« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Cyberlaw
CărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Legal Accelerators 2021: Peste 50 de experți de top din toată lumea vin cu soluții pentru adaptarea profesiilor juridice la era digitală
15.11.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

Peste 500 de specialiști în drept, IT-iști și antreprenori sunt așteptați în 24-26 noiembrie 2021 să participe la Legal Accelerators, conferința și expoziția despre inovare și digitalizare în domeniul juridic. Evenimentul va avea loc online și va reuni peste 50 de pionieri și experți de top din domeniile juridic, IT și antreprenoriat cu cei peste 500 de participanți.

Av. Mihai Cărăbaș, fondatorul proiectului Legal Accelerators: „Domeniul juridic are, credem noi, un potențial extraordinar de creștere și dezvoltare cu ajutorul tehnologiei, dacă știm ce să facem și cum să o folosim. Legal Accelerators aduce în fața noastră specialiști în drept, IT și antreprenoriat, pionieri și experți de la care cu siguranță ne putem inspira astfel încât să muncim mai eficient și mai bine, cu ajutorul tehnologiei.”

Speakerii vor ține prelegeri și vor organiza seminarii, sesiuni de discuții și studii de caz pe cele mai fierbinți teme ale breslei printre care: tehnologia în domeniul juridic, inovații în domeniul legal, viitorul profesiilor juridice, securitatea informatică și protecția datelor, marketing juridic, digitalizarea sectorului public.

În plus, una dintre zile e dedicată antreprenoriatului și vor avea loc conferințe, ateliere, seminarii și expoziții pe această temă.

Peste 20 de ore de soluții și idei de la experți și inovatori de top

În cele 3 zile de conferință, vor fi peste 20 de ore de discuții, ateliere și seminarii cu pionieri ai digitalizării în domeniul juridic și specialiști renumiți din IT și antreprenoriat din Statele Unite ale Americii, Germania, Estonia, Finlanda, Portugalia, Spania, Marea Britanie, Rusia, Italia și România.

Av. Oana Lungu, cofondator Legal Accelerators: „Legal Accelerators va reflecta, prin temele ce vor fi discutate, provocările curente din domeniul legal tech, perspectivele strategice și tendințele previzionate de specialiștii din domeniu. Conferința este o oportunitate reală atât pentru promovarea de soluții pe o gamă relevantă de subiecte, cât și pentru a contura colaborarea între partea de legal și cea de tech.”

Printre experții care vor vorbi la conferință se numără:

Karim Mustaghni, fondator CultureDesign, o companie care ajută firmele să-și definească propria cultură organizațională bazată pe încredere;

Martin Ebers, președintele Societății de Robotică și Drept AI, cadru didactic asociat la Universitatea din Tartu, Estonia și cercetător la Universitatea Humboldt, Berlin;

Olga V. Mack, CEO la Parley Pro, o companie care a făcut pionierat în domeniul gestionării contractelor prin negociere digitală. Olga îmbrățișează inovația juridică și și-a dedicat cariera îmbunătățirii și modelării viitorului dreptului. Ea este convinsă că profesia de avocat va deveni mai puternică, mai rezistentă și mai incluzivă prin îmbrățișarea tehnologiei;

Holger Zsheyge a lucrat în anii ’90 ca director executiv în publicațiile juridice și fiscale în Rusia. În 2015, a început să-și ramifice expertiza în tehnologie juridică, iar acum e un reputat expert și mentor;

Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România. În țara noastră, aproximativ 21.000 avocați sunt înregistrați în barourile UNBR;

Marisa Monteiro Borsboom, consultant legal tech, avocat și mediator în domeniul juridic;

Peter Wright, expert în securitate informatică, protecția datelor personale și reglementări juridice pe rețele sociale;

Akber Datoo, fondatorul unei companii premiate la nivel mondial pentru consultanță cu privire la utilizarea tehnologiei și a datelor pentru a debloca valoarea afacerii prin schimbare legală;

Lor li se adaugă zeci de alți experți care vor împărtăși informații și soluții valoroase pe care le aplică ei cu succes. În plus, vor fi realizate studii de caz și ateliere prin care participanții să-și poată însuși cât mai multe idei și moduri de lucru care să-i ajute pe viitor în munca lor sau în dezvoltarea lor profesională.

Viitorul educației juridice, în era digitală: schimbări, oportunități, adaptări

În cadrul unui panel dedicat educației juridice, Legal Accelerators va reuni decani și prodecani de la principalele facultăți de drept din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu.

Reprezentanții unităților de învățământ superior vor discuta despre viitorul educației juridice și despre cum vor trebui să se adapteze facultățile de profil și profesiile juridice ale viitorului la era digitală.

Legal Accelerators 2021 are loc online în 24-26 noiembrie și se adresează profesioniștilor din domeniul dreptului (avocați, notari, magistrați, juriști, executori judecătorești), mediului universitar (studenți, cadre didactice), specialiștilor IT care pot oferi soluții legal tech și antreprenorilor.

Toți studenții beneficiază de 50% reducere la biletul de acces, iar avocații români și membrii altor parteneri ai Legal Accelerators au parte de 30% discount.

Detalii despre conferință, speakeri, teme de discuții și bilete sunt disponibile pe www.legalaccelerators.com.

 
Secţiuni: Cyberlaw, Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD