« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Curtea de Apel Constanța. Dificultatea dovedirii dreptului de proprietate în acțiunile vizând uzucapiunea
09.11.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

Curtea de Apel Constanța a hotărât că dovedirea dobândirii de către pârât a dreptului de proprietate prin acte juridice întocmite cu respectarea legii este esenţială pentru stabilirea cadrului procesual într-o cerere vizând prescripţia achizitivă, omiţându-se considerentele de ordin doctrinar privitoare la funcţiile uzucapiunii. În speță, Curtea a constatat că în doctrină, respectiv prof. univ. dr. Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. 2, Humanitas, 2006, p. 356) s-a arătat că ”în această materie, dovada dreptului de proprietate este dificilă, dacă nu imposibilă, întrucât pe de o parte contractele translative de proprietate sunt guvernate de principiul relativităţii efectelor actului juridic, iar pe de altă parte, adagiul nemo plus iuris ad alium trasferre potest quam ipse habet impune exigenţa probării întregului lanţ de transmisiuni succesive de la proprietarul iniţial al imobilului până la proprietarul actual. O asemenea probatio diabolica este nu doar imposibilă, ci şi absurdă, pentru că ea presupune nu numai dovedirea existenţei unui lanţ de transmisiuni succesive a dreptului de proprietate, ci şi a continuităţii şi coerenţei regimului juridic al dreptului de proprietate.

Acelaşi autor a arătat că această probatio diabolica nu este necesară dacă acela care se pretinde proprietar poate să dovedească uzucapiunea, pentru că odată ce a făcut această dovadă, beneficiarul ei este în situaţia de a fi proprietar iniţial, nemaipunându-se deci problema dovedirii transmisiunilor succesive.

Uzucapiunea are deci o funcţie achizitivă, dar în acelaşi timp şi una probatorie, îndeosebi în regiunile în care au operat registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, adevăratul scop al uzucapiunii fiind acela de a dovedi dreptul de proprietate al celui care îl afirmă, prin exercitarea pozitivă a dreptului de opţiune cu privire la prescripţia achizitivă, ca drept potestativ (fără ca prin aceasta să se prezume că proprietarul anterior a renunţat la dreptul de proprietate). S-a mai arătat (op. idem, p. 357) că depăşirea dificultăţilor vizând probarea dreptului de proprietate este posibilă prin invocarea uzucapiunii chiar şi de către aceia care au calitatea de titular al unui drept de proprietate imobiliară, dar care nu pot să dovedească lanţul transmisiunilor succesive, coborând în timp până la primul proprietar al bunului imobil.

Instanţa de recurs constată că această viziune este fondată pe faptul că legislaţia anterioară anului 1947 nu prevedea obligativitatea încheierii unui act autentic pentru translaţia dreptului real asupra unui bun imobil urban, ci doar formalitatea înscrierii lui în registrele de transcripţiuni, ceea ce denotă că în valorificarea funcţiei probatorii a uzucapiunii, judecătorii sunt îndreptăţiţi să se încreadă în datele de evidenţă regăsite în posesia autorităţii locale.” (Decizia nr. 11C din 22 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, disponibilă pe portalul instanței)

 
Secţiuni: Drept civil, JURIDICE.ro, Jurisprudență Curți de Apel, Note de studiu, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD