Dreptul securităţii sociale

Reducerea vârstei de pensionare a avocaților cu handicap grav. UPDATE: Publicare în Monitorul Oficial
30.09.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională, Dreptul securitatii sociale, Lege 9, Monitorul Oficial al României, Proiecte legislative, UNBR+INPPA+Barouri
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 933 din 30 septembrie 2021, a fost publicată Legea nr. 229/2021 pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.

Persoanele cu handicap grav care au realizat, în profesia de avocat, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare în condiții de handicap grav beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 1.

Intrare în vigoare: 30 septembrie 2021.

***

Miercuri, 29 septembrie 2021, Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților (PL-x 262/01.09.2017), potrivit unui comunicat.

Noua reglementare introduce un nou articol (art. 341), potrivit căruia “persoanele cu handicap grav care au realizat, în profesia de avocat, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare în condiții de handicap grav beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 1.“

Această lege reglementează situația asiguraților care contribuie la fondul de pensii al avocaților în condiții de handicap preexistent calității de asigurat, pentru egalitate de tratament cu prevederile Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti