Instrucţiuni privind organizarea muncii persoanelor private de libertate | Proiect. UPDATE: Publicare în Monitorul Oficial
11.01.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 30 din 11 ianuarie 2022 a fost publicată Decizia nr. 1106/2021 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate, aprobate prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 500.165/2017.
Astfel, prin prezenta decizie, sunt remediate aspectele problematice legate de organizarea muncii persoanelor private de libertate, după cum urmează:
– interzicerea folosirii și accesului persoanelor private de libertate la gestionarea, distribuirea și manipularea deșeurilor medicale, a medicamentelor și substanțelor specifice desfășurării activităților medicale;
– interzicerea folosirii și accesului persoanelor private de libertate la întocmirea, completarea documentelor de evidență primară, în locurile unde se desfășoară activitățile prevăzute în Anexa nr. 6 din Decizia directorului general al ANP nr. 500165/2017;
– revizuirea activităților prevăzute în lista baremelor privind folosirea efectivelor de persoane private de libertate la activităţile gospodăreşti necesare penitenciarului;
– stabilirea în sfera atribuţiilor coordonatorului sectorului în cadrul căruia se desfășoară activitatea a responsabilității întocmirii programului de lucru pentru activităţile desfăşurate cu persoanele private de libertate.
Intrare în vigoare: 11 ianuarie 2022
***
Joi, 4 noiembrie 2021, Administrația Națională a Penitenciarelor a lansat în dezbatere publică proiectul pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate aprobate prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017.
:: Proiectul
:: Referat de aprobare