« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Asigurarea gradului de însorire a locuinţelor, condiţie de obţinere a autorizaţiei de construire
05.10.2021 | Codruța Violeta ALB

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Codruţa Alb

Codruţa Violeta Alb

Dată fiind tendinţa remarcată în ultimii ani de dezvoltare a urbanismului de tip „sălbatic”, cred că o analiză a cadrului legal cu privire la asigurarea gradului de însorire a locuinţelor, se impune.

În primul rând, trebuie remarcat faptul că cel puţin două acte normative, respectiv Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014[1] pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii[2], cuprind dispoziţii privind asigurarea gradului de însorire, atât în privinţa locuinţelor din noua construcţie, cât şi a celor învecinate.

Din păcate, nici actele normative menţionate anterior şi nici alte norme nu cuprind o definiţie a ceea ce înseamnă grad de însorire.

În aceste condiţii, singurele repere rămân cele lingvistice.

Astfel, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, „însorire” înseamnă 1. Încălzire la soare, 2. Expunere la soare.

Transpus în plan urbanistic, prin grad de însorire a unei locuinţe se înţelege expunerea la lumina solară a locuinţei.

Potrivit art. 3 din Capitolul I – Norme de igienă referitoare la zonele de locuit din Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014, „Amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minimum 11/2 ore la solstiţiul de iarnă, a încăperilor de locuit din clădire şi din locuinţele învecinate. (2) În cazul în care proiectul de amplasare a clădirilor evidenţiază că distanţa dintre clădirile învecinate este mai mică sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, se va întocmi studiu de însorire, care să confirme respectarea prevederii de la alin. (1)”.

În raport de aceste dispoziţii cu caracter normativ, se impun mai multe precizări:

1) Asigurarea gradului de însorire necesar unei încăperi cu funcţiunea de locuinţă reprezintă o problemă de sănătate publică.

2) Alineatul al doilea al articolului 3 din Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014, instituie o prezumţie legală, şi anume aceea că o distanţă cel puţin egală sau mai mare între clădirile învecinate ar asigura însorirea locuinţelor sau, după cum s-a exprimat o altă opinie[3] prin conţinutul dispoziţiilor menţionate anterior, „ar exista o prezumţie de neînsorire pe care legiuitorul o instituie în cazul în care distanţele dintre clădiri sunt cel mult egale cu amploarea celei mai înalte, pentru a cărei răsturnare este nevoie de un studiu de însorire care să confirme respectarea prevederii de la alin. (1)”.

3) Prin Ordinul nr. 119/2014 este instituit un standard legal minimal care determină distanţa dintre clădiri învecinate, atunci când este vorba de locuinţe.

Această normă are caracter imperativ, aspect care rezultă atât din maniera de redactare a art. 3 din Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul nr. 119/2014, cât şi din cuprinsul art. 2 ale aceluiaşi act normativ, unde este prevăzut în mod expres faptul că normele de igienă şi sănătate publică sunt obligatorii, potrivit legii, pentru toate unităţile din sistemul public şi privat, precum şi pentru întreaga populaţie.

Am dorit să evidenţiez acest aspect, dată fiind corelarea ulterioară cu alte dispoziţii legale, la care vom face referire.

4) Având în vedere valoarea protejată de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 114/2014, respectiv sănătatea publică, instituirea unui standard legal minimal, precum o distanţă cel puţin egală între construcţii sau efectuarea unui studiu de însorire care să ateste asigurarea însoririi locuinţelor[4] pe o durată de minimum 11/2 ore la solstiţiul de iarnă, în situaţia în care distanţa dintre clădiri învecinate nu poate fi asigurată la nivelul impus de norma legală, reprezintă o condiţie obligatorie, „ocrotirea sănătăţii fiind imposibil de realizat în lipsa unor bariere spaţiale între clădirile cu destinaţia de locuinţe şi factorii nocivi de orice fel”.[5]

Analizarea însoririi se face pe baza unui studiu specific cu privire la părţile umbrite şi însorite ale construcţiei, perioada de însorire şi umbra purtată a construcţiei faţă de clădirile învecinate.

În mod evident, scopul unui studiu de însorire este acela de a determina dacă o nouă construcţie va umbri construcţiile existente, precum şi dacă acestea din urmă vor umbri la rândul lor viitorul edificiu, scopul fiind acela al amplasării noi clădiri astfel încât să fie respectate normele legale de însorire.

Studiul de însorire nu are caracter facultativ, întocmirea sa este obligatorie atunci când distanţa dintre clădirile învecinate este mai mică sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte.

Aşadar, apare cu puterea evidenţei că prin normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei au fost introduse distanţe minime între construcţii care completează cadrul legal şi infralegal ce vizează domeniul urbanismului.

Dată fiind importanţa deosebită a asigurării gradului de însorire a construcţiilor, pe lângă normele de sănătate publică, cadrul legal este completat în această materie şi cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Astfel, potrivit art. 27 din Ordinul (MDRL) nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii[6], intitulat „Acordul vecinilor”, se instituie obligativitatea acordului vecinilor dat în formă autentică, în mai multe situaţii expres prevăzute.

De interes pentru tema supusă dezbaterii este conţinutul art. 27 alin. 1 lit. a raportat la alin. 2 din acelaşi articol.

Astfel, „(1) Acordul vecinilor, prevăzut la pct. 2.5.6. al secțiunii I „Piese scrise” a cap. A. „Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – D.T.A.C.”, prevăzut în anexa nr. 1 la Lege, este necesar în următoarele situații:

a) pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate – și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora (…)

(2) Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) corespund cazurilor în care, prin ridicarea unei construcții noi în vecinătatea imediată a unei construcții existente, pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul ori siguranța în exploatare. Cauzele acestor situații pot fi, de exemplu, alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adâncă decât cea a tălpii fundației construcției existente, afectarea gradului de însorire”.

După cum se poate observa, în cuprinsul textului normativ este menţionat în mod expres că printre situaţiile prevăzute la art. 1 lit. a se regăseşte şi afectarea gradului de însorire.

Aşadar, în cuprinsul art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii se instituie obligativitatea obţinerii acordului vecinilor, atunci când este afectat gradul de însorire al locuinţelor, ceea ce înseamnă că şi în situaţia în care este asigurat standardul minimal prevăzut în ordinul ministrului sănătăţii de 11/2 ore de însorire a locuinţelor învecinate, la data solstiţiului de iarnă, atestat printr-un studiu de însorire, este necesar acordul vecinilor.

Această interpretare îşi găseşte argumentaţia în faptul că, pe de-o parte, în practică se pot ivi situaţii când, de exemplu, deşi este asigurată durata de 11/2 ore de însorire la data solstiţiului de iarnă, anterior amplasării noii clădiri, durata luminii solare pe faţada locuinţelor era mai mare şi atunci implicit gradul de însorire este afectat. De altfel, chiar şi în ordinul ministrului sănătăţii se prevede un standard minimal „de cel puţin” o oră şi jumătate de însorire.

Pe de altă parte, o interpretare contrară ar duce la neaplicarea dispoziţiilor art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcţii, or cu siguranţă nu aceasta era intenţia emitentului, cu atât mai mult cu cât normele au fost modificate ulterior emiterii Ordinului ministrului sănătăţii nr. 119/2014, pe de-o parte, iar pe de altă parte, dispoziţiile legale au făcut şi obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţându-se prin decizia nr. 489/2020 asupra constituţionalităţii dispoziţiilor anterior menţionate.

Înainte de a recurge la argumentele prezentate de Curtea Constituţională în decizia antereferită, trebuie făcute următoarele precizări:

1) Analizând cele două texte legale, este evident că standardul minimal de o oră şi jumătate de însorire este obligatoriu, fiind determinat de faptul că distanţa dintre clădiri este mai mică sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte.

2) Deşi intervalul de o oră şi jumătate de însorire este atestat de un studiu de însorire, este necesar şi acordul vecinilor cu privire la amplasarea noii clădiri, prin prisma dispoziţiilor art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991. Orice interpretare contrară ar echivala cu o adăugare la lege, lucru nepermis. Este evident, că textul art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 nu face nicio referire la o durată de timp minimală pentru asigurarea gradului de însorire, ci doar la afectarea gradului de însorire, care poate însemna inclusiv faptul că prin amplasarea noii clădiri se reduce gradul de însorire avut iniţial, chiar dacă se respectă intervalul de o oră şi jumătate la solstiţiul de iarnă.

3) Prin acordul vecinilor nu se poate reduce standardul legal de o oră şi jumătate grad de însorire la solstiţiul de iarnă, întrucât cu privire la acest aspect nu există disponibilitatea părţilor, norma având caracter imperativ, aşa cum am arătat în primele paragrafe, fiind o normă ce vizează sănătatea publică. Aşadar, pentru acest aspect este irelevant un acord al vecinilor de diminuare a distanţei dintre clădiri pornind de la nerespectarea standardului minim de însorire, normele de sănătate public fiind de interes public.

O interpretare contrară ar însemna un regres de protecţie oferit de normele juridice, ceea ce ar fi în contradicţie  cu spiritul şi cu litera legii, în condiţiile în care ordinul ministrului sănătăţii fixează o limită minimă sub care o nouă construcţie nu poate fi amplasată, fără a fi anulat însă beneficiul oferit de dispoziţiile art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Trebuie menţionat, de asemenea, că, potrivit art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, „acordul vecinilor, prevăzut la pct. 2.5.6. al secțiunii I „Piese scrise” a cap. A. „Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – D.T.A.C.”, prevăzut în anexa nr. 1 la Lege” (n.s. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii) a făcut obiectul analizei instanţei de contencios constituţional, Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 489/2020 din 25 iunie 2020[7], constatând constituţionalitatea dispoziţiilor menţionate anterior.

Argumentele furnizate de judecătorii constituţionali evidenţiază esenţa protecţiei oferite de prevederile subpct. 2.5.6. din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi, implicit, ale articolului 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

Astfel, în paragraful 20 al deciziei precitate, Curtea Constituţională „a reţinut că, potrivit textului de lege criticat, autorizarea executării lucrărilor de construcţii poate fi făcută numai dacă documentaţia tehnică întocmită în acest scop cuprinde, alături de celelalte piese scrise şi desenate, acordul vecinilor, exprimat în formă autentică. Legiuitorul a impus îndeplinirea acestei condiţii pentru anumite tipuri de construcţii, în considerarea posibilului efect negativ pe care ar putea să îl aibă realizarea acestora asupra exerciţiului dreptului de proprietate al proprietarilor vecini. Astfel, norma criticată are ca finalitate evitarea producerii unei tulburări a folosinţei imobilelor proprietarilor vecini şi, implicit, a dreptului de proprietate al acestora. O astfel de prevedere legală reprezintă o modalitate de transpunere în practică a dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, care stabileşte că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”. Aşadar, legiuitorul constituant a apreciat că asigurarea bunei vecinătăţi reprezintă un deziderat care trebuie înscris în însăşi Legea fundamentală şi, în consecinţă, legiuitorul ordinar a dat substanţă acestei prevederi constituţionale, condiţia impusă prin textul de lege criticat fiind necesară pentru apărarea dreptului de proprietate în plenitudinea atributelor sale”.

În continuare, Curtea statuează şi cu privire la o eventuală discriminare între constructor (proprietar care doreşte să realizeze o construcţie nouă) şi proprietarul vecin în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate şi „a observat, în acest sens, că din jurisprudenţa sa şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor. Exemplificative sub acest aspect sunt Decizia Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004 şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, paragraful 69”.

Analizând, în concret, problema acordului vecinilor, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri (paragrafele 29 şi următoarele), Curtea Constituţională a opinat că „potrivit subpunctului 2.5.6. al punctului 2 intitulat „Memoriu” din secţiunea I – „Piese scrise” din cuprinsul anexei nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, coroborat cu art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, Curtea reţine că acesta este necesar în următoarele situaţii: a) pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora. Situaţiile prevăzute la lit. a) corespund cazurilor în care prin ridicarea unei construcţii noi în vecinătatea imediată a unei construcţii existente pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistenţa mecanică şi stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea şi mediul ori siguranţa în exploatare. Cauzele acestor situaţii pot fi, de exemplu, alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adâncă decât cea a tălpii fundaţiei construcţiei existente, afectarea gradului de însorire”.

Curtea a arătat în mod expres că „textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu este de natură să aducă atingere sferei vieţii private sau să creeze un regim discriminatoriu în cazul persoanelor pentru care legiuitorul a condiţionat autorizarea executării lucrărilor de construcţii de obţinerea acordului vecinilor, exprimat în formă autentică, întrucât această condiţionare este justificată în considerarea posibilului efect negativ pe care ar putea să îl aibă realizarea acestor construcţii asupra exerciţiului dreptului de proprietate al proprietarilor vecini. Reglementarea criticată exprimă grija legiuitorului de a asigura un echilibru între interesele titularilor dreptului de proprietate sau ai altor drepturi reale asupra construcţiilor existente sau viitoare, asigurându-se, totodată, şi convieţuirea în bună vecinătate a acestora. Prin necesitatea obţinerii acordului vecinilor pentru construcţiile noi amplasate adiacent construcţiilor deja existente sau în imediata lor vecinătate, se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, ţinând cont şi de faptul că activitatea de edificare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii”.

În concluzie, apreciez că acordul vecinilor este necesar atunci când este afectat gradul de însorire al locuinţei, chiar dacă limita minimă impusă de nomele de sănătate publică este respectată, cele două acte normative protejând pe de-o parte sănătatea publică, iar pe de altă parte, exercitarea dreptului de proprietate al vecinilor.

Apreciez că subiectul supus analizei prezintă importanţă deosebită în condiţiile în care procedura avizării documentaţiei tehnice privind eliberarea unei autorizaţii de construcţie este obligatorie, iar nerespectarea standardelor legale, pe lângă antrenarea răspunderii persoanelor implicate, pune sub semnul întrebării legalitatea autorizaţiei de construire.


[1]  Monitorul Oficial al României nr. 127/2014, cu modificările ulterioare
[2] Ordin (MDRL) nr. 839/2009, cu modificări, Monitorul Oficial al României nr. 797 bis din 23 noiembrie 2009
[3] www.oranoua.ro, Sebastian Boţic, „Distanţele minime între construcţiile de pe aceeaşi parcelă
[4] Potrivit art. 1 din Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 114/2014, „în înţelesul prezentelor norme, (…) prin „încăpere de locuit” sunt definite încăperile cu funcţii de zi şi dormitoare
[5] www.oranoua.ro, Sebastian Boţic, „Distanţele minime între construcţiile de pe aceeaşi parcelă
[6] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 bis, 23 noiembrie 2009
[7] Monitorul Oficial nr. 935 din 12 octombrie 2020


Jud. dr. Codruţa Violeta Alb, Tribunalul Maramureş

 
Secţiuni: Articole, Construcții, Drept civil, Dreptul sanatatii, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD