« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

The law in quest of itself de Lon L. Fuller – Căutarea continuă
21.09.2021 | Ioana-Cornelia PETRUSE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Ioana-Cornelia Petruse

Ioana-Cornelia Petruse

Tot din seria cărților privind filosofia dreptului, închei seria articolelor pe această temă, în completarea lui Kelsen și Wendel Holmes, cu o recenzie a cărții „Dreptul în căutarea sinelui”[1] scrisă de Lon L. Fuller, profesor universitar și personalitate a filosofiei dreptului în S.U.A.

Dacă Kelsen era adept al pozitivismului, Fuller era tocmai un critic al pozitivismului în drept. Dacă Wendel Holmes era adept al separării dreptului de moralitate, Fuller a susținut exact contrariul, respectiv că dreptul nu poate fi privit separat de moralitate și etică.

Citindu-l pe Fuller ulterior celor doi mari autori amintiți mai sus, am observat cu surprindere că a criticat aceleași aspecte pe care le-am identificat și eu în timp ce îl citeam pe Kelsen, respectiv formalismul excesiv, desuetudinea curentului pozitivismului raportat la contextul juridic, social, și politic actual și limitarea dreptului la statutul de știință exactă, deși cu toții putem fi de acord că dreptul este mult mai nuanțat decât atât. De asemenea, citindu-l pe O. W. Holmes m-am găsit punându-mi aceleași probleme și manifestând aceeași disidență precum Fuller, împotriva excluderii totale a moralității, eticii, bunei credințe din spectrul elementelor care alcătuiesc sistemul de drept. Drept urmare, mi-a făcut plăcere să-l citesc pe Fuller, întrucât am considerat că problemele pe care le ridică sunt legitime, de „bun simț juridic”, și foarte bine argumentate, regăsindu-ma în câteva ocazii în aceeași tabără cu acesta.

Cartea The law in quest of itself[2] este o colectie formată din trei prelegeri susținute de profesorul Fuller la Universitatea Northwestern, și tratează două mari teme: curentul pozitivist și curentul naturalist („natural law”). În această carte a tratat aspectul moralității doar marginal, urmând ca în anul 1964 să se aplece cu mai multă generozitate asupra acestui subiect, în cartea The morality of law, care a primit o recenzie foarte bună deja, pentru cine e interesat (aici).

Deoarece însuși Fuller a spus că e mai puțin relevant ceea ce un autor susține, și e mult mai interesant de observat ceea ce un autor critică[3], pentru a-i surprinde esența raționamentului, mă voi apleca mai în detaliu asupra criticilor aduse de către Fuller curentului pozitivist, și doar pe scurt asupra teoriei dreptului natural al cărui promotor era acesta.

În prima prelegere denumită „Positivism vs. Natural law”, Fuller analizează pozitivismul din perspectiva lui Hobbes, care susținea că dreptul în stare pură, golit de etică, moralitate și filosofie este singurul instrument prin care se poate obține pacea și ordinea socială. În opinia lui Hobbes, dacă s-ar lua în considerare moralitatea și filosofia, atunci când se respectă o lege, oamenii cu interese implicit contradictorii, ar găsi diverse motive de ordin etic sau moral pentru a încălca legea. Astfel paradigma lui Hobbes este strâns legată de ideea de suveranitate, o autoritate supremă care să impună o lege, și care să se asigure că este respectată, indiferent de conținutul și caracterul legii, cu singura mențiune că aceasta trebuie să fie rezonabilă, și să urmărească păstrarea ordinii sociale și a păcii. Pericolul sesizat în acest raționament este încurajarea la respectarea în mod „orbesc” a legii, chiar și în situațiile în care aceasta e în mod vădit imorală sau cel puțin îndoielnică.

Kelsen, spre deosebire de Hobbes, adoptă un neopozitivism care respinge ideea de suveranitate și de autoritate absolută, și este mai mult concentrat pe ideea de drept absolut, în stare pură, liber de orice imixtiune de ordin social, economic, politic, etic sau moral. Fuller identifică aici cu acuratețe unul dintre cele mai mari neajunsuri ale pozitivismului: negarea existenței lacunelor legislative. Pozitiviștii afirmă cu îndrăzneală că ceea ce legea nu interzice, implicit permite, indiferent de aspectele morale, de contextul factual, și de consecințele faptei.

Interpretarea teleologică a legii își găsește mai greu locul în curentul pozitivist, fiind irelevant, în opinia promotorilor curentului, scopul pentru care a fost adoptată legea, considerentele de ordin social, economic, moral. Practic, conform pozitiviștilor, dreptul poate fi examinat, ușor identificat și extras pentru a fi definit. Ei susțin separația completă dintre ceea ce este dreptul, și ceea ce dreptul ar trebui să fie. În practică, Fuller a arătat consecințele dezastruoase ale pozitivismului, arătând că această separație propusă între ceea ce este dreptul și ceea ce ar trebui acesta să fie, precum și respectarea legilor orbește, fără a le pune în discuție moralitatea, a facilitat instaurarea regimurilor dictatoriale care se pretindeau legitime și complet legale deoarece erau bazate pe legi în vigoare, chiar dacă acestea erau profund imorale și chiar criminale. Fuller a susținut că dreptul care există nu poate fi separat, ci este indisolubil legat, de ceea ce dreptul ar trebui să fie, întrucât un judecător nu poate interpreta legea fără a lua în considerare motivul pentru care a fost edictată acea normă.

Oliver Wendel Holmes spre deosebire de Kelsen, a adoptat un pozitivism-realist, deoarece își îndreaptă atenția spre realitatea imediată, și propune să studiem dreptul ca o știință a studiului comportamentului (behaviourism). Mai exact, în funcție de un „pattern” ușor de observat, spune Holmes, avocatul poate prezice soluția pe care judecătorul o va da, poate prezice dreptul obiectiv (the law that is[4]), în funcție de soluțiile pe care le-a pronunțat acel judecător anterior, fiind convins ca acesta are un pattern. Fuller arată însă că acest „pattern of behaviour[5] pe care se bazează această teorie are la bază tocmai mentalități, bazate pe repere morale, de etică, pe care pozitiviștii le resping inițial.  De asemenea, și această teorie exclude în totalitate ceea ce dreptul ar trebui să fie.

Contradicția evidentă este că deși pozitiviștii pretind că dreptul trebuie să fie purificat de tot ce este „non-drept”, pozitiviștii-realiști acceptă și susțin că un anumit comportament repetat, fundamentat pe convingeri și concepții morale și subiective din partea unor actori care sunt abilitați să interpreteze legea, reprezintă drept. Fuller concluzionează că în practică, a admite că studiul comportamentului este echivalent cu studiul dreptului ar conduce la premise absurde conform cărora orice speță este predictibilă dacă observăm acel „pattern of behaviour” al judecătorului gata format și pecetluit prin frecvența cu care a dat hotărâri identice în spețe asemănătoare.

Fuller desființează rând pe rând aceste teorii, le găsește eroarea în raționament și explică punctual de ce nu sunt benefice și cum acestea pot fi chiar nocive în anumite circumstanțe. Ilustrative au fost exemplele pe care acesta le-a oferit, arătând pe rând, cum ar funcționa raționamentul pozitivist în cazul judecătorului, al avocatului, al profesorului de drept și al studentului la drept în diverse situații. Prin aceste exemple, Fuller a arătat cum pozitivismul golește de creativitate dreptul, reducându-l la stadiul de știință exactă, și eșuează în a găsi soluții satisfăcătoare, care să îmbine armonios energiile pe care oamenii le pun laolaltă în încercarea de a surprinde esența dreptului.

Astfel, dreptul, în loc să se afle în continuă dezvoltare, și perpetuă reinventare, în funcție de noutățile sociale și provocările contemporane, rămâne steril, închistat, rigid. Lon Fuller punctează foarte frumos faptul că trăim într-o eră aflată  în continuă schimbare în ceea ce privește structura socială, iar pozitivismul, prin concentrarea pe ceea ce este dreptul în mod concret, nu poate conduce decât la o „înghețare”, un blocaj al dezvoltării legislative și a sistemului de drept. Relațiile interumane continuă să se metamorfozeze, să adopte noi forme, iar sistemul de drept care exclude componenta „ceea ce dreptul ar trebui să fie” (the law that ought to be), eșuează în a răspunde nevoilor actuale, având efect inhibitor asupra dezvoltării optime și spontane a acestor relații.

Fuller recunoaște însă că la baza lui, pozitivismul pornește de la intenții bune, respectiv prezervarea ordinii în societate, recunoașterea importanței respectării normelor legale, definirea exactă a ceea ce este dreptul, pentru ca acesta să poată fi înțeles, nu doar respectat, și mai ales, ridicarea dreptului la rangul de știință a cărui studiu este puternic încurajat.

Este important de menționat că după publicarea acestei cărți însuși Fuller a revenit asupra unor susțineri pe care le-a făcut, probabil în urma criticilor formulate de opinia publică conform căreia critica sa asupra pozitivismului este prea dură. De asemenea, a revenit pentru a clarifica mai exact care este curentul al cărui promotor este, cu care acesta se identifică, respectiv dreptul natural.

Top 3 citate:

„Though there are no doubt many permissible ways of defining the function of legal philosophy, I think the most useful is that which conceives of it as attempting to give a profitable and satisfying direction to the application of human energies in the law. Viewed in this light, the task of the legal philosopher is to decide how he and his fellow lawyers may best spend their professional lives.”[6]

„It is a field which requires a very special effort of orientation. It demands not only that we shall philosophize about the law, but that we shall philosophize about our own philosophizing to see what it is we are ultimately aiming at.”[7]

„In the first place, it is the method men naturally follow when they are not consciously or unconsciously inhibited by a positivistic philosophy. . . In the second place, when reason is uninhibited by positivistic restraints, it tends inevitably to find anchorage in the natural laws which are assumed to underlie the relations of men and to determine the growth and decay of civilizations.”[8]

Ce mi-a plăcut:

Deschiderea spre noutate și abordarea înclinată spre soluționarea optimă a diferendelor

Având în vedere contextul actual al sistemului juridic, am găsit a fi reîmprospătată credința pe care Fuller o manifestă în oameni, și în abilitatea lor de a soluționa orice diferend, orice problemă juridică în mod optim și convenabil pentru toate părțile.

Mi-a plăcut de asemenea comparația pe care acesta o face între juriști și medici. El susține că un avocat care nu poate defini ce este de fapt justiția este comparabil cu un medic care nu poate defini ce este de fapt sănătatea, însă recunoaște afecțiunea de care suferă pacientul, și pune un diagnostic. Fuller afirmă că un jurist nu poate renunța la căutarea dreptății din pricina unui raționalism exacerbat, care ar implica definirea cu exactitate a acesteia, la fel cum un medic nu poate renunța la a-și vindeca pacienții deoarece nu poate defini ce este sănătatea cu rigurozitate euclidiană.

Cei patru pași pe care Fuller îi propune pentru a ajunge la o justiție socială optimă sunt: 1. Descoperirea și recunoașterea nevoii sociale comune; 2. Stabilirea unui cadru legal oferit de lege; 3. Soluționarea disputei prin judecată; 4. Negociere și înțelegere ulterioară între părțile interesate.

Cu toate astea, profesorul Fuller are grijă să nu restrângă scopul dreptului doar la soluționarea conflictelor. Accentul este de fapt plasat pe găsirea soluției corecte, juste, optime, susținând de-alungul carierei și în cuprinsul lucrărilor sale că „the right and just solution makes good law.”[9]

Ce nu mi-a plăcut:

Abstractizarea teoriei naturalismului. Critica prea aspră.

Pentru cititorii care nu au mai lecturat anterior o lucrare scrisă de profesorul Fuller, este greu de urmărit care este exact curentul pe care acesta îl susține și îl promovează, iusnaturalismul fiind prezentat într-un mod abstract și general la sfârșitul cărții, motiv pentru care însuși autorul revine asupra acestui aspect în lucrări ulterioare și își clarifică poziția.

De asemenea, împărtășesc părerea criticilor acelor vremuri (1940), respectiv faptul că Fuller a fost puțin prea aspru și categoric atunci când a prezentat neajunsurile pozitivismului. Deși la un moment dat în cuprinsul cărții acesta recunoaște unele aspecte favorabile societății din paradigma pozitivistă, mai mult de jumătate din carte este împânzită cu critici vehemente și anularea prin reducerea la absurd a mai multor concepte care stau la baza pozitivismului.

Nu consider că această împrejurare este neapărat un aspect negativ al cărții, mai ales întrucât din păcate, în momentul actual tot mai puține persoane au curajul de a adopta și exprima o gândire critică, însă la primul contact cu cartea pot să spun că m-a contrariat abordarea vehementă.

În final, pot spune că această carte e mai interesantă decât poate părea la început, și cred că titlul „The law in quest of itself” este foarte sugestiv pentru conținutul cărții. Profesorul Fuller reușește să introducă cititorul într-un teritoriu al filosofiei dreptului în care mulți se tem să pătrundă, și încurajează actorii sistemului judiciar să descopere dreptul așa cum este, și așa cum trebuie să fie.


[1] Fuller, L. Lon, The law in quest of itself, The Lawbook Exchange Ltd, Union, New Jersey, 1999.
[2] „Dreptul în căutarea sinelui”.
[3] Fuller, L. Lon, Book review, 87 University of Pennsylvania Law Review, pp. 625-626.
[4] „Dreptul asa cum este.”
[5]„ Model comportamental.”
[6] „Deși există fără dubii multe modalități posibile pentru a defini funcția filosofiei dreptului, cred că cea mai utilă este cea care constă în încercarea de a da o direcție profitabilă și satisfăcătoare manifestării energiilor umane în drept. Privită din această perspectivă, sarcina filosofului în drept este de a decide care este mai bună cale pentru el și ceilalți juriști de a-și trăi viața profesională.” Fuller, op. cit. p. 2.
[7] „Este un domeniu care presupune un efort special în orientare. Acesta presupune nu doar ca noi să filozofăm despre drept, ci ca noi sa filozofăm despre propria noastră filozofie, pentru a descoperi spre ce țintim până la urmă.” Fuller, op. cit., p. 2.
[8] „In primul rând, este metoda pe care oamenii o urmează în mod natural atunci când nu sunt în mod conștient sau inconștient inhibați de filosofia pozitivistă…. În al doilea rând, atunci când mintea este dezinhibată și liberă de constrângerile pozitiviste, tinde inevitabil să se ancoreze în dreptul natural, care se presupune că este circumscris relațiilor interumane și care surprinde atât evoluarea cât și involuarea civilizației.” Fuller, op. cit., pp. 103-104.
[9] „Soluția corectă și justă e ceea ce constituie dreptul ideal” Fuller, L. Lon, Positivism and Fidelity to Law-A Reply to Professor Hart, 71 Harvard Law Review, pp. 630-644, 1958.


Avocat Ioana-Cornelia Petruse

 
Secţiuni: JURIDICE.ro, Opinii, Povestim cărți, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD