Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Președintele CNCD, despre certificatul digital al UE privind COVID-19 obligatoriu pentru personalul medical: Să vedem dacă trece testul constituționalității
29.09.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Drept constitutional, Dreptul sanatatii
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 27 septembrie 2021, Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private.

Conform proiectului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private are obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.

Asztalos Csaba, Președintele CNCD, a declarat„în Franța, de exemplu, Consiliul Constituțional, adică Curtea Constituțională din Franța, pe data de 5 august a calificat o astfel de lege, care obliga angajații din sistemul sanitar să se vaccineze sau să se testeze pe cheltuiala proprie, respectiv condiția de a i se suspenda contractul de muncă celui care nu se vaccinează sau nu se supune testării, ca fiind un act normativ constituțional. Cu excepția persoanelor care au contra-recomandare de a se vaccina. În Italia avem această obligativitate de o perioadă mai lungă de timp decât în Franța, Ungaria la fel, și acolo urmează Curtea Constituțională să se pronunțe asupra plângerilor depuse cu privire la această lege.

Trebuie să avem în vedere dreptul pacienților de a fi în siguranță în spitale și atunci când beneficiază de servicii medicale, dar și dreptul angajaților pentru a fi protejată sănătatea acestora, tot în aceste domenii de activitate. Alternativa testării este prezentă, se va analiza dacă această alternativă este o măsură proporțională sau nu, se pot lua în calcul costul testelor, tipul de test și, desigur, se pune și în discuție cheltuiala testelor și în acest caz avem o prevedere constituțională care obligă angajatorul să asigure sănătatea la locul de muncă și interpretarea va fi pe acest segment, în ce măsură se pot transfera astfel de costuri către angajați din punct de vedere constituțional.

Întrebarea este în ce măsură această reglementare va fi interpretată de Curtea Constituțională ca fiind conformă cu Constituția României, care obligă angajatorul să asigure sănătatea la locul de muncă. Dacă există această alternativă la testare, vaccinarea, întrebarea este în ce măsură CCR va considera aceste alternative constituționale din perspectiva transferării costului testării asupra angajatului. Și un al treilea aspect care, desigur, va genera o serie de discuții și analize se referă la suspendarea contractului de muncă pe perioadă de 30 de zile, în măsura în care angajatul nu prezintă certificatul de protejat și ulterior acestor 30 de zile încetarea de drept a contractului de muncă. Analiza se va duce pe proporționalitatea măsurii și aici tot CCR va fi chemată să aprecieze dacă o astfel de măsură este constituțională din perspectiva proporționalității cu scopul urmărit. Dezbaterea, desigur, în primă fază va fi în societate, în a doua în Parlament și în a treia fază CCR pe aceste linii de analiză se va pronunța, având în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

O rezervă am în interpretarea Curții cu privire la costul testării, dar există posibilitate de interpretare astfel încât să treacă și sub acest aspect. (…) Vaccinarea fiind gratuită rămâne să vedem dacă se ajunge acolo ca CCR să interpreteze că fiind oferta de vaccinare gratuită ca o măsură de protecție a sănătății la locul de muncă, a doua posibilitate, cea a testării, spezele testării să fie transferate către angajat și rămâne ca CCR să decidă dacă acest proiect de lege va ajunge lege poate să treacă testul de constituționalitate cum și desfacerea de drept sau încetarea de drept a contractului de muncă și acolo cred că va fi o analiză mult mai profundă a CCR dacă va putea să treacă testul, dacă este o măsură proporțională și cu scopul legitim urmărit. Astfel cum am văzut în alte state, până acum s-a trecut testul de constituționalitate sau de legalitate a unor astfel de măsuri.”

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti