« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Activitate parchete / 18-22 octombrie 2021
22.10.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

I. Activitatea Direcției Naționale Anticorupție

1. DNA – Serviciul Teritorial Constanța. Luare de mită. Reținere. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 octombrie 2021, a inculpaților:

B.M. și A.S., inspectori în cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 18 octombrie 2021, inculpații B.M. și A.S., în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins pentru fiecare, sume de bani cuprinse între de 4.000 și 5.000 lei, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză).
Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși de cei doi inculpați pentru ca, în urma controlului fiscal pe care îl realizau, aceștia să formuleze concluzii care să nu determine declanșarea unui control de fond la societatea omului de afaceri.
În același context, la data de 19 octombrie 2021, cei doi inspectori A.N.A.F. ar fi primit printr-un intermediar, în plicuri distincte, câte 4.000 lei de fiecare, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

:: Sursa: www.pna.ro

2. DNA – Secția de combatere a corupției. Luare de mită. Trafic de influență. Trimitere în judecată. Acord de recunoaștere a vinovăției.

În cauza mediatizată prin comunicatul 866/VIII/3 din 01 octombrie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatei Z.M., la data faptelor consilier superior în cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul R.F.C., la data faptelor inspector principal în cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
În prezența avocatului său, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea, pe o perioadă de patru ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

În rechizitoriul respectiv acordul de recunoaștere a vinovăției întocmite, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
La data de 17 august 2021, în contextul efectuării unui control, inculpata Z.M. împreună cu R.F.C., în calitățile menționate mai sus, ar fi primit suma de 2.500 lei de la administratorul unei societăți comerciale.
Concret, banii respectivi ar fi fost primiți de cei doi funcționari pentru ca, în raportul de inspecție fiscală pe care urmau să îl întocmească în vederea soluționării unei cereri de rambursare TVA în cuantum de 10.349 lei, depusă de omul de afaceri, să constate că societatea acestuia este îndreptățită la restituirea TVA în cuantumul solicitat.
În același context, inspectorul R.F.C. i-ar fi promis omului de afaceri că își va exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, pentru ca acestea să aprobe raportul de inspecție fiscală așa cum a fost întocmit.

Cele două dosare au fost trimise spre judecare la Tribunalul București.

:: Sursa: www.pna.ro

II. Activitatea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

1. DIICOT – Structura Centrală. Constituire a unui grup infracțional organizat. Evaziune fiscală. Spălare de bani.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări față de un număr de 100 de persoane fizice și juridice într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2013-2015, mai multe societăți comerciale au înregistrat în contabilitate și au declarat fiscal mai multe achiziții de servicii și bunuri de la societăți comerciale ce aveau comportament specific societăților fantomă (nu funcționau la sediile sau punctele de lucru declarate, nu au putut fi identificați administratorii acestora, aceleași persoane aveau diferite calități în cadrul societăților, nu au depus sau au depus doar în parte declarațiile fiscale, aveau asociați persoane cetățeni străini ce nu au putut fi identificați pe teritoriul României, etc).
O parte din membrii grupului infracțional figurau ca asociați sau administratori în cadrul mai multor societăți comerciale, dintre cele implicate în activitatea infracțională. De asemenea, facturile emise și supuse controlului de către organele fiscale aveau același tipar, le lipseau mențiunile obligatorii legate de mijloace de transport sau delegat și vizau servicii care nu ar fi putut fi prestate în realitate de către societățile prestatoare.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 9.970.344 lei.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO.

:: Sursa: www.diicot.ro

2. DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara. Destructurarea unui grup infracțional organizat. Șantaj. Hărțuire. Violare de domiciliu. Violarea vieții private. Percheziții domiciliare.

La data de 19.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad și Timiș, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de  șantaj, hărțuire, violare de domiciliu și violarea vieții private.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2021, un cetățean austriac împreună cu doi cetățeni români au constituit un grup infracțional organizat, care în mod coordonat şi repetat, prin utilizarea unor dispozitive de localizare şi dispozitive de înregistrare ambientală, au urmărit şi supravegheat fără drept o persoană vătămată de sex feminin, la domiciliul şi la locul său de muncă, cauzându-i acesteia o stare de temere pentru siguranţa sa. De asemenea, prin utilizarea repetată de constrângeri, constând în amenințări cu desfacerea contractului de muncă precum şi printr-o monitorizare ambientală agresivă, fără drept a vieţii private a victimei, membrii grupului au încercat să o determine pe aceasta, să reia o relaţie extraconjugală mai veche cu unul dintre suspecți, respectiv cetățeanul austriac.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că persoana vătămată  avea și calitatea de angajat la o societate comercială administrată de către cetățeanul austriac.
S-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, cetățeanul austriac dorind să reia relația cu persoana vătămată, a ameninţat-o pe aceasta în mod repetat cu desfacerea contractului de muncă, demarând o campanie de monitorizare agresivă a vieţii private a victimei.
La data de 11.01.2021, cetățeanul austriac a pătruns fără drept în locuința victimei, apelând la serviciile mai multor detectivi particulari pentru supravegherea şi hărţuirea victimei.
De asemenea, acesta a procedat la localizarea şi ascultarea fără drept a convorbirilor ambientale, prin montarea de mijloace tehnice în articolele de îmbrăcăminte şi în autoturismul de serviciu utilizat de către persoana vătămată.
La  solicitarea liderului grupării, pe tot parcursul anului 2021,  în mod coordonat şi repetat, cei doi detectivi particulari împreună cu alte persoane din anturajul acestora, care erau neautorizate să desfăşoare activităţi de detectivi, contrar prevederilor Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, încălcând dreptul la viață intimă, familială şi privată al persoanei vătămate, au procedat la supravegherea ambientală în locuri publice şi la domiciliul victimei, beneficiind de suportul tehnic clandestin al cetățeanului austriac (aparatura de localizare şi ascultare fără drept a convorbirilor ambientale).
În urma administrării actelor probatorii în dosarul penal, au fost identificate dispozitivele de localizare și de ascultare ambientală, montate pe autoturismul utilizat de către victimă, fără știrea sau acordul acesteia.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 3 laptop-uri, 6 telefoane mobile, 1 H.D.D., 3 reportofoane și un dispozitiv G.P.S.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 3 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

3. DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța. Trafic de droguri de risc și mare risc. Reținere.

La data de 18.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

În cauză s-a reținut faptul că inculpatul a deținut o cultură de cannabis într-o seră situată în curtea imobilului său, drogurile obținute urmând a fi comercializate către consumatori de pe raza județului Constanța, la prețul de 60 de lei/gram.
La data de 18.10.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, în urma cărora a fost ridicate aproximativ 100 de kilograme de substanță vegetală verde, 2,7 kilograme de plante uscate (tulpini, frunze și muguri de cannabis), 34 de grame de cocaină, 35 de grame de cannabis (muguri), 17.800 de lei, 1.785 de euro, un pistol cu gaz, precum și materiale pentru creșterea plantelor de cannabis.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.

:: Sursa: www.diicot.ro

4. DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi. Act sexual cu un minor. Trafic de minori. Reținere.

La data de 19.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat,  pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor şi trafic de minori.

În fapt s-a reţinut că, începând cu luna martie 2021 şi până în luna septembrie 2021, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră, în vârstă de 15 ani, şi a determinat-o să practice prostituţia, abuzând de poziţia de încredere pe care victima şi mama acesteia i-au acordat-o (inculpatul substituindu-şi rolul de protector al celor două), profitând de ascendentul moral pe care-l avea asupra minorei şi de situaţia deosebit de vulnerabilă a acesteia.
În fapt, inculpatul, în vârstă de 56 de ani, cadru didactic, a cunoscut-o pe minoră în cursul anului 2020, prin intermediul unui fost elev,  iar după mai multe discuţii cu persoana vătămată, a aflat de la aceasta că are vârsta de 15 ani, este elevă şi locuieşte împreună cu mama sa într-o comună de pe raza judeţului Călăraşi.

Pentru a-şi atinge scopurile, inculpatul şi-a asigurat iniţial un rol de protector al minorei, oferindu-se să-i faciliteze transportul zilnic la şcoală, cu autoturismul său, pentru a-i crea minorei o aşa-zisă stare de confort.  Ulterior, inculpatul i-a propus minorei să întreţină raporturi sexuale şi să se mute împreună în garsoniera pe care acesta o deţinea în municipiul Călăraşi.
Deşi iniţial minora a refuzat, urmare a insistenţei cu care inculpatul a acţionat şi a promisiunilor că „va avea o viaţă mai bună”, din punct de vedere material, persoana vătămată a acceptat, în final, astfel încât, în luna martie 2021, victima a început să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, primind în schimb de la acesta, de fiecare dată, sume de bani.
Ulterior acestui moment, inculpatul a determinat-o pe minoră să accepte să întreţină relaţii sexuale contra cost şi cu alte persoane, susţinând că prin aceste mijloace va face rost de bani şi va avea astfel o viaţă lipsită de griji.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, începând cu luna aprilie 2021 şi până la mijlocul lunii septembrie 2021, inculpatul a asigurat găzduirea persoanei vătămate minore şi a mamei sale, profitând de împrejurarea că acestea nu deţineau o locuinţă în municipiul Călăraşi.
Astfel, în toată perioada reţinută, persoana vătămată minoră a fost exploatată de către inculpat, fiind determinată să practice prostituţia şi să întreţină cu acesta raporturi sexuale, prin constrângere şi profitând de poziţia sa de autoritate precum şi de starea de dependenţă locativă în care se afla victima.

În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Călăraşi a dispus măsura arestării preventive a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.

:: Sursa: www.diicot.ro

5. DIICOT – Structura Centrală. Constituire a unui grup infracţional organizat. Trafic internaţional de droguri de mare risc. Spălare de bani. Percheziții.

La data de 20.10.2021, în baza unui ordin european de anchetă emis de către autorităţile judiciare din Belgia, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița şi ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Investigare Financiară a Grupărilor de Criminalitate Organizată au efectuat un număr de 5 percheziții pe raza localităţii Crevedia, la un imobil și patru societăți comerciale, într-o cauză în care autorităţile belgiene efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de mare risc şi spălare de bani.

În fapt, investigația autorităţilor judiciare din Belgia vizează importul de substanțe narcotice, prin portul Anvers, din probele administrate rezultând faptul că, la data de 20 iunie 2020, în timpul unei inspecții asupra unui container, importat de către o societate comercială, a fost identificată cantitatea de 685,60 kg cocaină.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, unii dintre suspecţi, un cetăţean belgian, având reşedinţa în România, şi soţia acestuia, cetăţean român, sunt administratorii mai multor societăţi comerciale cu sediul în România, iar bunurile mobile şi imobile pe care aceştia le deţin sunt susceptibile a proveni din activitatea infracţională.
În cauză procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui autoturism, a unui imobil, a două terenuri şi a 18 conturi bancare.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmboviţa.

La activități, au participat doi polițiști din cadrul Poliției Federale Belgiene din Antwerp – Unitatea Antidrog.

:: Sursa: www.diicot.ro

6. DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi. Pornografie infantilă. Corupere sexuală a minorilor. Reținere.

La data de 19.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor.

Prin rechizitoriul din data de 14.06.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, în raport de două persoane vătămate minore în vârstă de 13 ani, reținându-se în fapt că, în perioada ianuarie – martie 2021, la diferite intervale de timp, respectiv la data de 25.01.2021 și 08.03.2021, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce se afla în apartamentul său din municipiul Călăraşi, profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, datorate vârstei fragede, precum şi de autoritatea pe care o avea asupra minorelor, în calitate de profesor meditator, a comis mai multe acte de natură sexuală.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus totodată disjungerea și declinarea competenței în favoarea D.I.I.C.O.T – B.T. Călărași, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă, faptă presupus a fi comisă de același inculpat.
În urma administrării unui amplu ansamblu probatoriu în cauza nou formată, a rezultat faptul că, inculpatul a absolvit cursurile unei facultăți de Marketing, fără a promova examenul de licență al acestei facultăți.
Cu toate că studiile sale au fost de natură economică, acesta s-a reprofilat și, având cunoștințe și noțiuni de limba engleză și matematică, a activat din anul 1992 ca profesor suplinitor, pe la diferite unităţi şcolare din municipiul Călărași, reușind astfel să intre în contact cu diferiți elevi și cu părinții acestora.
Profitând de relațiile pe care și le-a creat în acest mediu, inculpatul a reușit pe parcurs să-și dezvolte propria rețea de cursuri de pregătire.
În acest sens, și-a transformat propriul domiciliu într-o adevărată sală de cursuri, pentru a putea ține ședințele de pregătire cu elevii la locuința sa.
Profitând însă de imaginea creată în societate și de încrederea pe care i-au acordat-o îndeosebi părinții acestor elevi într-o perioadă lungă de timp, acesta a dezvoltat un comportament neadecvat față de persoanele minore de sex feminin cu care acesta făcea pregătire.
Cu prilejul percheziției informatice efectuate asupra sistemelor informatice și suporturilor de stocare a datelor informatice, ridicate de la domiciliul inculpatului, au fost identificate 144 de fișiere imagine, unele dintre ele reprezentând persoane de sex feminin cu caracteristici anatomice specifice minorității și 1 fișier video care redă o persoană de sex feminin cu caracteristici anatomice specifice minorității, în ipostaze cu caracter sexual explicit.
La data de 20.10.2021 Tribunalul Călăraşi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călăraşi.

:: Sursa: www.diicot.ro

7. DIICOT – Biroul Teritorial Neamț. Trafic de droguri de mare risc. Trafic de droguri de risc. Efectuarea de operaţiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Reţinere.

La data de 21.10.2021, procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, începând cu anul 2017 și până în prezent, inculpaţii au procurat și comercializat droguri de risc și de mare risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, în judeţele Neamț și Bacău, către diverși consumatori.
Ca și mod de operare, inculpații se deplasau în locul în care era situat consumatorul, acesta din urmă sunându-l și comunicându-i locația, iar ulterior având loc o scurtă întâlnire între cei doi, prilej cu care se consuma tranzacția.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost găsite diferite cantităţi de cannabis, 800 de grame de substanțe cu efect psihoactiv, suma de 3.650 de lei, precum şi dispozitive pentru prepararea drogurilor.
Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acţiunea s-a efectuat cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

:: Sursa: www.diicot.ro

8. DIICOT – Biroul Teritorial Bacău. Trafic de droguri de risc. Deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Reţinere.

La data de 20.10.2021, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a unui număr de doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

În urma celor două percheziții efectuate pe raza a două comune din judeţul Bacău, au fost identificate două culturi outdoor de cannabis, înfiinţate şi deţinute, fără drept, de către cei doi inculpaţi, fiind ridicate 18 plante de cannabis, în stare naturală, cu masa totală de aproximativ 28 de kilograme, 36,42 de kilograme de fragmente vegetale de cannabis și 4,4 kilograme inflorescente de cannabis(muguri).
De asemenea, au fost găsite şi ridicate dispozitive folosite pentru cultivarea indoor si outdoor a plantelor de cannabis.
În cursul zilei de astăzi, inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

:: Sursa: www.diicot.ro

9. DIICOT – Biroul Teritorial Timişoara. Alterarea integrităţii datelor informatice. Furt. Furt calificat. Executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. Reţinere.

La data de 21.10.2021, procurorii DIICOT – S.T. Timişoara au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cetăţean danez, pentru săvârşirea infracţiunilor de alterarea integrităţii datelor informatice, furt, furt calificat și executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

În fapt, s-a reţinut că, în luna octombrie 2019, două societăţi comerciale au închiriat un spaţiu pe raza localităţii Lovrin, judeţul Timiş, în scopul desfăşurării activităţii de minare a cripto-monedei Bitcoin.
Activitatea de minare presupune verificarea, validarea şi introducerea datelor noi referitoare la tranzacţii cu criptomonede efectuate între diverse persoane, în registrele sau block-urile publice care conţin datele referitoare la tranzacţiile deja validate.
Astfel, în scopul desfăşurării activităţii de minare, persoanele vătămate au achiziţionat aparatură necesară (calculatoare, unităţi hardware, servere şi laptop-uri) şi au convenit cu inculpatul, ca acesta să se ocupe de activitatea de preluare a bunurilor achiziţionate, integrarea şi funcţionarea sistemului, în vederea începerii activităţii propriu zise, în schimbul unui comision de 10 % din veniturile care urmau să se obţină din activitatea de minare.
În perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, după achiziţionarea întregului echipament, instalarea sistemului de operare şi efectuarea primelor probe, s-a stabilit faptul că, întregul sistem este operațional, de gestionarea contului urmând să se ocupe reprezentantul persoanelor vătămate.
În luna martie 2021, acesta a constatat că sistemul informatic nu mai este productiv şi că nu mai poate folosi user-ul şi parola pentru a viziona activitatea, ne mai având acces la sistemul informatic, toate calculatoarele fiind deconectate de la platformă.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în cursul lunii ianuarie 2021, inculpatul a închiriat de la o societate comercială, o hală de producţie în suprafaţă construită de 2040 mp, situată în municipiul Arad, unde, ajutat de fratele său şi de către o altă persoană, au transportat toate bunurile achiziţionate, proprietatea persoanelor vătămate, fără ştirea acestora.
Astfel, având acces la contul principal al platformei de mineret, inculpatul a continuat activitatea de minare în interesul său, restricţionând accesul la platforma de minerit al reprezentanţilor persoanelor vătămate.
De asemenea, întrucât funcţionarea sistemului şi minarea de cripto monedă este o activitate care presupune un consum mare de curent, suspectul s-a racordat ilegal la sistemul de electricitate, prin intermediul unui cablu subteran conectat ilegal direct la un stâlp de medie tensiune, situat pe un teren închiriat pe raza municipiului Arad.
La data de 21.10.2021, procurorii DIICOT – S.T.Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice din Timișoara şi Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad au efectuat 2 percheziţii pe raza județelor Timiș și Arad, în urma cărora au fost ridicate, 10 HDD, 4 carduri de memorie, un portofel hardware, 6 stick-uri USB, 7 cartele SIM, un laptop, 3 carduri pentru criptomonede, precum și suma de 12.100 de euro.
Totodată, au fost lăsate în custodia proprietarului halei din municipiul Arad, 370 de dispozitive de minat, împreună cu accesoriile necesare funcționării acestora, precum și 62 de unități centrale PC.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timișoara.

:: Sursa: www.diicot.ro

 
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD