« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Tipuri de apărători în proces, modalități de lucru
14.09.2021 | Marin BLAJIN, Igor LĂCĂTUŞ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Marin Blajin

Marin Blajin

Igor Lăcătuș

Igor Lăcătuș

Poziția în instanță trebuie să fie construită nu numai pe baza circumstanțelor cauzei, ci și luând în considerare personalitatea reprezentantului celeilalte părți. Vom analiza în cele ce urmează, cele mai frecvente tipuri de apărători. Adversarii, trebuie abordați precum și judecătorii, aflând punctele lor forte și punctele lor slabe. În fiecare litigiu trebuie să luam în considerare tipul de apărător și modalitățile de a contracara poziția acestuia.

I. Reprezentantul unui organ de stat, agenții guvernamentale.

Poziția reprezentantului organului de stat este formală și învățată: acțiunile organului de stat sunt legale – justificate, săvârșirea acțiunii este de competența sa, solicitantul nu a dovedit încălcarea drepturilor. Un reprezentant al unei agenții guvernamentale vorbește de obicei formal și sec. Pentru el, această cauză este una dintre o sută de aceleași fel. Prin urmare, poziția reprezentantului organului de stat pare vagă și nu ia în considerare nuanțele speței în cauză. Uneori există sentimentul că nu vrea să vadă care este problema specifică, din cauza căreia a apărut litigiul și refuză intrarea în detalii. Puterea unui reprezentant al unei agenții guvernamentale se află în poziția sa juridică. Această poziție a fost încercată și testată în alte sute de cazuri. Dacă a trecut o dată în instanță, reprezentanții agenției de stat o vor folosi la maximum. Întrucât această practică este deja bine stabilită și instanțele sunt familiarizate cu aceasta, este foarte dificil să contracarez o astfel de speță.

Cum lucrăm. Deoarece pentru un reprezentant al unei agenții guvernamentale, cazul dvs. este doar unul dintr-o sută, el nu cunoaște bine circumstanțele reale. Acest lucru poate fi văzut chiar și din actele de procedură, întocmite: acestea conțin un minim de referințe la fapte. Într-un astfel de document, probabil a fost înlocuit preambulul, refăcute câteva propoziții – și actul de procedură este pregătit pentru un alt caz din aceeași categorie. Prin urmare, dacă vă adânciți în detalii, este probabil ca reprezentantul agenției guvernamentale să se piardă.

Deoarece puterea unui reprezentant al unui organism de stat se află în poziția sa juridică universală, este necesar să-l lipsim de această putere. Acest lucru se poate face în două moduri. În primul,  prin al aduce într-o situație specifică, invocând, ordine, regulamente, legi speciale. În al doilea, prin a demonstra instanței de judecată că această poziție universală nu este potrivită pentru această cauză,  întrucât nu ia în considerare nuanțele speței.

II. Apărătorul de drept comun într-o instanță de arbitraj.

Într-o instanță de drept comun, unii reprezentanți au un stil de prezentare specific: se concentrează pe componenta emoțională și acordă puțină atenție raționamentului normativ. De exemplu, într-un litigiu privind recuperarea daunelor de la un administrator într-o instanță de arbitraj, un astfel de reprezentant se va concentra pe ce contribuție a adus administratorul la activitățile companiei în ansamblu, cum a ridicat compania din genunchi și a făcut-o să producă profit de-a lungul anilor de muncă. Cu astfel de indicatori de muncă, nu pot exista pierderi: compania a realizat un profit pe baza rezultatelor muncii anuale. Da, într-un anumită situație, administratorul ar fi putut acționa controversat, dar, în general, a fost util societății. În general, era foarte conștiincios și rezonabil.

Astfel de reprezentanți acționează și emoțional. Puterea lor constă în faptul că, fără a intra în detalii, pot convinge judecătorul de soluția dorită. Când intri în detalii, incoerențele încep să se strecoare și când acționezi în „pași mari” – acestea sunt practic invizibile. Datorită discursurilor emoționante ale reprezentantului și omiterii detaliilor, judecătorul începe uman să creadă în poziția acestuia.

Cum lucrăm. Cel mai eficient este ca reprezentantul de drept comun să fie readus la justificarea normativă și să se arate instanței că argumentele lui nu sunt legate de obiectul probelor sau sunt în general nefondate. De exemplu, atunci când apărați pledați într-o cauză având ca obiect recuperarea daunelor de la administrator, trebuie să arătați instanței că subiectul probei include doar trei elemente:

1) rea-credință sau nerezonabilitatea administratorului;

2) prezența pierderilor cauzate de acțiuni nerezonabile sau neloiale;

3) legătura de cauzalitate dintre acțiunile administratorului și pierderile societății.

Astfel dacă, toate cele trei elemente sunt dovedite, înseamnă că există motive pentru admiterea cererii. Argumentele oponenților nu sunt legate de subiectul probei, întrucât buna-credință a acțiunilor administratorului trebuie evaluată în contextul unei acțiuni specifice și nu ca un întreg pe parcursul activității sale. Apoi, puteți arăta instanței teoria dvs. despre situația de fapt a cauzei. Starea de fapt a cauzei este o explicație a ceea ce s-a întâmplat, dar nu din punct de vedere al dreptului, ci din punctul de vedere al vieții de zi cu zi. Adversarul și-a prezentat deja teoria cauzei la instanță și a prezentat-o ​​dintr-un punct de vedere avantajos pentru sine. Deoarece imaginile emoționale sunt mai bine memorate decât faptele, imaginea emoțională descrisă de adversar trebuie combătută.

De exemplu, nerezonabilitatea administratorului constă în faptul că el nu a colectat datoriile de la debitori. Adversarul se apără prin faptul că administratorul  mai avea de făcut o mie de lucruri, mai importante, care în cele din urmă au adus profit. Este normal ca administratorul să sacrifice o direcție de lucru nu foarte promițătoare în favoarea alteia, ceea ce poate aduce profit. Imaginea este suficient de luminoasă. Se pot aduce argumente raționale împotriva acesteia: administratorul nu este obligat să încaseze el însuși datoria, el trebuind doar să controleze angajații. Administratorul nu a dovedit însă pe baza a căror analize  a ajuns la concluzia că datoria este neîncasabilă și de ce timpul pentru încasarea acesteia poate fi sacrificat în favoarea unor acțiuni mai promițătoare. În plus față de aceste argumente raționale, este recomandabil să adăugați puțină culoare emoțională și să „recolorați” imaginea desenată de adversar. De exemplu, pentru a arăta că „printr-o fericită coincidență”, administratorul care făcuse o greșeală și administratorul debitorului, de la care nu s-a încasat datoria, au studiat în același an, în aceeași grupă la aceeași facultate. Da, nu există o afiliere formală. Dar având în vedere că aceasta este singura datorie mare pe care administratorul nu a încasat-o, există suspiciunea că a făcut-o dintr-un motiv. Cel mai probabil, a decis să ierte datoria față de compania prietenului său.

III. Apărătorul ,,Energic „

Astfel de reprezentanți au discursuri prea emoționante și adeseori ne întrerup în timpul discursului: „Dar acest lucru nu este adevărat! De fapt .. „, „Nu interpretați greșit, nu am spus asta!”, „Stimate coleg, de fapt …”

Pericolul este că aceștia „iau” din performanța pledoariei tale: se pare că e timpul meu să vorbesc, dar adversarul a vorbit mai mult. Chiar dacă, totuși reușiți să spuneți ce ați dorit, efectul performanței pledoariei va fi neclar. În plus, veți trece de la poziția de atacator la poziția de apărător: în loc să vă susțineți argumentele, va trebui să dați replică adversarului, față de atacul acestuia.

Cum lucrăm. Într-o astfel de situație, este mai eficient să-i reamintim ferm dar corect adversarului că are propriul său timp pentru a vorbi, în care poate spune orice consideră potrivit.

Sunt posibile încă trei opțiuni.

1. Să solicităm instanței să asigure ordinea în ședința de judecată și să-l liniștească pe adversar. Această tehnică poate fi ineficientă, deoarece poate supăra instanța. Unii judecători sunt foarte sensibili la ceea ce li se spune că trebuie să facă. Pe de altă parte în acest mod arătați judecătorului că nu face față sarcinilor – nu asigură ordinea în ședința judecătorească. Prin urmare, această opțiune prezintă mai multe riscuri decât beneficii. Mai mult, tăcerea judecătorului este un apel de trezire. Lipsa de reacție a instanței la faptul că adversarul te întrerupe, o percep ca un semnal că judecătorul nu este interesat de ceea ce vorbiți la un moment dat. La urma urmei, dacă ar fi interesat, ar vrea să asculte sfârșitul și să-l oprească chiar și pe adversar.

2. Continuați să vorbiți și nu acordați atenție încercările adversarului de a vă întrerupe. Puteți proceda astfel, dar nu prea are sens. Când doi oameni vorbesc în același timp, este dificil să înțelegi ce spune fiecare dintre ei. Prin urmare, tot ce-ți spus atunci când adversarul încerca să vă întrerupă va trebui repetați din nou.

3. Așteptați ca adversarul să termine și după care să continuați. Exact acest lucru își dorește adversarul. Pur și simplu îți va „lua” performanța pentru el. Există șansa ca judecătorul să-l oprească el însuși pe adversar. Ce se întâmplă dacă nu-l oprește? Mai bine să nu riscați.

IV. Apărătorul „Cititor de texte”

Sunt apărătorii care citesc discursul de pe o coală de hârtie. Citesc tot ce au scris, aproape cuvânt cu cuvânt și adesea fără nicio intonație.

„Cititorul de texte” este similar cu unii reprezentanți ai agențiilor guvernamentale. Dar de multe ori nu are puterea pe care o are un reprezentant al unei agenții guvernamentale – o poziție bine cunoscută, cunoscută instanțelor și testată de-a lungul anilor. Cu toate acestea, există reprezentanți introvertiți care sunt buni la pregătirea unei poziții scrise, dar datorită  tipului de personalitate specific, ei o susțin prost.

Cum lucrăm. Față de astfel de apărători nu este necesară o abordare specială. Dar dacă „cititorul de texte” a pregătit o poziție scrisă bună, atunci neajunsurile discursului său pot fi folosite pentru a slăbi efectul acestuia.

Oamenii de știință au descoperit că printre elementele comunicării, manifestările non-verbale joacă cel mai mare rol (55%). Acestea sunt urmate de tonul vocii și intonație (38%), urmat de semnificația cuvintelor (7%). Aceasta înseamnă că o poziție scrisă puternică, care este slab prezentată, poate pierde față de una mai slab scrisă, dar prezentată mult mai bine. Citind monoton dintr-o coală de hârtie, adversarul însuși reduce efectele calitative a pledoariei sale. Dar noi, putem amplifica și mai mult acest efect, asigurând performanța discursului nostru. În acest fel, performanța și poziția adversarului vor părea și mai slabe.

V. Apărătorul „Spărgător de gheață”

Acești reprezentanți în instanță vorbesc strict cu privire la obiectul cauzei și se referă clar la  probe. Toate argumentele lor sunt cât se poate de specifice și legate de fapte. Datorită caracterului direct și a modului în care își structurează pledoariile, acești reprezentanți sunt greu de întors din  drumul lor. Aceasta este puterea lor. Sunt ca niște spărgători de gheață: în ciuda multor obstacole, ei merg cu încredere spre obiectivul lor. „Spărgătorii de gheață” se găsesc nu numai în rândul consultanților interni, ci și în cadrul apărătorilor externi, reprezentanților de drept comun, reprezentanților organelor de stat sau a agențiilor guvernamentale.

Cum lucrăm. Întrucât „spărgătorii de gheață” au o poziție foarte bine dezvoltată și o susțin destul de bine, cu ei putem lupta adăugând emoții situației de fapt prezentate sec. Acest lucru se poate face prin teoria cazului: este necesar să arătați unde se află adevărul pas cu pas. Pentru puțin timp, de exemplu la sfârșitul discursului, vă puteți prezenta pledoaria ca un apărător de drept comun care desenează cu culori aprinse.

Bineînțeles, această metodă de contracarare are sens numai atunci când poziția este bine dezvoltată. Fără o poziție bună, doar numai pe teoria cazului, este imposibil să faci față „spărgătorului de gheață”. Prin urmare, mai întâi luptăm cu ajutorul faptelor și normelor și abia apoi adăugăm teoria cazului.

VI. Apărătorul ,,Corporatist” 

Apărătorul corporatist excelează în dreptul societăților comerciale, de regulă dețin cunoștințe exemplare despre dreptul afacerilor, tendințele actuale și evoluțiile legislative și de reglementare. În plus, este familiarizat cu dreptul corporativ și comercial din alte jurisdicții în care clienții săi tranzacționează sau doresc să investească. Apărătorul corporatist posedă abilități puternice de comunicare și negociere, experiență, abilități de a gândi rapid, abilități analitice excepționale și o atenție minuțioasă la detalii. Munca în echipă este o parte integrantă a majorității tranzacțiilor corporative de aceea are experiență de a lucra cu echipe de profesioniști care împărtășesc un obiectiv comun și, prin urmare deține abilități interpersonale și de gestionare a persoanelor. Un bun avocat corporativ este ambițios, rezolvă probleme și este implacabil în urmărirea obiectivelor sale. De cele mai multe ori, apărătorii corporatiști își pregătesc apărarea în echipă inclusiv reprezentarea în fața instanțelor de judecată, aceasta  se realizează prin intermediul unei echipe de avocați. Aceasta, deoarece în unele situații este mult mai productiv să lucrezi în echipă, mai ales în cauzele penale complexe, când fapta supusă anchetei se află la intersecția cu alte ramuri ale dreptului (cu excepția dreptului penal) (fiscal, vamal, faliment), este necesar să se implice specialiști din aceste domenii în apărare. Un avocat singuratic, „un specialist universal în orice domeniu”, cel mai probabil nu va face față unui astfel de caz sau va face față mult mai greu.

Principala regulă în formarea unei apărări în echipă este lipsa concurenței și consecvența acțiunilor. Cheia în reușita apărării grupului este formarea unei echipe de avocați cu aceleași idei, cu desemnarea unui coordonator – creierul echipei. Așa  exista mai puține contradicții și pot fi rezolvate în etapa de pregătire a procesului și nu în mijlocul acestuia. Organizarea corectă a echipei, cu definirea conducerii, a domeniilor de responsabilitate și a sarcinilor avocaților în acele domenii în care fiecare dintre ei este cel mai bun profesionist, reprezintă cel mai mare avantaj ce poate conduce la obținerea unui rezultat pozitiv.

Cum lucrăm. În unele cazuri într-adevăr este posibil să fie nevoie de un grup de avocați dar în multe cazuri poate fi dăunător. Ce strategie ar trebui să aleagă un avocat singuratic împotriva unui grup de adversari și ce șanse are să câștige? În general, sfaturile practicienilor în acest domeniu sunt cam aceleași – ignorați posibilele presiuni și concentrați-vă asupra muncii. Astfel, pentru început este necesar să vă informați și să  înțelegeți ce prezintă  fiecare avocat în parte, ce cazuri a condus. Doar procedând așa, îți va fi clar înainte de a te arunca în luptă, care dintre apărători este cu adevărat periculos și care  dintre ei doar stă pe bancă și dă din cap.

De asemenea, este foarte important să înțelegeți clar cazul și să vă cunoașteți punctele tari și punctele slabe. În plus, trebuie să vă consolidați argumentele cu practica judiciară  și cu alte acte normative. Lupta cu o echipă de apărători se câștigă datorită experienței și unei strategii bine construite.

Într-adevăr, există multe exemple când avocații a reușit singuri să reziste unui întreg grup de oponenți. De exemplu avocatul francez Jacques Vergès, cunoscut ca și avocatul diavolului. Într-un proces unde acuzarea a fost susținută de 43 de procurori și reprezentanți ai victimelor, el fiind singurul avocat al apărării a câștigat procesul deși a fost foarte dificil,  experiența acestuia și-a spus cuvântul.

Pregătirea apărării și reprezentării în echipă prezintă unele dezavantaje pe care trebuie să le luați în considerare la contracararea apărării apărătorului corporativ. Din practică se observă că judecătorii în anumite cazuri pot limita timpul alocat reprezentanților să vorbească pentru a menține un echilibru al intereselor părților la litigiu, astfel încât o astfel de dezvoltare a evenimentelor ar trebui luată în considerare în avans.

Pe de altă parte recrutarea „pentru prima dată” a unui grup de avocați care nu formează o singură echipă poate duce, de asemenea, la rezultate negative. Concluziile pot fi trase și din fabula „Lebăda, racul și știuca”. De asemenea, dacă echipa nu este bine asamblată poate întârzia în mod nerezonabil soluționarea procesului.

De cele mai multe ori judecătorilor nu le place prezența a mai mult de doi avocați la proces, deoarece acest lucru complică procesul: mai multe întrebări, clarificări analiza opiniei fiecăruia. De regulă, părerea avocaților este aceeași dar pot exista și contradicții sau necorelări asupra unor detalii din proces.

În practica au existat atât cazuri în care un singur avocat a luptat împotriva unei echipe de avocați, cât și cazuri de participare a unei echipe de avocați împotriva altei echipe opuse în proces.   Victorie obținând partea care a prezentat în proces o poziție juridică verificată, dar nu partea care a prezentat un număr mai mare de avocați.

* Articol tradus de consilier juridic Marin Blajin și avocat Igor Lăcătuș, sursa de traducere: legalacademy.ru și kiaplaw.ru

 
Secţiuni: Opinii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD