Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

„Decodificarea” mecanismului scrisorilor de garanție bancară
25.10.2021 | Ioana REGENBOGEN, Claudia DRAGOMIR

JURIDICE - In Law We Trust
Ioana Regenbogen

Ioana Regenbogen

Claudia Dragomir

Claudia Dragomir

I. Scrisoarea de garanție bancară. Scurte considerații.

Ca specie a garanțiilor personale, garanția autonomă se distinge de celelalte garanții personale și, în special, de garanția personală cea mai reprezentativă, fideiusiunea, printre altele, prin faptul că, așa cum îi spune și denumirea, nu este accesorie unui alt raport juridic, respectiv aceluia care determină și stă la baza emiterii sale, raportul juridic dintre persoana care solicită garanția și persoana beneficiară a acesteia.

Mai concret, acest lucru înseamnă că, odată ce au fost parcurse cu succes și au fost îndeplinite corespunzător toate etapele preliminare necesare emiterii unei garanții autonome (etape care, în funcție de cerințele și reglementările aplicabile emitentului unor astfel de instrumente, pot implica analize aprofundate legate de cunoașterea clientelei, de bonitatea solicitantului, dar și încheierea de documentații complexe între emitent și solicitantul unei astfel de garanții, precum și negocieri uneori laborioase cu privire la textul efectiv al garanției, aspecte pe care le vom trata mai detaliat în secțiunea „Raportul juridic (de credit) dintre ordonator și banca emitentă”), aceasta devine un instrument de sine stătător, care nu mai poate fi influențat de niciunul dintre raporturile juridice care i-au stat la bază sau de apariția unor eventuale evenimente adverse, cum ar fi insolvența solicitantului sau chiar desființarea actelor preexistente, pe care se grefează emiterea sa. Specific garanțiilor autonome și ceea ce le califică drept instrumente de garantare preferate în practică este tocmai această „independență” a angajamentului asumat de emitentul garanției față de beneficiarul acesteia, care se traduce prin faptul că, odată ce garantul a înțeles să emită o garanție de acest tip, se presupune că, în măsura în care ar deveni obligat la plată, va efectua în mod facil și previzibil plata către beneficiarul respectivei garanții, independent și fără a ține seama de niciunul dintre eventualele vicii ale raportului juridic preexistent sau de posibilele instrucțiuni contrare primite din partea solicitantului garanției.

Deși, în teorie, garanțiile autonome pot fi emise de orice persoană, în practică însă aceste tipuri de garanții se întâlnesc cel mai des sub forma unor instrumente de garantare bancară, la nivel terminologic fiind întâlnite, printre altele, sub denumirea de „scrisori de garanție bancară”, „scrisori de garanție independente”, „garanții la cerere”, „garanții la prima cerere” etc.

Astfel, prin emiterea unei garanții bancare independente, o bancă, în calitate de garant sau emitent, își asumă la cererea unei persoane[1] un angajament irevocabil și necondiționat de a plăti o sumă de bani, determinată sau determinabilă prin însuși textul scrisorii de garanție, unei terțe persoane (beneficiar al garanției), pentru situația în care ordonatorul nu și-ar îndeplini obligațiile sale față de beneficiar. Angajamentul astfel asumat are la bază și se emite în considerarea unui raport obligațional preexistent, însă este independent de acesta. Mai concret, emitentul garanției nu poate fi ținut și nici nu se poate prevala de acest raport preexistent sau de raportul său cu solicitantul garanției. În sprijinul acestei susțineri sunt prevederile art. 2321 (Scrisoarea de garanție) alin. (1) și (3) din Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009) – republicat („Codul Civil” sau „Noul Cod Civil”), precum și regulile stabilite în mod explicit prin articolul 5 (Independența garanției și contragaranției) ale Regulilor Uniforme privind Garanțiile la Cerere codificate prin Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, revizuire 2010 (“Publicația ICC 758”).

II. Raporturi juridice generate de mecanismul scrisorii de garanție bancară

II.1. Raportul juridic preexistent emiterii unei scrisori de garanție bancară. Raport juridic de bază/primar.

Așa cum se poate desprinde din definiția legală[2] a scrisorii de garanție, premisa pentru emiterea unei garanții bancare autonome o reprezintă raportul obligațional preexistent dintre ordonatorul scrisorii de garanție și beneficiarul acesteia. Necesitatea garantării poate apărea atât în faza precontractuală, cât și (sau mai ales) în faza contractuală. În primul caz putem exemplifica situația în care ordonatorul are calitatea de ofertant într-o licitație și trebuie să prezinte o scrisoare de garanție pentru participare la licitație, care să poată fi pusă în executare, la prima cerere a autorității contractante în situația în care ofertantul și-ar retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia sau în cazul în care, deși ar fi stabilit câștigător, fie nu constituie garanția de bună execuție în termenul legal/agreat, fie refuză să semneze contractul de achiziție publică în perioada de valabilitate a ofertei.

În situația în care obligațiile a căror garantare se solicită derivă dintr-un contract, ordonatorul are obligația de a procura partenerului său de afaceri angajamentul unei bănci de plată a unei sume de bani în situația neîndeplinirii obligațiilor sale asumate contractual. Obligații care pot fi dintre cele mai diverse (obligaţii financiare sau de altă natură, simple, pure şi simple sau afectate de termen sau orice condiție, datorate sau prevăzute a fi datorate la orice moment în viitor) și în funcție de care în practica bancară se pot întâlni multiple tipuri de scrisori de garanție.

Amintim cu titlu exemplificativ obligațiile de bună execuție pe care se grefează scrisorile de garanție de bună execuție, obligațiile de plată (ex: a chiriei sau a unor bunuri sau servicii), pentru care se solicită emiterea de garanții de plată, obligațiile de restituire avans sau de mentenanță, care determină necesitatea emiterii unor garanții specifice.

De asemenea, necesitatea garantării poate apărea în faza postcontractuală (spre exemplu pentru a garanta eventualele vicii ale lucrării realizate) sau relația de bază poate să derive și din raporturi administrative, cum este cazul garanțiilor emise în vederea suspendării sau neînceperii executării silite fiscale sau pentru a se obține eșalonarea la plata obligațiilor de natură fiscală[3].

II.2 Raportul juridic (de credit) dintre ordonator și banca emitentă

Instituțiile de credit desfășoară activități de garantare, respectiv de emitere angajamente de garantare, cu titlu profesional în virtutea obiectului lor reglementat de activitate[4].

În vederea emiterii de angajamente potențiale (printre care se numără și emiterea de garanții bancare sau de acreditive documentare) băncile încheie cu clienții lor documentații specifice. Acestea pot fi sub forma unor convenții cadru pentru emiterea de garanții, care de regulă prevăd explicit termenii și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească clienții lor și/sau garanțiile solicitate, și/sau beneficiarii etc. pentru a putea fi ulterior solicitată emiterea unor astfel de instrumente de garantare. Cu titlu neexhaustiv menționăm că, de regulă, astfel de convenții cadru stabilesc în mod explicit limita maximă până la care s-ar putea angaja banca pentru emiterea unor astfel de instrumente, termenul maxim al garanțiilor ce ar putea fi emise, tipul acestora (putând fi permise contractual doar anumite tipuri de garanții, în timp ce altele ar fi excluse), faptul că banca este autorizată în mod irevocabil și necondiționat să efectueze plata și să se supună cererilor de executare ale beneficiarilor. Este de regulă stipulat că nu este necesară nicio autorizare prealabilă din partea clientului sau a oricărei alte persoane şi că orice vicii ale contractului ce a creat relația comercială nu vor afecta validitatea angajamentului de plată și că plata va fi efectuată independent de existența oricărei pretenții, compensări, imposibilitate de executare, drept de retenție sau orice alt drept similar al clientului sau, după caz, al ordonatorului, față de beneficiarul scrisorii de garanție. De asemenea, se întâlnesc în practică și convenții cu obiect unic pentru emiterea unei garanții specifice sau a mai multor garanții, precizate explicit în cuprinsul contractului respectiv.

În oricare dintre aceste situații, având în vedere riscul de credit implicat de o astfel de activitate, respectiv faptul că banca își asumă riscul neplății și al insolvabilității clientului său, pentru emiterea unor astfel de angajamente de garantare sunt constituite garanții (reale sau personale) similar oricărui alt tip de credit bancar acordat. Totodată, dat fiind caracterul profesional al activității desfășurate de bancă cu privire la astfel de instrumente de garantare, pentru emiterea, prelungirea, respectiv pentru modificarea acestora sunt datorate băncii comisioane și taxe bancare preagreate.

Din rațiuni de utilitate practică răspândită vom stărui mai mult asupra contractului de facilitate de credit în considerarea căruia banca emitentă a scrisorii de garanție își poate asuma obligația de plată către beneficiarul acesteia, mai exact asupra efectelor juridice care se nasc din semnarea și derularea contractului de facilitate de credit.

Pentru ușurință, sintetizăm trei momente cheie: (1) semnarea contractului de facilitate de credit; (2) emiterea scrisorii de garanție; (3) cererea de plată formulată de beneficiarul scrisorii.

Momentul inițial al semnării contractului de facilitate de credit în temeiul căruia banca poate emite scrisori de garanție marchează punerea de către bancă la dispoziția clientului a unei facilități de credit într-o sumă maximală, un plafon care poate fi utilizat dacă se îndeplinesc așa numitele condiții precedente pentru utilizarea facilității.

Spre deosebire de facilitățile sub forma descoperitului de cont care, la momentul acordării implică remiterea efectivă a unei sume de bani clientului împrumutat, în cazul liniilor de credit sub forma emiterii de scrisori de garanție, banca nu remite efectiv o sumă de bani, aflându-ne în prezența unor facilități non-cash. În acest moment putem vorbi despre obligația certă a clientului ordonator[5] de a plăti băncii eventualele taxe și comisioane (i.e. comisioane aferente acordării, administrării facilității) și despre obligația eventuală de a plăti taxele și comisioanele aferente unei potențiale cereri de emitere a unei scrisori de garanție.

Al doilea moment în cronologia procesului este acela al emiterii scrisorii de garanție. La această dată, pe de o parte, banca emitentă își asumă o obligație de plată condițională afectată de o condiție suspensivă care ar trebui îndeplinită îndeplinită într-un termen extinctiv[6][7], iar pe de altă parte, în temeiul contractului de facilitate de credit care constituie situația premisă asumării de către banca emitentă a obligației de plată cuprinsă în scrisoarea de garanție, în patrimoniul clientului ordonator se naște în oglindă o obligație condițională de restituire a sumei de bani care este sau va fi potențial cerută de beneficiar băncii emitente a scrisorii de garanție[8].

Al treilea moment important sub aspectul naturii și conținutului drepturilor și obligațiilor băncii emitente, clientului ordonator și ale beneficiarului îl reprezintă formularea de către beneficiar a unei cereri de plată, eveniment care determină transformarea obligației afectate de modalități într-o obligație eficace, pură și simplă.

Dacă cererea de plată este conformă (astfel cum va fi detaliat în secțiunea „Executarea scrisorilor de garanție bancară”), banca emitentă este obligată să facă plata beneficiarului. Concomitent, prin faptul plății sau în condițiile convenite de părți prin contractul de facilitate de credit, se naște dreptul de regres față de clientul ordonator[9]. Acest moment activează mecanismul facilității de credit puse la dispoziție prin semnarea contractului de facilitate de credit, în sensul transformării facilității non-cash într-o facilitate de credit propriu-zisă[10] (care se consideră utilizată, respectiv că sumele sunt puse la dispoziția clientului ordonator retroactiv la data emiterii scrisorii de garanție), și al atragerii exigibilității obligației de restituire a facilității, care devine scadentă la data la care banca efectuează plăți în virtutea scrisorii de garanție emise, în măsura în care părțile nu au stabilit expres o altă dată. În acest caz, în funcție de conținutul contractului de facilitate de credit și de momentul îndeplinirii de către clientul ordonator (împrumutat în contractul de facilitate de credit) a obligației de rambursare a sumelor considerate a fi utilizate din facilitatea de credit, este posibilă și plata unor dobânzi.

Dacă anterior reglementării, chiar și în termeni generali și expeditivi, a instituției scrisorii de garanție, vidul legislativ a determinat și favorizat discuții în doctrina despre temeiul asumării de către banca emitentă a angajamentului de plată, respectiv despre temeiul regresului emitentului pentru sumele datorate beneficiarului, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil putem concluziona cu privire la specia scrisorilor de garanție emise de către instituțiile de credit în activitatea lor curentă că: banca emitentă își asumă o obligație de plată autonomă, independentă și irevocabilă și face plata acestei obligații în temeiul scrisorii de garanție, ca formă atipică de garanție personală, și este titulara unui drept de regres convențional care urmează a fi exercitat și executat în limitele și conținutul pe care banca emitentă și clientul ordonator le convin prin contractul de facilitate de credit preexistent a cărui cauză îl constituie emiterea scrisorilor de garanție de către bancă la instrucțiunea clientului ordonator[11].

Subliniem faptul că acesta este unicul raport juridic care reglementează contractual relația dintre banca emitentă și solicitantul unei scrisori de garanție autonome, astfel că acesta din urmă nu poate invoca și nici nu se poate prevala în raport cu banca decât de cele stabilite în documentația contractuală încheiată în acest sens între cele două părți. 

În mod particular amintim cazul garanțiilor indirecte, în care ordonatorul instructează banca sa (în calitate de contragarant[12]) să solicite la rândul ei unei alte bănci sau instituții financiare emiterea unei scrisori de garanție, prin care aceasta din urmă să se angajeze, în mod independent și irevocabil, să plătească o sumă de bani către beneficiar (de regulă dintr-o altă țară decât ordonatorul și/sau banca acestuia) pentru situația în care ordonatorul nu și-ar îndeplini obligațiile din raportul juridic principal/de bază existent între acesta și beneficiar. Specific acestor garanții indirecte este faptul că nu există o relație directă între ordonator și banca emitentă a garanției, aceasta din urmă având o relație directă doar cu instituția de credit la instrucțiunea căreia emite scrisoarea de garanție, această fiind și cea care se obligă să despăgubească banca emitentă, în cazul în care ar deveni obligată la plată sau ar suporta alte costuri sau cheltuieli în legătură cu garanția emisă.

Așadar, pentru emiterea unor astfel de garanții indirecte, raportul juridic există între ordonator (parte din raportul juridic primar, preexistent) și contragarant (instituția care instructează emiterea scrisorii de garanție bancară), iar nu între ordonator și banca emitentă. În aceste cazuri, băncile emitente evaluează riscul emiterii unor astfel de instrumente de garantare raportat la bonitatea instituției contragarante, care instructează emiterea scrisorii de garanție și care garantează banca emitentă în cazul în care aceasta din urmă ar deveni obligată la plata garanției. La rândul lui, contragarantul își evaluează angajamentul asumat față de clientul său cu care, ca regulă, are un raport juridic contractual.

II.3 Raportul juridic generat/decurgând din scrisoarea de garanție

Odată cu finalizarea tuturor analizelor și încheierea documentației specifice, considerate necesare și suficiente de către bancă în vederea emiterii scrisorii de garanție bancară și emiterea efectivă de către bancă a scrisorii de garanție, prin care aceasta își asumă, în nume propriu, un angajament independent și irevocabil de a plăti beneficiarului o sumă de bani, în conformitate cu termenii angajamentului asumat, ia naștere un raport juridic direct și distinct între banca emitentă și beneficiarul respectivei scrisori de garanție.

Ca o consecință a caracterului irevocabil al angajamentului astfel asumat, începând cu momentul emiterii, banca nu îl mai poate retrage sau modifica pe toată durata sa de valabilitate, fără acordul expres al beneficiarului căruia i-a fost acordat. De asemenea, garanția este independentă[13], ceea ce înseamnă că nu poate fi influențată de relația de bază (dintre ordonator și beneficiar) și nici de raportul de credit (dintre clientul ordonator și banca emitentă), iar angajamentul băncii emitente nu poate face obiectul niciunor reclamații sau contestații rezultate din nicio altă relație în afară de cea existentă în temeiul scrisorii de garanție (dintre garant și beneficiar).

De asemenea, raportul juridic decurgând din emiterea și acceptarea garanției bancare, fiind unul născut direct între o bancă și beneficiarul acestei garanții, în sensul în care banca emitentă își asumă o obligație de plată în nume propriu, deci nu în calitate de reprezentant (mandatar) al clientului său, acesta este întotdeauna de natură comercială indiferent de natura raportului juridic preexistent, pe care se grefează emiterea sa. Așadar, chiar dacă garanția bancară ar fi emisă pentru garantarea plății sau eșalonării unor obligații fiscale, spre exemplu, sau pentru a garanta participarea la o achiziție publică, natura obligației de plată ce îi incumbă garantului în virtutea garanției nu poate fi influențată de natura raportului juridic principal (i.e. fiscal, decurgând din (ne)plata de taxe și impozite, respectiv de drept public, existent între ordonatorul scrisorii și autoritatea beneficiară a acesteia), ci rămâne una proprie și personală a băncii, emise în activitatea sa comercială (i.e. de creditare și garantare).

Astfel fiind, scrisoarea de garanție naște un raport juridic exclusiv între garant (i.e. banca emitentă) și beneficiarul la dispoziția căruia este emisă, executarea garanției depinzând exclusiv de termenii și condiționalitățile scrisorii de garanție astfel emise, inclusiv ale clauzelor externe care o reglementează, în măsura în care părțile scrisorii de garanție au făcut trimitere la astfel de clauze externe[14].

Privită astfel, obligația băncii nu este aceea de a executa obligația clientului său, parte în raportul juridic principal, preexistent, ci este o obligație proprie și distinctă, de a plăti o sumă de bani cu rolul de a despăgubi beneficiarul de prejudiciul pretins[15] a fi încercat din cauza neîndeplinirii obligațiilor asumate de clientul său.

