« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

CJUE. C-119/20, Lauku atbalsta dienests. Politica agricolă comună. Finanțare prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR). Ajutor la înființarea de întreprinderi pentru tinerii fermieri. Prof. univ. dr. Camelia Toader, membru în completul de judecată
06.10.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

Prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost membru al completului de judecată.

Cererea de decizie preliminară a fost introdusă de Curtea Supremă, Letonia, în cadrul unui litigiu între doamna Līga Šenfelde, proprietara unei exploatații, pe de o parte, și Lauku atbalsta dienests (Serviciul de Sprijin pentru Mediul Rural, Letonia), pe de altă parte, cu privire la decizia prin care i se refuză cumulul a două ajutoare referitoare la dezvoltarea exploatațiilor agricole și a întreprinderilor.

Curtea a statuat:

1) Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un fermier care a beneficiat de ajutorul la înființarea de întreprinderi pentru dezvoltarea fermelor mici, prevăzut la litera (a) punctul (iii) din această dispoziție, să îl poată cumula cu ajutorul la înființarea de întreprinderi pentru tinerii fermieri, prevăzut la litera (a) punctul (i) din aceasta, cu condiția ca cuantumul maxim al ajutorului acordat, astfel cum este prevăzut la alineatul (6) al acestui articol, să fie respectat.

2) Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1305/2013 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia acordarea ajutorului la înființarea de întreprinderi pentru dezvoltarea fermelor mici, prevăzut la litera (a) punctul (iii) din această dispoziție, exclude posibilitatea de a obține ajutorul la înființarea de întreprinderi pentru tinerii fermieri, prevăzut la litera (a) punctul (i) din aceasta.

Hotărârea

 
Secţiuni: CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Internațional, Jurisprudență, Litigii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD