ANCOM. Condiții în care se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune
26.10.2021 | JURIDICE.ro

Marți, 26 octombrie 2021, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a readus în atenția celor interesați faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului.
Utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze conform prevederilor exprese din contract prin negocierea directă cu furnizorul. Dacă operatorul intenționează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), el are obligaţia să își informeze abonații despre modificări prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.
Dacă un furnizor a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorul despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise prin mijloacele menționate în secţiunea Sesizează ANCOM!
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET