Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

România solicită asistență internațională pentru tratarea pacienților cu forme severe de COVID-19
25.10.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat Hotărârea nr. 93 din 23 octombrie 2021 privind aprobarea solicitării de asistență internațională pentru asigurarea medicamentelor și echipamentelor de strictă necesitate în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID -19, precum și a echipelor medicale specializate prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă și al Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

Redăm mai jos textul integral:

HOTĂRÂREA nr. 93 din 23.10.2021
privind aprobarea solicitării de asistență internațională pentru asigurarea medicamentelor și echipamentelor de strictă necesitate în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID -19, precum și a echipelor medicale specializate prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă și al Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre)

Având în vedere nevoia acută de asigurare a medicației și echipamentelor necesare pentru tratarea pacienților cu forme critice și severe de COVID-19, precum și cu imposibilitatea asigurării, într-un număr suficient, a personalului medical de specialitate pentru acordarea asistenței medicale acestor pacienți,

luând în considerare creșterea exponențială a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 care a determinat supraaglomerarea unităților sanitare și în special a unităților de primiri urgențe și secțiilor de terapie intensivă cu pacienți ce au dezvoltat forme severe sau grave și care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv, precum și nevoia acută de suplimentare a personalului medical din cadrul unităților sanitare,

ținând cont de propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, vicepreședinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în sensul solicitării de asistență internațională,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și g) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 20 lit. f) și g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Se aprobă solicitarea de asistență internațională constând în medicamente, echipamente, echipaje și echipe medicale necesare în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID-19, prin Mecanismului European de Protecție Civilă și Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

Art. 2 – Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență preia medicamentele și echipamentele medicale și le predă către C.N. Unifarm S.A, care asigură depozitarea și distribuirea acestora către unitățile sanitare ce acordă asistență medicală pacienților cu COVID-19, în funcție de nevoile identificate.

Art. 3 – Coordonarea echipajelor și echipelor medicale, precum și stabilirea locațiilor în care desfășoară activitatea, se realizează prin intermediul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției.

Art. 4 – Se abilitează Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, să emită în regim de urgență documentele necesare pentru exercitarea temporară a profesiei de asistent medical și medic pe teritoriul României pentru membrii echipelor care sosesc în România.

Art. 5 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti