Secţiuni » Arii de practică » Business » Concurenţă
Concurenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Mușat & Asociații încheie un parteneriat cu prima platformă pan-europeană de legislație în domeniul dreptului distribuției în calitate de lider al know-how-lui în domeniu în România
23.09.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Business, Concurență, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Casa de avocatură de top din România Mușat & Asociații anunță încheierea unui parteneriat cu DLC – Distribution Law Center, prima platformă pan-europeană pentru avocați, practicieni și studenți, ce are ca scop furnizarea de informații esențiale privind problemele de drept din domeniul distribuției și concurenței, atât la nivel național, cât și european.

Dezvoltată de contrast, una dintre cele mai renumite societăți de avocatură din Bruxelles, platforma DLC – Distribution Law Center va fi lansată pe 4 octombrie la miezul nopții CET și combină impresionanta experiență juridică a nu mai puțin de 25 de societăți de avocatură renumite în domeniul concurenței, din 26 de jurisdicții din UE și Regatul Unit.

În calitate de unic partener și colaborator din România, echipa specializată în dreptul concurenței din cadrul Mușat & Asociații analizează probleme complexe de dreptul concurenței reglementate de legislația națională, cu aplicare în privința contractelor de distribuție și oferă, de asemenea, o analiză integrată din perspectivă pan-europeană.

Paul Buta, Partener Coordonator Adjunct și coordonator al practicii de Dreptul Concurenței: „Alăturarea noastră la acest proiect pan-european, la care am contribuit împreună cu alte societăți de avocatură europene de top, în calitate de specialiști de referință cu cele mai bune abilități și experiență semnificativă în această arie de drept, reflectă angajamentul nostru continuu față de clienți, acela de a le oferi experiența unui serviciu impecabil și de a răspunde în mod proactiv provocărilor și obiectivelor strategice ale acestora. Mai mult, atât din punct de vedere practic, cât și academic, acest parteneriat contribuie în mod semnificativ la consolidarea colaborărilor dezvoltate de-a lungul anilor prin proiectele realizate împreună cu specialiștii-cheie de renume din acest domeniu juridic.

Despre MUŞAT & ASOCIAŢII

MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. MUŞAT & ASOCIAŢII acordă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile internaţionale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

În 2019, MUŞAT & ASOCIAŢII a câștigat premiul “Firma de avocatură a anului în România”, distincţie acordată de reputata publicaţie “The Times Legal Innovation” firmelor de avocați din România care au obținut performanțe deosebite în anul de referință, precum și alte premii, acordate pentru ariile de practică M&A, Achiziții Publice și Drept Penal.

În 2018, MUŞAT & ASOCIAŢII a câștigat premiul pentru cea mai mare tranzacție M&A în domeniul Pharma în România, pentru asistența acordată Dr. Max în achiziția grupului A&D Pharma, precum și alte premii, acordate pentru ariile de practică: Fuziuni și achiziții/Privatizare, Infrastructură și PPP/Achiziții Publice și Drept Penal.

În 2016, MUŞAT & ASOCIAŢII a câștigat premiul pentru cea mai mare tranzacție în domeniul energiei pentru asistența acordată Sterling Resources în procesul de vânzare a operaţiunilor din România către Carlyle International Energy Partners, precum și premiul pentru cea mai mare tranzacție din HORECA pentru asistarea Premier Capital în achiziționarea McDonald’s în România. Distincțiile au fost oferite de Ziarul Financiar, în cadrul Galei Avocaţilor 2016, ediţia a VII-a.

În 2015, MUŞAT & ASOCIAŢII a câştigat premiul “Firma de avocatură a anului în România”, distincţie acordată anual de reputata publicaţie britanică “The Lawyer” firmelor de avocați din Europa care au obținut performanțe deosebite în anul de referință.

În anul 2013, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, de către International Financial Law Review, fiind pentru a doua oară când Muşat & Asociaţii îşi adjudecă acest valoros premiu, după distincţia primită în 2011, anul în care România a fost inclusă pentru prima dată în lista ţărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).

De asemenea în 2012, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală şi de Est”, distincţie acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate în România de echipa de avocaţi Muşat & Asociaţii, în ceea ce priveşte evoluţia portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziţii şi strategia de management adoptată.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti