
Vineri, 1 octombrie 2021, Consiliul Legislativ a emis următoarele avize, potrivit unui comunicat:
– Avizul nr. 797 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului şi a Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia;
– Avizul nr. 796 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată;
– Avizul nr. 795 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenta faţă în faţă în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie antepreşcolară ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2;
– Avizul nr. 794 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– Avizul nr. 793 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă urgenţă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii „Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM” – S.A.;
– Avizul nr. 792 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Lege privind precursorii de explozivi, precum şi pentru modificarea unor acte normative;
– Avizul nr. 791 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni;
– Avizul nr. 790 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri protecţie socială a angajaţilor şi altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2;
– Avizul nr. 789 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Hotărâre privind condiţiile de acordare a despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri pentru poliţiştii de penitenciare;
– Avizul nr. 788 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Lege privind căutarea persoanelor dispărute;
– Avizul nr. 787 favorabil, referitor la proiectul de Hotărâre pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor;
– Avizul nr. 786 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Hotărâre privind modificarea art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură;
– Avizul nr. 785 favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale, la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează SmartBill