Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Actualități constituționale (octombrie 2021). Jurisprudență relevantă a Curții Constituționale a României. Evenimente internaționale. Publicații
01.11.2021 | Marieta SAFTA

JURIDICE - In Law We Trust
Marieta Safta

Marieta Safta

Sumar
I. Jurisprudență relevantă a Curții Constituționale a României

MOȚIUNEA DE CENZURĂ

II. Evenimente internaționale
Conferința „Mecanismul Statului de Drept – 2020 al UE. Raportul dintre dreptul UE şi dreptul naţional al Statelor membre, cu referire specială la România”. SUPREMAȚIE VS. SUVERANITATE (14-15 octombrie 2021, Constanța)

III. Publicații
2020 GLOBAL REVIEW OF CONSTITUTIONAL LAW (Editori Richard Albert, David Landau, Pietro Faraguna şi Simon Drugda); Raportul pentru România – autori Prof. univ. Bianca Selejan Guțan și Prof. univ. Elena-Simina Tănăsescu, judecător la Curtea Constituțională a României)

I. JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ A CCR – Regimul moțiunii de cenzură

În perioada de referință au fost publicate în Monitorul Oficial al României decizii ale Curții Constituționale (CCR) pronunțate în exercitarea atribuției de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor [art. 146 lit. d) din Constituție], a conflictelor juridice de natură constituțională [art. 146 lit. e) din Constituție], și de control al hotărârilor Parlamentului [art. 146 lit. l) din Constituție].

Ne vom referi la regimul juridic al moțiunii de cenzură, astfel cum acesta a fost explicit prezentat în Decizia nr. 589 din 28 septembrie 2021 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 15 octombrie 2021.

A. Controlul parlamentar – premisă a raporturilor de separație și echilibru al puterilor în stat.

 a) Instrumente

”(…) Raporturile dintre Parlament și Guvern sunt guvernate de principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție [Decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010], și fac obiectul unui capitol distinct al Constituției (capitolul IV al titlului III), ceea ce indică importanța pe care legiuitorul constituant a acordat-o acestora, iar premisa acestor raporturi este controlul parlamentar asupra activității Guvernului [Decizia nr.240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 85]. Din perspectiva funcției de control exercitate de Parlament asupra executivului, dispozițiile constituționale prevăd ca modalități de acțiune: informarea Parlamentului, procedura întrebărilor și interpelărilor, moțiunea simplă, moțiunea de cenzură, angajarea răspunderii Guvernului sau delegarea legislativă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).

”În situația în care Parlamentul consideră că Guvernul a adoptat o hotărâre inoportună sau nelegală, are la dispoziție instrumente consacrate constituțional, respectiv informarea (art. 111), întrebările, interpelările, moțiunile simple și de cenzură (art. 112 și art. 113), care reprezintă, practic, luări de poziție ale Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului, în exercitarea controlului politic asupra acestuia (Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 54).”

b) Controlul parlamentar cu sancțiune juridică – moțiunea de cenzură.

”În sistemul constituțional al României, ca și în majoritatea celorlalte state, controlul parlamentar, în general, este fără sancțiune juridică. Unica situație în care controlul parlamentar are și o sancțiune juridică este cea în care acest control se exercită prin moțiunea de cenzură, a cărei adoptare are ca finalitate demiterea Guvernului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 148 din 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, sau Decizia nr. 85 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, paragraful 38)”; „moțiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituțională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activității Guvernului” (Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010)

B. Reglementarea generală a moțiunii de cenzură

a) Sediul materiei: art. 113 și art. 114 din Constituție; moțiunea de cenzură ca instituție juridică este una singură, reglementată de art. 113 din Constituție, art. 114 reglementând aspecte particulare ale aceleiași instituții (moțiunea de cenzură provocată)

”Reglementarea generală a moțiunii de cenzură se regăsește în dispozițiile art. 113 din Constituție, iar anumite aspecte particulare ale acestei instituții juridice sunt reglementate prin art. 114 alin. (2) și (3) din Constituție. Aceste din urmă prevederi constituționale califică moțiunea de cenzură depusă în cadrul procedurii angajării răspunderii Guvernului ca fiind una «provocată», fără ca sub aspectul naturii juridice și al finalității urmărite să o deosebească de moțiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituție. Astfel, Curtea reține că prevederile Constituției nu reglementează două categorii de moțiuni de cenzură, ci, din contră, moțiunea de cenzură ca instituție juridică este una singură, reglementată de art. 113 din Constituție; elementele specifice ce vizează moțiunea de cenzură inițiată în ipoteza angajării răspunderii Guvernului nu relevă decât două particularități procedurale (contextul inițierii – după prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege ce face obiectul angajării răspunderii – și posibilitatea constituțională de inițiere – indiferent dacă semnatarii săi au mai inițiat în cadrul aceleiași sesiuni parlamentare o moțiune de cenzură potrivit prevederilor art.113 din Constituție), precum și o particularitate de natură substanțială (în cazul respingerii moțiunii de cenzură, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptat), care nu pot califica moțiunea de cenzură prevăzută de art. 114 din Constituție ca un instrument de control parlamentar distinct de moțiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituție. […] rezultă că, prin votarea unei moțiuni de cenzură, indiferent dacă aceasta a fost depusă în condițiile art. 113 sau art. 114 din Constituție, realizându-se controlul parlamentar, se retrage încrederea acordată Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia”. (Decizia nr. 589/2021, par. 95)

b) Cadrul procedural al moțiunii de cenzură. Distincția între obligațiile constituționale și cele regulamentare

”Din punct de vedere procedural, controlul parlamentar inițiat conform art.113 din Constituție trebuie să parcurgă întreaga procedură reglementată de Constituție, tocmai pentru a se da votul asupra moțiunii de cenzură. În acest fel, locul incertitudinii este luat de stabilizarea și clarificarea relației dintre cele două autorități. Votul dat asupra moțiunii de cenzură finalizează procedura inițiată prin depunerea acesteia: menținerea sau retragerea încrederii Guvernului. Acesta este efectul de drept substanțial. În cadrul acestei proceduri, există obligații constituționale și regulamentare. Obligațiile constituționale sunt cele referitoare la inițierea, depunerea, comunicarea, prezentarea, dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură și sunt reglementate ca atare în art. 113 din Constituție. Obligațiile regulamentare se referă la circuitul intern al moțiunii de cenzură depuse și completează într-un mod coerent etapele constituționale antereferite. Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că „este în afara oricărei îndoieli că normele constituționale formează un sistem unitar care permite ordinii constituționale să se realizeze. (…) normele regulamentare trebuie să asigure procedural posibilitatea ca Parlamentul să se poată pronunța asupra problemelor pentru finalizarea cărora se cere un vot. Totodată, și aceasta ține de raționalizarea și eficiența vieții parlamentare, normele regulamentare nu trebuie să permită o tergiversare, o amânare sine die a deciziei parlamentare. Normele regulamentare sunt constituționale dacă asigură desfășurarea normală, responsabilă și rezonabilă a vieții parlamentare” (Decizia nr. 64 din 6 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 iunie 1994). Ca regulă, obligațiile regulamentare, de natură tehnică, nu pot impieta asupra obligațiilor constituționale, ele doar asigurând punerea lor în aplicare. Prin urmare, este axiomatic că obligațiile constituționale nu pot fi amânate/ înlăturate pentru a se respecta o obligație regulamentară. De aceea, când conduita membrilor Parlamentului nu permite respectarea obligației regulamentare, obligația constituțională nu poate fi amânată până ce va fi îndeplinită cea regulamentară.” (Decizia nr. 589/2021, par. 107-109)

În relația majoritate-minoritate, un conflict de natură exclusiv politică din interiorul Parlamentului nu poate afecta obligațiile juridice rezultate din regulamentele parlamentare. Respectarea legii, așadar și a regulamentelor parlamentare, este obligatorie [cu privire la faptul că art. 1 alin. (5) din Constituție vizează și regulamentele parlamentare, a se vedea Decizia nr.828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 43] și constituie o condiție a statului de drept. Astfel, organele de lucru ale Parlamentului, chiar dacă sunt alcătuite după algoritmul politic, trebuie să evite, prin mijloace parlamentare, crearea unor situații care duc la imposibilitatea aplicării regulamentelor parlamentare și la amânarea, din diverse cauze – mai mult sau mai puțin obiective -, a unor obligații constituționale specifice”. (Decizia nr. 589/2021, par. 113)

c) Semnarea moțiunii de cenzură

”Nici Constituția și nici Regulamentul nu cuprind prevederi exprese cu privire la modul în care semnăturile olografe ale autorilor moțiunii de cenzură trebuie depuse – în original sau copie (telex/ fax/ fotocopiere/ scanare/ fotografiere etc). Ceea ce este determinant este voința deputatului sau senatorului care a semnat moțiunea de cenzură în sensul inițierii acesteia și însușirea/ asumarea semnăturii de către fiecare deputat/ senator inițiator în parte, conform prevederilor regulamentare și a cutumelor parlamentare. Semnătura deputatului/ senatorului exprimă voința neechivocă a acestuia de a iniția o moțiune de cenzură. Indiferent de modalitatea în care a fost transmis conținutul respectivului suport, odată ce transmiterea sa a fost realizată și confirmată, cu consecința atașării semnăturii la lista privind susținerea moțiunii de cenzură, ea beneficiază de o prezumție simplă de veridicitate în sensul că exprimă realitatea cu privire la voința și intenția deputatului/ senatorului de a iniția o moțiune de cenzură. Răsturnarea acestei prezumții se poate realiza exclusiv prin mijloace parlamentare. În acest sens, se observă că, pentru a nu se paraliza însăși procedura reglementată de art. 113 din Constituție, în cadrul procedurilor parlamentare contestarea veridicității semnăturii poate fi făcută numai de respectivul deputat/ senator. (…)  Mai mult, se observă că nici Birourile permanente reunite ale celor două Camere și nici Guvernul nu au competența de a verifica dacă listele de semnături au fost sau nu depuse în original și de a înlătura semnăturile care nu au parvenit pe suportul original. Totodată, realizarea unui asemenea control nu ține nici de competența Curții Constituționale. Toate aceste aspecte de natură tehnico-formală nu au relevanță constituțională, întrucât nu vizează/ influențează exigența constituțională referitoare la numărul minim de deputați/ senatori semnatari ai moțiunii de cenzură, astfel că analiza acestora nu intră în competența Curții Constituționale.” (Decizia nr. 589/2021, par. 98-101)

d) Depunerea moțiunii de cenzură – atât în sesiunile ordinare cât și în afara acestora. ”Controlul parlamentar nu se desfășoară intermitent”.

”Nicio dispoziție constituțională nu interzice depunerea unei moțiuni de cenzură în afara sesiunilor ordinare. Controlul parlamentar nu se desfășoară intermitent numai în cadrul sesiunilor ordinare ale Parlamentului, ci permanent, astfel că limitarea acestui control numai pentru perioadele 1 februarie – 30 iunie și 1 septembrie – 31 decembrie ale unui an calendaristic este lipsită de orice justificare [paragraful 100]. La momentul depunerii moțiunii de cenzură, cele două Camere ale Parlamentului trebuie să fi fost întrunite, să lucreze și să funcționeze concomitent în ședințe separate și sesiuni extraordinare separate, indiferent de ordinea de zi a acestora. Aceste condiții trebuie îndeplinite pentru că numai în acest fel Parlamentul lucrează și este întrunit, potrivit art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (2) din Constituție, exercitându-și atât funcția de legiferare, limitată la ordinea de zi pentru care a fost convocat în sesiune extraordinară, cât și funcția de control parlamentar [paragraful 105]. Pentru prezentarea/ dezbaterea /votarea moțiunii de cenzură, cele două Camere trebuie să lucreze în ședință comună. Dacă primul aspect (depunerea moțiunii de cenzură) ține de voința politică a deputaților/senatorilor, care trebuie să țină seama de o precondiție procedurală pentru depunerea moțiunii de cenzură, cel de-al doilea aspect (prezentarea/ dezbaterea/votarea moțiunii de cenzură) ține de procedura pe care Parlamentul trebuie să o urmeze odată ce moțiunea de cenzură a fost depusă [paragraful 109]. Dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură sunt legate în mod intrinsec de prezentarea acesteia [paragraful 111] și, din punct de vedere procedural, trebuie să se realizeze o diferență netă între depunerea moțiunii de cenzură, pe de o parte, și prezentarea/dezbaterea/votarea acesteia. Odată depusă, în sarcina Parlamentului se nasc o serie de obligații legate, ce nu pot fi fragmentate. Astfel, în cel mult 5 zile de la data depunerii, moțiunea de cenzură trebuie prezentată în ședința comună a celor două Camere [art. 94 alin. (1) teza a doua din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020, denumit în continuare Regulament], iar după 3 zile de la prezentare trebuie dezbătută și votată [art. 113 alin. (3) din Constituție și art. 94 alin. (2) din Regulament]. Totodată, data și locul ședinței comune, împreună cu invitația de participare, se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc [art. 94 alin. (3) din Regulament] – paragraful 112. (Decizia nr. 609 din 14 septembrie 2020)

e) Efectele depunerii moțiunii de cenzură. Moțiunea de cenzură depusă oficial reprezintă un act declanșator al procedurii și nu mai este un act de voință al inițiatorilor ei, ci al Parlamentului. Așadar, nu semnatarii moțiunii de cenzură se angajează într-un raport specific de drept constituțional cu Guvernul, ci Parlamentul în ansamblul său.

”Moțiunea de cenzură reprezintă un mod de control politic al Parlamentului asupra executivului, care, dacă este adoptată de o majoritate parlamentară, are ca efect juridic major demiterea Guvernului, căruia, prin acest demers, i s-a retras încrederea acordată de Parlament prin votul de învestitură. Odată cu depunerea moțiunii de cenzură, cele două instituții implicate (Parlament și Guvern) trebuie să urmeze conduita constituțională și regulamentară corespunzătoare în cadrul raporturilor constituționale dintre Guvern și Parlament. Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului pe calea moțiunii de cenzură odată inițiat are drept scop demiterea acestuia, astfel că din chiar momentul depunerii sale creează o stare de incertitudine și instabilitate în raporturile dintre Parlament și Guvern prin punerea la îndoială a raportului de încredere acordat prin votul de învestitură.

Acordarea și menținerea încrederii acordate prin votul de învestitură reprezintă esența raporturilor constituționale care legitimează funcționarea Guvernului. Ca o consecință a depunerii moțiunii de cenzură, raporturile dintre cele două autorități sunt perturbate în substanța lor. Inițierea unei proceduri de retragere a încrederii acordate Guvernului generează o necesară evaluare politică a activității acestuia, astfel că executivul, în perioada dintre inițierea și votul asupra moțiunii de cenzură, trebuie să își apere poziția/ să demonstreze că încrederea acordată prin votul de învestitură nu a fost deturnată. Astfel, Guvernul își canalizează energia spre a-și apăra poziția în raport cu Parlamentul, ceea ce conduce la dificultăți în promovarea unor măsuri (proiecte de legi) și în desfășurarea activității sale executive. Prin urmare, este esențial ca întreaga procedură inițiată să se desfășoare coerent, cu respectarea prevederilor constituționale și regulamentare, precum și a jurisprudenței Curții Constituționale.

Inițierea moțiunii de cenzură implică existența unei stări de neîncredere între cele două autorități. Această criză de încredere pune în discuție conlucrarea dintre Parlament și Guvern, având în vedere faptul că întreaga acțiune de control parlamentar este îndreptată împotriva Guvernului, în scopul demiterii acestuia. Atitudinea majorității sau minorității parlamentare de blocare sau tergiversare a procedurii nu poate fi acceptată, tocmai pentru că afectează raporturile constituționale dintre Parlament și Guvern și exprimă o conduită lipsită de loialitate constituțională. Odată depusă moțiunea de cenzură, se exercită funcția de control a Parlamentului, acesta, ca autoritate publică, fiind angajat într-o acțiune de verificare a activității Guvernului, care poate avea ca efect juridic demiterea acestuia. Astfel, intenția deputaților/ senatorilor inițiatori de demitere a Guvernului iese din sfera declarativă a discuțiilor, fiind materializată printr-un act care trebuie prezentat, dezbătut și supus votului. Prin urmare, moțiunea de cenzură depusă oficial reprezintă un act declanșator al procedurii și nu mai este un act de voință al inițiatorilor ei, ci al Parlamentului. Așadar, nu semnatarii moțiunii de cenzură se angajează într-un raport specific de drept constituțional cu Guvernul, ci Parlamentul în ansamblul său.” (Decizia nr. 589/2021, par. 103-105)

f) Încunoștintarea Guvernului

”Odată cu depunerea sa, moțiunea de cenzură angajează Parlamentul, iar obligația regulamentară antereferită este o operațiune tehnico-procedurală, de încunoștințare a Birourilor permanente reunite cu privire la depunerea unei moțiuni de cenzură la nivelul Parlamentului. În schimb, obligația constituțională este una de substanță pentru că permite încunoștințarea Guvernului, respectiv a autorității publice care se află sub control parlamentar, despre declanșarea acestui control. Fundamentarea acestei obligații constituționale ține de faptul că Guvernul trebuie să ia act de contestarea încrederii acordate și de punerea în discuție a retragerii acesteia de către Parlament. În aceste condiții, se creează o opoziție în relația constituțională dintre cele două autorități; se ajunge la un conflict de poziții care trebuie rezolvat. În lipsa încunoștințării, procedura reglementată de art. 113 din Constituție nu poate continua, rămânând blocată la etapa depunerii. Or, niciun subiect de drept nu are îndreptățirea de a fragmenta sau bloca după propria apreciere această procedură. Prin urmare, ori de câte ori între etapele de natură constituțională pe care le parcurge moțiunea de cenzură se interpun obligații regulamentare – care, în cazul dat, au un pronunțat caracter de organizare a desfășurării procedurii -, Parlamentul nu poate condiționa parcurgerea etapelor de ordin constituțional de îndeplinirea unei obligații regulamentare, care, prin ipoteză, nu a putut fi îndeplinită din cauza unor disfuncții proprii. Etapele regulamentare doar complinesc liniile directoare ale procedurii reglementate de art. 113 din Constituție și asigură, în acest fel, buna organizare a procedurii parlamentare. (Decizia nr. 589/2021, par. 112)

g) Prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură. Termene constituționale

”Prevederile Constituției impun obligația prezentării și a dezbaterii (urmată de vot), iar între acestea trebuie să existe un interval de cel puțin 3 zile. Un termen constituțional imperativ nu poate fi încălcat pe motiv că dezbaterea moțiunii de cenzură ar urma să aibă loc în afara sesiunii în care a fost depusă sau prezentată. Totodată, natura moțiunii de cenzură, de instrument al controlului parlamentar, impune o anumită celeritate a procedurii, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie dezbătută după cel puțin 3 zile de la prezentare, dar într-un interval de timp adecvat. Cu privire la procedura dezbaterii moțiunii de cenzură, Constituția cuprinde o interdicție, și anume ca dezbaterea să nu se facă în intervalul de 3 zile consecutiv prezentării acesteia, ci la o dată ulterioară. Prin urmare, nici Constituția și nici Regulamentul nu cuprind un termen în interiorul căruia trebuia dezbătută și votată moțiunea de cenzură, (…)  o obligație extra legem în spiritul cooperării loiale dintre autorități trebuie realizată într-un ritm adecvat menit să evite incertitudinea juridică prin raportare la finalitatea sa [paragraful 115]. Parlamentul este obligat să dezbată și să voteze într-un timp scurt moțiunea de cenzură, chiar în cursul sesiunii ordinare deja începute, pentru că, odată depusă, moțiunea de cenzură trebuie prezentată, dezbătută și votată [paragraful 116]. (Decizia nr. 609 din 14 septembrie 2020)

h) Împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției. Tergiversarea procedurii moțiunii de cenzură reprezintă o rupere a relației de echilibru care trebuie să existe între puterile statului.

„Împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției (…) (Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010)

”Acțiunea Parlamentului de a tergiversa întreaga procedură a moțiunii de cenzură, cu consecința punerii Guvernului în situația de a nu-și mai putea realiza în condiții optime rolul său constituțional și a prelungirii stării de incertitudine politică și juridică, reprezintă o rupere a relației de echilibru care trebuie să existe între puterile statului. Principiul echilibrului puterilor în stat se manifestă și în privința funcției de control parlamentar asupra executivului, iar poziția Parlamentului, în cursul derulării procedurii, nu plasează Guvernul în subordinea sa. Din contră, pentru eficienta derulare a oricărei proceduri constituționale, există garanții atât de natură constituțională, cât și regulamentară, care asigură un necesar echilibru între autoritățile implicate. Prin încălcarea garanțiilor procedurale care asigură desfășurarea procedurii moțiunii de cenzură, Parlamentul indică o tendință de dominare a puterii executive și de subordonare a acesteia, inducând elemente aleatorii în procedura derulată contrare dispozițiilor constituționale și regulamentare existente. Procedând într-un asemenea mod în cadrul funcției sale de control, Parlamentul dispune de mijloacele constituționale de control aflate la dispoziția sa după propria sa apreciere, fără respectarea poziției constituționale a Guvernului. Rezultă că Parlamentul a dezechilibrat balanța puterii între cele două autorități și, astfel, a încălcat principiul echilibrului puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că, prin nerespectarea dispozițiilor regulamentare privitoare la prezentarea moțiunii de cenzură Birourilor permanente reunite, a fost încălcat art. 1 alin. (5) din Constituție coroborat cu art. 94 alin. (1) teza întâi din Regulament, prin necomunicarea moțiunii de cenzură Guvernului la data depunerii sale, au fost încălcate art. 1 alin. (5) și art. 113 alin. (2) din Constituție, iar prin neprezentarea moțiunii de cenzură în termen de 5 zile de la data depunerii sale, art. 1 alin. (5) din Constituție coroborat cu art. 94 alin. (1) teza a doua din Regulament. Astfel cum s-a arătat, odată cu depunerea moțiunii de cenzură, se exercită funcția de control a Parlamentului asupra Guvernului și se declanșează procedura de control parlamentar. Nesoluționarea procedurii de control parlamentar inițiată pe calea moțiunii de cenzură potrivit prevederilor constituționale și regulamentare duce la fragilizarea raportului firesc de drept constituțional dintre Parlament și Guvern, creând o situație de neîncredere reciprocă între aceste autorități publice. Chiar dacă organele de conducere ale celor două Camere au determinat starea generală de nesiguranță și instabilitate, prin acțiunile lor au angajat Parlamentul, ceea ce înseamnă că prezentul conflict vizează Guvernul și Parlamentul. Prin urmare, obligația derulării procedurii moțiunii de cenzură în conformitate cu Constituția și Regulamentul aparține Parlamentului în ansamblul său.” (Decizia nr. 589/2021, par. 95)

II. EVENIMENTE NAȚIONALE – Conferința „Mecanismul Statului de Drept – 2020 al UE Raportul dintre dreptul UE și dreptul național al Statelor membre, cu referire specială la România”. SUPREMAȚIE VS. SUVERANITATE (14-15 octombrie 2021, Constanța)

Dintre evenimentele perioadei semnificative pentru evoluțiile dreptului constituțional, semnalăm de această dată un eveniment național, și anume Conferința „Mecanismul Statului de Drept – 2020 al UE Raportul dintre dreptul UE şi dreptul național al Statelor membre, cu referire specială la România”. SUPREMAȚIE VS. SUVERANITATE, organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Drept și Științe Administrative, în parteneriat cu Academia de Științe Juridice din România – ASJR, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române – ICJ și Universul Juridic, în colaborare cu UNBR, UNNPR, UNEJ, UJR, UNPIR.

Actualitatea tematicii abordate și prezentările  în cadrul Conferinței o recomandă ca un eveniment științific de referință în domeniul dreptului constituțional european. Așa cum am arătat și în cadrul Conferinței, în lucrarea Raporturile dintre Curtea de Justiție a Uniunii Europene si curțile constituționale. Evoluții jurisprudențiale, cu specială referire la jurisprudența Curții Constituționale a României, recentele mișcări ”tectonice” la nivelul Uniunii Europene impun o analiză mai amplă  a ansamblului și cronologiei evenimentelor în raporturile  menționate, pentru a stabili dacă jurisprudența recentă este ceva nou, izolat, un simptom sau un efect al unor probleme existente.

Dincolo de diversele observații și poziționări critice în privința fie a abordărilor la nivelul Uniunii Europene, fie la nivelul statelor membre, credem că evenimentele recente, care au polarizat atenția publică la nivel european, ilustrează o dezvoltare a dimensiunii europene a Dreptului constituțional, sens în care de altfel s-a conturat și disciplina drept constituțional al Uniunii Europene. De asemenea, ilustrează evoluția către un control de constituționalitate hibrid, prin combinarea controlului de constituționalitate de tip kelsenian, european, cu un control difuz pe care îl exercită instanțele judecătorești, atunci când dau prioritate dreptului UE potrivit regulilor stabilite de art. 148 din Constituție. Acest din urmă mecanism este similar modelului american de control de constituţionalitate, adaptat însă unei situaţii diferite, cea a contrarietăţii dintre legile interne (altele decât Constituţia conform interpretării Curţii Constituţionale a României[1]) și tratatele şi reglementările obligatorii ale UE. Desigur că vorbim – în privința instanțelor judecătorești, a Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, de sisteme de referință diferite și de competențe diferite încât, aparent, nu ar exista motive de coliziune. Realitatea ne demonstrează însă că acest raport triunghiular nu este unul de dulce armonie, ci este marcat de turbulențe, mai ales când fiecare dintre instanțele menţionate încearcă să își definească propria competență în raport cu celelalte, cu accente mai mult sau mai puțin autoritare, și când în balanță este pus conceptul de suveranitate în contexte politice care influențează cu diverse grade de intensitate peisajul constituțional. Pentru găsirea unui echilibru care să permită UE să își afle propriul spațiu constituțional, echilibru de esența autonomiei dreptului UE, trebuie să se implice deopotrivă instanțele constituționale (în sensul larg mai sus menționat), cât și factorii politici decizionali,  pentru a nu persista în tensiunea sugestiv exprimată în unele dezbateri internaționale, a unei Uniuni Europene ”între destin comun și criză permanentă”.

Semnalăm în context, referitor la tematica abordată în cadrul Conferinţei, un articol publicat anul trecut de profesorul Vlad PERJU în German Law Journal, intitulat Against Bidimensional Supremacy in EU Constitutionalism  (Perju, V. (2020). Against Bidimensional Supremacy in EU Constitutionalism. German Law Journal, 21(5), 1006-1022. doi:10.1017/glj.2020.59)

III. PUBLICAȚII –  2020 GLOBAL REVIEW OF CONSTITUTIONAL LAW (Coeditori Richard Albert, David Landau, Pietro Faraguna şi Simon Drugda)

Potrivit prezentării realizată de editori, în această a cincea ediție a Global Review sunt cuprinse rapoarte privind evoluțiile dreptului constituțional în statele lumii în anul 2020. Este o ediție aniversară al cărei scop, de altfel similar edițiilor anterioare, este de a oferi cititorilor cunoștințe sistemice despre dreptul constituțional specific fiecărei jurisdicții, care anterior a fost limitată în principal la rețele locale, mai degrabă decât un public mai larg. Evaluarea globală urmărește să crească baza cunoașterii pentru  specialiști și practicieni ai dreptului, punându-le la dispoziție evoluțiile de drept public din întreaga lume într-un format accesibil. Ambiția coordonatorilor proiectului este de a face lumea mai mică, mai familiară și mai accesibilă.

Introducerea este realizată de Vlad PERJU, director Clough Center for the Study of Constitutional Democracy și profesor la Boston College Law School.

Raportul pentru România este realizat de Profesor universitar Bianca Selejan Guțan și Profesor universitar Elena-Simina Tănăsescu, judecător la Curtea Constituțională a României.

Lucrarea poate fi accesată  pe platforma SSRN (Albert, Richard and Landau, David and Faraguna, Pietro and Drugda, Šimon, I·CONnect-Clough Center 2020 Global Review of Constitutional Law (October 14, 2021). The I·CONnect-Clough Center 2020 Global Review of Constitutional Law. ISBN: 978-0-692-15916-3. Published by the Clough Center for the Study of Constitutional Democracy., Available at SSRN: https://ssrn.com/abstract=3942876)


[1] A se vedea Decizia 148/2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003


Conf. univ. dr. Marieta Safta

Secţiuni: Articole, CCR, Drept constitutional, Jurisprudență, Selected, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO