Bilanțul Comandamentului Sezon Estival 2024
4 septembrie 2024 | JURIDICE.roMarți, 3 septembrie 2024, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a informat asupra activității Comandamentului Sezon Estival 2024, potrivit unui comunicat.
Activitatea Comandamentului a fost realizată de inspectori din cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, atât din cadrul DSVSA Constanţa cât şi delegaţi ai altor DSVSA judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.
Din punct de vedere al prioritizării controalelor, primele unități care au fost inspectate au fost reprezentate de blocurile alimentare din incinta taberelor școlare, respectiv a cantinelor sau restaurantelor unde se prepară sau servesc mâncăruri gătite grupurilor de copii, școlari și sportivi.
Au urmat controale focalizate la nivelul unităților de alimentație publică și comercializare a alimentelor care în anul precedent au avut neconformități structurale, au fost sancționate contravențional, au avut activitatea suspendată sau închisă sau a fost aplicată măsura reținerii oficiale sau confiscării unor produse alimentare.
Astfel, au fost verificate 2.332 de unități localizate în cele 6 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia și Constanța.
În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea în condiţii necorespunzătoare a acestora, marcarea necorespunzătoare a ouălor, neanunțarea începerii activității supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, produse alimentare cu termen de valabilitate expirat, nedemonstrarea trasabilității.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.992.600 de lei.
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
13 septembrie ⁞ Ultimele evoluții jurisprudențiale privind prescripția răspunderii penale
14 septembrie ⁞ JURIDICE.ro Premier Golf Day
16 septembrie ⁞ Accidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrie ⁞ Școala Superioară de Cadre
19 septembrie 2024 ⁞ Impactul legii 243/2024 asupra creditorilor IFN/cesionari de creanțe
23 septembrie ⁞ Fraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrie ⁞ Noutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrie ⁞ JURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrie ⁞ Avocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrie ⁞ Start Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
7 octombrie ⁞ Dacă UIT, 100.000 de lei amendă! (RO E-TRANSPORT)
14 octombrie ⁞ Impactul sancțiunilor impuse de Consiliul Concurenței asupra pieței editoriale din România: între protecția concurenței și drepturile de autor
21 octombrie ⁞ Abilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrie ⁞ JURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
11 noiembrie ⁞ Fraudarea fondurilor europene: infracțiune de 1 Euro? (Necesitatea stabilirii unui prag valoric minim pentru infracțiunea de fraudare a fondurilor europene)
18 noiembrie ⁞ Social Media. Răspunderea juridică în caz de Share și Repost care deranjează
23 noiembrie ⁞ Start Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrie ⁞ JURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025 ⁞ The Congress / The biggest legal event
Au fost emise 15 Ordonanţe de suspendare temporară a activităţii și 25 de Ordonanţe privind interzicerea activităţii.
Dr. Alexandru Bociu, preşedintele ANSVSA a declarat: „Prioritar pentru noi este să apărăm sănătatea cetăţenilor şi să ne asigurăm că nu sunt comercializate produse care le pun în pericol sănătatea. Îmi doresc ca toţi agenţii economici să înţeleagă responsabilitaea pe care o au atunci când aleg să comercializeze astfel de produse neconforme”.
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |