« Secţiuni
Selected
CorporatePlatinum members

Succesiunea în timp a cluburilor sportive şi problematica transmiterii palmaresului sportiv, în reglementările şi în practica judiciară internaţională
05.10.2021 | Mădălina DIACONU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mădălina Diaconu

Mădălina Diaconu

Ce club este „adevărata” Steaua Roşie Belgrad? Dar „adevărata” Poli Timişoara? Dar „adevăratul” FC Arsenal Kiev? Acest tip de întrebări, care alimentează deseori dezbaterile suporterilor şi ale jurnaliştilor sportivi, preocupă în egală măsură instanţele judecătoreşti, tribunalele arbitrale şi juriştii specializaţi în domeniul sportiv.

Contenciosul legat de succesiunea în timp a cluburilor sportive – mai ales în contextul falimentului unor cluburi de tradiţie sau în cel specific al privatizării economiei de stat (răspândit, în ultimele decenii, în Europa centrală şi de est sau în America de sud) – reprezintă o parte din ce în ce mai importantă a litigiilor aflate pe rolul instanţelor sportive internaţionale (spre exemplu, al comitetelor de soluţionare a litigiilor ale FIFA) şi pe rolul Tribunalului arbitral al sportului de la Lausanne (TAS).

Din punct de vedere geografic, această temă este de actualitate în numeroase ţări, printre care se numără şi România, dar şi Bulgaria, Chile, Grecia, Mexic, Serbia, Turcia, Ucraina, Ungaria, etc.

Departe de a reprezenta o simplă dezbatere teoretică, noţiunea de succesiune a cluburilor sportive are multiple consecinţe în plan concret, mai ales din perspectiva transmiterii anumitor drepturi specifice activităţii sportive, cum sunt cele derivate din transmiterea palmaresului vechiului club, spre pildă, dreptul de participare în competiţiile europene şi internaţionale, repartizarea încasărilor din cesionarea drepturilor de transmisiune televizată, etc. Ìn mod simetric, transmiterea unor elemente din pasivului „vechiului” club, mai ales a unor tipuri de datorii faţă de sportivi, constituie, de asemenea, un izvor important de litigii la nivel internaţional.

Ìn acest context, prezentul articol îşi propune să abordeze tematica succesiunii cluburilor sportive, mai ales a celor de fotbal, din două perspective:

– Mai întâi, prin prisma conţinutului acestei noţiuni în reglementările şi în practica judiciară internaţională (1). Aici vom aborda, în special, criteriile care sunt aplicate, la nivel internaţional, pentru a determina succesorul unui club sportiv.

– Apoi, prin prisma anumitor consecinţe juridice ale succesiunii în timp a cluburilor, din perspectiva identităţii sportive şi, mai ales, din cea a transmiterii palmaresului sportiv (2).

Ìnainte de a aborda aceste teme, precizăm că, în acest articol, am luat în considerare exclusiv cadrul reglementar internaţional, precum şi practica judiciară internaţională în domeniul succesiunii cluburilor de fotbal. Eventualele reglementări sau cazuistici naţionale (spre exemplu, din Grecia sau din Chile, unde succesiunea cluburilor de fotbal este reglementată prin legea sportului, sau din România, unde există jurisprudenţă în acest domeniu[1]) nu au fost avute în vedere în acest articol.

Prin cadrul reglementar internaţional, înţelegem mai ales reglementările federaţiilor internaţionale şi europene în domeniu (mai ales în fotbal, cele adoptate de FIFA şi de UEFA, dar în alte sporturi, spre exemplu reglementările Federaţiei internaţionale de basket, FIBA). Prin practica judiciară internaţională, înţelegem, în principal, jurisprudenţa Tribunalului Arbitral al Sportului (cu sediul la Lausanne) şi cea a Basketball Arbitral Tribunal (BAT, creat în 2007, cu sediul la Geneva), precum şi deciziile organelor jurisdicţionale ale federaţiilor sportive internaţionale, referitoare la tema abordată.

1. Conţinutul noţiunii de succesiune sportivă a cluburilor sportive în reglementările şi în practica judiciară internaţională. Criteriile aplicate pentru a determina succesorul unui club sportiv

Înainte de a aborda noţiunea succesiunii în timp a cluburilor sportive, se impune o importantă precizare, pe care se întemeiază tot raţionamentul prezentat ulterior. Aceasta este faptul că reglementările şi practica internaţională au creat şi utilizează, în mod constant, o distincţie clară între noţiunile de „club sportiv” şi de „persoană juridică în cadrul căreia clubul îşi desfăşoară activitatea” (a), noţiuni pe care le interpretează în lumina principiului continuităţii activităţii cluburilor de fotbal şi al permanenţei rezultatelor sportive (b). Aceste concepte sunt independente de orice calificare juridică existentă la nivel naţional, mai ales în dreptul civil, cu privire la succesiunea persoanelor juridice (c). Ìn mod concret, vom arăta că, în ciuda existenţei unor reglementări şi a unei practici din ce în ce mai importante, criteriile aplicate la nivel internaţional pentru a determina succesorul unui club sportiv variază, de la caz la caz, fără ca vreunul dintre ele să fie predominant sau indispensabil în cadrul analizei juridice (d).

a) Distincţia dintre noţiunile de „club sportiv” şi de „persoană juridică în cadrul căreia clubul îşi desfăşoară activitatea”

Primul element care se desprinde din reglementările şi din practica judiciară internaţionale este distincţia făcută, în mod constant, între noţiunea de „club sportiv” (sau de „entitate sportivă”) şi persoana juridică (sau „entitatea juridică”) în cadrul căreia clubul îşi desfăşoară activitatea[2].

Deciziile internaţionale care utilizează această distincţie – inclusiv cele referitoare la cluburi de fotbal din România – precizează, fără excepţie, că “un club este o entitate sportivă identificabilă prin ea însăşi, care, ca regulă generală, transcende entităţile juridice prin care îşi desfăşoară activitatea. Pe cale de consecinţă, trebuie respectate obligațiile dobândite de oricare dintre entitățile responsabile de administrarea acestei entități în legătură cu activitatea sa”[3].

Aşadar, pentru a preîntâmpina problemele ce pot rezulta din aplicarea numeroaselor (şi diverselor) reglementări naţionale privitoare la definiţia şi la atributele persoanelor juridice, în general, şi a cluburilor sportive, în special, instanţele sportive internaţionale consideră că un club sportiv este o un concept extra-juridic (entitate sportivă), care se exprimă, în drept, prin diverse persoane juridice, reglementate conform legislaţiilor naţionale aplicabile. Ceea ce este însă esenţial este faptul că entitatea sportivă transcende acele persoane juridice, reprezentând altceva (sau mai mult) decât acelea.

O altă precizare importantă este faptul că, din perspectiva forurilor sportive internaţionale, nu este necesar să existe vreun raport juridic între „vechiul” şi „noul” club sportiv, spre exemplu o fuziune sau un alt mod de contopire a persoanelor juridice respective, nici vreun contract de preluare, parţială sau totală, a activităţii vechiului club de către cel nou[4].

b) Importanţa principiului continuităţii activităţii cluburilor sportive şi al permanenţei rezultatelor sportive

Deciziile susmenţionate evocă, de asemenea, un alt element primordial în privinţa succesiunii în timp a cluburilor de fotbal. Astfel, instanţele sportive internaţionale interpretează această noţiune, respectiv, decid în privinţa potenţialului succesor al unui club sportiv, luând în considerare principiul potrivit căruia trebuie să prevaleze, în măsura în care este posibil, continuitatea şi permanenţa în timp a clubului şi a rezultatelor sportive[5], chiar dacă persoana juridică în cadrul căreia acesta şi-a exercitat activitatea sportivă se schimbă, în timp. Cu alte cuvinte, regulile juridice aplicabile, la nivel naţional, succesiunii persoanelor juridice pot fi luate în considerare, însă nu sunt esenţiale; ceea ce trebuie să prevaleze este ficţiunea continuității și a permanenței în timp a entităţii sportive, uneori indiferent de persoana juridică (sau de persoanele juridice) ce o administrează.

Această alegere este dictată, în mod vizibil, de nevoia forurilor sportive internaţionale – care au mai mult de o sută de ani de existenţă – de a asigura, pentru spectatorii, fanii şi sponsorii din lumea întreagă, o maximă continuitate în timp şi o coerenţă a existenţei cluburilor sportive ce participă la competiţiile organizate de acestea, inclusiv a elementelor prin care sunt identificate de către publicul larg (nume, culori, embleme, imn, etc.) şi a istoricului rezultatelor sportive ale acestora, în pofida schimbărilor (transformare, reorganizare, cedarea sau încetarea activităţii, etc.) privitoare la persoanele juridice concrete prin care, de-a lungul timpului, s-a „materializat” clubul sportiv respectiv.

c) În accepțiunea forurilor sportive internaționale, noţiunea autonomă de „succesor sportiv” este diferită de cea existentă în dreptul civil

Mai mult, potrivit instanţelor sportive internaţionale, noţiunea de „succesor sportiv” este autonomă faţă de eventualele noţiuni rezultând din dispoziţiile naţionale care ar putea reglementa aceeaşi chestiune. In special, practica judiciară internaţională a stabilit că acestă noţiune poate avea un conţinut juridic diferit de cel existent în normele de drept civil privitoare la succesiunea persoanelor juridice.

Potrivit jurisprudenţei constante a TAS, “problema succesiunii a două cluburi sportive ar putea fi diferită de cea care ar rezulta din aplicarea regulilor de drept civil cu privire la succesiunea a două entități juridice distincte. În special, este important să reamintim faptul că, potrivit TAS, un club este o entitate sportivă cu o identitate proprie, care, în general, transcende entitățile juridice sub care operează (CAS 2016/A/4576 Ujpest 1885 v. FIFA, alin. 134 – 139)”[6].

d) Criteriile aplicate la nivel internaţional pentru a determina succesorul unui club sportiv

Criteriile folosite de forurile internaţionale pentru a determina calitatea de succesor a unui club de fotbal sunt cuprinse, în principal, în reglementările detaliate ale federaţiilor sportive internaţionale, precum şi în practica judiciară internaţională.

– Regulamentele FIFA

Astfel, art. 15.4 din Codul disciplinar al FIFA (ediţia 2019) menţionează în mod expres aceste criterii (enumerarea nu este exhaustivă):

Aceeaşi soluţie se desprinde şi din art. 24ter al Regulamentului FIFA cu privire la statutul si tranferul jucătorilor (ediţia 2020)[7].

– Regulamentele UEFA

Ìn privinţa UEFA, menţionăm că această organizaţie nu reglementează, în mod specific, chestiunea succesiunii cluburilor de fotbal europene; cu toate acestea, regulamentele[8] acestei federaţii prevăd că, pentru a obţine licenţa şi dreptul de participare în competiţiile europene, un club trebuie, între altele, să fi fost afiliat la federaţia naţională respectivă timp de cel puţin trei ani consecutivi înaintea depunerii cererii, ceea ce pune, în mod indirect, problema succesiunii entităţilor sportive. Aşadar, în aplicarea acestei reglementări, anumitor cluburi li s-a refuzat participarea în competiţiile europene, cu consecinţe indirecte pe planul recunoaşterii calităţii de „succesor sportiv”.

Spre exemplu, în 2015, acesta a fost cazul Clubului Sportiv Universitatea Craiova (activitate desfășurată în cadrul organizat de U Craiova 1948 Club Sportiv SA); în 2017, a fost cazul clubului PFC CSKA Sofia (Bulgaria); iar în 2019, a fost cazul cluburilor Waterford FC (Irlanda) şi PFC Lviv (Ucraina). În toate aceste cazuri, forul european a constatat că persoanele juridice respective erau nou create, fiind afiliate la federaţiile lor naţionale de mai puţin de trei ani, la momentul depunerii cererii de participare într-o competiție fotbalistică europeană şi că nu puteau beneficia de acordarea vreunei excepţii de la regula vechimii de trei ani consecutivi[9]. Este important de menţionat faptul că, în cadrul UEFA, criteriile folosite pentru a determina dacă un club poate beneficia de o excepţie de la această regulă sunt, printre altele: i) existenţa unor schimbări strict minime la nivelul identităţii clubului (spre ex., schimbări cu totul minore cu privire la nume sau la însemne), ii) faptul că noul club se conformează integral cu toate reglementările existente la nivel naţional, iii) includerea activităţilor fotbalistice ale noului club în perimetrul de raportare al acestuia şi iv) acoperirea integrală a datoriilor vechiului club de către noua structură[10].

Aşadar, se poate infera că, în situaţiile susmenţionate, UEFA a considerat că persoanele juridice nou create (afiliate la federaţia naţională de mai puţin de trei ani) nu erau succesoarele „vechilor” cluburi, noile cluburi trebuind aşadar să aştepte perioada de trei ani prevăzută în art. 1 al. 2 Regulamentul de licenţiere a cluburilor şi de fair-play financiar pentru a putea participa la competiţiile europene.

– Regulamentele FIBA (Federaţia Internaţională de Baschet)

Conform regulamentelor FIBA[11], criteriile aplicate pentru a determina dacă o persoană „este sau pare în mod rezonabil a fi succesorul legal sau sportiv” al unui club sunt, în special, “sediul, stadionul, numele, culorile echipei, jucătorii, antrenorii, conducerea, acţionariatul, site-ul web, canalele de socializare și/sau declarațiile publice”[12].

– Regulamentele FIVB (Federaţia Internaţională de Volei)

Ìn sfârşit, criteriile FIVB sunt, pritre altele, faptul că noul club are „o denumire similară sau acelaşi consiliu de administraţie, cadre de conducere, personal tehnic, licenţă sportivă, etc.”[13].

– Cazuistica internaţională

In jurisprudenţa internaţională, criteriile folosite pentru a determina calitatea de succesor sportiv sunt şi mai variate (enumerarea nefiind, nici aici, exhaustivă).

Mai jos, prezentăm câteva din cele mai recente decizii internaţionale referitoare la această problematică (începând cu cea mai recentă):

1. CAS 2020/A/7092 Panathinaikos FC v. FIFA şi FC Parma Calcio 1913, din 14 decembrie 2020

Ìn acest caz, clubului FC Parma Calcio 1913 (noul club) i-a fost negată calitatea de succesor al clubului istoric FC Parma (al cărui faliment fusese pronunţat în 2015), deşi noul club avea un nume şi nişte culori foarte similare cu cele ale vechiului club, preluase o parte din jucătorii vechiului clubului, se antrena în acelaşi centru de antrenament şi juca pe acelaşi stadion, cumpărase trofeele vechiului club şi se revendica el însuşi, pe site-ul Internet şi pe platformele sociale, ca fiind continuatorul clubului istoric, creat în 1913. Cu toate acestea, analizând rând pe rând diferitele elemente ce compuneau identitatea noului club, Tribunalul arbitral a decis să acorde prioritate, în acest caz, criteriului competiţiei sportive în care s-a lansat noul club. Astfel, având în vedere că acesta a început să joace mai întâi la nivel amator (şi nu în Liga B, precum vechiul club), Tribunalul a considerat că FC Parma Calcio 1913 nu este succesorul clubului istoric FC Parma.

2. FC Farul Constanta, Romania (decizia FIFA FDD-5928 din 8 octombrie 2020) şi ACS Petrolul 52 Ploiesti, Romania (decizia FIFA PST nr. 190044 din 7 noiembrie 2019):

“TAS consideră că un club „nou” trebuie considerat „succesorul sportiv” al unui alt club atunci când a) clubul „nou” a creat impresia că dorește să fie ținut, din punct de vedere juridic, de obligațiile predecesorului său (i.e., clubul „vechi”) b) clubul “nou” a preluat licența sau drepturile federative de la clubul “vechi”, și c) federația competentă a tratat cele două cluburi ca succesoare unul altuia (CAS 2007/A/1322 FC Politehnica Timișoara sa v. FIFA & RFF & Politehnica Stiinta 1921 Timișoara Invest SA).

În același sens, o „succesiune sportivă” este rezultatul faptului că 1) a fost înființată o nouă entitate cu scopul anume de a continua exact aceleași activități ca și vechea entitate, 2) clubul „nou” a preluat anumite elemente din pasivul clubului „vechi”, 3) după achiziționarea activelor clubului “vechi”, clubul “nou” a rămas în același oraș și 4) clubul “nou” a preluat licența sau drepturile federative de la clubul “vechi”. (CAS 2011/A/2646 Club Rangers de Talca v. FIFA)”.

3. Tartu Jalgpallikool Tammeka v. FIFA, CAS 2019/A/6461, din 14 iulie 2020

„În cazul de faţă, toate elementele-cheie sunt prezente. […] numele celor două cluburi [cel „vechi” şi cel „nou”] sunt similare până la confuzie, iniţialele lor fiind identice. Ìn plus, ambele cluburi au aceeaşi adresă, informaţii de contact, folosesc aceeaşi infrastructură sportivă şi acelaşi stadion, precum şi logo-uri şi culori similare. […] Este important de reţinut că [federaţia estoniană de fotbal] i-a acordat noului club licenţa pentru a participa direct în prima divizie a campionatului, iar nu în diviziile inferioare, încă din 2014 [adică imediat după dispariţia vechiului club din acelaşi campionat], pentru a crea o impresie clară de continuitate” (par. 51).

4. ACS Petrolul 52 Ploiesti, Romania (decizia FIFA PST nr. 190044 din 7 noiembrie 2019):

“Criteriile pentru a evalua dacă o entitate trebuie considerată succesorul sportiv al unei alte entități sunt, printre altele, sediul, numele, forma juridică; culorile echipei, jucătorii, acționarii sau părțile interesate sau dreptul de proprietate și categoria de concurență în cauză”.

2. Consecinţele juridice ale succesiunii în timp cluburilor sportive, din perspectiva identităţii sportive şi a preluării palmaresului sportiv

a) Preluarea identităţii sportive

Din perspectiva reglementărilor internaţionale, în aplicarea principiului continuităţii, susmenţionat, una dintre principalele consecinţe a succesiunii în timp cluburilor sportive este faptul că succesorul preia „identitatea sportivă” a vechiului club (cea despre care am văzut anterior că „transcende” identitatea persoanelor juridice în cadrul cărora clubul îşi exercită activitatea).

Precizăm că, din perspectiva internaţională, identitatea sportivă unui club nu se limitează la identitatea vizuală a acestuia (nume, culori, mărci, diverse însemne şi embleme, etc.), ci include numeroase alte elemente, precum fanii, istoria clubului, palmaresul rezultatelor sportive, titlurile şi trofee (materiale sau imateriale), folosinţa stadionului, lotul de jucători, figurile istorice, etc.

Este important de menţionat că, potrivit practicii jurisdicţionale internaţionale, aceste elemente, deşi intercontectate, sunt distincte şi pot fi sau nu transmise, după caz, succesorului sportiv. Aşadar, din perspectiva jurisprudenţei sportive internaţionale, nu se poate conchide automat că, dacă o persoană juridică nou înfiinţată nu a preluat anumite elemente din identitatea vizuală a „vechiului” club (spre exemplu, sigla/emblema/mărcile), sau nu a preluat, spre exemplu, folosinţa stadionului sau lotul de jucători al „vechiului” club, atunci acest nou club nu ar fi, eo ipso, continuatorul identităţii sportive a „vechiului” club.

Cu alte cuvinte, la nivelul instanţelor internaţionale, analiza se face în mod individual, de la caz la caz, fiecare criteriu având o importanţă variabilă. Spre exemplu, într-o speţă s-a admis calitatea de succesor a unui club care preluase, pe cale contractuală, doar o parte din numele vechiului club, însemnele şi o parte din jucătorii acestuia (decizia FIFA DRC nr. 04152285 din 10 aprilie 2015). Ìn alt caz, s-a admis calitatea de succesor a unui club care preluase iniţialele vechiului club, infrastructura sportivă şi stadionul, având un logo şi nişte culori similare (nu identice) cu cele ale „vechiului” club, şi care preluase, cu aprobarea federaţiei naţionale respective, locul „vechiul” club în prima divizie a campionatului intern (CAS 2019/A/6461 Tartu Jalgpallikool Tammeka v. FIFA, din 14 iulie 2020).

De asemenea, reamintim faptul că, în aplicarea principiului continuităţii, ca ficţiune juridică, instanţele sportive internaţionale nu „divizează” identitatea vechiului club – şi, pe cale de consecinţă, nici istoria sau palmaresul acestuia – între mai multe cluburi care ar pretinde că sunt succesoarele vechiului club.

Mai jos, prezentăm câteva extrase, traduse în limba română, din cele mai recente decizii internaţionale referitoare la această chestiune (începând cu cea mai recentă):

1. FC Farul Constanta, Romania (decizia FIFA FDD-5928 din 8 octombrie 2020)

“identitatea unui club este constituită din elemente precum numele, culorile, fanii, istoria, realizările sportive (palmares), emblema, trofeele, stadionul, lotul de jucători, figuri istorice, etc. Aceste elemente permit unui club să se distingă de toate celelalte cluburi. Prin urmare, prevalența continuității și a permanenței în timp a instituției sportive în fața entității care o administrează a fost recunoscută, chiar și atunci când avem de a face cu o schimbare a echipei de management (CAS 2013/A/3425). Anumite elemente care constituiau identitatea debitorului inițial au fost preluate de noul Club, în timp ce alte elemente diferă între cele două cluburi.”

2. ACS Petrolul 52 Ploiesti, Romania (decizia FIFA PST nr. 190044 din 7 noiembrie 2019):

“În lumina tuturor celor de mai sus, și în conformitate cu jurisprudența TAS, astfel cum se reflectă în art. 15 alin. (4) din 2019 FDC, vicepreședintele Comitetului amintește că identitatea unui club este constituită din elemente precum numele, culorile, logo-ul, fanii, istoria, jucători, stadionul, etc., indiferent de entitatea juridică care îl exploatează. În consecință, pe baza informațiilor și documentației de față, nu există alternativă decât să se conchidă că noul Club, ACS Petrolul 52 Ploiești, este succesorul sportiv al debitorului inițial, SC Fotbal Club Petrolul SA”.

3. TAS 2013/A/3425 Adelante Tiburones A.C. v. Club Santa Fe CD

“Identitatea unui club este constituită din elemente cum ar fi numele, culorile, fanii, istoria, realizările sportive, scut, trofee, stadion, lot de jucători, figuri istorice, etc. care îi permit să facă distincția între toate celelalte cluburi. Prin urmare, prevalența continuității și a permanenței în timp a instituției sportive faţă de entitatea care o administrează a fost recunoscută, chiar și atunci când este vorba de societăți de administrare complet diferite”.

4. CAS 2006/A/1109 SC FC Politehnica Timişoara SA v. CS FCU Politehnica Timişoara (sentinţă arbitrală din 5 decembrie 2006):

Culorile unui club trebuie privite ca un element al identităţii unui club de fotbal”.

b) Problematica specifică a preluării palmaresului cluburilor de fotbal

Din punct de vedere terminologic, este important de menţionat faptul că, ìn limba engleză, noţiunea aceasta corespunde parţial celor de „ranking” (clasament), „history” (istoric) sau „achievements” (realizări sportive). În limba franceză (din care provine termenul de „palmares” în română), această noţiune este definită ca „listă a laureaţilor unui premiu sau ai unor recompense, a câştigătorilor unui concurs; listă a succeselor obţinute de cineva, în special de un sportiv sau de o echipă”[14].

Este important de precizat faptul că, în pofida numărului relativ mare de speţe referitoare la calitatea de succesor sportiv şi la transmiterea identităţii sportive, instanţele sportive internaţionale nu au conturat o calificare juridică precisă a noţiunii de „palmares sportiv”, cel mai probabil pentru a evita controversele legate de articularea – uneori dificilă – a unei asemenea calificări juridice în dreptul intern al statelor din care proveneau cluburilor respective.

Dincolo de aspectele pur istorice, palmaresul are o deosebită importanţă practică, căci determină, printre altele, coeficientul atribuirii sumelor încasate în urma comercializării drepturilor referitoare la competiţiile respective (mai ales a drepturilor de difuzare televizată a meciurilor), precum şi dreptul de participare în competiţiile sportive, spre exemplu în cele europene.

Până în prezent, nu există, la cunoştinţa noastră, nicio speţă care să fi fost judecată la nivel internaţional cu privire la problematica specifică a transmiterii palmaresului sportiv. Cu toate acestea, reglementările federaţiilor de fotbal internaţională şi europeană, precum şi practica judiciară, conţin câteva elemente care permit conturarea unor răspunsuri.

Ìn primul rând, după cum am menţionat mai sus, s-a stabilit că palmaresul face parte din identitatea sportivă a unui club de fotbal, definită prin prisma reglementărilor internaţionale aplicabile, care sunt interpretate în mod autonom de forurile sportive, faţă de orice posibilă reglementare sau interpretare de la nivel naţional.

Ìn al doilea rând, aşa cum reiese din jurisprudenţa citată mai sus, mai ales din recenta decizie a FIFA în cazul FC Farul Constanţa[15], elementele care compun identitatea unui club sportiv sunt destul de numeroase şi distincte, putând fi preluate sau nu, în mod separat, în cadrul succesiunii între cluburi, fără ca absenţa vreunuia dintre ele să implice automat nerecunoaşterea calităţii de succesor. Spre exemplu, în sistemul FIFA şi UEFA, un club poate fi considerat drept succesor al altuia, şi poate prelua, aşadar, identitatea sportivă şi palmaresul aceluia, chiar dacă succesorul nu a preluat de la antecesor toate elementele identităţii sportive ale acestuia, inclusiv toate elementele identităţii vizuale. După cum am arătat mai sus, analiza se face de la caz la caz.

Ìn sfârşit, ultimul element care trebuie menţionat este faptul că, în opinia noastră, în absenţa unei dispoziţii contrare, declararea calităţii de succesor sportiv a unui club de fotbal, printr-o hotărâre definitivă a unei instanţe internaţionale, semnifică şi recunoaşterea, la nivel internaţional, a transmiterii palmaresului acelui club, deoarece transmiterea palmaresului sportiv este o consecinţă juridică a recunoaşterii calităţii de succesor sportiv, prin preluarea „identităţii sportive” a „vechiului” club.


[1] A se vedea, printre altele, Curtea de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 1034A din 28.06.2021, referitoare la palmaresul clubului istoric Steaua Bucureşti.
[2] Vezi şi Jordi López Batet, La sucesión deportiva de clubes de fútbol: consideraciones a la vista de la jurisprudencia del TAS en la materia, CAS Bulletin, 2020/2; U. Haas, The enforcement of football-related arbitral awards by the Court of Arbitration for Sport (CAS). International Sports Law Review, (2014), p. 12-39.
[3] Vezi deciziile următoare: ACS Petrolul 52 Ploiesti, Romania, FIFA PST nr. 190044 din 7 noiembrie 2019; CAS 2016/A/4550 Darwin Zamir Andrade Marmolejo v. Club Deportivo La Equidad Seguros S.A. & FIFA and CAS 2016/A/4576 Újpest 1885 FC v. FIFA, sentinţa din 24 noiembrie 2016; TAS 2013/A/3425 Adelante Tiburones A.C. v. Club Santa Fe CD; CAS 2007/A/1355; TAS 2011/A/2614; TAS 2011/A/2646; AT 2012/A/2778.
[4] Vezi şi S. Gherdan, The Effects Of Arbitral Awards In Relation To Third Parties Referred As Sporting Successors, lucrare de disertaţie, Master in Arbitration, iunie 2021, Universitatea din Bucureşti, p.10; CAS 2020/A/7002 Konyaspor Kulubu Dernegi v. Federation Internationale de Basketball (FBAI) & Joshua Mayo & Stanislav Ryzhov & Aleksander Rasic & Beobasket Limited, din 5 februarie 2021 (nepublicată).
[5] ACS Petrolul 52 Ploiesti, Romania, decizia FIFA PST nr. 190044 din 7 noiembrie 2019; CAS 2016/A/4550 Darwin Zamir Andrade Marmolejo v. Club Deportivo La Equidad Seguros S.A. & FIFA ; CAS 2016/A/4576 Újpest 1885 FC v. FIFA, sentinţă din data de 24 noiembrie 2016
[6] FC Farul Constanta, Romania (decizia FIFA FDD-5928 din 8 octombrie 2020); ACS Petrolul 52 Ploiesti, Romania (decizia FIFA PST nr. 190044 din 7 noiembrie 2019).
[7] Disponibil aici.
[8] Art. 1 al. 2 Regulamentul UEFA de licenţiere a cluburilor şi de fair-play financiar, disponibil aici.
[9] Este important de menţionat faptul că, în cadrul UEFA, criteriile folosite pentru a determina dacă un club poate beneficia de o excepţie de la această regulă sunt, printre altele: existenţa unor schimbări strict minime la nivelul identităţii clubului (spre ex., schimbări cu adevărat minore cu privire la nume sau la însemne), faptul că noul club se conformează integral cu toate reglementările existente la nivel naţional, includerea activităţilor fotbalistice ale noului club în perimetrul de raportare al acestuia şi acoperirea integrală a datoriilor vechiului club de către noua structură. UEFA, Club Licensing and Financial Fair Play Bulletin 2019 Compliance and Investigation Activity Report 2017-19, p. 18.
[10] Idem.
[11] FIBA Internal Regulations, Article 344 of Book 3, disponibil aici.
[12] A se vedea S. Gherdan, op. cit., p. 12.
[13] Idem.
[14] LAROUSSE, ed. 2021; traducere din franceză.
[15] FIFA FDD-5928 din 8 octombrie 2020.


Av. dr. Mădălina Diaconu
Profesor titular la Facultatea de Drept a Universităţii din Neuchâtel (Elveţia)

 
Secţiuni: Articole, Dreptul sportului, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD