« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 

Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. unele dispoziții din Codul de procedură penală și din OUG nr. 74/2013 privind ANAF
23.09.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 912 din 23 septembrie 2021 a fost publicată Decizia nr. 434/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală și ale art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Curtea constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 24 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 44.923/3/2018/a1, Tribunalul București – Secția I penală a sesizat, în mod distinct, Curtea Constituțională, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală și, respectiv, ale art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ridicată de Cătălin Adrian Iordache și, respectiv, Marius Bogdan Rădulescu în aceeași cauză penală.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate a art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală se arată că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât nu menționează care este actul de inculpare prevăzut de lege. Ca urmare, acesta încalcă cerințele de previzibilitate și accesibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel, se apreciază că este necesar să se precizeze clar și fără echivoc, în textul articolului, care este actul de inculpare prevăzut de lege, putând fi făcută o confuzie între ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și rechizitoriu, în care trebuie să fie transpus exact conținutul ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale. Cu privire la legătura excepției cu cauza, se arată că procurorul de caz, aplicând normele de drept penal substanțial și ignorând normele de procedură penală, și-a fundamentat acuzația împotriva inculpatului Cătălin Adrian Iordache prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din 11 mai 2016 și, ulterior, prin ordonanța de extindere a urmăririi penale din 25 iulie 2016, precum și prin ordonanța din 18 august 2016, prin care i-a fost adusă la cunoștință calitatea de inculpat, iar prin rechizitoriu s-a detaliat acuzația, fiind transformat rechizitoriul din 20 decembrie 2018 într-un nou act de inculpare, întrucât sunt introduse elemente și interpretări noi în acuzare.

7. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 se susține, în esență, că acest text este neconstituțional prin recunoașterea posibilității efectuării unor acte de cercetare penală și producerii unor mijloace de probă de către prepușii uneia dintre părțile procesului penal, care nu au calitatea de organe judiciare și nu au dreptul de a prelua din atribuțiile Ministerului Public. Se susține astfel că primul aspect de neconstituționalitate izvorăște din însăși calitatea celor care întocmesc mijloacele de probă prevăzute de aceste norme legale. Raportul de constatare întocmit de inspectorii antifraudă constituie mijloc de probă în procesul penal, deși acesta este întocmit de către funcționari care au calitatea de prepuși ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instituție cu calitate procesuală activă în componenta civilă a cauzelor având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005. Prin asocierea activității de urmărire penală a procurorului, care, potrivit art. 131 din Constituție, reprezintă interesele generale ale societății, adică inclusiv ale persoanei acuzate, cu activitatea părților civile, cărora li se recunoaște atribuția de a efectua adevărate acte de investigație penală, sunt afectate rolul și statutul procurorului, din perspectiva imparțialității și obiectivității sale. Invocându-se o serie de decizii ale Curții Constituționale (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018) și cu raportare la considerentele acestora, se susține că se identifică și în privința textului criticat același mecanism al legiuitorului prin care sunt date în competența funcțională a organelor cu atribuții de constatare fiscală atribuții de identificare și valorificare a probelor în procesul penal, fapt suficient per se pentru a se constata antiteza cu exigențele unui proces echitabil. A recunoaște angajaților părții civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii și de a întocmi mijloace de probă reprezintă o încălcare a principiului egalității de arme, garanție a procesului echitabil, dar și a regulii fundamentale a egalității în fața legii a participanților la procesul penal, fiind, totodată, o nesocotire a dreptului la apărare.

8. Tribunalul București – Secția I penală apreciază că excepția este neîntemeiată, atât în ceea ce privește art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală, cât și art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013.

9. Astfel, cu privire la dispozițiile din Codul de procedură penală criticate, se prezintă mai întâi o serie de considerații referitoare la principiul previzibilității legii, care „nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei”. Art. 14 din Codul de procedură penală „este interdependent de art. 309 Cod procedură penală” – Punerea în mișcare a acțiunii penale și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, „legiuitorul determinând expres actul prin care se pune în mișcare acțiunea penală”.

10. Referitor la art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 se arată că, „potrivit art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, constatarea este efectuată de un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, aspect care se coroborează cu normele criticate”. Ca urmare, susținerile autorului excepției sunt neîntemeiate și vin „în antiteză cu procedeul probator al constatării sau al expertizei care presupune apelarea la cunoștințele de specialitate ale unei persoane care poate nu face parte din cadrul organului de urmărire penală.”

11. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie:

– Art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege”;

– Art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, abrogat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția de combatere a fraudelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019, și care la data ridicării excepției de neconstituționalitate avea următorul cuprins:
” În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului:

a) constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii;

b) investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;

c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.”

15. În susținerea neconstituționalității art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală se invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituției, a supremației sale si a legilor este obligatorie”, iar în susținerea neconstituționalității art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 se invocă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) privitoare la principiile statului de drept și legalității, ale art. 16 alin. (2) privind principiul egalității în drepturi, ale art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți și ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției.

16. Examinând dispozițiile art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală în raport cu temeiul constituțional invocat, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra unor critici similare, prin Decizia nr. 165 din 9 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 10 mai 2021. Potrivit considerentelor deciziei de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțate cu acel prilej, „faptul că în cuprinsul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală nu se specifică, expres, care este «actul de inculpare prevăzut de lege» nu este de natură a conferi, în sine, acestui text un caracter neclar și impredictibil” (paragraful 16).

17. Curtea a observat în acest sens că art. 14 face parte din capitolul I – Acțiunea penală, cuprins în titlul II – Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal din partea generală a Codului de procedură penală. Textul cuprinde deci norme cu caracter general, dezvoltate/concretizate apoi, în mod corespunzător, în partea specială a Codului de procedură penală, aspect evidențiat și de instanța de judecată din prezenta cauză, în cadrul opiniei exprimate, prin referirea la art. 309 – Punerea în mișcare a acțiunii penale care prevede, în alin. (1), că „acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și că nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)”.

18. Este deplin aplicabilă și în prezenta cauză concluzia enunțată de Curte în precedentul arătat, potrivit căreia legea penală cuprinde norme exprese și clare referitoare la actele prin care se poate pune în mișcare acțiunea penală, astfel încât nu se poate susține că exprimarea generală din redactarea art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală ar crea dificultăți de înțelegere/interpretare/aplicare. Aceasta cu atât mai mult cu cât norma în cauză se adresează unei audiențe specializate, și anume autorităților competente să pună în mișcare acțiunea penală, respectiv să aprecieze asupra legalității punerii în mișcare a acțiunii penale. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în numeroase decizii ale Curții Constituționale) a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea acestora să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu…, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în cauza Sud Fondi – S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

19. Astfel fiind, nu pot fi reținute criticile formulate în prezenta cauză în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, sub aspectul cerințelor de claritate și predictibilitate a normelor juridice.

20. În ceea ce privește art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Curtea observă, mai întâi, că acestea au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 199/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 8 noiembrie 2019. Având în vedere însă motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că „sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare”, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate în redactarea de la momentul sesizării cu excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză.

21. Cât privește criticile formulate, Curtea constată că și în privința acestor dispoziții legale s-a mai pronunțat, în raport cu critici similare, de exemplu, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 (paragrafele 26-35).

22. Curtea a reținut, în esență, că dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului; în plus, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Totodată, Curtea a reținut că, deși norma procesual penală nu definește sintagma „specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare”, prin actele normative edictate, conform atribuțiilor sale constituționale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea, legiuitorul a stabilit domeniile de competență ale specialiștilor ce urmează să își desfășoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condițiile de numire a acestora și statutul lor. Constatările tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 și 26).

23. Prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, mai sus citată, Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-științifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepție, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

24. Considerentele aici redate în esență sunt dezvoltate, mai recent, în Decizia nr. 767 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 14 aprilie 2020, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și în Decizia nr. 623 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 15 ianuarie 2021, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în raport cu critici similare celor formulate în prezenta cauză.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, atât soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, cât și argumentele care au fundamentat-o sunt deplin aplicabile și în prezenta cauză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Curtea Constituţională a României respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Adrian Iordache și, respectiv, de Marius Bogdan Rădulescu în Dosarul nr. 44.923/3/2018/a1 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Codul de procedură penală și, respectiv, ale art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

 
Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Fiscalitate, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României, Procedură penală | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD