CCR. Calitatea de martor. Constituționalitate

Irina Rimaru

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 879 din 2 septembrie 2024 a fost publicată Decizia nr. 586/2023 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

Excepţia de neconstituționalitate a fost invocată cu ocazia soluţionării apelurilor formulate într-o cauză penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esență, autorul acesteia susține că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale deoarece împiedică aplicarea reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru o anumită infracţiune colaboratorului/martorului colaborator.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor: „În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate nu pot fi disociate de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, Curtea a observat că instituţia reglementată de această normă legală are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă. Astfel, din perspectiva exigenţelor relative la persoana beneficiarului, cauza de atenuare analizată poate fi invocată de către persoana care are, cumulativ, atât calitatea de martor, furnizor al unor informaţii şi date cu caracter determinant în soluţionarea cauzelor privind infracţiuni grave, în înţelesul dat acestei din urmă noţiuni de art. 2 lit. h) din legea criticată, cât şi calitatea de persoană care, la rândul său, a săvârşit o infracţiune. Categoria cerinţelor ce ţin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea de către martorul participant la o infracţiune a unui denunţ împotriva altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave şi, pe de altă parte, facilitarea de către acelaşi martor denunţător a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate. Ambele cerinţe au caracter cumulativ, simplul denunţ formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea nr. 682/2002. Totodată, recunoaşterea efectelor cauzei de atenuare analizate reclamă intervenirea unei atitudini active a martorului, concretizată atât în denunţarea, cât şi în facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracţiunea comisă de martorul însuşi. Legea stabileşte, astfel, un reper temporal maximal, denunţul şi colaborarea celui interesat putând interveni în orice alt moment anterior, fără a avea relevanţă dacă el este plasat „înaintea urmăririi penale”, „în timpul urmăririi penale” sau „în timpul judecăţii” (Decizia nr. 441 din 6 octombrie 2022, paragrafele 12-14).

Curtea a reţinut că, în cadrul politicii penale, legiuitorul a reglementat, atât în Codul penal şi în Codul de procedură penală, cât şi în alte legi speciale, norme penale în temeiul cărora operează o reducere a pedepselor stabilite de legiuitor în normele de incriminare. Astfel, art. 19 din Legea nr. 682/2002 reglementează o cauză legală specială de reducere a pedepsei, care are aplicabilitate până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Curtea a constatat că nu se poate primi critica privind încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece cauza de impunitate prevăzută de textul de lege atacat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, adică persoanelor care au calitate de martor potrivit Codului de procedură penală, inculpaţilor într-o altă cauză ori persoanelor care nu au niciun fel de calitate procesuală. După cum se poate observa, aceste trei categorii de persoane au un numitor comun, şi anume sunt persoane care au comis o infracţiune şi care, până în momentul condamnării, denunţă ori facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane. Or, orice inculpat care are cunoştinţă despre săvârşirea unor infracţiuni grave [una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, potrivit modificărilor operate prin Legea nr. 200/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 6 iulie 2023] a avut posibilitatea să se încadreze în această categorie, dar, prin tăcerea sa, a ales să nu beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat.

Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator diferenţiat în funcţie de conduita persoanelor cercetate care pot contribui la aflarea adevărului în anumite cauze este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat.

Totodată, Curtea a reţinut că aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de recrudescenţa unor fenomene antisociale grave, precum criminalitatea organizată, terorismul, traficul de droguri şi traficul de persoane, respectiv de necesitatea instituirii de către stat a unui sistem de măsuri în vederea asigurării protecţiei martorilor şi nu este de natură să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi (Decizia nr. 663 din 24 octombrie 2017, paragrafele 14-17) .

Distinct de cele reţinute prin decizia anterior menţionată, ale cărei considerente îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea observă că, potrivit art. 138 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, utilizarea colaboratorilor reprezintă o metodă specială de cercetare şi că, potrivit alin. (10) al aceluiaşi articol, „prin utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor se înţelege folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în scopul obţinerii de date şi informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni”. Totodată, dispoziţiile art. 148 şi 149 din acelaşi act normativ detaliază modalitatea de utilizare a investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor, respectiv măsurile de protecţie a investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor.

Astfel, potrivit alin. (10) al art. 148 din Codul de procedură penală, în situaţii excepţionale, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obţinerea datelor sau informaţiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală. Dispoziţiile art. 148 alin. (2)-(3) şi (5)-(9) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. Aşa fiind, Curtea constată că persoanele care se află în ipoteza art. 19 din Legea nr. 682/2002 se găsesc într-o situaţie diferită faţă de persoanele care au calitatea de colaborator, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.

Curtea constată că, din perspectiva considerentelor de politică penală avute în vedere de legiuitor în stabilirea cauzelor de reducere a pedepsei, nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii prin acordarea acestui beneficiu numai persoanelor prevăzute de dispoziţiile art. 19 coroborate cu art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, deoarece norma constituţională invocată vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi cetăţeneşti, restrângere neconstatată în prezenta cauză.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Irina Rimaru, JURIDICE.ro

Citeşte mai mult despre CCR, colaborator, Curtea Constitutionala, Irina Rimaru, Legea nr. 682/2002, Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, martor colaborator, protectia martorilor! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.