III. Executarea scrisorilor de garanție bancară

Pentru a plăti suma de bani prevăzută în cadrul angajamentului independent și irevocabil,  banca emitentă procedează la evaluarea conformității cererii de plată a scrisorii de garanție conform principiilor, standardelor, cerințelor și recomandărilor stabilite în Publicația ICC 758 și în Ghidul emis în interpretarea acestuia. Este o opțiune firească, de vreme ce Noul Cod Civil are o abordare minimalistă și supletivă[16]  în ce privește executarea scrisorile de garanție bancară.

În cadrul procesului de examinare a unei cereri de plată, în funcție de condițiile de executare, distingem scrisori de garanție bancară plătibile la prima și simpla cerere a beneficiarului și scrisori de garanție bancară documentare cu mențiunea că cele din urmă sunt mai rar întâlnite în practică.

III.1. Garanțiile la prima cerere

1. Potrivit Noului Cod Civil, plata garanțiilor la prima cerere se efectuează „[….] în conformitate cu termenii angajamentului asumat  (n.n. ai garanției)” (art. 2321 alin. 1) și se execută „la prima și simpla cerere a beneficiarului, dacă prin textul scrisorii de garanție nu se prevede altfel[17].

O primă constatare în legătură cu aceste prevederi este aceea că, aparent, executarea scrisorii de garanție este lipsită de formalism. „Tăcerea” NCC în privința formei și conținutului cererii de plată este însă complinită de regulile Publicației ICC 758, care, la art 2. definesc cererea de plată ca fiind un document ce trebuie semnat de către beneficiar și prin care acesta trebuie să ceară plata în cadrul unei garanții. Regula formei scrise este reluată în cadrul Publicației ICC 758 și cu prilejul includerii  „declarației de susținere” (o vom trata puțin mai târziu), alături de „cererea de plată” sub denumirea comună de „document” (definit ca „[….] informație înregistrată pe suport de hârtie sau în format electronic […], care să poată fi reprodusă într-o formă inteligibilă pentru persoana căreia îi este prezentată”.

La o primă vedere, aplicând metoda interpretării gramaticale/literale, s-ar putea concluziona că, de vreme ce cererea de plată și declarația de susținere sunt documente, atunci toate scrisorile de garanție bancară sunt garanții documentare, adică toate presupun prezentarea unor documente: unele doar cererea de plată și, eventual, declarația, altele cererea de plată și, eventual, declarația, însoțite de documente suplimentare.

Nu considerăm că o asemenea interpretare, respectiv concluzie, este corectă. Această formalitate legată de forma scrisă a cererii de plată și/sau a cererii de susținere reprezintă o condiție ad probationem, de natură să dovedească formularea unei cereri de plată de către beneficiar în cadrul termenului de valabilitate a scrisorii de garanție bancară, act juridic foarte important, care generează efecte juridice semnificative pe mai multe paliere. Astfel, în relația emitent-beneficiar, prezentarea unei cereri de plată determină obligația de examinare a acesteia de către emitent, în termen de 5 zile lucrătoare de la data prezentării și, dacă cererea este conformă, generează obligația de plată, iar în relația beneficiar-emitent această solicitare marchează îndeplinirea condiției suspensive care a afectat obligația băncii de plată a scrisorii de garanție bancară, transformând obligația de plată în una pură și simplă. În plus, declarația privind indicarea de către beneficiar, în mod expres, odată cu cererea de plată, a obligației neexecutate de debitor și care justifică executarea garanției (conform art 15, lit a din Publicația ICC 758, cu privire la care vom reveni în cele ce urmează) sporește protecția ordonatorului împotriva fraudei beneficiarului, într-o eventuală acțiune îndreptată împotriva acestuia din urmă.

Așadar forma scrisă a cererii de plată și, dacă este cazul, a declarației, este obligatorie, având în vedere importanța și efectele juridice al acestui act, precum și rolul său în prevenirea și/sau justa soluționare a unor eventuale litigii.

Caracterul documentar al scrisorii de garanție bancară nu este însă determinat de forma scrisă a cererii de plată, ci de specificarea, în textul garanției, a obligației de prezentare de către beneficiar a unor documente suplimentare care să susțină cererea de plată. În practică, în general astfel de documente care pot atrage o asemenea calificare sunt emise de terțe părți/autorități, sau sunt emise de către beneficiar în raport cu ordonatorul scrisorii de garanție bancară și au drept scop stabilirea neexecutării obligației de către debitorul ordonator, ce justifică executarea scrisorii.

În principiu, am putea spune că orice documente stabilite convențional, prin textul garanției, ce ar trebui prezentate pentru a putea fi efectuată plata, altele decât cererea de plată și, eventual, declarația beneficiarului (deci altele decât cele prevăzute de Noul Cod Civil și Publicația ICC 758) sunt acele documente care atrag calificarea unei garanții ca fiind o garanție documentară.

În fine, o ultimă mențiune în acest registru, am spune neîndoielnică: și garanțiile documentare sunt plătibile la cerere, diferența față de categoria garanțiilor plătibile  în mod exclusiv „la prima cerere” este aceea că cererea trebuie să fie susținută și însoțită de prezentarea unor documente suplimentare, astfel cum au fost acestea stabilite în textul scrisorii de garanție.

O a doua constatare în legătură cu prevederile Noului Cod Civil, mai sus menționate, este aceea că simpla cerere de plată în cadrul unei garanții nu atrage, per ipsum, în mod automat, plata. Numai atunci când garantul, urmare a examinării cererii de plată, stabilește că prezentarea este conformă, atunci va plăti.

Din economia prevederilor Noului Cod Civil deducem că este esențial în cadrul acestui proces de examinare ca garantul să verifice mai întâi termenii scrisorii de garanție, esențiali în stabilirea condițiilor plății scrisorii de garanție bancară.

Pasul următor este acela că garantul trebuie practic să compare datele (termenii și condițiile) din textul scrisorii de garanție cu datele cuprinse și/sau declarate în cererea de plată. Dacă cererea de plată întrunește  condițiile și termenii specificați în scrisoarea de garanție bancară și, bineînțeles, este prezentată în cadrul valabilității garanției, atunci în principiu cererea de plată este conformă și trebuie să fie onorată.

Rațiunea acestor cerințe legale este oferirea unei securități sporite raporturilor juridice dintre părți, fără afectarea caracterului necondiționat al garanției. Banca nu va putea opune beneficiarului, în cadrul unui eventual refuz de plată, alte excepții decât cele cuprinse în textul scrisorii de garanție, care, în ipoteza dată, nu au fost respectate de către beneficiar atunci când a formulat și prezentat cererea de plată.

2. Acest element esențial de verificare a conformității cererii de plată cu textul scrisorii de garanție este reglementat în detaliu și foarte bine structurat de Publicația ICC 758.

Astfel, definiția noțiunii de „Prezentare conformă”[18] relevă cu precizie faptul că o cerere de plată conformă trebuie să fie în concordanță cu 3 seturi de standarde, prezentate în ordine ierarhică: primul set și totodată cel care are preeminența este reprezentat de termenii și condițiile garanției; al doilea set este reprezentat de regulile din Publicația ICC 758 și al treilea set este reprezentat de standardele internaționale de practică privind garanțiile la cerere.

Dacă regulile din Publicația ICC 758 nu sunt în concordanță cu termenii și condițiile garanției, atunci regulile Publicației nu vor fi aplicabile respectivei prezentări, prioritate având termenii și condițiile garanției. Numai în lipsa unor prevederi relevante în garanție rezultă că se aplică regulile Publicației ICC 758.

Această regulă deosebit de importantă a necesității concordanței, în mod prioritar, a cererii de plată cu termenii și condițiile din textul scrisorii este reiterată în mod fidel în cuprinsul Publicației și la art. 12[19], ce reglementează „Întinderea angajamentului garantului în cadrul garanției”, și este reflectată și în cadrul art 15, lit. a), coroborat cu lit. c.)[20] ce cuprinde „Condițiile pentru cererea de plată”.

Luându-ne un răgaz și reflectând asupra textului art. 15, înțelegem că, dacă textul garanției indică faptul că cererea de plată va fi susținută și de alte documente, atunci vor trebui examinate și informațiile conținute de un astfel de document/documente cerute prin garanție[21]. Dacă nu este prevăzută necesitatea prezentării unor documente în scrisoarea de garanție bancară, atunci, conform regulilor Publicației ICC 758, va fi obligatorie cel puțin o declarație a beneficiarului, care sa indice în ce constă nerespectarea obligațiilor de către ordonator în cadrul relației de bază. Cu toate acestea, conform dispozițiilor de la art. 15, litera c), prin textul scrisorii de garanție bancară poate fi exclusă obligativitatea prezentării declarației beneficiarului.

Pot fi desprinse două concluzii:

i. Cerința existenței cel puțin a unei declarații de susținere a beneficiarului, care să însoțească sau să identifice cererea de plată, are caracter de normă supletivă, căci în caz de stipulație/prevedere contrară în textul scrisorii, această cerință poate fi exclusă. Este așadar permisă derogarea sau optarea expresă pentru inaplicabilitatea acestei cerințe.

ii. Cerințele prevăzute la art. 15 pot fi adoptate ca standarde minimale, cărora prin textul scrisorii de garanție bancară li se pot adăuga cerințe suplimentare privind procedura prezentării la plată în cadrul unei garanții. Așadar, suntem în ipoteza în care garanția nu a exclus cerința pentru declarația de susținere prevăzută la art. 15, lit. a), dar a inclus în mod expres cerințe suplimentare pe care beneficiarul trebuie să le îndeplinească pentru a obține executarea acesteia. Garantul va fi obligat să verifice inclusiv concordanța dintre astfel de cerințe suplimentare din conținutul scrisorii de garanție și conținutul declarației depuse împreună cu cererea de plată, având în vedere atât regulile cuprinse în Publicația ICC 758 (art. 2, definiția „Prezentării conforme”, art. 12, art. 15, art. 19 și altele cu privire la care vom detalia în cele ce urmează), cât și cele ale art. 2321 alin. 2 din Noul Cod Civil.

Prin urmare, nu este întotdeauna suficient ca garantul să constate primirea unei cereri de plată semnată de beneficiar, în care să fie indicată nerespectarea obligației de către ordonator, ci este necesară o verificare a regularității documentului de plată prin prisma conformității lui cu termenii și condițiile scrisorii de garanției, pentru a se putea face o plată validă a garanției.

În ce privește condițiile sau cerințele ce pot fi cuprinse în scrisoarea de garanție bancară, este necesar să furnizăm câteva clarificări privind condițiile nedocumentare, una din cele mai importante inovații ale Publicației ICC 758.

Astfel, potrivit art. 7[22], o garanție nu ar trebui să conțină o condiție fără a specifica un document care să indice conformitatea cu aceasta condiție. În lipsa specificării unui asemenea document, garantul nu va lua în considerare o astfel de condiție, decât în scopul de a determina dacă date care pot apărea într-un document specificat și prezentat în cadrul garanției nu intră în contradicție cu datele din garanție. Aceasta excepție de la regula ignorării condițiilor nedocumentare este reflectată și în art. 19, litera b.), a doua frază[23].

Rațiunea introducerii acestei noi reguli este aceea că garanții nu trebuie să verifice fapte sau evenimente externe, ci trebuie să verifice exclusiv conformitatea unor documente specific menționate în garanție.

Emitentul nu este deci autorizat conform Publicației să examineze un document prezentat în mod voluntar de către beneficiar, dacă nu este specificat în garanție[24] (a se vedea și art. 19, lit d). Ca atare, o cerință sau o condiție care nu specifică documentul care trebuie prezentat pentru a putea fi determinată îndeplinirea ei, este o condiție/cerință documentară.

Per a contrario, orice condiționalitate de plată prevăzută în scrisoarea de garanție cu specificarea documentului care indică conformitatea cu această condiție este o condiție documentară. Iar documentul specificat și prezentat trebuie verificat pentru concordanța cu datele din garanție.

Un alt principiu cardinal în materia plății scrisorilor de garanție bancară este consacrat de art. 19, lit. a.) din Publicația ICC 758[25]: banca emitentă trebuie să constate că, în aparență, documentele sunt în bună regulă și că ele sunt conforme cu scrisoarea de garanție.

Banca nu ar trebui să ia în considerare și să analizeze faptele la care fac referire documentele. Acest lucru este clar surprins și la art. 6[26] și ar trebui citit în coroborare cu art. 27, lit. a.)[27] din Publicație, articol ce consacră lipsa de responsabilitate a emitentului pentru forma, suficiența, acuratețea, autenticitatea, falsificarea sau efectul legal al oricărei semnături sau document care îi este prezentat băncii.

Însă informațiile conținute de un document cerut prin garanție (cererea de plată/declarația beneficiarului) trebuie să fie examinate „în context cu acel document, cu garanția și cu prezentele reguli”[28]. Deși datele nu trebuie să fie identice, ele nu trebuie să se găsească nici în contradicție cu alte documente cerute sau cu garanția.

 „În context” înseamnă că acel document cuprinzând informații solicitate prin garanție trebuie să fie citite ca un întreg, având în vedere scopul garanției, documentul respectiv și practica în materia garanțiilor[29].

În fine, dacă garantul stabilește că o cerere de plată este neconformă, potrivit Publicației ICC 758[30], va trimite o notificare în acest sens beneficiarului, în care va include „fiecare discrepanța pentru care garantul respinge cererea de plată”.

Lista de discrepanțe trebuie deci să fie completă și specifică. O mențiune generală precum „declarația/atestarea nu corespunde cu termenii garanției” sau alta precum „existența de date contradictorii între documente” nu este considerată a fi o indicare specifică a motivelor pentru care garantul respinge cererea[31].

În concret, pot fi sesizate următoarele tipuri de discrepanțe între textul scrisorii de garanție bancară și conținutul cererii de plată și/sau cel al declarației:

– identitatea entității beneficiare a scrisorii de garanție bancară (conform textului acesteia) este diferită față de identitatea entității juridice care a formulat cererea de plată, fiind subiecte de drept distincte;

– o anumită confirmare scrisă ce trebuie cuprinsă în declarația beneficiarului (de exemplu, în legătură cu respingerea în totalitate sau în parte a unei contestații) nu se regăsește deloc sau cuprinsul său este alterat în mod semnificativ în declarația ce însoțește cererea de plată;

– confirmarea scrisă emisă de un anumit conducător/director al beneficiarului cu privire la validitatea semnăturilor beneficiarului lipsește sau este emisă de o altă persoană decât cea având calitatea de conducător/director al beneficiarului;

– confirmarea scrisă referitoare la inexistența unei anumite hotărâri executorii de suspendare a executării unui act administrativ, solicitată conform scrisorii de garanție bancară, este modificată în mod semnificativ prin inserarea în declarație a unei referiri la inexistența unei hotărâri definitive, prin înlocuirea cuvântului „executorie” cu  „definitivă”, ceea ce înseamnă că în realitate o hotărâre executorie ar fi putut fi pronunțată între timp, însă ea nu căpătase și un caracter definitiv (ceea ce ar fi contravenit condiției din garanție).

3. În fine, în anumite domenii specializate precum cel al executărilor fiscale[32] (ce pot fi suspendate prin depunerea unei scrisori de garanție bancară de către contribuabil), există prevederi legale speciale care impun anumite condiții și/sau cerințe ce trebuie respectate atunci când este evaluată conformitatea unei cereri de plată. De regulă ele sunt preluate în corpul textului scrisorii de garanție bancară, având caracter obligatoriu, putând fi completate cu alte clauze contractuale sau externe.

III.2 Garanțiile documentare

Astfel cum menționam la începutul expunerii privind executarea garanțiilor la prima cerere, potrivit  art. 2321, alin. 2 din Noul Cod Civil, prin textul garanției se poate prevedea ca, în afară de cererea beneficiarului, să mai fie necesară îndeplinirea și a altor condiții pentru plată, ca de exemplu prezentarea unor documente suplimentare.

Publicația ICC 758[33] reflectă în mod similar această posibilitate: „o cerere de plată în cadrul garanției, va fi susținută și de alte documente așa cum sunt specificate de garanție, și în orice caz de o declarație a beneficiarului […].”

Prezentarea unor documente suplimentare asigură, în mod sporit, conformitatea executării plății scrisorii de garanție bancară.

Un exemplu de astfel de garanție este garanția de bună execuție pentru contractele de închiriere solicitată de chiriaș în favoarea proprietarului spațiului de închiriat, pentru despăgubirea acestuia în caz de neîndeplinire a obligațiilor din contractul de închiriere. Pe lângă cererea de plată care include în mod uzual declarația ce atestă faptul că proprietarul beneficiar al scrisorii de garanție nu a fost compensat la momentul cererii plății, urmare a neîndeplinirii de către chiriaș a obligațiilor contractuale, cu precizarea cazului de neîndeplinire, poate fi solicitată și copia notificării transmise de proprietar chiriașului cu privire la obligațiile încălcate, situație care a determinat transmiterea cererii de plată în cadrul scrisorii de garanție bancară.

Alte documente suplimentare ce pot fi solicitate pentru prezentare în cadrul altor tipuri de scrisori de garanție bancară sunt, de exemplu, copii facturi neplătite, rapoartele emise în legătură cu nefinalizarea, de către constructor, a lucrărilor de remediere a unor defecte sau vicii ale unei clădiri, hotărârile judecătorești definitive sau arbitrale care tranșează dispute  între beneficiari și ordonatori, în legătură cu relația de bază/raportul primar. Dacă vreunul din aceste documente nu este prezentat în cadrul termenului de valabilitate al scrisorii, cererea de plată este incompletă și plata trebuie refuzată.

Dacă le primește, banca trebuie să le examineze în mod diligent și în concordanță cu standardele profesionale.

IV. Concluzii

Mecanismul de emitere și executare a scrisorilor de garanție bancară este unul complex, ce comportă un grad ridicat de tehnicitate financiar-bancară.

Acest mecanism trebuie înțeles, pe de o parte, în ansamblul lui și presupune un veritabil studiu de „anatomie funcțională” de drept. Pe de altă parte, activarea fiecărui raport juridic constituit în cadrul acestui mecanism reclamă o bună și corectă cunoaștere a regulilor și instituțiilor juridice care îi sunt aplicabile, căci fiecare dintre ele poate atrage riscuri și consecințe juridice semnificative pentru una sau chiar mai multe dintre părțile angrenate.

Termenii angajamentului asumat de către banca emitentă sau, cu alte cuvinte, textul scrisorii de garanție are prevalență atât în raport cu dispozițiile supletive din Noul Cod Civil care reglementează scrisoarea de garanție bancară, cât și în raport cu uzanțele comerciale internaționale codificate în Publicația ICC 758. Legea scrisorilor de garanție nu este așadar nici Noul Cod Civil, nici regulile de tip soft-law din Publicația ICC 758, ci este legea părților, adică termenii agreați între ordonator și emitent cu privire la condițiile de plată. În practică, în materia scrisorilor de garanție bancară, „legea părților” îmbrățișează uzanțele codificate în Publicația ICC 758, completându-le în unele cazuri cu dispoziții legale exprese, obligatorii, emise în anumite domenii economice sau administrative, iar în alte cazuri cu cerințe care reies din propriile norme interne de creditare.

Deși verificările efectuate de banca emitentă trebuie să se circumscrie autonomiei obligației sale, urmărindu-se aparența de regularitate a documentelor în vederea efectuării plății, o cerere de plată prezentată băncii emitente trebuie evaluată întotdeauna și din perspectiva cerințelor menționate expres în textul garanției, fără a există însă obligația de a se verifica dacă cerințele sunt îndeplinite, din alte surse decât cele prezentate prin cererea de plată, declarația de susținere și eventual alte documente menționate în scrisoarea de garanție.

Scrisoarea de garanție bancară este un instrument de garantare sigur, facil de executat de către beneficiar (la prima cerere) și tocmai de aceea, orice vulnerabilizare a acestei practici bancare, fie prin abuzarea sau fraudarea executării ei, fie prin interpretarea incorectă a efectelor sale juridice sau a condițiilor sale de plată, poate induce un risc reputațional și financiar semnificativ atât în circuitul comercial, cât și în cel bancar.


[1] Solicitantul unei garanții poate să fie ordonatorul sau doar o parte care dă instrucțiuni. Conform Regulilor Uniforme privind Garanțiile la Cerere codificate prin Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, revizuire 2010 (“Publicația ICC 758”), Partea care dă instrucțiuni înseamnă partea, alta decât contragarantul, care dă instrucțiuni de emitere a unei garanții sau contragaranții și care este responsabilă să-l despăgubească pe garant sau, în cazul unei contragaranții pe contragarant. Partea care dă instrucțiuni poate fi sau nu ordonatorul. iar Ordonatorul înseamnă partea indicată în garanție care are obligația sa în cadrul relației de bază susținută de garanție. Ordonatorul poate să fie sau nu partea care dă instrucțiuni.
[2] A se vedea în acest sens prevederile art. 2321 alin. (1) Codul Civil, conform cărora Scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.
[3] A se vedea în acest sens prevederile art. 235 Cod Procedura Fiscala, din 20 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare
[4] Printre activitățile permise instituțiilor de credit în România, astfel cum sunt acestea reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, în articolul 18 alin. 1 lit. f) este prevăzută în mod expres și activitatea de emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
[5] Desi ca regula partea care solicita bancii sale emiterea unei scrisori de garantie independente este chiar ordonatorul (parte in raportul juridic primar), practica a relevat inclusiv situatia in care o alta persoana decat ordonatorul solicita emiterea unei scrisori de garantie independente, pentru a garanta obligatiile ordonatorului din raportul juridic primar, fie pentru ca ordonatorul nu are acces rapid la serviciile de garantare/creditare ale unei banci sau nu este bancabil, iar instructiunea este data de o companie din grup cu ordonatorul sau in considerarea unor raporturi juridice preexistente, fie pentru ca ordonatorul este un consortiu, iar obligatia de procurare a unei garantii bancare este asumata doar de una dintre partile la acest consortiu.
[6] Traducand in terminologia scrisorii de garantie, conditia suspensiva care trebuie indeplinita intr-un termen extinctiv inseamna formularea de catre beneficiar a cererii de plata in termenul de valabilitate a scrisorii de garantie.
[7] A se vedea si R. Rizoiu, articolul ”Banca te creditează şi când te garantează? Scrisoarea de garanţie ca instrument de creditare”, publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT PRIVAT” cu numărul 2 din data de 30 aprilie 2017
[8] Continutul si limitele obligatiei de restituire de catre clientul ordonator a sumelor platite de banca beneficiarului in temeiul scrisorii de garantie urmeaza a fi stabilite in mod liber de catre banca si clientul ordonator in contractul de facilitate de credit, ca lege a partilor.
[9] Partea care instructeaza emiterea unei garantii poate sa fie chiar ordonatorul, dar poate sa fie si o alta persoana decat ordonatorul (parte in raportul juridic primar) asa cum am mentionat si in notele de subsol 1 si 5.  Aceasta parte care instructeaza din facilitatea sa de credit emiterea unei garantii pentru garantarea obligatiilor unei alte persoane este si cea care se angajeaza fata de banca sa ramburseze orice sume avansate si/sau suportate de catre banca in legatura cu scrisoarea de garantie emisa.
[10] În cele mai multe cazuri vorbim despre transformarea facilitatii non-cash intr-o facilitate de tip descoperit de cont sau overdraft.
[11] A se vedea nota de subsol 5
[12] Conform reglementarilor stabilite prin Publicatia ICC 758, prin Contragarant se intelege partea care emite o contragarantie, fie in favoarea unui garant, fie in favoarea unui contragarant, si include o parte care actioneaza in nume propriu; iar prin Contragarantie se intelege orice angajament semnat, oricum ar fi numit sau descris acesta, care este dat de contragarant catre o alta parte pentru asigurarea emiterii de catre acea alta parte a unei garantii sau a unei alte contragarantii, si care asigura plata la prezentarea unei cereri de plata conforme in cadrul contragarantiei emise in favoarea acelei parti.
[13] Cu privire la caracterul independent al garantiilor la cerere a se vedea prevederile Articolului 5 din Publicatia ICC 758, precum si prevederile articolului 2321 alin. (3) din Codul Civil roman.
[14] Pentru interpretarea conform careia prevederile Publicatiei ICC 758 reprezinta clauze externe contractului unilateral – scrisoarea de garantie, modul de integrare a acestor norme fiind cel al voinţei nomothete, iar nu unul secundar, precum uzanţele a se vedea R. Rizoiu, articolul ”Banca te creditează şi când te garantează? Scrisoarea de garanţie ca instrument de creditare”, publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT PRIVAT” cu numărul 2 din data de 30 aprilie 2017
[15] Intrucât banca nu face și nici nu trebuie să facă o verificare amănuntiță a veridicității celor declarate de beneficiar odată cu solicitarea plății sub o garanție bancara independenta.
[16] Cu privire la caracterul supletiv al (cvasi)totalităţii dispoziţiilor cuprinse în art. 2.321 C. civ., a se vedea R. Rizoiu, articolul ”Banca te creditează şi când te garantează? Scrisoarea de garanţie ca instrument de creditare”, publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT PRIVAT” cu numărul 2 din data de 30 aprilie 2017
[17] A se vedea in acest sens prevederile art. 2321 alin. (1) si (2) Codul Civil:
„(1) Scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.
(2) Angajamentul astfel asumat se execută la prima şi simpla cerere a beneficiarului, dacă prin textul scrisorii de garanţie nu se prevede altfel.”
[18] A se vedea art. 2 din Publicatia ICC 758 :
Prezentare conforma in cadrul unei garantii inseamna o prezentare care este in concordanta, in primul rand, cu termenii si conditiile acelei garantii, in al doilea rand, cu prezentele reguli in masura in care acestea sunt in concordanta cu acei termeni si conditii si, in al treilea rand, in lipsa unei prevederi relevante in garantie sau in prezentele reguli, cu standardele internationale de practica privind garantiile la cerere”
[19] A se vedea art 12 din Publicatia ICC 758:
“Garantul este obligat fata de beneficiar, doar, in primul rand, in limita termenilor si conditiilor garantiei, si in al doilea rand, in limita prezentelor reguli, in masura in care acestea sunt compatibile cu termenii si conditiile garantiei, pana la valoarea acesteia”
[20] A se vedea art 15, lit a) si c) din Publicatia ICC 758:
“(a) O cerere de plata in cadrul garantiei, va fi sustinuta si de alte documente asa cum sunt specificate de garantie, si in orice caz de o declaratie a beneficiarului, indicand in ce consta nerespectarea obligatiilor de catre ordonator in cadrul relatiei de baza.[…]”
(c) Cerinta pentru declaratia de sustinere prevazuta in paragraful (a)[…] se aplica cu exceptia cazului in care garantia sau contragarantia exclude in mod expres aceasta cerinta.[…]”
[21] A se citi coroborat cu prevederile art 19, lit b.)
“b.) Informatiile continute de un document cerut prin garantie vor fi examinate in context cu acel document, cu garantia si cu prezentele reguli. Informatiile nu trebuie sa fie identice, dar nici in contradictie cu informatiile din acel document, orice alt document cerut sau cu garantia.”
[22] Art. 7 din Publicatia ICC 758:
“O garantie nu trebuie sa contina o conditie alta decat o data sau o perioada de timp, fara a specifica un document care sa indice conformitatea cu aceasta conditie. Daca garantia nu specifica vreun astfel de document iar indeplinirea conditiei nu poate fi determinate din evidentele propria ale garantului sau dintr-un indicator specificat in garantie, atunci garantul va considera aceasta conditie ca nefiind mentionata si nu o va lua in considerare, decat in scopul de a determina daca date care pot aparea intr-un document specificat si prezentat in cadrul garantiei nu intra in contradictie cu date din garantie.”
[23] A se vedea nota de subsol 20
[24] Art. 19, lit d.) din Publicatia ICC 758
“d.) In cazul in care un document nu este cerut de garantie sau mentionat in prezentele reguli este prezentat, acesta va fi ignorat si va putea fi returnat celui care l-a prezentat.”
[25] Art 19, lit.a.) din Publicatia ICC 758; “Garantul va stabili, numai in baza prezentarii, daca aceasta pare, prin continutul ei, a fi o prezentare conforma”.
[26] Art 19, lit.a.) din Publicatia ICC 758; “Garantul va stabili, numai in baza prezentarii, daca aceasta pare, prin continutul ei, a fi o prezentare conforma”.
[27] Art. 27, lit. a.) din Publicatia ICC 758:
“Garantul nu isi asuma nicio obligatie sau responsabilitate pentru: a.) Forma, suficienta, acuratetea, autenticitatea, falsificarea sau efectul legal al oricarei semnaturi sau document care ii este prezentat”
[28] A se vedea prevederile art. 19, lit. b, redate la nota de subsol 20
[29] A se vedea pct. 361, pag. 124-125 din cadrul “Guide to ICC Uniform Rules for Demand Guarantees URDG 758”, Dr. Georges Affaki, Prof Sir Roy Goode QC
[30] Art. 24 lit d.) din Publicatia ICC 758:
“d.) Cand garantul respinge o cerere de plata, acesta va da o singura notificare in acest sens prezentatorului cererii de plata. Notificarea va atesta: i. ca garantul respinge cererea de plata, si ii. fiecare discrepanta pentru care garantul respinge cererea de plata.”
[31] A se vedea pct. 396, pag. 134 din cadrul “Guide to ICC Uniform Rules for Demand Guarantees URDG 758”, Dr. Georges Affaki, Prof Sir Roy Goode QC
[32] A se vedea art. 235, alin. 2 Cod procedura fiscala
[…….]
„2) în situația în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție contestația ori acțiunea în contencios administrativ este respinsă, în totalitate sau în parte, organul fiscal execută garanția în ultima zi de valabilitate a acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) contribuabilul/plătitorul nu plătește obligațiile fiscale pentru care s-a respins contestația sau acțiunea în contencios administrativ;
b) contribuabilul/plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanție/poliță de asigurare de garanție;
c) instanța judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”
[33] Art. 15, lit. a din Publicatia ICC 758, redat la nota de subsol nr. 1


Ioana Regenbogen, Head of Legal and Corporate Affairs ING Bank România
Claudia Dragomir, Manager Legal Corporate Products ING Bank România

Secţiuni: Articole, Banking, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO