« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 

Garanții insuficiente ale Codului de procedură civilă – Procedura de citare
15.09.2021 | Georgian TOADER

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Georgian Toader

Georgian Toader

Introducere

Deși poate părea banală, una dintre marile provocări practice ale procesului civil este legată de procedura de citare a părților și, în general, comunicarea actelor de procedură efectuate în cauză.

Problemele care apar sunt nenumărate: neidentificarea domiciliului uneia dintre părți, citarea legală la domiciliul „din acte” în timp ce partea locuiește de facto într-un alt imobil, omisiunile de a face cerere de repunere în termen în cazul în care actele de procedură nu ajung la persoana destinată, comunicarea actelor la domiciliul părții ci nu la domiciliul ales (de obicei sediul apărătorului ales) etc.

Însă, tema abordată astăzi, este legată de garanțiile pe care Codul de procedură civilă le oferă pentru a fi îndeplinită în mod legal procedura de citare și modalitatea în care legea este aplicată de agenții procedurali care comunică actele specifice în dosare.

Dispozițiile legale relevante

Comunicarea se face, potrivit art. 155 alin (1) pct. 6 din Codul de procedură Civilă, în cazul persoanelor fizice „la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă;”

Regula în materie este stipulată de art. 161 alin (1) din Codul de procedură civilă conform căruia Înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face personal celui citat, la locul citării stabilit potrivit art. 155 alin. (1) pct. 6.”

Derogând, în condițiile în care destinatarul nu s-ar găsi acasă, în conformitate cu art. 163 alin. (6) din Codul de procedură civilă „Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența.”

Mai departe, dispozițiile art. 163 alin. (8) din Codul de procedură civilă statuează faptul că În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) și (7), precum și atunci când acestea, deși prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispozițiile alin. (3)-(5).”

Conform art. 163 alin. (3)-(5) din Codul de procedură civilă Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală. În lipsa cutiei poştale, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare [….] (5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde menţiunile arătate la art. 164 […].”

Nu în ultimul rând, conform art. 166 din Codul de procedură  civilă „Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuințat ori destinatarul actului nu mai locuiește în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi făcută din alte motive asemănătoare, agentul va raporta cazul grefei instanței spre a înștiința din timp partea care a cerut comunicarea despre această împrejurare și a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obține noua adresă unde urmează a se face comunicarea.”

Dificultăți practice

Astfel cum rezultă din economia textelor legale anterior enunțate, agentul procedural în condițiile în care deplasându-se la domiciliul destinatarului nu îl găsește pe acesta acasă și, în același timp, nu găsește nicio altă persoană care ar putea să îi primească corespondența, are două variante:

1. Constată că destinatarul lipsește de la domiciliu și lasă documentele la cutia poștală, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 163 alin. (8) din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 163 alin. (3) din același act normativ, context în care procedura de comunicare se consideră legal îndeplinită.

2. Constată că destinatarul nu mai locuiește în imobilul respectiv și returnează documentele instanței, context în care instanța pune în vedere părții care a cerut comunicarea să facă demersuri pentru a obține noua adresă, conform art. 166 din Codul de procedură civilă, în această situație considerându-se că procedura de comunicare nu este legal îndeplinită.

Situațiile sunt radical diferite, în prima considerându-se faptul că destinatarul a luat cunoștință de conținutul documentelor comunicate și, pe cale de consecința, fie se considera legal citat pentru termenele de judecată, fie încep să curgă termenele de decădere pentru realizarea anumitor acte de procedură (plângerea împotriva unui proces verbal de contravenție, contestația la executare silită, termenul pentru efectuarea unei întâmpinări etc.).

Pe de altă parte, în cea de-a doua situație, destinatarul care și-a schimbat domiciliul nu suferă nicio consecință negativă, urmând ca instanța să întreprindă demersuri suplimentare pentru efectuarea legală a comunicării actelor de procedură vizate.

Astfel, deși efectele celor două proceduri sunt diametral opuse, în practică, agenții procedurali nu disting între cele două situații.

În concret, agentul procedural care se deplasează la domiciliul destinatarului, sună la interfon, sună la poartă, bate la ușă și nu răspunde nimeni, moment în care poate considera fie că destinatarul nu este acasă, fie că acesta s-a mutat.

Desigur, prezumția logică este aceea că destinatarul nu este acasă, sens în care actele sunt lăsate în cutia poștală, fără a se face demersuri suplimentare pentru a afla dacă în realitate destinatarul încă locuiește la adresa indicată.

Cercetări  suplimentare nu sunt impuse de dispozițiile Codului de procedură civilă, astfel, eventuale demersuri pentru a afla dacă destinatarul încă locuiește la adresa menționată în actul de procedură ce urmează a fi comunicat, rămân exclusiv la latitudinea agentului procedural.

Apreciez, așadar, faptul că la acest moment legislația procesual civilă nu prezintă suficiente garanții pentru a asigura citarea legală a părților într-un proces civil, urmărind mai degrabă o „acoperire a procedurii de citare”, ci nu îndeplinirea scopului acesteia, respectiv asigurarea dreptului părții citate de a participa în mod efectiv la judecată.

O problemă des întâlnită este în cazul actelor de executare și a proceselor verbale contravenționale comunicate „legal” la domiciliul debitorului sau contravenientului, domiciliu de multe ori formal sau schimbat, ducând la imposibilitatea ulterioară a contestării acestor acte ca efect al decăderii.

De lege ferenda, ar fi necesară adaptarea dispozițiilor Codului de procedura civilă pentru a acoperi această inadvertență, prin introducerea în cadrul art. 163 a unui nou alineat, respectiv alineatul (81) conform căruia „În cazul prevăzut la alin. (8), în condițiile în care atât destinatarul cât și persoanele prevăzute la alin. (6) și (7) lipsesc, agentul procedural urmează să efectueze demersuri pentru a confirma dacă destinatarul este cunoscut ca locuind la adresa indicată, sens în care va încheia un proces-verbal care să cuprindă constatările efectuate”.

Printre demersuri se pot număra cele efectuate la Asociația de proprietari, în cazul blocurilor sau prin interpelarea unor vecini/persoane care desfășoară activitatea în apropierea locului în care este necesar a se transmite actul de procedură.

Un astfel de demers, ar oferi garanții îndestulătoare că, într-adevăr, destinatarul actelor de procedură ia în mod efectiv act de conținutul acestora și îi sunt respectate drepturile procesuale.

Remedii practice

Desigur, până la o adaptare legislativă coerentă, problemele practice privind pierderea termenelor procedurale, cu consecința decăderii justițiabililor din drepturile garantate de lege, din cauza unor erori de comunicare, vor continua, însă aceștia au la dispoziție un remediu procedural concret, respectiv efectuarea unei cereri de repunere în termen.

Conform art. 186 alin. (1) din Codul de procedură civilă „Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.”

În opinia mea, comunicarea actelor de procedură la o adresă la care partea nu locuiește în mod efectiv, este un motiv justificat pentru a solicita repunerea în termen, având în vedere imposibilitatea de a lua cunoștință de actele ce i-au fost adresate.

Teza anterioară este susținută și de faptul că în condițiile în care partea pierde un termen procedural de efectuare a unor acte în cadrul procesului civil, sancțiunea care intervine este decăderea. Or,  legiuitorul a proiectat  instituția decăderii ca un mecanism pentru a sancționa pasivitatea părții îndreptățite la  efectuarea unui act de procedură civilă ci, în niciun caz, ca o modalitate de a restrânge drepturile justițiabililor.

Așadar, apreciez că în condițiile în care unei părți i s-a comunicat un act de procedură la o adresă la care aceasta nu locuiește în fapt și poate demonstra, în mod rezonabil, faptul că partea adversă putea sau trebuia să știe de această situație, este îndreptățită a fi repusă în termen.

Desigur, distingem între mai multe situații, cele mai întâlnite fiind următoarele:

• Situația în care partea nu mai locuiește la domiciliul indicat prin cererea de chemare în judecată/actul de executare/procesul-verbal contravențional etc., iar aceasta și-a schimbat domiciliul legal, mențiune efectuată în cartea de identitate. În aceste condiții este suficient ca partea care solicită repunerea în termen să demonstreze schimbarea domiciliului prin data la care i-a fost eliberată noua carte de identitate, dată ce trebuie să fie anterioară comunicării actului de procedură;

• Situația în care partea nu mai locuiește la domiciliul indicat prin cererea de chemare în judecată/actul de executare/procesul-verbal contravențional etc., iar aceasta nu și-a schimbat domiciliul legal. În această situație, partea care formulează cererea de repunere în termen trebuie să demonstreze una din următoarele:

– faptul că și-a stabilit în mod legal reședința la o altă adresă, aceasta fiind menționată pe Cartea de Identitate și în registrele publice sau

– faptul că partea adversă cunoștea, sau trebuia să cunoască, faptul că nu locuiește în mod efectiv la domiciliul legal, aspect ce poate fi demonstrat prin administrarea interogatoriului, probei cu martori sau a unor mijloace materiale de probă (precum corespondența între părți) sau

– faptul că a fost în imposibilitate de a își schimba domiciliul legal până la momentul comunicării actului de procedură, fapt ce se poate întâmpla, spre exemplu, în cazul unei evacuări.

• Situația în care partea și-a pierdut accesul la domiciliul indicat prin cererea de chemare în judecată/actul de executare/procesul-verbal contravențional etc., sau se afla în imposibilitate de a își verifica corespondența, spre exemplu:

– situația fostului chiriaș cu domiciliul stabilit la imobilul închiriat, chemat în judecată de proprietarul imobilului (fostul locator), menționându-se domiciliul legal al pârâtului ca fiind imobilul închiriat, deși acesta a pierdut accesul la imobil.

– situația societăților comerciale care au sediul înregistrat „fără activitate” și au declarat un punct de lucru la care desfășoară activitate în mod concret, mențiuni efectuate la Registrul Comerțului, context în care procedura este legal comunicată la punctul de lucru cu activitate, fiind singura modalitate în care societatea poate lua cunoștință de actele de procedură.

Concluzii

La acest moment, Codul de procedură civilă nu prezintă suficiente garanții pentru a asigura comunicarea efectivă a actelor de procedură în procesele civile sau în proceduri conexe (spre ex. executarea silită), câtă vreme nu impune nicio obligație în sarcina agentului procedural de a verifica dacă, în lipsa identificării unei persoane la domiciliul menționat, destinatarul este plecat de la imobil temporar sau nu mai locuiește la acea adresă.

Cu toate acestea, partea care pierde un termen de procedură, fiindu-i comunicate „legal” actele la o adresă la care acesta nu domiciliază în fapt, are posibilitatea formulării unei cereri de repunere în termen, având totodată obligația de a demonstra aspectele ce au dus la imposibilitatea de a lua cunoștință de actele de procedură comunicate (schimbarea domiciliului).

Avocat Georgian Toader, GT LAW

 
Secţiuni: Articole, Procedură civilă, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD