« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Opinia Camerei Deputaților ref. Strategia UE privind drepturile copilului
16.09.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 887 din 15 septembrie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 63/2021 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Strategia UE privind drepturile copilului COM (2021)142.

Miercuri, 15 septembrie 2021, Camera Deputaților a adoptat hotărârea prin care:

1. susține Strategia UE privind drepturile copilului, protecția și promovarea acestora, reprezentând un obiectiv fundamental al activității Uniunii Europene în interiorul său și dincolo de frontierele sale;

2. consideră că este necesar un efort susținut, atât din partea Uniunii, cât și a statelor membre, pentru a transpune în practică, pe deplin, principiul conform căruia copiii au drepturi care le sunt proprii;

3. subliniază că experiența dobândită în procesul de adoptare a Strategiei privind drepturile copilului, ca urmare a implicării directe a copiilor atât în pregătire, cât și în elaborarea versiunii adaptate pentru ei, reprezintă un exemplu de bună practică, relevant pentru elaborarea și aplicarea de către statele membre a actelor și programelor derivate;

4. atrage atenția asupra necesității unui echilibru între activitățile din mediul digital, cum ar fi platforma UE de participare a copiilor la procesul decizional și activitățile care implică lucrul direct cu copiii, cu participarea părinților și a comunităților;

5. recomandă instituirea unui mecanism permanent la nivelul UE de consultare a statelor membre cu privire la programele de participare a copiilor la activități culturale, la acțiuni în natură și la concursuri sportive, pentru a facilita schimbul de bune practici și pentru a se identifica modalități de sprijinire a inițiativelor de acest fel;

6. recomandă extinderea programului Comisiei Europene de încurajare a consumului de fructe în unități unde se derulează activități de învățare extracurriculară;

7. încurajează cooperarea interguvernamentală și implicarea Uniunii în acțiuni care vizează crearea condițiilor favorabile participării copiilor la viața civică și democratică, instituirea de sisteme integrate de protecție a copilului și adoptarea de măsuri care au ca obiectiv combaterea violenței în școli;

8. recomandă elaborarea unei foi de parcurs pentru aplicarea coordonată a programelor care au ca scop respectarea și promovarea drepturilor copilului în mediul rural greu accesibil sau îndepărtat;

9. consideră că situația copiilor cu dizabilități aflați în grija unei familii monoparentale este în mod special îngrijorătoare și impune măsuri de protecție armonizate la nivelul Uniunii, pentru a facilita aplicarea programelor de sprijin;

10. recomandă analizarea posibilității de a se institui interdicția comercializării online, către copii, a produselor cu un conținut ridicat de zahăr, deoarece consideră că un cod de conduită voluntar, așa cum este prevăzut, va da rezultate limitate și cu întârziere;

11. recomandă elaborarea unui cadru normativ armonizat pentru instituirea unei categorii de întreprinderi sociale speciale, independente sau în cadrul unităților școlare pentru tinerii cu dizabilități care doresc să lucreze după încheierea studiilor.

 
Secţiuni: Anunțuri, Dreptul Uniunii Europene, Drepturile omului, Monitorul Oficial al României, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD