« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Asociaţiile profesionale – Între discuţii pe la colţuri şi vocea profesioniştilor din domeniu
07.09.2021 | Eduard PETICARU, Florin BADIU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Eduard Peticaru

Eduard Peticaru

Florin Badiu

Florin Badiu

Asociațiile profesionale joacă un rol cheie în dezvoltarea, promovarea și întărirea unei profesii, întrucât, prin însuși scopul lor, aceste asociaţii sunt implicate activ în stabilirea și implementarea codurilor de etică și standarde profesionale, în crearea condițiilor pentru dezvoltarea profesioniștilor din domeniul respectiv, având la îndemână avantajul unei experienţe unice, provenită chiar din interiorul profesiei.

Asociațiile profesionale nu își asumă un rol de reglementare sau de sancționare a membrilor lor prin impunerea de drept a unor standarde de conduită profesională, dar susțin activ și încurajează formarea și dezvoltarea specialiștilor din cadrul profesiei, în primul rând prin promovarea unei practice unitare.

Sintetizând, asociațiile profesionale canalizează eforturile profesioniștilor în vederea îmbunătățirii și dezvoltării profesiei în care aceştia activează.

Accesul la informațiile culese din interiorul profesiei, care este puternic susținut și facilitat de organizațiile profesionale, este esențial în a ajuta practicienii să se dezvolte, sprijină în mod practic expertiza lor profesională. Mai mult, informațiile postate pe site-urile asociațiilor profesionale sunt accesibile oricui dorește să înțeleagă particularităţile acelei profesii și, pe cale de consecinţă, diseminarea informațiilor în domeniul respectiv este mult mai eficientă decât folosirea comunicatelor seci, utilizate de multe ori pe canalele oficiale. În profesiile juridice, cu titlu de exemplu, există constituite asociaţii pentru fiecare palier profesional, respectiv asociaţii ale avocaţilor “Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților” ale judecătorilor “Asociația Magistraților din România” sau ale procurorilor “Asociația Procurorilor din România”.

Dintre profesiile juridice, breasla executorilor judecătoreşti duce o oarecare lipsă de reprezentare la nivel organizatoric, vizibilitatea asociaţiilor profesionale ale executorilor judecătoreşti fiind foarte redusă.

Profesia de executor judecătoresc, în schimb, este de o importanţă crucială în sistemul juridic românesc, fiind practic înfiinţată de mii de ani, de pe vremea statului roman. Încă din timpul structurilor statului roman, executarea silită a fost pusă în practică, la început chiar de către creditor, acesta executându-şi singur dreptul său, întrucât nu exista, până la sfârșitul perioadei clasice, un organ al statului care să exercite independent această procedură.

Executarea silită avea caracter penal și extrajudiciar, iar debitorul care nu plătea era considerat un adevărat delincvent și, de foarte multe ori, răspundea cu viața sa sau a familiei sale pentru plata datoriilor. Creditorul îl putea ucide sau vinde, iar patrimoniul acestuia era confiscat și împărțit.

Ulterior, legea celor XII table a prevăzut să se urmărească mai întâi patrimoniul debitorului pentru recuperarea datoriei și doar după aceea se puteau aplica alte măsuri, executarea silită pierzându-și din caracterul pur penal.

Prin Legea Poetelia Papira au fost modificate drepturile creditorului asupra vieții debitorului, în sensul că mai întâi creditorul trebuia să urmeze o procedură prealabilă, a obţine o judecată sumară, dar necesară.

Procedura executării silite a făcut un pas important în standardizare odată cu apariția lui distractio bonorum, sistem prin care procedura de vanzare a bunurilor debitorului nu mai era efectuată de către creditor, ci de un curator bonis distrahendis, care era un veritabil organ public de executare, eredele executorului judecătoresc din zilele noastre.

Prin apariția executorului judecătoresc, procedura de executare silită a devenit o activitate organizată și dusă la îndeplinire de un organ recunoscut al statului. În dreptul românesc, după modelul legislației procesuale genoveze, executarea silită a fost reglementată în Codul de procedură Civila din anul 1865

Conform vechiului Cod de procedură civilă, executarea silită se purta asupra bunurilor debitorului și se putea declanșa numai în baza unui act public învestit cu formulă executorie.

Prevederile de la 1865 privind executarea silită au rămas în vigoare și după Primul Război Mondial, cu unele modificări. Codul de procedură Civila din 2010, intrat în vigoare în 2015 a adus modificări substanțiale executării silite, implicit și asupra exercitării profesiei de executor judecătoresc.

Întrucât, întotdeauna, creditorul cere mai mult, iar debitorul vrea să ofere cât mai puţin, echitatea executării silite se poate realiza numai prin intermediul unui expert în domeniu, şi anume executorul judecătoresc.

Executorul judecătoresc este un partener important al sistemului de justiție, zis și judecătorul din teren, cu un rol deosebit în cadrul procesului civil, având îndatorirea ca acesta să continue să îşi producă efectele urmărite şi în afara sălii de judecată, prin aplicarea în fapt a prevederilor titlurilor executorii.

Acest corp de elită în cadrul profesioniştilor dreptului are la bază principii de importanță practică, precum principiul legalității, libertății, independeței, al imparțialității, păstrării secretului profesional, nemijlocirii, îndeplinirii unui serviciu de interes public, egalității de tratament, al rolului activ al executorului în procesul civil. Profesia de executor judecatoresc trebuie exercitată independent, în conformitate cu legea, cu integritate, în mod confidențial, eficace și, mai ales, perseverent.

În acest sens, al promovării valorilor și principiilor care guvernează activitatea executorului judecătoresc a fost înfiinţată asociația profesională a executorilor judecătoreşti – Proexecutores.

Asociația profesională a executorilor judecătoreşti Proexecutores are ca obiectiv general sprijinirea profesiei în relația cu structurile statului implicate în executarea silită, cu diverşi creditori sau debitori instituţionali, făcând posibilă şi auzită vocea membrilor săi profesioniști în drept de către toate părţile implicate în executarea silită.

Deși recunoscute de lege ca formă de reprezentare informală a profesiei, asociațiile de executori judecătoreşti nu au monopolul acestei funcții; alți actori precum Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, pot îndeplini aceste funcții. Rolul asociației profesionale, în acest caz, este de a facilita dialogul dintre toți actorii implicaţi în executarea silită în numele executorilor judecătoreşti.

Asociația profesională Proexecutores a fost înfiinţată in anul 2018, fiind asociaţia cu reprezentarea cea mai largă în cadrul acestei profesii.

Asociația Proexecutores urmăreşte, printre altele, să acorde sprijin practic executorilor judecătoreşti, sa-i ajute cu formularea de acţiuni şi demersuri în vederea promovării profesiei sau a apărării drepturilor profesioniştilor din domeniu, sa initieze colaborări cu Ministerul de Justiţie, instanţele competente sau cu organele de conducere ale Uniunii Executori Judecătoreşti din România.

Ca urmare a activităţilor desfăşurate, Proexecutores promovează, prin acțiuni concrete, atât drepturile și interesele legitime ale executorilor judecătoreşti și ale profesiei de executor, cât şi standardizarea unor proceduri execuţionale care nu sunt suficient reglementate şi duc la interpretări diferite, ceea ce creează disconfort părţilor din executarea silită, fie ei creditori sau debitori deopotrivă.

Spiritul promovat de către o asociaţie profesională precum Proexecutores este acela că executarea silită trebuie să fie echidistantă, stabilă şi unitară pe întreg teritoriul ţării, numai astfel putând fi depășite impedimentele ce apar în exercitarea acestei profesii sensibile şi care are o anume rezonanţă negativă în faţa publicului larg. Spiritul colegial promovat intensiv de către asociaţie presupune o susținere reciprocă între organele de conducere ale profesiei de executor judecătoresc și executorii care se află în exercitarea profesiei, de multe ori fiind extrem de utile demersurile ce ar putea fi promovate de către o asociaţie profesională în sprijinul membrilor săi.

De asemenea, activitatea asociaţiei profesionale a executorilor judecătoreşti este justificată şi chiar necesară prin prisma unei evaluări periodice a aspectelor generate de activitatea de executare silită, un exemplu practic fiind informarea membrilor profesiei despre soluţiile sau practicile izvorâte în domeniu, despre adoptarea unor interpretări sau a unei jurisprudenţei specifice, sau de a promova discuţiile tehnice purtate pe forumuri restrânse, grupuri de lucru, etc.

În fapt, o asociaţie profesională bine structurată, datorită informaţiilor precise obţinute de la membrii săi, poate identifica o serie de acțiuni comune cu alte organisme şi organizaţii profesionale în vederea popularizării atât a aspectelor pozitive, benefice profesiei, cât şi a obstacolelor sau a impedimentelor ce pot apărea în procedura execuţională, beneficiarii finali fiind atât creditorul, cât şi debitorul, alături de celelalte instituţii angrenate în sistemul judiciar.

Executor judecătoresc Eduard Peticaru
Preşedinte – Asociaţia Profesională a Executorilor Judecătoreşti PROEXECUTORES

Executor judecătoresc Florin Badiu
Vicepreşedinte – Asociaţia Profesională a Executorilor Judecătoreşti PROEXECUTORES

 
Secţiuni: Executori judecătorești, Opinii, Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD