« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Activitate parchete / 4-8 octombrie 2021
08.10.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

I. Activitatea Direcției Naționale Anticorupție

1. DNA – Serviciul Teritorial Iași. Complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Trimitere în judecată.

Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

A.C. la data faptei primar al comunei Balș, județul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

F.M., la data faptelor agent agricol în cadrul Primăriei comunei Balș, județul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, în perioada 2011-2014, i-ar fi pus la dispoziție președintelui unei asociații de crescători de animale mai multe documente false (adeverințe) din care ar fi reieșit că fermierul ar deține animale (bovine, ovine și ecvidee) pe care acesta însă nu le avea în realitate. Acesta din urmă le-ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică.
Prin aceste demersuri, președintele asociației respective ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 657.837 lei sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

:: Sursa: www.pna.ro

2. DNA – Serviciul teritorial Oradea. Folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene. Acord de recunoaștere a vinovăției.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpaților:
persoană fizică, reprezentant legal al SC C.C.P. SRL și al unei PFA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene,
SC C.C.P. SRL, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2013, în contextul solicitării unui sprijin financiar nerambursabil în legătură cu realizarea proiectelor „Dotare birou de inginerie și consultanță tehnică” și „Ferma (…), județul Bihor”, reprezentantul legal al celor două entități ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente în care erau consemnate date false. În cuprinsul unora dintre aceste înscrisuri era menționată achiziția unor bunuri supraevaluate în medie cu de 15 ori peste valoarea pieței.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 365.546 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.

În prezența avocaților aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– doi ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și și interzicerea pe o perioadă de doi ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a accesa fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
– amendă în sumă de 13.000 lei și interzicerea dreptului de a participa la proceduri de achiziții publice pe o durată de un an.

Dosarul de urmărire penală privind pe cele două inculpate împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Bihor.

:: Sursa: www.pna.ro

3. DNA – Serviciul Teritorial Constanța. Șantaj. Camătă. Spălare a banilor. Trimitere în judecată.

Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, 

în stare de arest preventiv, a unui inculpat persoană fizică, deținător al unor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de șantaj, camătă și spălare a banilor, toate patru în formă continuată, și a unui inculpat persoană fizică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la șantaj și complicitate la camătă
și în stare de libertate a inculpatelor SC A. SRL și SC F.F.M. SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, primul inculpat, cu ajutorul celui de-al doilea, ar fi exercitat acte de violență psihică și fizică asupra unei persoane vătămate, pentru a o determina să dea suma de 150.000 lei dintr-un împrumut acordat anterior.
În aceeași perioadă, primul inculpat ar fi exercitat constrângeri asupra unei alte persoane vătămate, pentru a o determina să dea mai multe sume de bani, precum și un autoturism, cu scopul de a obține foloase materiale injuste.
Totodată, în urma probelor administrate, ar fi reieșit că cel puțin începând din anul 2020, primul inculpat, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi dat bani cu împrumut, cu o dobândă de 3 – 5% pe lună, ca îndeletnicire.
Același inculpat ar fi disimulat adevărata natură a sumelor date cu titlu de împrumut și respectiv încasate de la debitori, în săvârșirea infracțiunii de camătă, sub aparența nereală a unor relații comerciale licite, în realitate inexistente, derulate prin intermediul firmelor pe care le deține, respectiv SC A. SRL și SC F.F.M. SRL.
Astfel, inculpatul ar fi primit sume de bani de la datornici, inclusiv prin conturile bancare personale și ale societăților pe care le administrează, fiind notificat prin intermediul serviciilor de profil ale unităților bancare despre virarea sumelor respective.
Datele privind rulajele conturilor ar fi confirmat și împrejurarea că valoarea sumelor împrumutate și încasate în cursul anului 2020 și începutul anului 2021 de către inculpat ar fi fost de ordinul milioanelor de lei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile deținute de primul inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Călărași cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.

:: Sursa: www.pna.ro

4. DNA – Serviciul tTeritorial Constanța. Evaziune fiscală. Trimitere în judecată.

Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a șapte inculpați (printre care trei oameni de afaceri, două societăți comerciale etc.), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală comise în forma autoratului și a complicității.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 – 2009, unul dintre inculpați, administrator al societății comerciale M&D S.F. SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaților fiscale și beneficiind de ajutorul altor doi inculpați, angajați ai aceleiași firme, ar fi înregistrat în contabilitate 455 facturi fiscale ce atestau activități de comercializare a peste 20.000 tone de produse petroliere (motorină și combustibil marin) ca operațiuni scutite de la plata accizelor aferente. În realitate, produsele respective ar fi fost destinate comercializării pe piața internă a carburanților auto.
Prin aceste demersuri ar fi fost produs bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 27.273.573 lei, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat faptul că se constituie parte civilă în prezenta cauză.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

:: Sursa: www.pna.ro

5. DNA – Serviciul Teritorial Oradea. Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene. Acord de recunoaștere a vinovăției.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpaților:
persoană fizică, reprezentant legal al SC A&R C. SRL, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene,
SC A&R C. SRL, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, în contextul solicitării unui sprijin financiar nerambursabil, în valoare de 260.567 lei, în legătură cu proiectul „Dotare birou și achiziții de echipamente”, reprezentantul legal al SC A&R C. SRL ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente și declarații în care erau consemnate date false.
Dosarul nu a mai fost acceptat la plata, deoarece A.P.D.R.P., în calitate de autoritate contractantă, a constatat că procedura de achiziție a bunurilor în cadrul proiectului a fost una formală, iar prețurile de achiziție ale acestora au fost supraevaluate.

În prezența avocaților aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– opt luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a accesa fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
– amendă în sumă de 6.000 lei și interzicerea dreptului de a participa la proceduri de achiziții publice pe o durată de un an.

Dosarul de urmărire penală privindu-le pe cele două inculpate împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Bihor.

:: Sursa: www.pna.ro

6. DNA – Serviciul Teritorial Craiova. Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene. Acord de recunoaștere a vinovăției.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei inculpate în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2011-2013, în contextul accesării Măsurii 141-Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență, inculpata ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente în care erau consemnate date false în ceea ce privește: deținerea unui anumit număr de familii de albine, comercializarea unei anumite cantități de miere, declararea pe proprie răspundere a faptului că respectă toate criteriile de eligibilitate, etc..
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 13.152 lei sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.

În prezența avocatului ales, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– doi ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și și interzicerea pe o perioadă de un an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Mehedinți.

:: Sursa: www.pna.ro

7. DNA – Serviciul Teritorial Constanța. Folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene. Acord de recunoaștere a vinovăției.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art .483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2012, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente în care erau consemnate date false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 277.580 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– doi ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și și interzicerea pe o perioadă de un an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.

:: Sursa: www.pna.ro

II. Activitatea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

1. DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți. Trafic de droguri de risc. Reţinere.

La data de 02.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În fapt s-a reţinut, că în cursul anului 2021, unul dintre inculpaţi a achiziționat, prin intermediul unor site-uri de profil, semințe și materiale folosite pentru cultivarea unei culturi de cannabis, pe un teren de pe raza judeţului Mehedinţi, plantele fiind îngrijite împreună cu un alt inculpat.
La data de 02.10.2021, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Mehedinţi împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Mehedinți şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au depistat pe cei trei inculpați, în timp ce recoltau plantele de cannabis, pe care le ambalau în saci și în folie de celofan, în scopul transportării acestora în municipiul Drobeta Turnu Severin.
Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, la plantaţia de pomi fructiferi, aflată în extravilanul unui sat de pe raza judeţului Mehedinţi, au fost identificate şi ridicate 20 de plante de cannabis de aproximativ un metru înălțime, 16 plante de cannabis recoltate și ambalate în folie de plastic, precum și materiale folosite pentru ambalarea acestora.
La data de 02.10.2021, Tribunalul Mehedinți a dispus faţă de un inculpat măsura arestării preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de ceilalţi 2 inculpaţi măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

2. DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea. Trafic de droguri de risc. Reținere.

La data de 02.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2021, unul dintre inculpați a achiziționat cannabis, de pe raza municipiului București, pe care ulterior l-a comercializat, prin intermediul altor inculpați, către consumatori de pe raza județului Tulcea.
La data 01.10.2021, procurorii din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant, pe raza municipiului Constanța, a doi dintre inculpați după ce au efectuat o tranzacție de vânzare-cumpărare a 100 grame de cannabis, pentru suma de 3.800 lei, cu ocazia unei gale de MMA/KICKBOXING.
Ulterior, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat un număr de 10 percheziții domiciliare, pe raza județelor Tulcea și Ilfov și a municipiului București, ocazie cu care au fost ridicate droguri de risc, cântare electronice, sume de bani, arme albe, pistoale cu gaze și proiectile din cauciuc.
La data de 02.10.2021, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul cadrul B.C.C.O. București și S.C.C.O. Ilfov, al lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Tulcea și S.A.S. Tulcea, al jandarmilor din cadrul GMJ Constanța și B.S.I.J. și al polițiștilor de frontieră din cadrul S.T.P.F. Tulcea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

3. DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara. Destructurarea unui grup infracțional organizat. Trafic de migranți. Percheziții domiciliare.

La data de 05.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat un număr de 19 percheziții domiciliare, pe raza județului Timiș și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna iulie 2021 şi până la data de 30.09.2021, un număr de 24 de suspecţi – 2 cetăţeni iranieni, 4 cetăţeni români şi 18 cetăţeni afgani – au pus bazele unui grup infracţional organizat, cu scopul de a înlesni trecerea ilegală a frontiereri a unor de migranţi de orgine afgană şi pakistaneză.
Grupurile de migranţi, formate în general din 4-16 persoane, erau preluate din zona frontierei României cu Serbia, urcate în taximetre, fiind transportate ulterior în municipiul Timişoara. Acolo, migranții fie erau cazaţi în apartamente închiriate, fie erau debarcați în apropierea unor centre comerciale din Timişoara pentru a se adăposti, în funcție de suma pe care o achitau către organizatori, respectiv între 500 şi 1.500 euro de persoană, pentru operaţiunile desfăşurate strict pe teritoriul judeţelor Timişoara, Arad şi Hunedoara.
Migranţii care reuşeau să achite preţul cerut erau transportaţi de către cetăţenii români, în maximum trei zile de la cazare, într-una din parcările de TIR Ilia, Chizătău, Şustra, Giarmata, Şagu, M11, Pecica sau Lugoj, toate situate pe Autostrada A1 Deva-Nădlac. O dată ce grupurile de migranţi ajungeau în parcări, organizatorii se ocupau de identificarea TIR-urilor nesigilate, pe care le deschideau pentru a verifica tipul de marfă şi destinaţia (prin scanarea codului QR de pe colete), stabilind astfel dacă respectivul TIR putea fi încărcat cu migranţi, în funcție de destinația acestuia.
Activitatea infracţională a fost structurată pe trei paliere:
1. Segmentul de finanţare era asigurat de către liderii grupării care aveau rolul de a încasa sumele de bani provenite de la organizatorii grupurilor de migranţi care acţionează pe filiera Turcia-Serbia, sume de bani care erau folosite pentru organizarea reţelei pe teritoriul României.     În acest sens, aceștia se deplasau de la Bucureşti la Timişoara, achitând cheltuielile ocazionate de traficul de migranţi, sumele datorate organizatorilor afgani (liderii de grup ai parcărilor) care efectuau activităţile de transfer şi introducere în tiruri. La rândul lor, organizatorii afgani ai parcărilor, achitau contravaloarea serviciilor de transport către șoferii de taxi.
2. Segmentul de organizare a activităţilor infracţionale în parcări, era asigurat de câte patru cetăţeni afgani pentru fiecare parcare, aceștia acționând doar în parcarea alocată.
3.  Segmentul de transport intern ce era asigurat de către cetăţeni români, șoferi de taxi.
Membrii grupului infracțional au derulat în mod continuu, începând din luna iulie 2021, activitatea de trafic de migranţi, până la acest moment, fiind identificate un număr de 53 de acte materiale, produsul infracțional estimat în cauză fiind de aproximativ 500.000 de euro.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 27 de persoane.

Cercetările s-au desfăşurat în baza unui acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), la nivelul Eurojust, între DIICOT și Departamentul de Procuratură Publică Traunstein din Germania, 4 polițiști germani fiind delegați să asiste la activitățile desfășurate pe teritoriul României.

Suportul financiar și logistic a fost asigurat de către EUROJUST.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO, al polițiștilor de frontieră din cadrul SPCMIIT Timișoara și ITPF Oradea, al lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Timiș, al jandarmilor din cadrul IJJ Timiș și al ofițerilor Europol.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diict.ro

4. DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov. Constituire a unui grup infracțional organizat. Contrabandă calificată. Reținere.

La data de 05.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 6 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2019, pe raza județului Brașov, a fost constituită o grupare infracțională organizată, cu puternice legături transfrontaliere, în scopul obținerii unor importante surse de venit din distribuția, deținerea şi comercializarea de țigarete și alcool de contrabandă.
Membrii grupării au acționat împreună și în mod repetat, în această perioadă, în activitățile de contrabandă derulate în mod coordonat, pe două eșaloane, respectiv eșalonul de livrare a mărfii către distribuitori și eșalonul de deținere și distribuție a țigaretelor de contrabandă.
La data de 04.10.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unor membri ai grupului infracțional, după ce au plasat, în mai multe locații de pe raza județului Brașov, țigarete de contrabandă și diverse cantități de alcool.
La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov au efectuat un număr de 17 percheziții domiciliare, pe raza județelor Brașov, Bihor și Satu Mare, în urma cărora au fost ridicate 16.772 de pachete de țigarete, peste 1.500 de litri de alcool de contrabandă, precum și 296.850 de lei, 149.320 de euro și 1.150 de  lire sterline.
În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea și SCCO Satu Mare, al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Bihor și Satu Mare, precum și al lucrătorilor din cadrul direcțiilor regionale vamale Brașov și Cluj-Napoca.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

5. DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin. Trafic de droguri de risc. Reținere.

La data de 05.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a stabilit faptul că, inculpații au cultivat droguri de risc pe diferite terenuri neamenajate de pe raza județului Caraș-Severin, în scopul distribuirii acestora către tineri consumatori de pe raza municipiului Timișoara cât și de pe raza județului Caraș-Severin, fie în mod direct, fie prin intermediari.
Cultura ”outdoor” era dotată cu sisteme de alimentare cu apă și dispozitive de prelucrare și uscare rapidă a drogurilor, iar asupra plantelor erau utilizați fertilizatori destinați dezvoltării rapide.
La data de 05.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Caraș-Severin au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați, în momentul recoltării și transportării plantelor de cannabis, în urma căreia au fost identificate aproximativ 50 de plante de cannabis, în greutate totală de peste 160 kilograme.
În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului Caraș cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Compartimentului Cercetare Documentare din cadrul IJJ Caraș-Severin, al jandarmilor din cadrul IJJ Caraș-Severin și al lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

6. DIICOT – Serviciul Teritorial Galați. Trafic de persoane. Instigare la spălarea banilor. Reținere.

La data de 06.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată şi instigare la spălarea banilor.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2018 – 2021, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, inculpatul a recrutat prin inducere în eroare cu utilizarea metodei “loverboy”, 3 persoane vătămate în scopul exploatării sexuale. Acesta, prin menţinere în eroare, le-a transportat și cazat în locaţii închiriate pe teritoriul Germaniei, Belgiei, Elveţiei, Regatului Danemarcei, Regatului Ţărilor de Jos, unde prin constrângerea fizică şi psihică, le-a determinat să practice prostituţia, reușind să obțină astfel aproximativ 380.000 euro.
Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost fie cheltuite de către inculpat cu ocazia participării acestuia la jocuri de noroc clandestine, fie folosite pentru achiziționarea prin intermediul unor interpuși a unor bunuri, printre care și un autoturism de lux.
La data de 06.10.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Galați, în urma cărora au fost ridicate mai multe sume de bani, 4 telefoane mobile, o sabie, un autoturism de lux, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Galați și al jandarmilor din cadrul IJJ Galați.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

III. Activitatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

1. PICCJ – Biroul de informare și relații publice. Stadiu dosar incendiu Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

Având în vedere referirile făcute în mass-media privind dosarul care are ca obiect incendiul de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț din data de 14 noiembrie 2020, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Activitățile efectuate până la această dată în cauza sus-menționată, instrumentată de Secția de urmărire penală și criminalistică, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, au urmărit administrarea unui probatoriu complex, astfel:

1. Au fost efectuate cercetări la fața locului în perioadele: 14.11.2020-15.11.2020, 18.11.2020, 24.11.2020, 15.12.2020, 12.02.2021, 25.02.2021-26.02.2021, 4.03.2021, 17.03.2021, 18.03.2021, 3.06.202, 8.06.2021 și 18.06.2021. Au fost ridicate probe materiale necesare expertizelor dispuse.

2. Au fost dispuse și efectuate 18 expertize medico-legale pentru stabilirea cauzelor deceselor atât ale persoanelor decedate ca urmare a incendiului, cât și ale altor persoane pentru a stabili dacă decesul s-a produs din cauza acelorași împrejurări. Menționăm că în cazul uneia dintre expertize, raportul medico-legal nu a fost finalizat din lipsa documentelor necesare, documente ce au fost obținute în urma unui ordin european de anchetă.

Pentru 5 expertize dintre cele menționate a fost sesizată Comisia Superioară de Medicină Legală. Au fost dispuse și alte 3 noi expertize medico-legale.

Totodată, au fost dispuse și efectuate 6 expertize genetice în vederea stabilirii identității victimelor.

3. A fost realizată audierea a 23 de persoane din cadrul personalului medical, 29 de persoane aparținând personalului tehnic din cadrul Spitalului Județean de Urgență și ISU Neamț, 3 persoane vătămate, 59 aparținători ai  persoanelor decedate în incendiu, precum și alte peste 20 de persoane lucrători la societăți comerciale și întreprinderi individuale.  

Majoritatea persoanelor menționate anterior au fost reaudiate pentru clarificarea împrejurărilor noi apărute pe parcursul cercetărilor.

4. Au fost ridicate înscrisuri medicale și financiar-contabile de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în perioada 15-25 noiembrie 2020, întocmindu-se 14 procese verbale în acest sens, în cadrul unor percheziții și ridicări silite de înscrisuri. Ridicarea de înscrisuri a continuat pe întreaga durată a cercetărilor, ultimele demersuri fiind efectuate la 1 octombrie 2021.

5. A fost dispusă efectuarea unor expertize de către INEC București – LIEC Iași, INSEMEX Petroșani, INEC București (3 expertize), expertize în construcții, expertize privind rezistența materialelor, expertiză tehnico-științifică traseologică, o constatare în materie financiară și o constatare tehnico științifică în specialitatea electronică. Procurorii au asigurat coordonarea între echipele de experţi pentru punerea la dispoziţie a materialelor necesare efectuării expertizelor.

6. Au fost efectuate cinci percheziții informatice și întocmite două rapoarte de analiză a datelor informatice, precum și două reconstituiri privind modul de amenajare a salonului medical în care a izbucnit incendiul și pentru verificarea unor ipoteze de lucru.

De asemenea, au fost efectuate și alte acte de cercetare penală, dintre care enunțăm: verificări la Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică Neamț, ISCIR, Inspectoratul de Stat în Construcții, Prefectura Neamț, Consiliul Județean Neamț, STS, Administrația Națională de Meteorologie, Institutul Național de Sănătate Publică, precum și restituiri de bunuri și altele.

Pe măsura depunerii tuturor rapoartelor de expertiză şi de control, vor fi efectuate procedurile de comunicare către părţi, în vederea formulării unor posibile obiecţiuni. Concluziile expertizelor şi constatărilor vor fi integrate cu restul probelor pentru stabilirea situaţiei de fapt care conturează infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

În vederea stabilirii persoanelor față de care pot fi continuate cercetările în calitate de suspecți este necesar a fi analizat coroborat ansamblul probelor administrate. Menţionăm că şi în aceste zile sunt în derulare verificări solicitate de organele de urmărire penală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Prezentarea unor date concrete în acest moment în sensul cauzelor producerii incendiului ar fi în măsură să pericliteze rezultatul anchetei.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Sursa: www.mpublic.ro

 
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD