« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Procedura insolvenței. Depășirea termenului de întocmire a tabelului definitiv nu duce automat la înscrierea provizorie a creanțelor pentru a căror soluționare este nevoie de administrarea de probe
29.09.2021 | Răzvan DOBRIN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Răzvan Dobrin

Răzvan Dobrin

Prin încheierea de ședință din data de 14.04.2019, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de înscriere provizorie formulată de către un creditor, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că:

“Dispozițiile art. 111 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 nu au caracter imperativ, nesoluționarea deodată, în aceeași ședință, a tuturor contestațiilor, neatrăgând nicio consecință juridică, de vreme ce amânarea judecății uneia/unora dintre contestații se impune din nevoia administrării de probe.

Depășirea termenului de întocmire a tabelului definitiv nu duce automat la înscrierea provizorie a creanțelor pentru a căror soluționare este nevoie de administrarea de probe.

Admiterea în mod provizoriu la masa credală în tot sau în parte a creanțelor pentru stabilirea legitimității cărora sunt necesare probe, este lăsată de către legiuitor, prin textul de lege susmenționat, la aprecierea judecătorului sindic, care, în virtutea rolului său activ poate hotărî asupra acestui aspect, ținând seama de împrejurările cauzei.

Dispozițiile art. 111 alin. (6) fac referire la înscrierea în mod provizoriu a creanței numai în condițiile în care sunt soluționate deodată toate contestațiile, măsura fiind determinată de necesitatea întocmirii tabelului definitiv și desfășurarea procedurii cu celeritate.

Or, raportat la acest aspect, deși debitoarea si-a manifestat intenția de reorganizare și creditoarea își manifesta interesul în menținerea și funcționarea activelor ___, niciuna din părți nu invocă vătămările aduse ca urmare a prelungire perioadei de observație și întârzierii depunerii tabelului definitiv, tabel de care depinde propunerea unui plan de reorganizare.

De altfel, ținând cont de faptul că creanța creditorului, înscrisă sub condiție, reprezintă 95% din masa credală, respectiv este creanța majoritară în categoria creditorilor garantați –conform tabelului preliminar publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. ___, iar votarea planului se face pe categorii de creanțe potrivit art. 138 alin. 2 din lege, aplicarea dispozițiilor art. 111 alin. 6 nu ar avea efecte, câtă vreme parcurgerea etapelor ulterioare perioadei de observație necesită administrarea probatoriului în vederea întocmirii tabelului definitiv.

Referitor la susținerea creditorului că este lipsit de dreptul de vot asupra chestiunilor de oportunitate, se reține de către instanța că, dacă ponderea creanțelor se modifică, există posibilitatea reluării votului în acord cu dispozițiile art. 49 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 (în cazul în care, ulterior adoptării hotărârii adunării creditorilor, se constată, prin hotărâre definitivă, că votul a fost viciat prin introducerea sau eliminarea unei creanțe pentru care titularul acesteia solicitase înscrierea în tabelul de creanțe și dacă votul astfel viciat ar fi putut conduce la adoptarea unei alte hotărâri, adunarea creditorilor se reconvoacă cu aceeași ordine de zi. În cazul în care noua hotărâre a adunării creditorilor este diferită față de cea inițială, judecătorul-sindic poate decide desființarea în tot ori în parte a actelor sau operațiunilor încheiate în temeiul hotărârii inițiale).”

Av. Răzvan Dobrin
Practician în insolvență

 
Secţiuni: Insolvență, Jurisprudență, Jurisprudență Tribunale, Note de studiu, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD