efectuat respectivele modificări, adaptări, înlocuiri de piese, utilaje ş.a.m.d.

Echipa de cercetare va efectua verificări la aparatele de măsură şi control (A.M.C.) şi va ridica documente şi înscrisuri (rapoarte tehnologice, diagrame, procese verbale de predare-primire a serviciului, de semnalare a defecţiunilor tehnice, note de revizie tehnică ş.a.)

Căutarea urmelor se va efectua şi în zonele de acces înspre şi dinspre locul săvârşirii infracţiunii, întrucât pot fi descoperite urme ale mijloacelor de transport cu care s-au deplasat făptuitorii, instrumente, obiecte, sau resturi ale acestora, ce au fost folosite la săvârşirea faptei (în cazul spaţiilor deschise), ori urme de mâini, picioare, biologice (în situaţia spaţiilor închise).

Efectuarea cercetării la faţa locului se impune atât în împrejurarea în care organele de urmărire penală au fost sesizate prin plângere ori denunţ de unitatea prejudiciată cât şi atunci când există sesizare din oficiu.

Secţiunea a 5-a

[5] Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale vizând informaţii clasificate

Unele activităţi ilicite împotriva securităţii naţionale vizează informaţii clasificate drept secret de stat (infracţiunile de trădare prin transmitere de secrete, spionajul, divulgarea secretului care periclitează securitatea națională), secrete de serviciu, documente sau înscrisuri, în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină (compromiterea unor interese de stat).

Pătrunderea şi prezenţa în încăperile de securitate unde sunt deţinute informaţii clasificate, acţionarea materială asupra sistemelor de protecţie fizică, produc modificări fizice în locurile, mediile ori asupra obiectelor, ceea ce creează urme de mâini, picioare, biologice, olfactive sau ale instrumentelor folosite, împrejurări care se realizează şi pe calculatoare ori alte mijloace şi echipamente, după cum se pot forma şi alte categorii de urme de reproducere, ale obiectelor şi resturilor de obiecte (de pildă de îmbrăcăminte), a căror căutare, descoperire, relevare, ridicare, examinare, interpretare criminalistică fac necesară efectuarea cercetării la faţa locului.

Problemele pe care trebuie să le rezolve cercetarea la faţa locului constau în stabilirea şi delimitarea locului săvârşirii infracţiunii, descoperirea urmelor de orice natură ce conduc la decelarea modalităţilor de săvârşire a acţiunii ilicite şi căilor, metodelor, mijloacelor, instrumentelor folosite de făptuitori, la identificarea autorilor faptei ori a complicilor acestora.

Cercetarea la faţa locului este facilitată de măsurile de supraveghere electronică existente în încăperile de securitate şi zonele de securitate stabilite, ce oferă imagini ale prezenţei şi mişcării persoanelor în astfel de locuri[251]; de măsurile de control la intrarea – ieşirea din zonele de securitate[252]; de sistemul de pază şi apărare a obiectivelor, sectoarelor şi locurilor în care sunt gestionate informaţii secrete de stat care reprezintă, prin ele însele, caracter secret[253]; de măsurile procedurale de protecţie[254].

Înainte de efectuarea cercetării propriu-zise a locului faptei se vor viziona videocasetele sistemului de supraveghere electronică, se vor verifica evidenţele din care rezultă accesul persoanelor în zonele de securitate[255], se vor culege informaţii de la agenţii de patrulare şi cei de la punctele de intrare-ieşire în încăperile de securitate sau de la obiectivele, zonele, perimetrele protejate[256], în legătură cu persoanele care au accedat.

Căutarea urmelor se va efectua potrivit metodologiei elaborate de criminalistică, de echipa de cercetare în componenţa căreia vor fi cuprinşi lucrători din cadrul S.R.I. – ului[257] şi specialişti în sistemele de prelucrare automată a datelor, în securitatea calculatoarelor şi comunicaţiilor. La cercetarea locului faptei vor participa reprezentanţii Autorităţii Desemnate de Securitate, prin administratorii de securitate[258] şi funcţionarii de securitate[259].

Locul săvârşirii manifestărilor ilicite la adresa securităţii naţionale vizând informaţii clasificate îl constituie şi spaţiul închis sau deschis unde s-a realizat surprinderea în flagrant a momentului transmiterii, divulgării, distrugerii, alterării ori ascunderii documentului sau înscrisului care conţine secrete de stat, precum şi itinerarul parcurs de făptuitori până la acel spaţiu, unde se va efectua cercetarea criminalistică.

Concomitent sau imediat ulterior efectuării cercetării la faţa locului se execută percheziţia corporală a făptuitorilor, a bagajelor, mijloacelor de transport a acestora, precum şi a spaţiilor închise ori deschise unde s-a consumat fapta sau situate pe traseul parcurs de către aceştia.

Cercetarea la faţa locului se extinde şi acolo unde s-au produs ori procurat mijloacele ori instrumentele şi s-au luat măsurile în vederea comiterii infracţiunilor.

Interpretarea criminalistică a urmelor descoperite la faţa locului şi valorificarea lor este de natură a conduce la stabilirea modului concret de săvârşire a faptei şi identificarea autorilor şi celorlalţi participanţi la comiterea ameninţării la adresa securităţii naţionale.

Secţiunea a 6-a

[6] Cercetarea la faţa locului cu ocazia surprinderii în flagrant a săvârşirii unei infracţiuni contra securităţii naţionale sau acte de terorism

Cu ocazia constatării spontane ori organizării surprinderii în flagrant a săvârşirii unei infracţiuni contra securităţii naţionale ori de terorism, uneori, se impune efectuarea cercetării locului faptei atât la locul efectiv al surprinderii făptuitorilor, cât şi pe traseul parcurs de fiecare dintre aceştia până la locul respectiv, şi, în situaţia în care unul dintre făptuitori reuşeşte să fugă, pe itinerariul parcurs până la locul prinderii.

Necesitatea utilizării acestui procedeu probator rezidă în aceea că, şi în momentele respective se pot crea urme care, căutate, descoperite şi interpretate criminalistic, oferă informaţii organelor judiciare cu privire la prezenţa persoanelor (în special, numărul acestora, posibilitatea identificării lor, – după urmele de mâini, de picioare –, ale activităţilor întreprinse), la modul de producere şi procurare ale instrumentelor şi dispozitivelor utilizate la  săvârşirea faptei, provenienţa acestor  instrumente şi dispozitive; găsirea unor corpuri delicte sau mijloace materiale de probă.

Posibilitatea de a putea determina locul faptei, în situaţiile în discuţie sunt oferite de investigaţiile întreprinse odată cu surprinderea în flagrant (declaraţiile unor martori, relatările martorilor oculari, primele declaraţii ale făptuitorilor surprinşi) sau, atunci când surprinderea în flagrant este organizată, din „activităţile specifice” efectuate (urmărirea şi supravegherea operativă a persoanelor care urmează a fi surprinse în flagrant; datele şi informaţiile obţinute de la sursele informative ş.a.). În ipoteza în care unul sau mai mulţi făptuitori surprinşi în flagrant, părăseşte (sesc) locul unde s-a realizat flagrantul, fugind sau ascunzându-se, organele constatatoare, fiind în urmărirea acestora, cunosc itinerariul parcurs şi vor cerceta criminalistic, dacă respectivele persoane nu au abandonat, aruncat, ascuns obiecte, documente ori înscrieri, care au legătură cu fapta comisă.

Descoperirea, exploatarea şi interpretarea criminalistică a diferitelor categorii de urme este de natură să conducă investigaţia întreprinsă la stabilirea şi a altor participanţi la comiterea faptei, la extinderea cercetătorilor şi faţă de aceştia, precum şi la cunoaşterea întregii activităţi ilicite derulate.

De pildă, înainte de a fi surprins în flagrant, un făptuitor, în traseul urmat spre locul surprinderii, a luat legătura cu alte persoane, de la care a procurat mijloacele necesare pentru punerea în executare a acţiunii sale (o armă, o substanţă otrăvitoare, un dispozitiv fabricat artizanal pentru interceptări ilegale ale comunicaţiilor ori o sumă de bani, sau pentru a-şi asigura o ascunzătoare, unde să depună produsul infracţiunii). Cercetarea criminalistică a locului (spaţiu închis sau deschis) unde s-a produs contactul, are drept obiectiv identificarea urmelor care decelează prezenţa făptuitorului în respectivul  loc, activităţile întreprinse precum şi identificarea celorlalte persoane, după urmele lăsate de către acesteia.

În astfel de situaţii există o puternică interferenţă între activitatea de cercetare la faţa locului şi cea de percheziţie[260].

Cercetarea la faţa locului în ipotezele enunţate se efectuează potrivit regulilor metodologice de executare a acestei activităţi.

Chiar în împrejurarea în care activitatea unuia dintre făptuitori este supravegheată electronic şi deci, filmată, astfel că toate gesturile sale sunt monitorizate, considerăm că cercetarea locului faptei îşi are menirea sa, relevând urme materiale, care, valorificate criminalistic, reprezintă probe utile, concludente şi pertinente investigaţiei întreprinse în cauză. În cazuri de acest gen, cercetarea la faţa locului are un caracter subsecvent în raport cu alte procedee investigative sau activităţi probatorii, dar reprezintă, totuşi, un mijloc de probă de neînlăturat şi de netăgăduit.

Secţiunea a 7-a

[7] Cercetarea la faţa locului efectuată pentru vizualizarea locului săvârşirii infracţiunii, după scurgerea unei perioade de timp de la momentul comiterii acesteia

Cu prilejul instrumentării unor cauze având ca obiect manifestări ilicite la adresa securităţii naţionale, investigarea criminalistică necesită vizualizarea de către organele judiciare a locului, zonei, perimetrului unde s-au săvârşit acţiunile ilicite, pentru a-şi forma o imagine exactă asupra cadrului în care s-a comis fapta, la determinarea poziţiei şi distanţei dintre obiectele principale, la confirmarea sau infirmarea depoziţiilor persoanelor ascultate în cauză, la verificarea versiunilor de anchetă[261].  Deşi de la data comiterii faptei s-a scurs o perioadă mai mult sau mai puţin îndelungată de timp, această percepere nemijlocită a locului faptei, oferă posibilitatea organelor judiciare[262] să-şi  fo rmuleze opinii în legătură  cu modul de săvârşire a infracţiunii, aspecte de la locul respectiv, să confrunte interpretările criminalistice ale urmelor din câmpul infracţiunii cu realitatea posibilităţii producerii lor acolo şi justa apreciere ce li s-a dat, precum şi. nu în ultimul rând, să verifice relatările persoanelor ascultate cu prilejul anchetei efectuate. Din această perspectivă, într-o astfel de cercetare la faţa locului îşi are sorgintea necesitatea utilizării unui alt procedeu probator şi anume, reconstituirea (art.193 din c. p. p.), cu care activitatea de cercetare la faţa locului are puternice interferenţe, sau efectuarea de experimente judiciare[263], atunci când sunt utile, concludente şi pertinente investigaţiei întreprinse.

Secţiunea a 8-a

[8] Fixarea rezultatelor cercetării

Materializarea rezultatelor cercetării la faţa locului se face prin: ● proces-verbal; ● schiţa locului faptei; ● fotografii judiciare; ● înregistrări ori filmări pe bandă magnetică, respectiv pe bandă videomagnetică sau peliculă de film; ● desene, schiţe, crochiuri ale obiectelor descoperite; ● mulajul în cazul urmelor de adâncime[264].

Procesul verbal de cercetare la faţa locului reprezintă mijlocul de probă cu semnificaţie covârşitoare în soluţionarea cauzei, constituind reflectarea scrisă a întregii activităţi desfăşurate de organele judiciare, specialiştii şi ceilalţi participanţi, care au efectuat-o.

Importanţa acestui mijloc de probă rezidă în aceea că trebuie să ofere posibilitatea reprezentării  scenei locului infracţiunii oricărei persoane ce îl lecturează şi care, prin intermediul acestuia,  poate astfel să îşi clarifice orice problemă referitoare la urmele infracţiunii, poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea[265].

În esenţă se poate afirma că procesul verbal trebuie să constituie oglinda activităţii de cercetare la faţa locului, prin reproducerea scrisă fidelă a tot ceea ce s-a descoperit şi s-a făcut pentru fixarea, ridicarea şi conservarea probelor, devenind dovada acestei activităţi şi singurul mijloc de probă rezultat din cercetările vizând scena infracţiunii[266].

Dată fiind importanţa sa, procesul verbal prin care se materializează rezultatele cercetării locului faptei trebuie să răspundă unor exigenţe de stil de redactare şi unor cerinţe[267]: să fie complet (adică să releve absolut toate constatările organelor ce efectuează activitatea[268]), obiectiv (adică să oglindească fidel tot ceea ce au perceput propiis sensibus membrii echipei de cercetare şi persoanele care au ajuns primele la faţa locului[269]), să se caracterizeze prin precizie şi claritate[270] (respectiv de a descrie limpede şi lămuritor, cu exactitate aspectele referitoare la urmele, mijloacele materiale de probă şi obiectele descoperite şi ridicate, pentru a putea fi individualizate, iar, pe de altă parte, limbajul utilizat să fie accesibil, evitându-se folosirea unor termeni tehnici de strictă specialitate ori neologisme ce au corespondent în limba română[271]) şi să fie concis (adică să exprime concentrat constatările  realizate[272]), dar nu în pofida celorlalte cerinţe susmenţionate.

Ca metodă de consemnare, procesul verbal poate fi redactat după terminarea întregii activităţi sau treptat, pe măsura derulării cercetării[273], dar în mod obligatoriu la faţa locului şi nicidecum în altă parte ori la o dată ulterioară[274], constituind creaţia colectivă a membrilor echipei de cercetare sub coordonarea şefului echipei. Apreciem că, cu prilejul redactării în colectiv a procesului verbal, fiecare membru al echipei îşi va expune constatările personale, iar şeful echipei, sub coordonarea căruia s-au derulat activităţile, va exprima în scris, ordonat, coerent şi metodic respectivele constatări.

Menţionăm că responsabilitatea celor consemnate incumbă deopotrivă semnatarilor procesului verbal şi, în principal, organelor judiciare care îl întocmesc.

Sub aspect formal, potrivit prevederilor legale, procesul verbal cuprinde trei părţi: partea introductivă sau preambulul, partea descriptivă şi partea finală sau încheierea.

În partea introductivă se menţionează numele, prenumele, calitatea şi organul de urmărire penală din care fac parte membrii echipei de cercetare; când, de către cine şi în legătură cu ce faptă au fost sesizaţi; numele, prenumele specialiştilor, experţilor, tehnicienilor ş.a., ce au fost cooptaţi de echipa de cercetare; numele şi prenumele, calitatea şi instituţia, unitatea, organul, societatea etc., din care fac parte ceilalţi participanţi; ora la care a început cercetarea, amplasarea locului faptei, delimitarea precisă a acestuia, starea atmosferică şi condiţiile de iluminare, orientarea acestuia din punct de vedere topografic şi criminalistic; persoanele găsite la faţa locului, cu precizarea acelora care au sosit primele şi a celor care au asigurat paza şi conservarea locului respectiv; modificările survenite în configuraţia iniţială a locului faptei, cu precizarea cauzelor şi scopului ce le-au determinat şi a persoanelor care le-au realizat; temeiul de fapt şi de drept al activităţilor întreprinse de echipa de cercetare; atunci când este cazul, precizări în legătură cu prezenţa părţilor citate, ale învinuitului (inculaptului), apărătorul acestuia, prezenţa unor reprezentanţi ai învinuitului (inculpatului) ori a celorlalte părţi; numele, prenumele, adresa martorilor asistenţi.

În partea descriptivă a procesului verbal se vor consemna toate activităţile şi constatările realizate, în succesiunea în care au fost întreprinse, precum şi descrierea urmelor, mijloacelor materiale de probă şi a obiectelor presupuse a avea legătură cu cauza, în ordinea descoperirii acestora şi în mod detaliat. Se va preciza metoda aleasă pentru efectuarea propriu-zisă a cercetării, cu indicarea exactă a locului (raportat la un reper cert şi cu stabilitate apreciată ca fiind, mai mult sau mai puţin, îndelungată) de unde a debutat cercetarea.

Spaţiul cel mai amplu al acestei părţi a procesului verbal se acordă descrierii urmelor, mijloacelor materiale de probă şi obiectelor descoperite, un rol însemnat în acest sens avându-l specialiştii criminalişti ori alte categorii de specialişti şi tehnicieni, din echipa de cercetare.

Urmele se descriu sub aspectul locului unde au fost descoperite raportat la repere diferite şi sub aspectul plasamentului în raport de alte urme de acelaşi gen, dar şi de alte genuri, distanţele dintre acestea; natura urmelor, dimensiuni, formă, culoare, caracteristici fizico-chimice şi particularităţilor de identificare, precum şi metodele ori mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite pentru relevare, descoperire, fixare, ridicare, ambalare, conservare şi sigilare a acestora[275].

Mijloacele materiale şi obiectele presupuse a avea legătură cu cauza trebuie descrise sub următoarele aspecte: locurile unde au fost găsite, raporturile de distanţă între acestea şi dintre ele şi repere alese de organele de cercetare; natura lor, materialul din care sunt confecţionate, starea în care se prezintă, aspectul, culoarea, dimensiunile, greutatea, particularităţile constructive, aprecierea gradului de uzură, dacă sunt sau nu în stare de funcţionare, caracteristici individualizatoare (stanţe, serii, numere, alte însemne, marca de fabricaţie etc.)[276]; metodele şi procedeele de relevare, descoperire, fixare, ridicare, ambalare, sigilare şi conservare pentru fiecare dintre ele.

Fiecare urmă, mijloc material de probă ori obiect va fi individualizat cu ajutorul cifrelor, fiind absolut obligatoriu să existe corespondenţă între cifra aplicată acestora în câmpul infracţiunii şi fixată prin fotografiere, peliculă adezivă ori mulaj şi menţiunile cifrice prin care au fost descrise în procesul verbal.

Pentru descrierea urmelor ori mijloacelor materiale de acelaşi gen sau din aceeaşi categorie se va folosi aceeaşi terminologie şi, preferabil, aceeaşi ordine descriptivă a însuşirilor individuale, utilizându-se aceleaşi valori de evaluare a dimensiunilor, greutăţii, volumului ş.a.

Eventualele “împrejurări controversate” din câmpul infracţiunii vor fi menţionate în această parte a procesului verbal.

În încheierea sau partea finală a procesului verbal de cercetare la faţa locului se vor insera următoarele elemente: indicarea urmelor şi obiectelor descoperite şi ridicate de la faţa locului, modul de ambalare, etichetare, sigilare şi persoana (organul, instituţia) care le-a preluat ori căruia i-au fost predate sau transmise; măsurile dispuse şi luate efectiv în legătură cu victima ori cadavrul de la locul faptei; dispoziţiile transmise în legătură cu maşinile, instalaţiile, utilajele afectate şi măsurile luate în mod concret în legătură cu acestea (interzicerea punerii în funcţiune, interzicerea accesului la ele etc.); dacă s-au efectuat experimente tehnice, judiciare sau reconstituiri, în ce au constat şi rezultatul acestora ori menţionarea despre consemnarea acestor activităţi într-un proces verbal separat; genurile de fotografii, filme şi videofonograme judiciare care au fost efectuate: poziţia din care au fost efectuate , condiţiile tehnice de executare (aparatura, materialul fotosensibil utilizat, condiţiile de iluminare ş.a.), tehnicile aplicate, numărul fotografiilor executate şi ce ilustrează acestea în mod concret; dacă s-au întocmit schiţe, crochiuri şi, în caz afirmativ, ce reprezintă, metoda utilizată şi cine le-a executat; alte metode de fixare folosite, menţionarea în mod expres că mijloacele de fixare folosite se ataşează la procesul verbal şi reprezintă părţi componente ale acestuia, dat fiind împrejurarea că prezintă valoare probatorie intrinsecă[277].

Un alt set de aspecte vor fi menţionate şi anume: folosirea câinelui de urmărire şi rezultatul obţinut, cu specificaţia că procesul verbal de consemnare al acestei activităţi se ataşează şi constituie parte componentă la procesului verbal de cercetare la faţa locului; observaţiile martorilor asistenţi şi ale celorlalţi participanţi la cercetare; obiecţiunile făptuitorului şi ale apărătorului acestuia, dacă sunt prezenţi şi le au de făcut; data şi ora începerii şi terminării activităţilor; numărul de exemplare în care a fost întocmit actul[278].

Procesul verbal va fi semnat, pe fiecare pagină şi la sfârşit, de către toţi cei care au participat şi au fost menţionaţi în cuprinsul său.

Facem precizarea că este total interzis ca în conţinutul procesului verbal să se facă, de către oricine, aprecieri personale ori să se formuleze concluzii referitoare la aspectele constatate, pentru a nu direcţiona investigaţia pe căi greşite şi pentru a înlătura orice urmă de subiectivism.

Fotografiile şi video – filmările judiciare, ca mijloc de fixare a constatărilor realizate la faţa locului, reprezintă mijloace de probă cu aceeaşi forţă probantă ca şi procesul verbal de cercetarea locului faptei, dar care au avantajul că ilustrează vizual şi, în cazul videofilmării, şi fonic atât întreaga derulare a activităţilor, cât, mai ales, urmele, mijloacele materiale de probă şi obiectele descoperite în câmpul infracţiunii, ceea ce facilitează înţelegerea modului în care s-au comis faptele.

Pentru a dobândi valoarea probantă recunoscută de lege, aceste procedee probatorii tehnice trebuie realizate potrivit regulilor tehnice şi tactice criminalistice consacrate de ştiinţa criminalisticii[279].

Efectuarea operaţiunilor tehnice de fotografiere şi filmare ori videofilmare la locul faptei constituie sarcina principală a specialiştilor în tehnica criminalistică, sub directa coordonare a şefului echipei de cercetare, care trebuie să ia act de toate imaginile surprinse la faţa locului şi, chiar mai mult, să dispună, acolo unde nu s-au executat, luarea imaginilor fotografice ce prezintă interes pentru activitatea întreprinsă. Se va avea în vedere surprinderea imaginilor de orientare, de ansamblu a locului faptei, precum şi a executării fotografiilor schiţă, a obiectelor principale şi de detaliu, în asemenea condiţii încât să reflecteze elementele caracteristice şi de individualizare a fiecărei urme ori mijloc material de probă, în parte. Precizăm că trebuie să existe o corelare perfectă între modul de descriere a diferitelor categorii de urme şi mijloace materiale de probă şi succesiunea inserării acestora în cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului, pe de o parte, şi modul de cuprindere a fotogramelor în planşa foto întocmită atât în ce priveşte imaginile oglindite, cât şi explicaţiile de sub fiecare dintre fotograme, precum şi succesiunea numerotării lor. Procedeele strict tehnice de realizare concretă a fotografiilor judiciare şi a întocmirii planşei foto, precum şi de filmare ori videofilmare sunt de apanajul exclusiv al specialiştilor criminalişti în tehnica fotografică, ce fac parte din echipa de cercetare la locul faptei.

De un real folos sunt imaginile fotografice ori filmările executate de persoanele particulare aflate întâmplător în câmpul infracţiunii ori surprinse de mijloacele de supraveghere electronică preexistente, în momentele anterioare, concomitente ori ulterioare comiterii faptei, astfel că, odată stabilită existenţa lor, revine sarcina organelor judiciare de a le obţine, prin predare ori ridicare, de la posesori.

Un alt mijloc de fixare a scenei infracţiunii îl constituie schiţa locului faptei, ce reprezintă o modalitate de reprezentare grafică a locului infracţiunii, a poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă şi a raporturilor de distanţă dintre acestea[280], respectiv planul schiţă, desenul schiţă, crochiul. Acestea sunt executate de specialişti criminalişti ce fac parte din echipa de cercetare la locul faptei, potrivit unor reguli consacrate în tehnica criminalistică[281].

În sfârşit, un alt mijloc de fixare, cu predilecţie a urmelor de adâncime, îl reprezintă mulajul[282].

Din ce în ce mai frecvent, în tehnica criminalistică de fixarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu prilejul cercetării locului faptei, au fost introduse înregistrările foto şi videodigitale, ce prezintă un dublu avantaj: atât pentru fixarea imaginilor, cât şi pentru posibilitatea examinării tehnice informatice de laborator.

Secţiunea a 9-a

[9] Valorificarea rezultatelor activităţii de cercetare la faţa locului

Urmele căutate, descoperite, relevate, ridicate şi fixate în cursul cercetării la faţa locului sunt valorificate prin mai multe modalităţi, şi anume:

– prin procesul de interpretare criminalistică, ocazie cu care se formulează aprecieri asupra provenienţei şi modului de formare, a urmelor, felul obiectelor creatoare, explicaţii asupra prezenţei în locul unde au fost relevate, exprimarea ipotezelor în legătură cu ce fel de urme s-au putut crea pe corpul şi obiectele de îmbrăcăminte, pe instrumentele, dispozitivele şi mijloacele folosite de persoanele implicate în comiterea acţiunii respective;

transmiterea informaţiilor rezultate din examinarea criminalistică a urmelor la locul faptei, şefului echipei de cercetare, pentru ca acesta, în cadrul conlucrării cu echipele de investigaţie şi cu organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale şi echipele de intervenţie de la faţa locului, să le retransmită la rândul său, în vederea luării măsurilor operative, de formarea cercului de suspecţi, a prinderii şi reţinerii făptuitorilor, a declanşării unor alte activităţi: ridicarea de obiecte şi înscrisuri, percheziţia, obţinerea unor date de la organele similare din alte ţări etc.;

utilizarea mijloacelor de probă tehnice prin dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice, medico-legale, tehnice şi de altă natură.


[1] Ion Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 226.
[2] Situaţia atentatelor împotriva unor iluştri oameni politici şi de stat români, în perioada interbelică: I.G.Duca, jurist şi om politic, lider al P.N.L., ministru şi prim ministru, la 29.12.1933; Armand Călinescu, lider P.N.Ţ. şi prim ministru, la 21.09.1939; Nicolae Iorga, prim ministru şi savant recunoscut şi Virgil Madgearu, economist şi om politic, în aceeaşi zi – 28.11.1940.
[3] Asasinarea consilierului Ambasadei Regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti, în data de 4.12.1984, în faţa hotelului “Bucureşti”. (dosar nr.415/1985 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti)
[4] Distrugeri în clădirea Guvernului, Administraţiei Prezidenţiale, staţiilor C.F.R. Petroşani, realizate prin săvârşirea infracţiunii de subminare a puterii de stat, de o grupare socio-profesională, în cazul cunoscut drept “mineriada din septembrie 1991”, (decizia nr.486/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală).
[5] Michael J.Palmiotto, “Criminal Investigation”, Ed. Nelson-Hall Publishers, Chicago, Illinois, S.U.A., 1994, p. 167
[6] C.Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.503; A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996. p.24 şi urm; I.Anghelescu, Consideraţii asupra locului cercetării faptei, în R.R.D. nr. 11/1973, p. 114, 115.
[7] E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p. 325
[8] V.Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, vol.I, Partea generală, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1975, p. 169
[9] Charles E.O’Hara, Fundamentals of Criminal Investigation, Second Editon, Eight Printing, Charles C.Thomas-Publisher, Springfield, Illinois, 1973, p. 47.
[10] Maurice J.Fitzgerald, Handbook  of criminal investigation (manual de cercetare penală), p.38, traducere, citat de V.Bercheşan, Cercetarea penală (criminalistică – teorie şi practică), Ed. Icar, Bucureşti, 2001, p. 254, sublinia: “Nu cunosc nici un caz, oricât de îndepărtată ar fi perioada de timp de când infracţiunea a fost comisă, în care o descindere la faţa locului să nu fi fost de mare ajutor anchetatorului pentru a pune ordine în faptele speţei”.
[11] Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, decizia nr. 446/1953 (nepublicată).
[12] V. Bercheşan, Mijloacele auxiliare de probă şi procedee de probaţiune în Probele şi mijloacele de probă, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1992, p. 126.
[13] V. Bercheşan, Cercetarea penală (criminalistică – teorie şi practică), Ed, Icar, Bucureşti, 2001, p.252; I. Mircea, op. cit., p. 226.
[14] A. Swenson, O. Wendel, Metode moderne de investigaţie criminală, Stockholm, 1954 (traducere din limba rusă, 1957), p. 31.
[15] Procuratura Timişoara, dosar nr. 379/8/1987, în D. I. Cristescu şi I. Popa, Culegere de materiale documentare – criminalistică –, Ed. Almanahul Banatului, Timişoara, 1996, p. 241-252, 509.
[16] Dosar nr. 415/1985 al Trib. Militar Teritorial, Bucureşti.
[17]  A. Ciopraga, op.cit., p. 41.
[18] În situaţia în care victima(ele) este (sunt) transportate la o unitate spitalicească, va fi fixată poziţia iniţială ocupată, prin desenare cu creta; dacă situaţia o permite va (vor) fi audiată (e), cu acceptul  medicului, vor fi ridicate în vederea examinării criminalistice obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale acestora.
[19] În cazul actelor teroriste, a atentatelor cu bombe şi alte dispozitive, a actelor de diversiune săvârşite prin incendiere, explozii şi alte asemenea mijloace, preocuparea prioritară a echipelor de intervenţie constă în eliminarea ori îngrădirea oricăror posibile produceri de efecte letale sau distructive, limitarea rezultatelor periculoase, aducerea la starea de inofensivitate a agresorilor, purtarea de negocieri cu autorii actelor teroriste care au luat ostatici, etc.
[20] Delimitarea primară a perimetrului locului faptei, prin marcarea acestuia cu o bandă; blocarea ieşirilor din acest perimetru, îndepărtarea “valului de curioşi”, al amatorilor de senzaţii, al persoanelor inutile, în general; plantarea din loc în loc de posturi fixe de pază, care nu permit accesul în zona împrejmuită.
[21] Lucrările de specialitate menţionează existenţa unor factori obiectivi (naturali, atmosferici, ploaie, ninsoare, vânt puternic), alături de factorii subiectivi (pătrunderea unor persoane) care pot altera, distruge ori degrada urmele de la locul faptei, fiind necesară anihilarea ambelor categorii de factori (a se vedea A. Ciopraga, op. cit., p. 47).
[22] Este total contraindicat a se atinge sau modifica poziţia unor obiecte, sau corpul victimei, cu excepţiile determinate de necesitatea salvării victimelor sau înlăturarea pericolelor potenţiale.
[23] Rene Lechat, La technique de l’enquette criminelle, tome I, Ed. Moderna, Bruxelles, 1959, p. 119 .
[24] Idem, p. 120.
[25] În cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale, vor fi încunoştinţaţi în mod obligatoriu procurorul şi organele S.R.I.
[26] A. Ciopraga, op.cit., p. 51; S.A.Golunski, Criminalistica, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p.273; şi alţi autori, care exprimă un punct de vedere unitar, în ce priveşte necesitatea prezenţei specialiştilor şi tehnicienilor (ce funcţionează în cadrul sau pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală şi celelalte organe de cercetare – S.R.I.- de exemplu), a medicilor legişti, a experţilor atestaţi în diferite domenii. Baza legală a participării acestora o reprezintă prevederile art. 112,116 cod procedură penală, iar activitatea lor este subordonată organului judiciar care coordonează cercetarea la faţa locului.
[27] E. Stancu, op. cit., p. 49-55, 332; L. Coman, M. Constantinescu, Gh. Păşescu, N. Ionescu, I. Anghelescu, E. Sandu, I. Goldhaar, C. Panghe, Mijloace şi metode tehnice folosite în cercetarea la faţa locului, în Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p. 25-117.
[28] A. Ciopraga, op. cit., p. 53-59.
[29] Practica criminalistică recomandă ca intervalul de timp între momentul în care organul judiciar a luat cunoştinţă despre comiterea infracţiunii şi momentul efectuării propriu-zise a cercetării locului faptei să fie cât mai scurt posibil. Sunt citate datele comunicate la cel de-al X-lea Simpozion internaţional de criminalistică (Havana, 1975), potrivit cărora, atunci când deplasarea la faţa locului a avut loc în 10-15 minute de la momentul sesizării, în 95% din cazuri s-a ajuns la identificarea făptuitorului, iar când acest interval a sporit la 20-25 minute, procentul a scăzut la 80% (A.Ciopraga, op.cit., p. 451).
[30] Em Stancu, op.cit., p. 334; A.Ciopraga, op.cit., p. 62; I.Mircea, op.cit., p. 232, 233.
[31] I.Mircea, op.cit., p. 237, 238.
[32] I.Anghelescu, Rolul cercetării la faţa locului în descoperirea şi valorificarea urmelor, în “Probleme de criminalistică şi criminologie”, supliment al Buletinului intern, editat de Procuratura României şi Ministerul Justiţiei, nr. 3-4, 1982, p.53-57.
[33] A.Ciopraga, op.cit., p. 64.
[34] Gh. Zaharachescu, Cercetarea la faţa locului, în Ghidul procurorului criminalist, Ed. Helicon, Timişoara, 1994, vol.I, p. 74.
[35] M.Terbancea, Etica cercetării în echipă, în Ghidul procurorului criminalist, Ed. Helicon, Timişoara, 1995, vol.III, p. 145.
[36] O.Năstase, V.Greblea, Prelegeri la cursurile de perfecţionare a procurorilor criminalişti, ţinute la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Bucureşti, 1992.
[37] S.A.Golunski, Criminalistica, Ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p.277; V.Bercheşan, Cercetarea penală, op.cit., p. 257; A.Ciopraga, op.cit., p. 57-58.
[38] E.Stancu, op.cit., p. 336.
[39] A.Ciopraga, op.cit., p. 64.[40] E.Stancu, op.cit., p. 336, 337.
[41] A.N.Vasiliev, Kriminalistika, Izdatelistvo Moskovskogo Universiteta, 1971, p. 296.
[42] Louis Lambert, Formulaire des officiers de police Judicière, Libraire générale de droit et jurisprudence, Paris, 1979, p.46 şi urm.; “procesul verbal este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucţie. În nici o altă împrejurare el nu-şi manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raţionamentului,energia metodică şi conştientă a scopului pe care îl urmăreşte; şi iarăşi în nici o altă împrejurare nu-şi manifestă mai bine neîndemânarea, lipsa de prevedere, dezordinea, nesiguranţa şi ezitarea”, arăta Hans Gross, Manuel pratique d’instruction criminelle, Paris, 1899, p. 26; A.Ciopraga, op.cit. p. 76-86.
[43] I.Mircea, op.cit., p. 233.
[44] I.Mircea, op.cit., p. 236.
[45] V.Bercheşan, I.N.Dumitraşcu, Probele şi mijloacele de probă, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994, p. 131.
[46] I.Mircea, op.cit., p. 236.
[47] Potrivit aprecierii unui cunoscut teoretician şi practician al dreptului, le Moyne Snyder, exprimată în lucrarea Homicide Investigation, Ed. Charles Thomas, California, 1958, p.48: “dacă investigarea unei crime se termină cu un eşec, cauza acestuia este, de regulă, examinarea incorectă a locului crimei”.
[48] Unii autori fac deosebirea între “locul săvârşirii infracţiunii”, aşa cum acesta este definit de art. 30 cod procedură penală şi “faţa locului”, care cuprinde o arie mai largă, respectiv atât locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în total sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia cât şi porţiunea de teren sau încăperea în care se află obiectele ce constituie produsul infracţiunii sau obiectele care au servit ca mijloace de săvârşire a infracţiunii, precum şi locul în care se păstrează, într-un fel sau altul, urme ale săvârşirii faptei (A.Ciopraga, op.cit., p. 32), alţii, apreciază că cele două noţiuni sunt similare (T.Medeanu, Accidentele de muncă, vol. I. Ed. Lumina lex, Bucureşti, 1998, p. 108). Considerăm că “faţa locului” îl constituie atât locul unde s-a săvârşit fapta cât şi zonele mai apropiate sau mai îndepărtate, din cercetarea cărora rezultă date ori se relevă urme, ce au legătură cu fapta respectivă.
[49] Dosarul penal instrumentat de Secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.6/19.02.1982 a Tribunalului Militar teritorial, Bucureşti (nepublicată).
[50] Dosarul penal instrumentat de fostul Serviciu de combaterea crimei organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în care s-a pronunţat decizia nr. 486/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, prin care inc. M.C. şi alţii a fost condamnat pentru infracţiunea de subminare a puterii de stat.
[51] Gh. Păşescu, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Ed. Naţional, Bucureşti, 2000.
[52] I. Mircea, Valoarea criminalistică a unor urme de la locul faptei, Ed. “Vasile Goldiş”, Arad, 1996, p. 24-29.
[53] I. Mircea, Criminalistica, op. cit., p. 237.
[54] V.Bercheşan, C.Pletea, I.E.Sandu, Cercetarea la faţa locului, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 29.
[55] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 81.
[56] E. Stancu, op.cit., p. 330.
[57] Gh. Zaharachescu, op.cit., p. 78.
[58] În perioada 1964-1978, la sediul unui număr de 13 ambasade ale României, din diferite state, au fost depistate instalaţii şi dispozitive electronice de interceptarea comunicaţiilor (M. Pelin, D.I.E. – Culisele spionajului românesc, Ed. Evenimentul Românesc, Bucureşti, 1997, p. 179-180, 374). În raportul nr. 000826/01.10.1978 al Ministerului de Interne, Departamentul Securităţii Statului, cu privire la rezultatul cercetărilor efectuate asupra cauzelor care au determinat şi condiţiilor care au favorizat actul de trădare săvârşit de I.M.P., au fost evidenţiate aceste aspecte (Arhiva S.R.I., fond D, dosar nr. 11200, vol.43, p.424-444).
[59] T. Medeanu, op.cit., p. 108.
[60] A. Swenson, O. Wendel, op.cit., p. 12.
[61] E. Stancu, op.cit., p. 339.
[62] Maurice J. Fitzgerald, op.cit., p. 39.
[63] Idem, p. 39.
[64] Aşa de exemplu, situaţia unui cetăţean aflat în apropierea uui pod de cale ferată, care a fost distrus cu ocazia unui act de sabotaj, constând în utilizarea de material explozibil montat la picioarele podului, imediat după producerea efectului. Cetăţeanul a remarcat o persoană suspectă având asupra sa un rucsac, pe care l-a oprit şi întrebat în legătură cu prezenţa sa în locul respectiv, şi observând starea de agitaţie a persoanei respective, l-a condus la unul din membrii echipei care efectua cercetarea la faţa locului. Fiind percheziţionat, asupra suspectului s-au găsit resturi fitil şi de material explozibil, în rucsac, fiind evidentă participarea sa la actul ilicit, motiv pentru care a fost reţinut.
[65] Cum a fost cazul în situaţia atentatului din 20 august 1991 asupra ambasadorului indian la Bucureşti, când ofiţerul din brigada antiteroristă a S.R.I., care asigura protecţia demnitarului, l-a ucis pe unul dintre terorişti şi rănit grav pe cel de-al doilea (sursa: http://www.sri.ro/presa0202071450.html).
[66] În cazul atentatului comis în dimineaţa zilei de 04.12.1984, asupra consilierului Ambasadei Regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti, A.S. al M., la ieşirea din hotelul “Bucureşti”, în parcarea hotelului, făptuitorul A.M.A.H., care a fost imediat imobilizat de  o patrulă de poliţie, a fost audiat la 15 minute de la săvârşirea asasinatului, de procurorul militar, declarând că a executat acţiunea din însărcinarea organizaţiei “Septembrie Negru” (dosar nr. 415/1985 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti”).
[67] A. Ciopraga, op.cit., p. 48.
[68] V. Bercheşan, C. Pletea, I.E. Sandu, op.cit., p. 40.
[69] A. N. Vasiliev, op.cit., p. 280-281; Camil Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 512-513; Charles E. O’Hara, Fundamentals of Criminal Investigations, Second Edition, Eighth Printing, Charles C. Thomas Publisher, Springfield, Illinois, S.U.A., 1973, p. 50-55.
[70] A. Ciopraga, op.cit., p. 67-68.
[71] C. Aioniţoaie, Tactica cercetării la faţa locului, în Curs de criminalistică, vol. I, Academia de poliţie “Al. I. Cuza”, Bucureşti, ed. 1983, p.11 şi Coman Lupu, Aspecte privind cercetarea la faţa locului în infracţiunile de omor, Ministerul de Interne, 1975, p. 55.
[72] Gh. Zaharachescu, op.cit.,p. 83; în acelaşi sens, I. Mircea, Criminalistica, op. cit., p. 236.
[73] Cercetarea la faţa locului în cazul actului terorist de la Centrul World Trad e din New-York, din 26.02.1993, ora 12.18, provocat prin explozia unei bombe de fabricaţie artizanală, a durat aproape o lună de zile, iar toate examinările ştiinţifice executate la laboratoarele F.B.I au durat până în 07 iulie 1993. (I.Hurdubaie, Atentatorii de la World Trade Center din New York identificaţi cu mijloace criminalistice, în revista “Criminalistica”, nr.3/1999, p.23-25, traducere şi adaptare după Revue Internationale de Police Criminelle nr.469/471 – 1998).
[74] L.Coman şi M.Constantinescu, Efectuarea cercetării la faţa locului, în Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. Ministerului de Interne, 1976, p. 422.
[75] A.Ciopraga, op.cit., p. 76.
[76] S.A. Golunski, Criminalistica, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 159.
[77] I. Crăciun, S. Calotă, V. Lencu, Stabilirea şi prevenirea cauzelor de incendii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999, p. 170.
[78] Între anii 1990-1998 media procentuală a cazurilor de arson este de 9,2%, în 1998 fiind înregistrate 901 cazuri (7,8%), ţinând seama de existenţa unor mişcări protestatare cu diferite revendicări social-politice cu implicarea unor mase de oameni extrem de greu de stăpânit. Înţelegerea greşită a unor drepturi şi libertăţi democratice, înmulţirea cazurilor de piromani (după I. Crăciun şi alţii, op.cit., pag. 170), exemplificative fiind două situaţii, cunoscute sub denumirea de “mineriada din septembrie 1991” şi “mineriada din ianuarie 1999, Costeşti”, când au existat manifestări de incendiere a unor clădiri ce adăposteau instituţii fundamentale ale statului.
[79] Aşa numiţii torch of hire – torţă de închiriat.
[80] I. Crăciun, V.Lencu, S.Calotă, op.cit., p. 61-62.
[81] Jean Gayet, A.B.C. de police scientifique, Paris, 1973, p.223; sau, definite ca arderi foarte rapide şi violente, cu degajări de căldură şi lumină, precum şi o puternică presiune; I. Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p. 162.
[82] Pot apărea şi în urma unor reacţii chimice de combinare a unor produse ce nu au această destinaţie prin natura lor, amestecul putând fi realizat intenţionat, în scopuri criminale.
[83] I. Sima, Urme create de explozii, în Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p. 365; I. Botoş, S. Alămoreanu, Metodica cercetării atentatelor comise cu substanţe explozive, în Revista de Criminologie, de Criminalistică şi de Penologie, editată de Ministerul Public, Ministerul Justiţiei şi Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, nr. 2/1999, p. 192.
[84] P.Bădulescu, Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1971, p. 125-127.
[85] Potrivit justiţiei americane, atentatul cu exploziv constituie “60% din actele terorismului internaţional în 1998”, citat de Jean-Luc Marret, Tehnicile terorismului, Ed. Corint, Bucureşti, 2002, p. 94; într-un studiu citat anterior, I. Botoş, S. Alămoreanu, lucrare cit., p. 191, se invederează că în 1994, în lume au avut loc un număr de 168 atentate: 40 în Europa, 50 în Asia, 22 în Africa şi 13 în America; în 1996 atentatele cu bombe au crescut la 186, din care: 115 în Europa, 56 în Asia, 22 în Africa şi 13 în America, dintre acestea 80% fiind  realizate cu dispozitive explozive improvizate (D.E.I.); în România s-a consumat un atentat cu bombă în septembrie 1989, la Baia-Mare, un altul la Sibiu, iar un D.E.I. a fost descoperit la Suceava. Semnificativă este cifra atentatelor cu bombă comise de IRA, respectiv 298, numai în primele 7 luni ale anului 1971, împotriva personalului militar sau poliţienesc britanic şi contra intereselor economice ale Angliei în Irlanda (H. Kelly, How Stormont Fell, Ed. Gill and MacMillan, Dublin, 1972, p. 56).
[86] Încărcătura explozivă sferică, amorsată în centrul ei, emite unde sferice a căror efecte sunt identice în toate direcţiile; dacă încărcătura este paralelipipedică sau cilindrică, anumite direcţii sunt privilegiate.
[87] Efectul undei de şoc se diminuează în funcţ ie de presiunea şi temperatura mediului ambiant, de condiţiile climaterice sau meteorologice (vântul, de exemplu).
[88] Direction centrale du genie, Manuel d’explosifs et de destruction, Paris, 1970.
[89] I. Sima, Urme create de explozii, în Tratat practic de criminalistică, vol. I., Ed. Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, p.366.
[90] Explozia din 26.02.1993, ora 12,18, bombă de fabricaţie artizanală care a explodat la al doilea nivel al parcării de la World Trade Center, New York, a provocat un crater cu un diametru de cca. 50 metri şi cu o adâncime de 5 etaje, a provocat ruptura a două din principalele canalizări de scurgere şi mai multe conducte de apă ale sistemului de climatizare, distrugeri asupra automobilelor, betonului şi structurilor de oţel, ameninţând integritatea structurală a turnului 1, ameninţarea de prăbuşire a hotelului Vista precum şi riscul bacteriologic dat de apele uzate netratate (I. Hurdubaie, Informatica în criminalistică, în revista Criminalistica, nr. 1/2000, p. 7 – 23).
[91] I. Botoş,  S. Alămoreanu,  Metodica cercetării atentatelor comise cu substanţe explozive, în Re- vista de criminologie, criminalistică şi de Penologie, editată de Ministerul Public, Ministerul Justiţiei şi Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, nr. 2/1999, p. 198.
[92] Atentatul cu bombă, din 07.08.1988 în centrul oraşului Nairobi, împotriva ambasadei americane, a provocat prăbuşirea unei clădiri învecinate – Gateway House.
[93] În exemplul dat supra, (atentatul cu bombă, din 07.08.1988 în centrul oraşului Nairobi), s-a creat riscul legat de căderea, de la 20 metri înălţime, a unor bucăţi de beton de 35 cm grosime şi de mărimea unei mese de bucătărie; fragmente metalice tăioase provenite de la clădiri şi de la vehiculele dezintegrate; de asemenea: utilajele, instalaţiile sau părţile componente ale acestora vor prezenta deformări, loviri sau ruperi pe direcţia de propagare a undei de şoc, dinspre focar spre periferia zonei, ca urmare a lovirilor de către obiecte, fragmente metalice sau zidărie, proiectate de explozie (V.Stoica, Cercetarea evenimentelor deosebite, în Ghidul procurorului criminalist, vol. II, Ed. Helicon, Timişoara, 1995, p. 23-24).
[94] Proiectarea de materiale (cuie, ţinte, cioburi etc.) adăugate în dispozitivul exploziv sau antrenate de detonare.
[95] Explozia este un fenomen tehnic distinct de incendiu, şi poate constitui factor declanşator al incendiului, dar nu sursă de aprindere.
[96] Sunt aspecte extrem de importante pentru investigatori care, cunoscându-le, pot identifica uşor martorii evenimentului, iar pe de altă parte, urmează a fi luate în seamă cu prilejul activităţii de ascultare a persoanelor.
[97] La explozia din 26.02.1993 de la World Trade Center a fost descoperit un fragment dintr-o caroserie de autovehicul, grav avariat de explozie, care, s-a dovedit ulterior, aparţinea camionetei (Ford F 350 Econoline), în care a fost amplasată bomba.
[98] A. Swenson, O. Wendel, o Metode moderne de investigaţie criminală, Stockholm, 1954, (traducere din limba rusă, Bucureşti, 1957, op.cit., p. 250.
[99] I.Sima, op.cit., p. 367.
[100] Idem, p.367, menţionându-se că mirosul se simte cel mai bine în centrul exploziei şi adeseori devine mai puternic dacă locul acestuia este săpat (dinamita gelatinoasă, de exemplu, are miros de migdale amare), după A. Swenson, O. Wendel, op.cit., p. 207.
[101] V.Stoica, op.cit., p. 15.
[102] Imaginea macroscopică a ansamblului modificărilor survenite la locul evenimentului ca urmare a efectelor acţiunii ilicite asupra spaţiului afectat, a persoanelor şi bunurilor aflate în acesta.
[103] Gh. Bratu, Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului în cazul incendiilor, în Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p. 451; I. Sima, op.cit., p. 453, menţionează că la cercetarea exploziilor, este necesar ca locul faptei să cuprindă şi o zonă de siguranţă, în funcţie de situaţia concretă, în aşa fel încât să se asigure descoperirea tuturor urmelor şi a mijloacelor materiale de probă care eventual au putut fi vehiculate, la diferite distanţe, de suflul exploziei; V.Stoica, op.cit., p. 20, arată că limitele perimetrului cercetării vor fi stabilite astfel încât ele să cuprindă toate urmele vizibile de ardere sau modificare a aspectului exterior al obiectelor datorită temperaturii ridicate, iar în cazul exploziilor, până la locurile unde au fost aruncate obiecte sau părţi componente din locul exploziei.
[104] P.Bădulescu, Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1971, p. 118.
[105] Potrivit lui P. Kirk, Fire Investigation, Ed. J. Willey ) & Son, New York, 1969: “Investigatorul trebuie să se plaseze în rolul criminalului pentru a avea succes”.
[106] Încunoştinţarea rapidă a “centrului de comandă” este de natură să conducă la declanşarea unor activităţi, ca de pildă: verificarea în cartotecile “modus operandi” ale organelor de poliţie şi în băncile de date ale Brigăzii Antiteroriste a S.R.I., ale S.P.P. şi a pompierilor militari, în legătură cu modul de comitere a incendiului sau exploziei, dacă există similitudini cu modul de operare cunoscut al unor persoane singulare ori organizaţii, corelări cu date şi informaţiile rezultate din activitatea de culegere de informaţii generale sau monitorizarea unor grupuri teroriste, extremiste, derulate de organele de informaţii din domeniul securităţii naţionale, întărirea vigilenţei şi măsurilor de pază de la obiective, locuri similare cu cele afectate, precum şi a persoanelor fizice, ce pot fi vizate, sporirea măsurilor verificare la punctele de ieşire din ţară, în gări, porturi şi aeroporturi, declanşarea activităţilor specifice pentru descoperirea făptuitorilor, prin folosirea metodelor, mijloacelor şi procedeelor prevăzute de Legea nr. 51/1991 faţă de persoanele suspecte.
[107] V. Stoica, op.cit., p. 20: în cercuri concentrice sau spirală.
[108] Nu sunt excluse posibilităţile ca, de pildă, alte maşini-capcană să fie instalate în zone apropiate şi mecanismul exploziv să fie declanşat chiar în timpul cercetărilor.
[109] Uneori făptuitorii recurg la diferite operaţiuni pentru a întârzia descoperirea incendiului: tragerea perdelelor şi acoperirea uşilor cu pături; dacă erau încuiate sau deschise, dacă prezintă urme de forţare.
[110] Pentru detalii, a se vedea St. Sfârlos, Experienţa britanică în investigarea cauzelor de incendiu presupuse a fi provocate prin acţiuni intenţionate, referat prezentat la Simpozionul „Cercetarea ştiinţifică a incendiilor”, Oradea, 27-28.03.1995; şi, în acelaşi sens, D. Marinescu, S. Calotă, Principiile de bază ale cercetării ştiinţifice a incendiilor, referat prezentat la acelaşi simpozion.
[111] Pentru detalii, a se vedea A. Măciucă, Efecte ale incendiului asupra elementelor de construcţie, sursă de informare pentru stabilirea focarului iniţial, referat prezentat la Simpozionul „Cercetarea ştiinţifică a incendiilor”, Oradea, 27-28.03.1995.
[112] Informaţiile de acest gen vor fi completate ulterior prin obţinerea datelor exacte de la staţiile meteo.
[113] Este de natură a indica utilizarea unui accelerant al arderii.
[114] Miros de petrol, vopsea, lacuri, parafină, cauciuc, gaze naturale etc.
[115] Unii incendiatori creează obstacole în calea pompierilor pentru a împiedica acţiunea acestora, prin blocarea uşilor de acces, lăsarea deschisă a trapelor sau gurilor de canal pentru ca pompierii să cadă în ele, blocarea lifturilor, izolarea de curent electric a zonei, etc. (I. Crăciun, S. Calotă, V. Lencu, op.cit., p. 186).
[116] Idem, p. 186.
[117] V. Stoica, op.cit., p. 23.
[118] I. Sima, op.cit., p. 454.
[119] C. Suciu, op.cit., p. 331: în caz de prăbuşiri, cercetarea se va face după metodastrat după strat” până se va ajunge la suprafaţa pe care s-a produs prăbuşirea, şi pe care urmele incendiului sunt bine conservate.
[120] În cazul incendierii “Arcadei” din butaforie (carton, pânză ş.a.) din faţa Complexului Expoziţional din Piaţa Presei libere,  din Bucureşti, care a avut loc în decembrie 1988.
[121] Incendiul din anul 1974, de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov.
[122] I. Crăciun, S. Calotă, V. Lencu, op.cit., p. 183; utilizate în acţiunile ilicite cunoscute sub denumirea generică de “mineriade” din 1990, 1991, 1999 în România.
[123] I. Crăciun, S. Calotă, V. Lencu, op.cit., p. 183.
[124] Colet incendiar, cum a fost amplasat în metroul din New York în decembrie 1996; recipienţi, cum au fost utilizaţi la incendierea consulatului francez din Perth (Australia), în noiembrie 1995, în semn de protest faţă de testele nucleare franceze din Polinezia.
[125] Evenimentul din iulie 1978 de la Combinatul Petrochimic Borzeşti (incendii simultane în 7 puncte în zona instalaţiei de izopropilen – fenol – acetonă) realizat de flacăra unui chibrit;
[126] Aruncate în coşuri pentru hârtii, într-un lan de cereale.
[127] Apar urme de perlări, conductoare lipite, siguranţe arse, cum a fost situaţia în noiembrie 1984, la o mare unitate comercială;
[128] Montarea improvizată, intenţionată, a unui corp de iluminat tip aplică cu tuburi fluorescente de 20 W, pe peretele din placaj acoperit cu material textil, la o lojă amenajată provizoriu, la Sala Palatului, din Bucureşti, în 1987, înaintea unei conferinţe internaţionale.
[129] De benzină, alcool, cauciuc ars etc.
[130] Degajă o temperatură de circa 3000°C, arde cu flacără albastră puternică, degajând un fum alb, dens.
[131] Cea mai cunoscută substanţă incendiară. În dotarea forţelor armate a fost introdusă o substanţă incendiară de luptă cu efecte distructive superioare, supranapalmul, în compoziţia căruia au fost amestecate şi substanţe care să permită autoaprinderea la contactul cu obiectivul ţintă, şi să ardă şi pe zăpadă sau apă.
[132] Sunt posibile: aprinderea hainelor făptuitorului, pârlirea părului de pe cap şi braţe, arsuri, aprinderea sau explozia recipientului cu combustibil, ţinut de regulă, în mână (bidon cu benzină) ş.a.
[133] În acelaşi sens, I. Cora, Urme create de incendii, în Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p.364. Pentru detalii suplimentare, a se vedea şi P. Bălulescu, op.cit.; I. Crăciun, S. Calotă, V. Lencu, op.cit.; V. Stoica, op.cit.
[134] C. Suciu, op.cit., p. 331.
[135] Idem, p. 331.
[136] Prin cauze tehnice: iniţierea incendiului în încăperi închise, unde este posibilă apariţia fenomenului de aprindere spontană (ca, de exemplu, în depozite furajere, hambare, cum a fost situaţia incendierii unei mari cantităţi de produse agricole însilozate, care aveau destinaţia pentru rezervele de stat, realizată pentru bulversarea sistemului de aprovizionare a rezervelor statului, ce înscrie acţiunea într-o ameninţare la adresa securităţii naţionale), sau, în vecinătatea unor instalaţii de încălzit – termic sau electric –, ori a cuptoarelor cu microunde (care poate iniţia incendiul prin manevrare greşită, însă, în realitate, în interior, au fost introduse recipiente sub presiune cu substanţe inflamabile – tip spray – care, supuse acţiunii microundelor, produc explozii urmate de incendii), ori simulându-se efectul fenomenelor naturale (trăsnet, sau radiaţie solară), dar mai ales a surselor industriale (instalaţie cu gaz metan sau gaz petrolier lichefiat, instalaţii electrice etc.) realizate în incendierile la combinate industriale, centrale nucleare, secţii, utilaje, linii tehnologice. În unele cazuri, se încearcă a se da aparenţa unor spargeri: spargerea ferestrelor, forţarea sistemului de închidere a uşilor de acces. Astfel de simulări sunt decelabile prin neconcordanţa semnificaţiei urmelor şi probelor materiale, între prezenţa şi aspectul unor urme şi cauza care ar fi trebuit să le producă precum şi alte indicii descoperite la faţa locului (de exemplu, într-o zonă în care nu există, decât o cantitate mică de combustibil, insuficientă pentru o intensitate mare şi propagarea rapidă a arderii; sau, amprenta arsonului şi urmele existente indică arderea unei cantităţi mici de material, deşi datele indicau prezenţa unor cantităţi mai mari, de pildă documente dintr-o arhivă cu informaţii clasificate).
[137] Organizaţiile teroriste au predilecţie pentru clădiri mari adăpostind sedii de ambasade, reprezentanţe suprastatale, dar şi imobile unde îşi au reşedinţa oameni de stat, politici, lideri ai unor mişcări revendicative ample, clădiri guvernamentale, precum şi mijloace de transport (avioane – în special, metrouri, trenuri), în care se află ţintele vizate, săli de spectacole, stadioane mari (în scopul creării de panică şi bulversarea socială), hoteluri, aeroporturi, gări, staţii C.F.R., clădiri industriale, laboratoare, de importanţă strategică, spaţii militare etc. (inventarierea nu poate fi exhaustivă).
[138] Scrisori, pachete, maşini-capcană etc.
[139] Sacoşe, bagaje, valize, bomboane, vaze, farfurii, scrumiere, mape pentru documente, pubele, maşini de gătit, lămpi, lanterne, cărţi etc.
[140] În cazul exploziei de la World Trade Center, New York, din 26.02.1993, peste 300 de poliţişti au examinat circa 2500 metri cubi de dărâmături, cu o greutate de peste 6800 tone, pentru a aduna indicii; ca să nu mai amintim de atacul terorist din 11.09.2001 din acelaşi loc; atentatul de la Lockerbie din 1988, a necesitat o echipă de ripostă internaţională formată din sute de poliţişti scoţieni, specialişti F.B.I., Interpol.
[141] În cazul supracitat, din 26.02.1993, fragmentele metalice au provenit de la autovehiculul care transporta încărcătura explozivă (550 – 700 kg nitrat de uree) sub care se aflau trei butelii metalice de gaz hidrogen sub presiune (cu greutatea de 57 kg), respectiv un autoturism Ford (1990), model F –350 Econoline, pe bucata metalică găsită fiind descoperit numărul confidenţial de identificare al camionetei, ştanţat, ceea ce a condus la identificarea acesteia şi la pista de descoperire a făptuitorului.
[142] De pildă, cutii cu dulciuri transformate în bombe, prin înlocuirea bomboanelor cu Semtex, de aceeaşi culoare şi chiar consistenţă (în 1989, poliţia londoneză a descoperit astfel de cutii).
[143] Utilizate pentru depunerea de dispozitive explozive, în avioane (cum au fost nenumărate situaţii: la Brazzavile, o valiză umplută cu explozibil a fost îmbarcată în cala unui avion DC 110, al companiei UTA, ce trebuia să ajungă la Paris, şi a cauzat 173 morţi, ilustrat în Journal officiel de la République française, Comisia de anchetă “Raportul final”, 19 decembrie 1991).
[144] Ce pot reprezenta resorturi ale declanşatoarelor din scrisorile capcană.
[145] Fulminatul gelatinos explodat produce astfel de urme.
[146] A. Swenson, O. Wendel, op.cit., p. 207: întrucât acest material exploziv are acţiune toxică asupra ochilor, nasului, gurii.
[147] Pulberea de armă şi alte subs tanţe explozibile folosite în domeniul civil se furnizează împachetate în hârtie impregnată cu parafină, ori ţevi de diferite dimensiuni, în ambalaje de carton, de diferite culori, impregnate cu parafină; la fel şi cele utilizate în unităţi miniere şi în domeniul militar. (A. Swenson, O. Wendel, op. cit., p. 209); în acelaşi sens, V. Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor, vol. II, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000, p.220.
[148] A. Swenson, O. Wendel, op. cit., p. 250: substanţele explozive compacte (tolul, trotilul, trotonul, trilitul, tritola şi pentritul) au un miros uşor asfixiant; pentritul dă un miros uşor de “pulbere de arme”; dinamita gelatinoasă de toate felurile are un miros caracteristic de migdale amare.
[149] Caracteristicile acestuia: culoare, izolarea exterioară ş.a. sunt evidenţiate în tabela nr. 7, în A. Swenson, O. Wendel, op.cit., p. 250.
[150] Idem, tabela nr. 9.
[151] Într-un vagon de clasa a doua a RER, în gara Lyon, în septembrie 1986, organele de poliţie au găsit zece bucăţi de exploziv plastic, pe fundul unui sac publicitar. (Jean-Luc Marret, Tehnicile terorismului, Ed. Corint, Bucureşti, 2002, p. 115).
[152] Numai în perioada august – septembrie 1974, în Italia, au fost găsite cantităţi enorme de explozibil (dinamită) la câteva sute de metri de locul unde a avut loc atentatul împotriva trenului Italicus şi la intrarea într-un tunel, lângă Bologna. În localitatea La Spezia, a fost găsită o valiză conţinând 4 kg explozibil, la depozitul de bagaje al gării. La Domodossola, o bombă a fost găsită în toaleta rapidului Geneva – Milano. 10 tuburi de dinamită au fost găsite într-o geantă lângă linia ferată Asti – Chivasso. (A. Silj, Imperiul Mafiei, Ed. Nemira, Bucureşti, 1998, p. 192).
[153] I. Botoş, S. Alămoreanu, Metodica cercetării atentatelor comise cu substanţe explozive, în Revista de criminologie, criminalistică şi de Penologie, editată de Ministerul Public, Ministerul Justiţiei şi Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, nr. 2/1999, p. 198.
[154] Elemente luate în calcul şi examinate în sus-citatul caz al exploziei din 26.02.1993 de la World Trade Center din New York: fragmentul de caroserie de autovehicul găsit în craterul exploziei, în greutate de 150 kg, a suferit deteriorări care corespundeau ipotezei exploziei unei bombe în interiorul vehiculului; distrugerile betonului şi structurilor de oţel indicau o viteză de detonare caracteristică explozivilor industriali (dinamite, geluri de apă, terciurile explozive şi explozivii pe bază de îngrăşăminte, iar cercetările ulterioare au demonstrat că a fost utilizat nitratul de uree (exploziv fabricat artizanal pe bază de îngrăşăminte); pentru detalii, a se vedea I. Hurdubaie, op.cit., p. 23-24.
[155] I.R. Constantin, M. Constantinescu, Gh. Păşescu, Procedee şi tehnici de ridicare, ambalare şi transportare a urmelor şi a altor mijloace materiale de probă, în Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ed. Ministerului de Interne, 1976, p.407-416; A. Swenson, O. Wendel, op.cit., p. 248-251.
[156] I. Botoş, S. Alămoreanu, op.cit., p. 199.
[157] În 18/19.05.1974, un tânăr neofascist italian a decedat, din pricina unei bombe care i-a explodat între picioare, în timp ce o transporta cu motocicleta (A.Silj, op.cit., p.166).
[158] Hans-Joachim Klein, La mort mercenaire, Paris, la Seuil, 1980, p. 247.
[159] Cazul neofascistului italian Nico Azzi, care, în aprilie 1973, a fost însărcinat cu executarea atentatului  împotriva trenului Torino-Roma (A.Silj, op.cit., p.137); este situaţia explodării înainte de a ajunge la ţinta vizată a scrisorilor şi pachetelor capcană, livrate prin diferiţi curieri la domiciliul unor personalităţi politice sau sediile unor reprezentanţe străine.
[160] Bomba plasată într-o şcoală, programată să explodeze la ora sosirii copiilor, în 4.10.1969, la Trieste, Italia; explodarea maşinii în momentul în care ocupantul, ce transporta materialul exploziv a introdus cheia în contact; în 20.05.1979, 15 kg de explozibil în Piaţa Independenţei din Roma, plină de sute de vânători de munte militari reuniţi pentru o adunare populară, nu explodează întrucât ceasul bombei s-a blocat (A.Silj, op.cit., p. 284).
[161] Este vorba de descoperirea întâmplătoare şi nu ca urmare a constatării flagrante spontane ori organizate de organele de informaţii: cazul unui funcţionar care, din întâmplare, a găsit sub o bancă din piaţa Scala, din Milano, o geantă neagră ce conţinea o bombă, la 12.12.1969 (A.Silj, op.cit., p.144); şi, la 25.04.1969, în gara Milano, o altă bombă neexplodată, ambalată într-o sacoşă; alte trei bombe, în data de 12.05.1969, la Roma, Torino şi Palatul de Justiţie din Milano (aceeaşi sursă sus-citată, p. 145).
[162] G.B., apropiat de cercurile fasciste din regiunea Veneto, Italia, a aruncat, la 17.05.1971, o bombă, asupra automobilului, în care se urca ministrul de interne al Italiei, în timp ce ieşea din clădirea chesturii din Milano, dar aceasta a căzut în mijlocul mulţimii, ucigând patru persoane şi rănind multe altele (A. Silj, op.cit., p. 138).
[163] În septembrie 1986, doi poliţişti francezi reperează o bombă la parterul restaurantului “Renault” din Paris, în zona de prezentare a unui nou model de automobil şi transportând-o la subsol pentru dezamorsare, explodează, omorându-i (Jean – Luc Marret, op.cit., p.112); la 27.07.1993, pe strada Palestro, din faţa Primăriei din Milano este descoperită o maşină capcană, iar cei cinci poliţişti şi pompieri chemaţi la faţa locului, încearcă în mod imprudent, să intervină fără să aştepte sosirea geniştilor, şi bomba a explodat, omorându-i. (A. Silj, op.cit., p. 511, 539).
[164] La 26.05.1985, o maşină capcană a explodat la Universitatea Bucureşti, în cartierul Grozăveşti, provocând moartea a doi ofiţeri ai unităţii antiteroriste, D.A. şi V.I., care încercaseră să dezamorseze dispozitivul exploziv. Atentatul cu bombă fusese organizat de către ramura românească a organizaţiei Fraţii Musulmani şi a implicat patru cadre ale acesteia (H.A.A.A. şi T.A. – cetăţeni irakieni, H.R. zis “Doctorul”, cetăţean sirian şi I.A.A.D., cetăţean iordanian), ce plănuiseră să asasineze cetăţeni sirieni, pe care i-au identificat drept “duşmani ai Fraţilor Musulmani” (sursa: http//www.sri.ro/biblioteca_rap_1999.html). În acest caz au fost folosite 2 dispozitive cu iniţiere la mişcare (cu mercur) plasate sub autovehicule (Gh. Hanga, Un risc exploziv, dispozitive improvizate cu iniţiere prin radiocomandă. Cazuistică din România, în revista Criminalistica, nr. 2/2000, p. 22).
[165] Cum a fost în data de 12.12.1969: două atentate la Milano (Banca Agricolă, în Piaţa Fontana la ora 16,37 şi o bombă găsită pe o bancă din Piaţa Scala, după câteva minute) şi două la Roma (într-un coridor subteran al Băncii Naţionale a Muncii la ora 16,45 şi după câteva minute alte două bombe au explodat pe a doua terasă a Altarului Patriei (A. Silj, op.cit., p. 144).
[166] De obicei, denunţuri anonime. Întrucât cazuistica în materie a demonstrat mai multe manifestări de acest gen (ex.: anunţarea turnului de control de la aeroportul Otopeni-Bucureşti în legătură cu faptul că la bordul unei aeronave care decolase de curând se află amplasată o bombă; apelarea telefonică a unei instituţii guvernamentale sau, în alte cazuri, a instanţei supreme de justiţie, că în clădirea în care îşi are sediul a fost amplasată o bombă; etc.), dat fiind crearea stării de pericol pentru domeniile respective şi, uneori, chiar pentru siguranţa statului, prin efectele şi consecinţele care se pot produce, legiuitorul a incriminat astfel de fapte, calificându-le drept infracţiune, potrivit art. 295 din noul Cod penal.
[167] Este vorba de instalaţiile tehnice aflate în dotarea SRI-ului şi a unor instituţii publice (aeroporturi, unităţi militare etc.) prin care se înregistrează asemenea anunţuri, în vederea identificării persoanei care face comunicarea, apelul injurios sa u ameninţarea, revendicarea ori anunţul şantajist.
[168] În timpul executării misiunii de asigurarea securităţii traseului pe care urma să circule coloana oficială cu prilejul vizitei efectuate de un preşedinte de stat, pe o stradă laterală din stricta apropiere a unui bulevard central din municipiul Bucureşti, lucrători din compartimentul antiterorist al SRI şi din SPP, au remarcat prezenţa unui autoturism suspect parcat şi fără conducător auto care nu prezenta tăbliţele cu numerele de înmatriculare. Efectuând o sumară verificare exterioară a autovehiculului, cu detectoarele de explozivi, rezultatul a fost pozitiv în sensul că s-a decelat existenţa materialului explozibil în habitaclul acestuia. S-au luat măsurile specifice şi din examinarea unui pachet ambalat într-o pungă de nylon aflat sub bancheta din spate a rezultat că acesta conţinea o bombă artizanală cu ceas, montată pentru explodare la ora când coloana oficială urma să ruleze în apropierea străzii respective.
[169] În Anglia, dezamorsarea unui D.E.I. confecţionat dintr-o ţeavă metalică în care s-a turnat exploziv plastic, a permis examinarea urmelor de metal. Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul unui suspect s-a descoperit un instrument pentru tăiat piese metalice şi la examinarea comparativă a urmelor create experimental, cu cele în litigiu, s-a constatat că au fost create de acelaşi instrument (exemplu oferit de I. Botoş, S. Alămoreanu, op.cit., p. 199).
[170] Plicul şi/sau adresa indicată pe plic poate crea suspiciunea funcţionarilor poştali, care sesizează organele abilitate, cum a fost o scrisoare-capcană adresată în 1973 unui înalt responsabil al Ministerului britanic al Apărării (exemplu citat R.  Clutterbuck, Living with terrorism, Londra, Faber and Faber, p. 82).
[171] Prima folosire verificată documentar a unui astfel de mecanism, datează din iunie 1895. Pachetul-capcană cântărea câteva kilograme şi a fost deschis la o poştă din Berlin, constatându-se un dispozitiv primitiv: anarhistul utilizase pudra şi un mic revolver legat la un deşteptător ca detonator (revista Scientific American, aprilie 1923, p.226).
[172] Minarea pilonilor de rezistenţă a unui pod ori viaduct; minarea liniei de cale ferată prin introducerea de material exploziv în terasament; dinamitarea liniei ferate sau a tunelurilor (nenumărate astfel de manifestări s-au produs în perioada 1969-1974 în Italia, pentru detalii, a se vedea A. Silj, op.cit., p. 106, 136, 143, 164).
[173] Modalitatea predilectă de acţiune teroristă asupra navelor în zbor constă în realizarea declanşării mecanismului exploziv deasupra suprafeţelor mari de apă (mări, oceane), întrucât împrăştierea resturilor aeronavei în apă lasă puţine urme acuzatoare, iar reziduurile explozive se dizolvă practic în apă: este cazul zborului 800 al companiei TWA, care, în iulie 1996, a explodat la altitudinea de 4175 de metri, prăbuşindu-se în mare după 26 de secunde, raza de împrăştiere fiind de 2,4 km (în acest caz a fost lansată şi ipoteza lansării unei rachete sol-aer); sau, al avionului Boeing 747 al Companiei Air India, dispărut brusc în apele Irlandei, în iunie 1984, înainte de a începe faza de coborâre treptată spre Londra, loc de escală tehnică (ipoteza unui atentat cu bombă puternică a fost dată – şi ulterior confirmată de împrejurarea că avionul a dispărut brusc de pe ecranul radarului, iar punctul de impact cu apa a fost în poziţie aproape verticală), ori un Boeing 747 este capabil, chiar cu grave probleme electronice sau mecanice la bord, să zboare mai multe zeci de kilometri, ba chiar “să planeze” 150 kilometri cu cele patru motoare oprite, ceea ce lasă posibilitatea de lansare a apelurilor de ajutor şi încercarea amerizării. În cazul dat aceste situaţii nu s-au produs şi nici unul din cele 131 corpuri găsite – din cei 329 de pasageri morţi – nu purta vesta de salvare, nici nu era ataşat la scaun cu centură, ceea ce este obligatoriu în cazurile de urgenţă); ambele cazuri citate de Jean-Luc Marret, op. cit., p.158. Sunt cunoscute cazuri de utilizarea dispozitivelor explozive care au în componenţă senzori barometrici ce garantează explodarea bombei la o anumită altitudine.
[174] I. Anghelescu, N. Urucu, Urme specifice catastrofelor aeriene, în Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ed. Ministerului de Interne, p. 381.
[175] Dacă a rămas la suprafaţă, cercetarea se face ca în condiţii terestre, asemănătoare cercetării în spaţii închise.
[176] I.Anghelescu, A.Köning, Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului în cazul catastrofelor maritime şi fluviale, în Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ed. Ministerului de Interne, 1976, p. 465-466.
[177] În cazul exploziei cu bombă improvizată cunoscut sub numele de “Lockerbie 1988”, pantalonul agăţat de pachetul-capcană i-a condus pe anchetatori către o fabrică din La Valetta, capitala Maltei, stabilindu-se că a fost cumpărat, alături de alte veşminte, de doi ofiţeri ai serviciilor secrete libiene. Pentru alte detalii, a se vedea L. Ionescu, Examinarea obiectelor de îmbrăcăminte, în Ghidul procurorului criminalist, vol.III, Ed. Helicon, Timişoara, 1995, p.102; Vl. Beliş, Îndreptar de practică medico-legală, Ed. Medicală Bucureşti, 1990, p.51; V.Tudor, Identificarea persoanelor după obiectele de îmbrăcăminte, în culegerea de referate “Prezent şi perspectivă în ştiinţa criminalistică”, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1979, p. 253.
[178] În cazul trenurilor, metrourilor, avioanelor, maşinilor-capcană ş.a.m.d.
[179] Referitor la recuperarea , obţinerea şi examinarea obiectelor de îmbrăcăminte, în vederea identificării victimelor şi stabilirea urmelor pe acestea, a se vedea D. I. Cristescu, I. Popa, Culegere de materiale documentare – criminalistică, Ed. Almanahul Banatului, 1996, p. 474-485.
[180] Ca în cazul catastrofelor aeriene produse în timpul zborului prin explozia unei bombe, urmată de impactul cu solul.
[181] C. Suciu, op.cit., p. 614.
[182] Fiecare rest de cadavru sau cadavru întreg va fi numerotat împreună cu obiectele găsite asupra sau pe el, depuse în cearceafuri sau saci şi transportaţi la locul stabilit de echipa de cercetare.
[183] Le Moyne Snyder, Homicide Investigation, Ed. Ch. C. Thomas, Springfield, Illinois, SUA, 1959, p. 68-78.
[184] C. Suciu, op.cit., p. 615.
[185] A. Lloyd, P. Mathews, Bioterorismul, flagelul mileniului III, Ed. Hiperion, Cluj-Napoca, 2002.
[186] Somanul prezintă miros de camfor, tabunul miros de vopsea, iperita are miros de muştar şi gust de usturoi.
[187] Antraxul, praf de culoarea chihlimbarului (în prima fază boala este asemănătoare cu o viroză banală însoţită de stare febrilă cefalea şi stare generală de slăbiciune, în faza următoare, deja letală, febra urcă brusc, apare senzaţia de sufocare, diaree, bolnavul intră în stare de şoc şi, în final, în comă); toxina botulinică (tulburări de vedere, slăbiciune musculară, tulburări de respiraţie şi de vorbire); variola (febră mare, dureri de spate şi vărsături, pe corp apare o erupţie alcătuită din puncte roşii, care, cu timpul cresc şi se transformă în pustule pline de puroi, ce se sparg, provocând dureri atroce, şi apoi se întăresc. Bolnavul îşipăstrează luciditatea, dar, din cauza durerii, nu poate vorbi, moartea fiind produsă de un atac de cord sau de intrarea organismului în şoc anafilactic. În forma de variolă major pielea bolnavului se înnegreşte sau prezintă hemoragii nazale şi bucale); virusul Ebola (apar hematoame pe tot corpul care, cu evoluţia bolii, devin surse de hemoragie); situaţia aproape similară şi în cazul virusului Marburg şi a variantei “U” a acesteia; agenţii chimici provoacă în general crampe musculare, conduc la blocarea sistemului respirator şi, implicit la sufocare: iperita (provoacă pe piele vezicule – băşici – asemănătoare arsurilor, iritaţie oculară şi, în final, pierderea vederii); sarinul (puternic acces de tuse convulsivă şi senzaţie de sufocare, iritarea ochilor, tulburări respiratorii şi ameţeli). Se remarcă, în timp, tulburări psihice, digestive şi respiratorii, dificultăţi de concentrare şi tulburări de memorie, cea mai mare pondere, având –o tulburările sistemului nervos.
[188] În cazul atentatului cu sarin, din 20.03.1995, la metroul din Tokio, realizat de secta Aum, s-au găsit săculeţe cu sarin ascunse în pachetele cu mâncare, “activate” prin înţeparea cu vârful unei umbrele; în luna iulie 1995, în metroul din Yokohama s-a găsit un sac umplut cu cianură de sodiu şi acid sulfuric, la care era ataşat un mecanism cu ceas (sursa: A.Lloyd, P.Mathews, op.cit, p.26; J.L.Marret, op.cit., p.181); produsele de larg consum infestate (ciocolata, ţigările), apa potabilă; containere; flacoane; fiole; recipiente ş.a.
[189] I.Buta, I.Grigorescu, Urme de toxice, Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p. 351-354; C. Aioniţoaie, Gh.Asanache, Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului în cazul unor infracţiuni contra sănătăţii publice, Tratat practic de crim inalistică, vol.I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p.469.
[190] Obiectele de îmbrăcăminte şi corpul persoanelor implicate în manipularea de agenţi biologici şi chimici pot să prezinte anumite urme, astfel că se impune examinarea atentă a acestora. După evenimentele din 11.09.2001, de la New York (atacul terorist asupra clădirilor World Trade Center), când s-a creat spectrul unui următor atac asupra SUA, de data aceasta de natură bioteroristă (folosirea antraxului), F.B.I.-ul, urmând sugestia savantului rus Ken Alibek (pe numele său rusesc Kanatian Alibekov), a ordonat ca persoanele suspectate să fie supuse unui control medical care să releve dacă organismul lor a fost vaccinat împotriva antraxului sau a altor boli susceptibile să fie provocate cu arme biologice.
[191] Costume de protecţie, măşti de gaze; antidot-uri: antibiotice, substanţe, vaccinuri ş.a.
[192] Acoperirea orificiilor nazale şi ale gurii cu un material dens, folosirea măştilor de gaze speciale, costume de protecţie, mănuşi de cauciuc, interzicerea identificări agentului prin gustare sau mirosire, interzicerea fumatului, consumului de alimente şi băuturi, spălarea corpului anchetatorilor, atingerea obiectelor şi corpurilor contaminate ş.a. (I. Buta, I. Grigorescu, op.cit., p. 354).
[193] În unităţi spitaliceşti aflate sub severă supraveghere şi total izolate. În cazul contaminării cu virusul Marburg, urmare a unei înţepături cu un ac de seringă, în timpul efectuării unor lucrări de laborator, savantul rus N.Ustinov, de la centrul de cercetări Vector din Novosibirsk, a decedat, cadavrul nu putea fi nici incinerat, nici înhumat, şi s-a recurs la introducerea corpului într-o capsulă de metal închisă ermetic şi abia apoi înmormântat (sursa: A.Lloyd, P.Mathews, op.cit., p. 69-70).
[194] Producătorii de armament modern au recurs la soluţii constructive apte să amplifice cadenţa de tragere, să reducă efectul reculului asupra preciziei de tragere (recuperator de recul), sau să mascheze locul de unde se trage (ascunzător de flacără), prin ataşarea de dispozitive la gura ţevii (Gh. Păşescu, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Ed. Naţional, Bucureşti, 2000, p. 344). În ceea ce priveşte muniţia, există proiectile speciale (perforante, trasoare, incendiare, explozive, de reglaj, cu gaze lacrimogene etc.), cu forme şi dimensiuni diferite adaptate special în scop de atentat.
[195] În încăperea de lucru, de la locul de muncă sau domiciliu, prin folosirea unei P.S.L. dintr-o clădire aflată în vecinătate, prin fereastră sau geamul deschis; într-o cameră de hotel sau la domiciliul ţintei, prin pătrunderea prin efracţie sau orice alte mijloace (deghizare în ospătar, om de serviciu al hotelului, comisionar, reprezentant al unor societăţi prestatoare de servicii ş.a.).
[196] În timpul deplasării ţintei vizate pe stradă, în parc, alte diferite locuri de agrement, la ieşirea din săli de spectacole (cazul asasinării premierului norvegian Olof Palme), locuri de vânătoare unde se organizează astfel de întâlniri cu şefii de state, corpul diplomatic ş.a.
[197] În timp ce persoana ţintă se află în habitaclul unui autovehicul în mişcare sau oprit brusc de atentatori într-o acţiune de ambuscadă (exemplu asasinării primilor miniştrii ai României: I.G.Duca (la 29.12.1933) şi Armand Călinescu (la 21.09.1939).
[198] Asasinarea la 04.12.1984 a consilierului Ambasadei regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti s-a produs în parcarea hotelului “Bucureşti” din capitala ţării.
[199] Atentatorii închiriază apartamente situate vis a vis de locurile în care îşi desfăşoară activitatea sau locuiesc persoanele ţintă, ori utilizează clădiri nelocuite, părăsite ori în demolare aflate pe traseul coloanelor oficiale de maşini.
[200] V.Bercheşan, Metodologia cercetării infracţiunilor la regimul armelor şi muniţiilor, în Metodologia investigării infracţiunilor, vol.I, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000, p. 140.
[201] Orificiul de intrare (cu inelul de contuzie, inelul de ştergere, inelul de metalizare) şi orificiul de ieşire (Gh. Scripcaru, M.Terbancea, Patologie medico-legală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p. 264-272; A.Swenson, O.Wendel, op.cit., p. 268-269; I.Mircea, op.cit., p. 172-173). Distanţa de la care se execută tragerea (cu gura ţevii lipită de corp, la o distanţă de 5-10 cm, de la distanţe ce depăşesc acţiunea gazelor şi a flăcării, de la distanţe mari) pot fi apreciate funcţie de orificiul de intrare (I.Mircea, op.cit., p. 173-174).
[202] Perforările obiectelor de îmbrăcăminte se caracterizează printr-o orientare a fibrelor în direcţia de înaintare a glonţului şi prin dimensiunea diferită a orificiilor de intrare şi ieşire (mai mari şi, uneori, prezintă rupturi în cruce) (Gh.Păşescu, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Ed. Naţional, Bucureşti, 2000, p.306). În tragerile de la distanţă mică, în jurul orificiilor de intrare se imprimă factorii suplimentari ai împuşcăturii (reziduurile împuşcăturii, funinginea, flacăra, acţiunea gazelor) atât pe corpul victimei, cât şi pe obiectele de vestimentaţie (I.Mircea, op.cit., p. 175; Gh.Păşescu, op.cit., p. 310). Examinarea criminalistică a obiectelor de îmbrăcăminte presupune verificarea bucată cu bucată şi pe porţiuni, cu ajutorul lupei, uneori în condiţii bune de luminozitate, urmată de fotografierea de detaliu, pentru ilustrare. (a se vedea procesul verbal din 10.01.1990, prin care se materializează activitatea de examinare criminalistică a obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte aparţinând victimelor evenimentelor din decembrie 1989, de la Timişoara (D.I. Cristescu, I. Popa, Culegere de materiale documentare – criminalistică, Ed. Almanahul Banatului, Timişoara, 1996, p. 474-485).
[203] Urmele de sânge (pete, picături, bălţi) indică poziţia victimei în momentul în care s-a produs impactul între proiectil şi corpul acesteia (I. Mircea, Importanţa şi modul determinării locului de tragere în cursul cercetării la faţa locului, în “Studia Universitatis Babes-Bolyai”, Oeconomica et iurisprudenţia, Cluj, 1961, p. 181.
[204] Gh.Păşescu, op.cit., p. 302.
[205] Orificiul de intrare este de obicei mai mic decât calibrul glonţului, iar cele de ieşire sunt mai mari şi se prezintă sub formă alungită (I.Mircea, op.cit., p.175), deosebindu-se după orientarea fibrelor (Gh.Păşescu, op.cit., p. 303)
[206] orificiul de intrare are orificiul mai mic faţă de dimensiunile glonţului, datorită elasticităţii materialului (Gh.Păşescu, op.cit., p. 303).
[207] Au forma unui trunchi de con cu baza mare în direcţia de înaintare a proiectilului, orificiul de intrare fiind mai mic decât cel de ieşire (S.P.Mitriciev, M.P.Şalamov, Kriminalistika, Ed. Iuridicescaia literatura, Moscova, 1963, p. 157). În jurul lor se află fisuri radiale şi concentrice (I.Mircea, op.cit., p. 174).
[208] Orificiul de intrare are marginile împinse înainte şi cu aspecte de rupturi, diametrul orificiilor de intrare şi ieşire fiind aproape de cel al glonţului (I.Mircea, op.cit., p. 158).
[209] Caracteristica o reprezintă forma radială, cu fisuri în materialul din care este confecţionat parbrizul; atunci când se trage din exterior înspre interiorul vehiculului craterul format are baza mică în partea esterioară a parbrizului şi baza mare în partea interioară a acestuia (Gh. Păşescu, op.cit., p. 356).
[210] Forma sub care se prezintă este diferită: zgârieturi, adâncituri, dislocări de material, depinzând de natura obstacolului (Gh.Păşescu, op.cit., p. 306).
[211] Dacă aceasta a fost transportată la spital, în sarcina celor ajunşi primii la faţa locului este de a marca, prin desenare cu creta, poziţia victimei, sau obţinerea, de îndată, de relaţii de la martorii oculari în legătură cu poziţia în care a fost găsită.
[212] Numărul orificiilor de intrare şi ieşire de pe corpul victimelor şi/sau obiectelor de îmbrăcăminte reflectă numărul de proiectile care au penetrat şi trebuie căutate la locul faptei.
[213] Pentru detalii a se vedea V. Măcelaru, Urmele create prin folosirea armelor de foc, în Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p.288; Gh.Păşescu, op.cit., p. 356-370.
[214] Portierele şi întreg habitaclul autovehiculului.
[215] Tuburile pot să se rostogolească sub mobilier, în spaţiile înguste dintre mobile, pot fi aruncate în interiorul dulapului care are uşa deschisă, sau a sertarului (Gh.Păşescu, op.cit., p. 314).
[216] Exemplul unei astfel de manifestări este oferit de cercetarea la faţa locului, în cazul evenimentelor din decembrie 1989, de la Timişoara (D.I. Cristescu, I. Popa, Culegere de materiale documentare – criminalistică, Ed. Almanahul Banatului, Timişoara, 1996, p. 486-491).
[217] În special a obiectelor de îmbrăcăminte, a obiectelor uşor transportabile, a fragmentelor de obiecte şi substanţe, a urmelor biologice, precum şi a proiectilelor şi a tuburilor cartuşelor.
[218] O.Năstase, D.Timofte, Metoda de investigaţie radiologică în criminalistică, în Buletin de criminologie şi criminalistică, editat de Parchetul General, nr. 1-2/1992, p. 94-97.
[219] În unele atentate, mai mulţi trăgători se instale ază în poziţii şi locuri diferite şi execută tragerea la momentul dinainte stabilit (cum, se pare, a fost situaţia în cazul asasinării preşedintelui SUA, J.F.Kennedy – a se vedea în acest sens, W.Manchester, Moartea unui preşedinte, Ed. Divers Press, Bucureşti, 1992).
[220] Noţiunea de armă semnifică instrumente, piese sau dispozitive astfel declarate prin Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi  muniţiilor, iar potrivit art. 179 alin 2 cod penal se asimilează armelor „orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac”, în această categorie intrând toporul, securea, secera, cuţite de diferite dimensiuni, săbii ş.a.
[221] În practica judiciară internă au fost câteva situaţii de acest gen şi anume: între 21 şi 23.01.1941 în Bucureşti şi în câteva centre din ţară s-au desfăşurat acţiuni armate întreprinse de legionari, în organizarea lui Horia Sima, înarmaţi cu sute de arme, de diferite tipuri, cu muniţie aferentă, care au vizat Ministerul de Interne, Prefectura Poliţiei Capitalei, Palatul Parlamentului, Postul Naţional de Radio şi sediul unor organe de presă, soldate cu 354 de morţi şi 300 de răniţi, din rândul forţelor de ordine, ale civililor şi al rebelilor, pagube materiale importante în dauna patrimoniului public şi privat, prin incendieri, jafuri şi distrugeri calificate ( a se vedea Pe marginea prăpastiei, Ed. Scripta, Bucureşti, 1992, vol I, p. 16 şi vol.II, p. 160 – 170); şi evenimentele cunoscute sub denumirea generică de “mineriade” din 28.01.1990, 13-15.06.1990, septembrie 1991, ianuarie 1999.
[222] Aşa cum s-a realizat în cazul „mineriadei”, din 1999, de la Costeşti şi Stoieneşti. Un număr de 9 casete video (imagini şi sunet) au fost examinate criminalistic, realizându-se atât transcrierea conţinutului convorbirilor cât şi reproducerea unor imagini, cu ajutorul videoprinterului, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 247031/1999 al Institutului de Criminalistică din cadrul I.G.P. (M. Mircea, Valorificarea operativă a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, în revista „Criminalistica”, nr.1/2000, p. 5).
[223] Exemplu sunt evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş (dos. Nr. 3/P/Sp/1990 al fostului Serviciu Special de Anchete din Procuratura generală (nepublicat), când au fost efectuate filmări de pe terasa situată pe acoperişul hotelului „Nord”; şi a evenimentelor din Bucureşti, din aprilie-15.06.1990 (fenomenul P-ţa Universităţii şi „mineriada”), când au fost executate filmări, pe timp de zi şi de noapte (în infraroşu), dintr-un balcon, de la etajul 20 al hotelului „Intercontinental”.
[224] Evenimentele consumate în timpul mineriadei din 1991 au fost filmate integral pe întreg itinerariul Valea Jiului – Bucureşti şi în Bucureşti de operatorii postului naţional de televiziune TVR (un număr total de 13 videocasete, însumând 39 de ore).
[225] Negocierea are avantajul detensionării situaţiei create şi atât timp cât se derulează, teroriştii nu ucid, fiind oferit timpul necesar pentru pregătirea intervenţiei antiteroriste propriu-zise ori pentru rezolvarea paşnică a crizei. O astfel de negociere presupune concesii atât din partea autorităţilor, cât şi din partea agresorilor, potrivit unei reciprocităţi instaurate ad-hoc. Eliberarea de către terorişti a unui sau mai mulţi ostatici, urmare a negocierilor, oferă posibilitatea obţinerii de informaţii preţioase despre armament, profilul teroriştilor, starea de spirit, poziţia ocupată de răpitori în avion sau spaţiul unde sunt deţinuţi ostaticii, numărul răpitorilor (Schlomo Gazit, Risk, glory and the rescue operation, revista International Security, 6, nr. 1, vara 1981, p. 120).
[226] Brigada Antiteroristă a SRI, forţele speciale ale SPP şi ale M.I., în România, Delta Force în SUA, GIGN şi RAID în Franţa, Grupul de protecţia frontierelor german (GSG-9), SAS britanic, forţa de apărare israeliană (IDF), OMON (ruseşti), etc. (pentru detalii a se vedea T. Filip, op.cit., p.28-38; Gh. Arădăvoaice, I.Crăiniceanu, D.Niţă, Ameninţări, vulnerabilităţi şi riscuri la adresa demnitarilor, Ed. Antet, Bucureşti, 2002, p. 81-97.
[227] J. L. Marret, op.cit., p. 132.
[228] Teroriştii care au acţionat asupra sediului OPEC, în decembrie 1975 deţineau provizii de tablete cu amfetamină pentru întârzierea apariţiei oboselii; în cazul răpirii lui Aldo Moro, teroristul care îl supraveghea era în mod regulat înlocuit pentru a împiedica o scădere a vigilenţei, care ar fi permis captivului să fugă.
[229] În cazul “Autobuzul”, la sediul postului de poliţie Pui, Jud. Hunedoara, de unde au fost sustrase armele şi muniţia de către cei trei făptuitori (vezi capitolul II, secţiunea 1).
[230] În cazul deturnării unei aeronave cu pasageri Airbus, ce zbura pe ruta Alger – Marsilia, făptuitorii au sustras de la personalul tehnic al aeroportului din Alger, uniformele specifice acestora, după ce i-au imobilizat, astfel că a fost efectuată cercetarea la faţa locului în legătură cu acest episod.
[231] În cazul copiilor personalităţilor politice şi a celor care pot constitui subiecţii pasivi ai ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.
[232] Cu prilejul acţiunii teroriste, din ianuarie  2000, asupra unui avion al companiei Indian Airlines, un pasager ucis a fost aruncat din aeronavă între localităţile Amristar şi Dubai. În cazul transportului ostaticilor cu autovehicule, trenuri, pe traseu pot fi abandonate sau aruncate lucruri ce aparţin atât făptuitorilor cât şi captivilor.
[233] Reiterând cazul “Autobuzul”, la una din staţiile I.T.A,, dinainte de localitatea Lugoj, imediat după ce din autobuz a coborât un pasager, contra voinţei făptuitorilor, şi s-a poziţionat sub autovehicul, unul dintre făptuitori a executat un foc de armă. Examinându-se proiectilul, după pornirea autobuzului, de către lucrătorii de poliţie aflaţi într-un autoturism pornit în urma autobuzului deturnat, s-a stabilit că aparţine unui pistol mitralieră “A.K.M.”, aflat în dotarea forţelor de poliţie, făcându-se imediat legătura cu sustragerea de la postul de poliţie Pui, unde se sesizase evenimentul. În acest fel, forţele de intervenţie au fost în măsură să aprecieze asupra cantităţii de armament şi muniţie aflată asupra făptuitorilor, cât şi a tipului de arme.
[234] După răpirea ţintei vizate din locul unde se afla; preluarea ostaticilor sau baricadarea împreună cu ei; după decolarea aeronavei sau plecarea în larg a vasului; în locurile, zonele şi perimetrul stabilit ca fiind locul săvârşirii infracţiunii (stradă, clădire, aeroport, port ş.a.).
[235] În locurile unde acţiunea forţelor de intervenţie s-a consumat şi este înlăturată existenţa oricărei stări de pericol (exemplu: urmare a negocierii dintre autorităţi şi autorii deturnării unui avion aflat la sol, agresorii cu o parte din ostatici s-au transferat într-o altă aeronavă, pusă la dispoziţie în condiţiile negocieri purtate, şi făptuitorii îşi continuă acţiunea infracţională).
[236] Fie prin reţinerea făptuitorilor şi eliberarea victimelor, fie prin uciderea teroriştilor de către forţele de intervenţie, fie prin predarea autorilor din proprie iniţiativă, în orice caz, după ce situaţia de criză s-a epuizat.
[237] De pildă, deturnarea de către un grup de cetăţeni români, în 1973 a unui avion de pe aeroportul din Oradea, e drept, fără a comite vreo ameninţare contra securităţii naţionale, ci doar pentru  a trece fraudulos frontiera de stat. Avionul a aterizat forţat în Austria, unde autorii faptei au cerut azil politic. Fapta a debutat pe teritoriul României, unde făptuitorii au mobilizat echipajul aeronavei şi s-a consumat în Austria.
[238] Reluând cazul suscitat “Autobuzul”, autovehiculul, care transportase pasagerii luaţi ostatici şi făptuitorii până la intrarea în municipiul Timişoara, unde a avut loc intervenţia forţelor antiteroriste, prin executarea de foc asupra autobuzului într-un moment în care din interiorul acestuia s-au tras focuri de armă asupra conducătorului auto ce a fost ucis şi asupra pasagerilor, şi unde s-au purtat negocierile, a fost ridicat şi transportat în curtea Inspectoratului de Poliţie. Aici s-a realizat examinarea criminalistică, pentru delimitarea urmelor de proiectile ale cartuşelor trase din exterior (de forţele USLA) şi cele din interiorul autobuzului (de către făptuitori); a urmelor de sânge, pentru stabilirea poziţiei ocupate de fiecare victimă, care s-au coroborat cu datele obţinute de la ostaticii rămaşi în viaţă.
[239] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, Ed. „Oscar Print”, Bucureşti, 1997,  p. 81.
[240] Idem, p. 80; Însemnătatea locului sau rolului unităţii păgubite prin acţiunile ilicite nu este întotdeauna dată de anumite ierarhii prestabilite valoric social. Astfel, un mare combinat petrochimic aflat în blocaj economic, într-o stare prefalimentară, deşi era consacrat ca reprezentând un obiectiv de importanţă deosebită pentru siguranţa naţională, asupra căruia se execută acte de diversiune, nu se înscrie în sfera unei ameninţări la siguranţa naţională, în timp ce, o societate comercială de mai mică dimensiune angajată în producerea unui ciment special necesar Centralei Nucleare de la Cernavodă unde s-au produs acte de diversiune cu scopul determinat de a întrerupe funcţionarea ei şi, pe cale de consecinţă, întreruperea producţiei, reprezintă ameninţare pentru siguranţa statului.
[241] I. Mircea, op.cit., p. 105-109; Gh. Păşescu, op.cit., p. 372-376.
[242] Obstacolul (lele) puse pe calea ferată (în stare intactă sau părţi ale acestuia) întrucât este (sunt) purtător (oare) al urmelor create de materialul rulant, materialul din care este confecţionat, eventual al urmelor papilare ale făptuitorului, decelează modul în care a fost confecţionat; părţile materialului rulant intrat în contact cu obstacolul (I. Anghelescu, op. cit., p. 371).
[243] Porţiunea de linie ferată scoasă din terasament sau ruptă; tirfoanele deşurubate şi scoase din terasament; urmele formă rămase în locul de unde  a fost demontată şina; urmele instrumentelor utilizate la activitatea scoaterii şinei; diferite urme materie rezultate din tăierea şinei: pilitură, particule de metal topit când este tăiată cu aparatul de sudură (I. Anghelescu, op.cit., p. 372).
[244] Astfel de urme se găsesc şi în conductele, ţevile instalaţiilor petrochimice.
[245] I. Anghelescu, op.cit., p. 373.
[246] Urmele lăsate pe capetele libere ale cablului, bucăţile de cablu rezultate, urme digitale, de încălţăminte, ale mijloacelor de transport.
[247] Enumerarea are caracter exemplificativ.
[248] Dacă constituie obiectiv de interes pentru siguranţa naţională, faptele se înscriu în categoria infracţiunilor contra securităţii naţionale, în caz contrar putând fi incidente prevederile din codul penal privind infracţiunile contra patrimoniului.
[249] În cazul catastrofelor de cale ferată, locul faptei îl reprezintă staţia de plecare şi staţia de sosire a garniturii de tren, porţiunea de linie curentă unde s-a produs evenimentul, suprafaţa de teren pe care sunt răspândite resturile materialului rulant, căile de acces spre locul producerii faptei şi de la acesta spre exteriorul perimetrului, materialul rulant implicat în eveniment (locomotivele şi vagoanele împreună cu componentele acestora: frâne, cuplele de legare a vagoanelor, aparatura de bord, instalaţiile de siguranţa circulaţiei aferente liniei (blocuri mecanice, electromagnetice sau electrodinamice, instalaţiile de schimbare automată a macazelor, de ridicare automată a barierelor, linia electrică de contact etc.);
– în cazul distrugerii unui cablu de înaltă tensiune sau a unei linii telefonice, instalaţiile sau echipamentele pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune, locul faptei cuprinde: porţiunea de linie sau cablu distrusă, terenul înconjurător situat de o parte şi de alta a liniei telefonice, cablului sau echipamentului, căile de acces spre locul unde s-a produs distrugerea, staţiile de transformare a energiei electrice ori cutiile de legături ale cablurilor;
– în cazul actelor de diversiune la o uzină, secţie, instalaţie tehnologică, siloz agricol, locul faptei este delimitat de perimetrul ocupat, căile de acces spre şi dinspre respectivul perimetru.
[250] I. Mircea, op.cit., p. 226.
[251] Sisteme automate pentru supraveghere, control, acces, pentru detectarea observării, ascultării sau interceptării, care sunt prevăzute cu surse de alimentare de rezervă.
[252] Accesul se realizează prin intrări anume stabilite, pe baza permisului de acces, persoanele vor fi înregistrate în fişa de consultare, după ce prezintă certificatul de securitate sau autorizaţia de acces.
[253] În afara orelor de program şi în zilele nelucrătoare sunt organizate patrulări pe teritoriul unităţii, potrivit planului de pază şi apărare.
[254] Normele interne de lucru şi de ordine interioară, destinate protecţiei informaţiilor clasificate.
[255] A se vedea anexele 1-32 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin HGR nr. 585/05 iulie 2002.
[256] Organizate, stabilite şi dispuse în locaţii, potrivit planului de pază şi apărare a obiectivelor, sectoarelor şi locurilor care prezintă importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate.
[257] În cadrul S.R.I. funcţionează Oficiul pentru supravegherea secretelor de stat şi Direcţia de transport a corespondenţei cu caracter secret de stat.
[258] Administratorul de securitate al SPAD, al reţelei de transmisii de date (RTD), al obiectivului SIC.
[259] Persoană care îndeplineşte atribuţiile de protecţie a informaţiilor clasificate în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, agenţilor economici cu capital integral sau parţial de stat şi al altor persoane juridice de drept public sau privat.
[260] În cazul surprinderii în flagrant a agentului R. Hanssen, la 18.02.2002 (exemplu supracitat în capitolul II), în timp ce  depunea un pachet cu documente secrete, într-o “căsuţă poştală” situată într-un parc din localitatea Vienna, statul Virginia – SUA, cercetarea la faţa locului întreprinsă în zonă, a decelat o pungă de plastic care conţinea suma de 50000 dolari. Această sumă fusese ascunsă în scorbura unui copac, de agentul de legătură, din partea SVR (Serviciul Rus de Informaţii Externe) şi reprezenta preţul pentru setul de documente secrete ascunse de R. Hanssen la rădăcina unui alt copac – situat la oarecare depărtare, ce urma să fie preluat de un agent rus.
[261] M. Palmiotto, op.cit., p. 171.
[262] Este şi situaţia, prevăzută de art 192 ipoteza a II – a din Codul de procedură penală, când cercetarea la faţa locului se dispune de instanţa de judecată.
[263] E. Stancu, Reglementarea reconstituirii în legislaţia penală actuală; posibilitatea efectuării reconstituirii, în revista Probleme de criminalistică şi criminologie, nr 1/1982, p. 100-108; D. Ciacanica, Importanţa cunoaşterii elementelor de diferenţiere între reconstituire şi experimentul judiciar, în revista Probleme de criminalistică şi criminologie, nr 4/1981, p. 155-163; C. Aioniţoaie, E. Stancu, Reconstituirea, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 255-277.
[264] Art. 195 din c. p. p.
(1) Despre efectuarea cercetării la fața locului sau a reconstituirii se încheie un proces-verbal, care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 199, următoarele: a) indicarea ordonanței sau a încheierii prin care s-a dispus măsura; b) numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea participă; c) numele și prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul; d) descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective. În cazul reconstituirii se consemnează amănunțit și desfășurarea reconstituirii.
(2) În toate cazurile se pot face schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări, care se anexează la procesul-verbal.
(3) Activitatea desfășurată și constatările expertului se consemnează în procesul-verbal.
(4) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de către cel care îl încheie și de către persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze procesul-verbal, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna
[265] Referindu-se la importanţa activităţii de cercetare la faţa locului şi la modul de fixare a acesteia, întemeietorul criminalisticii, Hans Gross afirma că acestea reprezintă: … este piatra de încercare pentru judecătorul de instrucţie. În nici o altă împrejurare el nu-şi manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raţionamentului, energia metodică şi conştientă a scopului pe care îl urmăreşte; şi iarăşi, în nici o altă împrejurare nu-şi manifestă mai bine neîndemânarea, lipsa de prevedere, dezordinea, nesiguranţa şi ezitarea” (Hans Gross, Manuel practique d’instruction criminelle, Paris, 1899, Introduction, p. 26), citat de A. Ciopraga, op. cit., p. 77.
[266] P. C. Băloi, Unele probleme privind cercetarea locului faptei, în Probleme de medicină judiciară şi criminalistică, vol. IV, Ed. Medicală, Bucureşti, 1965, p. 155, citat de I. Mircea, op. cit., p. 248.
[267] A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996,  p. 77.
[268] Vor fi menţionate locul unde au fost descoperite urmele şi mijloacele materiale de probă ori obiectele despre care există supoziţia că sunt în legătură cu fapta, poziţia acestora potrivit unor sisteme de referinţă stabile, în plan orizontal sau vertical. (C. Aioniţoaie, Tactica cercetării la faţa locului, în Curs de criminalistică, Academia de Poliţie “Al. I. Cuza”, Bucureşti, 1983, p. 32.
[269] A. Ciopraga, op. cit., p. 78.
[270] Idem, p. 78.
[271] C. Suciu, op. cit., p. 520.
[272] A. Ciopraga, op. cit., p. 78.
[273] I. Mircea, op. cit., p. 248.
[274] C. Aioniţoaie, op. cit., p. 32. Un alt autor, E. Stancu, exprimă un punct de vedere mai permisiv, în sensul că, în cazuri deosebite, redactarea procesului verbal se poate face şi la sediul organului judiciar, însă, pe baza unor note detaliate luate de conducătorul echipei de cercetare în timpul desfăşurării activităţii, care poate apela şi la imaginile videofilmate (E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p. 347).
[275] E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p. 345.
[276] A. Ciopraga, op. cit., p. 79; V. Bercheşan, C. Pletea, I. E. Sandu, Cercetarea la faţa locului, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 49.
[277] I. Mircea, op. cit., p. 249.
[278] V. Bercheşan, C. Pletea, I. E. Sandu, op. cit., p. 51.
[279] Pentru detalii, a se vedea, N. Ionescu, Fotografia judiciară la faţa locului, în O. Pop, I. Anghelescu, L. Coman, Ion R. Constantin, N. Constantinescu, I. Grigorescu, A. Haşnaş, V. Lăpăduşi (sub coordonare), Tratat practic de criminalistică, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, vol. I, p. 44-69 şi I. Anghelescu, Filmul şi videofonograma judiciare la faţa locului, Tratat practic de criminalistică, op. cit., vol. I, p. 69-72.
[280] A. Ciopraga, op. cit., p. 81.
[281] Pentru detalii, a se vedea, I. E. Sandu, Întocmirea schiţei la faţa locului, în O. Pop ş.a. (sub coordonare), Tratat practic de criminalistică, vol. I, op. cit., p. 84-101.
[282] I. Mircea, op. cit., p. 252.


Dr. Doru Ioan Cristescu

 
Secţiuni: Articole, Drept penal, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD