Secţiuni » Jurisprudenţă » ÎCCJ
Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieJurisprudenţă curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRecurs în interesul legii

ÎCCJ. RIL respins ref. lămurirea întinderii aplicării dispozitivului Deciziei nr. 22/2020
15.09.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Jurisprudența ÎCCJ, Recurs în interesul legii
JURIDICE - In Law We Trust

În ședința din 13 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțată următoarea soluție:

Prin Decizia nr. 17/2021, ÎCCJ a decis:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de Cârcei Elena privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 22 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. 1.376/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.208 din 10 decembrie 2020.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2021.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti