« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. prevederile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
01.10.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 936 din 30 septembrie 2021 a fost publicată Decizia nr. 385/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Curtea reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 30.465/3/2018, Tribunalul București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Florina Dragnea într-o cauză având ca obiect o contestație în anulare, formulată de contestatoarea-apelantă în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat în Construcții – Inspectoratul Regional în Construcții București-Ilfov.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că prevederile de lege criticate, care stabilesc că „sancțiunea amenzii se va aplica și semnatarilor, potrivit atribuțiilor stabilite conform legii”, sunt imprevizibile, impredictibile și neclare, conducând la incidența lor cu privire la unele situații ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de comiterea contravențiilor. Aceasta are drept consecință aplicarea unor sancțiuni contravenționale în mod abuziv, arbitrar și pe criterii neobiective, iar prin modul general în care este instituită sancțiunea amenzii pentru semnatarii autorizației de construire, se ajunge la sancționarea în mod arbitrar a unei persoane care, potrivit fișei postului, are alte atribuții, respectiv cele ce țin de regimul juridic al dreptului de proprietate, cum este cazul secretarului unității administrativ-teritoriale.

6. Se susține, astfel, că în cuprinsul Legii administrației publice locale nr. 215/2001, printre atribuțiile secretarului, prevăzute la art. 117 și art. 1171, nu se regăsesc atribuții cu privire la semnarea certificatelor și autorizațiilor de urbanism, lăsându-se la libera apreciere, atât a instanțelor de judecată, cât și a agenților constatatori, dar și a semnatarilor, interpretarea acestei sintagme „potrivit atribuțiilor stabilite conform legii”. Potrivit Legii nr. 215/2001, primarul emite autorizația, însă întocmirea, confirmarea documentației tehnice reprezintă atributul arhitectului-șef, iar confirmarea legalității, atributul secretarului unității administrative-teritoriale, rezultând astfel care este rolul fiecărui semnatar prevăzut de Legea nr. 50/1991. A admite că primarul sau secretarul, în calitate de semnatari formali ai unei autorizații de construire, poate fi sancționat contravențional pentru că autorizația a fost emisă în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii, sau în baza unor documentații incomplete sau elaborate în neconcordanță cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conținutului-cadru al documentației tehnice – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu ar conține avizele și acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii, înseamnă a accepta că primarul ar trebui să dețină competențe în toate domeniile de specialitate care se regăsesc în aparatul pe care îl conduce și să verifice toate datele tehnice de specialitate și măsurătorile tehnice, ceea ce ar fi practic imposibil. Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 128 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, „Aprecierea necesității și oportunitatea adoptării și emiterii actelor administrative aparțin exclusiv autorităților deliberative, respectiv executive și nu pot face obiectul controlului altor autorități. Întocmirea rapoartelor prevăzute de lege, contrasemnarea sau avizarea pentru legalitate și semnarea notelor de fundamentare angajează răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a semnatarilor, în cazul încălcării legii, în raport cu atribuțiile specifice”, sintagmă care nu lasă loc de interpretări. Dacă s-ar admite că este constituțională prevederea de lege criticată, s-ar ajunge în situația în care este sancționată o persoană care nu a contribuit la stabilirea situației de fapt și nici la redactarea actului administrativ.

7. Concluzionând, autoarea excepției susține că reglementarea criticată nu conține niciun fel de standard, fie el obiectiv sau subiectiv, raportat la care secretarul să se conformeze în executarea atribuției, fiind prevăzută direct sancțiunea, amenda contravențională. În acest sens, face referire la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care Curtea Constituțională a reținut că, „chiar dacă anumite acțiuni, ce însoțesc exercitarea unei atribuții de serviciu, se pot baza pe o anumită uzanță/cutumă, aceasta nu se poate circumscrie, fără încălcarea principiului legalității incriminării, standardului obiectiv ce trebuie avut în vedere în determinarea faptei penale.”

8. Tribunalul București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) și nici celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acestea fiind previzibile, predictibile și clare.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Sancțiunea amenzii pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. h) și i) se aplică funcționarilor publici responsabili de verificarea documentațiilor care stau la baza emiterii certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire sau de desființare, precum și semnatarilor, potrivit atribuțiilor stabilite conform legii.” Curtea reține că textul de lege criticat face trimitere la art. 26 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 50/1991, potrivit căruia:

„(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:

(…)

h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum și emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conțin lista cuprinzând avizele și acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiții, sau eliberarea acestora condiționat de elaborarea prealabilă a unei documentații de urbanism sau a oricăror documentații tehnice de definire a scopului solicitării, cu depășirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiționarea furnizării informațiilor de interes public prevăzute la art. 6 alin. (1);

i) emiterea de autorizații de construire/desființare:

– în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizația de construire/desființare;

– în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, aprobate potrivit legii;

– în baza unor documentații incomplete sau elaborate în neconcordanță cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conținutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu conțin avizele și acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii;

– în lipsa expertizei tehnice privind punerea în siguranță a întregii construcții, în cazul lucrărilor de consolidare;

– în baza altor documente decât cele cerute prin prezenta lege;”.

13. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale invocate și în prezenta cauză, în acest sens fiind Decizia nr. 436 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 10 octombrie 2019, și Decizia nr. 556 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.145 din 26 noiembrie 2020, prin care s-a statuat că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

15. Astfel, prin aceste decizii, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, a observat că prevederile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 stabilesc răspunderea contravențională a semnatarilor certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire sau de desființare, instituind sancțiunea amenzii pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 50/1991. Referitor la emiterea și semnarea autorizațiilor de construire, Curtea a reținut că, potrivit art. 63 alin. (5) lit. g) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, primarul emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege și alte acte normative. În acest sens, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 dispune că „Autorizațiile de construire se emit de președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului București, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, ai orașelor și comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3”. De asemenea, prevederile art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 23 noiembrie 2009, stabilesc că „Autorizațiile de construire sau de desființare pentru executarea lucrărilor de construcții prevăzute la art. 3 alin. (1) din Lege se emit de către autoritățile administrației publice județene sau locale, potrivit competențelor prevăzute la art. 4 alin. (1) din Lege, pentru lucrările care se execută în cadrul unității administrativ-teritoriale, în funcție de categoriile de construcții și lucrări, precum și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism și a planurilor de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.” În același timp, art. 49 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 dispune că „Semnarea autorizației de construire/desființare se face de către autoritatea administrației publice județene/locale, după caz, potrivit competențelor prevăzute la art. 4 din Lege. Alături de autoritatea administrației publice emitente, autorizația de construire/desființare se mai semnează de secretarul general ori de secretar, precum și de arhitectul-șef sau de către persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului din aparatul propriu al autorității administrației publice emitente, acolo unde nu este instituită funcția de arhitect-șef. Responsabilitatea emiterii actului revine tuturor semnatarilor acestuia, potrivit atribuțiilor stabilite în conformitate cu prevederile legale în vigoare”. De asemenea, prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 50/1991 stabilesc că: „Autorizația de construire se semnează de președintele consiliului județean sau de primar, după caz, de secretar și de arhitectul-șef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului din aparatul propriu al autorității administrației publice emitente, responsabilitatea emiterii autorizațiilor revenind semnatarilor, potrivit atribuțiilor stabilite conform legii”. În mod similar, legea dispune și cu privire la emiterea și semnarea certificatelor de urbanism [a se vedea în acest sens art. 6 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 și art. 36 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991].

16. Sub acest aspect, Curtea a reținut că acordarea atribuțiilor de emitere și semnare a autorizațiilor de construire a certificatelor de urbanism, pe baza avizelor și a acordurilor necesare în procedura de autorizare, prevăzute de lege, primarul dispunând de un aparat de specialitate constituit din angajați – funcționari publici cu atribuții în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții pentru lucrările care se execută, dă expresie principiului descentralizării serviciilor publice, pe care se întemeiază administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale, potrivit art. 120 alin. (1) din Constituție, și reprezintă o aplicare a dispozițiilor art. 121 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe. În acest sens, prevederile art. 61 alin. (2) și (3) din Legea nr. 215/2001 stabilesc că primarul asigură respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local, beneficiind de un aparat de specialitate pe care îl conduce. Curtea subliniază faptul că dispozițiile din Legea nr. 215/2001 referitoare la rolul și atribuțiile primarului și cele privind atribuțiile secretarului unității administrativ-teritoriale, respectiv art. 61 alin. (2) și (3), art. 63 alin. (5) lit. g) și art. 117, au fost abrogate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, aceste norme regăsindu-se cu un conținut identic în art. 154 alin. (1), art. 155 alin. (5) lit. g) și art. 243 din Codul administrativ.

17. În contextul celor de mai sus, prin jurisprudența amintită, Curtea a constatat că, departe de a reprezenta o simplă formalitate, semnarea autorizațiilor de construire implică anumite verificări privind existența unei documentații complete, care să respecte cerințele legale, iar neîndeplinirea unui asemenea rol nu poate rămâne fără consecințe juridice, de vreme ce săvârșirea unor fapte contrare legii atrage răspunderea juridică. De altfel, prevederile art. 49 alin. (2) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 stabilesc sancțiunea nulității autorizației de construire care nu cuprinde toate semnăturile prevăzute de lege. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile criticate, interpretate în ansamblul reglementărilor referitoare la semnarea autorizațiilor de construire, cuprind reperele necesare și suficiente pentru ca destinatarul acestora să își adapteze în mod corespunzător conduita.

18. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu conțin norme contrare dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. Procedura de constatare și sancționare a contravențiilor de către agentul constatator (în cazul de față, Inspectoratul de Stat în Construcții) reprezintă o etapă administrativă, aceasta fiind urmată de cea jurisdicțională, declanșată prin acțiunea judiciară a contravenientului. Astfel, dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 reglementează o cale de acces la instanța judecătorească, respectiv plângerea contravențională, stabilind că împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia și că plângerea suspendă executarea sancțiunii amenzii. De asemenea, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ care reprezintă cadrul general în materie, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, care se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. În aceste condiții, Curtea a constatat că dispozițiile legale enunțate asigură garanții adecvate specifice unui proces echitabil în cadrul căruia persoana sancționată contravențional își poate formula apărările și exercita drepturile procesuale, pretinsele abuzuri fiind supuse controlului de legalitate și temeinicie exercitat de instanța judecătorească.

19. În ceea ce privește dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție, Curtea a constatat că acestea nu au incidență în cauză, atât timp cât nu se indică vreo normă din categoria reglementărilor Uniunii Europene, cu caracter obligatoriu, pretins a fi încălcată.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Curtea Constituțională a României respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florina Dragnea în Dosarul nr. 30.465/3/2018 al Tribunalului București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

 
Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Jurisprudență, Lege 9, Monitorul Oficial al României | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD