« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

George Visu-Petra: Magistraţilor le este mult mai uşor să decidă în privinţa bunurilor materiale decât să dispună măsuri privitoare la copii
12.10.2021 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alina Matei

Alina Matei

George Visu-Petra

George Visu-Petra

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule George Visu-Petra, psiholog, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. De obicei, prima întrebare când interlocutorul este de profesie jurist este de ce a urmat cursurile unei  facultăți pe Drept. Pe dumneavoastră o să vă rog să ne spuneți cum de ați ajuns să fiți parte a colectivului Curții de Apel Cluj?

George Visu-Petra: Domeniul psihologiei judiciare m-a atras încă de când eram student. Studiile de masterat şi doctorat au fost în aceeaşi direcţie, aşa că alegerea unui domeniu de activitate a fost destul de simplă, neavând prea multe optiuni.

Alina Matei: Dumneavoastră știți cum funcționează psihologia copilului și cunoașteți tehnici de intervievare a lor. Judecătorii audiază minori fie în spețele de divorț, fie în dosarele penale. În facultate nu se învață cum să audiezi un minor. Ce îi învățați pe magistrați pentru a fi pregătiți să audieze un minor?

George Visu-Petra: În primul rând, datorită cercetării fundamentale, am ajuns să cunoaștem mult mai bine abilitățile cognitive și socio-emoționale ale copiilor la diferite vârste, ceea ce ne permite să interacționăm mai eficient cu aceştia. Putem astfel aprecia mult mai bine care sunt competențele și limitele lor și, implicit, rolul pe care pot să îl joace în contextul judiciar. Avem aşadar o perspectivă echilibrată: ţinem cont de ce pot şi ce nu pot să ofere copiii.

În al doilea rând, au fost dezvoltate și implementate cu succes o serie de noi instrumente (protocoale de intervievare) adecvate ontogenetic, care ghidează și înlesnesc participarea copiilor în sistemul judiciar. Cercetarea aplicată consistentă a ultimilor 20 de ani fost obiectivată în ceea ce numim protocol de interviu. Majoritatea ţărilor au adoptat la nivel de ţară un astfel de protocol de intervievare, care este utilizat în toate cazurile în care se audiază minori. Pot să vă spun că şi ţara noastră va avea cel târziu în primăvară un astfel de protocol, la care lucrăm în prezent şi care va fi apoi distribuit judecătorilor şi procurorilor.

La cursurile de formare, judecătorii şi procurorii învaţă să utilizeze un astfel de protocol de interviu, care are mai multe etape. În general discutăm de 4 etape: pregătirea audierii, stabilirea raportului, etapa declarativă şi evaluarea audierii şi a rezultatelor ei. Fiecare dintre aceste etape are mai multe componente ce au fost identificate şi elaborate în cadrul studiilor ştiinţifice[1]. Cred că este important să precizăm că audierea se realizează profesionist, după principii ştiinţifice şi nu este o „discuţie” cu copilul. Sigur că este nevoie de specilizare în acest domeniu, dar din fericire primii paşi au fost făcuţi şi la noi în ţară în această direcţie. Mai este de muncă însă.

As sublinia aici importanţa etapei de stabilire a raportului. Înainte de orice discuţie relevantă din punct de vedere judiciar, trebuie să ajutăm copilul să se adapteze la contextul audierii. Încercăm să îi facem acomodarea mai uşoară. Ne prezentăm, îi explicăm pe înţelesul lui cine suntem şi care este scopul nostru şi de asemenea, îi spunem şi care este rolul său. Răspundem la orice fel de întrebări are copilul. Aceste informaţii iniţiale îl vor ajuta să se adapteze mai bine audierii. Discutăm limitele confidenţialităţii, care sunt diferite în civil faţă de penal. Copiii pot să vină cu tot felul de frici sau pot să nu înţeleagă foarte bine scopul judecătorului sau al procurorului; uneori au convingeri eronate cu privire la ce se aşteaptă de la ei sau cu privire la scopul procesului. Este foarte util să investigăm aceste posibile convingeri eronate înainte de audiere şi să oferim copilului informaţii corecte. De pildă, unii copii cred că ei vor fi responsabili de decizie care se va lua, adică funcţionează după această convingere: am venit aici să decid cu cine o să stau. Atunci când observăm o astfel de convingere, o vom corecta, explicându-i copilului (într-un limbaj accesibil lui) că el nu va decide nimic, că nu va fi responsabil de decizia finală. Judecătorul va fi. Opinia lui este importantă şi vom ține cont de ea, dar el nu va fi responsabil pentru decizia finală. Facem acest lucru pentru că nu vrem să punem responsabilitatea deciziei pe umerii copilului.

Alina Matei: În opinia dumneavoastră de psiholog, ce calități trebuie să aibă un magistrat care audiază minori?

George Visu-Petra: Nu aş spune că sunt necesare nişte calităţi deosebite sau speciale. Cel mai important factor este specializarea în tehnici de audiere. Altfel spus, mai puţin contează calităţile tale intrinseci, umane; mai mult contează specializarea profesională şi uneori experienţa. A fi intervievator nu ţine de o profesie anume. Psihologii, poliţiştii, judecătorii, procurorii, toţi pot fi intervievatori, cu condiţia să beneficieze de specializare în această direcţie.

Alina Matei: Magistratul este dator să fie atent la minor. Dar, în același timp, magistratul trebuie să fie atent la el însuși. Ce expresie a feței arată, ce tonalitate folosește, ce limbaj corporal duce cu el, toate acestea sunt foarte importante pentru minor, îi pot crea o stare de siguranță sau, dimpotrivă, de disconfort. Având în vedere că pentru minor este o chestiune de viață, iar pentru magistrat una juridică, care ar fi cea mai rezonabilă abordare din partea judecătorului?

George Visu-Petra: Cred că aici discutăm de un element important al etapei de stabilire a raportului cu copilul, şi anume Interviul suportiv. Atitudinea noastră atunci când primim un copil va exprima neutralitate binevoitoare şi acceptare. Căutăm să creăm o atmosferă prietenoasă, caldă, deschisă dar şi obiectivă. Ne exprimăm interesul faţă de copil şi faţă de ceea ce îi place lui să facă, manifestăm empatie, ascultăm fără să întrerupem nejustificat, zâmbim, dăm feedback pozitiv, utilizăm ascultarea activă. Acestea ar fi câteva dintre strategiile interviului suportiv prin care încercăm să îi ajutăm pe copii să se adapteze mai bine, mai uşor la contextul audierii.

Alina Matei: Unele instanțe, înțelegând importanța audierii minorilor, au decis să amenajeze camere speciale pentru audierea acestora. Este un standard care ar fi trebuit demult bifat. Aceste încăperi sunt oaze de lumină atât pentru minori cât și pentru magistrați?

George Visu-Petra: Aveți dreptate, contează comportamentul intervievatorului, dar şi contextul. Audierile ar trebui să aibă loc într-un cadru adecvat; ideală ar fi o sală de audiere special amenajată acestui scop, cât mai puțin formală și prietenoasă cu copiii. Aceste spații ajută foarte mult la stabilirea raportului cu copilul și la detensionarea lui, ori stabilirea raportului este un element extrem de important pentru succesul oricărei audieri. Atât de important, încât, dacă nu reuşim să avem raport adecvat cu copilul, nu trecem la faza declarativă; reprogramăm sau căutam alt intervievator.

În unele locuri din ţară, instanţele şi-au amenajat singure astfel de camere, însă sunt puţine. Recent însă, Ministerul Justiţiei arată că va susţine înfiinţarea unor astfel de săli de audiere la mult mai multe instanţe, în toată ţara. De asemenea, pentru domeniul penal, au început (prin inițiativa unor ONG-uri) să fie înfiinţate săli de tipul AUDIS (dotate cu echipament de îregistrare audio-video şi geam cu vedere unilaterală). În prezent există în România șase astfel de săli, trei dintre ele înfiinţate cu spijinul Asociaţiei VIS. Sălile de audiere şi înregistrarea audierilor sunt extrem de utile: în primul rând, se reduce numărul de interviuri. Dacă există înregistrarea video, aceasta se poate viziona ulterior, nemaifiind necesară re-audierea minorilor. Apoi, dacă interviul este realizat corect, sporim credibilitatea copilului: una este o consemnare pe o foaie de hârtie a declaraţiei copilului şi alta este declaraţia propriu-zisă a acestuia. Înregistrarea audierii protejează şi intervievatorul, deoarece nu se mai pot ridica ulterior semne de întrebare referitoare la condiţiile în care a fost dată declaraţia. Nu în ultimul rând, probabilitatea (re)traumatizării copilului scade foarte mult dacă audierea este realizată într-un context adecvat, de un intervievator specializat.

Alina Matei: În introducerea la cartea al cărei coordonator sunteți, scrisă împreună cu Monica Buta și Laura Visu-Petra, intitulată Psihologia copilului în contextul judiciar. Fundamente teoretice și aplicative, am găsit citatul din Antoine de Saint-Exupery, Micul prinț: ”Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, și e obositor pentru copii să le dea întotdeauna lămuriri peste lămuriri.” Cum trebuie să recepteze judecătorii dialogul lor cu minorii pentru a nu fi în situația citată?

George Visu-Petra: Pentru a obţine informaţii utile sau pertinente de la copii, contează mai mult expertiza intervievatorului decât abilităţile copilului (memorie, înţelegere limbaj, nivel de dezvoltare etc.). Dacă noi învăţăm să îi abordăm pe copii într-o manieră adecvată, aşa cum am discutat şi anterior, vom pricepe mult mai multe lucruri de la ei şi nici nu va fi atât de obositor pentru copii!

Alina Matei: În audierea minorilor, magistratul trebuie să își folosească din plin inima?

George Visu-Petra: Aş spune că practicianul, indiferent dacă este magistrat sau nu, atunci când audiază minori, trebuie să îşi folosească în primul rând expertiza. Cel mai bine îl poţi ajuta pe copil dacă te preocupi să stăpâneşti o metodă de audiere validată ştiinţific, deoarece astfel cantitatea şi calitatea informaţiilor primite de la copil creşte dramatic, ceea ce are efect direct asupra deciziilor care se vor lua. Implicarea personală sau emoţională în dosare poate fi contraproductivă, deoarece poate altera raţionalitatea deciziilor. Înclin să cred însă că interesul autentic şi implicarea profesională a magistraților în cauzele cu minori sunt generalizate; aproape la fiecare seminar pe care îl ţinem la Cluj sau Bucureşti apare recurent aceeeaşi temă: magistraţii găsesc că le este mult mai uşor să decidă în privinţa bunurilor materiale (drept comercial etc.) decât să dispună măsuri privitoare la copii, pe care le privesc ca fiind cele mai dificile şi sensibile cauze, care cer un nivel ridicat de implicare profesională.

Alina Matei: Care sunt cele mai dese întrebări pe care vi le pun magistrații la cursurile de formare?

George Visu-Petra: Foarte bună întrebarea! De exemplu, dacă ne putem da seama când un copil este influenţat sau dacă copilul minte; o altă întrebare se referă la ce pondere să acordăm opiniei copilului. Acestea sunt subiecte complexe, care nu au un răspuns simplu, iar din raţiuni de spaţiu nu putem intra în detalii aici. Aș spune doar că, din fericire, literatura de specialitate ne ajută într-o anumită măsură, însă trebuie menţionat că în lucrul cu copiii în domeniul judiciar mai rar avem certiudini; mai des operăm cu probabilităţi şi coroborare. De pildă, referitor la tema ponderii acordate opiniei copilului, pornim de la scopul interviului: colectarea de informaţii. Cantitatea şi calitatea informaţiilor obţinute de la copil ne ghidează deciziile, şi subliniez aici incă o dată importanța abilităţilor de intervievare. Apoi, ţinem cont de motivele oferite de copil, de modul în care îşi argumentează opţiunile, vârsta copilului, relaţiile de ataşament sau influenţele la care a fost expus copilul; toate aceste informaţii sunt judecate şi apreciate apoi în contextul dosarului.

Alina Matei: Credeţi că demersurile judiciare în care sunt implicaţi copiii pot duce la retraumatizarea acestora?

George Visu-Petra: Mă bucur că aţi întrebat acest lucru, deoarece este o perspectivă deseori întâlnită în context judiciar. Să luăm mai întâi domeniul civil. O serie de studii realizate în mai multe părţi ale globului au arătat acelaşi lucru: majoritatea copiilor 1) vor să fie implicaţi/consultați în procesul decizional (care are loc cu ocazie separării părinţilor), 2) dar nu vor să fie responsabili pentru decizia care se va lua. Altfel spus, dacă sunt întrebaţi, copiii vor să participe, adică să se întâlnească cu judecătorul pentru a-şi spune punctul de vedere. Probabilitatea de traumatizare este scăzută, însă este posibil ca pe parcursul audierii acel copil să experienţieze emoţii negative atunci când împărtăşeşte dificultăţile cu care se confruntă în apele tulburi ale separării. Aceste emoţii sunt însă tranzitorii şi nu au, de obicei, un efect semnificativ asupra copiilor. Faptul că sunt ascultaţi, că li se cere opinia are însă efecte pozitive asupra lor şi îi vor face mai complianţi cu deciziile care se vor lua, chiar dacă acestea nu sunt întru totul pe placul lor.

În ceea ce priveşte copiii victime ale abuzurilor, inclusiv sexuale, lucrurile sunt mai nuanţate. Probabilitatea de retraumatizar este în continuare scăzută dacă audierea este realizată de o persoană specializată, într-un context adecvat. Etapa de stabilire a raportului, atitudinea suportivă şi empatică a intervievatorului, contextul adecvat şi tehnicile de intervievare corecte au funcţia de a proteja emoţional copilul şi de a evita retraumatizarea lui. Intervievatorul nu face presiuni asupra copilului, nu foloseşte un ton neadecvat sau agresiv şi nu îl constrânge în niciun fel. Dacă intensitatea emoţiilor este foarte ridicată, se fac pauze sau se programează o nouă audiere. În aceste condiţii, din fericire, riscul de retraumatizare este în continuare foarte scăzut. Şi copiii abuzaţi doresc să spună ce li s-a întâmplat, să scape de tensiune şi să vadă că sunt crezuţi, luaţi în serios şi ajutaţi. Este firesc ca relatarea episoadelor de abuz să fie însoţite de emoţii negative cum ar fi ruşinea, frica sau vina, dar într-un context suportiv şi securizant, acestea nu sunt traumatice.

Interviul, dar şi celelalte proceduri judiciare în care e implicat un copil abuzat, pot fi traumatizante dacă practicienii manifestă un comportament neadecvat (agresivitate, lipsă de implicare, dezinteres, neîncredere, presiuni, acuzaţii). Din nefericire, în practică, uneori încă mai asistăm şi la astfel de situaţii. Ghidul de administrare a probatoriul (dar şi cel de audiere) va veni în sprijinul practicienilor şi credem că va avea ca rezultat scăderea frecvenţei acestor situaţii.

Avem şi o situaţie specială, cea a abuzurile severe. Dacă abuzul asupra copilului este sever, îndelungat, comis de un părinte, cu modalităţi de abuz variate sau realizat cu constrângere sau ameninţări, atunci este necesară o mai mare precauţie în abordarea copilului. În aceste situaţii, riscul de retraumatizare este mult mai ridicat. Este neapărată nevoie de un intervievator specializat şi de un context adecvat; este posibil să fie nevoie de mai multe întâlniri până când copilul va fi pregătit să vorbească despre ce i s-a întâmplat.

Alina Matei: Considerați că este necesar că audierea minorilor să fie o materie care se predă în facultate?

George Visu-Petra: Ar fi extrem de utilă la Drept și la Psihologie, dar şi la cursurile Institutului Național al Magistraturii. La masteratul de Psihologie Judiciară de la Universitatea Babeş-Bolyai ţin un astfel de curs, cu titlul Intervievarea copiilor în context judiciar. Cred însă că ar fi foarte util ca această excepţie să devină o regulă la nivelul învăţământului superior şi al celui profesional.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

George Visu-Petra: Eu vă mulțumesc pentru interesul acordat acestui subiect, pentru invitație şi pentru că diseminaţi aceste informaţii.


[1] M.E. LAMB, D.J. LA ROOY, L.C. MALLOY, C. KATZ, Mărturia copilului. Cercetare psihologică și practică judiciară. Cluj Napoca, Editura ASCR, 2018.


 
Secţiuni: Drept penal, Dreptul familiei, Interviuri, Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD