« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 

Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. dispozițiile art. 250 alin. (3) și ale art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital
28.10.2021 | Silvia BĂLAN

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP
Silvia Balan

Silvia Bălan

În Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1026 din 27 octombrie 2021 a fost publicată decizia nr. 438/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (3) și ale art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. 

Excepție de neconstituționalitate a fost ridicată de Bogdan Juravle în Dosarul nr. 6.951/2/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 398D/2018. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarelor nr. 981D/2018 și nr. 1.247D/2018 la Dosarul nr. 398D/2018, care este primul înregistrat.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital [cu referire la art. 250 alin. (3) din aceeași lege], publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004. Având în vedere criticile formulate, precum trimiterea și conexiunea legislativă aferente normelor criticate, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 250 alin. (3) și ale art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004.
Dispozițiile criticate au fost abrogate prin art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 29 martie 2017. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate în forma în care au produs efecte pentru autorii excepției de neconstituționalitate, care au următorul cuprins:

Art. 250 alin. (3): „(3) Orice persoană implicată profesional în tranzacții cu instrumente financiare, care are motive rezonabile să considere că o tranzacție se desfășoară în baza unor informații privilegiate sau că aceasta ar putea constitui o acțiune de manipulare a pieței, va notifica, fără întârziere, A.S.F.”
Art. 272 alin. (2) lit. d): „(2) Constituie contravenții următoarele fapte: […] d) nerespectarea obligațiilor de raportare și conduită prevăzute la art. 250;”.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale autorii invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii și ale art. 21 alin. (1)-(3) – Accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt menționate prevederile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 10 cu privire la dreptul, în deplină egalitate, al oricărei persoane de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii acesteia critică dispozițiile art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004 din perspectiva unei pretinse încălcări a normelor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, deoarece nu ar conține descrierea faptei care este considerată contravenție, iar claritatea și previzibilitatea acestor norme sunt determinate prin norma la care fac trimitere și care este cuprinsă în art. 250 alin. (3) din aceeași lege, aspecte ce conduc și la afectarea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, ca urmare a faptului că prin acestea nu sunt indicate în concret persoanele cărora le incumbă obligația de a notifica tranzacțiile suspecte și, ca atare, nu permit formularea unor apărări pentru verificarea legalității constatării contravenției și aplicării sancțiunii.

În ceea ce privește susținerea cu privire la faptul că prevederile art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004 reglementează o contravenție în materia pieței de capital, iar pentru identificarea conduitei interzise este necesară și analizarea conținutului art. 250 alin. (3) din același act normativ, Curtea reține că o prevedere legală cuprinsă într-un act normativ nu trebuie interpretată în mod singular, ci trebuie avute în vedere atât corelarea legislativă dintr-un act normativ, cât și întreg cadrul legislativ ce reglementează un domeniu. Potrivit art. 44 din Legea nr. 24/2000, partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conținutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000]. Prin urmare, această susținere nu este întemeiată.

Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor criticate, ca urmare a faptului că norma contravențională nu conține o descriere a faptei care este considerată contravenție și nici nu identifică în mod concret destinatarul normei, Curtea observă că, în virtutea dispozițiilor constituționale de referință, legea trebuie să întrunească cerințele de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituție – claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, iar legiuitorului îi revine obligația ca în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea acestor cerințe. Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează (Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23), iar accesibilitatea legii se referă la publicarea actului normativ spre a fi adus la cunoștința publică, însă, pentru a fi îndeplinită cerința de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoștința publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cât și o corespondență sub aspectul forței lor juridice (Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 27).

Referitor la aceste cerințe, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate – să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55), iar cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49).

De asemenea, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă și cu profesioniștii, obișnuiți să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea activității lor. Astfel, se poate aștepta ca aceștia să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă.

Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal (sau contravențional). Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36).

Or, din evaluarea cadrului legal incident, Curtea observă că prevederile criticate sancționează contravențional săvârșirea anumitor fapte ca urmare a nerespectării normelor ce reglementează chestiuni legate de abuzul pe piață în materie, care sunt cuprinse în Legea nr. 297/2004 la titlul VII: Abuzul pe piață. Astfel, orice persoană implicată profesional în tranzacții cu instrumente financiare, care are motive rezonabile să considere că o tranzacție se desfășoară în baza unor informații privilegiate sau că aceasta ar putea constitui o acțiune de manipulare a pieței, va notifica, fără întârziere, Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar nerespectarea acestor obligații de raportare și de conduită constituie contravenție.

Cu privire la informația privilegiată, potrivit cadrului legislativ în materie, prin aceasta se înțelege o informație de natură precisă care nu a fost făcută publică și care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulți emitenți ori la unul sau mai multe instrumente financiare și care, dacă ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra prețului acelor instrumente financiare sau asupra prețului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură. Pentru persoanele răspunzătoare de executarea ordinelor privind tranzacționarea instrumentelor financiare, „informația privilegiată” înseamnă, totodată, informația de natură precisă, transmisă de un client, în legătură cu ordinele sale care nu au fost încă executate, referitoare în mod direct sau indirect la unul sau mai mulți emitenți ori la unul sau mai multe instrumente financiare, informație care, dacă ar fi făcută publică, ar putea avea efecte semnificative asupra prețului respectivelor instrumente financiare sau asupra prețului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură. Atunci când se referă la instrumente financiare derivate pe mărfuri, „informația privilegiată” înseamnă informația de natură precisă care nu a fost făcută publică și care se referă direct sau indirect la instrumentele financiare derivate și pe care participanții pe piețele pe care se tranzacționează respectivele instrumente financiare derivate se așteaptă să o primească, în conformitate cu practicile de piață acceptate. Practicile de piață acceptate se referă la practicile utilizate în cadrul uneia sau al mai multor piețe și care sunt agreate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în conformitate cu procedurile comunitare [art. 244 alin. (5) din Legea nr. 297/2004].

Cu privire la manipularea pieței, potrivit cadrului legislativ în materie, aceasta înseamnă: (i) tranzacții sau ordine de tranzacționare: care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau prețul instrumentelor financiare; care mențin, prin acțiunea uneia sau a mai multor persoane acționând împreună, prețul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial; (ii) tranzacții sau ordine de tranzacționare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înșelăciune; (iii) diseminarea de informații prin mass-media, inclusiv internet sau prin orice altă modalitate, care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor și știrilor false sau care induc în eroare, în condițiile în care persoana care a diseminat informația știa sau trebuia să știe că informația este falsă sau induce în eroare. Referitor la jurnaliști, în exercitarea profesiunii lor, diseminarea informațiilor va fi luată în considerare ținându-se cont de regulile care reglementează activitatea acestora, excepție făcând persoanele care utilizează aceste informații în scopul obținerii, directe sau indirecte, de avantaje sau profituri [art. 244 alin. (1)-(4) din Legea nr. 297/2004].

În ceea ce privește noțiunea de persoane implicate, în sens general, avută în vedere de Legea nr. 297/2004, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 22 din această lege, aceasta include: (i) persoane care controlează sau sunt controlate de către un emitent sau care se găsesc sub un control comun; (ii) persoane care participă direct sau indirect la încheierea unor acorduri în vederea obținerii sau exercitării în comun a drepturilor de vot, dacă acțiunile, obiect al acordului, pot conferi o poziție de control; (iii) persoane fizice din cadrul societății emitente care au atribuții de conducere sau control; (iv) soții, rudele și afinii până la gradul al doilea ale persoanelor fizice antereferite la pct. (i)-(iii); (v) persoane care pot numi majoritatea membrilor consiliului de administrație în cadrul unui emitent.

În aplicarea Legii nr. 297/2004 au fost emise norme infralegale, sens în care este de menționat Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiții financiare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 și 103 bis din 12 februarie 2007, în vigoare în contextul dat. Art. 2 alin. (2) lit. u) din regulamentul antereferit definește persoana care efectuează operațiuni cu titlu profesional ca fiind o firmă de investiții, inclusiv societățile de servicii de investiții financiare, sau o instituție de credit. Totodată, art. 165 din același regulament prevede că, în aplicarea art. 250 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, orice persoană care efectuează operațiuni cu titlu profesional, definită în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. u) din regulament, care are sediul sau o sucursală în România și care dobândește în vreun fel informații despre tranzacții asupra cărora apreciază că există motive rezonabile de suspiciune privind manipularea de piață sau tranzacționarea pe baza informațiilor privilegiate, trebuie să le aducă de îndată la cunoștința Autorității de Supraveghere Financiară. Potrivit aceluiași articol, în ceea ce privește conținutul, persoanele subiect al obligației de notificare vor transmite către Autoritatea de Supraveghere Financiară următoarele informații: a) descrierea tranzacției, inclusiv tipul ordinului (cum ar fi: ordinlimită, ordin la piață sau alte caracteristici ale ordinului), precum și tipul pieței de tranzacționare (spre exemplu, existența posibilității de tranzacționare în bloc); b) motivele pentru care există suspiciuni că respectiva tranzacție ar constitui un abuz pe piață; c) modalitățile de identificare a persoanelor în contul cărora s-a efectuat respectiva tranzacție, precum și ale altor persoane implicate în aceasta; d) calitatea în care acționează persoana subiect al obligației de notificare (pe cont propriu sau pentru o terță parte); e) orice altă informație considerată semnificativă în analizarea tranzacției suspecte. În cazul în care aceste informații nu sunt disponibile la momentul efectuării notificării, aceasta va cuprinde cel puțin motivele pentru care există suspiciunea că respectivele tranzacții au fost efectuate prin folosirea de informații privilegiate sau constituie un abuz pe piață. Toate celelalte informații trebuie transmise către Autoritatea de Supraveghere Financiară de îndată ce devin disponibile. Transmiterea acestor informații se va realiza prin poștă, e-mail, telefon sau fax. În cazul transmiterii lor prin telefon, Autoritatea de Supraveghere Financiară va notifica ulterior respectivei persoane primirea informației într-una dintre formele scrise antereferite.

Având în vedere întregul cadru legislativ în materia pieței de capital, raportat la considerentele de principiu cu privire deslușirea înțelesului art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că normele criticate individualizează fapta ce constituie contravenție și indică sfera destinatarilor, definind în mod clar persoanele subiect al obligației de notificare. Prin urmare, Curtea reține că acestea se circumscriu criteriilor de calitate a legii, nefiind contrare art. 1 alin. (5) din Constituție.

Pentru identitate de rațiune, considerentele mai sus prezentate sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituție, în componenta privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, prin prisma pretinsei încălcări a normelor privind calitatea legii.

Totodată, în ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Curtea constată că nu poate fi reținută pretinsa contrarietate a prevederilor criticate cu acestea. Potrivit art. 274 din Legea nr. 297/2004, săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 272 se constată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar, potrivit art. 275 alin. (1) din aceeași lege, la individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului. În acest context, persoanele cărora li s-au aplicat sancțiuni contravenționale pot contesta legalitatea actelor Autorității de Supraveghere Financiară. Prin urmare, instanța judecătorească este cea care verifică și stabilește, în final, dacă persoanele sancționate sunt implicate în tranzacțiile la care face referire Legea nr. 297/2004 și în ce măsură acestea intră sub incidența normelor criticate, în funcție de responsabilitățile avute în mod concret în contextul exercitării atribuțiilor configurate de normele legale în materie.

Astfel cum a reținut și instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 442 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 29 octombrie 2019, paragraful 34, verificarea legalității actelor Autorității de Supraveghere Financiară, care sunt acte administrative unilaterale, se face de către o instanță judecătorească, ce se bucură de independență și se caracterizează prin imparțialitate, printr-o procedură care respectă exigențele unui proces echitabil, în condițiile asigurării dreptului la apărare al părților, acestea având posibilitatea de a beneficia de toate garanțiile procesuale pentru a-și valorifica în mod eficient drepturile procedurale (a se vedea și Decizia nr. 213 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 august 2013).

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată

Av. Silvia Bălan, SĂVESCU & ASOCIAȚII

 
Secţiuni: CCR, Fiscalitate, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României, Piața de capital, Protecția consumatorilor, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD