Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Despre ziua în care Dreptul a ieșit din Lume
12.11.2021 | Mădălin-Irinel NICULEASA

Secţiuni: Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Mădălin-Irinel Niculeasa

Mădălin-Irinel Niculeasa

De 2000 ani „Omul laic” se luptă cu „Omul religios”pentru întâietate.

Filosofia și Biserica s-au alăturat și ele acestei aparente competiții/dispute. Unii spun că cele două sunt incompatibile (în special zilele acestea), alții spun că sunt diferite (în special Biserica în lupta ei de a scăpa de înțelepciunea grecească), în timp ce alții recunosc doar una dintre ele și niciodată pe ambele în același timp (pozitivismul științific și mistica religioasă).

Tolstoi este mare și pentru că a reușit să fie ceea ce critica literară l-a numit Gânditor Spiritual/Raționalist Spiritual, acomodând astfel în mod genial omul teoretic/laic cu omul religios.

Prin anii 1950-1970, Kuhn, Popper/Lakatos (Lakatos i-a urmat lui Popper la London School of Economics) și Feyerabend au dezvoltat ceea ce se numește filosofia știintei. Primii ridică în slăvi rațiunea științei spunând că rezultatele sunt determinate de organizare și rațiune, în timp ce Feyerabend (numit de Lakatos anarhistul) vorbește despre întâmplarea/partea nerostită normativist ce există în lumea științei.

Primii se minunează/sunt surprinși de momentele de haos, dezorganizare ce exista în lumea (lor) organizată și rațională, în timp ce ultimul este contrariat de momentele de organizare, pline de raționalitate ce există în lumea (lui) dominată de haos. Evident că vorbim despre lumea lor ideatica, cum vedeau ei lumea la nivel conceptual.

Dreptul este apanajul „Omului laic”, în timp ce Dreptatea și Justiția sunt generate de combinația dintre „omul laic” și „omul religios”, în condițiile în care Justiția/Dreptatea conțin ceva în plus față de Drept (sistemul normativ), ceva ce nu rezultă din însumarea unor dispoziții legale ci își are obârșiile în „mirosul”, „fumul” pe care-l degajă sistemul normativ în contact nemijlocit cu Realitatea pentru „nasul” interpretului.

Astăzi mai mult ca oricând discuția nu este despre cine are dreptate (omul laic sau omul religios) ci despre cum putem compatibiliza cele doua porniri (ce și-au căpătat loc genetic, cel mai probabil). Binele și Răul în vremurile în care trăim au rădăcini/criterii de raportare atât în Religie dar și în partea teoretică a ideilor.

Știința, inclusiv știința juridică are vocația de a instaura monopolul adevărului, vocația de a privi lumea din interior spre exterior, adică de a folosi instrumentele specifice științei în a înțelege lumea, plecând astfel de la puțin (de la cât se știe) spre mult (spre cât nu se știe). În felul acesta Omul laic capătă întâietate, lumea devine predictibilă și fără rest.

Această încapsulare a adevărului funcționează cu bună măsură inclusiv în materia Dreptului, a legilor și a actelor normative ce reflectă standarde și criterii de apreciere a standardelor menite să ajute la înțelegerea și acomodarea lumii înconjurătoare. Luând legea și interpretarea acesteia drept singurul criteriu de determinare a Dreptății și Justiției, a metafizicului inerent activității juridice, Știința Juridică s-a izolat de lume, a ieșit din lume, în condițiile în care aceasta din urmă (lumea și dreptatea sa) cuprinde și altceva decât standarde obiectivate prin acceptarea sau prin mutarea acestora la nivel normativ.

Codul Civil de la 1864 (copiat după Codul francez al lui Napoleon) reflectă pe deplin această abordare științifică ce are în vedere privitul lumii dinspre interior spre exterior, în sensul că a rostit totul, a pus totul în scris, nelăsând aproape nimic nerostit sau dacă există ceva nerostit acel ceva este indiferent Dreptului; Ideea de Dreptate și Justiție este implicită în Codul civil, nu este rostită în niciun fel, nu este pipăită măcar, considerându-se că tot ceea ce este scris în lege și norme cuprinde Dreptatea și Justiția iar orice altceva nu există.

Egalitatea perfectă pusă între normele juridice (normatism obiectivat și altfel decât statal; N.B. din punctul meu de vedere pozitivismul are în vedere nu doar regulile ce au garanția forței publice) și ideea de Dreptate și Justiție are cauze mai profunde ce ajung până la Imperiul Roman și Dreptul roman, pentru că atunci a fost scos Dreptul din lume (și nu cum în mod paradoxal se consideră – că atunci a fost oferit Dreptul lumii) în condițiile în care în fuga lor nebună de a scăpa de Civilizația Greacă (de înțelepciunea greacă – filosofia), a cărei principală trăsătură era/este aceea că partea nerostită, ce rămâne să fie descoperită este mult mai prezentă decât partea exprimată, ce poate fi descoperită ex propriis sensibus direct și imediat, Dreptul roman a rostit totul, inclusiv ideea de Dreptate și Justiție (după cum consideră ei).

Vocația profesiilor juridice nu privește știința de a cunoaște și aplica legea, privită drept sistem obiectiv exprimat de norme și reguli, ci are în vedere exact fumul și mirosul despre care vorbeam mai sus, adică dobândirea instinctului de a vedea Dreptatea și Justiția dincolo de norme și reguli, de a căuta în acestea (în norme) Dreptatea și Justiție, de a umple golul pe care toate regulile exprimate îl cuprind, golul dat de puținătatea rostirii – de eos quod plerumque fit spuneau romanii, în sensul că Dreptul cuprinde (doar) situațiile cele mai des întâlnite în practică, nici măcar toate situațiile și poate (în unele cazuri în mod cert) nici ideea de Dreptate și Justiție.

Și mai în spate, Biblia contribuie într-un fel la această gândire fără rest a Dreptului (a oricărei norme, de altfel), în condițiile în care vrea să spună totul prin cuvintele și imaginile folosite (este o exprimare normativă, de asemenea), în timp ce filosofia este judecată după ceea ce lasă nerostit și nu neapărat după ceea ce rostește (este o exprimare mai democratică). Asa sunt și scriitorii, unii spun totul prin cuvinte, imagini, exprimări (Garcia Marquez, Cărtărescu) nelăsând nimic neexprimat în timp ce alții (Shakespeare) fac o operă din ceea ce rămâne nerostit (tăcerea lui Isus în dialogul lui Dostoievski dintre Marele Inchizitor și Isus coborât la Sevilia în vremea Inchiziției).

Mintea noastră funcționează pe categorisiri, pe modele și astfel ajungem să multiplicăm această împărțire (cuvintele care spun tot vs. Cuvintele care au rest de exprimare ideatică) în tot ceea ce facem, uitând însă că partea nerostită, partea nevăzută în semne și exprimări a făcut lumea.

În ziua în care Dreptul și-a propus să fie o rostire fără rest și o gândire de asemenea fără rest, atunci a ieșit din lume, în condițiile în care partea nerostită este infinit mai valoroasă decât partea rostită.

Avocat Mădălin-Irinel Niculeasa, NICULEASA LAW FIRM

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti