Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Despre rasă… și alte povești ale non-americanilor de culoare. Americanah de Chimamanda Ngozi Adichie
02.11.2021 | Patricia STEMATE

JURIDICE - In Law We Trust
Patricia Stemate

Patricia Stemate

Consecvența reprezintă un atribut care, în ultima vreme, lipsește tot mai mult cadrului social în care ne aflăm, așa că, pentru această zi de marți, mi-am dorit să îmbrățișez emblema consecvenței și să vorbesc despre subiectul segregației rasiale, după cum am făcut-o și în ultimul meu articol[1]. Diferența semnificativă dintre cele două scrieri va consta, însă, în perspectiva din care vom discuta problematica aceasta. Dacă în prima, analiza s-a realizat într-o modalitate descriptivă, ușor rigidă, chiar tehnică, în cea de-a doua ne propunem să avem o abordare mai personală, care pornește de la o beletristică expusă și întruchipată prin ochii personajului central al cărții[2], Ifemelu.

Povestea lui Ifemelu, o tânără scriitoare nigeriană, este delicat relatată de către scriitoarea Chimamanda Ngozi Adichie, într-un decor brutal al Nigeriei anilor 1990, care se târa haotic între democrație și militărie.

Pentru Chimamanda Ngozi Adichie, decorul ales nu e întâmplător, iar tema nu îi este străină; din contră, îi sunt intim cuprinse în propria ființă – fiind ea însăși o tânără scriitoare nigeriană. Contemporana a fost numită „cea mai proeminentă dintre scriitorii anglofoni ce reușesc să atragă o nouă generație de cititori către literatura africană”[3] și continuă să provoace deopotrivă mirare și admirație în rândul cititorilor săi prin îndrăznirea sa de a aborda subiecte încă neabordabile în spațiul nigerian, precum: drepturile femeilor, rasism sau libertate religioasă.

În Americanah, premiată în anul 2013 în cadrul U.S. National Book Critics Circle Award la secțiunea „ficțiune”, Adichie relatează pentru cititori povestea lui Ifemelu și Obinze, doi tineri a căror dragoste rătăcită se regăsește la 15 ani distanță de când s-a destrămat. Însă, ce poate părea întru totul aparte pentru cititorul superficial al cărții este faptul că romanul lui Adichie nu se va regăsi la secțiunea „Romantic” dintr-o librărie, și asta pentru că tema dragostei este plasată de către autoare pe un plan secundar al cărții, situând pe un plan principal teme de natură morală, socială și politică.

Narațiunea este relatată într-un context al Nigeriei anilor 1990, în care valuri de nigerieni își plănuiau emigrarea, instigați de lipsa de perspective conturate în propria patrie ca urmare a instaurării dictaturii militare. Printre aceștia, și tânăra Ifemelu. Cu ajutorul unei vize de studiu, Ifemelu își părăsește țara natală, familia și sufletul pereche în căutarea visului american – a posibilităților infinite pe care S.U.A. părea să le ofere oricărui om care visa și, după caz, obținea viza. Ce a urmat pentru Ifemelu a fost un proces încet, dar sigur, de americanizare, proces urmărit pe întreg parcursul cărții și care oferă și titlul sugestiv al acesteia – „Americanah” – cuvânt originar din Nigeria care se referă la oamenii care pretind că sunt ori sunt americanizați.

Odată cu venirea în S.U.A., Ifemelu descoperă ce înseamnă să fii o „persoană de culoare” și că ea însăși este una. Niciodată până atunci acest aspect nu a interesat-o și, mai mult decât atât, nu a dezavantajat-o. Puternica introspecție și conștientizare de sine, amplificată de faptul că Ifemelu pășește singură pe teritoriul american, o determină pe aceasta să observe diferențele dintre non-americanii de culoare și americani. Pe lângă a observa, Ifemelu începe să fie observată, datorită faptului că își creează un blog intitulat „Various Observations About American Blacks (Those Formerly Known as Negroes) by a Non-American Black”, în care își înșiruie toate gândurile, trăirile și emoțiile generate de experiența sa americană.

Cu prilejul și profitând de existența blogului în dinamica romanului, Adichie reușește să abordeze și să prezinte cititorilor săi viziunea sa despre diferențele de rasă pe care atât Ifemelu, cât și ea însăși – creatoarea lui Ifemelu – le-a simțit pe teritoriul american. Astfel, Ifemelu se folosește de blogul anonim pentru a da sfaturi americanilor albi despre cum să se comporte cu un american de culoare pentru a nu-l stânjeni („Dacă un american de culoare îți povestește despre o experiență a lui ca negru, te rog nu te grăbi să dai exemple din  propria viață. Ai suferit. Toată lumea a suferit, dar nu ai suferit din cauză că ești un american de culoare.”[4]) și, de asemenea, dă sfaturi americanilor de culoare despre cum să se comporte cu un american alb pentru a se integra cât mai ușor în comunitate („Dragi non-americani de culoare, atunci când alegeți să veniți în America, deveniți negri. Încetați cu protestele. Încetați să spuneți că sunteți jamaicani sau ghanezi. Americii nu-i pasă.”[5]).

Datorită alternării planurilor temporale (prezentul relatării – anul 2009, cu amintirile lui Ifemelu – 1990 și fragmente din amintirile lui Obinze – 2002), pe parcursul cărții se poate observa în mod vizibil adaptarea, evoluția și, în definitiv, americanizarea personajului Ifemelu, Adichie creând un „American-Bildungsroman.”[6]

În timp, barierele culturale și etnice ale nigerienei Ifemelu se estompează și se transformă, iar Ifemelu devine o adevărată „Americanah”. Cu toate acestea, după 15 ani de când Ifemelu a pășit pentru prima dată pe teritoriul american, aceasta decide să își lase noua viață în spate și să se reîntoarcă în Nigeria. Deznodământul poveștii amoroase dintre Ifemelu și Obinze, precum și al reîntoarcerii lui Ifemelu în Nigeria vor putea fi aflate de către cititor prin lecturarea cărții, însă voi încheia prezenta expunere cu una dintre ultimele replici din carte ale protagonistei: „Rasa nu prea funcționează aici. Simt că am coborât din avion în Lagos și am încetat să mai fiu de culoare.”[7]

TOP 3 CITATE

Există o ierarhie rasială în America. Albii sunt mereu în vârf, mai exact albii anglo-saxoni protestanți (…) și negrii sunt mereu la bază, iar ceea ce se află la mijloc ține de timp și de loc.[8]

„- Oricum, de ce trebuie să vorbim mereu despre rasă?

– Exact acest lucru înseamnă privilegiul albilor, să poți spune asta. Rasa nu există cu adevărat pentru tine pentru că n-a fost niciodată o barieră. Oamenii de culoare din America nu au această opțiune.”[9]

I-ai spus ce nu era, dar nu i-ai spus ce era.”[10]

CE MI-A PLĂCUT

Cartea lui Adichie este un manifest. Sau cel puțin în această cheie am citit-o, interpretat-o și internalizat-o eu. Nu este tipul de beletristică la care te aștepți atunci când începi să o lecturezi, pentru că acțiunea centrală a cărții (povestea de dragoste dintre Ifemelu și Obinze) este, în fapt, plasată pe un plan secund. Aceasta este folosită de către autoare, într-un mod elegant și subtil, ca un mijloc prin care scopul – problematica rasei – să poată fi expus și dezbătut cu ușurință în carte.

De asemenea, artificiul artistic pe care Adichie l-a creat prin recurgerea la blogul despre rasă m-a impresionat și m-a tulburat deopotrivă. Este evident faptul că porțiuni din dialogul lui Ifemelu au fost, în realitate, dialoguri ale autoarei, iar sentimentele atât de vii conturate din planul narativ al cărții evidențiază existența lor într-un anumit plan al realității autoarei.

Lecturarea cărții se poate rezuma drept o discuție cu o prietenă nigeriană, deoarece intimitatea cu care Adichie se adresează cititorilor ei despre problemele cu care se confruntă pe teritoriul american facilitează înțelegerea lor și creează un mediu empatic, în care cel mai înverșunat rasist ar șovăi în ale sale afirmații.

CE NU MI-A PLĂCUT

Reversul medaliei purtate de către Adichie atunci când exprimă prin vocea lui Ifemelu întâmplările și gândurile asupra problematicii rasei este acela că tinde, în anumite părți ale cărții, să uite despre carte însăși, despre firul narativ pe care îl prezintă și chiar despre personajele pe care le întruchipează. Pagini întregi cu articole din blogul lui Ifemelu sau cu monologuri ale acesteia asupra problematicii în discuție face ca opera lecturată să prindă forma unui studiu despre rasă, mai degrabă decât pe cea a unui roman.

Nu este un aspect care incomodează lectura, ci doar care o încetinește, astfel că cititorul va trebui să se aștepte ca pe parcursul romanului să întâlnească și pagini de blog, de cercetări științifice, de statistici sau de studii – bineînțeles, despre problema rasei – până să ajungă să citească despre povestea lui Ifemelu și Obinze. Pentru că, concluzionăm prin cuvintele lui Alexandre Dumas: „întreaga înțelepciune umană se rezumă la două cuvinte: așteptare și speranță”.


[1] Pentru detalii: https://www.juridice.ro/725574/culoarea-dreptului-the-color-of-law-a-forgotten-history-of-how-our-government-segregated-america-de-richard-rothstein.html.
[2] Chimamanda Ngozi Adichie, Americanah, Alfred A. Knopf, 2013, disponibilă aici.
[3] The Times Literary Supplement, 2011, p. 20.
[4] Chimamanda Ngozi Adichie, Americanah, Editura Black Button Books, 2013, p. 392.
[5] Op. cit., p. 271.
[6] Un bildungsroman este o scriere în proză, care prezintă procesul de formare a personalității eroului principal sub influența experienței directe. Cuvântul fost preluat din germană, în care Bildungsroman înseamnă, literal, „roman de formare”. Tema maturizării, a formării unei personalități este o temă comună în literatura universală. Bildungsromanul este axat exclusiv pe acumulări de experiențe de către un personaj care, inițial, se prezintă ca o foaie imaculată pe care viața urmează să își pună amprentele decisiv.
[7] Op. cit., p. 560
[8] Op. cit.,, p. 228.
[9] Op. cit., p. 415.
[10] Op. cit., p. 452.


Av. Patricia Stemate, bnt Gilescu Văleanu & Partenerii

Secţiuni: Opinii, Povestim cărți, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO