Decizia (UE) 2021/1428 privind ajutorul de stat pus în aplicare de România pentru Aeroportul Internațional Timișoara – Wizz Air
08.09.2021 | JURIDICE.ro

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 308/1 din 1 septembrie 2021 a fost publicată Decizia (UE) 2021/1428 a Comisiei din 24 februarie 2020 PRIVIND AJUTORUL DE STAT SA.31662 – C/2011 (ex NN/2011) pus în aplicare de România pentru Aeroportul Internațional Timișoara – Wizz Air.
Finanțarea publică pe care România a acordat-o în perioada 2007-2009 administratorului aeroportului pentru dezvoltarea terminalului non-Schengen, îmbunătățirea căii de rulare, extinderea platformei și echipamentele de iluminat, în valoare de 29.194.600 RON, constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Ajutorul a fost pus în aplicare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Ajutorul de stat menționat la alineatul (1) este compatibil cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Finanțarea publică pentru drumul de acces și dezvoltarea zonei de parcare în 2007 și pentru echipamentele de securitate în 2008, tarifele de aeroport din AIP 2007, AIP 2008 și AIP 2010 și acordurile din 2008 încheiate cu Wizz Air (inclusiv acordurile de modificare din 2010) nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.