« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Accesul în incinta ONRC se face cu certificatul digital al UE privind COVID-19. Avocații au acces pe baza legitimației. UPDATE: Reguli conform HG nr. 1161 din 25 octombrie 2021
26.10.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

Marți, 26 octombrie 2021, Oficiul Național al Registrului Comerțului a informat că accesul în incinta instituției este permis și persoanelor fizice în ziua soluționării cererilor de înregistrare/altor cereri și care au solicitat, în mod expres, personal sau prin reprezentant, susținerea si soluționarea cererilor de înregistrare în registrul comerțului/altor cereri în audiență publică, conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din OUG nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2010, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2010, cu modificările și completările ulterioare, prin excepție de la obligația de a prezenta dovada vaccinării împotriva virusului SARS-COV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare rezultatul negativ al unui test  RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi  și a 180-a zi ulterioară confirmării cu virusul SARS-CoV-2.

:: HG nr. 1161 din 25 octombrie 2021

***

Luni, 25 octombrie 2021, Oficiul Național al Registrului Comerțului a publicat regulile privind accesul în incinta ONRC și oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, conform HG nr. 1130/2021.

1. Începând cu data de 25 octombrie 2021, pe durata stării de alertă, accesul în incinta instituției (sediul ONRC, sediile ORCT și sediile birourilor teritoriale) este permis doar persoanelor fizice care fac dovada vaccinării prin intermediul certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, pe suport hârtie sau în format electronic, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală  între a 15-a și a 180-a zi sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

2. În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada situației prevăzute la pct. 1 se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2;

3. Dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la pct. 1, însoțită de cartea de identitate, este prezentată agentului de pază sau, după caz, persoanei desemnate special în acest sens;

4. Prin excepție de la prevederile pct. 1, accesul în incinta instituției este permis avocaților aflați în exercitarea activităților prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

5. Accesul în instituție al avocaților aflați în exercitarea profesiei se face pe baza legitimației de avocat, vizată la zi, însoțită de împuternicirea avocațială;

6. Documentul care atestă calitatea de avocat, însoțit de împuternicirea avocațială vor fi prezentate la intrarea în instituție agentului de pază sau, după caz, persoanei desemnate special în acest sens;

7. Pentru asigurarea accesului persoanelor fizice aflate în situații urgente, care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, si care sunt în imposibilitate de utilizare a serviciilor electronice, în exteriorul instituției (sediul ONRC, sediile ORCT și sediile birourilor teritoriale), în imediata apropiere a intrării principale, se amplasează puncte de preluare/eliberare tip ghișeu, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2;

8. Punctele de preluare/eliberare tip ghișeu vor funcționa conform programului actual de lucru cu publicul, în intervalele orare stabilite în acest sens;

9. Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la pct. 1 se face de către agentul de pază sau persoana desemnată special în acest sens, prin scanarea codului QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicația mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat;

10. În cazul persoanelor fizice prevăzute la pct. 2  agentul de pază sau persoana desemnată special în acest sens va verifica existența dovezii care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane, pe suport hârtie sau în format electronic, în funcție de modalitatea prezentată;

11. Măsurile dispuse până în prezent pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 se aplică în continuare în mod corespunzător.

 
Secţiuni: Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, UNBR+INPPA+Barouri | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD