« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Cyberlaw
CărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Welcome to the New Digital Era: Dataism, Narcisism și Neuroplasticitate (II)
07.10.2021 | Andreea Claudia PĂUN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Andreea Claudia Păun

Andreea Claudia Păun

„Clauzele acestea, foarte precise, se reduc toate la una singură: înstrăinarea totală a fiecărui asociat, cu toate drepturile sale, în favoarea întregii comunităţi; fiecare dăruindu-se pe de-a întregul de la început, condiţia este aceeaşi pentru toţi, iar condiţia fiind egală pentru toţi, nimeni n-are interes să o facă să devină oneroasă pentru ceilalţi” – Rousseau, Despre contractul social sau principiile dreptului politic

Introducere

Starea de natură a cedat loc înstrăinării individului în favoarea întregii comunităţi. Integritatea sa fizică a fost ocrotită prin drepturi acordate în mod egal. Treptat, egalitatea s-a prefigurat în dreptul celui mai puternic iar ulterior a devenit o libertate limitată. Multitudinea de drepturi şi libertăţi poartă astăzi masca modernităţii. O formă turnată în ipsos, având pe dedesubt cele trei însemne: dataism, narcisism, neuroplasticitate.

I. De la date la dataism

Conceptul de ,,date” este înţeles drept un cumul de informaţii. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din latinescul datum [1], ce reprezintă participiul trecut al verbului dare (a da)[2]. Datele reprezintă o serie de informaţii sau elemente înglobate într-un sistem.

În prezent, modalitatea de răspândire a datelor a generat o supraabundenţă informaţională şi a dat naştere unui fenomen cu totul special: dataismul[3]. La nivel internaţional, termenul dataism a fost utilizat pentru prima oară de David Brooks, în anul 2013[4], fiind ulterior conturat de către Yuval Noah Harari[5], reprezentând ,,o nouă formă de religie, în care fluxul de informaţii este valoarea supremă”[6]. În România, dataismul[7] a fost definit drept un exces de date sau un exces informaţional, care ,,anulează liberul arbitru”[8].

S-a remarcat faptul că la nivel internaţional există numeroase studii cu privire la acest concept. Astfel, a fost conturată teoria conform căreia dataismul implică ,,publicitatea tuturor datelor, inclusiv a celor cu caracter personal, în scopul bunei funcţionări a sistemului”[9]. Aceste date sunt materializate prin acţiuni uzuale precum ,,accesarea motorului de căutare Google[10] (…), urmărirea GPS-ului pentru servicii bazate pe localizare”[11]. Pe de altă parte, dataismul reprezintă ,,un flux de date, (…), nişte organisme prefigurate în algoritmi biochimici”[12]. Prin acest fenomen, ,,devenim jetoane într-un sistem uriaş pe care nimeni nu îl înţelege cu adevărat”[13]. Dataismul aduce cu sine atât multitudinea de date, cât şi (paradoxal) însingurarea. Aparţinem unui nou flux de date a cărui finalitate pare să fie progresul. Aparţinem unui sistem unic, multiplicat la infinit, în infinite moduri, în date şi sisteme de date, astfel încât acelaşi sistem tinde către a se anula pe sine, atât pe de-a întregul, cât şi individual.

Referitor la acest sistem, menit să îşi atingă finalitatea, apreciem că i se aplică mecanismul filosofic utilizat de Nietzsche. În sensul menţionat anterior ,,când Nietzsche a spus că Dumnezeu a murit, nu a fost un strigăt de victorie, ci deplângerea pierderii busolei morale (…); pe măsură ce supravieţuim şi prosperăm într-o tot mai mare măsură pe tot mapamondul, care este liantul ce ne ţine împreună ca o familie a umanităţii?”[14]. Când automatizarea a început să înlocuiască forţa umană, nu a fost o formă de progres, ci deplângerea pierderii individualităţii şi a securităţii.

Excesul de date a generat multiple schimbări, receptate la nivel global sub următoarele denumiri „neliniştea globală”, „cele două globalizări”, „Europa cu mai multe viteze”, „Europa cu mai multe Europe”[15]. Se remarcă faptul că, spre deosebire de graniţele fizice, graniţele digitale par de neînvins[16]. Excesul de date implică dezvoltarea tehnologiilor digitale. Dezvoltarea aplicaţiilor care utilizează inteligenţa artificială apare ca fiind benefică. Cu titlu de exemplu este aplicaţia „Talk to books”, care „scanează într-o secundă 100 000 de cărţi arhivate pe Google Books şi generează o listă de răspunsuri posibile la o interogaţie, cu citate subliniate cu tot”[17]. Cu toate acestea, dataismul are şi un revers al medaliei. Utilizarea acestor date se poate realiza în mod facil, în scopuri multiple (inclusiv distructive). Asistăm astăzi la „automatizarea, platformizarea şi algoritmatizarea societăţii”[18]. Orice accesare de date în digital se prefigurează în algoritmi[19]. Orice utilizare de date contribuie la fragilizarea vieţii private.

II. De la dataism la narcisism în era digitală

Accesarea platformelor digitale a devenit un reflex condiţionat. Acest reflex este format la diferiţi excitanţi, precum cei vizuali sau auditivi. În online, tendinţa de a împărţi date şi informaţii cu alte persoane este din ce în ce mai mare, întrucât organismul uman este dependent de plăcerea oferită prin intermediul excitanţilor vizuali şi auditivi. Mai mult, accesarea platformelor digitale are ca explicaţie sentimentul de „auto-dezvăluire”[20]. „Înclinaţia către auto-dezvăluire denotă într-o anumită măsură şi narcisismul persoanei în cauză (…). Cine este narcisist şi are o tendinţă spre cosmetizarea premeditată a imaginii personale, acela este categoric mai deschis în reţea decât alţii”[21]. Auto-dezvăluirea în online, pe fondul unui narcisism exacerbat, implică un acces nelimitat la ,,confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor particulare pe care le oferim altora”[22]. Furnizarea de date şi informaţii în sfera digitală este legată de un factor esenţial: nevoia de recompensă. Acest fenomen a fost definit de către cercetători astfel: ,,Primirea unui like pe reţelele de socializare produce o excitaţie la nivel psihologic, prin declanşarea ciclului de recompensă (…) fapt ce se datorează dorinţei de dopamină în centrul de recompensă al creierului”[23]. Astfel se explică accesarea repetată a platformelor digitale.

Generarea de astfel de date, pe fondul obţinerii recompenselor, contribuie la fragilizarea vieţii private[24], în mod punctual a datelor cu caracter personal[25]. Furnizarea de date implică prelucrarea acestora de către operatorii de date din sfera digitală. Cu toate acestea, „deşi există posibilitatea de a acţiona în sfera virtuală prin cenzurarea de date şi informaţii (…) alegem să ne exprimăm sinele în mod public, în toate variantele sale”[26]. Mediul digital nu este nicidecum un mediu privat, întocmai cum am fi tentaţi să credem. Acest lucru îl subliniază specialiştii, atrăgând atenţia asupra „erorii de percepţie digitală”[27]: „tot ce se întâmplă în online nu se întâmplă de fapt la mine acasă – această impresie este doar virtuală; (…) datorită faptului că mediul virtual este aparent protejat, conceptul spaţial tradiţional îşi pierde puterea (…); spaţiul, care este de fapt public (spaţiul cibernetic) nu este resimţit ca atare”[28].

Utilizarea reţelelor de socializare creşte nevoia persoanei de a fi apreciată. W. Keith Campbell apreciază faptul că „oamenii folosesc Facebook pentru a arăta importanţi, speciali şi pentru a câştiga atenţie şi stimă de sine”[29]. Pentru a materializa aceste lucruri, ei sunt nevoiţi să publice fotografii, comentarii, videoclipuri, evenimente din viaţa personală şi să interacţioneze prin intermediul acestora. Acest aspect conduce în mod însemnat creşterea cantităţii de date furnizate. Ulterior furnizării datelor, acestea sunt prelucrate şi utilizate în mod principal în scopuri comerciale. Pentru aceste motive, motoarele de căutare anticipează dorinţele noastre şi ne direcţionează atenţia către un anumit factor decizional.

Efectele utilizării platformelor digitale au fost conturate la nivel practic prin raportare la tendinţa umană de „gândire liniară”[30]. Aprecierea lui Jamie Bartlett este aceea că oamenilor le vine greu să înţeleagă „puterea efectelor acestor reţele (…); de aceea suntem şocaţi ori de câte ori apare aproape peste noapte o megacorporaţie de miliarde de dolari (…); cu cât Uber are mai mulţi utilizatori, cu atât atrage mai mulţi şoferi (şi mai multe date) şi cu atât poate oferi servicii mai bune, ceea ce înseamnă că obţine şi mai mulţi utilizatori, deci continuă să crească”[31].

Fenomenul de furnizare a datelor este în strânsă legătură cu sindromul narcisistic, astfel că în vreme ce persoanele furnizează informaţii pentru a-şi creşte stima de sine şi a obţine aprecierea celorlalţi, în spatele reţelelor de socializare este generat un întreg sistem de date şi este facilitată utilizarea acestora în scopuri comerciale: „ceea ce compania Facebook ştie despre tine, în baza orelor pe care le petreci acolo, e de ajuns pentru a bifa mai multe categorii: interese, vârstă, prieteni, slujbă, activitate etc.”[32]

Se apreciază faptul că, în noianul de date furnizate, „scopul ultim al dataismului este ca fiecare dintre noi să fie redus la o sursă de date unică, predictibilă şi uşor de vizat[33].

III. Neuroplasticitate

Neuroplasticitatea este un termen care se referă la „capacitatea creierului adult de a se adapta, recupera sau de a compensa anumite deficienţe, ca urmare a interacţiunilor pe care omul le are cu mediul înconjurător”[34]. Prin raportare la utilizarea platformelor digitale, creierul uman a fost nevoit să se adapteze unui flux însemnat de informaţii, astfel că „evoluţia constată a reţelelor sociale a crescut viteza şi efectele acestui fenomen asupra omului”[35]. Studiile de la nivel intern atrag atenţia asupra faptului că „agenţii de marketing profită de dependenţa dintre neuroplasticitate şi reţelele sociale, modelându-şi mesajele în funcţie de efectele neuroplasticităţii, respectiv o durată mai mică de concentrare a persoanelor asupra unui subiect anume”[36]. Reclamele furnizate în cadrul platformelor digitale au un mesaj concis şi apar pe un fundal sonor atipic, în scopul de a atrage atenţia în mod facil.

În studiul privind efectele internetului asupra creierului uman, Nicholas Carr arată că „latura întunecată a neuroplasticităţii atrage cu sine problemele de memorie ale generaţiei tinere, întrucât permite creierului uman să se adapteze la modificările din mediu”[37]. În faţa unei cantităţi infinite de informaţie, creierul uman este obligat să facă selecţia. Astfel, el este obişnuit să repete acest proces, inclusiv atunci când este supus unor activităţi desfăşurate în mediul fizic, real.

Se arată că odată conectat la internet „creierul devine o unitate de procesare a semnalelor ce poartă informaţiile în conştiinţă şi apoi în afara ei”[38]. Obişnuinţa creierului cu accesarea informaţiei, implicit cu nevoia de dopamină, reduce comportamentul uman la acţiuni stereotipe.

În loc de concluzie

Noua Eră Digitală poartă masca fragilizării şi a fragilității. Prefigurează realul în digital şi dezvăluie umanul în şi prin acţiuni fragmentare. Este un sistem repetitiv, care funcţionează în infinite moduri şi la infinit, mizând pe un singur punct slab: eroarea de percepţie digitală.

Încotro?


[1] A se vedea aici.
[2] Idem.
[3] Concept dezvoltat şi în cadrul Conferinţei Naţionale a Doctoranzilor în Drept, Ediţia a III-a, 15.11.2020, Craiova.
[4] Aici.
[5] A se vedea în acest sens şi Yuval Noah HARARI, 21 de lecții pentru secolul XXI, Editura Polirom, București, 2018, p. 9.
[6] Idem.
[7] Dezvoltat de Dumitru Constantin Dulcan în lucrarea Creierul și mintea universului, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019, p. 450
[8] Ibidem, p. 151.
[9] How Dataism is Revolutionizing the Idea of the Individual (No Fluff), aici.
[10] „Google este dumnezeul omului modern. Este sursa noastră de cunoaştere – omniprezent, cunoscător al celor mai ascunse secrete, reconfirmându-ne unde suntem şi încotro vrem să mergem, răspunzând la întrebări diverse, de la banale până la foarte profunde”, dezvoltat astfel de Scott Galloway în The four. ADN-ul ascuns al Amazon, Apple, Facebook şi Google, Editura Publica, Bucureşti, 2018, p.13.
[11] Idem.
[12] Yuval Noah Harari on big data, Google and the end of free will, aici.
[13] Idem.
[14] The four. ADN-ul ascuns al Amazon, Apple, Facebook şi Google, cit. supra.
[15] Fenomene definite astfel de Alina Bârgăoanu în Fake news. Noua cursă a înarmării, Editura Evrika Publishing, Bucureşti, 2018, p. 79.
[16] Ibidem, p. 29.
[17] Ibidem.
[18] Ibidem, p. 122.
[19] Ibidem, p.119: „Articolele de îmbrăcăminte şi, în consecinţă, recomandările de a le cumpărara, se realizează în funcţie de algoritmi iniţiali, generici (cei concepuţi de progamatorii-fiinţe umane); aceştia caută să aproximeze ce va genera cel mai mare engagement, cele mai mari vânzări, cele mai multe descărcări, vizualizări etc.”.
[20] A se vedea Catarina Katzer, Cyberpsiohologia. Viaţa în reţea. Cum ne schimbă internetul?, Editura All, Bucureşti, 2018.
[21] Ibidem, p. 43.
[22] Ibidem, pp. 44-45: „Totuşi, în ceea ce priveşte Facebook, de exemplu, suntem înconjuraţi de peste 1,5 miliarde de oameni care pot afla ceea ce facem sau povestim, secretele, sentimentele sau dorinţele despre care pălăvrăgim. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Instagram, când încărcăm fotografii. Pur şi simplu nu sesizăm că, de fapt, suntem urmăriţi online de nenumărate persoane, nu doar de cei cinci prieteni ai noştri”.
[23] Social Media Narcissism in Young Adults, aici.
[24] „Metodele folosite pentru a furniza informații și a obține consimțământul utilizatorului final ar trebui să fie cât mai ușor de utilizat cu putință. Având în vedere utilizarea omniprezentă a cookie-urilor permanente și a altor tehnici de urmărire, utilizatorilor finali li se solicită într-o măsură tot mai mare să își dea consimțământul privind stocarea acestor cookie-uri permanente în echipamentele lor terminale. Prin urmare, utilizatorii finali sunt supraîncărcați cu solicitări privind acordarea consimțământului. Utilizarea de mijloace tehnice pentru acordarea consimțământului, de exemplu, prin setări transparente și ușor de utilizat, poate soluționa această problemă. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să prevadă posibilitatea de exprimare a consimțământului prin utilizarea setărilor corespunzătoare ale unui browser sau ale altei aplicații. Alegerile făcute de utilizatorii finali atunci când își stabilesc setările de confidențialitate generale pentru un browser sau o altă aplicație ar trebui să aibă un caracter obligatoriu pentru orice parte terță și să fie opozabile acestora. Browserele sunt un tip de aplicație software care permite obținerea și prezentarea informațiilor pe internet. De asemenea, alte tipuri de aplicații, cum ar fi cele care permit efectuarea de apeluri și transmiterea de mesaje sau care oferă îndrumare rutieră, au aceleași capacități.Browserele asigură o mare parte din interacțiunile care au loc între utilizatorul final și site-ul web. Din acest punct de vedere, ele se află într-o poziție privilegiată pentru a juca un rol activ constând în sprijinirea utilizatorului final în ceea ce privește controlul fluxului de informații către și de la echipamentele terminale. Mai precis, browserele pot fi utilizate ca entități de control, ajutând astfel utilizatorii finali să împiedice accesul la informații provenind de la echipamentele lor terminale (de exemplu telefon inteligent, tabletă sau computer) și stocarea acestora”, conform par. 22 din Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind respectarea vieţii private şi protecţia datelor cu caracter personal în comunicaţiile electronice şi de abrogare a Directivei 2002/58/CE (Regulamentul privind viaţa privată şi comunicaţiile electronice), aici.
[25] A se vedea Rezoluţia Parlamentului European din 25 octombrie 2018 referitoare la folosirea datelor utilizatorilor Facebook de către Cambridge Analytica și impactul asupra protecției datelor (2018/2855(RSP)).
[26] Agapie Andreea-Claudia (Păun), Între identitate virtual şi fragilizare a vieţii private, Revista Dreptul Noilor Tehnologii, nr. 1/2021, p. 15, aici.
[27] Catrina Katzer, cit. supra.
[28] Ibidem, pp. 47-48.
[29] Is Social Media to Blame for the Rise in Narcissism?, aici.
[30] Jamie Bartlett, Oameni vs tehnologie. Internetul trebuie să ne elibereze, Editura Nemira, Bucureşti, 2019, p. 158.
[31] Ibidem.
[32] Jamie Bartlett, Oameni vs tehnologie. Internetul trebuie să ne elibereze, p. 25.
[33] Ibidem, p. 31.
[34] Aici
[35] Aici.
[36] Idem.
[37] Dependenta digitala: cum poate sa modifice structura chimica a creierului folosirea excesiva a internetului, “Utilizarea internetului va afecta abilitatea de a ţine minte lucruri, însă pare să îmbunătăţească abilitatea de a căuta informaţiii. Cu toate acestea, puţinele aspecte pozitive nu le depăşesc pe cele negative, cauzate de o utilizare excesivă şi pe termen lung. De exemplu, scanări ale creierului arată că cei care folosesc internetul prezintă o scădere a materiei cenuşii”, aici.
[38] Titi Paraschiv, Viorel Iulian Tănase, Efectele internetului asupra creierului uman, p. 172, aici.


Drd. Andreea Claudia Păun

 
Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Data protection, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD