« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Moțiunea de cenzură și conflictul juridic de natură constituțională
13.09.2021 | Cristian CLIPA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Crstian Clipa

Cristian Clipa

1. După cum este cunoscut în spațiul public, Guvernul României a sesizat Curtea Constituțională cu o cerere având ca obiect constatarea unui conflict juridic de natură constituțională, născut din pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură a fost inițiată și, ulterior, comunicată Guvernului.

2. În esență, ceea ce Guvernul reproșează moțiunii de cenzură inițiate de deputați și senatori aparținând Grupurilor parlamentare USR și AUR – sub titlul Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi! – este faptul că inițiatorii acestui demers au încălcat reglementări referitoare la validitatea unor semnături aparținând unor parlamentari, semnături care nu ar fi fost anexate textului moțiunii de cenzură, astfel cum a fost acesta depusă la Președinții celor două Camere ale Parlamentului, la data de 3 septembrie 2021, dar care au însoțit textul aceleiași moțiuni, astfel cum a fost acesta comunicat prim-ministrului, la data de 7 septembrie 2021. În aceste condiții – susține Guvernul României – la momentul inițierii și depunerii moțiunii de cenzură (3 septembrie 2021), acest document nu ar fi fost asumat prin subsemnare decât de 90 de parlamentari și nu de cel puțin 117, nefiind astfel satisfăcută cerința de sub art. 113 alin. (2) din Constituția României, text potrivit căruia „moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii”. În plus, lista de susținători ai moțiunii de cenzură a fost comunicată primului-ministru într-o formă completată și, respectiv, modificată, prin comparație cu forma și conținutul pe care această listă le avea la data depunerii moțiunii la Președinții celor două Camere ale Parlamentului (3 septembrie 2021).

Guvernul României, în calitatea sa de autor al sesizării Curții Constituționale cu existența unui conflict juridic de natură constituțională, a mai învederat instanței de contencios constituțional și faptul că existența aceluiași conflict ar fi susținută și de împrejurarea că moțiunea de cenzură în discuție a fost comunicată Guvernului doar la 7 septembrie 2021 și într-o formă diferită de cea înregistrată la Președinții celor două Camere ale Parlamentului, la 3 septembrie 2021.

3. Principalul reproș pe care Guvernul îl aduce moțiunii de cenzură astfel cum a fost această inițiată, se referă la pretinsul mod neconstituțional în care Parlamentul a înțeles să declanșeze acest tip de control asupra Guvernului, ceea ce ar antrena „consecințe grave asupra bunei desfășurări a activității Guvernului, în planul politicii interne și externe a țării, respectiv a bunei funcționări a administrației publice”. Prin sesizarea formulată, Guvernul împărtășește convingerea că „într-un stat de drept, în care principiul separației puterilor în stat este respectat, controlul parlamentar prin moțiune de cenzură angajează un raport juridic între Parlament (puterea executivă) și Guvern (puterea executivă), control care trebuie însă subsumat principiului conformității derulării procedurilor parlamentare cu Legea fundamentală”.

Din capul locului, se impune a fi observat faptul că eventuala inițiere a unei moțiuni de cenzură – act care, în sensul art. 113 alin. (2) din Constituția României, are semnificația înregistrării unei asemenea moțiuni la cele două Camere ale Parlamentului – nu angajează automat Parlamentul într-un raport juridic cu Guvernul și, cu atât mai puțin, într-un raport juridic conflictual de natură constituțională. Inițiativa depunerii unei moțiuni de cenzură are natura juridică a unui act de procedură parlamentară, asumat de un subiect anume determinat de art. 113 alin. (2) din Constituția României, respectiv de „cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor” și nu de Parlament în ansamblul său, autoritate care, la momentul sesizării de către Guvern a Curții Constituționale, nu decisese încă nimic cu privire la moțiunea de cenzură inițiată și, implicit, nici cu privire la soarta politică a Guvernului. Astfel stând lucrurile, este evident faptul că autorul cererii de constatare a unui conflict juridic de natură constituțională a plecat de la o premisă greșită, anume aceea că, prin inițierea unei moțiuni de cenzură de către pătrimea din numărul total de deputați și senatori, automat, Parlamentul s-ar fi angajat într-un concret raport juridic cu Guvernul, raport despre care acesta din urmă (în calitate de autor al sesizării Curții) pretinde nu numai că s-a născut, ci, mai mult decât atât, că s-a născut ab initio conflictual. Un asemenea mod de a vede lucrurile nu poate fi primit, fie și numai pentru că, cerând instanței de contencios constituțional să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională – respectiv existența unui raport juridic conflictual de natură constituțională – Guvernul a pus semnul egalității între o posibilă neregulată inițiere a unei moțiuni de cenzură și existența unui conflict juridic de natură constituțională deja născut. În contextul dat, pentru a ne găsi, eventual, în prezența unui astfel de conflict, condiția absolut necesară ar fi fost aceea ca Parlamentul să se fi pronunțat asupra acestei inițiative pretins neregulate și, trecând peste neregularitățile semnalate de Guvern, să fi adoptat moțiunea de cenzură inițiată, în forma unei hotărâri a plenului Parlamentului, adoptată cu majoritatea membrilor autorității legislative, ceea ce, la data sesizării Curții Constituționale, nu se întâmplase. În consecință, la acest moment, raportat la motivele anterior arătate, sesizarea Curții Constituționale este prematură.

4. De altfel, o intervenție a Curții Constituționale, înainte de votul final (de plen) al Parlamentului asupra inițiativei având ca obiect moțiunea de cenzură astăzi în discuție, ar compromite autonomia funcțională a organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituția României] organ care, înainte de dezbaterea și de votul în plen asupra moțiunii, poate observa eventualele neregularități legate de modul în care a fost sesizat și, în consecință, poate respinge moțiunea (pentru vicii legate de forma sa) ori poate întoarce sesizarea având ca obiect această moțiune la Președinții celor două Camere, în scopul remedierii carențelor procedurale, legate de pretinsa lipsă a numărului minim de susținători.

5. Dincolo de cele mai sus observate, un lucru ni se pare evident și anume acela că sesizarea Curții Constituționale chiar cu o cerere de constatare a unui conflict juridic de natură constituțională, nu poate avea, nici măcar în contextul specific dat, caracter preventiv. Prin cererea adresată Curții Constituționale, Guvernul României nu poate pretinde că, prin inițierea unei moțiuni de cenzură, i-ar fi fost încălcată competența ori atinsă calitatea de autoritate publică a puterii executive care „asigură realizarea politicii interne și externe a țării” și care „exercită conducerea generală a administrației publice” [art. 102 alin. (1) din Constituția României]. Prin simpla inițiere a unei moțiuni de cenzură, Guvernului nici nu i-a fost încălcată competența de către Parlament (care, deocamdată, nu a decis nimic în privința moțiunii inițiate) și nici nu a fost împiedicat să-și exercite plenar competența, așa cum, în mod neîntemeiat, pretinde Guvernul, prin sesizarea adresată Curții Constituționale. De altfel, așa cum și Guvernul reține în cuprinsul sesizării asumate, Curtea Constituțională se poate pronunța asupra unei moțiuni adoptate [conform Deciziei nr. 533/2017, M. Of. nr. 592 din 24 iulie 2017], dar instanța de contencios constituțional nu are posibilitatea de a interveni într-o procedură în curs de derulare și care are ca obiect supunerea spre dezbatere și eventuală adoptare de către plenul Parlamentului a unei moțiuni aflate doar în stadiul procedural al inițierii ei. Altfel spus, instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța asupra unei moțiuni proiectate. Neregulata inițiere a unei moțiuni de cenzură poate determina – în absența înlăturării neregulilor ori a acoperirii lor, inclusiv prin confirmare – neconstituționalitatea hotărârii de adoptare a unei astfel de moțiuni, în astfel de carențate condiții. Inițierea unei moțiuni de cenzură nu are valoarea unui act juridic de natură constituțională, apt să genereze – prin el însuși – vreun efect asupra existenței politice și, implicit, juridice a Guvernului. Or, ar fi cel puțin atipic și neuzual ca instanța de contencios constituțional să pună semnul echivalenței între noțiunea de conflict juridic de natură constituțională, pe de-o parte și cea de formalitate procedurală neregulată, circumscrisă unei proceduri parlamentare care nu s-a consumat și care nu s-a soldat cu vreun act juridic producător de efecte juridice, în câmpul raporturilor de drept constituțional, pe de altă parte.

6. Prin sesizarea adresată Curții Constituționale, Guvernul susține că „etapa inițierii unei moțiuni de cenzură este una cu executare dintr-o dată, la momentul depunerii, iar nu cu executare succesivă, care să implice ori să permită complinirea condiției de validitate a unui asemenea act juridic prin completarea numărului de semnatari sau înlocuirea semnatarilor după data/momentul depunerii moțiunii de cenzură”. În logica acestui mod de a vedea lucrurile, Guvernul adaugă precizator faptul că „textul moțiunii de cenzură face corp comun cu listele de semnături care atestă manifestarea de voință expresă, individuală și unilaterală de însușire a respectivului text. Îndeplinirea condiției de validitate cu privire la numărul minim de parlamentari necesar pentru inițierea unei moțiuni de cenzură nu se poate stabili decât prin raportare la momentul depunerii moțiunii, iar nu prin raportare la un moment ulterior, nedefinit în timp. (…) Dacă am accepta că o moțiune de cenzură se poate depune cu încălcarea condiției numărului minim de semnături sau a validității acestora, ar însemna că rațiunea pentru care a fost instituită această condiție de rang constituțional nu își mai găsește aplicarea. Dacă acceptăm posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură cu mai puține semnături decât cele necesare sau cu semnături nevalide, în speranța că vor fi completate ulterior, ar însemna să acceptăm o fraudă la Constituție și o golire de conținut a prevederilor art. 113 alin. (2), care ar putea conduce la inițierea unor moțiuni de cenzură șicanatorii, utilizate doar în scopul de a pune presiune pe Guvern, pe primul-ministru sau pe membrii Guvernului, în vedere adoptării unei anumite conduite ori a renunțării la o anumită conduită”.

Mai toate argumentele Guvernului reproduse în paragraful precedent nu rezistă în fața unor serioase analize critice.

Art. 113 alin. (2) din Constituția României face vorbire despre ipoteza inițierii unei moțiuni de cenzură de către „cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor”. Practic, acest text fundamental impune condiția ca cererea adresată Parlamentului de a dezbate și adopta o moțiune de cenzură să fie susținută de „cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor”. Nu rezultă însă din niciun text constituțional faptul că cerința susținerii cererii adresate Parlamentului de a dezbate și, mai apoi, adopta o moțiune de cenzură, să fie îndeplinită la data înregistrării acestei cereri la Președinții celor două Camere ale Parlamentului. Procedural, o astfel de cerere este primită de Președintele fiecărei Camere și supusă unei prealabile analize de către Birourile Permanente ale acestor două Camere. Cu această ocazie, Birourile Permanente verifică dacă cererea având ca obiect solicitarea de a fi luată în dezbatere și, ulterior, adoptată o moțiune de cenzură la adresa Guvernului, satisface sau nu cerința numărului minim de parlamentari susținători, respectiv condiția pătrimii de care face vorbire art. 113 alin. (2) din Legea fundamentală a României. În ipoteza în care Birourile Permanente constată că această cerință numerică (sau cantitativă) nu este satisfăcută, rațional este să-i încunoștințeze (pe orice cale) pe petenți, punându-le în vedere să se conformeze condiției numărului minim de susținători, prevăzută sub art. 113 alin. (2) din Constituție, sub sancțiunea necomunicării textului moțiunii către Guvern și, implicit, sub cea a lăsării „în nelucrare” a cererii neregularizate. În alți termeni, Birourile Permanente ale celor două Camere au posibilitatea de a suspenda procedura aferentă dezbaterii și adoptării în plenul Parlamentului a unei moțiuni de cenzură, atâta timp cât cei care au inițiat o astfel de moțiune nu reprezintă cel puțin „o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor”. Acest posibil scenariu poate explica de ce moțiunea de cenzură astăzi în discuție a fost înregistrată la Președinții celor două Camere la data de 3 septembrie 2021 și a fost comunicată Guvernului abia la data de 7 septembrie 2021. Dar toată această coregrafie nu poate produce niciun efect asupra relației dintre Parlament și Guvern și nici nu poate genera un conflict juridic de natură constituțională între aceste două autorități publice.

7. Nu rezistă nici argumentul construit în jurul caracterului eventual șicanatoriu al moțiunii de cenzură obiect al sesizării adresate Curții Constituționale de către Guvern. Și aceasta pentru cel puțin două motive:

(i) așa cum am arătat și mai sus, o moțiune de cenzură neregulat inițiată poate fi „blocată” de Birourile celor două Camere ale Parlamentului, prin necomunicarea ei către Guvern;

(ii) art. 113 alin. (4) din Legea fundamentală a României stabilește faptul că „dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114”, iar acest text i-ar putea „lovi” și pe deputații și senatorii care au inițiat în mod neregulat o moțiune de cenzură, respectiv fără ca ei să reprezinte „cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor”, dispoziția constituțională mai sus citată nefăcând nicio distincție în această privință, ceea ce face aplicabilă regula de drept potrivit căreia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

8. Susținerea Guvernului potrivit căreia inițierea unei moțiuni de cenzură în condiții procedurale neregulate ar pune presiune pe membrii Guvernului, este hilară. Admitem că un mecanism constituțional de control parlamentar poate fi dinamizat și în condiții carențate. Numai că un astfel de mecanism este prevăzut de Constituție, fiind pus de textul Așezământului juridic fundamental la dispoziția exclusivă a Parlamentului, în calitatea sa de „organ reprezentativ suprem al poporului român” și de „mandant constituțional” al Guvernului. Până la urmă, inițierea unei moțiuni de cenzură are semnificația constituțională a încercării de a revoca acest mandat și de a retrage Guvernului o încredere pe care Parlamentul a acordat-o Cabinetului la data adoptării votului de acordare a învestiturii. Inițierea unei moțiuni de cenzură nu determină nici încetarea și nici limitarea mandatului Guvernului, care – așa cum am arătat și în rândurile de mai sus – rămâne cu o competență deplină, în pofida inițierii, la adresa sa, a unei moțiuni de cenzură și atâta timp cât această moțiune nu a fost adoptată.

9. Se mai susține de către același Guvern autor al cererii adresate Curții Constituționale, având ca obiect constatarea unui conflict juridic de natură constituțională, și că inițiativa adoptării unei moțiuni de cenzură este neconstituțională întrucât această inițiativă nu a fost comunicată Guvernului în ziua depunerii, așa cum pretinde art. 113 alin. (2) din Constituție. Eventuala toleranță față de comunicarea tardivă a moțiunii de cenzură către Guvernul vizat, ar putea da naștere unor „abuzuri din partea Parlamentului, inclusiv prin comunicarea moțiunii de cenzură cu o zi înainte de a se dezbate sau chiar în ziua dezbaterii”.

Din capul locului, se poate lesne observa faptul că, prin aceste din urmă argumente, Guvernul încearcă să susțină cererea sa de constatare a unui conflict juridic de natură constituțională, recurgând la motive care ar susține o cerere de constatare a unei pretinse și eventuale neconstituționalități a unei viitoare hotărâri a plenului Parlamentului, prin care această autoritate publică a adoptat moțiunea de cenzură inițiată. Dincolo de această critică ce poate fi adusă sesizării Guvernului, se pot lesne observa și următoarele alte trei împrejurări:

(i) art. 113 alin. (2) din Constituția României nu atașează nicio sancțiune faptei de a nu comunica Guvernului moțiunea de cenzură inițiată, la data la care aceasta a fost depusă;

(ii) dacă art. 113 alin. (2) din Legea fundamentală a României ar fi interpretat în sensul că inițiativa dezbaterii și adoptării unei moțiuni de cenzură, comunicată Guvernului după data depunerii ei, ar conduce automat – pentru motivul comunicării tardive – la adoptarea unei hotărâri neconstituționale a plenului Parlamentului (prin care, eventual, moțiunea inițiată ar fi adoptată), atunci, practic, opoziția parlamentară nu ar mai avea nicio șansă să inițieze cu succes o moțiune de cenzură, pentru că, cel mai probabil, majoritatea parlamentară se va îngriji ca această inițiativă să fie comunicată Guvernului după data depunerii ei, știind că, astfel, eventuala adoptare a moțiunii va îmbrăca forma unei hotărâri neconstituționale;

(iii) data comunicării către Guvern a inițiativei având ca obiect o moțiune de cenzură este nerelevantă și nevătămătoare atât pentru membrii Guvernului, cât și pentru cei ai celor două Camere ale Parlamentului, în condițiile în care – potrivit art. 113 alin. (3) din Constituție – „moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere” și nu după împlinirea unui termen care să curgă de la data comunicării către Guvern a moțiunii inițiate.

10. Raportat la argumentele invocate în cuprinsul cererii adresate Curții Constituționale de a constata existența unui conflict juridic de natură constituțională, această cerere reprezintă un abuz de drept constituțional și, totodată, un comportament care se circumscrie unei deturnări de procedură constituțională. Recurgând la un instrument consacrat din punct de vedere normativ – sub art. 146 lit. e) din Constituția României – scopul urmărit de Guvernul României nu a fost acela de a obține stingerea unui conflict de natură constituțională, pretins născut între autorul sesizării și Parlamentul României, ci amânarea dezbaterii în plen a moțiunii de cenzură inițiate la adresa aceluiași Guvern. Această afirmație se bazează pe cel puțin următoarele argumente, sintetic reproduse în acest loc:

(i) cererea adresată Curții Constituționale are ca obiect soluționarea unui pretins conflict juridic de natură constituțională, despre care se afirmă că s-ar fi născut între Parlamentul și Guvernul României, însă ansamblul argumentativ prin care se dorește a fi susținută această cerere nu este – și nici nu poate fi – specific încercării de a dovedi existența unui conflict juridic de natură constituțională, ci pare mai degrabă caracterizant pentru susținerea unei sesizări având ca obiect constatarea neconstituționalității viitoarei hotărâri a plenului Parlamentului, adoptată în privința moțiunii de cenzură inițiate;

(ii) Parlamentul României a fost „atras” în acest litigiu constituțional, în condițiile în care inițiativa moțiunii astăzi discutate nu îi aparține, această inițiativă fiind a unui număr de deputați și senatori ai Uniunii Salvați România și Alianței pentru Unirea Românilor;

(iii) deși se confruntă cu posibilitatea dezbaterii și adoptării în viitor a unei moțiuni de cenzură, această împrejurare nu a afectat, nu a limitat și nici nu a condiționat exercitarea deplinei competențe a Guvernului;

(iv) prin promovarea sesizării asumate, Guvernul nu urmărește altceva decât să paralizeze, cu concursul Curții Constituționale, o prerogativă categorică de control politic, pe care Parlamentul, în condițiile art. 113 din Constituție, îl poate exercita asupra Guvernului, ceea ce – în caz de succes al Guvernului – ar compromite principiul separației puterilor în stat, respectiv autonomia funcțională a Parlamentului.

Conf. univ. dr. Cristian Clipa
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timişoara

 
Secţiuni: Drept constitutional, Note de studiu, Opinii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD