Rectificare ref. procedura europeană de somație de plată
16.11.2021 | JURIDICE.ro

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L405 din data de 16 noiembrie 2021 a fost publicată o Rectificare la Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată.
Astfel:
– la pagina 111, articolul 7 alineatul (2) litera (a) se citește: „(a) numele și adresele părților și, după caz, ale reprezentanților acestora, precum și ale instanței sesizate;”
– la pagina 113, articolul 14 alineatul (1) litera (a) se citește: „(a) comunicare sau notificare personală, la adresa personală a pârâtului, unor persoane care locuiesc în aceeași gospodărie cu acesta sau care sunt angajate la această adresă;”
– la pagina 113, articolul 14 alineatul (1) litera (e) se citește:„(e) prin poștă fără dovada prevăzută la alineatul (3), atunci când pârâtul are adresa în statul membru de origine;”