ASE. Programul postuniversitar „Drept Penal al Afacerilor”
27.10.2021 | JURIDICE.ro

Facultatea de Drept din cadrul ASE vă propune cel mai nou și dinamic program de studii postuniversitare în materia dreptului penal, Dreptul Penal al Afacerilor, organizat într-un mod flexibil, modular și beneficiind de prezenta unor reputați lectori.
Programul postuniversitar „Drept Penal al Afacerilor” se află la prima ediție, majoritatea activităților de predare desfășurându-se online.
Cursurile se vor organiza pe module cu începere a primelor trei în luna noiembrie 2021, continuarea cu alte două din ianuarie 2022 și finalizarea a ultimelor două în lunile februarie și martie 2022, urmând ca examenul final să fie susținut în luna aprilie 2022.
Modulele și lectorii programului postuniversitar vor fi:
Modul 1: Cadrul legal privind incriminarea și sancționarea faptelor (infracțiunilor) de corupție
Teodor Manea, Lect. univ. dr. / Procuror Direcția Națională Anticorupție
Modul 2: Cadrul legal privind incriminarea și sancționarea infracțiunilor de serviciu
Simona Anghel, Procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București
Modul 3: Infracțiunile prevăzute de Legea nr.241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Constantin Duvac, Prof. univ dr. / Avocat
Bogdan Buneci, Lect. univ. dr. / Avocat
Modul 4: Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene
Andrei Iugan, Judecător Curtea de Apel București
Modul 5: Cadrul legal privind incriminarea și sancționarea infracțiunilor de spălare de bani
Marius I. Voineag, Procuror Șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Gabriel-Nicușor Cristian, Procuror DIICOT
Modul 6: Spălarea banilor, prevenție și tipologii
Constantin Ilie Aprodu, Vicepreședinte cu atribuții de Președinte Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor
Modul 6: Răspunderea penală a persoanelor juridice
Teodor Manea, Lect. univ. dr. / Procuror Direcția Națională Anticorupție
Andrei Iugan, Judecător Curtea de Apel București
Pentru înscrieri, nu ezitați sa ne contactați pe adresa de email: postuniversitare@drept.ase.ro
Informații pe site dedicat: https://drept.ase.ro/dreptul-penal-al-afacerilor/