Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

Deloitte România și Reff & Asociații au asistat Chimcomplex în obținerea finanțării de 90 de milioane de euro pentru refinanțarea creditelor existente și pentru investiții
05.10.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Banking, Comunicare profesională, Drept civil, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

O echipă multidisciplinară formată din experți din cadrul practicii de Consultanță Financiară a Deloitte România și din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a oferit asistență companiei Chimcomplex în obținerea finanțării de 90 de milioane de euro pentru refinanțarea creditelor existente și pentru investiții. Producătorul de produse chimice a împrumutat 26,7 milioane de euro de la CEC Bank și 30 de milioane de euro de la Alpha Bank în data de 30 septembrie 2021, credite ce vor fi utilizate pentru refinanțarea integrală a împrumuturilor existente de la VTB și Credit Suisse/Argentum Netherlands BV, pentru preluarea activelor Oltchim, precum și pentru continuarea unor proiecte de dezvoltare. Această sumă de 56,7 milioane de euro va fi suplimentată cu o finanțare de 33,3 milioane de euro de la CEC Bank care va fi contractată în cursul lunii octombrie 2021, rezultând o finanțare totală de 90 de milioane de euro.

Ștefan Vuza, Președintele Chimcomplex: „Mulțumesc Deloitte și Reff & Asociații pentru că au fost din nou alături de noi. Finalizarea refinanțării este un pas semnificativ pentru Chimcomplex și marchează o nouă eră pentru companie. Este punctul culminant al unor eforturi meticuloase și concentrate din ultimii doi ani jumătate pentru a remodela compania. Le mulțumesc partenerilor Credit Suisse Zurich şi VTB Frankfurt pentru că au fost alături de noi în 2018, într-o tranzacție specială de obținere a creditului de 164 de milioane de euro, pentru achiziția Oltchim. Mulțumesc reprezentanților CEC Bank și Alpha Bank pentru profesionalism și disponibilitatea de a sprijini o companie antreprenorială românească.”

George Mucibabici, Președinte Deloitte România, care a coordonat implicarea echipei Deloitte în această tranzacție: „După tranzacția din 2018, de finanțare a achiziției Oltchim, în valoare de 164 de milioane de euro, suntem onorați că am fost din nou alături de Ștefan Vuza și de Chimcomplex într-un alt proiect de referință. Felicit echipa noastră multidisciplinară, care a lucrat intens și dedicat pentru a structura acest proces competitiv de selectare a finanțatorilor, de-a lungul unui proiect care a durat șapte luni.”

Echipa de Consultanță Financiară a Deloitte România, care a oferit servicii de asistență la atragerea finanțării, a fost alcătuită din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Florin Păunescu, Director Corporate Finance, care a coordonat întregul proiect, Angelos Fragkos, Manager, Ruxandra Vasile, Associate, și Mihai Grădinescu, Associate.

Andrei Burz-Pînzaru, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal: „Ne bucurăm că am fost din nou alături de una dintre cele mai mari firme deținute de antreprenor român, într-o finanțare de anvergură. E o confirmare a recunoașterii de care se bucură expertiza noastră în materie de finanțări bancare și o validare a focusului nostru în acompanierea firmelor cu capital românesc în tranzacții complexe, care necesită atât cunoașterea aspectelor juridice locale, cât și a bunelor practici internaționale în materie. Mulțumim Chimcomplex pentru încredere și mult succes în continuare!”

Echipa din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal care a lucrat la proiect a asigurat asistența juridică pentru negocierea și semnarea documentației de finanțare și a fost formată din Andrei Burz-Pînzaru, Partener, Patricia Enache, Managing Associate, și Dănuț Arion, Associate, și cu contribuția lui Nicholas Coddington, Partener în cadrul Deloitte Legal Polonia.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 345.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.600 de profesioniști.

Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 85 de țări.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti